12 martie

1913 Canberra devine capitala Australiei şi, cu tot riscul să ne luaţi drept tâmpiţi, vă spunem că e şi în ziua de astăzi.


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Nea Mircea

Eftimie & Julius

Nea Mircea a creat toate talentele fotbalistice din România. El l-a făcut pe Hagi mare, şi-a dat seama de talentul lui Lăcătuş, l-a adus pe Andone la Dinamo, l-a sfătuit pe Dan Petrescu să plece la Foggia. Dinu era un zero fără el, Dobrin, Balaci sau Mateuţ la fel. Aproape sigur şi Petchovski îi datorează cariera lui nea Mircea.

La un moment dat a antrenat prin Italia. Câţiva ani mai târziu am aflat că absolut toţi marii jucători italieni, plus vreo câţiva argentineni, brazilieni, spanioli şi francezi au trecut prin mâna sa. Pe ăia pe care nu i-a descoperit el, i-a recomandat.

Din când în când, nea Mircea vorbeşte la televizor. Mai spune ce a făcut, a vorbit cu Guardiola, a vorbit cu Mourinho, a vorbit cu Platini. Are şi Platini o vârstă, mai uită câte un număr de telefon şi-l sună pe nea Mircea: “Ai cumva numărul lui Benitez?”. Fireşte că-l are, nea Mircea ştie pe toată lumea.

Nea Mircea ştie o mulţime de istorii din fotbalul românesc. În istoriile pozitive a avut o contribuţie importantă. În lucrurile rele nu a fost implicat, deşi le-a ştiut, el le-a spus atunci că nu e bine ce fac dar nu l-a ascultat nimeni.

De asemenea, nea Mircea ştie cum merg treburile în fotbal şi la nivel european şi mondial. El ştie ce echipe trebuie să se califice la turneele finale, cine nu e în cărţi, cu cine vor trage arbitrii. Nea Mircea nu antrenează niciodată echipe avantajate de arbitri, lui i se pun piedici de la nivel foarte de sus. Când a antrenat Galata, arbitrii trăgeau cu Fener şi Beşiktaş; când a antrenat Beşiktaş, toată lumea trăgea cu Galata.

Un singur lucru n-a reuşit nea Mircea. După atâţia ani încununaţi de glorie, a rămas tot “nea”. Dinu, care e un antrenor mediocru, este “Mister”, chiar şi Rednic a făcut saltul de la “Puriu’” la “profesorul Rednic”, numai nea Mircea a rămas “nea”. Desigur, nea Mircea ar fi meritat un apelativ mai de Doamne-ajută, dar au fost interese mari la mijloc, e clar că nu l-au vrut la masa bogaţilor fiindcă le strica socotelile.

30 Responses to “Nea Mircea”

  1. Nea Mircea » visurat.ro Says:

    [...] şi francezi au trecut prin mâna sa. Pe ăia pe care nu i-a descoperit el, i-a recomandat. (more) De la Julius citire Niciun comentariu [...]

  2. yogibeer Says:

    Nea mircea, acest Il Muce al fotbalului.

  3. Ciprian Says:

    Chiar si pe Mircea Radulescu, cel care le da lectii antrenorilor romani si care in viata lui nu a antrenat ca principal decat echipe care se lupta sa retrogradeze (gen Universitatea Craiova) sau anonimi din Lumea a |||-a (gen Siria – probabil Dr. Sendroiu stie pe unde este), tot nea Mircea l-a dascalit.
    E foarte buna cartea lui Ioan Chirila – “Lucescu”, bineinteles intrucat este despre Nea Mircea.

  4. JULIUS Says:

    @ciprian: vezi? alt exemplu. De la Riciu, la “profesorul Radulescu”.
    PS: la aia cu “echipe care se lupta sa retrogradeze” – sictir, moldovene! big grin

  5. lulu Says:

    Parca am mai citit textul asta undeva. Si nu stiu daca acolo era semnat &Julius. Daca nu, inseamna ca simpla publicare pe blog il face pe acesta co-autor? As putea verifica daca textul a suferit totusi ceva modificari, da nu pot merge la Eftimie pe blog, ca imi rupe Julius picioarele…..

  6. JULIUS Says:

    @lulu: cam jumate de text e al meu, ma! nu stii ce deal-uri fac ziaristii intre ei big grin

  7. Tanti Jeni Says:

    măi, ce să zic… O ajunge și el măcar ”nenea” Mircea.. dar ”tanti” n-o să ajungă niciodată, din păcate pentru el.

  8. Dulce Deea Says:

    Julius şi întreaga echipă de năstruşnici, dragilor,

    Vă aşteaptă un dar în paginile mele. Aruncaţi o privire, rogu-vă. happyhappy

  9. Carmen Says:

    Stimate domnilor Constantinescu si Eftimie,
    Simbolistica si semnificatia profunda ale celui mai recent articol al dvs. eludeaza timidele mele tentative la o hermeneutica a textului. Ca si in cazul magnificei dizertatii pe marginea fenomenologiei ecuatiilor, trebuie sa ma declar depasita de amploarea subiectului si sa va intreb din nou: pe cand si un articol pentru gospodine? Asa, sa pricepem si noi, astea de la tara. Ziceti acolo de cumparaturi, retete de tocana de ciuperci (aia ii place la barbatu’ meu, da’ mie numa’ nu-mi iese) si alte asemenea subiecte de interes general.
    Cu respect,

    Pasionata de fotbal

  10. JULIUS Says:

    @carmen: putina cultura nu strica niciodata

  11. Carmen Says:

    @Julius: pai si eu nu despre cultura generala vorbeam?

  12. matusalem Says:

    Asta e un text exchange ?
    L-am citit si la Eftimie.

  13. sendroiu Says:

    bai Jul, quecazzofaiii nu mai esti la curent cu ce se petrece …
    nea mircea a depasit demuuult stadiu’ de nea, s-a topit, este il luce, care vine de la il duce, da’ luceshte, e din italiana cu accent testa di cazzo, nu stii tu!

    ai vrea tu sa antreneze craiova si sa-i dea citate din dante peste bot lui mititelu!

  14. Old school Says:

    Il MUCE de ceva sa ne apuce.

  15. sixtyniner Says:

    Despre tot ce-ati scris nu pot sa zic decat “si, certo”.
    Dar ia numarati voi antrenorii români castigatori de cupe europene să vedeţi de mai găsiţi vreunul înafară de Ştefan Kovács, Emerich Jenei şi, aţi ghicit, Mircea! (Hai cu indulgenţă şi Anghel Iordănescu, că cică el ar fi fost oficial antrenorul Stelei când lua Supercupa Europei.)
    Asta în vreme ce “misteriosul” se poate lăuda cu performanţe de tipul “într-un sezon am fost antrenor la toate echipele care au retrogradat din Divizia A: ASA, U Cluj şi Târgovişte”.
    Aş zice că dacă e nevoie să spui că eşti antrenor înseamnă că nu eşti.

  16. Calin from Bei"U"s Says:

    @ Julius : foarte fain…a aparut cumva si in Prosport sau Gazeta ?

  17. sebra Says:

    Eu nu mă pricep la fotbal, dar nici reţete nu vreau.Nu de alta dar n-am chef să-i vină lui barbatu’miu ceva idei în legătură cu punerea lor în practică.

  18. mifty Says:

    @autorii: a cam nimerit-o sixtyniner… lucescu e cam singurul antrenor român care a reuşit să nu se facă de râs cu brio pe’afară…
    @julică: trebea să fii fan U prin 80-85… pe vremea “Craiovei Maxima”, şi a odelor scrise de păunescu echipei, nu acuma. doar dacă se petrece vre-o minune mai ajunge iar U măcar la jumate din valoarea aia (şi ce valoare… vre-o 4 sau 5 din cei care au luat supercupa cu steaua erau de la U!!!)!
    @sebra: adică n-ai chef să-ţi vezi bărbăţelul gătind în jambiere, tricou şi fluier la gât???
    se vede că n-ai gusturi fine!! tongue

  19. sebra Says:

