Julius Constantinescu

La hipermarket, mă împrietenesc cu un ciutan. Mă împrietenesc în sensul că, în timp ce eu mă zgâiam la bunăciunea de mă-sa, el se zgâia la mine. Ca să-i arăt că şi eu îl plac, scot limba. Dispare şi apare brusc lângă raionul de mezeluri; se uită la mă-sa şi, după ce se asigură că nu-l vede, îmi arată o limbă maronie, care-l trăda că tocmai înfulecase ciocolată. L-am prins la lactate, m-am asigurat, la rândul meu, că nu mă vede mă-sa şi mi-am băgat degetele mari în nas, iar pe restul am început să le flutur. A fost atât de încântat încât era să ne dea de gol.

A început să mă pândească şi, atunci când rămâneam în urmă, îşi urca picioarele pe cărucior şi trăgea de el ca apucatul, s-o încetinească pe mă-sa. La un moment dat, am trecut pe lângă ei; a aşteptat cu viclenie ca mă-sa să se întindă după ceva de pe raft şi mi-a tras un şut în ţurloaie. În replică, m-am strâmbat atât de urât la el, încât o gospodină apărută brusc în faţa mea era să facă infarct.

Cam pe aici, mă-sa, care, pe lângă faptul că era o bunăciune incredibilă, era, bineînţeles, şi înţepată nevoie mare, a început să bănuiască ceva. La un moment dat, l-a simţit şi s-a întors fulgerător în direcţia în care se uitase fii-su cu câteva fracţiuni de secundă înainte. Prea încet, totuşi, pentru un tip uns cu toate alifiile ca mine: eram deja cu spatele, cu nasul în nişte borcane de dulceaţă. Am continuat să ne strâmbăm şi să ne scoatem limba, însă cu toate precauţiile care se impun în astfel de cazuri.

La casă, erau în faţa mea. Nu s-a mai putut abţine şi a venit drept la mine (aşa sunt eu, irezistibil): “Cum te cheamă?”. “Julică”, zic. “Pe tine?”. Dar n-a mai apucat să-mi spună niciodată, pentru că mă-sa s-a întors şi ne-a aruncat o privire ucigătoare, apoi l-a luat de-un braţ şi l-a tărât efectiv după ea. Îşi proptise adidaşii în podea şi întorcea capul, scoţând limba la mine, în semn de bun rămas, în timp ce mă-sa îl târa fără milă. M-am uitat în urma lui, spunându-mi mie ceea ce micul meu prieten n-ar fi putut oricum înţelege: “Eu ce să-ţi fac dacă bunăciunea de mă-ta s-a măritat cu dobitocul ăla de tac-tu?”.