Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Alimentara comunistă: mic ghid turistic (2)

Pircă şi Julius

Vânzătoarele sunt un alt motiv pentru care merită să intraţi într-o alimentară comunistă. Ca regulă generală, sunt multe şi se plâng veşnic că nu-s suficiente şi abia prididesc cu munca, idealul fiind acela de a avea o vânzătoare la fiecare produs. De asemenea, au un sistem complex de bonuri cu care te plimbă de la un raion la altul şi în final la casă, sistem din care probabil că s-a inspirat Kafka atunci când a scris “Procesul” – doar că l-a simplificat puţin, ca să priceapă şi cititorii şi să nu-l acuze că scrie cărţi ciudate. Asta se mai întâmplă însă şi-n alimentarele capitaliste; ce le face speciale e conştiinţa decăderii lor pe scara socială, după epoca de glorie pe care au cunoscut-o în anii ’80, când îl recunoşteau ca fiind peste ele ierarhic doar pe Ceauşescu. Nici kaizerul Wilhelm, nici împăratul Carol de Habsburg, nici măcar Napoleon după detronare nu păreau să sufere atât de mult după puterea pierdută cum suferă o vânzătoare din alimentara.

Deşi alimentara comunistă e de regulă excesiv de mare – de obicei, invers proporţional cu numărul de produse dinăuntru -, are în spate şi un depozit cel puţin la fel de mare. Ştiinţa nu a descoperit încă la ce foloseşte acesta, deoarece dacă întrebaţi de un produs care nu se vede în galantar, vânzătoarele vă vor spune prompt: “Domnu’, nu avem decât ce se vede”. N-ar fi exclus ca în depozit să se găsească de fapt un spaţiu de relaxare cu jacuzzi şi fotolii Biedermier; nu putem însă şti, deoarece pe uşa lui scrie clar “Accesul interzis persoanelor neautorizate” (şi nu e clar de unde s-ar putea obţine autorizaţia care să-ţi permită accesul).

Nu am ajuns până acum la produsele din galantar fiindcă nimeni nu pare a le considera ceva esenţial. Pâinea e întotdeauna “de azi-noapte” (se pare că fabricile de pâine ţin special nişte oameni la lucru noaptea ca să facă pâine veche cu care să aprovizioneze alimentarele comuniste), brânza şi săpunul sunt perfect interşanjabile şi întotdeauna există şi un vas de plastic cu “smântână vărsată” (care seamănă destul de mult cu smântâna normală, doar că, din fericire, e mai subţire şi curge, astfel că nu conservă urmele degetelor pe care vânzătoarele le vâră în castron să guste – nu ştiu de ce v-aţi închipuit, atunci când v-au asigurat că e bună, că există o altă metodă prin care să fi aflat asta). Invariabil există şi nişte borcane mari cu bomboane, al căror aspect apetisant sugerează că au fost supte puţin, apoi puse la loc, şi “biscuiţi populari” – antropologii nu pot spune precis despre ce popor e vorba în denumirea lor, dar date fiind standardele sale culinare, cu siguranţă unul care în restul timpului mănâncă pământ şi rădăcini mucegăite. Cei mai interesanţi sunt crenvurştii, a căror culoare te convinge că istoricii de artă n-au căutat unde trebuia secretul albastrului de Voroneţ. Dacă ar avea cineva curajul să-i încerce, e destul de sigur că ar căpăta puteri supraomeneşti sau ar descoperi leacul cancerului; păi lui Fleming i-a trebuit doar o felie de pâine mucegăită pentru a descoperi penicilina, nici nu ne putem imagina ce minuni se ascund într-un crenvurşti bleu.

(urmează: despre frigidere)

32 comentarii la “Alimentara comunistă: mic ghid turistic (2)”

  1. 1. Arsulici a spus:

    Măi băieți, nu mai țineți minte chiar nimic??? Depozitul din spate e pentru cei care cumpără pe la ușa din dos, bre! big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. Cata a spus:

    Asta imi aduce aminte de copilaria pe vremea Plumbuitului, cand la Alimentara de la bunici, la tara, bagasera nuga “la kil”. Si vanzatoarea avea o metoda foarte misto: cu un cutit urias taia bucatile de nuga dupa cum isi dorea fiecare client. Problema e ca dupa fiecare bucata taiata, cutitul se incarca de nuga pe lama iar distinsa doamna vanzatoare il curata profesionist cu cate o limba dibaci aplicata pe fiecare parte a lamei happy De atunci nu am mai cumparat decat nuga ambalata, macar sa nu vad cine o linge laughing)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. Bear Grylls a spus:

    La noi exista un intreg lant de asemenea alimentari numite pompos “supermarket”,apartinand unui singur om.Problema e ca sunt asa de inghesuite incat nici nu vezi bine ce cumperi.Trebuie sa fii atent pe unde pasesti ca sa nu-ti cada pe picioare box-uri de sucuri sau mormane de conserve expirate.
    Daca as avea cablu de date as trimite si poze.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. valyum a spus:

    da voi astia de bucuresti ati fost “copii de inchiriat?” Sa stai la coada cu ai tai pentru protie dubla de zahar si sa mai stai odata cu vecinii pentru 3 lei ca sa ia si el…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. unmihai a spus:

    Nu stiu acum, dar pe vremuri vanzatoarele astea dadeau bine cu ciocanu. Am fost martor pe vremuri la o bataie parte’n parte intre o vanzatoare strasnica si un hot care incercase sa fure o sticla de lichior.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. sebra a spus:

    Orice aţi spune voi, alimentăresele de pe vremea comunistă, erau clar nişte cucoane. Halat alb apretat, permanent făcut şi mai ales dispreţul suveran faţă de muritorii de rând, posesori de cartelă.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. neuronulcreponat a spus:

    mie imi plac alea cu unghiile date cu oja sidefata, cojita, cu sute de inele de haur care dupa ce spala wc-ul cu mopul ala soios de langa buda vin si-ti baga painea in pungile eco…buei, io bag aia in gura…si mai intreaba cu fata acra sa v-o feliez…pe ma-ta si-apoi fa-ti manichiura!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. punKreas a spus:

    Ai uitat sa specifici faptul ca exista asa-numitele vanzatoare prietene, care iti spun sa nu iei salamul acela, ca e vechi de 5 zile laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. Somebody a spus:

    Si incep sa multumesc Domnului ca m-am nascut dupa ’89 si n-am apucat sa raman cu sechele happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. boga a spus:

    lasa, bre, Somebody, ca voi va pricopsirati cu Baselu. noi in doo’j de ani ne ducem (din care 5 cu Baselu), da’ voi… mai aveti ceva de indurat. o sa urmeze Udrea prim ministru…ooo
    PERFECT!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. Nu plange ca s-a terminat, bucura-te ca s-a intamplat » Alimentara comunistă: mic ghid turistic (2) a spus:

    [...] simplificat puţin, ca să priceapă şi cititorii şi să nu-l acuze că scrie cărţi ciudate. (more) De la Julius citire Niciun comentariu X1_AdParams = { 'pub' : '560302451683403', 'site' : [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. Tweets that mention Daily Cotcodac »  Alimentara comunistă: mic ghid turistic (2) -- Topsy.com a spus:

    [...] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC. JuliusDC said: Daily Cotcodac» Alimentara comunistă: mic ghid turistic (2) http://bit.ly/a8a4ek [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. Links – 06.05.2010 -- fulgerica’s blog a spus:

    [...] Post: Alimentara comunista – Mic Ghid Turistic – link & link [fun] Tags: amazing, fun, interesant, wtf, [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. Stephanie a spus:

    @Somebody: Boga are dreptate ( cine n-are batrani, sa-si cumpere, he,he).
    Mai aveti o sansa voi astia micii, fugiti in lumea larga pana mai puteti trece frontiera fara restrictii, ca maine-poimaine ii vin alte idei lui Putin cel Chior si nu mai puteti pleca…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. boga a spus:

    da, si fugi departe, peste ocean, nu acolea la Europa. vezi ca deschide canada granitele zilele astea.
    Pa pa. Mai treci pe la noi, pe DC…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. Stephanie a spus:

    @boga: au anuntat cumva ca au si promotii la deschidere?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. boga a spus:

    pai si normal: treci doi la pret de unu.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. Ciprian a spus:

    Cand erau alimentare primeai ca rest plicuri cu zahar vanilat iar acum doar gume fara zahar.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. UnSoricel a spus:

    asta cam miroase a pastisha post-moderna ca sa nu-i zic post-comunista care ca si alimentara de atunci.. si azi e de 2lei.. probabil in idea ca sa nu ne ingrasam.. cu umor, dar sa consumam lo’calorie laughter…

    din amintire … prin acele alimentare uneori mirosea a cirnatz si paine proaspata … dezamagirea fiind ca mirosul venea de cele mai multe ori de sub tejghea.. tejgheaua era si a ramas emblema alimentarei acea linie de ‘separatzie’, meniscul vietii in comunism, intre a minca ceva bun si doar a spera ca poate ti se va da … ah tejgheaua ca principiu ce putea fi ‘brand’ cu ce se afla deasupra si ce se afla sub ea !

    de ce nu-i faceti un monument in centrul orasului ‘nou’ sa re-descoperiti principiul cu ‘sefu si tejgheaua sa’ !?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. 20. Aurica a spus:

    pățăști.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. 21. Pirca a spus:

    @Un Soricel
    Ar trebui sa dai in judecata Ministerul Educatiei, fiindca e clar ca profesorul tau de limba romana era un bot de spam.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. 22. EstNordEst a spus:

    da’ voi de unde stiti ca exista un depozit?
    l-ati vazut?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. 23. acp a spus:

    Eu am intrat o data in spate la alimentara…de fapt de mai multe ori…dati o suta de mezel daca va spun ce-am vazut acolo?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. 24. UnSoricel a spus:

    @Pirca .. sa-ti dau adresa botului sa inveti si tu sa fi mai original cind faci poante din ‘agregat’ ? In caz ca nu te-ai prins Ministeul Educatiei ti l-am lasat ca si titlu de premiant !

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. 25. JULIUS a spus:

    @UnSoricel: nu vrei tu sa te duci sa inveti sa scrii mai intai? nu ti-e jena sa te afisezi pe aici, printre oamenii astia care stapanesc gramatica limbii romane?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. 26. Miorlaupufos a spus:

    Un soricel? Deci maninc azi? Yeeeeeeeeeee rolling on the floor

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. 27. marian a spus:

    boc marioneta .. http://bit.ly/cwctEN

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. 28. soopermouse a spus:

    Protestez in numele tuturor suarecilor cinstiti si stiutori de gramakika linghii rumane

    Un soricel nu e suarec cinstit

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. 29. Arsulici a spus:

    @Miorlaupufos
    Miaaaaaaaaaaaaaaaaaauuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. 30. Valisor a spus:

    Pe vermea lui Ceausescu circula un banc. Ca in Romania cel mai bogat om este un turc si se numeste “Ali-Men-Tara”
    PS. Poate citeste si http://www.arhiblog.ro/

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. 31. Ali a spus:

    Pirca Says:
    May 7th, 2010 at 8:10 am
    @N.A.
    Cine citeste si urmatorul episod din ghidul alimentarei comuniste o sa afle si unde se gaseste inghetata din aia.

    Hai mai Pirca zi! Zi ma! Eu nu gasii aci de inghetata Polar. Pe bune mai exista? Sau e vb de Napolact? Hai tu! Citii tot! Zau!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. 32. lulu a spus:

    @un soricel
    Nu stiu altii cum sunt, dar eu dupa ani si ani de Tom si Jerry am ajuns la o concluzie. Nici un motan, oricat ar fi el bleg, naiv, masochist,nu s-ar lasa chinuit in asa hal de un soricel, decat dintr-un singur motiv: ca sa nu stea acasa cu nevasta-sa. Spun asta ca sa iti faci o parere despre nevasta lui Tom. Ti-ai facut? Atunci daca nu ai macar de trei ori si jumatate puterile lui Jerry, te sfatuiesc sa cauti alt loc de joaca. Sau sa te camuflezi biiiine inainte sa intri aici. Nu de alta, da risti sa dai peste nevasta, mama si sora lui Tom. In acelasi timp big grin
    Numai binehappy
    PS Valabil si pentru Soopermouse

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • Miruna: Stephen Fry ruleaza, ca tot adusesi vorba despre “a bit of Fry and Laurie”…
    • Adriana Popescu: @JULIUS: Mi se pare normal! Ca dup-aia sa-mi storci lamaia daca scot vreo tampenie. :P Fa promo la...
    • JULIUS: @Adriana Popescu: n-am vazut niciodata, eu mă uit doar la Observatorul de seară.
    • Adriana Popescu: @JULIUS: Esti vraiste! Gandeste-te la geniala emisiune “Nora pentru ma-ta” Poti sau te...
    • JULIUS: @Adriana Popescu: păi din ce sa fac promo, fara texte? :))


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac