Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Vasluianul care n-a vrut să bea cu îngerii

Radu Pircă

În ajunul frumoasei sărbători de 8 martie, bârlădeanul C. T. s-a trezit negru de supărare. Motivele rămân necunoscute – se poate să se fi contrazis cu vecinul său în legătură cu paradoxul lui Russel, vecinul fiind cunoscut în oraş ca un susţinător al teoriei naive a mulţimilor. La fel de bine, se poate ca eroul nostru să fi fost doar mahmur de la vinul pe care-l băuse cu o seară înainte şi care probabil avea ceva E-uri şi alte blestemăţii în el, că altfel nu se poate explica starea îngrozitoare în care se găsea bârlădeanul nostru după numai 4 litrişori.

Indiferent care era cauza, C. T. simţea că viaţa este absolut mizerabilă, aşa că s-a hotărât să facă un gest decisiv. Nu, bârlădeanul nostru nu se hotărâse ca, pentru prima dată în ultimele două decenii, să-i dea consoartei sale de 8 martie şi altceva decât o pereche de palme. Decizia sa, ceva mai puţin revoluţionară, era să-şi dea foc, deoarece viaţa sa era prea mizerabilă.

În acest scop, C.T. şi-a luat credincioasa-i damigeană şi a mers la depozitul din colţ pentru a-şi procura mai întâi o cantitate respectabilă de vin. Pe acesta l-a şi băut, fiindu-i milă ca bunătate de licoare bahică să-i supravieţuiască şi să ajungă s-o bea vreun alcoolic împuţit. În al doilea rând, având acum la dispoziţie un recipient gol cu un volum apreciabil, a profitat pentru a scoate benzina din rezervorul maşinii sale. Maşina oricum nu prea o folosea, deoarece făcuse şcoala de şoferi treaz, astfel încât cunoştinţele dobândite cu acea ocazie erau absolut inutilizabile; ca urmare, i s-a părut mult mai de viitor să folosească bezina pentru a-şi da foc.

Odată umplută damigeana cu combustibil, C. T. a constatat însă că benzina căpătase un plăcut iz de vin, moştenit de la precedentul ocupant al recipientului. Şi ce să vezi: nu doar aroma, ci şi gustul vinului se lipise un pic de combustibil! Ca urmare, C. T. a tras aer în piept şi a dat pe gât şi benzina, ca să fie sigur că nici pe aceasta n-o să o bea cineva după iminenta lui moarte într-o mare de flăcări.
În acest moment, însă, C. T. şi-a dat seama că planul său avea o mică hibă. O dată benzina băută, nu mai avea ce să-şi toarne în cap pentru a-şi da foc. De asemenea, nici nu-i mai rămăsese nimic de băut. Abia acum viaţa sa era absolut mizerabilă. Fireşte, a făcut tot ce se mai putea face într-o asemenea situaţie: a început să răcnească, atât pentru a se plânge de nimicnicia existenţei sale, cât şi, poate, deoarece combustibilul băut îi provoca nişte arsuri oribile. Familia, înspăimântată de urletele sale, l-a urcat rapid într-un taxi, nu înainte de a-l avertiza pe şofer să fie cu ochii pe rezervor, ca să nu-l dea pe gât şi pe ăsta nebunul, şi l-a transportat la spitalul municipal.

După patru ore de spălături stomacale, medicii i-au scos toată benzina din stomac. C. T. nu a avut nici o pretenţie şi chiar a consimţit să doneze întreaga cantitate de benzină pentru nevoile spitalului, cu condiţia să-i fie înapoiat vinul recuperat din benzină. Doctorii au pretextat că, Dezi Doamne, n-ar fi recuperat nici un vinişor, dar C.T., care numai prost nu era, i-a simţit că mint: “Ai dracu’ moldoveni, ăştia n-ar împărţi băutura cu nimeni”.

(Notă: deşi pare greu de crezut, şi acest text e bazat pe un caz real, luat din excelentul cotidian Obiectiv de Vaslui) .

13 comentarii la “Vasluianul care n-a vrut să bea cu îngerii”

  1. 1. N.A. a spus:

    Cre’ ca trebuia sa fi incercat cu diesel…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. Ciprian a spus:

    happy Un barladean destoinic. Bine ca nu i-a trecut prin minte si sa fumeze ultima tigara.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. iulian rinder a spus:

    ha,ha, ha. Eu cred ca era vorba de Basescu in tinerete, cand era deputat de Vaslui. Oricum, excelent.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. Tetelu a spus:

    Acum s-a dovedit ca expresia “a baut si gazul din lampa” are perfecta acoperire in realitate. Viata bate filmul sau Vasluiul bate filmul.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. Spiep a spus:

    @Ciprian: ar fi fost mai tare decât porcu’ lu’ Mungiu! big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. 4mall a spus:

    Nu mai poti avea incredere in nimeni si in nimic! Mai nou, cica astia au inceput sa puna alcool pana si in bautura!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. 01st1 a spus:

    Bai, Radu, nu mai scrie despre un birladean “un vasluian”. Dai dovada de o lipsa de delicatete de neadmis. Spune simplu “sirma” sau alt cum, dar nu “vasluian”. E ca si cum i-ai spune unui scotian “englez”: iti ia gitul.

    Birladu’ ar fi trbuit sa fie capitala judetului Birlad, dar judetul si gloria i-au fost furate de Vaslui -care in 1965 era un tirg prapadit, murdar (e si acum) si mic (nu mai e)- din motive…faraonice. A avut ghinionul sa fie obirsia lui Gheghe Dej.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. 01st1 a spus:

    Birladul, voiam sa zic.
    Acuma, ce inseamna motivele faraonice, cre’ ca v-ati prins.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. Pirca a spus:

    @01st1
    Sunt de acord cu tine ca Barladul e un oras mult mai agreabil decat Vasluiul, dar termenul de “vasluian” este folosit in titlu in sens generic (sunt convins ca daca ziceam “moldovean betiv” imi sareau in cap galatenii, oameni cunoscuti pentru sobrietatea lor, daca ziceam “roman betiv” eram calificat drept ungur etc.) Pe de alta parte, tinutul Barladului se numeste de fapt “Tutova” dinainte de Stefan cel Mare si aceasta a fost si cea mai longeviva denumire pentru judetul cu resedinta la Barlad. Crezi insa ca daca scriu “tutovan” o sa stie prea multi ca nu e vorba de o noua rasa introdusa in StarCraft 2?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. 01st1 a spus:

    Evident, evident, io ziceam doar ca doar ca sa spui despre un birladean ca e vasluian e corect, dar doare… happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. Bear Grylls a spus:

    Io mi-am adus aminte de vremurile bune in care orice tractorist destoinic bea antigelu’ din scula pe care o dirija cu onoare prin brazdele patriei.Nici barbatii nu mai sunt ce-au fost.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. Bulina Neserioasă a spus:

    Ceeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee ?!?!??!!?!

    Vasluiul un oras prapadit si murdar ?!?!
    Cum va permiteti ?

    Niciun oras de pe planeta asta nu se compara cu iubitul meu VASLUI !
    Invidiosilor !

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. Carmen a spus:

    Domnu’ Parca, acuma si dvs. va dati mare ca stiti matematica? Nu era de-ajuns Julius? Rugam scrieti pentru mase, nu doar pentru elite!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • M3bis: Eu am o legătură specială cu nevasta. În zilele acelea mă apucă o criză de diskenizie biliară de zici că toţi...
    • boemul: mulţumim adminului cel mogul! :) chiar, n-ar strica să postaţi din nou aia cu triunghiul, dacă la memoria...
    • Suminona: Hopa … miroase a manarie … telefon pre programat . iesitu cu admin la o bere … si...
    • Dan1: Bre, tre’ sa-i pun musai niste mânusi codilului astuia, ca-i îngheata înotatoarele! Desi pare zen el,...
    • Dan1: @Ana Q.: Aaam înteles: esti agent de vânzari! =))


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac