Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Legendarul meu tricou cu Doors

Julius Constantinescu

jul morisssonPrin primii ani de facultate (adică în primii 2-3, că eu am făcut Politehnica în doar 6 ani), aveam un tricou meseriaş cu Doors. Era tricoul meu preferat, devenise un fel de brand personal; prin urmare, îl purtam aproape tot timpul. Îl spălam seara şi îl trăgeam iar pe mine dimineaţa.
După o vreme, de la atâta spălat, poza de pe el s-a decolorat şi aproape s-a şters. Apoi, a început să se scorojească, Jim Morrison începuse să arate groaznic (de fapt, arăta cam ca în realitate puţin înainte să crape), iar literele care formau cuvântul “Doors” aproape dispăruseră. În mod normal, eram îmbrăcat într-o zdreanţă, doar că mie mi se părea că aşa arată şi mai meseriaş: avea patină. Era clar că va trebui să se rupă ca să renunţ la el.

Tricoul, însă, refuza să se rupă şi îşi făcea în continuare datoria, ajutându-mă să arăt superb. Era biletul meu de intrare în orice gaşcă de hippioţi – când ai un tricou atât de meseriaş, oricine ar bea o bere cu tine. Făcusem deja furori cu el în toate cârciumile studenţeşti din Cluj, pe plajă la 2 Mai, la John McLaughlin şi Alvin Lee, ca să nu mai zic de bodega gării din Mediaş, unde îi impresionasem definitiv pe cei doi rockeri locali.

Prin ’94, l-am luat cu mine la Jethro Tull. Stăteam pe gazon aşteptându-i pe babalâci, când mă trezesc cu un tip care se repede să-mi strângă mâna şi să-mi întindă o bere. Iau berea fără să zic nimic (nu-l cunoşteam şi nu mi-am permis să-l întreb ce-i cu berea aia; m-am gândit că o având el motivele lui) şi, în timp ce sorb din ea, tipul îmi zice, cu admiraţie: “Frate, cât de adevărat e tricou’ tău!”. Îl studiez mai bine pe noul meu frate: spre deosebire de gioarsa mea, ăsta avea un tricou negru nou-nouţ cu Pink Floyd – “The Division Bell”. “Frate”, zice fratele meu, “hai să facem schimb. Al meu e nou, ieri l-am luat”. M-am uitat la el cu aerul ăla superior pe care-l au tipii bine îmbrăcaţi şi, fără să-mi ascund defel greaţa infinită pe care mi-o inspira, i-am zis din vârful buzelor: “Du-te, tată, d-aci! Ce, ăla-i album?”.

OFFTOPIC: MAINE, CEL MAI MARE CONCURS DIN SCURTA, DAR GLORIOASA ISTORIE A REVISTEI NOASTRE

32 comentarii la “Legendarul meu tricou cu Doors”

  1. 1. Tweets that mention Daily Cotcodac »  Legendarul meu tricou cu Doors -- Topsy.com a spus:

    [...] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC, Anca Bundaru. Anca Bundaru said: si eu am avut tricou cu The Doors happy RT @JuliusDC RT @tweetmeme Daily Cotcodac» Legendarul meu tricou cu Doors http://bit.ly/54PXCU [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. alin1212 a spus:

    Si totusi, care esti tu? (din poza)

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. Groparu a spus:

    Cica “Îl spălam seara şi îl trăgeam iar pe mine dimineaţa”

    rolling on the floorrolling on the floorrolling on the floor

    Fuj d-aci, depesharule, cine te mai crede ca erai metalist cu atata detergent pe tine!

    Thumb up +6
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. JULIUS a spus:

    @groparu: no, ma, atunci cre’ ca mi-am pierdut si parul, ca-l spalam zilnic laughing)
    @alin: ala mai meserias, ma!

    Thumb up +3
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. Anca Bundaru a spus:

    Ce amintiri ai starnit! laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. unmihai a spus:

    Gata. Sunt fanul tau! Imi pun poster cu poza asta big grin
    Ma gandesc ca am si eu niste poze dintr-astea cam din aceeasi perioada. Alb-negru, unele din ele zimtate pe margini si care incet incet incep sa aiba o tenta galbuie happy…parca-s de pe vremea lu’ Grigore Vasiliu Birlic.
    Paaana mea.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. Claudiu a spus:

    Man, sper ca nu ti-ai pierdut parul facand doua chestii odata: spalat tricou + pleata.
    Recspect tongue

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. sor'sa (lu' Arsulici) a spus:

    Minte cu neruşinare! Părul nu-l spăla şi nu-l pieptăna cu lunile tongue Şi l-a pierdut mai târziu, când a început să (se) gândească (că e deştept) big grin

    Thumb up +3
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. sendroiu a spus:

    laughing rolling on the floor rolling on the floor laughing rolling on the floor
    rolling on the floor laughing rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. Mjöllnir a spus:

    rolling on the floor))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
    Criminal!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. Ferdinand a spus:

    @alin1212
    E cel cu tricoul cu Doors.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. chupacabra a spus:

    nu stiu cine e Julius in poza aia, dar cel din dreapta seamana cu solistul de la Cargo laughing

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. theheartcollector a spus:

    Mă, sper că ai păstrat tricoul ăla, că peste vreo 20 ani o să se vândă mai bine ca mănușile lu’ Michael Jackson laughing

    @alin1212: Julică e ăla cel mai “tru” dintre toți tongue

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. Dan a spus:

    laughing))))

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. Sean a spus:

    Mai Julica, te lasa inspiratia?
    Articolul asta (bestial de altfel) a mai fost o data, il dai in reluare?

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. anty a spus:

    rolling on the floor) ahahhahahah
    tare big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. Florian a spus:

    Ce adevărat erai, moş, şi ce Tiran ai devenit. Ce s-o fi întâmplat cu tine, numai papa Freud cre’ că ne-ar putea desluşi.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. Francisc a spus:

    @Sean : da il lasa inspiratia, nu mai stie ce sa scrie si se crede ‘cul’ daca scrie aproape in fiecare zi.

    Tags: Oldies but not goldies. De cate ori s-a mai spus de ce apar texte mai vechi, cred ca s-a plictisit si el sa mai raspunda.

    PS: iulius unde gasesc si eu o poza cu tine, mai acutala. Am cautat pe guagal dar degeaba.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. Ferdinand a spus:

    @julache

    De ce zici ca e “legendar”? Nu mai exista? happy
    Ori…l-a mancat pisica?!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. 20. Şi la vară cald a spus:

    @Francisc
    Nu mai toci goagălul. Mergi mai bine în urmă cu vreo câteva luni, pe DC, la o postare cu pozele tip yocu şi yola.
    Sau uită-te pe frontispiciu. Din câd în când apare un tip cu o tichie şi o lampă, îmbrăcat într-o cămaşă de forţă. E însişi EL, Marele Om! Nu-i atât de sexy ca Domnu’ Doctoru’ când şi-aprindea ţigara pe punte, da’ merje! laughing

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. 21. aNDRIIpOPA a spus:

    Tricou’ asta al tau e ca blugii mei din liceu. Care cand au inceput sa se rupa au facut si mai mari furori. Ca se rupeau in stil NKOTB, dar eu scrisesem pe ei Def Leppard. Iar in liceu economic, baiat fiind (deci in minoritate) era o chestie mai mult decat cool sa arati NKOTB
    big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. 22. Verne a spus:

    Parca am mai citit postul asta , candva ..
    Oare mi se pare sau sa fie de la prea multa bere?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. 23. unmihai a spus:

    @Verne
    Ti-au pus bulangiii alcool in bautura
    @Julius
    Vad reclama la Orange la tine pe site. Pe cand si Vodafone? big grin

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. 24. M3bis a spus:

    @unmihai
    Vodafone nu are nevoie de reclamă. Se face de rahat pe cont propriu…

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. 25. dragos a spus:

    postul mai fuse…sigur il mai citi..recunoscui si poza…tztztz…dau vina pe degustarile de sarabatori…si ca e bun articolul..chiar si-n reluare…batting eyelashes

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. 26. Verne a spus:

    @unmihai Ai vazut bre ca nu e de la bere? uite ce spune dragos

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. 27. iulian rinder a spus:

    Replica?!
    Cum m-a salvat Hetfield viata

    Era un meci prin 95. Steaua – Montpelier – parca asa se scrie, nu sunt mare francofon. Eram student la A.I.Cuza in Iasi. Dar vroiam sa vad meciul. Asa ca m-am dus la colegele din Puskin sa ma pregateasca de meci. Nu va imaginati tampenii sexuale. Colegele mi-au arajat mecla frumos. Jumatate vopsit in albastru cu un ochiul vopsit in rosu si viceversa. Mi-am tras tricolul cu Metallica si geaca de piele verde. Atunci am plecat cam ceva peste o mie de studenti. Eu am baut niste beri pe bancheta. Pe bancheta unde se pun bagajele. Dimineata, am ramas sa mai degust niste beri, deoarece, dintr-un motiv care nu imi scapa, ma dureau toate coastele. Intre timp, micul meau grup de amici – repet, cam o mie de indivizi – disparusera. Intreb un cetatean amabil, din Bucuresti, ce autobuz – trolebuz sa utilizez spre Ghencea. Omul, fire sensibila, mi-a spus. Asa ca am ajuns in fata unui stadion. Cand sa traversez, un grup deviant de cinci persoane vin catre mine. Unul, amabil din fire, de aprox. doi metri – eu avand unu opzeci- imi spune amabil: ,,Ba, tu nu esti din Bucuresti”. Am recunoscut si adevarul si formula poetica. Bre – sustine onorabilul – stii unde te afli? Planeta Pamant, recunosc deja intimidat de majoritatea intelectuala ce ma incercuise. Nu, zice el, langa Giulesti. Am inteles aluzia imediat. ,,Du-te – parca eram fiul Vrancioaiei – repede cu primul tramvai pe care il vezi”. Se itea unul in zare. Apoi se intoarce spre grupul analistilor de balon rotund si le spune ,, Ba, il vedeti pe asta – mei exact eu. Asa trebuie sa fim si noi. Ba, raocarii iubesc echipele. De aici incolo va vopsiti pe fata si purtati tricouri cu morti”. De fericire am mers zece statii si am mai baut cateva beri. Totusi meciul l-m vazut. Parerea mea.
    Iulian RINDER

    Thumb up +3
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. 28. dragos a spus:

    @verne clar..nu e de la bere….e de la mai multe …batting eyelashes

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. 29. Cosmina a spus:

    nii ma, ca Robert Plant are avea un ficior la Cluj! Cu toate ca, un Robert Plant Jr. cu tricou TheDoors, e cam tulburator!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. 30. N.A. a spus:

    rolling on the floor Ma simt ca Al Bundy cand a vazut-o pe Marcy goala! Am orbiiiit! rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. 31. Ala Micu' a spus:

    Nu ca ar bea o bere cu tine, dar daca-l mai tineai un pic la purtat sigur iti faceau si cinste la cum ai fi aratat.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. 32. don't underestimate! a spus:

    Pink Floyd este CEL PUTIN la nivelul celor de la The Doors,daca nu mai sus.Nu vreau sa spun ca ei nu sunt buni,si eu ii ador dar totusi,in comparatie cu Pink Floyd..hmm..Jim mai avea cate ceva de invatat… Si,da. “The Division Bell” e un album superb!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • Dan1: Bre, tre’ sa-i pun musai niste mânusi codilului astuia, ca-i îngheata înotatoarele! Desi pare zen el,...
    • Dan1: @Ana Q.: Aaam înteles: esti agent de vânzari! =))
    • Ana Q.: Daca te referi la traficul de la modemul vodafone…(Vmb-Vodafone mobile Broadband) E nelimitat! INSA,...
    • Sorin: @warlock: Dupa ce este demis si Basescu, Vuvuzel cred ca se sinucide. Viata lui nu mai are sens. Despre ce o...
    • l@ura: @Dan1: breeee,si eu zic ca ar trebui sa pot; nu stiu restul lumii ce zice =)) da am o banuiala


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac