Povestea unui câine rău |
Julius Constantinescu
Mă îndreptam paşnic spre casă când, pe o alee mai puţin luminată, am fost atacat cu sălbăticie de un câine. Recunosc, nu a fost mişel şi n-a încercat vreo manevră murdară, cum ar fi să se tupileze pe după vreo maşină şi să mă înşface de picior prin surprindere. Nu, ăsta a mârâit scurt, dar sugestiv, şi a ţâşnit ca din puşcă; a ocolit gardul, a ieşit pe poartă şi m-a atacat bărbăteşte. Credeam că se va opri la doi metri de mine şi o să înceapă să mă latre şi să bage de-alea cu “te fac, să moară mama”, numai că javra nu agrea trăncăneala, a sărit direct la pulpă. Am încercat să-l lovesc cu piciorul, dar am ratat. A sărit fulgerător în lături, dar în fracţiunea următoare de secundă încerca din nou să mă muşte. Dădeam din picioare ca un apucat, în timp ce javra nu se îndepărta la mai mult de un metru, ţinându-mă sub presiune. Văzând că nu-l pot învinge prin forţă brută, am căutat să-mi fructific inteligenţa superioară: i-am oferit cu viclenie drept momeală piciorul stâng, în timp ce pe dreptul l-am tras mai în spate şi am aşteptat până în ultimul moment, făcându-mi socoteala că, dacă îl nimeresc în plin, am terminat cu el. Am presupus greşit că sunt mai inteligent: s-a prins de cursă şi mi-a atacat din spate piciorul de sprijin. Am scăpat ca prin minune: exact atunci a apărut pe alee o maşină, a claxonat strident şi câinele s-a topit în spatele gardului.
A doua oară când am trecut pe-acolo, eram pregătit: adunasem de pe jos vreo cinci cataroaie. M-a lătrat din spatele gardului, i-am arătat pietroaiele, am şi aruncat cu unul în gard şi câinele a înţeles pe loc aluzia.
Deunăzi, luasem de-acasă câteva oase de pui, să le dau unor câini foarte de treabă, pe care-i ştiu de mult. Nu i-am găsit şi m-am plimbat cu oasele prin cartier, în căutare de muşterii. Şi cu cine credeţi că m-am întâlnit? Exact, cu javra împuţită, cu torţionarul, cu prigonitorul meu. I-am aruncat un os, să văd cum reacţionează. A ieşit de după gard cu o faţă mieroasă, a înghiţit osul într-o clipită şi m-a privit ca pe cel mai bun prieten al lui, aşteptând să-i mai dau. I-am mai aruncat un os, de data asta mai aproape, iar pe ultimele chiar în faţa mea. S-a apropiat fără reţineri şi a început să bage în el ca spartul. Atunci, s-a lăsat descoperit – era în raza mea şi îşi expunea coastele, gâtul şi dovleacul de câine prost şi lacom.
I-am întors spatele şi m-am îndepărtat mulţumit. Încă o dată, se confirma că sunt nu doar mai inteligent decât un câine, ci, iată, şi mai bun la suflet.
Twitter
Facebook
Dan1
Ina_adevarata
sebra
Fratele Andryusha
6 Aprilie 2010 la 5:31 pm
Julius, cel mai bun prieten al câinelui. Hi hi hi…
6 Aprilie 2010 la 5:36 pm
Nu bre, erai mai bun la suflet decat el daca ii ofereai niste jambon, ceafa de porc si alte specialitati, nu niste amarate de oase pe care sunt sigur ca le-ai ros pana n-a mai ramas fir de carne pe ele.
Data viitoare poti sa-i dai si paine, dar pe urma sa nu te plangi pe DC ca te-a atacat un caine in timp ce stateai la coada la brutarie, tu fiind singura victima desi mai erau vreo 20 de persoane la coada
6 Aprilie 2010 la 5:39 pm
M-ai rupt, mărinimOSULE!
De-acum, când nu vei putea adormi din cauza corului de hămăituri din cartier, să ştii că ăia nu latră numa aşa de-a’ dracu’, ci îţi ridică osanale, îţi cântă ode nemuritoare! Uite cum ai intrat tu şi în canino-legendele cartierului, nu doar în topurile blogosferei! Măi, măi!
6 Aprilie 2010 la 5:49 pm
Io am mai citit asta undeva, candva. Pe Julica ori il lasa memoria/uita ca le-a publicat si isi republica
periodic textele, ori-mult mai rau- il lasa memoria si isi rescrie periodic textele 
6 Aprilie 2010 la 5:59 pm
@lulu, nu, n-ai m-ai citit-o. Nu s-a mai întâmplat chestia asta până acum. De fiecare dată era ori muşcat ori alungat. Acum a început să se împrietenească. Şi tot nu mă pot abţine…. Hi hi hi
6 Aprilie 2010 la 6:21 pm
@m3bis
Ca tot vorbeam de SF… Inteleg de aici ca actiunea se desfasoara intr-o bucla temporala. Dar macar de se repeta vreo activitate placuta…
6 Aprilie 2010 la 6:35 pm
bravo! suflet mare. respectele mele, coane julica
6 Aprilie 2010 la 6:42 pm
Mda… Câinele era de fapt un mare psiholog şi ţi-a indus cu succes sindromul Stockholm
6 Aprilie 2010 la 7:09 pm
si eu am fost atacat de o jigodie saptamana trecuta, mi-a sfasiat doar maneca gecii, in rest am ramas intact, am scapat pentru ca i-am prins un spit in cap
6 Aprilie 2010 la 7:13 pm
Cinste tie ! La fel procedeaza si justitia romana: cainele se da jos din BMW, bate un bunic de il omoara, iar justitia in loc sa il dea la hinghieri, ii da papica.
Deja vu. Tell me somthing I don’t know. Si alte proverbe latinesti spuse de Sun Tzu.
6 Aprilie 2010 la 7:29 pm
Am să le vorbesc despre tine prietenilor de la Patru Lăbuţe.
6 Aprilie 2010 la 9:04 pm
“Iubiti si cainii vagabonzi” – Mihai Constantinescu
Astia din clanu’ Constantinescu au o trasatura genetica.. ceva, care-i face sa devina mai sensibili cand e vorba de cainii vagabonzi.
Mihai Constantinescu e mandru de tine!
6 Aprilie 2010 la 10:01 pm
“Cainele dumneavoastra mi-a muscat soacra!”
“No, si ce? Vreti despagubire?”
“Nuuu, as vrea sa cumpar cainele!”
6 Aprilie 2010 la 10:05 pm
@lulu: ai dreptate; cu mici variatiuni, povestea a mai aparut la visurat: http://www.visurat.ro/2009/02/25/povestea-unui-ciine-rau/ scrisa, evident, tot de maestrul Julius
6 Aprilie 2010 la 10:15 pm
de fapt, ai fost pe jumatate bun la suflet pt ca este “interzis” sa dai animalelor oase de pui pt ca acestea nu pot fi rontaite cum trebuie ci se rup in aschii si pot provoca rani interne animalului. recunoaste ca ai avut intentii ascunse
6 Aprilie 2010 la 10:18 pm
dar poate data viitoare nu-l mai ratezi
6 Aprilie 2010 la 10:20 pm
Cred că eşti tare simpatic, Tiranule, de trezeşti aşa sentimente cordiale. Mai deunăzi, au avut lipici la tine şi la borseta ta tipii ăia care te-au ajutat să te odihneşti puţin cu fundul pe asfalt, la două noaptea. Acum, a prins drag de tine căţeluşul ăla simpatic. Nu te-a povăţuit nimeni să nu mai ieşi din casă, după lăsarea întunericului?
6 Aprilie 2010 la 10:30 pm
@ utz
Lasa, bre ca nu toti il citesc pe visurat. De ex. je
6 Aprilie 2010 la 10:49 pm
De fapt cred că Julius nu a vrut să scoată în evidenţă povestea unui câine rău, ci a unui om bun, care a iertat şi a hrănit un câine rău
6 Aprilie 2010 la 10:58 pm
@sebra
Poate a vrut să scoată în evidenţă ce zici tu, dar i-a ieşit altceva. Povestea nu face decât să întărească ideea că un câine simte întotdeauna omul rău şi se repede la el să îl facă franjuri.
6 Aprilie 2010 la 11:04 pm
@Florian,
Omu’ rău sau omu’ fricos?
6 Aprilie 2010 la 11:09 pm
@sebra
Fricos rău, da’ rău!
6 Aprilie 2010 la 11:41 pm
faina coincidenta
de cand te citesc, am incercat sa scriu ca si tine. astazi am scris si eu un articol despre caini…
http://www.gaben.ro/2010/04/06/cainele-de-bloc-canis-blocus-habitatus/
6 Aprilie 2010 la 11:41 pm
@lulu, @utz,
Ne putem aştepta să intre şi în programa de bac 
Ce spuneţi voi e de bine pentru Julius. Asta înseamnă că nici după un an nu-i uitaţi textele scrise
7 Aprilie 2010 la 12:17 am
@sebra: care Bac, ca in curand n-or sa mai dea astia de-a 12-a decat proba sportiva
7 Aprilie 2010 la 7:33 am
Păi, la proba sportivă o să şi intre articolul ăsta! La “jocul de glezne”!
7 Aprilie 2010 la 7:58 am
Parca am mai citit un articol despre atacul bestiilor canine p’acilea.
7 Aprilie 2010 la 7:59 am
in loc de oase, i-as fi dat stricnina! eat my shorts vier pfoten!
7 Aprilie 2010 la 10:18 am
Inteleg ca ai cedat si ai platit taxa de protectie.
7 Aprilie 2010 la 2:04 pm
Pune domle` la taguri Oldies but goldies !! NE duci in eroare aici
7 Aprilie 2010 la 2:23 pm
@Filip: pai e oldie but NOT goldies, deci e pus bine!
7 Aprilie 2010 la 2:34 pm
Ce faceti, dati reluari? Articolul asta l-am mai citit mai demult.
7 Aprilie 2010 la 3:09 pm
Julica, vezi ca la caini nu se dau oase de pui sau zburatoare ca le pot perfora stomacul. Deci s-a dus pe apa Sambetei bunatatea ta…..
7 Aprilie 2010 la 3:16 pm
eexact asta doream sa spun: i-ai dat oase de puio taman ca sa-i perforezi stomacul si ca sa pari milostenia intruchipata in fata noastra
))))))
8 Aprilie 2010 la 11:18 am
Eu nu as fi tinut musai sa-i demonstrez ca-s mai inteligenta sau mai buna.. M-as fi coborat fix la nivelul lui!
Apropo, pe aci, pe la voi prin sector sunt mult mai rele potaile, vaz… la 2 zile ma incontrez si eu cu cate una!
8 Aprilie 2010 la 10:50 pm
@NA
Te-ai fi coborât la nivelul maidanezului? Doamne, ce n-aş da să te văd într-o fază d’asta, stând în patru labe şi lătrând la un maidanez ca turbata!
8 Aprilie 2010 la 10:57 pm
@Florian –
N-am stat in 4 labe dar sa stii ca cea mai buna metoda e sa zbieri la ei vrute si nevrute. Ii fac albie de porci cand am ocazia! Si functioneaza, dom’le!! Se retrag pana la urma rusinati, cand aud ca-s niste potai proaste si fara pic de bun-simt! 
8 Aprilie 2010 la 11:03 pm
@ N.A.
La niste prieteni nemti (deci nemti din aia de la mama lor, nu sasi) le-or placut in Romania tigancile si cainii vagabonzi. Parca era un facut: treceau strada doar pe trecerea de pietoni, ii priveau blajini si sfiosi. Sa fi fost din cauza ca nu pricepeau germana
8 Aprilie 2010 la 11:08 pm
@NA
In urmă cu vreun an m-a înconjurat o haită de vreo 10-12 maidanezi si lătrau la mine cu spume, în timp ce se apropiau tot mai ameninţători. Tare mă îndoiesc că ar fi funcţionat stratagema ta, să încep să zbier la ei că-s nişte maidanezi tâmpiţi. Noroc că veneam de la Billa şi luasem nişte mezeluri, altfel mă făceau franjuri.
8 Aprilie 2010 la 11:14 pm
@Laura – Ipocritii naibii! faceau pe blanzii, ca si-au dat seama ca-s straini sau cu bani, sa le planga aia de mila, iti zic eu!
@Florian – Mie mi s-a intamplat acum cativa ani, cred ca erau pe putin 20, ma inconjurasera si se tot repezeau la gioale, eu ma invarteram sa-i nimeresc cu poseta, a durat vreo 5 minute care au parut ore!! Si zbieram la ei de mama focului si-i faceam cum imi venea la gura.. Incet-incet s-au retras latrand inca.. Eu am tremurat toata ziua si nu-mi venea sa cred ca a mers! Am scapat nemuscata!! De atunci e infailibila metoda!
La ultimele doua-trei evenimente de gen – a fost vizat baietelul meu de 2 ani care era chiar cuminte, nu vorbea, mergea linistitit de mana cu mine. Nu stiu ce fata aveam cand m-am intors la potai zbierand dar una din ele a fugit schelalaind!
8 Aprilie 2010 la 11:15 pm
@Laura
Să ştii tu că din cauza limbii stăteau aşa retraşi. Un diplomat japonez, care a avut de-a face cu nişte maidanezi care ştiau probabil japoneza, n-a avut norocul ăsta. Acum vreo jumătate de an, un maidanez l-a muşcat de picior, i-a secţionat artera femurală şi a murit în câteva minute. Japonezul, nu maidanezul poliglot.
8 Aprilie 2010 la 11:18 pm
@NA
Eu sunt mai pacifist, ameţitoareo, prefer să îi tratez cu mezeluri. Singurul lucru pe care îl regret este că nu se vinde salam cu stricnină
8 Aprilie 2010 la 11:22 pm
@NA
Poate că nu de faţa ta au fugit schelălăind maidanezii, ci de timbrul vocii tale. O să trec pe la atelierul soţului tău, să mă documentez. Ca să-şi dezlege limba, o să-i duc un pachet de ţigări
8 Aprilie 2010 la 11:36 pm
Aoleu, apoi maidanezii bucuresteni nu stiu cum sunt, da’ aia de Sibiu is mai domoli asa de fel
9 Aprilie 2010 la 12:12 am
@Laura
Normal ca maidanezii de Sibiu sunt mai domoli, ca doar sunt ardeleni. Pana sa muste nu mai au la cine, ca s-a lasat noaptea si toti oamenii sunt pe la casele lor
9 Aprilie 2010 la 12:24 am
@Florian – Ha! Pana la tigari! Mai bine salam sau maidanezi! da’ nu tigari!! lasa omu’ sa se lase, asa cum mi-a promis, nu-l ispiti!
Astia bucuresteni sunt inraiti bine de tot si perfizi.
@Laura – Hihihi, mi-i si imaginez cum latra ca-n bancul ala ” Nooo, haaaam..” asa, alene, de ii ia si cascatul
23 Aprilie 2010 la 9:42 pm
… un pic offtopic dar vreau sa le zic si eu la multi ani pe la toti ce sunt George, Gheorghe, Geo, Georgiana …
28 Aprilie 2011 la 2:00 pm
[...] în fine, citeşte şi: Aleea împăraţilor canini Câinele, cel mai prost prieten al omului Povestea unui câine rău Un caz de ghinion Daily Cotcodac, un blog pentru intelectuali, aristocraţi şi miliardari [...]
29 Mai 2011 la 1:40 pm
bre, tu cotizezi la mafie. asta-i taxa de protectie..