4mall

Societatea masaai are destule asemanari cu a noastra. De pilda, se pare ca femeile, indiferent de culoare sau credinta, nu se prea suporta. Motiv pentru care, daca un barbat decide sa isi cumpere alta nevasta, trebuie musai fie construita alta coliba. De aici si avantajul spatiului mic: nu poti avea parte decat de cicaleala unei singure neveste o data.

Presupun ca femeile vor fi de-a dreptul oripilate sa afle ca in satele masaai femeile sunt cele care construiesc casele, nicidecum barbatii (care nici macar nu au privilegiul de a fi lenesi, pentru ca sunt foarte ocupati sa plimbe vitele si sa se bata cu leii). Si tot pentru feministe, tin sa precizez ca Giraful ne-a asigurat in mai multe randuri ca muierile masaai nu cunosc sentimentul numit gelozie – deci nu se suporta din principiu, nu ca ar avea ceva de impartit.

Poate unii dintre voi v-ati intrebat ce fac oamenii astia cu banii. Ei bine, aceeasi problema am avut-o si eu. Si uitati ce am aflat:
Pentru inceput, trebuie mentionat ca masaaii nu cred in medicina moderna. Poate si pentru ca au gasit cate o planta pentru fiecare boala. Partea interesanta e ca nu folosesc decat radacini si tulpini, singura intrebuintare pe care o gasesc frunzelor de orice fel fiind formarea unui soi de plici pentru insecte (desi, contra catorva dolari, de la artizanatul local puteai achizitiona o coada de antilopa Gnu, care cica face miracole impotriva oricarei ganganii, in special a mustelor tse-tse).

Inconvenientul cu vracii locali e ca toti anii de practica si-i fac doar pe specializarea “boli umane”. Si uite asa s-a nascut prima utilitate a banilor: leacuri pentru vite (cea de-a doua e sa plateasca biletele de autobuz pana in cel mai apropiat sat/oras care are veterinar, pentru ca s-au prins ca e mai rapid cu masina decat pe jos).

In alta ordine de idei, desi majoritatea masaailor mizeaza pe scoala vietii, putini norocosi au privilegiul de a fi recrutati de catre guvern, in scopul nobil numit scolarizare. Desi pare un eveniment maret, se pare ca puradeii masaai, neavand mare idee despre ce inseamna scoala, se simt mai degraba precum tinerii pe vremuri, cand erau luati cu arcanul in armata.

Fascinatia de a fi scolit exista totusi, deoarece, dintre toti membrii tribului, “initiatii” sunt cei in stare sa vorbeasca de la egal la egal cu turistii. Tot astia sunt si cei care colinda imprejurimile dupa veterinari, pentru ca sunt singurii care stiu cat de cat sa numere bancnotele. Revenind la vraci, e deja de notorietate faptul ca nici macar absolventii de scoala nu au nevoie de trimitere de la medicul de familie decat pentru chestii importante (a se citi foarte grave), cum ar fi sa-ti amestece vreun bivol intestinul gros cu ala subtire, sau sa fii obligat sa donezi vreunui leu o juma’ de pulpa.

Stiu sigur chestia asta, pentru ca Giraful ne-a povestit ca, in urma cu ceva ani, a fost nevoit sa petreaca 3 luni intr-un spital adevarat, pentru faza cu matele. Dar, pentru a nu stirbi autoritatea vraciului local care statea cu ochii pe noi (desi dupa expresia lui de bivol, ma indoiesc ca asta intelegea vreo boaba de engleza), a tinut sa precizeze ca dupa vizita la policlinica s-a intors la tribul lui, unde s-a indopat cu lapte, sange si carne de vaca, pana s-a facut cu adevarat bine.

Eu zambeam aprobator (instinctul imi urla prin toti porii ca nu e bine sa contrazici un razboinic cu sulita ascutita in mana) si am inceput sa ma uit in jur cu o evidenta admiratie (nu stiu ce va zice voua instinctul, dar credeti-ma ca in orice sat masaai ati intra, e mai bine sa pareti entuziasmati decat plictisiti).

Tacerea devenise stanjenitoare, iar pentru ca Aldehida nu parea prea dornica de dialog, m-am trezit vorbind la intamplare, doar de dragul de a nu tacea. Si cum privirea imi ramasese pironita pe sulita din mana ghidului, l-am intrebat daca nu ii e lene sa taie toata vaca de fiecare data cand are pofta de baut sange. Vizibil incantat de interesul meu fata de traditiile lui, Giraful a scos de sub toga un soi de maceta, pe care mi-a prezentat-o drept un cutit multifunctional. Parandu-mi-se inadecvat, in conditiile date, sa-i marturisesc faptul ca la noi briceagurile sunt mult mai mici, am scos un soi de exclamatie admirativa (v-ati prins deja de ce, nu?) si l-am lasat sa isi continue explicatiile.

Se pare ca, pe langa taiatul plantelor, cioplitul batelor, injunghiatul leilor si speriatul turistilor, cutitasul ala avea si rolul sacru de a da cep la gatul vacilor. Dupa ce nenea termina de mancat, lua nu stiu ce buruiana, o punea pe rana, iar vita pleca linistita sa isi refaca rezerva de sange. Am incercat sa ingaim ceva despre Dracula, dar pentru ca ghiontul Aldehidei a fost relativ dureros, am schimbat rapid subiectul.

Avand in vedere ca Giraful era aproape la fel de inalt ca mine, m-a mancat curiozitatea sa-l intreb de de casele lor nu au mai mult de 1 m inaltime. Fericit de-a dreptul ca intreb atatea chestii, nu ca cei doi nemtalai care nu stiau cum sa plece mai repede, dupa ce i-a tras un ranjet plin de dispret Piticului, de genul “turistii inteligenti vin la ghizii inteligenti”, Giraful si-a schimbat rapid grimasa intr-una melancolica, dupa care ne-a zis pe un ton aproape parintesc: “Nu v-am zis mai devreme ca femeile construiesc toate casele? Putini barbati sunt la fel de inalti ca mine, d-apoi o femeie”.

In timp ce eu imi exersam rictusul de adulatie, fara sa fie nevoie sa mai scot vreun sunet, nea masaaiul s-a apucat sa ni se laude ca el deja are 2 neveste (pe care a tinut sa sublinieze ca a dat 40 de vaci), si ca, desi are 5 copii, se gandeste sa isi mai ia o sotie.
Subtil, am inceput sa aplicam si noi metoda cu plecatul, indreptandu-ne incet dar sigur spre iesire. Daca nici pana acum nu v-ati dat seama, sa stiti ca masaaii sunt un popor foarte viclean. Fix inainte de poteca finala, se afla standul cu suveniruri, unde oricine doreste sa se faleasca acasa cu o bata de abanos, un colier de pietricele sau un scut din piele intarita de vaca, poate dona pentru sanatatea vitelor cateva zeci de euro sau dolari.

Pe masura ce inventam noi si noi scuze de a nu cumpara nimic (pasnici pasnici, dar astia pot fi destul de insistenti cateodata), am apucat din mers sa aflu ca, desi toate batele au un soi de maciulie ascutita in varf, facuta inadins ca sa doara mai tare, ciomagul sefului de trib e la fel de neascutit precum mintea lui Geoana. Motivul? Seful nu are nevoie sa loveasca pe nimeni, el are autoritate…
Ajunsi tiptil la jeep, in timp ce ne chinuiam sa ne inghesuim mai repede inauntru, saracul Giraf se chinuia sa ne explice a cincea oara (tragea de timp, doar-doar ma indupleca sa cumpar ceva) ca masaaii sunt un popor nomad, care, in fiecare din cele doua anotimpuri (ala secetos si celalat), pleaca departe, departe de tot, cu vitele dupa ei.

Linistit, cu usa masinii inchisa, in timp ce ma indepartam de sat facand cu mana copiilor din trib care alergau pe langa noi, m-am trezit cu capul afara pe geam, salutandu-l pe Giraf: “Se zice transhumanta, bah!”.