Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Băieţel sau fetiţă. Cum să dresaţi barza

Dr. Ionuţ Şendroiu

Generaţii de bărbaţi, unii misogini din start, alţii deveniţi misogini pe parcurs (cam după ce barza le-a adus şi a treia oară tot fată), au visat la această mare inginerie: cum să i-o pui nevestei astfel încât plodul rezultat să aibă exact sexul pe care ai tu chef să-l aibă. Probabil că vă gândiţi că aşa ceva e imposibil. Vă înşelaţi! Există o metodă şi nu e foarte complicată.

E deja de notorietate faptul că bebeluşul se formează atunci când spermatozoidul unui domn se întâlneşte cu ovulul unei doamne. Întâlnirea are loc de obicei în trompa doamnei (trompa uterină). Spermatozoizii sunt (ca şi oamenii) de două feluri: unii poartă bagajul genetic al unui viitor băieţel (conţin cromozomul Y), iar ceilalţi bagajul genetic al viitoarei fetiţe (conţin cromozomul X).

Spermatozoizii Y (să le zicem băieţeii) sunt mai uşori şi se mişcă mai repede. La scurt timp după ce domnul ejaculează, spermatozoizii Y se desprind din pluton ca nişte ciclişti în Turul Franţei şi ajung primii în trompa doamnei. Dacă aici dau peste un ovul fecundabil, conducătorul plutonului (la ei competiţia este foarte dură) intră în ovul şi, peste nouă luni, doamna va lansa un băieţel. Dacă în trompă nu există la momentul respectiv nici un ovul disponibil, ”băieţeii” se pun pe aşteptat. Problema este că ei nu pot să aştepte prea mult. Rezervele lor de energie sunt relativ scăzute şi în consecinţă încep încet, încet să moară.

Între timp, ajung în trompă şi spermatozoizii X – fetiţele. Acestea se mişcă mai încet, dar sunt mai rezistente şi mai insistente. Dacă ovulul doamnei catadicseşte să-şi facă apariţia în acest moment în trompă, va fi fecundat de un spermatozoid X şi rezultatul final va fi o fetiţă.

În general, ovulul îşi face apariţia în trompa uterină aproximativ la mijlocul ciclului menstrual. De pildă, dacă doamna are un ciclu de 28 de zile, fenomenul (ovulaţia) are loc în a paişpea zi. Prin urmare, dacă asta este ziua în care i-aţi pus-o fără prezervativ, aveţi şanse serioase să aflaţi mai târziu că aveţi un băieţel. Dacă acţiunea are loc însă mai devreme (în a doişpea zi, de exemplu) veţi fi tată de fată.

Trebuie menţionat şi faptul că ovulul rezistă în trompa uterină cam 72 de ore, timp în care este, la o adică, fecundabil.
În concluzie, dacă partida de amor decisivă are loc fix în ziua ovulaţiei, sau in primele 48-72 de ore după, rezultatul final va fi de sex masculin. Dacă are loc înainte, va trebui să cumpăraţi scutece roz.

P.S. Nu este bătut în cuie că ovulaţia are loc matematic, la mijlocul ciclului menstrual. Dacă vă preocupă foarte tare să aflaţi exact în ce zi se produce, trebuie măsurată zilnic temperatura intra vaginală (cu un termometru introdus în fiecare dimineaţă la locul faptei). În fiecare zi, termometrul va arăta aceeaşi temperatură, cu excepţia zilei Z, când va arăta cu 0,5°C mai mult.

Dacă v-a plăcut acest articol , votaţi-ne la RoBlogFest 2010, secţiunile “Cel mai popular blog” (pozitia 198) si “Blog colectiv” (pozitia 48).

56 comentarii la “Băieţel sau fetiţă. Cum să dresaţi barza”

  1. 1. mifty a spus:

    dr. john chendree, dresor de berze!!! hee hee

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. Claudiu a spus:

    bun. Acum o sa stiu, ce las omenirii!!!
    Maxim am spus!

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. silavaracald a spus:

    Să fii tu sănătos cu termometrizarea aia, că m-am chinuit luni întregi să surprind saltul ăla! Ţie ţi-a ieşit vreodată? rolling on the floor

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. toader a spus:

    luni intregi ai tinut termometrul? Dumnezeule!

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. unmihai a spus:

    @silavaracald
    cred ca ajuta mai mult daca folosesti termometru fara gradatie happy

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. sendroiu a spus:

    @silavaracald: pai, eu nu am unde sa surprind saltul, tehnic winking

    (sincer, nici nu stiu pe cineva care sa fi depistat ovulatzia cu termometrul, doar ca asa scrie prin vreo 3 metri cubi de carti, toate scrise de expertzi, pot sa ii contrazic?)

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. 01st1 a spus:

    @sendroiu
    Eee,nu ai unde… Invechitule!

    (misto articol, serios si util)

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. unmihai a spus:

    eu mi-am dorit un baietel. calculasem totul: viteza vantului, presiunea atmosferica, coeficientul de frecare, cotangenta unghiului alfa… tot, tot!
    a iesit fetita happy da’ nu-mi pare rau big grin

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. mutulica a spus:

    mie mi a iesit ce spui tu doar cu o capra …. ca cu oameni am incercat in van…

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. eftimie a spus:

    Eu am respectat ceea ce spune dom doctor aici şi aşa a fost, acu fix un an jumătate nevastă-mea a născut un băieţel.

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. sebra a spus:

    Doctore, cu tot respectul, da’ bagi lumea rău în ceaţă, adică în temperaturi laughing
    Lucrurile sunt simple, dacă Gigel stă cu gura deschisă, va ieşi o fetiţă; dacă strânge din dinţi, va ieşi un băieţel big grin

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. Ciprian a spus:

    Nu mai bine santajam barza?

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. traditional a spus:

    multumim ca ne scoateti din nestiinta. ati scapat insa o minunata ocazie de a reaminti vorba din popor, ca din c..ul drept se fac baieti, iar din c..ul stang – fete. cu termometrul nici eu n-am auzit pe nimeni sa faca copii.

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. mifty a spus:

    tradiţionalule… oare ce-o să aibă jegul, băiat sau fată, că-i lipseşte un c.oi, da’ n-a zis şi care!!! hee hee

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. Crin a spus:

    totusi, e un pas inainte de la clasicul.. faci treaba in pozitia aia, in faza a treia a lunii, cand cocosul trage 3 ture de curte si furnicile cad pe dreapta.laughing

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. radu a spus:

    Cred ca cel mai importat e sa fie sanatos, fie baietel sau fetita.

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. Raluca a spus:

    Stimate domnule doctor, eu credeam ca e muuuult mai simplu, ca in bancul ala cu Bula… adica Bula isi surpinde parintii incercand… sa mai devina odata parinti si pe ta-su in mijlocul actiunii, strigad: “fata,fata, fata, fata!!!”.
    A doua zi, ta-su il surprinde pe Bula in mijlocul actiunii cu ma-sa, Bula repetand si el: “bicicleta, bicicleta, bicicleta, bicicleta…”
    Sper ca, dupa ce castigati la RoBlogFest, sa va dea mogulul DC bani s ava deschideti un cabinet “particoler”, sa nu mai trebuiasca sa va canoniti atata prin Angola!

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. iulian rinder a spus:

    In urma cu aproximativ patru ani am fost cu sotia la ecograf. Specialistul a spus ca vom avea un baiat. Am cinstit toti amicii, dar mai ales pe mine, conform obiceiului mioritic. Dupa trei-patru saptamani am mai fost odata – nu singur, cred ca se intelege – pentru verificarea sarcinii. Este adevarat, sarcina era a sotiei, dar daca noi facem ceva impreuna, facem pana la final. Medicul ne-a spus ca este fata, ca, sa vezi, prima oara era ombilicul asezat nu stiu cum, si s-a inselat. Iar am cinstit toti prietenii, ca asa este crestineste, pentru a propavadui schimbarea. Credeti ca are chiar asa mare importanta daca este fata sau baiat? Daca esti un parinte cretin atunci poate sa te intereseze, iar daca esti tot un parinte cretin poti avea ca urmas un manelist sau o pitzipoanca. Daca nu, ai un copil.

    Thumb up +3
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. silavaracald a spus:

    Să vă spun ce am observat eu, apropos de sexul copilului!
    Când e băiat, tatăl nu-şi mai încape în piele de mulţumire, că deh, are cine-i duce numele mai departe şi alte chestii de-astea macho-iste. Când e fată, zice că de fapt asta a vrut de la bun început!
    Dar partea haioasă abia de aici începe. Dacă e băiat, tatăl îl va iubi, bineînţeles, dar mereu va fi într-un fel de concurenţă absurdă cu el, cerându-i să nu plângă la vaccinuri, de pildă, că-i bărbat, şi el, când era mic nu făcea aşa ceva ş.a.m.d. Dacă e fată, să te ţii! E sclav pentru tot restul zilelor lui, şi oricine-i va supăra prinţesita îi devine duşman de moarte! Aşa că, măcar de data asta, Lăptuca Peace a scăpat de ce-i mai greu! winking

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. 20. mifty a spus:

    … bănuiesc că va urma partea a 2-a: cum să dresaţi varza!!! big grin
    @şlvc: eu am exact băiat şi fată, în ordinea asta, şi s-ar părea că sunt undeva pe la mijloc!! tongue

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. 21. tahemet.blogspot.com a spus:

    offtopic: institulul de cercetare in domeniul alimentatiei publice e bugetar sau nu?

    dacă e bugetar, nu ar trebui să se implice mai vioi în interziccerea tuturor acelor lucruri pe care don mencinikopski le propovăduieşte ca fiind păcătoase?

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. 22. mifty a spus:

    deci, nu! big grin

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. 23. Stephanie a spus:

    Eu cred ca e cam asa: daca tatal isi doreste NEAPARAT baiat sigur va fi fata!
    Ah, mai e o “vorba populara” : curvarii fac fete! rolling on the floor

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. 24. Bear Grylls a spus:

    Nu stiu teorie,dar observatia practica m-a facut sa constat ca in vremurile astea de criza s-au nascut foarte multi baieti.Sa vedeti ce competitie va fi pentru accesul direct la domnisoarele anilor 2030!!

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. 25. silavaracald a spus:

    @Stephanie
    Destul de adevărată! Cel puţin printre curvarii pe care îi cunosc eu. winking
    Şi se mai spune ceva, de data asta pe bune: marii sportivi fac fete. N-aş putea explica de ce. Sper că nu din cauza dopping-ului… happy
    @Bear Grylls
    Superstiţioşii spun că atunci când se nasc mai mulţi băieţi decât fete, urmează un război.

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. 26. N.A. a spus:

    Eu tot timpul ii scot ochii sotului ca pentru un machidon sau un arab as fi o comoara de nevasta! fac numai baieti! laughing

    Mai auzisem o legenda… de fapt unul din studiile cercetatorilor alora britanici: cum ca si personalitatea fomeii ar conta la sexul copilului: daca e o tipa mai pisicoasa si matzaita, iese fata, daca e mai masculina si mai agresiva, iese baiat.. nu’s ce hormoni….

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. 27. Cazimi a spus:

    Statisticile spun ca in timpul razboaielor si ulterior se nasc mai multi baieti, ca sa compenseze pierderile in lupta. Poate mai avem o speranta…

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. 28. Ciprian a spus:

    In judetul Vaslui statisticile spun ca sunt mai multe babe laughing

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. 29. Cazimi a spus:

    Peste tot, in toata lumea, nu doar in Vaslui sunt mai multe babe: speranta de viata a barbatilor este mai scazuta decat a femeilor.

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. 30. N.A. a spus:

    Cica nu e intamplatoare statistica asta.. cica, de fapt, barbatii isi doresc sa moara mai repede. laughing

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. 31. Bulina Neserioasa a spus:

    Voi nu sunteti sanatosi la cap !

    Oricum daca mama isi doreste fata, fata iese, puteti voi sa calculati si unghiul, si presiunea atmosferica, misoginilor !

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. 32. Lala a spus:

    Salutare tuturor! Nu stiu pe la ce scoli au umblat berzele astea dar cele care au adus bebei in familia mea si pt cunoscutii mei au nimerit numai baietei. De o fetita nu am auzit si eu in ultima perioada. Eu insami sunt viitoare mamica de baiat. Oare incearca mama natura sa echilibreze raportul femei/barbati pe planeta asta?

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  33. 33. Petrov a spus:

    domnu rinder, cretini ies si din parinti destepti.

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  34. 34. mifty a spus:

    @Petrov: vorba asta ai auzit-o de la babacii tăi personali?? tongue
    @N.A.: deci… clar că nu eşti nici pe departe pisicoasă şi mâţâită, ci eşti un soi de margaret thatcher blond??? tongue

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  35. 35. EPISTOLEpentruZEUS a spus:

    lasati-o, fratilor, balta cu calcule, temperaturi si zile fertile.
    in familia mea, suntem la a treia generatie de cand incercam de o fata.

    am doua foste neveste, una actuala si patru bucati de baieti, sa-mi traiasca!

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  36. 36. EPISTOLEpentruZEUS a spus:

    @STEPHANIE
    “Eu cred ca e cam asa: daca tatal isi doreste NEAPARAT baiat sigur va fi fata! Ah, mai e o “vorba populara” : curvarii fac fete!”

    ba, sa fii tu sanatoasa. asa a sperat si nevasta-mea si tot baieti sunt!

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  37. 37. Ciprian a spus:

    @lala Buuuuna Lala. Or sa mai fie si erori.

    @EpistoleptCucubau
    Ce nu face omul pentru o nora, d’apai sa aiba patru.

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  38. 38. Ciprian a spus:

    @NA
    Tu inca nu ai plecat la spital? Julius sarbatoreste de joi nonstop pt Junior DC, pentru Universitatea, vino si tu cu vestea buna pana nu se trezeste din betie.

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  39. 39. Petrov a spus:

    @mifty, nu in formula asta. am invatat si io la scoala.

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  40. 40. silavaracald a spus:

    @N.A.
    Cică numai ăia însuraţi! rolling on the floor

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  41. 41. iulian rinder a spus:

    ptr. Petrov
    E, nimic nu este perfect. Pana la urma urmei orice regula are exceptii. Dar daca eu sunt uneori cretin sper ca fica mea sa fie constant geniala. In rest mersi de comentariu.

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  42. 42. sendroiu a spus:

    @NA: incearca sa te consolezi cu ideea ca tu nu potzi influentza deloc sexul viitorului copil. Orice tratat serios despre fiziologia reproducerii incepe cu propozitzia: “masculul determina sexul produsului de conceptzie”. Cel putzin la mamifere si cel putzin pe Terra, indiferent de cit de blonda este mama winking

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  43. 43. N.A. a spus:

    @ciprian – Pusche pe limba-ti!!! mai am 5 saptamani, nu vreau nici cu o zi mai devreme! abia are timp Julius sa se trezeasca din betie pana atunci si sa se pregateasca pentru una noua! plus sa caute cartile alea… laughing

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  44. 44. N.A. a spus:

    @sendroiu – Uf, stiam, mai, don’doftor, da’ lasa-ma si pe mine sa ma dau mare nitel ca poate nu cunoastea toata lumea stuatia!… big grin

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  45. 45. brylu a spus:

    bineee, da de mai fac inca o fetita, pregateste-te sa adopti big grin

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  46. 46. N.A. a spus:

    @mifty – Le vom lasa pe viitoarele nurori sa ma descrie.. rolling on the floor
    @slvc – Asa auzisem si io, dar ma intreb de ce nu invers, aia neinsurati ce sa mai faca… laughing

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  47. 47. sendroiu a spus:

    @slvc, stephanie etc: “curvarii fac fetitze” este o exprimare cam dura.
    Sa zicem ca barbatzii mai activi sexual fac fetitze, asta este corect, intr-adevar. Constatarea se verifica peste tot in lume, indiferent de rasa, religie etc.
    E adevarat ca barbatzii mai activi sexual sunt de obicei afemeiatzi(Chaplin, Picasso, Basescu) dar asta nu este obligatoriu (de exemplu, regele Mihai a avut doar fete, cinci, desi nu era afemeiat, dar putem presupune ca era extrem de activ sexual – este taur, ca zodie).
    Eu am o teorie despre asta, dar cred ca ar fi mai bine sa o expun intr-un articol separat: pe scurt, barbatzii hiperactiv sexual ejaculeaza mai des si nu fac asta intotdeauna intr-un loc, sa zicem, consacrat. Cum spermatozoizii Y sunt mai ushori, ei parasesc primii incinta, ajungind adesea, in cazul barabatzilor hiperactivi sexual, pe sutienul amantei oficiale, pe cearceaf, pe faiantza din baie, pe ochelarii unei senzuale colege etc. Atunci cind isi amintesc ei ca ejacularea poate fi utilizata si la facutul copiilor, rezerva strategica mai contzine doar spermatozoizi X.
    winking

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  48. 48. Bear Grylls a spus:

    @slvc: Se pregateste sigur un razboi din moment ce soacrele mici vor detine puterea politica pentru cateva decenii,pana se reinstaureaza echilibrul demografic.

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  49. 49. lulu a spus:

    @sendroiu

    din expunerea ta pur stiintifica am inteles si eu ceva: colegele cu ochelari sunt senzuale. Poate pentru tine ca deh: halatel, stetoscop etc…. tongue

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  50. 50. sendroiu a spus:

    @lulu: potzi inlocui cuvintul ochelari cu cu decolteu, buze, obraz, coapse sau orice itzi trece prin cap, in caz ca itzi propui sa intzelegi ceva mai mult din text. Momentan, ai priceput cam 1%, zic eu …

    PS: teoria mea e chiar mishto si mi se pare al dracului de plauzibila big grin

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  51. 51. lulu a spus:

    @sendroiu
    Momentan cred ca am inteles fix cu 1% mai mult decat am nevoie.
    Glumesc, am priceput ideea, e ca in bancu cu iepurele si testoasa: spermatozoizii y vor sa lase ceva avans celor x (din politete, doar sunt barbati, ce naiba), numai ca spre deosebire de iepurele care nu mai pleaca in curse, ei nu se mai pot opri laughing

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  52. 52. lulu a spus:

    @sendroiu
    La cat de curajos te desfasori pe aici, tind sa cred ca ori ai mituit barza de ti=a adus baiat ori ai fentat-o(pe barza, mai) si inca poti sa razi happy
    PS Normal ca tu crezi ca teoria ta e mishto, ca si eu cred ca glumele mele sunt amuzante….

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  53. 53. N.A. a spus:

    A, si mai e si calculul ala babesc, adunat luna de conceptie cu varsta mamei, daca iese nr. par – fata, nr. impar – baiat. La mine s-a potrivit (dar am aflat, oricum, dupa, de fiecare data, ca nu m-a interesat sa fac ceva anume).. dar m-a mirat ca am aflat de asta de la cadre medicale, care s-au jurat ca, in x ani de experienta, a dat rezultate in peste 90% din cazuri.

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  54. 54. Narcisa a spus:

    Eu am auzit alta varianta, de la viitor tata de fata: “Barbatii destepti fac fete!!!”

    Combateti asta, va rog.

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  55. 55. KotzoFanul a spus:

    Apropo de barză: cică o barză bărzăia prin lume cu un moșuleț în cioc. Legenda zice că, după ceva deceniii de zbor, bătrânelul tot îi zicea berzei: Hai măi barz-o, lasă mândria și recunoaște și tu odată că te-ai rătăcit! happy

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  56. 56. giogio a spus:

    si cei potenti baieti?laughingmama a 2ytongue

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • Suminona: Hopa … miroase a manarie … telefon pre programat . iesitu cu admin la o bere … si...
    • Dan1: Bre, tre’ sa-i pun musai niste mânusi codilului astuia, ca-i îngheata înotatoarele! Desi pare zen el,...
    • Dan1: @Ana Q.: Aaam înteles: esti agent de vânzari! =))
    • Ana Q.: Daca te referi la traficul de la modemul vodafone…(Vmb-Vodafone mobile Broadband) E nelimitat! INSA,...
    • Sorin: @warlock: Dupa ce este demis si Basescu, Vuvuzel cred ca se sinucide. Viata lui nu mai are sens. Despre ce o...


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac