Locul I – Sincere felicitări
Gia: “Probabil ultimii dinozauri erau poponari”.

Nouă ne-a plăcut foarte mult această explicaţie a dispariţiei dinozaurilor – e atât de tâmpită încât pare scrisă de Julius şi Pircă, prin eforturi conjugate (sau de Eftimie treaz, cu minţile făcute praf de cafea). Nu suntem însă de acord cu exprimarea nefericită “poponari” – noi le-am spune mai degrabă “persoane normale cu dizabilităţi heterosexuale”.

Locul II – Felicitări simple
Cougar: “ce v-aş strica premierea. ştiu 2 locuri ţuţ. harghita la sticlă”.

Stilul mucalit, ştrengăresc-pensionăresc, ne-a fermecat din primul moment. (more…

Ovidiu Raeţchi

1. Dacă tot intrăm în colaps, incapacitate de plată ori faliment de stat, ar fi elegant din partea noastră s-o facem relativ dumiriti. La asta e bun Paul Krugman, laureatul Nobel pentru economie de-acum doi ani, care în ”Întoarcerea economiei declinului si criza din 2008” explică sprintar (cu poante, ironii si apeluri la relaxare stilistică) cum a reusit să renască conceptul de ”criză” din propria cenusă, după ce tot soiul de granguri politici si teoreticieni îi cântaseră prohodul. Krugman urmăreste aplicat (cazul Argentinei, cazul Mexicului, cazul tigrilor asiatici) cum poti intra în belea economică desi cunosti prea bine, de la catedră, reteta echilibrului. Un argument solid pentru a-l cumpăra pe Krugman: aproape vă scuteste să-i cititi pe colegii săi academicieni mai pedanti.

2. O carte mai interesantă si cu bătaie mai lungă decât spune titlul: ”Biblioteca lui Hitler” de Timothy Ryback. (more…

Pentru doamne:

Pentru domni: (more…

Julius Constantinescu

Presupun că numele Feodor Sologub nu vă spune absolut nimic. E un scriitor rus (logic, chinezi cu numele ăsta sunt foarte puţini) contemporan niţel şi cu ţarul, niţel şi cu puterea sovietelor. Şi niţel şi cu Dostoiesvki şi Tolstoi, un caz tipic de ghinion la ruşi: literatura rusă a dat lumii atâţia scriitori mari, încât printre ei au trecut aproape neobservate talente pe care, dacă le-am fi avut noi, de pildă, ne-am fi lăsat plini de mândrie în fiecare an plasa la coadă la Nobeluri. (more…

În urma interesului enorm manifestat de cititorii Daily Cotcodac pentru recenziile de carte şi, în general, pentru cultură, am decis să renunţăm momentan la ele. Îi cerem scuze lui şi-la-vară-cald – ştim că ei îi plăceau, dar putem să le scriem în continuare şi să i le trimitem pe mail, practic e acelaşi lucru (de fapt, dacă are şi bărba-su parola de la mailul ei, aşa am putea avea mai mulţi cititori sâmbata decât dacă am scrie pe site). În locul recenziilor de până acum, ne vom rezuma la două, trei recomandări scurte (încă nu ne-am pus de acord asupra a ceea ce înseamnă scurt – Julius pretinde că “scurt” înseamnă ceva de genul “Citiţi cartea asta, în plm, e mişto”, în timp de Pircă şi Raeţchi susţin că “scurt” desemnează un text de doar 2-3000 de caractere).

De asemenea, vom avea o rubrică nouă de week-end: (more…

Adrian Călăraşu

Twitter, acest frate cretinel al lui WordPress…
Ce e ăsta, un fel de serviciu oferit celor cu dificultăţi de exprimare?
Oare de ce s-ar limita cineva cu bună ştiinţă la 140 de caractere? Chiar poţi să spui ceva în 140 de caractere, cu tot cu spaţii?
Să înţeleg că blogging-ul normal le-a venit de hac unora? D-aia se cerea micro-blogging-ul? Dar de ce ar avea nevoie de blog un dislexic? Sau e vorba cumva de aceaşi tendinţă generală care ne obligă la discriminare pozitivă? (more…

Pircă şi Julius

Vânzătoarele sunt un alt motiv pentru care merită să intraţi într-o alimentară comunistă. Ca regulă generală, sunt multe şi se plâng veşnic că nu-s suficiente şi abia prididesc cu munca, idealul fiind acela de a avea o vânzătoare la fiecare produs. De asemenea, au un sistem complex de bonuri cu care te plimbă de la un raion la altul şi în final la casă, sistem din care probabil că s-a inspirat Kafka atunci când a scris “Procesul” – doar că l-a simplificat puţin, ca să priceapă şi cititorii şi să nu-l acuze că scrie cărţi ciudate. Asta se mai întâmplă însă şi-n alimentarele capitaliste; ce le face speciale e conştiinţa decăderii lor pe scara socială, după epoca de glorie pe care au cunoscut-o în anii ’80, când îl recunoşteau ca fiind peste ele ierarhic doar pe Ceauşescu. (more…

Julius

M-am nimerit astăzi în lift cu o femeie mai în vârstă. Am salutat când am ieşit din lift, iar ea mi-a răspuns:
- Sănătate şi bucurie.

În prima clipă mi s-a părut cam exagerat, dar m-am gândit că o fi de la ţară şi poate aşa se salută oamenii la ei în sat. Mai apoi, mi-am dat seama câtă dreptate avea: degeaba are omul sănătate, dacă e ipohondru şi se macină la gândul că va muri curând fiindcă suferă de o boală incurabilă.

Ovidiu Eftimie

Cam pe la 16 ani, când o parte dintre părinţii mei a decis că mă pot descurca destul de bine şi de unul singur, am făcut cunoştinţă cu secretele bucătăriei. Pe care n-am reuşit încă să le desluşesc nici acum.

Pe vreme aia (în mileniul trecut), toate cărţile de bucate aveau măsurători ciudate. Scria în ele: 200 g de făină, 160 de ml de ulei sau alte magii de-astea, de trăiam cu impresia că bucătăria trebuie să fie asemănătoare cu laboratorul de chimie, plină de cântare sensibile şi căni şi eprubete gradate. (more…

Pircă şi Julius

În orice cartier sau oraş există măcar o alimentară comunistă. La noi în Apărători, de pildă, e în intersecţie “la Banditu’” (poate n-o să ne credeţi, dar în Berceni locurile cam aşa se numesc, nu există “la Filarmonică”, “la Pictoru’ cubist” ori “la Criticu’ de artă”). Există însă oraşe, cum ar fi Victoria, unde alimentara retro e centrul vieţii sociale (centrul vieţii culturale e un pic mai încolo, se cheamă “Central” sau “Năvodari”, şi nu, nu e bibliotecă sau galerie de artă). De aceea ne-am gândit să-i dedicăm un scurt ghid. (more…