Ovidiu Eftimie

Acu’ ceva vreme am anunţat că merg la sală, chestiune care s-a repetat în ultimele trei luni (mersul la sală, nu anunţurile) şi care s-a lăsat cu trei kile în plus la mine, ceea ce, în termeni ştiinţifici, e o creştere de aproape 5%.

Pentru cei ce nu ştiu, „sala” este un loc unde scheleţii ca mine se duc să se umfle, graşii se duc să se dezumfle şi gagicile să facă abdomen plat şi coapse puternice alergând pe bandă. O bună metodă să atingi aceste deziderate ar fi ridicatul de greutăţi în diverse poziţii, dar asta nu se practică niciodată într-o sală de forţă. Dacă lumea ar veni acolo să ridice greutăţi şi le-ar lua acasă, că nu sunt foarte scumpe şi cu o ganteră de vreo 20-25 de kile şi o bancă poţi face minuni.

Nuuuu…

La sală lumea vine să dea sfaturi. De aceea este foarte util ca, atunci când mergi acolo, să fii însoţit de încă cineva, care să poată să te sfătuiască în momentele când îţi ies venele din cap. Dacă rămâi singur ăla eşti, sfătuitorii se abat asupra ta ca hiena la hoit.

Victimele sunt uşor de recunoscut: de obicei sunt îmbrăcaţi în tricouri cu mâneci lungi, pantaloni lungi, adidaşi vechi, au o privire rătăcită şi se chinuie cu o bară pe undeva. Metodologia a fost stabilită de vreo 14 ani de zile şi aprobată de forul european de culturism în 1998, la convenţia de la Amsterdam. Te apropii încet de victimă, dai câteva târcoale şi o priveşti cu neîncredere. Îl laşi să mai facă două, trei serii, să fie obosit, nu cumva să fugă, şi-apoi te apropii de el. „Badeeee… ce faci, triceps? Băi, nu aşa se face, lucrezi degeaba. Ce vrei să pui, fibră? Păi ascultă aici…”. Primul lucru, trebuie să-l pui într-o poziţie imposibilă şi pentru cei mai antrenaţi yoghini. Apoi îi dai o greutate de trei ori mai mare decât poate duce şi îl pui la treabă.

„Simţi cum lucrează muşchiu’?”. Ceea ce simte el e o ruptură musculară, da’ nu contează. „O să faci febră, lasă că bagi două aspirine şi-ţi trece”. Îl mai pui să facă vreo două, trei exerciţii supraveghindu-l atent. O săptămână nu mai trece pe la sală.

Lunea trecută vine un biban, un amator de-ăsta cu burta ieşindu-i peste centură şi mă prinde singur. Doi dintre amicii cu care veneam erau la recuperare în urma sfaturilor mele competente, aşa că nu aveam cu cine să mă distrez. Omul, naiv, se-apucă să mă sfătuiască la un exerciţiu de biceps. Atâta mi-a trebuit, l-am luat din scurt, cu două exerciţii de deltoid, câteva metode noi de făcut abdomene (una presupunea o semiştrangulare cu o sfoară folosită de obicei pentru altceva), plus ceva exerciţii pentru bicepsul femural. A plecat şchiopătând, abia putea să mai ţină petul de apă în mână.

Zilele următoare trebuie să vină un amic care face „sală” de aproape patru ani de zile, fără oprire şi fără vreun efect vizibil. Cred că ăsta o să mă omoare cu sfaturile, da’ o să-mi fie util, în definitiv, cu cine să dau examenul de sensei, cu vreun amator care dă sfaturi doar de trei luni?

Dacă n-ati făcut-o deja, votati-ne la RoBlogFest 2010. Mai tarziu vom anunta si solutiile lui Pircă pentru Romania – complet idioate, desigur, dar oricum nu mai idioate decat cele luate de guvern.