Curs practic de intrat moca la concerte (I) |
Julius Constantinescu
Probabil că mulţi dintre voi v-aţi dorit măcar o dată în timpul studenţiei să intraţi la un concert, dar nu aţi reuşit din cauză că organizatorii pretindeau să vă cumpăraţi un bilet. Voi încerca în cele ce urmează, cu ajutorul câtorva exemple, să vin în ajutorul cititorilor noştri mai tineri, cărora banii nu prea le ajung nici de ţigări şi băuturică, darmite de un bilet la concert.
John McLaughlin, Sala Palatului, ’92-‘93
Cea mai bună metodă de a intrat fără bilet la un concert se bazează, în mod paradoxal, chiar pe vigilenţa celor de la intrare (practic, e ca la artele marţiale, te foloseşti de forţa adversarului). În primul rând, faci rost o jumătate de bilet de la cineva care a intrat deja (jumătatea care rămâne la spectator). Cu ea în mână, ocheşti cea mai aglomerată intrare şi te postezi undeva la marginea pâlniei de oameni care se formează. Apoi, aştepţi. Mai devreme sau mai târziu, se va găsi un dobitoc care va încerca să treacă de control fără bilet. În momentul ăla, absolut toţi oamenii de ordine, chiar dacă sunt zece, vor tăbărî asupra nefericitului prins că încearcă să intre fără bilet; în secunda următoare, profiţi de busculadă şi te strecori. Ai nevoie de un singur salt, executat cu măiestrie şi la timp: te vor repera, dar, dacă ai ajuns deja în spatele lor, le arăţi jumătatea de bilet şi pretinzi că ţi-au rupt deja biletul. În haosul creat, nimeni nu-şi va aminti cu precizie, iar tu ai trecut deja. La John McLaughlin, a fost singura metodă decentă prin care s-a intrat – a mai fost un tip care a escaladat zidul cu ajutorul unui cearşaf aruncat de sus, dar ăla era un aventurier, noi aici învăţăm să intrăm civilizat.
Jon Anderson, Sala Polivalentă (’93-’94)
Am vorbit de cea mai eficientă metodă, să o amintim acum şi pe cea mai simplă. Evident, cea mai simplă metodă e să intri prin spate, cu o şpagă rezonabilă. Problema e că merge foarte rar, pentru că organizatorii nu-s chiar atât de tâmpiţi să nu se gândească la asta, aşa că, de regulă, la intrările din spate riscaţi să daţi nas în nas chiar cu şeful pazei şi după aia nu mai intraţi nici prin faţă, pentru că ăştia sunt oameni răi şi ţin duşmănie. Când eram eu student, se putea totuşi intra destul de lejer prin spate la Filarmonica din Cluj (acolo paznicii erau oameni buni, poate şi pentru că ascultau Mozart şi Rahmaninov toată ziua). Am intrat şi la Jon Anderson, printr-un garaj subteran, dar, atenţie: imediat ce aţi trecut de paznicul din spate, apucaţi un scaun, o masă, orice, pentru că până în sală puteţi fi interceptat de oameni răi, care vă pot întreba ce căutaţi acolo. La Anderson am intrat trei şi colegii au sfârşit şi cu banii luaţi, şi scoşi în şuturi afară. Eu căram o măsuţă de lemn în spate şi l-am întrebat pe ăla care părea a fi şeful unde exact s-o duc, că mă rupe. Mi-a dat un băiat să mă ajute, în sufletul lui nu era un om rău.
(continuarea, diseară)
Twitter
Facebook
Miruna
Adriana Popescu
JULIUS
15 Decembrie 2009 la 1:26 pm
[...] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC, Oana Portase. Oana Portase said: RT @JuliusDC Daily Cotcodac» Curs practic de intrat moca la concerte (I) http://bit.ly/8LmWih [...]
15 Decembrie 2009 la 1:29 pm
Pentru Jean Michel Jarre, ai vreo schemă, prea cinstite ?!
15 Decembrie 2009 la 1:50 pm
De fapt, cea mai safe evar metoda e sa ai pe cineva din “interior”, preferabil nu femeia de serviciu. Spre exemplu, daca ai un amic tobosar la un Teatru, intri fara probleme si la Filarmonica, la muzee si pe unde mai sunt concerte. Se intelege de la sine ca este necesara o intretinere minima de macar o bere pe saptamana. La noi tsara, la Pitesti, e doar o problema insignifianta de timp, dupa care poti sa si uiti de bere si de amic. Dupa ce ai intrat de 5-6 ori cu respectivul, tot secretul sta in atitudine. Intri prin spate ca nesimtitul ca si cum ai fi de-al casei. Un element esential este evitarea contactului vizual; in rest trebuie sa pari grabit si preocupat, gen “Ma omoara dom’ regizor daca nu ajung la timp”, cu aerul de “Ba, voi chiar nu stiti cine sunt eu?”, pentru orice eventualitate – unii portari needucati chiar te pot intreba cine esti si ce vrei.
In cazul plauzibil in care nu sunteti de la tsara, e suficient sa va prefaceti ca va aranjati dresul pe sub fusta exact in momentul in care trebuie sa intrati, chestia asta distrage mereu atentia. Cuiva. In cazul iarasi plauzibil in care nu sunteti femei, atunci nu mai stiu ce sa zic, v-ati nascut fara noroc si totul e inutil.
15 Decembrie 2009 la 1:54 pm
duly noted.
cand termini de scris o sa le compilez si o sa scot un manual, ha ha
15 Decembrie 2009 la 1:55 pm
eu am intrat f mishto la jethro tull, prin 94 (parca).
concertul era pe stadionul dinamo 2 si am sarit pe geam, din spitalul de urgentza direct in stadion (eram 4 colegi, doi tipi si doo gagici).
in spital intreasem in halate albe, cu stetoscoapele de git si cu carnetele de studenti la medicina la vedere (cica sa vedem nishte cazuri intersaaaaante).
pe stadion ne-am ascuns intr-un boschet, ne-am scos halatele si stetoscoapele, le-am bagat in rucsaci, de unde ne-am extras motorolele de scandic si ne-am dus sa ne rockerim …
15 Decembrie 2009 la 2:04 pm
Mă Julius, da’ la primu’ concert Metallica ai fost?
Eu unul am intrat moca la Scorpions, când au venit acu’ 5 ani la Sala Polivalentă
Cel mai bun prieten al meu avea pile la unul din organizatori și, cum mai erau 2 tipe care se agitau pe acolo fără bilet, le-a băgat și pe ele 
15 Decembrie 2009 la 2:08 pm
@sendroiu: acu’ scriam cum am intrat la jethro tull
)))) io n-am avut halat, m-am descurcat cu materialul clientului
15 Decembrie 2009 la 3:08 pm
cel mai sigur e să faci cumva să nimereşti între patru tipi mari, care n-au bilet dar vor să intre. In haosul creat te vor împinge su siguraţă înăuntru, badigarzii vor fi ocupaţi cu ei, nu mai trebuie decât s-o tai urgent de-acolo, odată trecut de uşi. Din păcate, metoda nu poate fi aplicată de băieţii înalţi, cu moacă de hipioţi periculoşi: sunt mult prea vizibili.
15 Decembrie 2009 la 3:27 pm
Ah, ce m-as fi dus la John McLaughlin…. n-am stiut insa de concert decit prea tirziu…..
Auzi, Julius, Ddaca vreun om de paza de la concerte te citește, nu mai intră nimeni în veci moca la concerte
15 Decembrie 2009 la 3:48 pm
@Arsulici iti dai seama ca suntem in perfecta siguranta. Ba chiar propun ca subiecte urmatoare cum sa fentezi nasul in tren (stiu ca a mai fost dar poate mai inchegat pe capitole ca pentru incepatori), cum sa intri la meciurile Stiintei (cat o mai fi cineva de paza) si altele.
Riscurile sunt minime garantat, si chiar daca cineva din tagmele de mai sus ar citi DC cu siguranta ca sunt baieti de gasca care nu ar face naspetarii cu fratii cocititori.
15 Decembrie 2009 la 4:06 pm
La Opera din Cluj intru si eu de regula pe usa din spate. Exeptie fac cazurile cand merg insotit de vreo piti
Io n-am inteles de ce ai pus cate doi ani la fiecare concert. Atat de mult a durat?
15 Decembrie 2009 la 4:38 pm
@dorinho e batran si nu mai tine minte data exacta
15 Decembrie 2009 la 4:41 pm
Metodă verificată: cu Salvarea. Nu există concert sau meci de fotbal neasistat de băieţii în halate albe. Dacă n-ai meclă de doftor, măcar ca un infirmier tot ai norocul să arăţi.
15 Decembrie 2009 la 4:42 pm
Foarte ingenios. Si totusi i-as da o bere celui care a incercat sa escaladeze zidul cu un cearceaf, daca l-as cunoaste.
15 Decembrie 2009 la 5:23 pm
Si la vanghelion erau o gramada fara bani,care vroiau saintre fara sa plateasca bilet. Diferenta e ca nu eru nici tineri si nnici studenti. Si mai era una: erau votanti, asa ca ii stresam un pic dupa care ii lasam sa intre, pe la sfarsit, sa linga blidele prin care mai ramasese ceva. Atunci mi-am dat si io seama ca sunt bun la suflet. Imi zisese mama, da pana atunci n-am crezut-o. Garantat Vanghelie!
15 Decembrie 2009 la 6:52 pm
Poate ar trebui sa cerem un sfat si de la acest dom’ profesor. Se pare ca se pricepe sa lucreze cu specii rare.
http://www.youtube.com/watch?v=r08yvOTCiQg
15 Decembrie 2009 la 7:06 pm
@sendroiu
! Dar ce mai trageam din paiul ala ..poate, poate m-oi trotila 
Aiaia …Scandic la cutiuta si bauta cu paiul! Ce porcarie
Prin 93 sau 94 eram cu gasca la Fête de la Musique (Fetele Muzicii) la Casa Studentilor din Iasi. Nu se punea problema de bilet ca era la liber. In schimb pe la o bucata de noapte ne apucase pe astia cu care eram o foame strasnica. Deh, vodca nu tine de foame. Bani cangi! Da’ nici sa plecam nu ne dadeam plecati (venisera Roata, Timpuri Noi). Eu cand iau ceva la bord is viteaz. Da’ viteaz de prost nu asa. L-am vazut pe unul ca iese molfaind niste piscoturi din Casa Studentilor unde erau artistii. Intru si eu pe langa Sorin Chifiriuc cu treaba cerandu-i un autograf. Cand ajung sus o multime de vedete: Artanu, Godoroja si mosu alalalt cu jazzul si alti pletosi si pletoase. Am ochit o lada plina cu saratele am luat-o si l-am rugat chiar pe unul sa-mi deschida usa ca era grea si m-am intors la concert la somalezii mei. Am fost seful lor in seara aia
15 Decembrie 2009 la 8:14 pm
Hehe… interesante sfaturile.
15 Decembrie 2009 la 9:31 pm
@anamaria: fake jenibil, abține-te
15 Decembrie 2009 la 11:54 pm
hmmm, eu la Sala Palatului am intrat de 3 ori moka, la toate concertele Masters of Jazz de anu trecut, la Festivalul Artelor – muzica clasica, si la Gala Internationala a Baletului de anu asta – intrand pe la intrarea de presa de langa BEC unde nu-i nici dracu’, mai dai din cand in cand de femeia de serviciu dar zici ca esti de la presa si mere. E bine daca ai si aparatul foto ca eu am facut si poze la toate chestiile astea. Acu am legitimatie de presa dar pe atunci n-aveam si era mult mai frumos cu culturalizarea moka
.
16 Decembrie 2009 la 12:40 am
[...] Curs practic de intrat moca la concerte 16/12/2009 tzon3 Leave a comment Go to comments Scris de Julius Constantinescu [...]
16 Decembrie 2009 la 3:38 am
pe langa faptul ca esti genial, mai esti si genial!
17 Decembrie 2009 la 1:40 am
Premieră Pisica albă pisica neagră plus concert Kusturica. Lume ca la revoluţie. Stăteam acolo cu încă vreo 4 inşi proaspat cunoscuţi, uniţi iniţial de scopul comun de-a intra moca (dup-aia eram deja prieteni, nu mai aveam nevoie de-un scop ca să justificăm apropierea; dup-aia dumnezeu mai ştie ce-am fost). Sinceră să fiu, la un moment dat uitasem pt. ce eram acolo, mă simţeam bine, aşa ca la greva studenţilor… Băutură, ţigări, bancuri, flirturi cu ciudaţi, mă rog… ca tineretul. Din când în când mai forţam aşa intrarea, mai înjuram cerberii, dar la mişto, să nu-i lăsăm s-amorţească. Băi, şi la un moment dat agitaţie mare! Venise o vedetă mă! Loredana Groza mă! Şi nu ştiu cum dracu, din toată masa aia (de foşti boemi (slab) alcoolizaţi, foşti hipioţi şi soft-roacheri, foşti artişti, poeţi, interesanţi singuratici, foşti tovarăşi de poştit băutura, deveniţi brusc conştienţi de ţelul lor egoist şi de posibilitatea de a şi-l realiza) numai eu am intrat pe langă vedetă, sau odată cu vedeta.
18 Decembrie 2009 la 3:52 pm
ura!