Ce vă mai place să daţi titluri, tabloidelor! |
Julius Constantinescu
Ştiu că voi nu citiţi tabloide, doar sunt nişte mizerii care dau poze cu femei dezbrăcate şi cu amantele lui Iri, cine s-ar uita la aşa ceva? Plus că citiţi acest text în Buletinul Academiei. Bun, şi acum, că am stabilit că noi nu citim tabloide, să le comentăm puţin.
În ziua de astăzi, ca să faci un tabloid de succes, n-ai nevoie decât de o poză cu nişte chiloţi mai la vedere şi de un titlu de Doamne-ajută (ar mai fi şi cele câteva rânduri care formează articolul propriu-zis, dar astea nu sunt neapărat necesare şi, la o adică, poţi să o rogi pe femeia de serviciu să le scrie). Pe vremuri, un titlu de ziar trebuia să exprime subiectul şi să fie suficient de atractiv ca să te facă să citeşti articolul; acum, el trebuie să conţină în întregime informaţia ca să nu mai pierzi timpul citind articolul (pentru cititorii de tabloide în metrou, timpul înseamnă bani. Nu? Dar ce credeţi că înseamnă, măsura mişcării sau efectul cursului neîncetat al sufletului ce animă lumea?).
Să luăm, de pildă, titlul “Ce gagică ţi-ai tras, Mutule!”. Ai văzut titlul, te-ai uitat la poză şi gata, lucrurile sunt clare – ai bulăni-o şi tu. Te mai interesează să citeşti despre ea, să vezi ce facultate a făcut, care sunt pasiunile ei? Te interesează o laie. Sau: “Uite ce s-a descoperit pe Lună!”. Ai poza, poţi să vezi cu ochii tăi ce s-a descoperit pe Lună, ce rost mai are să citeşti explicaţiile alea ştiinţifice plicticoase? În fine, ultimul titlu: “Paris Hilton, băutura te-a pus în cap!”. Eşti Paris Hilton, citeşti titlul ăsta în Click! şi, logic, te uiţi la poză să vezi dacă e adevărat – tu nu-ţi aminteşti nimic fiindcă erai beată cui. Este că te ruşinezi şi nu-ţi mai vine să dai ochii cu oamenii după o chestie ca asta? Nu-i aşa că te laşi imediat de băutură? Mă rog, nu credeţi, treaba voastră.
Eu le-aş sugera ziarelor serioase să pună rapid numai titluri din astea, dacă nu vor să dea faliment chiar toate. Lumea ar cumpăra cu plăcere ziare care să aibă pe prima pagină titluri atractive de genul: “Ce-ţi mai place în Congres, Obama!” sau “Barroso, nu te mai saturi de directive europene!”. Mie mi-ar plăcea şi: “Ce-ţi mai place să te urci băut la volan, Băsescule!” – deşi probabil că pe ăsta l-a dat deja Jurnalul Naţional.
PS: Azi am văzut în Cancan un titlu foarte bun: “I s-a blocat vibratorul în fund! Vezi de ce!”. N-am avut încă timp să citesc materialul, dar sunt foarte curios să văd despre ce e vorba: defecţiune tehnică sau eroare umană?

Twitter
Facebook





18 Februarie 2010 la 12:13 am
[...] nu sunt neapărat necesare şi, la o adică, poţi să o rogi pe femeia de serviciu să le scrie). (more) De la Julius citire Niciun comentariu [...]
18 Februarie 2010 la 12:22 am
@jul: ca sa afli, trebuie sa gaseshti cutia neagra
18 Februarie 2010 la 12:24 am
@john: gluma de vapor, nu?
18 Februarie 2010 la 12:32 am
titluri potrivite :
“sarkozy, stii ce a facut carla in tinerete?”
“berlu, fiica ta nu te mai iubeste! intoarce-te la mama ei!”
“oau! ce picioare are merkel!!”
“au facut sex aznar cu putin? click aici!!”
“gordoane! iar ti-au tras-o!”
18 Februarie 2010 la 12:52 am
@toader: sunt bune, pacat ca azi nu dam premii
18 Februarie 2010 la 1:15 am
Eu, personal, chiar n-as vrea sa vad de ce… too much information!
18 Februarie 2010 la 3:46 am
Oroare umană… Oroare am spus… Defecţiune tehnică am vrut să spun… Hai noroc! Şi nu sunt Băse la… volan suntem cu tonţii
18 Februarie 2010 la 4:49 am
@Julius: Deci d’asta te dai pe Twitter…
18 Februarie 2010 la 9:05 am
Nu mai citi articolul cu vibratorul. Poti afla tot uitandu-te la TV. La oricare din ele.
18 Februarie 2010 la 9:38 am
Bun. Dar de titlul asta, “Ce vă mai place să daţi titluri, tabloidelor!” ce zici?! E bun, nu? Scurt si la obiect. Mai ca n-ar mai trebui sa citim articolul ca sa stim cu ce se mananca.
18 Februarie 2010 la 9:50 am
va trece si valul acesta, cu “vedetele” pe prima pagina.E un trend. e la moda acum, dar va veni si vremea cand cititorii vor dori altceva. Doar ca noi suntem inapoiati, inca ne lasam vrajiti de falsul sclipici. “Adevarat va spun” va veni vremea cand multe se vor schimba…doar ca procesul acesta e tare lent la noi
18 Februarie 2010 la 10:28 am
@Julius : Eu ma intreb de 3 ani de cand m-am mutat in Buc. cum de se citesc altfel de ziare, daca pot fi numite ziare. Memorabile mi s-au parut titlurile care se terminau in “porno”: profesoara porno, preotul porno, piticul porno, banchera porno, contabila porno…totul e porno. Asistenta porno cred ca ar fi un cliseu…si nu am vazut un astfel de titlu.
18 Februarie 2010 la 10:34 am
“I s-a blocat vibratorul în fund! Prietenii stiu de ce”
Sau “Suna un prieten care are o trusa de scule .
18 Februarie 2010 la 10:37 am
vezi de ce
asta inseamna titlu bun.
18 Februarie 2010 la 11:08 am
dar sunt curios cum ai pune titlul la o stire veche, am vazut-o pe prosteve. Tipul care si-a bagat in fund capul unui ciocan parca, si la spital au mai gasit si o toarta de bere…
18 Februarie 2010 la 11:30 am
Trist, zau asa!
18 Februarie 2010 la 12:15 pm
@slvc: văcuţă
@petrov: lasa, ca si ala al tau cu Bichir era bun
18 Februarie 2010 la 1:33 pm
”Guvernul Boc, surprins pe soseaua de centura”
”Premierul a pus mâna pe ceva tare”
”Ce PR și-a tras Vlădescu”
”Oprescule, cu asfaltu ce-ai avut?” etc.
ma tem ca n-ar fi la fel de vesel ca chilotii lu’ Udrea…
18 Februarie 2010 la 1:35 pm
pai nici nu trebuie sa citesti, e suficient sa te uiti la poza…si o sa vezi ca bateriile sunt de vina.
Acum sincer, din moment ce la tabloide nu se angajeaza jurnalisti, ci numai paparazzi, femeia de servici, nu are cum sa scoata si un text pentru articolul respectiv … titlu e suficient.
Conform studiilor de piata, e mult mai convenabil sa angajezi o tanti care sa dea si cu mopu’ si sa iti inventeze titluri de stiri, decat sa angajezi jurnalisti adevarati, care sa scrie articole … pe care oricum nu le citeste nimeni.
Si tu, de ce nu ai dat un titlu de genul: Colosal, tabloidele au publicat ultima poza cu Udrea! si sa pui o poza edificatoare, cu Base la un sprit.
18 Februarie 2010 la 1:48 pm
@julius, era al colegului cemah, un baiat cu potential cancanistic
18 Februarie 2010 la 1:56 pm
both
18 Februarie 2010 la 2:37 pm
Titlul tau e prea lung
, dar pe blog merge.
Daca e asa de lung, trebuie sa mai micsoreze din poza 
La ziar trebuie sa fie cat mai scurt, ca sa aiba spatiu pentru litere cat mai mari
18 Februarie 2010 la 4:03 pm
Titlurile astea sunt de-a dreptul soft. Sunt mult mai misto alea de genu “Mutu a murit !” si te duci cu sufletu la gura, tu cetatean de buna credinta, sa vezi ce a tras doctorandu’ pe nas de a murit si cand colo, aiurea, in corpul articolului citesti “Mutu a murit de oftica ca Lucescu jr i-a dat interzis la nationala” sau diverse.
18 Februarie 2010 la 5:20 pm
Julica, ce mai vorbesti de altii, cand tocmai aici se intampla lucrul asta.
Uite, vazand reclama aia rosie din susul paginii primul meu gand a fost :” si-a vandut sufletul diavolului”[gandindu-ma ca cine stie ce chestie siropoasa se ascunde acolo] Noroc ca intr-un final mi-am facut curaj si am dat clic….
18 Februarie 2010 la 7:00 pm
19 Februarie 2010 la 12:40 am
Nu ar fi mai bine sa puna titlul in text, si astfel sa ai impresia ca ai citit ceva? De genul ,,Nu retin titlul, dar ce text cool”. Exemplificare ,,i-a tras-o pe Kant-ul chiuvetei. Apoi, ea s-a plans ca nu a fost ,,Luky” si actiunea prea a semanat a,,Kent” scurt, nu ca si in filmele cu Critica actiunii pure”. Se poate face o caseta foto ]n care victima de sex incert si inovatoar poate spune ca ,,el/ea ca a fost un fel de Immanuel din prima tabara de vara, dar, ca si pe orice miliardar, nu-l/nu o mai tine nici atatea minute cat o pauza de fotbal”.,,Doamne, lung este articolul” ar spune editorii de tabloide. Si l-ar aseza in pagina ca ca titlu. Q.E.D.
Iulian R.
19 Februarie 2010 la 11:31 am
“Julica, ce mogul ti-ai tras!”
19 Februarie 2010 la 4:23 pm
Articolul e bun.Iar tabloidele apar fiindca se cumpara.Cred ca sunt etapa evolutiva superioara a “Infractoarei mov”.Cum va arata urmatoarea?
21 Februarie 2010 la 11:26 am
Păi nu scrie de ce, că eram curios. Dar am găsit pe CanCan un răspuns foarte tare
mihaita
17.02.2010, 23:05
Pentru toti care vor sa stie DE CE i s-a blocat vibratorul in fund ramane sa incerce si ei si vor vedea DE CE!
11 Septembrie 2010 la 11:46 am
[...] drum, desigur, afară de cazul când sunt muncitori – domnul P. a citit deja de acasă toate tabloidele, ocazie cu care a pufnit scârbit “ce nerușinate! să se despoaie așa, în văzul tinerilor [...]
25 Noiembrie 2010 la 8:06 am
[...] mele au fost înşelate, dar dezamăgirea a fost de scurtă durată) Tot M2: Mă, am citit Cancanul de azi pe Internet. M1: Unde? M2: La fi-miu pe calculator? M1: Ăhă. M2: Cică a votat [...]