Postul nu e post destul

Peştii lui Petreanu, episodul II: Baba

Julius Constantinescu

Deci bulangiul ăla a plecat în concediu şi-a lăsat o babă senilă din vecini să ne dea de mâncare. Baba vine în fiecare zi, da’ până descuie uşa uită de ce-a venit. Verifică geamurile, gazul, se uită vreo două minute – încearcă să-şi amintească dacă mai era ceva – şi pleacă târâindu-şi galoşii. Băi frate, ne dăm cu capul de acvariu, batem apa, facem bule – baba nimic, zici că-i ieşită la plimbare cu dricu’.

Am zis să facem zgomot, poate învie baba şi îşi aduce aminte care-i treaba cu vecinul, de ce are cheia lui. Era clar că trebuie să aruncăm în aer reactorul, altfel n-avem nici o şansă cu surda asta. Toată ziua am cărat pietricele, să astupăm furtunul; după ce-am terminat, ne-am pus să ne tragem sufletul, aşteptând să se umple reactorul şi să crească presiunea. Şi să apară baba.

Sincronizarea a fost perfectă: baba a venit, a verificat geamurile şi gazul, şi exact când s-a oprit în dreptul acvariului să-şi aducă aminte dacă n-a uitat ceva, BUUM! A explodat reactorul! Au zăngănit toate geamurile, s-a trântit uşa de perete de-a sărit tencuiala, pe noi ne-a dat cu capul de acvariu de-am crezut că gata, pân-aci ne-a fost. Şi surda se întoarce spre uşă şi întreabă, cu o voce piţigăiată: „Cine-i?”.

Moartea, babetă senilă, să sperăm că e moartea, nu te-a găsit acasă şi-acu’ te caută prin vecini! Uita-ţi-ai Tertensifu’!

(va urma)

Share:

13 comments

  1. cheguevara 27 December, 2009 at 08:25

    Ce pesti dati dreaq si-a tras nenea asta! Mai bine baga baba in acvariu.

  2. Ala Micu' 27 December, 2009 at 16:16

    S-o dea pe baba la pesti.

  3. Şi la vară cald 27 December, 2009 at 17:40

    Eu nu ştiu de ce se tot plâng peştii ăia ai lui Petreanu. Apă au! Dacă le-ar stoarce careva nişte lămâie în ea, ar putea linistiţi să evolueze -după aia- pe catwalk la Bote, că cam (scuzaţi) tot atâta minte au ca manechinele…

  4. Ciprian 27 December, 2009 at 20:22

    @slvc
    Daca nu le plangi de mila pestilor lui Petreanu inseamna ca tii cu Julius.
    Nerecunoscatoareo! :)) Te-am tinut in Sindicat atata vreme :)) si tu tii cu dusmanul :))

    @Julius
    Extraordinara cartea lui Boris Vian, Blues pentru o matza neagra. Cata imaginatie are tipul. Pe alocuri parca aveti acelasi stil de a scrie. Mersi pentru carte. M-a bucurat nespus.

    @ Alllooo Universu’ Acusi e ziua mea, iar! Imediat dupa Boboteaza. :))

  5. Ferdinand 27 December, 2009 at 20:27

    Of, cartea cu pisica…

  6. MILF 27 December, 2009 at 22:06

    The fish doesn’t think cause the fish knows everything!=)) M-astept la fapte de bravura in continuare din partea pestilor.

  7. Şi la vară cald 28 December, 2009 at 00:06

    @Ciprian
    Ai, dom’le, o logică! Cu baba ţin, bre, nu cu Julius! =))

  8. Tweets that mention Daily Cotcodac »  Peştii lui Petreanu, episodul II: Baba -- Topsy.com 28 December, 2009 at 00:07

    […] This post was mentioned on Twitter by Melania F., Blogging feed. Blogging feed said: rtweet_2 Peştii lui Petreanu, episodul II: Baba http://bit.ly/5KLmqb […]

  9. Ciprian 28 December, 2009 at 00:16

    @slvc La vremea asta tu vrei logica?:D Acum am citit cu atentie logica comentului tau. Poate oi fi beat. Cine o sti?:P

  10. N.A. 30 December, 2009 at 09:31

    In calitate de sotie care nu si-a dorit aripioara de peste (negatit) in casa si acum poseda doua acvarii pline (si-a mai ajuns sa-i si ingrijeasca, lighioanele naibii!) si eu tin cu baba… :))

  11. Şi la vară cald 30 December, 2009 at 09:58

    @N.A.
    Apăruşi, fată? Nu mai ştiam nimic de tine, aşa că începusem pregătirile pentru petrecerea în cinstea bebeluşului cel nou! Tocmai făceam chetă la sindicat! 🙂

  12. N.A. 31 December, 2009 at 11:30

    @si la vara cald – Hihihi, sunt in concedii, plimbareli si huzureala, bebelu’ este pus la ingrasat, ca mai are pana-n aprilie..
    P.S. – Am renuntat la Matei, din motiv de prea mare raspandire. Acu’ sondajul este intre Mihnea si David… 😀

  13. Arsulici 31 December, 2009 at 15:06

    @N.A.
    Până în aprilie, mai ai vreme să te hotărăşti 🙂
    Dacă nu te vei putea hotărî, ai două variante: Sau dai cu banul :D, sau pui ambele prenume :). Dacă optezi pentru ambele, ai un avantaj: Când îl feliciţi, îl strigi cu unul din prenume, când trebuie să-l cerţi, foloseşti celălalt prenume 😀 Astfel, când îl strigi, copilul va avea câteva secunde să se pregătească psihologic, în funcţie de prenumele pe care-l aude 😀 =))

Leave a reply