Nobelache – micul Nobel
Julius Constantinescu
Noi, românii, suntem poporul care produce cele mai multe mici genii de pe planetă. Nu suntem contemporani cu nici un Einstein român, dar am avut-o, în schimb, pe micuţa Picasso, îl mai avem pe micul Mozart şi în plus mai descoperim în fiecare an şi vreo trei de mici Eminescu (probabil, doi dintre ei sunt epigonii adevăratului mic Eminescu).
Din nefericire, cam pe la vârsta de 20 de ani, micile genii manifestă tendinţa naturală de a deveni funcţionari, instalatori sau coafeze (ceea ce explică, de altfel, şi faptul că nu suntem abonaţi permanenţi la Premiul Nobel, poate şi faptul că micuţa Picasso s-a oprit din creştere înainte să aflăm cum o cheamă în realitate). Asta pentru că, de regulă, marile genii nu se trag din micile genii, ci din nişte loaze pe care profesorii lor ar fi pariat mai degrabă că ajung fotbalişti sau taximetrişti (în caz că vă gândiţi să mă contraziceţi şi să-mi daţi exemplul cu Mozart, vă reamintesc faptul că visul omenirii nu sunt tocmai copiii psihotici şi bolnavi de maladii genetice).
Statistica arată că geniile nu sunt genii de mici. Lui Napoleon, de pildă, nu-i spunea nimeni “micul Hannibal”, ci “ăla micu’ al lui Bonaparte de la 3”; lui Eminescu i se spunea probabil Mişu, şi nu “micul Alecsandri”, iar lui Alarik nu-i spuneau niciodată copiii la şcoală “micul Attila” (bine, e drept că Alarik nici nu se prea omora cu şcoala). Şi nici Romei nu i s-a spus vreodată “micul Babilon” sau “mica Atena” (sau “micul Paris”, dacă vi se pare un exemplu mai potrivit).
Ca să luăm şi noi ceva, o idee foarte bună ar fi ca micilor genii din România să li se decerneze micul Premiul Nobel, care s-ar putea numi Nobelache (şi care, normal, ar trebui decernat de către mica Academie Suedeză). Aşa, poate ar lua şi Cărtărescu, micul nostru Marquez, un Nobel.
=)) I-ai servit-o (sună mai elegant) lui Cărtărescu. Răule. =))
=))
[…] coafeze (ceea ce explică, de altfel, şi faptul că nu suntem abonaţi permanenţi la Premiul Nobel(more) De la Julius citire Niciun comentariu […]
… pentru ardeleni ar fi “nobeleşte”??? 😀
scrii demential, ma jur.. foarte tare.. ! :))
Premiul lui “Nea Bellu” suna acceptabil.
Da’ nu toate geniile-s mici…
Ce zici de Pavaroti din Carpati? Ala nu-i mic. Chiar din contra.
Boc ar fi “micul nimic”?
Ai uitat de “micul Titulescu”care uite a ajuns sef de partid sau tu tii cu Psd si nu ai vrut sa iti superi sefii pe “micul mogul”..))
pardon seful
@Mifty
Pentru ardeleni ar fi Nobelarăș…
Ai dat-o-n bara cu Alaric ala . Odata ca “micul Attila” putea sa-i spuna doar cineva care putea ghici viitorul , mai apoi ca si de i-ar fi spus asa , tocmai contrazice teoria ta . Ca Alaric , desi nascut in Romania , chiar a confirmat la batranete . Da’ bine , ai si tu dreptate : cu o floare …
Pai si blogosfera este plina de mici Juliusi, mici Visurati sau mici Zosoi 😀
Oare eu unde ma-ncadrez ?
Auzi, da’ “Micu’ Pulitzer”, nu merge?
Cred ca i-ar veni ca o manusa lui Ion Cristoiu! 😉
@slvc: :))
@arsulici & @mifTy: cred ca pentru ardeleni ar fi Nobelaaaaarăăăș…
da’ pentru “micul Mărulă” (să-i zicem Măruţă) n-avem niciun premiu?
@șlvc
Pentru Cristoiu există deja premiul special „micul Coroiu” – prietenii știu de ce!
nobelica
Micul Paris este atat de verde incat nimic din Nobelul acordat coacerii sau datului in parg de livada cu viermisori, nu poate comensura mai bine fructele pure lovite de viermele invidiei, dar sanatoase pana in maduva nevertebratelor… Ma ostoiesc la gandul ca pe strada mea doua tinere femei sunt gravide si astept sorocul sa-mi surada din carucior pentru a stii care este urmatorul Nobel din bantustanul local… Slava domnului ca nu-mi seamana…
…..iar Premiul Nobelache pt fizica quantica se acorda distinsului prof. dct. Micul Richter……(Hancu). Asta ca sa acoperim cat mai multe domenii Nobel.:)
Zona Snagov-Pipera, la categoria “Ecologia care Pute” – pentru Micul Canal Colector. Traiasca Fosele septice si locuitorii care le colmateaza.
@Stephanie, că mi-am adus aminte: cine te strânge de gât, măi dragă??? 😀
Pe modelul adevarata fiica a adevaratei mame Omida, eu sunt adevarata mama a adevaratului mic Einstein! Poate depune marturie tot cartierul! 😀
@N.A.: mai ales la 4 dimineaţa?? 😛
@Mifty: nimeni, imi sustin singura ambalajul neuronului 🙂
@Stephanie:… mda… şi unde e data expiraţiei??? 😛
@mifty – Ei, acuma nici geniile nu pot fi perfecte… :))
@ Julius: Fraza asta “Aşa, poate ar lua şi Cărtărescu, micul nostru Marquez, un Nobel.” nu ar trebui sa se termine cu “… un Nobelache”?
Uite-l si pe mircea, micul Einstein. =))
[…] This post was mentioned on Twitter by fulgerica, JuliusDC, Oana Portase, Mircea Popescu, krossfire and others. krossfire said: RT @Ellunes: Nobelache – micul Nobel http://www.dailycotcodac.ro/2010/03/nobelache-%E2%80%93-micul-nobel/ by @JuliusDC […]
@ Mifty: pe …dos =))
@MifTy
&
@Stephanie: adica te strange cineva de gat sa nu-ti pice neuronu’ din cap in corp?sau cum? ca nu-nteleg…
si daca cineva ar vrea sa te ia de pe raft, tre sa se uite pe dos la data expiratiei?
Imi amintesti din scoala, de un suflat catre cel ascultat langa catedra. Uitase saracul cum il chema… si a auzit din clasa, soptit:”Nobelli”!!! :))) Si asa a reprodus 😀
Dar de micul Patapievici, fost tendinta de Cioran, ramas doar mic basescian, de ce nu spui?
:))
Tare (era sa zic genial)!
@MifTy: Pentru moldoveni e fără n…
Bine sesizat aspectul! 🙂
De ani buni media si in general “zona publica” sufera de boala “micilor” genii chiar daca cei mentionati nu sunt intotdeauna la varsta copilariei. Oare sa fie de vina nerabdarea media care sa grabeste sa faca tam-tam inainte ca respectivele personaje sa confirme? O fi graba care sa spuna primul ca a vazut un geniu?