Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Cine te crezi dumneata, domnule O. Raeţchi?

O. Eftimie și 4mall

Mă contactează Julius C. pe messenger să mă întrebe dacă am primit banii ce părere am despre textul Demascarea lui Julius C, care nu este unul și același cu “Defăimarea lui Paganini”, ultimul fiind un roman (Paganini – violonist și compozitor italian; nu atât de faimos ca Evagrie Ponticul, dar relativ cunoscut – n.J). Citesc pe sărite postarea și aflu că bunul meu amic Julius (pe care l-am văzut prima oară acu’ două luni la Roblogfest, dar și atunci eram destul de făcut) este defăimat în mod ordinar şi asemănat cu preşedintele chel al patriei noastre.

Stimabile, ţin să-ţi atrag atenţia că este o infamie ce faci dumneata aici. Nu mă interesează dacă ai dreptate sau nu (de fapt nu ştiu, că nu am citit textul), dar aşa ceva nu se face. Înainte să ataci un titan al literaturii umoristice fără glume cum este Julius, ar trebui să transpiri câteva luni de zile scriind texte proaste pentru acest site, aşa cum am făcut eu şi ceilalţi colegi.

Tu ai impresia că erai lăsat să scrii un text cultural în week-end, când orice gospodar serios caută vinul în beci, dacă nu scădeam nivelul de amuzament al textelor până la un nivel în care absolut orice chestie poate să intre, doar-doar o scăpa cuiva, din greşeală, și vreo glumă?

Fac aici o scurtă pauză să-i dau prilej lui Julius să mai bage, ca de obicei, o glumă cu băuturică şi îi trimit textul lui 4mall, să te înjure şi el un pic (am băgat la paranteza cu Roblogfestul ceva cu băuturică; mă rog, nu chiar o glumă, n-am vrut să-ţi stric textul – n.J).

Mulţumesc, Eftimie, am preluat legătura! Nu înţeleg cum de tu și Raeţchi împărţiţi prenumele de Ovidiu – tu ești om serios, știi că oricât de ispititoare ar fi o bibliotecă răcoroasă în care poţi să citești în voie “ Părinţii pustiei” a lui Jean Bremond, nu se compară cu o bere rece servită la umbră (asta în caz că nu îi iese lui Julius gluma cu băuturica).

În concluzie, mă declar total de partea dumitale, stimate domn Eftimie! Chiar dacă ultima mea carte citită e scrisă de Jeremy Clarkson, asta contează mai puţin, îl susţin pe Julius C. până la moarte (sau, cum tocmai risc să pierd 25% din salariu, până când va da cineva mai mult; pentru cei care poate nu știu – în timpul meu liber sunt bugetar) .

49 comentarii la “Cine te crezi dumneata, domnule O. Raeţchi?”

  1. 1. boga a spus:

    eu n-am mai apucat sa citesc ultima carte scrisa de Jeremy Clarkson , ca a aparut intre timp filmu’…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. warlock a spus:

    Chelia care conduce Rromania … baieti, recomand sa-l tineti pe Iulica ras in cap. Daca intr-o zi va spune un banc bun, cum ar fi ca DC scrie texte haioase, eu zic sa-l impuscati ca pe Ceausescu

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. 4mall a spus:

    Mai copii, pana una alta, eu observ ca toti vajnicii sustinatori ai lui Raetchi au dat bir cu fugitii…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. Toto a spus:

    @4mall Daaaaaaaaa v-a cumparat Julius ,a platit si in avans sau doar datoriile si acum sunteti pe 0. Vajnic sustinator al lui Raetchi. Go go go Raetchi.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. anndryusha a spus:

    Nu am dat bir cu fugiţii, ne regrupăm doar şi stabilim o strategie… laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. M3bis a spus:

    Stau şi mă gândesc. În cazul unui război de secesiune eu cu cine ţin? Cred că am să ţin cu Tiranul, că are mai multe beri datorie la mine decât Raeţchi… Şi o carte.
    Aştept poziţia Radului. Cum care Radu? Pircă!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. 4mall a spus:

    @Toto: Mah, tu esti mai optimist ca mine!!!
    @anndryusha: strategia e preluata de la armata franceza, sper…laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. m a spus:

    se vede c-a scazut nivelu’ artistic si intelectual – acum a aparut o reclama la romtelecom!!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. iulian rinder a spus:

    Eu mizez pe Julius. Primul argument este logic, celelalte doar banuieli. Cum intre domnii Raetchi si 4mall il cunosc pe Eftimie ca si comesean, sau ma rog, brasovean, marg pe mana lui 4mall. In al doilea rand, si anii de experienta plus ceva carti de specialitate m-au cam lamurit: nu mai cred in revolutii, pe care o sa le numesc mai pratic revolte. Am participat la revolta anti-ceausista ( nu, nu ii iubesc pe bolsevici, dar putini de atunci vroiau caderea comunismului ), revolta lui Milica si aia portocalie, a chelului. De fiecare data am facut rahatu praf. De aceea inlocuirea tiranului J. cu omul de cultura Raetchi poate fi o oferta otravita pentru lumea blogosferei. Pentru ca de la Caligula incoace s-au vazut si dictatori culti. Ca sa devii tiran nu este olbigatoriu sa aculti manele. Doi, am remarcat ca aproape toti membrii colegiului redactional se plang ca nu sunt platiti. Eu, in locul lui Julius, le-as taia 25% pentru asta, pe principiul ,,ba, tu citi bani vrei de le mine? Atat? Ok, trimitemi-un sfert inapoi”.
    De aceea alternativa domnului Raetchi poate fi mai periculoasa. Sa spunem ca il suna Eftimie si 4mall. ,,Cate semne ati scris azi?” zice noul sef. ,,Cam 2800″, zic baietii. E, mai bagati sapte sute de semne, ca va fac reducere. Pentru 3.500 de caractere scrise la mine in D.C. trimiteti-mi in cont doar 300 de Ron. Hai, bre, repede, ca am fost om cu voi”.
    Doi la mana. Am inteles ca Julius le pune telefonul in functie cu ideile lui de la cafeaua de amiaza, pana trece pe pe idei mai bune si bauturi mai serioase, da atunci nu-si streseaza echipa. Pai dl. Raetchi cred ca o sa va va puna pistolul la tampla daca va prinde impuscati in timpul programului. Programului sau. Se stie ca dictatorii seriosi urasc toate viciile, pentru ca si viciul trebuie fi strict in monopulul puterii supreme si ingaduit doar celor adevarati obedienti. Numai tiranii slabi le tolereaza.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. Toto a spus:

    Pentru mine Raetchi e un fel de Spartacus.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. Adi a spus:

    Nu sunteti credibili . E evident ca v-ati dat cu puterea . V-a amenintat cu dosarele compromitatoare . Cel putin Eftimie a deturnat fondurile pentru inventarea berii la litru de 3 litri , in plus sunt niste poze cu el manga la blogfest . In plus , inconjurat de admiratoare !!! Despre 4mall e suficient sa spunem ca s-a dat cu tiranu’ . Un om serios , bine-intentionat , n-ar face-o niciodata . Vandutilor !
    Observati ca n-am spus ca v-ar fi cumparat cu bani . Nu sunt naiv , stiu ca asa ceva n-ar face niciodata . O fi el tiran , da’ spagar nu e . big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. Adi a spus:

    Si , da , iulian rinder e si el vandut . Se cunoaste ca textul a fost pregatit in laboratoarele consilierilor tiranului . Inca o data , rusine . M-am lamurit : sunteti in stare de orice .

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. anndryusha a spus:

    Armata franceză are, şi ea, eroii ei. N-aţi auzit de… ăă… cum îl cheamă?…
    VanDamme! rolling on the floor

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. Cougar a spus:

    uşor-uşor, domnul daily cotcodac trece pe rudotel.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. iulian rinder a spus:

    Ptr.Adi,

    Da, ai dreptate si nu prea. L-am scris acasa, la doua beri. Stau acasa ca aia mica a mea de patru ani are pneumonie si nu am cu cine sa o las. Dar, totusi sunt de acord cu tine, partial. Acu fo trei luni Julius a vrut ceva de la mine. L-am rugat pe Efu cateva saptamani mai tarziu, cand mi-am amintit, sa-i dea numarul meu de mobil. Degeaba. Deci: Efu si 4mall sunt un fel de coloana a cincea care vor sa subreazesca tirania din interior pentru a face loc dictaturii cu prefata umana. Daca nu le iese, pot cere, pe bune, o leafa pentru ca s-au opus valtorilor vremii. Eu sunt ca cetateanu amuzat: voteaz deci ,,ma distrez”.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. Tweets that mention Daily Cotcodac »  Cine te crezi dumneata, domnule O. Raeţchi? -- Topsy.com a spus:

    [...] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC. JuliusDC said: Daily Cotcodac» Cine te crezi dumneata, domnule O. Raeţchi? http://bit.ly/aZytwW [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. Adi a spus:

    @ anndryusha

    Ala-i in Legiunea Straina , am vazut eu intr-un film . Oleaca di bataie stiu Belmondo si Alain Delon . Plus “Cei trei muschetari” si “Pif si Hercule” .

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. N.A. a spus:

    Eu inca nu m-am hotarat cu cine sa tin… Asa ca, momentan, tin cu toti. Hai 4mall! Hai Eftimie! Hai Julius! Hai Pirca! Dar, mai ales, hai Raetchi! ca doar boborului ii place scandalul – de-aia va si suspectez ca ati starnit taraboiul asta, otevistilor ce sunteti! laughing Spusa lu’ Diaconescu!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. anndryusha a spus:

    Şi strămoşu’ lor Raaaahhhaaaaaaaannn!!!!…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. 20. Toto a spus:

    Julius insita cu amenintarile pe telefon.Opreste-te Tiranule,vei fi demascat.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. 21. eftimie a spus:

    @4mall asta dovedeste că argumentele noastre sunt irefutabile.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. 22. 4mall a spus:

    @anndryusha: Faza cu Rahan m-a topit. Mi-erai deja simpatica de la replica cu van Damme, dar acum…
    @N.A.: Radem, glumim, dar nu parasim incinta!
    @iulian rinder: Ma, nu stiu daca am fata de coloana, dar ai dreptate, pot cere o leafa. Partea proasta e ca Julius poate refuza cererea mea!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. 23. 4mall a spus:

    @eftimie: mai mult “ire”, dar ai dreptate!!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. 24. Adi a spus:

    eftimie Says:
    May 17th, 2010 at 2:06 pm
    @4mall asta dovedeste că argumentele noastre sunt irefutabile.
    —————-
    Eu le-as numi futile .

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. 25. lulu a spus:

    Lasati fu.tilitatile!
    Nu vedeti ce se incinge ditamai razboiul civil??? Ar trebui sa facem ceva, sa nu se sfasie astia intre ei, si Doamne fereste sa vina in locul lor unii cu umor….

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. 26. anndryusha a spus:

    @4mall: nu se poate să nu fi detectat doza sănătoasă de virilitate ce se degajă din comentariile mele… Chestia cu “simpatică” a fost numai aşa, de tachinare… big grin (Sper laughing )

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. 27. boga a spus:

    @anndryusha: pai si nu se poate “o simpatica virila”?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. 28. anndryusha a spus:

    Ba da, da’ nu e cazul… winking laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. 29. Adi a spus:

    @ anndryusha

    Mi-am adus aminte de o chestie de demult . Daca stie cineva caminele Politehnicii din Cluj , din cartierul Marasti : au cate o baie la doua camere . Un prieten de-al meu , cam ametit dupa un “ceai dansant” era cu prietena la el in camera , dormeau . Noaptea merge asta la baie si , de ametit , nu se-ntoarce in camera lui ci intra in camera cealalta . Se pune in pat , “o” imbratiseaza calduros pe “domnisoara” si aproape da sa doarma cand , oricat de ametit era , intelege ca ceva nu se potriveste in filmu’ ala . Mai departe nu stiu , ca n-a vrut sa ne zica sfarsitu’ . :=)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. 30. Ciprian a spus:

    Habar nu am despre ce e vorba pe aici, dar mi-a trimis Julius smseu sa mai comentez si eu ceva, cica sa-i iau apararea, ca doar si el m-a favorizat cand mi-a dat cartea cu pisica pentru un comentariu aberant desi Ferdinand o merita cu prisosinta.
    Deci.. Da Julius, asa am sa le zic, amicii tai sunt niste nenorociti. Nici nu stiau unde e Vasluiul pe harta sau ca Stiinta trage spre B, daca nu te apucau tu de proiectul dailycotcodac. Da, sunt niste ignoranti, fireste. Cica sa rectific ca nu toti sunt ignoranti,numai Pirca cica nu e, ca el e baiat bun si scrie texte oricand.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. 31. M3bis a spus:

    @Ciprian
    Are ăsta vreo ofertă cu SMS-uri multe şi gratuite, că şi mie mi-a trimis vreo 5 până acum… Dar eu, dacă nu începe SMS-ul cu “Câştigă acum 100 de Euro pe zi sau 1000 de Euro pe săptămână sau…”, nici nu mă chinui să-l mai citesc! Să citesc SMS-ul, adecălea.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. 32. anndryusha a spus:

    @Adi: bine că era domnişoară şi nu domnişor…
    Culmea era să fi fost plecat şi domnişorul celei de a doua domnişoare la aceeaşi baie, să se fi întâlnit cu primul tip, să fi schimbat un salut scurt, camaraderesc, apoi să fi trecut fiecare mai departe.
    Hai că aberez de-acum şi ne îndepărtăm de subiect. Deci: sus Raeţchi! laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  33. 33. M3bis a spus:

    @anndryusha
    Cât de sus?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  34. 34. anndryusha a spus:

    Până la limita maximă a incompetenţei, fireşte!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  35. 35. Ciprian a spus:

    @M3bis
    laughing Plus ca trimite la ore enervante, la 10 dimineata, cand tot omul doarme. Cred ca trimite numai in ciuda smsuri la toti, ori o fi scapat de vodafone si acum se da mare, ori l-au injugat si cei de la orange si acum ii trage si pe altii in pacate.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  36. 36. 4mall a spus:

    @anndryusha: nebunaticule! rolling on the floor

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  37. 37. sebra a spus:

    Nici eu nu am înţeles cam despre ce e vorba, dar probabil că asta e şi ideea. Să nu înţelegem nimic dar să ne certăm pe’acilea. Oricum mi-am dat seama de un lucru. Julius nu suferă aşa mult după trafic (asta nu-i chiar conformă cu realitatea, da’ dă bine la imagine), cât suferă că numa’ el a rămas neînsurat din toată echipa (care se însoară ultimul, primeşte vre’un premiu?).

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  38. 38. Dexter a spus:

    Dupa cum sunt crescut eu, oarecum la umbra lui Tata Jean, toata chestia asta imi miroase a blat. N.A. a sesizat ceva (bravos, fata, esti vigilenta! winking ). De fapt cred ca echipa redactionala isi doreste o singura strigare: Hai comentatorii!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  39. 39. Dexter a spus:

    @Sebra: da, o sa bea bere singur winking

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  40. 40. sebra a spus:

    @Dexter,
    Da, da’bea câtă vrea laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  41. 41. Dexter a spus:

    @sebra: da’ tu crezi ca mai luneca asa, ca pe vremuri? confused

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  42. 42. Dexter a spus:

    Chestia naspa e ca nici insurat nu mai luneca, asa, ca pe vremuri laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  43. 43. 4mall a spus:

    @Dexter: Achiesez…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  44. 44. Dexter a spus:

    @4mall: thinking
    E ca-n bancul urmator:
    Ion il intreaba pe Gheo:
    - Ma, cum se zice corect: ‘funicular’ sau ‘furnicular’?
    Si Gheo raspunde:
    - La ce?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  45. 45. 4mall a spus:

    @Dexter: Daca iti explic, dorm pe pres…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  46. 46. Stephanie a spus:

    @Sebra : se oftica Tiranul, se oftica! Da’ cine-i de vina daca pe el nu-l cere nimeni de barbat? Pai tu te-ai marita cu unul care nu stie ce culoare are cardul ING, scoate limba la copii prin supermarket si se lasa incuiat in mall? happy
    @4Mall: explica, ce, ar fi prima data (cand dormi pe pres)?
    Lasati-l , frate pe Raetchi, acest Tolontan al DC-ului! Se preface doar ca sare la beregata …

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  47. 47. eftimie a spus:

    Poate cu aceasta ocazie observa si Raetchi ca putem umple de comentarii şi un text lipsit complet de poante.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  48. 48. mifty a spus:

    @formolle: există preşuri în tanzania??? thinking

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  49. 49. Mihai a spus:

    @mifty: good point!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • mifty: @cristina: … de frica tarantulelor de apă? :D
    • mifty: @Cms: … se ține strâns între genunchi, este??? :D
    • Cms: Ce am înţeles eu până la urmă din textul lui Julius este că relaţia se îmbunătăţeşte în urma folosirii...
    • laurentiu: Este incredibil ce poate face un apel al-lu-Julius: “Produsul cautat nu se mai regaseste in oferta...
    • Dan1: @Belle d”Imagination: Eu bag sama ca o sa putem câstiga o tableta de-asta la urmatorul concurs de mima cu...


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac