Radu Pircă

În ajunul frumoasei sărbători de 8 martie, bârlădeanul C. T. s-a trezit negru de supărare. Motivele rămân necunoscute – se poate să se fi contrazis cu vecinul său în legătură cu paradoxul lui Russel, vecinul fiind cunoscut în oraş ca un susţinător al teoriei naive a mulţimilor. La fel de bine, se poate ca eroul nostru să fi fost doar mahmur de la vinul pe care-l băuse cu o seară înainte şi care probabil avea ceva E-uri şi alte blestemăţii în el, că altfel nu se poate explica starea îngrozitoare în care se găsea bârlădeanul nostru după numai 4 litrişori.

Indiferent care era cauza, C. T. simţea că viaţa este absolut mizerabilă, aşa că s-a hotărât să facă un gest decisiv. Nu, bârlădeanul nostru nu se hotărâse ca, pentru prima dată în ultimele două decenii, să-i dea consoartei sale de 8 martie şi altceva decât o pereche de palme. Decizia sa, ceva mai puţin revoluţionară, era să-şi dea foc, deoarece viaţa sa era prea mizerabilă.

În acest scop, C.T. şi-a luat credincioasa-i damigeană şi a mers la depozitul din colţ pentru a-şi procura mai întâi o cantitate respectabilă de vin. Pe acesta l-a şi băut, fiindu-i milă ca bunătate de licoare bahică să-i supravieţuiască şi să ajungă s-o bea vreun alcoolic împuţit. În al doilea rând, având acum la dispoziţie un recipient gol cu un volum apreciabil, a profitat pentru a scoate benzina din rezervorul maşinii sale. Maşina oricum nu prea o folosea, deoarece făcuse şcoala de şoferi treaz, astfel încât cunoştinţele dobândite cu acea ocazie erau absolut inutilizabile; ca urmare, i s-a părut mult mai de viitor să folosească bezina pentru a-şi da foc.

Odată umplută damigeana cu combustibil, C. T. a constatat însă că benzina căpătase un plăcut iz de vin, moştenit de la precedentul ocupant al recipientului. Şi ce să vezi: nu doar aroma, ci şi gustul vinului se lipise un pic de combustibil! Ca urmare, C. T. a tras aer în piept şi a dat pe gât şi benzina, ca să fie sigur că nici pe aceasta n-o să o bea cineva după iminenta lui moarte într-o mare de flăcări.
În acest moment, însă, C. T. şi-a dat seama că planul său avea o mică hibă. O dată benzina băută, nu mai avea ce să-şi toarne în cap pentru a-şi da foc. De asemenea, nici nu-i mai rămăsese nimic de băut. Abia acum viaţa sa era absolut mizerabilă. Fireşte, a făcut tot ce se mai putea face într-o asemenea situaţie: a început să răcnească, atât pentru a se plânge de nimicnicia existenţei sale, cât şi, poate, deoarece combustibilul băut îi provoca nişte arsuri oribile. Familia, înspăimântată de urletele sale, l-a urcat rapid într-un taxi, nu înainte de a-l avertiza pe şofer să fie cu ochii pe rezervor, ca să nu-l dea pe gât şi pe ăsta nebunul, şi l-a transportat la spitalul municipal.

După patru ore de spălături stomacale, medicii i-au scos toată benzina din stomac. C. T. nu a avut nici o pretenţie şi chiar a consimţit să doneze întreaga cantitate de benzină pentru nevoile spitalului, cu condiţia să-i fie înapoiat vinul recuperat din benzină. Doctorii au pretextat că, Dezi Doamne, n-ar fi recuperat nici un vinişor, dar C.T., care numai prost nu era, i-a simţit că mint: “Ai dracu’ moldoveni, ăştia n-ar împărţi băutura cu nimeni”.

(Notă: deşi pare greu de crezut, şi acest text e bazat pe un caz real, luat din excelentul cotidian Obiectiv de Vaslui) .