    @mifty ,
    Aşa da, dar să nu prestez eu pe la cratiţe laughing
    Da’ fluieru’ la ce ajută în bucătărie??? Aaaa…doar să ne cheme la masă tongue

  20. Dexter Says:

    Numa’ venin in capu’ vostru! Invidiosilor! no talking tongue
    De Jul stim; Eftimie, cu cine tii tu? confused

  21. JULIUS Says:

    @dexter: el e cu steagu’ rosu big grin

  22. Dexter Says:

    @Jul: ala cu secera si ciocanul? tongue

  23. mifty Says:

    dexter, steagul roşu braşov, nenică!!!
    deh, se vede că nu ai idee de fotbalul tare, ăla din D, sau onoare!! big grin

  24. Florian Says:

    @Dulce Deea
    Doar nu te aşteptai la mulţumiri din partea lui Julius.
    Da’ tu când ai timp fată să devorezi maldăre de bloguri? Dacă ai făcut nominalizări la 24 de categorii, îmi închipui că la fiecare dintre ele citeşti ‘jde bloguri. Ispăşeşti cumva vreo pedeapsă?

  25. Florian Says:

    Iar nu-i plătişi bre nea Mircea taxa de protecţie Tiranului?

  26. Spiep Says:

    Plagiat. Bine, cred că e partea lu’ Eftimie, că nu-l cred în stare pe tiran de asemenea mârşăvie.
    http://www.youtube.com/watch?v=cV-aGWQo8Wg

  27. Dulce Deea Says:

    Mulţumesc de mulţumire, Flavius. Cred că meritaţi nominalizarea aceea cu vârf şi îndesat happy

    Şi să ştii, Florian, că n-am cercetat chiar până în cele mai ascunse cotloane blogurile numite. Sunt unele cărora le sunt atentă şi constantă cititoare, sunt altele unde intru mai din doi în trei.

    Dar şi în privinţa blogurilor e cumva asemănător cu ceea ce simţi când întâlneşti un om. Ceva te atrage sau nu spre el, ceva îţi spune că te-ai putea împrieteni cu el, e o străfulgerare, o intuiţie. De obicei nu mă înşeală happy

  28. Florian Says:

    Da’ timid mai eşti bre Flavius. Trebuia să-i scrii şi tu Dulcei Deea mulţumirile într-un comm, nu să i le transmiţi telepatic. Curaj, că nu te mănâncă nimeni.

  29. Dulce Deea Says:

    N-ai fost pe fază, Florian. Flavius a mulţămit. Chiar în pagina cu pricina, cu topul, cu focul.

    Nu mă crezi? Vino să vezi. happy

  30. Tweets that mention Daily Cotcodac »  Nea Mircea -- Topsy.com Says:

    [...] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC, Oana Portase and Ciprian, Ovidiu Eftimie. Ovidiu Eftimie said: Nea Mircea http://ff.im/-fdSrH [...]

Leave a Reply

Subscribe to Comments?

 

Follow me

 

 

VOTEZI Daily Cotcodac la roblogfest 2010
Îl susţin pe Daniel Răduţă


Echipa

Top 5 DailyCotcodac

1. Drama unui şobolan de tarabă cam stresat
2. 10 motive ca să-ţi bagi cardul undeva
3. Cum mi-am făcut un nume în fotbal
4. Cele mai frumoase întrebări puse de femei
5. Cronica unei morţi aranjate

Ultimele comentarii

    • Dan: Cu cat incearca Voiculescu sa fie mai cool, cu atat devine mai antipatic.
    • dorinho: al_core Activitatea de un an nu se împiedică de un articol
    • al_core: dacă citeam textu’ ăsta mai devreme nu vă mai votam la roblogfest. ce dracu’, parcă și țociu...
    • OanaB: Aoleo! Esti mortala! Nu mai pot de ras!!! Foarte tare DC-ul si tu esti de groaza…
    • iulian rinder: Fain. Cu alte cuvinte dl. D.V. a fost invatat cu munca de tanar. Si uite ce a ajuns. Dusmanul...


CATEGORII

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

ARHIVA

Fii atent!


apasa acum