Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Descălţarea musafirilor în folclorul poporului român

Pircă & Julius

Printre frumoasele obiceiuri vechi de milenii ale neamului nostru (nu le reluăm acum, le cunoaşteţi cu siguranţă), unul ne deosebeşte de orice popor de pe această planetă. E vorba de descălţatul musafirilor atunci când intră în casă.

Din păcate, nu ni s-a păstrat paragraful din Herodot unde acest menţiona originea acestui obicei încă de la vechii geţi, dar se pare că, atunci când renumitul istoric din Halicarnas a făcut prima sa vizită în coliba unui strămoş de-al nostru, acesta i-a spus, politicos: “Nu vă supăraţi, nu vreţi să vă scoateţi sandalele? Ştiţi, abia am făcut curat şi n-aş vrea să stricaţi paiele de pe jos. Sunt proaspete şi se zgârie foarte uşor”.

Deşi de atunci au trecut două milenii şi jumătate, neamul românesc continuă să păstreze cu mândrie această tradiţie. În Versailles, la Casa Albă sau pe Staţia Spaţială Internaţională nu vi se va cere să vă scoateţi încălţările; în schimb, în cel mai umil apartament confort II din Berceni o să fiţi rugat să lăsaţi pantofii la intrare, ca să nu zgâriaţi gresia şi să nu faceţi mizerie. Deşi aţi putea crede opusul, de fapt cererea este absolut întemeiată, deoarece gresia, mai ales cea de trafic, este un material sensibil, aproape la fel de fragil precum cristalul de Boemia, astfel că trebuie tratată cu aceeaşi gingăşie ca un bebeluş.

Îndeobşte, tradiţia descălţatului se îmbină armonios cu o altă datină străbună: cea a utilizării şosetelor până la ultima suflare. Cum unii musafiri nu vin direct de acasă, ci poate au mai fost înainte şi 8-9 ore la muncă, vizita poate oferi un bun prilej atât pentru un festin olfactiv, cât şi pentru rememorarea unor clipe de neuitat din perioada stagiului militar. De asemenea, deoarece în ultima vreme s-a împământenit şi la noi purtarea şosetelor albe, foarte potrivite la costum (pentru cititorii din Moldova precizăm că este vorba de o formă de trening, ce se poartă în mod tradiţional la ocazii festive în alte zone ale ţării), a apărut un nou risc. Mai precis, purtarea unor ciorapi noi, în cazul în care sunt de culoare deschisă, nu garantează neapărat o seară perfectă, proprietarul şosetelor albe nefiind preţuit tocmai pentru rafinamentul său.

Pentru a preveni astfel de incidente ce pot afecta întrucâtva o cină apetisantă, unii amfitrioni le oferă oaspeţilor papuci de casă. Tradiţia cere ca aceştia să nu fie noi-nouţi, ci să mai fi fost purtaţi înainte măcar un an – doi, preferabil de o rudă vârstnică sau de un membru al familiei care a fost cadru activ al armatei; de asemenea, să fie făcuţi din material textil, nu din plastic, care nu transmite în niciun fel simţurilor amintirea melancolică a fostului purtător al papucilor.

În fine, la finalul vizitei musafirul neavizat ar putea să mai aibă parte de o surpriză plăcută, mai ales în cazul în care a remarcat şi alţi oaspeţi care au plecat înaintea lui şi mai ales dacă aceşti oaspeţi purtau trening (pentru cititorii din Valahia şi Transilvania, precizăm că este vorba de o formă de costum, ce se poartă în mod tradiţional la ocazii festive în alte zone ale ţării). Surpriza constă în dispariţia încălţărilor lăsate la uşă. Fiţi însă fără grijă: o gazdă perfectă poate să le ofere musafirilor măcăr o pereche de bocanci de epocă. Ca un beneficiu suplimentar, aceste încălţări vor atrage invidia pensionarilor de la scară, care ştiu că în ziua de azi nu se mai fac lucruri trainice, ca pe vremuri. Oaspetele trebuie să aibă însă mare grijă să nu arunce bocancii după utilizare, deoarece la următoarea vizită îi vor fi ceruţi înapoi. Cu această ocazie va afla şi în ce constă valoarea lor sentimentală. “Au fost ai lui străbunicu’, i-a purtat două luni încontinuu în tranşee la Mărăşeşti. După aceea l-au demobilizat, că l-au găsit cu lepră”.

47 comentarii la “Descălţarea musafirilor în folclorul poporului român”

  1. 1. Descălţarea musafirilor în folclorul poporului român » visurat.ro a spus:

    [...] curat şi n-aş vrea să stricaţi paiele de pe jos. Sunt proaspete şi se zgârie foarte uşor”. (more) De la Julius citire Niciun comentariu [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. Ciprian a spus:

    Julica, tu stii pentru ce e presul de la intrare, dar altii nu.
    Cum mai poti dormi pe pres noaptea daca ti-l murdaresc oaspetii?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. silavaracald a spus:

    Şi la japonezi e obiceiul ăsta, băieţi!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. JULIUS a spus:

    @slvc: da, dar japonezii n-au gresie pe jos

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. Radiografie subiectivă « Mikael Eon Muntyanu a spus:

    [...] mea, nu am reuşit să mă întâlnesc la vreun blogmeet să schimbăm o părere-două. Au mai fost Julius, cot-co-dacul şef dintre “clonţoşii” blogosferei,  Mircea Popescu, a cărei Trileme [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. alinuta a spus:

    moldovenii, n-au gresie!!..nu suntem atat de avansati

    si in vederea restabilirii adevarului istoric, cei care cer descaltarea, nu au gresie, au covoare de 20 de ani, care nu mai pot fi curatate decat prin aruncare

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. toader a spus:

    nu au gresie, e drept, dar cum fac ei sa nu le puta picioarele?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. Mikael a spus:

    da, dar spre deosebire de alte popoare nici nu ne culcam incaltati. de unde si o concluzie interesanta, romanul odata intrat in casa se gandeste la pat si la masa. de fapt, risc un truism delicat pentru majoritatea daco-getilor de pe plaiurile mioritice: “pat-casa-masa”. in sensul ca la noi sufrageria e tot un dormitor, la fel cum bucataria e si “afumatorie”, si baia un loc sacru pentru “rahat” si nu pentru spalat.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. mifty a spus:

    @Toader: şi le spală!!! (SAAAAARPRAAAAAIZZZ!!!!) big grin
    @şlvc: o fi, da’ ce, noi suntem japonezi?? tongue
    (mi-ar place să se introducă şi la noi chestia cu harakiri… mai pierde vre-un ministru “pariul cu agricultura”, îşi face frumos harakiri, mai ratează odată băse integrarea europeană, îşi face harakiri, nu reuşeşte poliţaiul să-l prindă pe AN-ul ăla de sparge maşini de 3 luni, îşi face harakiri… dar bineînţeles, n-o să se introducă, “noi nu suntem japonezi”…winking

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. karmapolice a spus:

    un post deosebit de olfactiv

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. maddy a spus:

    si in alte culturi oamenii se descalta la intrarea in casa. nici mie nu`mi place obiceiul dar dc ma duc la cineva acasa si vad incaltarile aliniate la usa imi dau si eu jos pantofii, ce sa fac…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. iulian rinder a spus:

    Eu ii banuiesc pe dl Julius&Pirca ca ar vrea sa refaca tinutul Trei Scaune, versiunea aroganta, formata de aceasta data din Valahia, Ardeal, si, logic, zona Harcov ( Harghita Covasna, pentru cei manipulati de maleficul grup J&R). Asta, chiar daca este firesc sa nu te descalti cand intri in regiunea omului – cum ar fi ,,resturile” de provincii din Romania, de exemplu – nu insemna sa-ti mirosi subtiuarele in casa, asta reginea, lui pentru ca s-ar putea sa ai tu vreun damf. De superioritate
    damboviteana sau pur si simplu de la praful luat cu tine de pe strazi.

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. acsel a spus:

    Mie mi se pare normal sa ma descalt cand ajung la cineva.
    Daca iti put picioarele sau ai sosetele rupte, atunci sa-ti fie rusine ca esti nespalat si neingrijit.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. Matilda a spus:

    Sa nu uitam totusi ca la romani (si nu numai) se creeaza acel fenomen numit mocirla – imediat dupa ce ploua. Imagineaza-ti ce fel ar fi sa intru incaltata in casa, pe covor, dupa ce-am traversat baltoacele de la Victoriei ca sa vin de la munca.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. shimako a spus:

    @acsel mersi pentru primul comment cu adevărat bun de la acest subiect.

    care-i faza cu “descălţatul e demodat şi lipsit de sens”?ne dăm dintr-o dată americani?să ne dăm americani când vom ajunge şi noi la nivelul de trai şi de cultură la care au ajuns ei,sau poate când fiecare din noi va fi posesor de maşină,că doar astfel am putea evita cât de cât să nu ne murdărim pe străzile noastre “curate”.adică după cel ce a scris articolul e normal să intru în casa omului şi să las în urma mea “pleşcuţe” de noroi,nisip sau poate chiar şi o gumă de mestecat care de plictiseală a fugit din gura vreunui român civilizat.şi poate japonezii nu au gresie în casele tradiţionale,pentru că în cele moderne cu siguranţă au.restul conduitei noastre din momentul descălţării depinde numai de bunul simţ şi igiena personală.
    ăsta cred că e cel mai lipsit de sens articol pe care l-am citit pe aici.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. Bulina Neserioasă a spus:

    @shimako

    Și ăsta cred că e cel mai lipsit de sens comentariu pe care l-am citit pe aici.

    Cuvântul GLUMĂ îțî spune ceva ?
    Pamflet ? Bășcălie ? Caterincă ?…

    Încă nu ?

    Naaaaaaaașpa.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. toader a spus:

    isi spala picioarele cand vin de la munca in vizita? bai, ce chestie. si poarta si japonezii astia trening (adica trebi din alea rafinate cu adidas sau puma)? sau costum din ala oltenesc (cu supraelastic)? sau unul da bucale ( din ala trendy caruia ii luceste tesatura)? sau ceva clasic ardelenesc (cu un vag miros de penicilina V)?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. mifty a spus:

    @toader: n-ar fi deloc uluitor, că vorbeam de japonezi, nu de români!!! laughing
    au ăştia, şi verii lor chinezi, o obsesie cu spălatul…
    la ei trelingul ăla se numeşte în mod generic “kimono”… aud (mda, bine!! hee hee ) că pentru mai fiecare ocazie un “kimono” separat… cum era cândva la noi, aveai haine separat pentru fiecare moment al zilei…
    asta la oraşe (şi dacă aveai ceva dare de mână), că la sat… era doar rândul de haine “de horă”… încolo…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. MNX a spus:

    @shimako : Presul de la usa se foloseste si in alte scopuri decit sa dormi pe el, cum esti obisnuit…

    Io-s moldovean, si trebuie sa recunosc faptul ca pe la noi inca nu s-a ajuns la asemenea nivel de civilizatie incit sa ne spalam pe “chicioari” la locul de munca, de cite ori am avea chef. Nu ne lasa domne sefii astia, imbuibatii. Cica daca ne spalam pe aceleasi “chicioare”, ramin “capitalistii” fara subiect de discutie . Si il voteaza iar pe Base ( de parca asta s-ar putea evita… )

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. 20. Codin a spus:

    Cand eram mai tinerel.. am zic intotdeauna ca la mine in casa nu se va descalta nimeni..

    Vremea a trecut, acum sunt la casa mea. Am living modern cu mobila minimalista si tv`eu plat.. toate astea imbinandu se perfect cu acel covor “deosebit” care i-a placut la nebunie prietenei mele si care e alb si cu firele de 10cm.

    Si acum le mai zic la oameni.. “nu va descaltati” dar cu jumatate de gura si cu ganduri ucigase atunci cand dau curs invitatiei.. xD

    Noroc ca majoritatea o fac din obisnuinta.

    In aceeasi tema.. ce mi place mie cand sapa astia dupa tevi, radacini, tevi, cabluri, tevi si lasa pamantul rascolit asa.. mai ales in lunile de toamna primavara da asa un aer.. rustic orasului de nu mai poti.. te simti ca la bunica. Sau ca in razboi.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. 21. shimako a spus:

    wow!uitasem că dacă nu te conformezi la opinia generală,dacă îndrăzneşti să fi contra,eşti naşpa.că doar de aceea trăiesc într-o ţară manelistă portocalie amatoare de O(zero)TV.gravă scăpare de memorie am avut,muicăă!!!
    cunosc gluma,caterinca,pamfletul,mai bine decât crezi,dar poate era atât de subţire încât nici nu am observat-o.acum,tu recunoşti ironia?
    poate sunt doar eu,sau poate de vină e locul unde lucrez,unde nu stau cu pantofii de stradă,dar da,eu mă spăl pe picioare de fiecare dată când plec de la serviciu.
    Pircă & Julius…n-am nimic cu voi fraţilor,dar îmi pare rău,articolul nu mi-a plăcut,iar mie nu mi-a fost frică niciodată să-mi exprim părerea.
    haters to the left and talk to the hand!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. 22. mifty a spus:

    shimako, dacă pomeneşti de manele şi otv, înseamnă că ştii ce e alea, deci asculţi şi urmăreşti, prin urmare, eşti fan!!!
    acum, explică-mi şi mie cum e sî înjuri ce-ţi place!!! laughing
    btw… dacă nu vedeam pe otv, habar n-aveam ce e aia “legea cojocaru”… că, fireşte, nici un alt post tv “serios” n-a suflat o silabă despre asta!!!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. 23. Carmen a spus:

    Julius, japonezii n-au gresie, da’ sa vezi ce-ti ingheata picioarele dupa ce stai 10 minute pe minunatele scanduri (de lemn pretios) ale vreunui templu.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. 24. JULIUS a spus:

    @carmen: vezi daca nu esti shintoista? nu trebuia sa mai mergi la nici un templu, Zeul Cafetierei era colea, in bucatarie big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. 25. shimako a spus:

    @ mifty lol…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. 26. Cata a spus:

    Eu nu mai am de mult jene din astea cu descaltatul in vizita. Daca mi se spune sa ma descalt, le raspund gazdelor ca am iesit din casa dimineata pe la 5 (e adevarat) si ca inca nu am trecut pe acasa sa ma spal si sa immi schimb sosetele si incaltarile, asa ca nu as dori sa le otravesc toti vecinii. Oricum, din casa pana in masina si de la masina pana unde am treaba e mai greu sa ma umplu de noroi pana la gat. Iar ca gazda nu am pus pe nimeni niciodata sa se descalte, din aceleasi motive. Adica, vine omul in vizita la mine si eu il fac sa se simta prost?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. 27. Yas a spus:

    Inseamna ca avem ceva in comun cu turcii… Si ei se descalta cand intra in casa. Dar ei fac asta la usa, inainte sa intre, noi facem asta dupa ce intram in casa…
    Oare care i-a invatat pe care…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. 28. Carmen a spus:

    @Julius: ca bine le spui dumneata, bibicule laughing Serios vorbind, ai dreptate, ca in templele shinto le privesti de pe afara. Dar si daca intri, tot fara pantofi. Oricum e mai bine decat la templele hinduse, unde tot fara pantofi se intra, dar peisajul de ansamblu e muuuuuuuult diferit de Japonia. Plus ca te informeaza ca trebuie sa te descalti, dar ei nu-s responsabili de pantofii tai.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. 29. sorin a spus:

    @shimako: mi-a placut fragmentul despre cultura americana. mi-as permite sa te rog sa detaliezi putin.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. 30. 4mall a spus:

    Io oricum sunt mai prost asa, de la natura, asa ca nu inteleg de ce ar fi rau sau ar fi bine sa te descalti la intrarea intr-o casa. Pur si simplu, te iei dupa obiceiul locului, si gata. Mie mi se pare la fel de simplu si intr-un caz si in celalalt…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. 31. tahemet@blogspot.com a spus:

    Şi eu sunt anti de data asta.

    N-am gresie în casă, e parchet (care, da, dacă ai tocuri cui cu flec metalic, fac numai găurele) şi sunt şi covoare. Iar cui i se pare degradant să se descalţe când intră într-o casă străină îi pun întrebarea: la el în casă se descalţă? sau umblă peste tot cu pantofii pe care cu siguranţă se regăsesc viruşi, microbi, bacterii şi alte alea?

    nu de alta, dar eu refuz categoric să stau în 4 labe şi să frec cu fâs dezinfectant podeaua după fiecare dăştept d=ăsta care consideră că e sub demnitatea lui să se descalţe. iaca că e şi sub demnitatea mea să pierd timpul (pe care l-aş putea folosi muuuuult mai adecvat votându-vă la blog fest sau comentând p-aici) decât să lustruiesc ca tâmpita. da, mai miros picioarele. dar e mai simplu de aerisit decât să cureţi în genunchi 50 mp de parchet pe unde tropăie gigeii ăştia modernişti

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. 32. Probably Me a spus:

    Hehehe. Ce am mai ras si eu cand au venit baietii mei acasa cu bocancii plini de kkt comunitar (ca e cainii liberi, bre, pe strazi)… Nu mai puteam de bucurie, iaca acu vad ca ei nu trebuiau sa se descalte….trebuiau sa intre cu bocancii asa, ca doar calca mai mereu intr-o flegma de TBC-ist, intr-o borala de baiet de baiet cinstit la o bodega pe undeva. Ce sa mai… sa fie fara numar, eventual si pe masa din bucatarie… Brava Julius, mi-ai placut. Sa ti-i trimit si pe acasa pe la tine ???

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  33. 33. N.A. a spus:

    Subscriu si eu la opinia “demodatilor” si “paysanilor” ce iau partea descaltarii. Mai ales de cand am un copil care isi taraste moaca toata ziulica pe parchetul asta atat de frumos (mai “paysanesc” mi se pare sa ai gresie in toata casa). Nemaivorbind de faptul ca da, la noi nu se spala strazile cu detergent (nici macar cu apa) la ora 4 dimineata ca pe la capitalistii aia mai “cilivizati”. In conditiile astea, mi se par de o nesimtire crunta cei care nu se descalta din proprie initiativa cand imi intra in casa…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  34. 34. ELENA a spus:

    ai uitat sa mentionezi nailonul pus peste covor altfel cum te poti lauda peste 20 de ani cu vechimea lui si ce bine lucrat a fost de te-a tinut atita timp

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  35. 35. radu a spus:

    De fapt descaltatul la intrarea in casa este un obicei est-european, fiind intalnit destul de des in toate tarile din aceasta zona.

    Un alt obicei est-european spre exemplu sunt utilizarea perdelelor, un lucru destul de rar intalnit in tarile vestice.

    Si lista ar putea continua…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  36. 36. 01st1 a spus:

    @radu

    “Un alt obicei est-european spre exemplu sunt utilizarea perdelelor, un lucru destul de rar intalnit in tarile vestice.” Pai da, ei se sterg (pe miini si pe…winking cu prosoape.

    Cit despre descaltat, e cu dus si intors. Cind vii la mine, io te rog sa NU te descalti, dar sa te stergi bine pe pantofi (io nu dorm pe pres, ca e umed). Daca suntem mai familiari, te rog sa verifici daca n-ai calcat intr-un cacat, ca daca da, te duci la baie (pardon, baie/veceu)si ii cureti cum trebuie.
    In Jermanea nu-i nevoie, la noi, din pacate, da.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  37. 37. Contra a spus:

    Dupa 10 ore de munca la serviciu imi pare foarte rau dar n-am chef sa frec podelele dupa fiecare musafir “european” care nu se descalta. Asa ca mi se rupe daca ii este incomod sau nu. Nu vrea sa se descalte nu intra!!!
    Cand or fi la noi strazile, trotuarele si in general “pe jos-ul” public curate ca in vest m-oi mai gandi. Pana atunci …. descaltarea ca nu sunt menajera si nici n-am bani sa platesc una!!!!
    P.S. Nu-mi protejez gresia dar nu pot sa respir praful care se face dupa ce se usuca apa sau noroiul de pe talpi si nici nu pot trai in jeg. Oricat de uscat ar fi afara, pe talpi tot se aduna mizeria.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  38. 38. costas a spus:

    luati in primul rand in calcul mizeria ramasa in urma cainilor comunitari happy si atunci parca iti vine sa te descalti de cand intri in bloc

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  39. 39. Lexa a spus:

    Mie mi se pare normal sa se descalte cine intra la mine in casa.In primul rand din motive de igiena pentru ca incaltamintea are pe ea o groaza de microbi de pe afara. Presul de la usa n-are nici o valoare, mai ales iarna. Asta cu mirositul nu o inteleg pentru ca daca iti miros picioarele inseamna ori ca te speli o data la doua zile sau mai mult, ori ai incaltaminte de 5 lei perechea care nu lasa piciorul sa respire, deci problema ta nu a mea. Cum ar fii sa-mi duc covorul la curatatorie de fiecare data cand intra la mine in casa cineva incaltat?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  40. 40. Bear Grylls a spus:

    Ca de obicei,buuuuuun articol(mi-au placut mai ales definitiile treningului si costumului).Si mi-a amintit de ziua in care barbatu-meu a invitat in casa un vanzator ambulant de fleacuri.Nu s-a descaltat,dar ii miroseau ingrozitor picioarele si prin adidasi…Si-a furat-o rau in ziua aia de la mine…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  41. 41. mifty a spus:

    @Bear Grylls: măi să fie, după ce că eşti femeie, mai eşti şi luată, şi abia acuma ne spui???
    nu ţi-e ruşine??? hee hee

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  42. 42. dojo a spus:

    1. picioarele put daca esti nespalat, porti sosete ce nu sunt 100% bumbac (alea is mai scumpe) si pantofi de 20 de lei din Obor. Daca faci dus inainte de a pleca de acasa si nu ai cine stie ce ciuperca piciorului, pui sosete CURATE pe laboante si nu din alea de “plastic”, plus incaltarile nu au stat sa dospeasca imputiciunea, stai si 1 zi cu labele in papuci si, cand te descalti, nu pica parul din nas nimanui. Hai, sa ne mai si spalam, ca pute.

    2. eu ma descalt INTOTDEAUNA. Asa am invatat. Daca gazda are un minim de interes sa isi tina casa curata, nu am nevoie de slapii nimanui. Stau desculta. Daca imi murdaresc ciorapii pe covorul lor, ii spal, ca nu e foc. Ma simt ca dracu sa stau incaltata. Se intampla rar, de obicei cand gazda foarte insista. NU sunt insa in apele mele.

    3. nu cer expres musafirilor sa se descalte, dar apreciez bunul lor simt. Cand tii podelele si covorul curate, te cam deranjeaza sa iti umpli talpile de jeg, din cauza unor musafiri “moderni”. Asa ca ii inviti sa scoata potcoavele, ca nu le cade nimic.

    4. daca esti atat de nesimtit incat sa vezi un covor imaculat si sa calci cu papucii de afara, probabil ca nu apuci si tura a doua.

    Nimeni nu e obligat sa stea in genunchi dupa fiecare vizita sa curete jegul adus pe talpi. De aia sta lumea in casa cu slapi sau chiar desculta, sa nu umple toata casa de nisip sau noroi. Pana si pe cainii mei ii sterg pe labute cand intra si nu au nici ei nimic impotriva. Daca uit, se opresc in hol si se uita ciudat la mine. Pana si ei s-au obisnuit cu un “ritual”. Si sunt animale

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  43. 43. Fr3ak a spus:

    Că tot ai pomenit de Boemia, la ei se lasă încălţările în casa scării, nici măcar nu se intră în apartament. Diferenţa e că la noi ţi s-ar fura instant.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  44. 44. Şapte zile în zece titluri (8 - 14 martie) | Pioneza dintre fese a spus:

    [...] Daily Cotcodac… De-aici, să moară Veta, o să-mi fie de fiecare dată foarte greu să aleg. Scriu băieţii ăştia într-un fel anume şi au un spor… să le dea dumnezeu sănătate! Uite o dilemă cu mireasmă de… opincă! Descălţarea musafirilor în folclorul poporului român [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  45. 45. sol a spus:

    @ dojo&doamnele Abia acum am vazut ca ati scris cam acelasi chestii, vivat doamnele!

    Mai, bajeti de bajeti, nu incercati ajurea sa integrati de la zero la infinit cestiunea , ca va iese fix o coacaza.Respectati regulili de mai jos :
    1.spalati-va cel putin o data pe zi, fie iarna, fie vara! Apa+sapun nu e hasdoiesopatru si nu va face rau la ten! In spalatu’ asta zilnic, obligatoriu intra si spalatu’ insistent al “gladiolelor” putzicioase.
    2.in loc sa va cumparati dreaqu’ ultimu’ racnet de aifon, mai bine va cumparati 2-3 perechi de pantofi ca lumea din PIELE si ciorapi din fibre naturale, adicatelea, BUMBAC. In fiecare zi schimbati ciorapii si pantofii!!!
    3.stabiliti-va intalnirile de curtoazie pe la altu’ p-acasa, dupa si numai dupa ce ati trecut pe la casile voastre, ca sa va schimbati, ofcors !
    Lasati scuza cu “ 8-9-10 ore incaltat’, ca nu tine, e ca guma mestecata prea mult. Si bancu’ cu “nu-i barbat ala caruia nu-i put picioarele” ar trebui sa fie deja legenda in secolu’ douasunu, cand exista atatea produse pentru ingrijirea picioarelor winking
    Daca respectati toate astea, va puteti descalta fara jena, chiar daca va duceti in vizita la regina Angliei happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  46. 46. Filozofie pe bordura » Blog Archive » Foamea pe internet a spus:

    [...] mai jos, apare un articol, ceva de la Dailycotcodac (tampit nume, sincer sa fiu, dar ma rog, nici la mine nu suna mai bine..) pe tema [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  47. 47. stan patitu a spus:

    deci descaltatul nu e numai la romani sau turci, asiatici. si in tarile nordice, germania etc. deci aici peste garla, se descalta oamenii. E vorba de igiena, s i confort. Eu asa traiesc, si nu in romania. Asta e un obicei f. bun care trebuie pastrat.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • Miruna: Stephen Fry ruleaza, ca tot adusesi vorba despre “a bit of Fry and Laurie”…
    • Adriana Popescu: @JULIUS: Mi se pare normal! Ca dup-aia sa-mi storci lamaia daca scot vreo tampenie. :P Fa promo la...
    • JULIUS: @Adriana Popescu: n-am vazut niciodata, eu mă uit doar la Observatorul de seară.
    • Adriana Popescu: @JULIUS: Esti vraiste! Gandeste-te la geniala emisiune “Nora pentru ma-ta” Poti sau te...
    • JULIUS: @Adriana Popescu: păi din ce sa fac promo, fara texte? :))


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac