Postul nu e post destul

De ce să te laşi de fumat

Ovidiu Eftimie

Când am împlinit o săptămână de când mă lăsasem de fumat (acu’ vreo două minute), am început să caut pe internet cuvinte de încurajare, întrucât cuvintele apropriaţilor mei nu prea mai sunt de folos. În definitiv, sunt aceiaşi oameni care nu aveau probleme cu faptul că fumam, ce încredere poţi avea în ei?

Cea mai nasoală chestie când te laşi de fumat sunt puseurile de poftă: din când în când îţi vine să arzi o ţigară. Poftele astea sunt aleatorii, îţi vin şi când bei, şi când eşti pe veceu, şi când cureţi acvariul. Atunci e cel mai nasol, priveşti aiurea prin încăpere şi nu ştii ce vrei. Dracu’ ştie, probabil că doctorul Şendroiu poate să explice mai tehnic toată problema, ideea e că e nasol.

Căutând pe internet despre asta am aflat lucruri total neîncurajatoare. De exemplu, cică puseurile astea de poftă o să revină ciclic, cel puţin 9 ani după ce te-ai lăsat de fumat. 9 ani???? Ca dracu’, până atunci uit şi de ce m-am lăsat de fumat şi mă apuc din nou. Pe de altă parte, în afară de sănătate (adică nu o să mor de cancer la plămân, desi nimic nu garantează că nu mă pot îmbolnăvi de restul bolilor, cum ar fi SIDA, ciumă neagră sau diaree sonică), nu e nici un avantaj. Mă aşteptam la ceva super-puteri, chestii de genul că după 9 ani vei putea transforma apa în ciorbă doar cu puterea minţii, iar atunci când te vei deschide la prohab o să faci ca Vader cu sabia lui laser, vjiumm! Nimic, nimic.

Până atunci rămân cu crizele de furie. Care, în ultima vreme, s-au dovedit extrem de utile. Oameni care, în mod normal, m-ar călca în picioare tremură acum în faţa mea. Pur şi simplu vorbesc normal cu mine până când, la un moment dat, privirea mi se oţeleşte, se transformă într-un hibrid dintre privirea de inginer (aia competenetă) şi cea de asasin plătit (aia hotărâtă), tonul mi se ridică brusc, cocoaşa mi se îndreaptă şi încep să latru: „Ce-ai zis mă!!!!?”, indiferent dacă omul m-a întrebat dacă ştiu cât e ceasul sau dacă am predat nu ştiu ce lucrare la timp. M-am dus zilele trecute să-mi iau o şaormă, n-aveau de-aia de care îmi plăcea mie, aşa că am început imediat să vorbesc apăsat şi ameninţător solicitând ruperea afişelor de pe geam, închiderea şandramalei şi numărul de telefon al patronului: „Probabil că el are suficient de multe pile cât să conteste amenda de 30 de milioane pe care o să o primească mâine”, am avertizat cele două vânzătoare. Am primit o mega-şaormă, plus un pahar cu lapte să mă calmez. La reducere.

Aveam un contract cu o firmă de hosting, nu prea făceau ce doream eu, am rugat un amic să vorbească cu ei, a vorbit, ăia au făcut treaba de mântuială, amicul încerca să-mi explice cum să fac şi am început să aud tobele, DUMNEZEIII MAMELOR LOR BAAAAAAA, peste două ore mă suna o doamnă super-amabilă cu programatorul lângă ea care încerca să mă calmeze şi să-mi explice cum să fac eu să îmi meargă site-ul. Chiar era irelevant faptul că era vina mea: EU TE PLATESC SĂ AI TU OPINII DESPRE CAT MA PRICEP EU LA CALCULATOARE, IN MORTII MA-TII??? S-a rezolvat problema în cinci minute.

Aşa am descoperit avantajele lăsatului de fumat: sevrajul. Sigur, s-ar putea găsi oameni extrem de solizi care m-ar strânge de gât dacă urlu la ei, dar există şi pentru ei remediu. Aş putea să vorbesc cu vocea mea de laş: „Ce vrei şefule, nu vezi că n-am mai fumat de două săptămâni?”. Asta înainte să-l lovesc în vintre. Sevrajul ăsta nu poate fi controlat.

Share:

46 comments

  1. Catalin Stan 10 December, 2009 at 01:19

    Imi aduc si eu aminte de primele 3 saptamani, o luna: scuipam flacari. Cea mai mica chichita si explodam. Pofta … pofta nu trece niciodata.

    Pentru mine problema cea mai mare a fost tot timpul liber pe care il lasase absenta fumatului (idle hands), si obiceiurile, si faptul ca, “acum, in mod normal, mi-as aprinde o tigara”. La doua luni dupa ce m-am oprit din fumat mi-am aprins o tigara; am tras doua fumuri (sau trei) si mi-am dat seama ca are un gust absolut oribil si am aruncat-o.

    Eu am fost un chain smoker ultimii 12 ani – 2 pachete de Marlboro Reds pe zi. Nu stiu cat timp o sa ma tina, dar merita facut; macar ca exercitiu de vointa. Bafta!

  2. unmihai 10 December, 2009 at 01:30

    Mă da’ rău mai eşti bre! 😀
    Hai să-ţi zic ceva: chestia aia cu 9 ani în care periodic plămânii tăi încearcă să te strângă de gât e adevarată. Suntem în casă doi oameni care ne-am lăsat de fumat: eu şi nevasta’mea (fiică-mea încă n-a apucat să se apuce.. are 4 ani).
    Nevastă-mea (care era fumătoare de 3 maxim 5 tigări pe zi) s-a lăsat brusc când a aflat că e însărcinată. Sunt aproape 5 ani de atunci..încă mai duce dorul de o ţigare câteodată.
    Eu am 4 luni de când n-am mai tras nici un fum …. Cafeaua ca cafeaua,dar la (prea rarele) băute cu prietenii îmi simt plămânii bronhie cu bronhie, alveolă cu alveolă… un deliciu. Degeaba încerci să suplineşti cu mai multă bătură…neah. Nu ţine!
    În speranţa că ţi-am fost de folos 😀 … multă baftă!

  3. Cristina 10 December, 2009 at 04:15

    Ce zici , bre? Sevraj ? Ia tine cura de slabire . Ia sa vezi atunci !

  4. vasilissa 10 December, 2009 at 06:59

    Mark Twain spune “e uşor să te laşi de fumat. Eu însumi m-am lăsat de cel puţin o sută de ori!”. Da, ştiu, sînt cultă…

  5. UnCotcodac 10 December, 2009 at 07:11

    Da da, si eu iti pot garanta ca e adevarata faza cu 9 ani, la mine a fost usor dupa o luna si pana la vreo 5-6 luni dupa ce m-am lasat. De atunci ma apuca cel putin lunar sa mai trag cate o tigara, dar de la care, iti spun sincer, nu ma abtin :P. Eu cel putin nu am probleme daca mai ard o tigara pe luna.

  6. valyum 10 December, 2009 at 08:47

    uncotcodac: pai atunci nu te-ai lasat de fumat, doar le-ai redus 🙂

    eu am un an si 3 luni si am calcat stramb doar o data

  7. Jasmine 10 December, 2009 at 08:56

    Nu stiu cat e de adevarata faza cu perioada de 9 ani. Eu inca mai visez noaptea ca trag cu sete dintr-o tigara, desi n-am fost o fumatoare inraita. Ah, da, si au trecut aproximativ 13 ani de cand m-am lasat de fumat…
    Asa cum spunea cineva intr-un comentariu anterior: sa vezi ce fain e cand tii o cura de slabire. Pentru ca totusi trebuie sa mananci… Cum te-ai mai lasa de fumat daca ar trebui totusi sa fumezi una sau doua tigari pe zi?? Atunci sa te vad…

  8. Florian 10 December, 2009 at 08:57

    M-am lăsat parţial de fumat pe 21 noiembrie. Spun parţial, pentru că mi-am cumpărat o ţigare electronică. De fapt nu e doar o ţigare, e un kit care mai cuprinde şi alte chestii. Ideea e că nu tragi în piept fum cu gudroane şi alte nenorociri, ci un abur cu aspect de fum care conţine doar nicotină. Efectul e pe undeva acelaşi cu al plasturilor cu nicotină, numai că ai plăcerea de a continua tabieturile unui fumător – duci ţigarea la gură, tragi din ea, tragi „fumul” în piept, apoi îl dai afară. Dimineaţa trag câteva „fumuri” la cafea, iar seara mai „fumez” cam preţ de două ţigări.
    Până să mă las de fumat, ani de zile am fumat un pachet pe zi. Cu cinci – şase luni înainte de a mă lăsa am redus la 12-13 tigări, iar în ultimele două luni la 5-7 ţigări. Numai ţigări fără filtru – ani de zile Carpaţi, iar când au dispărut am trecut pe Plugarul, importate din Republica Moldova.
    Peste o lună-două, am de gând să mă las şi de ţigarea electronică şi să o pun bine undeva, de unde să o mai scot doar când voi simţi că dacă nu trag câteva fumuri omor pe cineva sau mă arunc de la etaj.

  9. unmihai 10 December, 2009 at 09:07

    pe de alta parte o vorba tinereasca din batrani zice: “Ce rost are sa mori sanatos?”

  10. Cata 10 December, 2009 at 09:19

    Bre, nu stiu cum reusiti voi da’ la mine lasatul de fumat nu a tinut niciodata mai mult de 24 de ore. Probabil trebuie sa ma pustnicesc undeva, sa incui usa si sa arunc cheia printre zabrelele de la geamuri, altfel nu vad cum … Sau sa ma sperie doftorul cu ceva (mai greu, ca nu pun botul la orice vrajeala ieftina, buna de speriat ipohondrii)

  11. Arsulici 10 December, 2009 at 09:20

    Îmi este absolut imposibil să mă las de fumat, din simplul motiv că nu m-am apucat încă……

  12. monica 10 December, 2009 at 09:57

    Cata, te-ai lasat de fumat???? WTF
    Ar trebui sa pot si eu, atunci… :))

  13. delly 10 December, 2009 at 10:16

    Simptomele tale coincid cu PMS-ul meu :)) Ai grija!:D Azi am sters pe jos cu toti…

  14. Si-la-vara-cald / Vara Eterna, pentru Ciprian 10 December, 2009 at 10:43

    “…cât să conteste amenda de 30 de milioane care o să o primească mâine”
    Mai, dar te-a afectat tare sevrajul asta. Ai ajuns sa lichidezi si acuzativul! 😉

  15. julia 10 December, 2009 at 10:46

    eu nu vreau sa ma las de fumat ca-mi place.e drept ca…banii au devenit o problema din cauza asta,da` las-o dracului de treaba,nu mai poate omu` sa-si faca placerile in liniste din cauza banilor?:D

  16. warlock 10 December, 2009 at 10:54

    Va incurajez eu sa va lasati de fumat: Tigarile sunt scumpe bre !!!!

  17. andrei 10 December, 2009 at 11:20

    si eu m-am lasat de fumat incepand cu 12 august anul asta. bine … “lasat” e cam mult spus. treaz nu fumez niciodata, dar cand dau de un pahar cu alcool, nu am cum sa rezist. 🙂

  18. writeman 10 December, 2009 at 11:25

    =))
    ai grija cu shaormele totusi, cine stie ce mai baga in ele pe langa maioneza, ca sa se razbune…:D

  19. Tweets that mention Daily Cotcodac »  De ce să te laşi de fumat -- Topsy.com 10 December, 2009 at 11:28

    […] This post was mentioned on Twitter by robert antonescu, Melania F.. Melania F. said: RT @tweetmeme Daily Cotcodac» De ce să te laşi de fumat http://bit.ly/4YyIwO […]

  20. N.A. 10 December, 2009 at 12:09

    =)) Ce-i aia diaree sonica?! Diaree cu zgomote mari? =))

  21. N.A. 10 December, 2009 at 12:12

    In alta ordine de idei, si eu m-am lasat dupa 10 ani de desfrau tabagic, acum vreo 2 ani jumate cu ocazia gestatiei.. 😀 Cat am fost ocupata cu sarcina, alaptarea, etc n-am simtit nevoia, mi-era si scarba de idee. Dar prin vara aproape ca ma luasem la loc. Noroc ca am ramas iar gravida.. 😀

  22. Voluntar 10 December, 2009 at 12:47

    @N.A. Sa stii ca ma ofer voluntar sa te ajut sa nu mai fumezi niciodata! De fapt asta mi se pare o initiativa umanitara buna de Nobelul pt Pace! Suna bine: Eu si Obama! Obama si cu mine! Gata, ma recalific! Asta daca nu imi modereaza comentariul tiranu’ (sau invers pt aia cu limba_romana_e_o_ora_mai_buna_decat_aia_de_sport)/ Na, ca am pus-o! Acum o sa ma cenzureze de-a dreptul!

  23. unmihai 10 December, 2009 at 13:51

    Din ce inteleg de la N.A., draga Ovidiu, ar cam trebui sa ramai insarcinat ca sa te lasi de fumat 🙂

  24. boga 10 December, 2009 at 15:18

    si io ma lasai de fumat. acu’ 10 ani.
    ma apucai pe la 16 si ma tinu pana la 24 – deci 8 ani de fumat 1 pachet / zi, cel putin. in zilele de discoteca (asa-i zicea pe vremea mea, n-aveam cluburi ca acu’ ) bagam cate doo pachete.
    primii 3-4 ani sunt mai grei, dup’aia nu mai simti nevoia. toata treaba e sa te anesteziezi des cu bere din banii pe care nu-i mai dai pe tigari.
    si stai linistit, ca nu faci burta de la bere :D…, nu…, o faci de la pofta de mancare pe care-o capeti tot band bere-n conitnuu.

  25. aNDRIIpOPA 10 December, 2009 at 15:45

    Ştiu cum e cu sevraju’ ăsta nenorocit. Io m-am lăsat de ţigări duminica asta la amiază. Din cauza răcelii. Şi a tusei, că m-am speriat că-mi scuip plămânii. Sper să mă ţină de data asta, că de celelalte 250 de ori nu prea a mers….

  26. Arsulici 10 December, 2009 at 15:57

    @aNDRIIpOPA
    Adică duminică seara erai nefumător? Înseamnă ca luni dimineața erai din nou fumător, vai de tine, sărăcuțul 😀

  27. Propunere de afacere 10 December, 2009 at 16:27

    Stimate Sindicat Daily Cotcodac,

    E momentul sa treceti la treburi mai serioase ca de pilda salvarea de vieti omenesti. Asta se poate face prin convingerea unora sa se lase de fumat! Cel mai simplu pare sa fie cu tinerele femei insarcinate care nu fumeaza in periada sarcinii! Deci, cu umilinta va rog a studia si apoba infiintarea unei corporatii a sindicatului care sa se ocupe cu protejarea viitoarelor tinere mame! Pentru finantare sugerez un joint venture cu Mogulul precum si accesarea de fonduri europene (ne sprijina EBA negresit ca sa facem proiectul)
    Si ca sa vedeti ca am un business plan serios va propun sa semnam un contract de promovare cu asociatia tinerilor gay si lesbo de pe malul stang si drept al Dambovitei! La parada lor anuala va participa Tiranu intr-un car alegoric de inspratie imperiala romana tarzie (merge orice epoca dupa Caligula)
    Un voluntar!

  28. Marius 10 December, 2009 at 16:33

    Saptamana trecuta nu am fumat vre-o 5 ore dupa ce am terminat serviciul…era sa-mi sparg monitorul jucand CS (steam on bineinteles).
    A comentat cumva careva ca joc CS la 27 de ani ?!?!
    R u talking 2 me ?

  29. M3bis 10 December, 2009 at 16:39

    Bre, ăsta cu propunerea de afacere. Vezi că încurci borcanele. “Daily Cotcodac” e tirania, sindicatul se numeşte “Cotcodacii”.

  30. sorin 10 December, 2009 at 17:19

    eu am dat cu laptopul de pereti…m-a costat 40 de milioane lasatul de fumat. asta e. am 2 ani acum si inca mai simt uneori “nevoia”. nasol. in rest iti spun ca merita. da-i inainte.

  31. N.A. 10 December, 2009 at 17:24

    @Voluntar – =)) =)) =))
    Deci barbati-miu vad ca a avut acelasi plan, din moment ce recidivam, dar mersi de propunerea ta generoasa, cand om inceta contractul de munca, te anunt.

    @unmihai – =)) N-am vrut sa-i spun chiar pe fata..

  32. Daily Cotcodac » De ce să te laşi de fumat 10 December, 2009 at 18:29

    […] Daily Cotcodac » De ce să te laşi de fumat December 10th, 2009 Ah, da, si au trecut aproximativ 13 ani de cand m-am lasat de fumat… Asa cum spunea cineva intr-un comentariu anterior: sa vezi ce fain e cand tii o cura de slabire. Pentru ca totusi trebuie sa mananci… Cum te-ai mai lasa de fumat daca … […] […]

  33. corina 2 10 December, 2009 at 19:22

    SSSSSSSSSSSST!

    Nu mai vorbiti de fumat!
    M-am lasat de pe 24 octombrie 😀

    Partea vesela este ca, de atunci, “castig” cu 6 milioane mai mult pe luna *caci, daca nu-i mai ard, se cheama ca ii castig, nu? 🙂

  34. Ensi 10 December, 2009 at 22:24

    Bre tata, da-ti-o dracu’ de treaba! Toti va lasati de fumat dupa ce ajungeti la 2 pachete marlboro rosu pe zi, timp de 12 ani. Alo, E CAM TARZIU. Si te ma chinui toata viata sa nu poti bea o cafea buna, sa nu poti bea o bere buna, sa nu poti bea in general. Sau sa nu poti fuma. Eu fumez pana in juma’ de pachet pe zi, redus de la 3 pachete de “Lucky rosu”, si am 12 ani in carca… de la prima sesiune. Parliament Silver Blue, cele mai usoare dintre tati. Am zile cand nu bag 4 tigari. In concediu nu fumez si nici nu simt nevoia. In schimb, bicla la greu, sport cand pot, stiti cum se duce mahoarca din plamani? Sper sa o pot tine asa pana la 125 de ani, cat am de gand sa apuc. Nu ma rupe la buzunar, pot fuma numai tigari bune, cafeaua are alt gust, berea are alt gust, vinul e un deliciu. Pot sa fac si excese uneori, adica sa ma duc cu baietii la o bere si sa rad un pachet. La servici, pauza de tigara e sfanta, inca nu am intalnit seful care sa te cheme “urgent” ca ai lasat nu’s ce treaba neterminata. Cu clientii, cele mai bune relatii le am cu partenerii de tigara. Maine poa’ sa dea autobuzul peste mine, nu ca ar fi prima data. Asa ca, draga Ovidiu, de ce sa te lasi?

  35. Ciprian/Varul verii eterne 10 December, 2009 at 22:35

    Cand m-am apucat de fumat abia implinisem 25 de ani. Si ce barbat eram domnle atunci.. ! Da’ acu.. seaman cu unul Iftimie. Te uiti la mine si nici nu-ti vine sa crezi ca felia de paine are serbet intins pe ea.

  36. N.A. 10 December, 2009 at 22:53

    Ensi – O fi vazut afisul cu Raduleasca despuiata si o fi fost profund impresionat.. 😀

  37. Co 10 December, 2009 at 23:18

    Păi n-ai ştiut unde să cauţi. Uite şi ceva încurajator http://www.succesdublu.ro/ce-se-intampla-daca-te-lasi-de-fumat-chiar-acum/.
    Din câte-am citit eu, de la fumat poţi să dezvolţi o gramadă de tipuri de cancer; cancerul la plămâni, paradoxal, nu este unul dintre ele …

  38. Co 10 December, 2009 at 23:19

    Ce tare, mi-a apărut un muţunache. How cute, look just like me : )

  39. soferul 11 December, 2009 at 14:40

    no, primii zece ani sunt grei, de cand te lasi. pe urma te obisnuiesti

  40. Ensi 11 December, 2009 at 16:05

    da chiar, de ce sa te lasi de fumat?

  41. Arsulici 11 December, 2009 at 16:30

    @Ensi
    Ca să te poți apuca de băut….
    Explicație: Cu țigara aprinsă în gură, nu poți bea, că riști să ia foc alcoolul din pahar… așa că renunți, nu? Și nu-i păcat? Dă-o-n p*** de țigară, tot alcoolul e mai eficient (și poți ajunge și președinte 😀 )

  42. thorski 11 December, 2009 at 21:40

    Ba, da’ de ce sa te apuci de fumat?

  43. Alexandra 12 December, 2009 at 00:35

    Recunosc … si eu am profitat de situatie si mi-am permis sa fiu nervoasa si iritata, ca aveam toate scuzele din lume.Si lumea ma privea admirativ si spuneau: ea s-a lasat de fumat, uite ce vointa are! Moment in care eu adaugam mandra: de doua ori !!!
    Da, inca mai primesc laude pentru asta, chiar si la un an dupa 🙂

  44. Marius Ola 13 December, 2009 at 01:32

    Ef-ule, dar de mentor nu ai spus nimic… Nimic! Baftă cu nonfumatul:)

  45. Ziar Neamt 21 June, 2010 at 01:21

    Some exceptional thoughts right here. Have you been convinced this is certainly the correct method to appear at it although? My own particular knowledge is that every person should very significantly reside and let reside mainly because what just one man thinks just — a different man or women purely doesn’t. Human beings are likely to do what they want to do. Within your end, they usually do. The most we can pray for is usually to highlight a couple of important things right here and there that hopefully, permits them to generate just a little superior informed selection. Otherwise, remarkable submit. You are most certainly producing me feel!

  46. lucian 19 March, 2016 at 03:30

    Oameni buni…. eu m.am lasat pe 29 februarie de fumat … ma convins medicul meu cand mi.a citit analizele. .. mi sa spus ca daca nu ma las de fumat , nu apuc 40 d ani. App am 24 de ani ai fumez de la 8 ani. ( da stiu… idiot copil proat.. etc). In fne.. ideea e ca… oricine se poate lasa de fumat numai ca ii trebuie cu adevarat un motiv.. primele zile este absolut dureros din punct de vedere mental..mie sincer mi.a fost greu sa ma las si inca am f putin timp ca si ne fumator si sper sa ramana asa … sportul ajuta f mult in lasarea acestui viciu costisitor si prost. c sa zic… bafta si ganditi.va cu adevarat la un motiv bun sau doar mergeti sa va faceti analizele.. cu siguranta va veti gandii de 2 ori inainte sa fumati iar. Bafta.

Leave a reply