Concursuri

Concurs: “Dă-i un tweet lui Moş Crăciun”

Îi scrieţi în fiecare an lui Moş Crăciun şi sunteţi uşor contrariaţi că nu vă răspunde niciodată? E foarte posibil ca Moşul nici măcar să nu ştie unde e România şi să confunde Bucureştiul cu Budapesta (nu ne-ar mira să răspundă ceva de genul: “România? Hmm… Gata, ştiu, Dracula. Un băieţel rău, îi muşcă mereu de gât pe alţi copii”).

Din fericire, pentru că noi am fost foarte cuminţi (de pildă, n-am bătut aproape pe nimeni la trafic), Moş Crăciun şi HP România ne-au adus un laptop PC HP Mini, pe care îl vom oferi unui cititor al revistei Daily Cotcodac.

HP Mini 110-1100

Concursul “Dă-i un tweet lui Moş Crăciun” începe astăzi şi se va încheia miercuri, 23 decembrie, la ora 24. Câştigătorul va fi ales de HP România dintre cele trei propuneri înaintate de noi şi va fi anunţat joi, 24 decembrie.

Pentru a câştiga laptopul PC HP Mini trebuie să postaţi un comentariu haios de maximum 140 de caractere prin care să-l convingeţi pe Moş Crăciun că vă doriţi un laptop HP.

Întrucât va exista un singur câştigător, toţi ceilalţi participanţi la concurs vor primi din partea noastră, în compensaţie, cele mai bune urări de sănătate, fericire şi împlinirea tuturor dorinţelor, mai puţin asta cu laptopul HP.

LATER EDIT: Premiul de consolare consta intr-o imprimanta HP Photosmart Premium Wireless. Detalii, aici

Share:

1,178 comments

  1. Claudiu 17 December, 2009 at 16:26

    Draga mos, stiu ca nu esti mos si esti frumos! Daca o sa imi dai mie acest premiu, promit solemn, ca o scriu o gramada de texte fantastice.

  2. Castiga un laptop PC HP Mini | Concursuri Online 17 December, 2009 at 16:30

    […] Participa acum la acest concurs ! Castiga unul din cele 3 laptopuri personalizate eXpertBook Altro Dupa ce te-ai inscris si tu in concurs poti sa-mi votezi lucrarea cu care particip, pentru votul tau mai primesc 100 de puncte, iar daca lasi si un comentariu istet mai primesc 200 de puncte. […]

  3. Tweets that mention Daily Cotcodac »  Concurs: “Dă-i un tweet lui Moş Crăciun” -- Topsy.com 17 December, 2009 at 16:33

    […] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC, sebra. sebra said: RT @tweetmeme Daily Cotcodac» Concurs: “Dă-i un tweet lui Moş Crăciun” http://bit.ly/4TC7Ba […]

  4. chupacabra 17 December, 2009 at 16:34

    Si pe primul screensaver de pe laptop sa scrie: Felicitari sincere lui Arsulici !

  5. Mach 17 December, 2009 at 16:38

    Cer prea mult sa nu mai primesc mailuri cu discounturi de 80% Viagra? Chiar nu am nevoie! Da’ as vrea un HP Mini cu antispam! Ms mult!

  6. Pavel 17 December, 2009 at 16:39

    Mos Craciun, tu esti darnic si esti bun, si la amarati tu vii acum… cu un laptop. Il astept cu drag, ca netul sa-mi mearga neincetat

  7. Andrei 17 December, 2009 at 16:40

    Draga Moș! Daca nu imi bagi o pilă la DC, mama ta e genul de femeie care rezolva mai multe probleme simultan

  8. Gobblin 17 December, 2009 at 16:46

    Draga mosule, pupati-as renii pe frunte. Suntem 4 frati programatori acasa. Tata navem ca e plecat in Italia la ciordeala, pardon munca si mama castiga 2000 euro pe seara pe centura.
    Daca iti face placere si ai posibilitatea sa ne ajuti si pe noi cu un laptop sa tinem contabilitatea pe el si sa intram pe fezbuc, ca mie mi s-a uscat capsunile, mi-au murit renii de foame si nam bani sa imi pun patura alba la ferma ca nu m-a lasat Routerel sa intru in cont ca era ocupat cu haifaiful.
    Hai si daca ma alegi pe mine, da-mi bip ca te sun eu.

  9. Vasile 17 December, 2009 at 16:51

    Mos Craciun nu exista !

  10. iorga cornel stefan 17 December, 2009 at 16:52

    Draga mosule…imi doresc si eu un laptop..sa invat sa butonez pe el sa cer asl pls uri de la fete. M as duce si la wc cu laptopul numai sa mi l dai mie.
    Zi si noapte as calari laptopul.TE rooooooooog mosule da laptoooop ca ma supar am fost cuminte…dar nu voi mai fi

  11. cti97 17 December, 2009 at 16:53

    Canibalul catre copiii sai: – Copii, sa fiti cuminti anul asta, ca daca nu vine Mos Craciun, n-avem din ce face friptura. 🙂

  12. Andrei 17 December, 2009 at 16:54

    Mosule, e deja cunoscut faptul ca vei fi inlocuit de un indian off shore asa ca tare imi doresc un HP Mini 110 sa pot lua legatura mai usor cu el!

  13. Ionut Iancu 17 December, 2009 at 16:55

    Sunt sigur ca alte persoane si-l doresc poate mai mult..dar eu, oricat mi l-as dori…din pcate nu mi-l pot permite…dar am mare nevoie de el, iar mosul stiu ca este mereu alaturi de cei cu probleme, pentru a le face sarbatorile frumoase.

  14. Oana Susma 17 December, 2009 at 16:56

    Draga Mosule,

    Stiu ca ma fost cuminte, am avut rabdare multa anul asta si nervi de otel atunci cand calculatorul meu cel vechi se deschidea in 5 minute, facea buffer in alte 10, deschidea o fereastra de IE in 2 minute sau atunci cand coolerul facea zgomote diverse, de la tiuituri continue pana la scartaieli, pe care evident le opream cu monumentalul pumn.
    Asa ca te rog, fa-mi cadou anul asta un mini laptop, nu cer unul mare si capabil, unul mic m-ar “coafa” perfect.

    Te-am pupat si saluta-l pe Rudolf din partea mea, anul asta am fost mai mult timp racita [mai mult decat prevede legea] si prietenii mi-au dat porecla numele lui 🙂

    Sarbatori Fericite Mosule!!!

  15. adi 17 December, 2009 at 16:57

    Eu nu-l vreau ca nu e alb bamboo® dar fii-mea e mare fan lectoane. Tocmai l-a upgradat pe cel existent, acu’ are ecran detasabil si tastatura intuitiva (la ce dracu iti trebuie taste cand ai 1 an, nu stiu…). Daca ai si costum rosu cu barba, jur ca-ti dau voie sa-ti faci doua poze cand i-l dai 🙂

  16. mariana 17 December, 2009 at 16:58

    mosule draga,
    iti multumesc pentru ca treci pe la mine in fiecare an.de data aceasta te rog adu-mi-l pe mini pentru ca mereu am stat peste program,am dat mailuri peste mailuri,am reusit sa fac clientii fericiti si sa aduc multi bani in buzunarul companiei.spor la treaba si nu uita de mine 🙂 multumesc

  17. Diana 17 December, 2009 at 16:58

    Precious, my precious give me my precious HP Mini, I want my precious ;))

  18. gabi 17 December, 2009 at 16:58

    Salut mosule, sper ca esti bine, de mult nu ai mai venit pe la mine, as putea sa-mi doresc multe jucarii, dar eu imi doresc un mini!

    Multumesc si spor la facut copii fericiti!

    Sarbatori fericite!

  19. adrian 17 December, 2009 at 16:59

    Draga Mosule,

    Iti scriu si anul asta ca in alti ani cu speranta ca te vei opri si pe la mine si imi vei aduce un laptop frumos de la HP ca sa imi fac temele pe el. Anu asta nu am fost prea cuminte dar cred ca merit un cadou generos de la tine.
    Merci mult

  20. Ana 17 December, 2009 at 16:59

    Draga Mos Craciun, se poate vedea de departe ca acest minunat si frumos laptop este destinat fetelor ;;) din cauza culorii roz si a dimeniunii mititele si a aspectului firav..:) Te rog Mosule, pentru ca am fost asa cuminte anul asta si am contribuit activ la profitul HP pe anul asta :)), fa-mi cadou acest laptop supeeeeerb 🙂 te pup:* si iti multumesc anticipat pentru ca stiu ca mie mi-l vei aduce ! 😛

  21. Dragos 17 December, 2009 at 16:59

    As dori un laptop HP ca sa pot salva lumea.

  22. Adriana 17 December, 2009 at 17:00

    Draga Mos Craciun,

    Eu sunt tare oropsita. Prietenu’ meu se uita la meci la TV in timp ce se joaca pe calculator FIFA si eu stau si mai uit…in gol. Adu-mi si mie te rog un laptop d’ala mic sa nu mai vad verde in fata ochilor.

  23. Catalina 17 December, 2009 at 17:00

    Draga mosule, te rooooog eu muuuuult sa-mi arati ca nu sunt chiar asa de ghinionista si privata de noroc si ca mai exista o speranta si ca acum in apropierea sarbatorilor minunile se intampla, si sa primesc cadou acest frumos laptop! te rog muuuuuuuult muuuuult nu-mi spulbera si ultima sfarama de speranta!!
    Cu drag,
    Catalina

  24. lavinia 17 December, 2009 at 17:00

    De Craciun , daca vine la tine un tip gras si paros si te baga intr-un sac , nu te speria !I-am scris Mosului ca te vreau pe tine de Craciun !!!:X

  25. maria 17 December, 2009 at 17:00

    Draga Mosule

    Iata paradoxul meu: lucrez la HP dar nu am si eu un lapotp HP…. si m-am gandit ca poate poti sa pui o vorba la sefu anu asta…sa-l intrebi daca am fost cuminte si daca imi da si mie ceva din tolba lui…

  26. alin h 17 December, 2009 at 17:00

    Vreau mini asta ca sa-l dau avans ptr un HP Pavilion Artist Edition(+ 10 rate).Ce?Numai Nedelcu sa are?Care este..pac pac!

  27. Adi 17 December, 2009 at 17:01

    Draga Mos Craciun,

    Intai nu uita lecitina, avem cateva lucruri overdue de cativa ani 😉

    Apoi, fiind flexibil, si dorind sa-mi satisfac clientii 😉 si tinand cont ca nu mi-ai pus o vorba buna la Oracle, te-ai putea revansa cu acest mini laptop. Apropos, face parte din programul HP Renew? 😀

    A ta furnicuta,
    Adi

    P.S. Daca n-o sa primesc eu laptopul atunci altii sa fie mai norocosi decat mine: scade pretul actiunilor cu….. 50% sa zicem. Poate sa fie si mai mult 🙂

  28. Raluca 17 December, 2009 at 17:01

    Draga Mosule, daca tot nu ai reusit sa-i convingi nici dupa 3 luni pe cei de la service sa-mi inapoieze notebookul asa stricat cum e (bastarzii aia nu-l pot repara), macar imi poti aduce unul nou de la HP? 😀

  29. Tudor Ancu 17 December, 2009 at 17:02

    Draga Mos Craciun, daca voi castiga laptopul,iti promit ca anul viitor o sa fiu baiat cuminte si nu o sa iti mai mananc prajiturile si laptele de sub bradut…De asemenea o sa tin cainele in lesa cand o sa aterizezi cu renii pe acoperis.O sa am grija ca focul sa nu arda in semineu si in cele din urma nu o sa mai stau la panda cu pusca cu bile dupa canapea ! I te quiero mucho gracias (de asemenea nu strica si un dictionar Roman-Englez-Spaniol )

    Love Your biggest FAN XOXO ,you know you love me!

  30. condor 17 December, 2009 at 17:02

    Intotdeauna mi-am dorit ceva deosebit de fiecare data cand se sarbatorea craciunul,dar ca un facut de fiecare data imi aducea
    cu totul si cu totul altceva dacat ce mi-am dorit.Si tot asa sarbatoare dupa sarbatoare ce mi-am zis ,daca tot nu am avut pila pe la mos sa o fac eu pe mosul pentru mine si sa-mi aduc tot ceea ce mi-am dorit.Zis si facut ma-m apucat de munca dar ca un facut mosul sa suparat si si-a trimis renii sa-mi saboteze craciunul,si astfel am ramas si fara sarbatoare si fara ceea ce mi-am dorit .
    Asta e!Poti sa te superi?

  31. silence 17 December, 2009 at 17:03

    @ ana…eu stiam ce fetele vor lucruri “mari” =))

    @all…mos craciun nu exista…e doar julius de isi pune barba si intra prin efractie sa ne fure cadourile :))

  32. Geageayeah 17 December, 2009 at 17:03

    Draga Mos Craciun, cine e cea mai harnicutza Project Controller-itza din departament? Eu, eu, eu!!!!Cine a adus cei mai multi banutzi in HP anul acesta? Eu, eu, eu!:):D Cine are nevoie de una bucata PC HP Mini, care sa se asorteze cu… metroul meu (pt ca BMW n-am)? Eu, eu, eu! Draga Mosule, lasa prostiile si da-mi laptop-ul inapoi. Daca nu mi-l dai te spul lui Rudolf. Treaba ta! 😛 Sarbatori fericite! T astept…ca si cand…:D

  33. luminita 17 December, 2009 at 17:06

    Aseara l-am prins pe Mos Craciun in timp ce imi punea cadouri sub brad, si datorita faptului ca nu am vazut laptopul mult dorit (PC HP Mini) m-am dus la sania lui trasa de renii magici si i-am lasat o amenda pentru excesul de viteză.

  34. Mihai 17 December, 2009 at 17:06

    Draga Mos Craciun,de voi castiga acest laptop voi lucra cu mai mult drag&spor pentru firma producatoare:D!Astfel voi avea si eu un latop al meu

  35. Mihai 17 December, 2009 at 17:07

    Mosule!!! sper ca anu acesta nu faci la fel ca si anu trecut ( http://www.youtube.com/watch?v=3AWbYw3KST0 ) cu scrisoarea mea, ca primele la HP s-au eliminat si bani de laptop nu am.
    Multzumesc Mosu’!!!

  36. Smaranda 17 December, 2009 at 17:08

    Draga mosule!N-ai idee cat de mult imi doresc asa un Laptop.Ma visam intr-o seara ce bine as arata scriind la el si cat de fericita as fi incat mi-am pus o dorinta,imi doresc si eu unul neaparat.Si uite ca am avut noroc sa am posibilitatea sa-ti scriu chiar tie ca sa stii ca e o maarreee dorinta dea mea sa am asa un laptop mic si dragutz ca mine ca sami faca fiecare zi mai vesela si mai frumoasa,ca am fost foarte cuminte anul aceasta.Deci ce zici?? Mai ai dubii??Eu zic ca merita sa-mi faci mie acest cadou si n-o sa regreti nici o clipa 😉 te rog te rog te rog te rog te rog te rog te rog te rog te rog te rog te rog te rog te rog te rog te rog.

  37. mihai 17 December, 2009 at 17:08

    Draga Mos Craciun, am fost baiat bun
    Dar nu am primit de la reni nimic
    Asa ca te rog, nu ..chiar te implor
    Da-mi MIE sa tin HP-ul zglobiu
    😀

  38. silence 17 December, 2009 at 17:08

    aloo sindicatul…luati-va de julius ca face fitze butonul de edit…

  39. Chris 17 December, 2009 at 17:09

    mos craciun drag si scump
    dami un PC HP Mini
    si eu ma gandesc sa iti pun
    langa lapte cozonac
    si promit ca am sa fac
    tot ce pot,sa nu te bat
    in schimb de PC HP Mini voi primi
    pe tine te voi rasplati
    cu reclama zi de zi
    in HP sau unde oi fi

  40. Roxana L 17 December, 2009 at 17:09

    Draga Moshule,

    Eu sunt noua la Hp si imi doresc foarte tare un laptop ( evident nu ,am primit unul la “inrolare” ) . Din primul salariu voi avea multe alte chestii de platit , asa ca m-am gandit la tine pentru cel mai binevenit cadou de Craciun.

  41. Loop 17 December, 2009 at 17:09

    Cip-Ci-Rip intr-un copac. Vreau un lapton – Cot-co-dac

  42. ade 17 December, 2009 at 17:09

    sincer in loc de cotcodac am citit dailycozonac. bun si asa dar mai bine cotcodacesc ca un HPmini 110 sa primesc. sper ghinionul sa se duca si inevitabilul sa se produca si de indata pe Hpmini 110 sa il aduc la mine acasuca. o sa fiu fidela si o sa il astept tearful si hopeful pe acest simpaticisim HP Mini 110.

  43. Cristina R 17 December, 2009 at 17:10

    Old man, hai sa iti explic: TREBUIE sa am laptopul. Asta nu este o rugaminte,ne-am inteles?….Glumeam, te rog, te rog, te rog, te rog let me have it,let me have it

  44. Adela 17 December, 2009 at 17:10

    Cotcodac, cotcodac
    Fara laptop ce ma fac?
    De Craciun eu imi doresc
    Mini HP sa primesc.
    Visul de se va-mplini
    Cu dulciuri va voi servi,
    Caci de cand tot navighez
    Internetul cercetez
    S-acum stiu din oul meu
    Sa prepar un bun jeleu.

  45. Tunsu Alexandra 17 December, 2009 at 17:10

    Draga Mos Craciun,

    Fii darnic si bun,
    La sfarsit de an
    vreau laptop sa am!
    Si poate-n Ajun,
    Spre a mea mirare
    Vei vrea sa imi faci
    O supriza mare .
    N-am fost prea cuminte,
    Nici devreme-acasa,
    Dar macar acum
    Arata ca-ti pasa!
    De..asta mi-e vrerea,
    Poate-o fi si-a ta ,
    Ca si-asa e criza,
    Rau nu mi-ar parea
    Sa ma vizitezi ..
    Dupa-atatea versuri 🙂
    Doar iti mai urez
    S-ai multe ‘succesuri’!

    Sarbatori fericite!

  46. petru popa 17 December, 2009 at 17:10

    Mos Craciun,

    Sunt Petru si am 9 ani. Acum o luna i-am cerut lui Mos Craciun un oras de la Play Mobil dar apoi scoala mea s-a inchis pe 8 decembrie pentru ca am avut cativa colegi bolnavi de gripa procina:(((((
    Apoi am stat acasa si a trebuit sa invat sa lucrez pe computer pentru ca lectiile le facem acum pe internet. Nu am un calculator al meu si acum imi doresc ca Mosu Craciun sa imi aduca un lap top, mic, mic cat mine …sa fie doar al meu, sa nu il impart cu nimeni si sa pot sa imi fac lectiile dimineata cand ma trezesc si nu seara tarziu cand vin mama si tata cu lap topul lor acasa:((((!

    LISTA pentru MOS Craciun a lui Petru:

    HP Mini 110

    PS 1.
    Daca nu am fost cuminte nu voi fii foarte fericit sa nu primesc un cadou dar macar sa nu primesc un bat!

    Cu drag PETRU (PS.2….. mami a scris pentru mine)

  47. Adriana 17 December, 2009 at 17:11

    Draga Mos…daca voi primi acest laptop, promit fac toate proiectele pending de la fac, sa stau pe mess si pe facebook si…sa termin masterul cu o nota mai buna decat prevedeam…eventual anul asta. te pup mosule…

  48. aura 17 December, 2009 at 17:11

    Draga Mos Craciun,
    Vreau si eu un laptop ca sa nu ma mai cert cu fratiorul meu pe calculatorul vechi. Promit sa am grija de el, sa-l protejez in orice situatie…iar daca mi-l vei aduce ma angajez sa-ti aprind lumanari saptamanal( pana la anu`) la biserica 😀
    Apropo, sunt cuminte, harnica, devreme acasa…nu, nu e anunt la matrimoniale ci doar putina persuasiune…merge?
    Pup Mos Adorabil

  49. Aditzu 17 December, 2009 at 17:12

    Draga mosule,
    Imi doresc atat de tare un mini roz, incat sunt gata sa ma vopsesc roz in cap si sa-i tin locul lui Rudolf. Pe bune!

  50. catalyn10 17 December, 2009 at 17:12

    Draga Mos Craciun,
    Imi doresc acest laptop PC HP Mini pentru ca mi-ar fi foarte folositor la facultate iar eu nu imi permit ca sa imi cumpar deoarece nu am un venit al meu!
    Iti scriu in dorinta ca vei fii incantat de cea ce iti spun eu si stiind ca am fost cuminte mi-ar fii de folos nu ca altii care vor premiul apoi il pun pe okazii!
    Mosule iti doresc sanatate atat tie cat si echipei acestui site si sa vii in fiecare an.
    Sarbatori Fericite si Te astept Mosule!!!

  51. Bogdan 17 December, 2009 at 17:12

    Dear Cotco,
    This is a kind reminder: please provide required device until Xmas.
    Need to show off in front of my friends.
    Kind regards,
    Hp employee

  52. Sim 17 December, 2009 at 17:13

    De l-as avea intre mainile mele, ne-am tine cald unul altuia iarna, primavara am admira natura inflorita dintr-un copac rozaliu, vara l-as plimba prin Europa , iar toamna am merge impreuna la numarat de boboci.
    Mosule mosule suntem facuti unul pentru celalalt.Inclusiv numele lui este perfect: HP ( Happy People):P, asa ca rogu-te eu mult mult de tot sa imi bucuri Craciunul prin acest mini laptop de vis.

  53. theheartcollector 17 December, 2009 at 17:13

    De ce am impresia că respectivul comentariu ar trebui postat pe Twitter? 😛

    Voila: http://twitter.com/mihaitodor/status/6765294359

  54. Ade 17 December, 2009 at 17:13

    ghvhg

  55. AOLEO 17 December, 2009 at 17:13

    Draga Mosule,
    Am muncit din greu anul asta la HP si cu ce m-am ales?
    Cu o evaluare de cacao…fara marire de salariu, ca deh..e criza.
    Un cadou extraordinar din partea HP-ului de Craciun, nu-i asa?
    Tu ce cadou imi faci?

    Un Mini cumva? Merit oare?

  56. Florian 17 December, 2009 at 17:14

    imi doresc acest mini “ONE” asa cum , acum 20 de ani imi doream sosirea cat mai rapida a lui Mos Craciun si asa cum el isi dorea sa nu fie prins 🙂

  57. Andrei 17 December, 2009 at 17:15

    Pentru Mos Berila,

    Avand in vedere faptul ca lucrez la Hp de ceva timp si inca nu am primit un laptop care sa ma ajute sa imi fac treaba de zi cu zi ma gandeam ca as fi dispus sa dau la schimb fabulosul meu desktop care ocupa 3 sferturi de birou cu un Hp mini laptop care mai mult ca sigur l-ar intrece din toate punctele de vedere.

    Stima si respect Mosule,

    Andrei

  58. MC 17 December, 2009 at 17:15

    By any name, HP’s the same.
    How foolish its inventing game!
    Cose budget cuts => no shopping spree!
    => Adjusted wish: HP mini :0)

  59. iFool 17 December, 2009 at 17:16

    Mosule, cand vii cu laptopul pe la mine, iti dau o blonda faina, sa nu trebuiasca sa iti mai dai drumu pe horn. 😉

  60. ana_322 17 December, 2009 at 17:17

    Draga mosule,

    Ho ho ho ce te-ai furisat din nou??! Hai lasa vrajeala si da-ne leptopul ala!!! Nu mai am rabdare ca sa vii la inaintare, sincer si incet cum ai facut-o solmen. Ca e angajat HP sau cititor Cotcodac tu mereu sanatate si spor la lucru ai urat!! La asemnea urari pot spune ca esti mosul tuturor. Iti multumim pentru tot…..aaaa si totusi inca un lucru: am fost cuminte anul asta…

    Merci

  61. Ade 17 December, 2009 at 17:17

    Intotdeauna mi-am dorit un laptop roz, iar prietenul meu mi-a zis ca numai fetitzele adolescente rasfatzate vor asa ceva si ca eu am trecut de faza asta de multa vreme. Tare mi-ar placea acest laptop ca sa ii demonstrez ca pot avea asa ceva chiar daca m-am facut mare. Ar fi o mare surprizaI Te pup, Mosule!

  62. Secan Ionela Iustina 17 December, 2009 at 17:17

    Stimabile Mos Craciun,
    Un request as vrea sa pun:
    Pe langa ruj si pantofi,
    Iubiti extra filantropi,
    Un catel si zece genti,
    Milioane’n loc de centi,
    Mi-as dori un laptop MINI,
    Si-o pereche de bikini!

    Mi-as dori sa fie roz,
    Sa fi’i’un laptop mimoz,
    Ca mimoza care este
    Eu, printesa din poveste!
    Sa ne asortam mereu…
    Chiar si cu catzelul meu!!!

    Laptopul daca-l primesc,
    Jur solem sa il vopsesc
    Pe catzel in roz bon-bon
    Sa fim trupa de bone tone!

    Blonda, MINI si catzelul
    Vor escalada tunelul,
    Vor munci din rasputeri
    Productivi si far’ temeri
    Regasing intr-un final
    (pe lang-un barbat fatal)
    FERICIRE SI NOROC
    Pentru toti cei din GEBOC!!!!

  63. drg 17 December, 2009 at 17:18

    Draga Mos Craciun…anul trecut mi-am dorit un Dell…mi-ai adus acel Dell…acel Dell acum are hard-ul prajit..plus placa de baza…plus memoria ram…iti imaginezi cate poze am pierdut?cata muzica?cate amintiri?…cu astea stiu ca nu poti sa ma ajuti…dar cu un laptop nou clar da 😀 .
    Ai aduce atata fericire…peste golul lasat de Dell 😀

    cius man!

  64. Giurgi Anamaria 17 December, 2009 at 17:19

    HP Mini de primesc/ De zambit n-am sa m-opresc/ Toata ziua voi canta/ HP este viata mea
    Si in semn de bunatate/ Am sa-mpart cu voi de toate/ Dulciuri,suc si cozonaci/ Pe toti ca sa va impac

    Sarbatori fericite!

  65. Mirela 17 December, 2009 at 17:21

    Draga Mos Craciun,
    Inca un an petrecut la HP si nimic.
    Ma asteptam sa avem si noi parte de mici atentii din partea HP-ul macar de sarbatori.Este deja al 2-lea Craciun la HP si nimic.Dezamagire totala.
    Asa ca mi-am luat inima in dinti si m-am hotarat sa-ti scriu si sa te rog frumos sa ma ajuti sa castig acest mini laptop.
    Macar atat sa primesc dupa un an lung si greu cu multe probleme, sisteme cazute si escalari.
    Te rog frumos Mos Craciun sa nu ma uiti si sa treci si pe la mine.
    Mai ales ca am fost o fetita foarte cuminte.

    Multumesc si stiu ca nu ma vei dezamagi!
    te astept cu drag,
    Mirela

  66. Bujor Mihaela 17 December, 2009 at 17:21

    Domnule Mos Craciun, daca nu imi acorzi acest laptop sa-i pot arata fiului meu de 5 luni desene animate in pat, ii scurtcircuitez nasul lui Rudolf, iti oxidez sania, iti virusez baza de date cu numele copiilor si iti trimit scrisori cu mostre de gripa porcina!
    Multumesc anticipat!

    P.S. Nu mai am horn, intrii pe geam anul asta!

  67. Jaga 17 December, 2009 at 17:22

    Draga Mos Craciun,
    Am neplacuta ocazie sa te anunt ca acum doua seri mi-a murit vechiul computer (5 ani de viata, 512 RAM, procesor pe lampi..bombanea si caraia intr-una..dar il iubeam!!) si ca raman orfan si al nimanui..
    Te rog trimite-mi via Reindeer Express un laptop cu care sa imi petrec sarbatorile..
    Thanks a million!!

    PS:chiar a murit computerul..inhumarea sa,bucata cu bucata va avea loc la urmatoarea campanie de strangere a deseurilor electronice..

  68. Dana Crisan 17 December, 2009 at 17:23

    Draga Moshule,

    Imi doresc un PC HP Mini da foarte,foarte foarte dar foarte mult pentru ca am fost cel mai dar cel mai bun angajat al tau.Iti multumesc mult moshule si sper sa nu ma dezamagesti pentru ca nu as mai putea suporta o infrangere, perioada asta a fost chiar grea pt mine.

    Cu drag ,

    RUDI

  69. monica 17 December, 2009 at 17:24

    Draga Mos Craciun,

    Stiu ca nu ti-am mai scris de mult si asta nu pentru ca am tot ce as vrea,dar pentru ca oricum nu am primit nimic de cate ori ti -am scris.
    Mi-as dori foarte mult un HP mini 110 ca sa nu ma mai gandesc la frigul pe care il indur zilnic facand naveta cu trenurile noastre dragi in care este frig pentru ca se mai “evapora” combustibilul din cand in cand:) si sa imi treaca timpul mai repede navigand pe internet (pentru a face proiectele la master bineinteles).
    In speranta ca nu ma vei dezamagii si anul acesta iti doresc “Sa traiesti bine”
    HO HO HO

  70. Florin 17 December, 2009 at 17:24

    Draga Mos Craciun, sunt sigur ca daca as castiga Mini-ul ar fii unul din cele mai frumoase Craciunuri 🙂 Asa ca stiu ca esti un Mos simpatic cu foarte multe cadouri in sac, asa ca ce mai conteaza un mini in plus sau in mius ? 🙂 orice culoare e aceptata nu tin cont de detalii de genul, asa ca daca vrei sa faci un om fericit trimite minul incoace 🙂

  71. silence 17 December, 2009 at 17:25

    @ ana…eu stiam ce fetele vor lucruri “mari” =))

  72. Ralu 17 December, 2009 at 17:27

    Mosule batran si bun
    Mai astept inca si-acum
    Laptopul de mult promis!
    Am curaj sa spun deschis
    Te astept cu nerabdare
    Doar cu laptop in dotare!

  73. Bianca Bulat 17 December, 2009 at 17:27

    Draga Mos Craciun,

    Intregul an am asteptat cu nerabdare luna Decembrie ca sa ma pot lauda la tine cat de cuminte si de activa am fost eu. Am lucrat din greu pentru ca HP-ul sa fie in topuri ca la final sa te poata sponsoriza sa ne aduci in dar Laptop-uri HPMini. Asa ca daca tot am ajutat la treaba asta, cred ca merit si eu sa ma bucur de un laptop, tu nu crezi? Iti promit ca daca il voi primi am sa ma zbat din rasputeri ca si la anul HP-ul sa-ti poata sponsoriza tolba si sa poti bucura si alti copii. Multumesc frumos si sa stii ca te astept cuminte, cu fursecuri si laptic, si poate si un mouse HP mic 🙂 VINO MOSULEEEEE!

  74. Alexandru 17 December, 2009 at 17:28

    Vreau un laptop de la Mos
    Sa ma dau la toti cocos
    Vreau un lapop HP Mini
    S-agat fetele-n fusta scurta
    Imi doresc atat de mult
    Un laptop ca sa ajut
    Brandul HP sa-nfloreasca
    Vanzarile lui sa creasca
    Si sa aiba toata tara
    Mini HP pan-la vara.

  75. Aliciuc Ciprian 17 December, 2009 at 17:29

    Mos Craciun ii iubesti pe toti si fiecare are sansa sa castige un laptop in viata asta,dar poate de data asta de ce nu as fi eu?!Tu iti permiti sa iti cumperi un laptop,asa ca de ce nu mi-l daruiesti pe al tau?

  76. Ana Maria Nichita 17 December, 2009 at 17:30

    Драги Деда Мраз,
    јер сам била добра девојка и увек сам урадио домаћи, зато што сам успео да пишу ћирилицу као што смо обећали добар пријатељ и зато што сам упознао највише што сам предложио прошле године Мислим да заслужујем мало лаптопа, мали, мали ХП-а нарочито као што смо ми намеравамо да ће следеће године понудити своје услуге што се тиче компаније.
    Хвала вам унапред, а патуљака која помаже!
    Ана

    Si ca sa vada Mosul ca intr-adevar e cat de cat adevarat ca am facut un efort sa invat alfabetul chirilic o sa postez si varianta tradusa mai jos 😀

    Draga Mos Craciun,
    pentru ca am fost fetita cuminte si mi-am facut intotdeauna temele, pentru ca am reusit sa scriu in alfabetul chirilic asa cum am promis unui bun prieten si pentru ca mi-am atins majoritatea obiectivelor pe care mi le propusesem anul trecut, cred ca merit un laptopic mic, mic, mic de la HP mai ales ca ca intentionez ca si anul urmator sa imi ofer serviciile la fel ca si pana acum companiei, sau chiar mai bine.

    Multumesc anticipat tie si piticilor care te ajuta!
    Ana

  77. Georgiana 17 December, 2009 at 17:32

    Draga Mosule,
    Chiar daca nu ti-am scris niciodata, in fiecare an mi-am dorit acelasi lucru. In fiecare an, in fiecare zi, in fiecare ceas, in fiecare clipa imi doresc neincetat acelasi si acelasi lucru.
    Imi doresc sa am puterea sa cred in imposibil, imi doresc sa am senzatia ca pot cuprinde marea dintr-o privire, imi doresc sa pot urca muntii si sa am puterea sa o iau de la capat, sa intind bratele spre cer si atunci cand le inchid sa cred ca am cuprins Universul, sa prind un fulg de nea si sa-l daruiesc, in toata splendoarea lui, cuiva drag, sa adun picaturi de ploaie si sa-mi fac din ele colier, sa pot aduna toate florile din lume ca sa le pun la picioarele persoanei iubite si ele sa-i sopteasca toata iubirea mea.
    Tot ce-mi doresc insa nu pot fi daruite de tine, dar simt ca acest superb mini ONE ma va face sa sper ca cele mai sus mentionate vor deveni si ele realitate in curand. Mosule te iubesc si am incredere, la fel cu stiu sigur ca existi, ca dupa un an, nu foarte bun, imi poti reda macar SPERANTA prin daruirea acestui minunat HP mini 110.

  78. Bogdan Paun 17 December, 2009 at 17:33

    Draga Mos Craciun
    Eu Am Fost Sincer Si Bun

    Un HP Mini As Vrea
    Porche Sa Ma Pot Juca
    Ca Mi-a Luat Tati Volan
    Si Chiar Nu Sunt Vitezoman

  79. Maria Raluca Barbulescu 17 December, 2009 at 17:33

    Mos Craciun drag si bun, eu sunt mica, foarte mica, haine iau de la copii, fuste mini, jucarii si pe MINI il doresc, 110 ani sa-l stapanesc!

  80. Blogataru 17 December, 2009 at 17:35

    Draga Mos Craciun. Promit sa nu scriu vorbe de genul asl pls in plm ms npc si orice fel de prescurtari pe niciun hp, dar asta doar de il am!

  81. Alina 17 December, 2009 at 17:35

    Draga Mos Craciun,

    Eu chiar stiu ca existi si cred ca poti ajunge sa imi aduci acest laptop PC HP Mini 110 chiar daca sunt autostrazile blocate, pentru ca stiu ca tu folosesti in perioada asta sania ta fermecata trasa de renii tai simpatici. Si daca mi-l aduci mie, promit sa-ti fac o cana mare de vin fiert, sa te feresti de gripa noua…

    Sa ne vedem sanatosi!

  82. Anita Constantinescu 17 December, 2009 at 17:36

    Draga Mos Craciun,

    In ciuda faptului ca am 32 de ani, eu inca mai cred in tine 🙂 si de aceea te rog sa ma cadorisesti cu un laptop in seara de Craciun avand in vedere ca anul trecut pe vremea asta am ramas somera :(( si chiar pe 25 Decembrie anul trecut iubitul meu se despartea de mine…asa ca anul asta sper ca merit si eu macar aceasta mica atentie din partea ta.

    Iti multumesc anticipat si te astept cu mult drag, ca in fiecare an pana acum si de acum inainte!
    Anita

    PS Cumintica am fost tot anul, iar tu pe cei cuminti ii rasplatesti deci sper sa nu ma dezamagesti!

  83. adryan 17 December, 2009 at 17:37

    DRAGA MOS CRACIUN AS DORI FOARTE MULT SA PRIMESC ACEST CADOU DE LA TINE. ACEST LAPTOP HP MINI MI-AR FACE VIATA MAI FRUMOASA, PE LANGA RAJNITA MEA DE DESKTOP PE CARE O AM SI PE CARE MA BAT CA SA INTRU PE EL, ACEST CADOU M-AR FACE SA INTELEG CA MOS CRACIUN CHIAR EXISTA SI SE NUMESTE “DAILY COTCODAC”, SI ASTFEL MI-AR STERGE MEMORIA CU DARURILE PRIMITE DE LA MOSU’ PE TIMPUL LUI “ODIOSU”, CAND PRIMEAM DOAR PORTOCALE, CIOCOLATA SI DULCIURI SI DIN CAND IN CAND CATE O MASINUTA DIN PLASTIC.
    SARBATORI FERICITE!!! LA MULTI ANI!!!

  84. Guus 17 December, 2009 at 17:38

    eu, una, ma-mbrac normal:
    doar zara si desigual.
    draga mosule, de-ti prisoseste,
    un mini 110 e tot ce-mi lipseste
    din arsenal.

  85. veyronsky 17 December, 2009 at 17:39

    Mosule eu te-astept cu “cookies”,tu adu-mi HP-ul,ca in comparatie cu el,laptopu vechi il folosesc la prins muste precum Creanga cu ceaslovul

  86. apollo_17 17 December, 2009 at 17:41

    Vreau acel HP mini deoarece e deja pe lista mea catre Mos Craciun si cum el nu o sa mi-l aduca, ca nu am fost cuminte, o sa-l primesc de la DailyCotcodac! Nu?

  87. Robintel 17 December, 2009 at 17:43

    Moșule, să mergi la gară
    dacă laptop nu-mi aduci,
    Să te prindă unu’ Petru
    Să te ardă pe la buci.

    Să mi-l aduci mie
    Să nu ți-o ard ție!

  88. Gibreel Faristha 17 December, 2009 at 17:44

    Daily Cotcodac,
    Lumea se plange ca, Craciunul ar fi doar o manevra de marketing. Ca totul e pentru profit si este o sarbatoare fabricata. Cei cu buna stiinta mint pe cei cu bun simt si cei desptepti deconspira si dau in vileag, nu exista nimic inocent si totul este o pacaleala.
    Eu cred ca totul e frumos, bun si pur. De Craciun, o sa privesc cu drag pe toti oamenii din Bucuresti, o sa le zambesc si o sa le urez doar bine. Mai mult decat de obicei, mai tare decat oricand.
    Daca se spune ca Bucurestiul e unul din orasele cele mai urate din tara, eu o sa spun ca Bucurestiul e unul din orasele care are nevoie cel mai mult de frumos din tara. De ganduri frumoase, de gesturi minunate, de sentimente magice.
    Pentru ca coincidentele minunate dau nastere la alte coincidente minunate, mi-ar placea sa se intample si sa primesc eu lap top-ul asta. Sa creem un domino de fapte minunate care vor duce (de ce nu?) la o noua constiinta, lipsita de rautate si ignoranta, o constiinta formata doar din iubire, intelegere, pace si armonie! Intreagul Bucuresti va beneficia de pe urma acestui neasteptat, minunat cadou, structura mea vibrationala va absorbi negativismul celor din jur si va rezona cu binele si frumosul din ei si care exista in noi toti.
    Va invit sa participati la acest minunat joc al creatiei care devine creator, va provoc sa ma incurajati sa incurajez ca viata e plina de minune si intamplari minunate!

    🙂

  89. andei 17 December, 2009 at 17:50

    Am fost cuminte. Viau lectop. Viau Viau Viau viau. Si cu incalcatolu’ poa’ sa se joace surioara mea. Da da. Ti-am spus ca am fost cuminte?

  90. disconnec 17 December, 2009 at 17:51

    Mosule eu imi doresc un HP mini sa primesc, ca-i mobil si personal cu Imprint-ul aspectual, si are si video chat sa fiu eu conectat

  91. Otilia 17 December, 2009 at 17:54

    Imi place sa scriu, imi vine idei oriunde as fi. Si ma grabesc sa scriu, despre ce mi se intampla, despre unde sunt, despre cum ma simt. Si pentru ca nu am un HP mini, cum visez de cand i-am vazut poza prima data, si pentru ca prietenul meu nu-si permite sa-mi faca un cadou roz de Craciun, scriu pe ce apuc. Scriu pe hartii mai mici sau mai mari, scriu pe facturi, scriu spatele carnetului de student, scriu pe agende (depinde pe care o am in geanta). In aceste conditii, multe din ideile mele se pierd, pentru ca sunt multe, mici si imprastiate. Doar Hp mini m-ar putea ajuta sa-mi tin ideile in ordine, si fiind mic si frumos, il pot avea cu mine oriunde, si cel mai important: as putea sa scriu!!!

  92. Vlad 17 December, 2009 at 17:54

    VVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRREEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU HPMini110!!!

  93. Viorica 17 December, 2009 at 17:54

    Dragă Moş Crăciun, nu pot să te pup doar din ipocrizie, nici măcar pentru un laptop, chiar dacă mi-l doresc foarte mult, pentru că eşti bătrân şi gras, şi mai umbli în haine roşii ca un gogoşar, nu ştii bre că s-au demodat?
    Cât despre sanie şi reni ce să mai zic, produci numai accidente, eşti o catastrofă ambulantă…
    Şi totuşi pentru că toată lumea este isterică în perioada asta a anului, cu cadouri şi alte smiorcăieli „tradiţionale” aştept cu nerăbdare să-mi demonstrezi că exişti şi că-mi aduci şi daruri!

    Ho Ho Ho, aţi văzut un ren maro?
    Sau un spiriduş în bleu?
    Pe la colţuri unii spun,
    Că există Moş Crăciun,
    Că i-ai scris
    Şi c-o să vină.
    Cu desaga mereu plină,
    Lângă brad şi lângă foc
    Să-ţi aducă un laptop.

    Baftă pârliţilor, că până la succesuri ieste cale lungă!

  94. floryn 17 December, 2009 at 17:55

    Draga Mos Craciun,
    am fost un baiat bun, am papat supica si toata mancarica, noaptea dorm frumos si nu sunt fitos, ziua ma joc cu jucarii si nu fac deloc prostii, sunt cuminte, cumintel si mai sunt si frumusel, mami, tati ma iubesc si de aceea le doresc, multa, multa sanatate sa-mi faca mie de toate. Asadar eu imi doresc un mini HP cotcodacesc :))

  95. Vlad 17 December, 2009 at 17:55

    VVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVVRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRREEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU HP Mini 110 !!!

  96. dana 17 December, 2009 at 17:56

    Draga Mos Craciun !

    Afla ca imi doresc foarte mult un laptop HP..poate iti cade in sac de undeva, cumva..pentru mine 🙂 Mai am un calculator, ca doar ti-ai dat seama, nu-i asa?..altfel de unde iti scriam eu acum, ca doar nu ma duceam la sala de internet, eu – mamica serioasa cu un baietel tare mandru, care te asteapta cu un “lopto-lopto” cum ii spune el ! Dar, calculatorul asta a iesit la pensie ohooo-hoooooo..de multa vreme…
    Acum , serios vorbind, stii de ce imi doresc un laptop: in primul rand, pentru ca radiatiile nu sunt atat de mari ca la calculatoarele persoanle..si al meu mai face si un zgomot ciudat:( ..asa, si cum eu am calculatorul in camera in care sta si baietelul meu..e cam riscant pentru el, nu? ..chiar daca am pus eu cactusi pe langa unitate sa absoarba “energiiile negative” emanate de calculatorul meu batranel !
    – mi-l doresc pentru ca datorita internetului si concursurilor, baietelul meu s-a putut bucura de multe ceea ce eu nu imi pot permite !
    Ramane la latitudinea ta daca vrei sa ni-l oferi noua cadou sau altei persoane, insa , te rog, gandeste-te la ceea ce am spus ! Totul pentru un copil…tu iubesti copii si sa stii ca si el te iubeste si te asteapta ..a invata si poezia cu “Tanu”, desi e el mititel si abia acum formeaza propozitii ! hei, ce zici? te-am convins? ..o cana de vin fiert si un puic de la un baietel scump contra unui HP …e un “targ bun”, nu-i asa? Hai, mai Mosule, ca glumesc si eu ca sa mai destind atmosfera..ca e inghetata din cauza gerului de afara..brrr..a inghetat aici pana ti-am scris scrisoarea..ma duc sa mai aerisesc caloriferul asta putin, sa fie caldura in casa cand vii ca tu esti mai inghetat decat mine ! Hai ca te asteptam cu caldurica, mancarica si vin fiert !

  97. Cristi Petrache 17 December, 2009 at 17:58

    CodcoDac-ai un laptop in plus in sac. Moshule, baga laptopu’la mine sub brad, ca sa se asorteze cu gagica mia la underwear, ca doar cine nu are inima lasa saraca fata afara in frig, in ziua de craciun.. ca daca n-am laptop s-o asortez la naiba mai imi detin gagica! (si doar nu vrei sa-ti strici strategia de marketing din care reiese ca esti marininimosh). Bine ca nu era negru laptopu’ ca imi luam o africanca d-aia niagra s-o arortez, sau mai grav, gri… n-am mai vazut martianca de cand imi iau mediacatiile prescrise de doctorul pe care l-am mancat de foame ca nu mi-a indeplinit dorinta de craciun, te rog, laptopu’!asap.I konw where your house lives, Santah.I’ll drive the car around ’till the polar ice melts and u have to build the toys on the ocean ground! 🙂

  98. Roxana 17 December, 2009 at 17:59

    Draga Mos Craciun,
    De Crăciunu ăsta nu vreau iar pijama cu dungi, ci un laptop HP Mini, roz, ca in poza de deasupra. Vezi că stau la bloc şi n-am coş, doar coşuri! Şi mai stiu si că anu trecut ai încercat să te bagi pe ţeava de apă caldă, dar te anunt ca de atunci s-a înfundat!
    Vezi ca stau aproape în Ghencea şi e riscant să apari în roşu cu alb p-acilea, dar asta e treaba ta…ai doar grija la laptop:(te rog
    Ah, ai dracu grijă cum zbori, că dacă iar…agăţi cablul de la net o să vezi ce creativa pot fi cu o instalaţie de brad bulita, doi îngeraşi de plastic şi nişte muştar!

  99. Monica 17 December, 2009 at 18:01

    Mosule cu ajutorul sau le pot scrie oamenilor despre bucuria de a trai. Pot inregistra carti pentru nevazatori, pot scrie o carte de povesti

  100. cipri 17 December, 2009 at 18:05

    Pentru ca sunt convins ca Mos Craciun nu a murit! Si apoi toti colegii mei din echipa au laptop-uri, iar eu nu. Si tare imi doresc sa mai pot lucra si de acasa, macar atunci cand sunt racit. Iar faptul ca ii scriu acum Mosului imi aduce aminte de iarna aia cand eram mic si i-am scris. si inca mai astept… un semn… un dar… Dar sunt fericit si asa!

  101. AndreyBlade 17 December, 2009 at 18:07

    pentru ca tot petrec mult timp in trafic, mai ales pe zapada si frig, mosule un HP imi doresc sa citesc daily cotcodac si sa tweet-uiesc 🙂

  102. Cristina 17 December, 2009 at 18:09

    Mosule eu iti spun sincer ca am fost foarte cumintica :D,am ajutat batranele sa treaca strada(dar din nu stiu care motiv au inceput sa ma bata cu bastoanele),am dat mancare la cei saraci(chiar daca mi-au spus de 5-6 ori ca vor bani),am ingrijit un pisoias micut(dupa 6-7 secunde de stat cu el o gasca de motani ma fugarit prin tot cartierul)
    Asa ca te log eu frumos de tot sa-mi aduci mie laptop PC HP Mini fiinca sti tu am un calculator pe care il impart cu fratiorul me(4-5 anisor)si ne certam cam des din cauza lui 🙁 te astept cu drag 🙂

  103. Cosmin 17 December, 2009 at 18:10

    Netbook HP de-as avea
    Mi-as putea verifica
    Mailul chiar din India!
    Si daca ai fi tu un Mos bun
    Sa-mi aduci tot de Craciun
    Un salariu mult mai bun
    Macar dublu ca acum.

  104. Laur 17 December, 2009 at 18:13

    Îmi Doresc atat de mult acest Laptop încat as da un rinichi de la prietena mea. As da mana fratelui meu si piciorul surorii…De la prietenul meu cel mai bun ți-as da capul (oricum nu-l folosește). Mai am cîțiva prieteni de la care as putea sa fac rost de cateva degete. Cred ca e de ajuns încat sa facem un om de zăpadă frumos și tu sa ii dai viata.

    De la mine as da cel mai de preț lucru posibil. I-as oferii omului de zapada JOB-ul meu pentru ca sunt sigur ca ar face o treaba la fel de buna ca mine.

    Aștept doar adresa de livrare a “pieselor”.

  105. Octav 17 December, 2009 at 18:16

    Draga mosule, fa bine si poticneste-te la mine-n horn cu laptopul asta altfel am sa-ti electrocutez renii sa fii nevoit sa vii cu masina..pe drumurile noastre din Bucuresti sa..vedem pe unde ai sa mai scoti camasa la imparteala cadourilor!!
    Ai sa vezi ce frigider plin de mancare vei avea de pe 26 incolo..
    Sa traiesti!

  106. N/A 17 December, 2009 at 18:16

    -Mos Craciune, ce-ai in sac ?
    -Doua HP-uri, cap in cap.
    -Daca-ti spun o poezie,
    Mi le dai pe toate mie ?
    -Iti dau unul, pui de dac,
    Daca citesti zilnic Daily Cotcodac.

  107. Anca Mindruta 17 December, 2009 at 18:26

    Draga Mos Craciun,

    Cat ma bucur ca acum iti pot scrie electronic de la birou si nu trebuie sa mai trimit scrisaorea mea prin posta.

    Eu cred ca tu nu ai primit niciodata scrisorile mele prin posta pentru ca nu am primit niciodata ce mi-am dorit. Anul acesta imi doresc un PC HP mini.
    Sper sa fi citit aceasta scrisoare a mea acum. Stiu ca tu esti batran si ca nu prea esti indemanatic cu calculatorul si hight-tech-urile si eu as putea sa iti fiu o buna asistenta. Asta daca as avea si eu un calculator. Te-as putea ajuta cu screening scrisorilor tale si sa rezum astfel intr-o lista exact ce iti doresc toti copiii, astfel tu nu ai vei mai fi nevoit sa citesti atat de mult si in plus vei avea si o asistenta foarte draguta.

    Multumesc mult si daca nici anul acesta nu primesc un laptop sa stii ca iti voi scire si anul viitor.

    Anca

  108. Bulina ce a devenit serioasa intre timp 17 December, 2009 at 18:26

    Concluzie : 50 % dintre comentatorii de la acest post lucreaza la HP. Asta e clar. De aia se si milogesc pe aici pentru un laptop.
    30 % sunt copii sub 10 ani
    10 % sunt doar mari amatori de Farmville si Facebook in general
    iar restul de 10 % au ajuns aici din intamplare, si s-au gandit sa isi incerce norocul.

    Acum ca avem si studiile demografice, va doresc cat mai multe zambete si sarbatori fericite !

    Eeeeeei ? Sunt buna ? Pot sa ma angajez si eu la HP Romania ?

  109. JULIUS 17 December, 2009 at 18:31

    @bulina: eu aleg finalistii. cine nu mananca Daily Cotcodac n-o sa pape nici laptop 😀

  110. Alma Libre de Madrugada 17 December, 2009 at 18:31

    A Lap-dance for Christmas would be too nasty…a Lap-top instead has the right amount of kinkiness. Kinky Christmas to you too Santa!!

  111. Sanda Broasca 17 December, 2009 at 18:37

    Mosulica drag, timpurile is nerabdatoare si mari zice-se ca trebuie sa fim inca de mici. Am crescut. Acum sunt mare si parca vad si renii. Oare? Sau un HP Mini?

  112. Traian Basescu 17 December, 2009 at 18:40

    Mosule, daca imi dai laptopul mie te pun prim-ministru iar pe Boc il fac Mos Craciun.

  113. un copil cuminte :) 17 December, 2009 at 18:41

    Draga Mosule,
    Exista multi copii in lumea asta care isi doresc un laptop dar nu si-l pot permite. Daca mi-l aduci mie, promit ca il voi darui unuia dintre ei.

  114. AdrianP 17 December, 2009 at 18:44

    Mosule, daca imi dai mie mininote-ul promit sa-ti pun un banner de 125×125 pe blogul meu, 100 de Craciunuri de-acum inainte!

  115. Antwone Fisher 17 December, 2009 at 18:47

    If lying to you would bring me a gift than you would not be Santa.Thank you whatever you decide to do!(at least I discovered dailycotcodac)

  116. Gaborashu 17 December, 2009 at 18:48

    Cu toate ca intru de mult pe Cotcodac acesta este primul coment pentru ca nu-mi prea place sa comentez in general dar pentru laptop 😀 in fine…
    Imi doresc lapotul din diverse motive dar primul nu este pentru a tine contabilitatea, programa si pentru lucru efectiv desi asa ar trebuie. Simplu motiv ca de cate ori vine prietena la mine sa ne uitam “la film” am un amarat de desktop si tot timpul incepe filmul, incepem si noi ca indragostitii “filmul nostru”, ne infierbantam mie imi creste “tensiunea” si dintr-o data la filmul la care ne uitam incep sunete ciudate, secvente de groaza care nu se prea potrivesc cu “filmul nostru” si pana ma ridic de pe prietena sau de sub ea sa opresc filmul, sa pun muzica, sau sa-l opresc….. si “tensiunea” mai scade si de acolo probleme cu prietena ca “Tu nu ma mai iubesti” incepe ea si magarii care se transforma in scandal …….
    concluzia ca mi-l doresc pentru a avea parte de cat mai multe “filme” in tihna cu prietena sa nu mai fiu nevoit sa le intrerup.

  117. Vali 17 December, 2009 at 18:50

    Mosule, ce tanar esti de prima iarna cand vii la mine daca nu-mi dai mie laptopul, jur ca blowjob nu mai primesti. Cu drag Elena Udrea.

  118. ciocoiu ovidiu alexandru 17 December, 2009 at 19:10

    Draga mosule,stiu ca nu prea am fost cuminte anul asta,dar trebuie sa recunosti ca am facut si fapte bune.Atunci cand pisica a cazut in apa,am aruncat-o repede in soba,sa se usuce,ca daca racea era vai si amar de ea.Sau mai tii minte cand omul ala cerea pe strada 1000 lei,am luat repede geanta lu mama si i-am dat.Mi-a luat cam mult timp pana am numarat banii,dar a meritata.Acu zi-mi te rog daca imi aduci un laptop.Si sa stii ca-s baiat cumsecade,nu vreau unu de ala mare,ma multumesc si cu unul de ala mic,stii tu de care.Multumesc mosule ! Si ai grija la Dulau,obisnuieste sa mai sara gardul din cand in cand !

  119. MiniPooh 17 December, 2009 at 19:14

    Draga Mosule,

    Daca un stii ce sa imi aduci anul acesta, sa stii ca un HP MINI s-ar potrivi perfect cu biroul meu MINI din apartamentul meu MINI. MS mult! P.S: Am fost cuminte.

  120. Mihai 17 December, 2009 at 19:15

    Pana la urma e buna si sanatatea…

  121. Claudia 17 December, 2009 at 19:17

    Mos Craciun,pc-ul meu e cam obosit,are cativa ani in spte,a imbatranit saracu’,medicamente n-as putea sa-i dau caci sunt prea scumpe pentru el,fetita mea ia cam facut de petrecanie,caci e micutza si nu stie,ar vrea si ea sa se joace cu mine,dar pc-ul nostru e foarte vechi,iar eu mias dori laptopul pentru ea,ca sa aibe si ea lucrusorul ei cand va fi mare caci pana atunci mami cu tati se pot uita si ei linistiti la un film fara ca fetit sa mai apee butonul de restart al pc-ului,fara ca pc sa mai dea vreun bum cu fatal error,asa ca draga mosule daca ai amabilitatea de a ne aduce un laptop ti-am fi fercunoscatori pe viata si promitem ca nu mai cerem niic in nici un an! te asteptam pe la noi!

  122. dorinho 17 December, 2009 at 19:25

    Mosule, te rog sa-i faci cadou laptopul lui Pirca. Poate ca asa va fi si el motivat in vreun fel si va continua serialul acela inceput cu surle si trambite. 🙂

  123. Nico 17 December, 2009 at 19:25

    Draga Mosule,

    Eu pentru mine nu vreau laptop, doar sanatate si iubire…restul vine de la sine.
    Doar un mini isi doreste puiu meu cel mic si scump/
    Ca el cara si iar cara/
    Multe probleme descurca/
    si pe mine me ajuta.

    Te-asteptam cu veselie, drag si multa bucurie!!!!
    NOI:P

  124. nakedsanta 17 December, 2009 at 19:26

    păi şi dacă nu-mi dai mie laptopu eu de pe ce-ţi mai scriu la anu’? că îs ecologist, şi ştiu că fiecare foaie folosită înseamnă un copac tăiat (sau cel puţin aşa ne mint ăştia să mai poată fura şi de prin păduri). Deci, batem palma ?
    p.s. moşule, purtăm şi acelaşi nume :>

  125. ROBERT 17 December, 2009 at 19:29

    DRAGA MOSULE NU CRED CA MA STI PENTRU CA NU TI-AM MAI SCRIS NICIODATA DA ACUMA E O URGANTA CA AI UN LEPTOP CARE IMI APARTINE:d. STIU CA AI IMBATRANIT SI U, SI CRACIUNITA SI DACA TRECI PRIN ROMANIA SI-MI LASI MIE LEPTOPUL PROMIT CA MERGEM SA-TI CAUTI ALTA MAI SIMPATICA ; NU STIU DACA AI AFLAT DA AICI LA MINE SUNT CELE MAI FRUMOASE FETE ASA CA DAI UN MINI LEPTOP PE O FRUMUSETE DE FATA.

  126. Luminita 17 December, 2009 at 19:31

    Draga Mos Craciun!
    Iti scriu astazi o scrisoare
    Si te rog sa ai rabdare s-o desfaci si s-o citesti!
    Eu sunt,,copilas” cuminte
    Si-am o mica rugaminte:
    Stii eu nu-ti cer jucarii cum ar face alti copiii
    Da, Mos Craciun,
    In fiecare an trimit scrisoare…..
    Si vreauuuu…..si vreauuuu un ,,laptop mini” taree!

  127. ALIN 17 December, 2009 at 19:34

    MOSULE NU STIU DACA AI AFLAT DA LA NOI IN ROMANIA TOTUL SE SCHIMBA PESTE NOAPTE, DE EXEMPLU NE CULCAM CU UN PRESEDINTE CARE SEAMANA CU PINOKIO SI NE TREZIM CU COCOSATU DIN NOTRE DAMME DECI DORESC CA IN NOAPTE DE CRACIUN SA MA AJUTI SA SCAP DE MAGAOAIA ASTA DE CALCULATOR MARE CAT CASA POPORULUI SI DIMINEATA SA MA TREZESC CU UN MINI LEPTOP DALA DE AI U IN SACOSA:d CE ZICI MA POTI AJUTA?

  128. lexis 17 December, 2009 at 19:35

    Mosule, eu aveam nevoie de niste bani pentru plombe, da’ merge si un laptop

  129. mada 17 December, 2009 at 19:35

    Draga Mos Craciun,

    Un Mini Hp de-as castiga
    eu cu mine l-as cara
    peste tot unde-as umbla!
    Toata lumea m-ar invidia
    cand Pink Chic eu voi scotea
    chiara din gentuta mea.
    Chiar daca masina n-am,
    nici alt laptop nu aveam,
    Eu un Mini imi doresc!
    Chiar HP cu Windows 7
    Si un Intel Atom procesor
    Si un media digital cititor
    Ca sa ma pot lauda
    celor ce nu vor credea
    marea mea minunatie
    cu Li-Ion ca baterie
    Draga Mos
    eu chiar te iubesc daca tu imi daruiesti
    Cel mai fain cadou de web:
    Un HP Mini!

  130. Catalin 17 December, 2009 at 19:43

    011101100111001001100101011000010111010100100000
    010010000101000000100000001100010011000100110000
    00100001

  131. julie 17 December, 2009 at 19:45

    Dear Santa, you insult me and my whole family by not giving me this laptop? I’m giving you a chance to make amends, capisci? P.S. We have Rudolph.

  132. ZAINEA MARIAN FLORIN 17 December, 2009 at 19:46

    Premiul este cel mai tare
    Mi-l doresc, caci de, e tare,
    Cu asa premiu de fain
    Imi doresc sa ma mandresc.

    Tuturor le spun mai frate
    Le transmit din al meu suflet,
    HP MINI este-al meu,
    Asa Mos astept la mine.

    Mos Craciun e-al tuturor
    Premii multe el v-aduce
    Insa eu doresc sa vina
    Si la mine c-un HP.

    Cu asa un sponsor mare
    Cu un cotcodac ce-i tare
    Va doresc zapada mare,
    Mie, doar mini HP.

  133. Andreea 17 December, 2009 at 19:47

    Draga Mos Craciun,

    Dupa atata vreme in care nu ti-am mai scris, m-am decis in sfarsit sa astern cateva randuri, cateva dorinte pentru acest Craciun. Nu te voi omori cu dorinte de cadouri imposibile si para-imposibile. Pentru ca anul acesta nu am fost prea cuminte si nu prea as merita multe cadouri… te poti razbuna pe mine si imi poti aduce de Craciun.. o gramada de chestii absolut ”nefolositoare”, ca de exemplu.. un laptop PC HP Mini de la Daily Cotcodac, usor, micut, finut, exact asa ca mine..sigur il poti inghesuii pe undeva in sacul tau mare.. mare

    Cu drag, cea mai infocata fana a lui Rudolph

  134. Emilia 17 December, 2009 at 19:48

    Draga Mosule,
    Imi place de tine ca te-ai modernizat: in era gadgeturilor, a informatiei si a virtualului tu iti “updatezi” si cadourile. PC-ul e ca un “apendice” -ai nevoie de el mereu, informatie=putere si fara el te simti infirm.
    Trecand peste aspectul “matrix” al situatiei, ma bucur ca intelegi importanta tehnologiei si sper din suflet ca vei intelege si starea avansata de “infirmitate” in care ma aflu.
    Fericeste-ma te rog cu un HP MINI 110 si promit sa-l utilizez mai cu-minte decat cumintenia insasi.
    Pupici
    Emilia

  135. olteanu007 17 December, 2009 at 19:55

    Draga mosule imi trebuie acest leptop neaparat habar n`ai ce rau e sa faci paza si sa nu ai ce sa faci la servici ca`sa pot citi si la servici DC sar`na te pup Olteanu007

  136. Claudiu 17 December, 2009 at 19:58

    Hyper-Pink but hyper-cool, HP mini is for you!

  137. Shogounise 17 December, 2009 at 19:59

    Stimate Mos,

    Mi as dori laptopul pt ca in general imi plac chestiile mini …genti mini,mouse mini si intai de toate incarcatura mini . 🙂

  138. Aly0125 17 December, 2009 at 20:00

    Va spun un lucru strict secret
    M-am abonat la internet
    Dar nu am de pe ce sa navighez
    Ca un laptop Mini HP imi doresc
    Ce sa fac? Ma-nveselesc!

  139. ZAINEA MIHAELA 17 December, 2009 at 20:00

    Asa mare minunatie
    Imi doresc a mea sa fie
    HP MINI vreau sa am
    Sa strig cat ma tine gura
    COTCODAC in loc de HAM,
    Mandra de asa un premiu
    HP MINI vreau sa am.
    In tot anul ce urmeaza
    Imi doresc sa fiu cea breaza
    Online vreau sa fiu tot anul
    Si sa nu-l tin in gentuta
    Caci de-i roz ori alt culoare
    Vreau sa fie cel mai tare
    Camera pe “ON” non-stop
    Si scriind la scrisorele
    Multumind HP-ului, mai nene.
    Cine se pune cu mine bine
    Ii dau haina de pe mine
    Dar atat nimic mai mult
    Un HP MINI astept de mult.

  140. Ciprian 17 December, 2009 at 20:09

    Draga Mos Craciun,

    Stiu ca nu ma cunosti fiindca nu ai trecut pe la mine niciodata, dar eu nu sunt suparat. Am crescut mare, destept si frumos si fara cadourile tale. Daca anul acesta vii in tara noastra, poate poposesti la toti copiii saraci care adorm in frig si cu stomacelul gol. Ar fi foarte frumos din partea ta sa le aduci o bucurie de Sarbatori.

    Ciprian, copilul la care nu ai venit niciodata.

  141. sixtyniner 17 December, 2009 at 20:14

    Draga Mosule, mama spune c-am fost rau si n-o sa primesc nimic. Bine. Dar te rog laptopul sa-l dai lui Mircea. Iti las adresa la Julius.

  142. ZAINEA PATRICIA 17 December, 2009 at 20:17

    Mosule sunt un copil
    Cuminte, dar si destept.
    Premiul tau il tot visez
    Fara el ma dezorientez.
    Net-ul e atat de mare
    Pentru mine ia amploare
    Lupta pentru HP MINI
    Caci eu mult mi-l mai doresc.
    Desi net avem acasa
    Cel mai mic nu sta la masa.
    Cu WI-Fi-ul lui HP
    Ma voi conecta instant
    Si voi fi un premiant
    In concurs la COTCODAC,
    Caci nu vreau sa fac mac-mac
    PC HP MINI eu vreau, pac-pac.

  143. teodora 17 December, 2009 at 20:20

    Mosule, mi-ar placea sa gasesc laptopul asta mititel sub brad pentru ca visul meu cel mai arzator e sa devin “Femeia cu laptopu’ “..nuuu, nu voi fi femeia lui Omu’ cu laptopu’ , ci ma voi bate cu el in filmulete si cantecele pana cand laptopul lui va muri ( ca al lui nu e HP )..poate chiar va exploda ( se stie ca acolo la A3 in studio e tensiune mare)

  144. Ciprian 17 December, 2009 at 20:22

    Bai nenorocitilor, egoistilor, nu va mai saturati sa tot primiti moca. Ati uitat spiritul sarbatorilor. Dar din dar se face Rai.
    Julius, tu meriti acest laptop. Zi de zi, noapte de noapte te chinui sa ne scrii texte bune si sa aduci un zambet pe fiecare chip. Imi era asa mila de tine cand povesteai ca te chinui sa scrii in frig, cum ti-ai stricat tu programul de somn, cum te-a uitat Claudia Schiffer. Ar fi bine de Craciun sa-ti innoiesti râşniţa pe care scrii texte atat de bune.
    Daca ma alegi pe mine iti daruiesc tie laptopul HP.
    Tu ai mai multe nevoie de el decat mine.
    Sarbatori fericite si sper ca Mos Craciun sa-ti aduca laptopul de care stim ca ai nevoie.

  145. Iulian B 17 December, 2009 at 20:33

    Vreau sa trimit bancuri lui Mos Craciun dar imi pica netul.S-a stricat vechiul laptop.Daca il primesc pe cel nou va avea zilnic ppt pe mail!

  146. Ignat Cornelia 17 December, 2009 at 20:39

    Multumesc mosule pentru sarbatorile pe care ni le oferi!La multi ani!

  147. lx 17 December, 2009 at 20:39

    Concurs… sau cum sa faci trafic moca… HUOOOOOO!!!

  148. Laza 17 December, 2009 at 20:42

    Buna seara domnu’ MoS Craciun ..
    as vrea sa castig..daca vrei bineinteles..
    sanatate multa !! cat asta ne trebuie la toti

  149. bogdanic 17 December, 2009 at 20:45

    Hey MC,
    Vreau sa stii
    Ca-mi doresc pentru copii
    Un HP d’ala Mini.
    (Sa te tii
    Ca DC
    Manareste rezultatili!)

  150. gingernuts 17 December, 2009 at 20:52

    Mosule, mai tii tu minte, cand eram mai mic, mi-am dorit o masina de pompieri. A luat foc casa si au venit 3. Acum, parca ti-as cere un laptop, dar dupa cum indeplinesti tu dorintele, imi e cam frica…

  151. Cosmina 17 December, 2009 at 20:52

    Draga Mos Craciun
    eu nu vreu HP mini, dar rugamintea la matale este sa ii dai gandul al bun “cui trebuie si are in putere” sa ii utileze pe Maria, Bogdan, AOLEO, Bianca Bulat, Ana Maria Nichita si toti ceilalti lucratori ai HP Romania care tasteaza tristi, probabil la vreun DELL, cu produse ale companiei…
    Poate asa scapa si imaginea firmei mai putin sifonata!
    Daca dumneata nu reusesti sa-l convingi…atunci cine?

    cu drag, utilizator al HP care-si doreste un Mac :*

  152. Bulina care a redevenit neserioasa 17 December, 2009 at 20:53

    Ooo..ia uite ce se linguseste @Ciprian pe langa sefu’.
    Paaaai baaaaaaaaaai !
    Adica altii fac munca cinstita, se milogesc si ei, da nu la sefu suprem, ci la ala mai mititel, care se cheam Mos Craciun, si tu ce faaaaci ?!
    Te dai pe langa Julius doar doar de ti-o da tie laptopu ala ROZ, ca dupa aia sa-ti schimbi numele si adresa si sa fugi din tara, fara sa iti mai amintesti de dragul de Julius, care si-a pus obrazul pentru tine.
    ASTA NU E IN SPIRITUL CRACIUNULUI !

  153. Cosmina 17 December, 2009 at 21:00

    @ Ciprian: folosesti un strugurel mai special? 😛 NU cred ca merge. Au mai incercat si altii, in alte ocazii,iar cartile tot la tiran au ramas!

  154. Somebody 17 December, 2009 at 21:05

    Mos Craciun… *undistinct message* Param Pam. Ce sa fac, sunt moldoveanca, e greu sa ma incadrez altfel in 140 caractere.

  155. Flori 17 December, 2009 at 21:12

    Mos Craciun din lumea larga, ai ceva in tolba-ti draga?
    Mi-as dori chiar si-un HP, sa ma joc putin bre..
    Apple-ul s-a copt deja, si cred ca merit si altceva.
    Sunt tanara si experimentez laptopuri, orice gasesc
    In materie de IT, desi imi mai prind si-“urechili”…
    Dar nu-i bai, ca ma descursc, eu incurc si eu descurc. 😉

  156. Chirita Catalin 17 December, 2009 at 21:19

    Salutare Mosule!Cum de vrei sa vii chiar in Romania??Nu ai auzit ultimele vesti din tara?vezi sa nu iti dea Boc taxa pentru ca ai sacul prea mare… si ei sunt obisnuiti sa le dai..vor incontinuu…sper sa ajungi cu laptopul pana la Buzau.Te astept cu drag! Sa traiesti Mosule!

  157. Lampa lui J. 17 December, 2009 at 21:20

    “Laponia e-n Top! Cica da un laptop! Pentru Cine? Hai, Prietene! Pentru Mini! (Adica pentru mine, dar mai bine sa confunde Mosul Bucurestiul cu Iasiul, decat cu Budapesta!)”

  158. Şi-la-vară-cald 17 December, 2009 at 21:23

    M-am informat. Ştiu de unde-i Moş Crăciun, aşa că o să-i scriu în limba lui maternă.
    Kjære Julenisse, jeg fortsatt hadde et år med dritt, så selv du gjøre meg en glede at regjeringen og Presidential meg ikke forvente noe bra.

  159. Denisa 17 December, 2009 at 21:25

    @Moş_Crăciun am nevoie de Mini-ul ăsta ca de aer, pentru că am pus ochii pe o husă superbă pentru laptopuri mici şi n-am ce pune în ea!

  160. vieru liliana mariana 17 December, 2009 at 21:30

    Va salut si va doresc inca de la inceput,dragi prieteni copii si,de ce nu,si parinti sa aveti parte de o copilarie fericita! Ce bine ar fi ca viata noastra sa ne fie o copilarie continua! Numele meu este Neacsu Alexandru Gabriel iar Bunul Dumnezeu s-a gandit sa ma aduca pe lume tocmai la poalele Tampei direct din sacull Mosului.Parintii mei au fost foarte cuminti,iar Mosul le-a adus cel mai minunat cadou -pe mine!Nu imi amintesc exact toate detaliile nasterii mele-stiu,insa, ca afara se pusase o iarna grea si o zapada de te ingropai in ea. Era 19 Decembrie-pesemne se pregatea drumul pentru sania Mosului.De atunci si pana acum am mai crescut un pic.Tocmai urmeaza ca Mosul sa-mi puna sub brad al treilea an de viata.M-am nascut cu hidronefroza bilaterala congenitala(dilatare a rinichilor) si vreau sa le multumesc parintiilor mei pentru toata grija care mi-o poarta..stiu ca ma iubesc tare mult dar nu prea inteleg eu de ce ma duc intr-un loc asa de rece unde ”nenea” si ”tanti”sunt imbracati in alb si imi fac ”buba”.Oare totu-i spre binele meu?! Da …pentru ca mami si tati se joaca cu mine imi vorbesc calm, au rabdare, imi spun ca ma iubesc si ca alaturi de mine pot sa treaca peste orice,dar, nu inteleg ce vrea mami sa spuna ca alaturi de mine s-a mai nascut o data…Vreau sa-i fiu eu Mosul, anul acesta …bineinteles cu ajutorul vostru si mi-ar placea sa-i daruiesc laptopul mult asteptat de ea, care, intarzie sa apara , pentru tatal meu mi-ar placea sa-i daruiesc gps-ul care si el intarzie sa apara din cauza cuvantului ”criza” pe care-l aud tot mai mult in fata magazinului de jucarii..pentru bunicuta mea …Mosule…. MI-AR PLACEA SA ADUCI IN SACUL TAU …CATIVA DINTISORI DAR NU DE LAPTE…bunicului sa-i repari Dacia iar pentru mine Mosule , as vrea sa-mi aduci” un trenulet, un vaporas si multe cadouri”….dar sa nu uitam ca imi doresc sa-mi indeplinesti si aceasta dorinta…laptopul pentru mama

  161. LC 17 December, 2009 at 21:35

    Draga mosule, nu iti scriu pt mine, ci pt HP-ul meu mai mare care vrea un fratior. Merita, tot anul m-a ascultat si nu a facut nazuri!

  162. Inna 17 December, 2009 at 21:46

    draga mosule..stiu ca ai fost esti si vei fi foarte ocupat tot anul si anii urmatori dar poate ca eu cea mai cuminte si silitoare fata din lume…are o dorinta mare mare:X…ehh bine…ai sa zici tu”ce fata silitoare cu 3 la istorie? sau cu 4 la mate? problema e ca la istorie se poate dar mate nu mai fac de mult…:)))culmea am ajuns pe culmile feririi cand am auzit ca am reusit sa iau 4 la lucrare..ma asteptam la mult mai putin..in sfarsit…oi fi eu cam neastamparata si cam cu capul in nori…insa sti mosule drag ca anul viitor am bac-ul..ehh si ce sa-ti zic..mias dori laptopul..:> aha dada!mai ales ca ar fi foarte usor pentru mine sa iti trimit mail-uri zilnic sa te innebunesc:> si sati scriu scrisori de draoste..bine nu de care crezi mata…ci dealea in care iti zic cat de cumnite si de ascultatoare am fost..in sfarsit astept email-ul tau + cadoul de la tine…aa si putin noroc la urmatoarea lucrare de istorie daca nu cer prea mult….aaaa si as vrea si id matale k sa pvestim seara pe la 4 cand invat la istorie:D

  163. Daily Cotcodac »  În sălbăticie 17 December, 2009 at 21:46

    […] offtopic nu uitati de concurs […]

  164. Andreea 17 December, 2009 at 21:48

    Andreea Says:
    December 24th, at 10:29 am

    Intrucat am castigat un HP Mini, as vrea sa felicit toti ceilalti participanti la concurs si le urez Sarbatori Fericite!

  165. Emil 17 December, 2009 at 21:49

    Mosule am o prietena innebunita dupa roz. Am nevoie de HP ca nu vreau sa fac pe mosu, te las pe tine. Sa nu ramai somer pe criza asta. 🙂

  166. EUgen 17 December, 2009 at 21:54

    Hai bre Mister Mos Craciun bre, ca intru in fiecare zi pe http://www.dailycotcodac.ro si fac trafic bre, telo huro porfavor.. 😀

  167. Cosmin 17 December, 2009 at 21:59

    Mosule daca nu gasesc un HP Mini sub brad, sa-mi dai GPS-ul inapoi.
    Cu drag,
    Agentul de vanzari

  168. Adrian 17 December, 2009 at 22:05

    Draga Mosule, te rog din tot sufletul ca anul acesta sa imi aduci un Jeep pentru tata, o vila, un salon de cosmetica pentru mama, conturi pline de bani si nu in ultimul rand, laptopul meu preferat:PC HP Mini .
    Cu drag,
    Adrian

    Draga Adrian,
    Pentru toate dorintele tale, am o gama variata de cuie in care sa iti pui pofta, dar poate ma mai gandesc in privinta laptopului.
    Cu drag,
    Mosul

  169. Cristi 17 December, 2009 at 22:07

    Draga mosule, ca orice copil de 12 ani mi-am ales doua pasiuni. Una fotbalul, cealalta calculatoarele.
    Prima s-a materializat si am ajuns sa iubesc Universitatea Craiova. Din cealalta am iesit programator.
    Tinand cont ca dupa 13 ani, Stiinta mi-a adus numai bucurii, am nevoie de un calculator sa lucrez si de acasa pentru a-i egala satisfactiile. Stiu, si eu plang in timp ce scriu, dar tu macar poti sa spui ca lacrimile sunt de fericire pentru mine.

  170. Amalia 17 December, 2009 at 22:10

    Dear Mrs. Craciun,

    Please note that I didnt receive the goods(HP mini) so far. As promised I`ll expect the delivery at: Sub Bradul Meu Nr 24.
    Best regards,
    Amalia

  171. Ciprian 17 December, 2009 at 22:19

    @cosmina
    Eu deja am castigat o carte la el.
    Se cunoaste ca esti nou venita pe aici. Du-te cu capra.

  172. ALEX /\|_3X 17 December, 2009 at 22:21

    🙂 Stimate Mos Craciun , Imi doresc sa fiti la fel de dragut ca in toi acesti ani , si sa imi faceti o mare surpriza primind acest laptop.

  173. Ciprian 17 December, 2009 at 22:22

    @Bulina Neserioasa
    Si tu esti o nenorocita :)).
    De asta nu merge tara asta, vrea omul sa faca o fapta buna si ceilalti ii pun piedici.

    Vezi Julica cum se aduna toti ca hienele..

  174. didicot 17 December, 2009 at 22:30

    Mos cu barba de zapada,
    Vreau PC DE LA HP!!!
    Si sa mi-l aduci indata
    Ca-l doresc mult multicel
    si-ti promit ca altadata
    Nu-ti mai cer nimic..doar el(pc-ul :X)

  175. didicot 17 December, 2009 at 22:30

    Mos cu barba de zapada,
    Vreau PC DE LA HP!!!
    Si sa mi-l aduci indata
    Ca-l doresc mult multicel
    si-ti promit ca altadata
    Nu-ti mai cer nimic..doar el(pc-ul :X)

  176. Eu chiar exist! 17 December, 2009 at 22:30

    “Nu exista femei grase cu un laptop HP mini” – Peter Rubensovici-

  177. Madalin 17 December, 2009 at 22:41

    Dragă Moşule cu bani de laptop-uri,
    Eu nu am cerut niciodată mai mult de două ciocolate Africana şi un Kinder Bueno, dar anul ăsta, dacă tot eşti aşa darnic, ai putea să-mi dai mie laptop-ul că de pe calculatorul ăsta vechi nici nu pot accesa bine dailycotcodac.ro. Sărbători fericite şi ţie!

  178. Cosmina 17 December, 2009 at 22:48

    @ ciprian: stiu ca AI CASTIGAT o carte deja (nu-s noua, is doar mai discreta) dai ai si INTRAT IN POSESIA ei? aia-i!

  179. NoOneButMe 17 December, 2009 at 22:49

    Nu vreau ma Mini! Nu vreau! Asa ca va rog respectuos domnu’ Mos a lu’ Craciun sa-mi aduceti unu’ maxi! Nu credeti toate vorbele alea cu marimea care nu conteaza. Ba conteaza!

  180. Francisc 17 December, 2009 at 22:51

    Ba mosule,
    Daca imi aduci un promit ca te ajut sa slabesti si sa arati mai ceva ca Michael Jackson. Daca nu imi aduci, data viitoare sa stii ca iti pun cianura in lapte.

  181. Madalina 17 December, 2009 at 22:53

    Mos Cutun, sunt eu, Dragos! am 1 anisor si 10 luni si nu stiu inca sa scriu, asa ca am rugat-o pe mami.Te vad in fiecare zi la televizor si te strig…imi place sania ta cu reni, barba si ochelarii tai, dar mai ales sacul cu jucarii! Imi place mult sa stau la calculator sa privesc desene animate si sa bat cu manutele in taste ca mami, dar aceasta nu ma prea lasa….zice ca si asa e stricat… Iti trimit pupicuri prin fereasta aburita de nasucu-mi carn! Stiu ca le primesti, de acolo dintre stele…..dar oare nu-s acestea mult prea sus?

    Dagos

  182. Ciprian 17 December, 2009 at 22:56

    @cosmina
    E pe drum cartea. Stim toti ca Julica e om serios. Atati au primit cartile castigate.

  183. Mihaela 17 December, 2009 at 22:59

    Draga Mos Craciun, promit ca daca-mi dai mie acest laptop, o sa-mi pun un sticker roz pe el cu Daily Cotcodac, sa vada lumea ce cadouri frumoase da Julius. Si cu siguranta, clientii la care ma voi duce cu prezentari vor fi atat de impresionati, incat vor zice da fara sa se mai uite la ppt-uri. Cel pe care il am este vechi si uratel….Multumesc, Mos Craciun!

  184. Cosmin 17 December, 2009 at 22:59

    @Adriana,

    Si eu as vrea sa mai vad verde in fata ochilor …

  185. lidia 17 December, 2009 at 23:00

    Draga Mosule, eu mi-as dori ca sa o iei pe fosta iubita a prietenului meu si sa o duci la Polul Nord, dar stiu ca nu te ocupi de miracole, asa ca ma multumesc cu un laptop. :x:

  186. green 17 December, 2009 at 23:14

    Foarte instructiv; am aflat ca Mos Craciun e un tip gras si paros, ca e cam batran si depasit de tehnologie, ca in lipsa de horn intra pe teava de apa calda, ca trebuie sa evite culorile rosu si alb cand trece prin Ghencea, ca e ultrasensibil la lingusire sau amenintari. In legatura cu acest ultim punct, sugerez ca dupa incheierea concursului mosul sa intre intr-un program de protectie a martorilor, eventual sa beneficieze si de un transplant de fata;cu atat de multe, diversificate, chiar creative amenintari nici un capo di tutti capi nu se poate mandri. Am mai aflat ceva, tot citind aici – Mos Craciun nu exista, e numai Julius, care si-a tras costum rosu si barba. Julius, mai ai timp sa anulezi tot; recunoaste ca povestea cu concursul a fost o gluma (cam sinistra), scapi mai ieftin.
    Si acum comentariul de maximum 140 de caractere – garantez ca tipa ascunsa sub link e ultra-haioasa Santa Baby…hurry down the chimney tonight

  187. ruxandra 17 December, 2009 at 23:19

    Draga Mos Craciun, as fi cea mai fericita daca mi-ao darui chiar mie acest laptop intrucat vechiul meu laptop de la cel care iti scriu acest mesaj este f stricat….anul acesta mi s-a ars si hardul a trebuit sa ii cumpar unul nou de nevoie intrucat asta s a intamplat inainte de licenta si eram obligata sa il repar urgent inainte de examen pt a putea lucra….eu cred ca am fost cumintica si ca merit acest laptop pt ca imi va fi ffffffff util…te pup Mosulica drag si te astept si in acest an ca in fiecare!

  188. Roby 17 December, 2009 at 23:20

    Hoo hoo hoo Mosu a cazut pe horn cu un gand de a da cadou si cu un fund de horn el va zice ooo noapte intreaga cu gandu ca va pierde un cadou cui nu se stie pentru ca , el este intepenit in horn :))

  189. iulyk24 17 December, 2009 at 23:21

    “Mosule ce tanar esti, e prima data cand…taanaanaaa” e ca te-am flatat?:D
    Mosule daca imi dai laptopul asta, iti promit ca o sa conving inca 10 prieteni sa-si ia HP si o sa-l pun sub brad pentru fratele meu!:D

  190. ovidiu 17 December, 2009 at 23:46

    draga mosule dak sania ta se opreste pe la mn pe la cos eu te rog pe tn drag sa-mi aduci un laptop cadou mi-a da doar cu conditia de a nu ramana blocat in cos auziii!!

  191. Apostu Armony 17 December, 2009 at 23:51

    Draga Mosule,eu nu mi doresc ca altii vile cu piscine dar….mi-ar prinde cat se poate de bine un laptop pt k sunt studenta in capitala departe de casa si in fiecare vacanta in care pot pleca acasa trebuie sa mi iau calculatorul(monitor+unitate centrala) acasa k sa imi pot face proiectele si alte lucruri.si pt ca m am saturat sa ma kinui sa ma uit la filme si desene in frame-uri.si m-am saturat sa mi aud colega d munca lausandu-se ca a castigat mini laptop la promotia de la camel si sa mi rog toata ziua prietenul sa mi dea laptopul sa ma pot juca si eu jocuri cu hidden objects de care nu ma pot satura asta pt ca PC ul meu nu mai face fata.;;)

  192. sebi s 17 December, 2009 at 23:59

    Mosule eu iti spun sincer ca as dorii un laptop,deoarece pc meu cred ca e deodata cu tine…asa ca poate…

  193. IONEL 18 December, 2009 at 00:00

    Mos Craciun, mos Craciun
    Tu esti darnic si esti bun
    Mie laptop dacami vei da
    Pe barba te voi pupa,
    Ca sunt mic si necajit
    Nu pot merge nici un pic
    Leptopul e singura placere a mea
    Ca sa pot comunica
    Cu colegi si prietenie
    Te rog fa-mi o bucurie
    Am avut un laptop mic
    Dar sa spart si apa un pic
    A varsat fratele meu mic
    Acum stau in pat si pling
    Si tot sper ca Mosul cind
    Va veni si pe la mine
    Chiar si la copii bolnavi
    Care nu pot merge sa vina.
    Mosule iti doresc tie
    Multa sanatate si sa poti merge
    La copii sa le aduci de toate.

  194. valentin 18 December, 2009 at 00:06

    Draga Mos Craciun,
    am fost baiat bun,am papat supica si toata mancarica,noaptea dorm frumos si nu sunt fitos,ziua ma joc cu jucarii si nu fac deloc prostii,sunt cuminte,cumintel si mai sunt si frumusel,mami,tati ma iubesc si de aceea le doresc,multa,multa sanatate sa-mi faca mie de toate,valentin ma numesc si pe mami o iubesc

  195. Desspina 18 December, 2009 at 00:13

    Poate totuși la Ajun
    Voi găsi ceva mai bun.
    Și să știi tu, Moșule
    Că n-am horn și nici HP.

    Aici e varianta full a poeziei http://desspina.com/1455/m-am-apucat-de-scris-poezii/

  196. AlexB 18 December, 2009 at 00:18

    Mosule,anul asta s-a stricat “jucarica”.Mai stii acum 2 ani cand te-am prins cu mama lui Ionel de la parter?Ai spus ca imi aduci un PS2 sa nu ii spun lu` vecinul.Te-am asteptat si m-ai lasat cu buza umflata.Anul trecut,ti-am trimis o scrisoare sa iti amintesc.Am crezut ca n-a ajuns la tine iar cand colo,ce imi arata un nene rau de la televizor?Cand ramai fara hartie igienica apelezi la scrisorile noastre!? Pai e frumos asa?Anul asta e ultima oara cand iti mai dau o sansa.Daca nu imi aduci un laptop HP,ma autoproclam Mos Craciun si te las somer,ca si asa e criza.Tine minte,neaparat HP,nu vii la mine cu orice chinezarie.

  197. Adi Damian 18 December, 2009 at 00:24

    Draga Mosule daca imi aduci asa un laptop mov ma fac si gay?

  198. Adi Damian 18 December, 2009 at 00:26

    La cat e de mini si mov da-l lui Fernando de la Caransebes.

  199. unknown 18 December, 2009 at 00:26

    In prima seara de craciun , un barbat cu cagula intra in casa si o gadila pe mama cand doarme tata.Eu ma trezesc si ii prind.
    Eu:”asculta….da ceva si nu-l trezesc pe tata”(si scoate un cadou din buzunar)
    din nou craciun …iar omul ..iar o gadila..iar primesc cadou(asculta….da ceva si..)
    din nou craciun….mergem in excursie la polul nord
    ne intalnim cu mos craciun..(vreau sa-i zic ce vreau de craciun)
    -Asculta…
    mosul:Nu incepe iar ..

  200. Adi Damian 18 December, 2009 at 00:27

    -Tu esti mos din ala gay?

  201. Elf 18 December, 2009 at 00:27

    Mosule! Sanatate si virtute s-avem bani s-avem ce .. butona!

  202. carmen74 18 December, 2009 at 00:28

    – Mai Mosule, aminteste-ti ca din anul 1974 si pana in 1989, tu ti-ai luat liber sau ai fost in concediu fara plata si l-ai trimis in locul tau pe oponentul ala comunist, muncitoresc, aspru si lipsit de crestinism, caruia i se spunea Mos Gerila! Si daca mama mea nu a fost vanzatoare la alimentara sau la carne, ci doar o biata casnica, iar tata un amarat de muncitor, nici stalinistul ala nu s-a obosit sa treaca pe la mine! Asa ca, acum nu mai scapi! Te-am vazut cum arati, te-am pandit cand ai ascuns laptopul PC HP Mini in sac, mi-am luat martori si ti-am facut chiar si o instantanee…Acum te-am prins!

    P.S. anul 1974 – anul nasterii mele

  203. Adi Damian 18 December, 2009 at 00:28

    Pentru HP-ul asta am eu grija de craciunita ta. Te bucuri?

  204. Georgiana 18 December, 2009 at 00:29

    Mosule, imi bag p… in lap-top-ul tau!

  205. ruxxy 18 December, 2009 at 00:30

    Draga Mosule,
    Ti`am pregatit cele mai bune gustari pentru popasul pe care il vei face la mine acasa…si ca in fiecare an voi sta cu sufletul la gura sa vad ce surprize ne`ai pregatit mie si alor mei.Cu toate ca ai mai imbatranit cu un an eu sunt sigura ca si acum vei face fata tuturor dorintelor si ca vei impaca pe toata lumea.Sti bine ca la anul voi fi studenta…si sti cum e si cu criza asta..eu in primul rand imi doresc de la tine sanatate si fericire…dar o dorinta as avea si eu si daca nu poti nu`i nimic,stiu ca sunt si alti copii care poate au mai mare nevoie dekt mine,mi`as dori un laptop…gata am zis`o …stiu ca cer prea mult dar promit ca la anul ma abtin!te pup dulce si grabeste`te prajiturelele sunt gata

  206. Bebitsa 18 December, 2009 at 00:30

    Draga Moshule:x
    In fiecare an ti`am scris:x si mersi ka ai venit la mine:)dar anu asta vino cu hp mini:x ka promit sa nu`ti mai scriu scrisori iti dau un email. Te asteept >:D<

  207. Adi Damian 18 December, 2009 at 00:31

    Mosule fi cuminte si adumi HP-ul ala. Nu fi porc

  208. Adi Damian 18 December, 2009 at 00:33

    Draga Mosule anul trecut mi-ai adus un laptop mare. dar te inteleg ca anul asta e criza si adumi unul mini.

  209. Adi Damian 18 December, 2009 at 00:34

    Mosule adumi un HP mini ca il fac eu mare.

  210. klaudyu 18 December, 2009 at 00:39

    …Mos Craciun te rog misto,
    Ada-mi un cadou bengos
    Pt mine cel cuminte
    Sa-ti fiu fan tot inainte..:P

    Dak vrei sa fie laptop,
    Eu te voi skapa de-o grija
    Lasa mie acest premiu
    Si te astept ink-un deceniu..:D

  211. Ligia 18 December, 2009 at 00:45

    Mos Craciune, bunica-mea vorbeste mult la telefon si n-am bani de cartela da’ i-as oferi laptop-ul asta si am putea vorbi pe skype. 😀

  212. Bulina Neserioasa 18 December, 2009 at 00:48

    Da @Ciprian, atatia au primit cartiiiilee. Aproape unu.
    Da, stiu ca sunt o nenorocita. Is vasluianca, ce naiba. Si is treaza, ce naiba.Sa vezi ce prietenoasa-s la betie !

  213. JULIUS 18 December, 2009 at 00:49

    @bulino: ai castigat o carte si n-ai primit-o…?

  214. Adyna 18 December, 2009 at 00:56

    Draga Mosule…stiu ca nu am fost eu chiar asa cuminte…dar totusi cine e cuminte…nimeni…asa ca ai putea face o exceptie sa imi faci cadou acest laptop care imi va fi de mare folos cand plec in competitii…cum fac sport sunt mai mereu plecata…iti multumesc…te pup mosule….:D:D

  215. Maria 18 December, 2009 at 00:59

    Draga Mos Craciun,

    Vreau sa-ti spun, in primul rand, ce mi-au spus ceilalti despre mine, ca sunt obraznica. Dumneata ce crezi despre mine? Vreau sa-ti spun sincer ca imi doresc un calculator pentru a-mi putea gasi prietenii pe care mi-i doresc. Calculatorul meu nu are Skype, dar are Returnil si daca imi descarc Skype, la redeschiderea calculatorului, nu mai e Skype. Computerul meu se blocheaza, e foarte vechi.
    La multi ani, draga Mos Craciune!

  216. Ciprian 18 December, 2009 at 01:00

    @adyna..
    Daca tot faci sport incearca si tu sa castigi competitia si sa-ti permiti un laptop. Altfel tii la un lucru cand stii cat ai muncit pentru el.

  217. mihai 18 December, 2009 at 01:13

    Mosule stiu ca am fost un baiat rau:mi-am inselat prietena,am facut prostii,am baut…dar pune-te in locul meu…u ce ai face dak ai avea 23 de ani?
    Promit sa ma fac baiat cuminte daca-mi dai laptopul …in felul asta nu as mai ava timp sa fac atatea rautati pt ca mi-ar ocupa tot timpul laptopul.
    Poate sinceritatea mea te face si pe un om mai bun si-mi faci cadou laptopul.

  218. CID 18 December, 2009 at 01:24

    Am un minilaptop(parca se numesc netbook astea foarte mici)da’ nu-i de firma ca HP.Asa ca,mosule,convinge-i pe cei de la HP ca ar fi cazul sa-mi arate ce firma super sunt…mai ales ca vreau sa-mi cumpar si o imprimanta.

  219. Victor B 18 December, 2009 at 02:02

    @santa: daca imi aduci laptopul atunci nu voi arata pozele cu tine în vizită la Vântu în miez de noapte.

  220. naicul 18 December, 2009 at 02:32

    moshule mil daiiiiiii…………?
    “NU boule”………….
    asha credeam si you…:P

  221. arghir iulia 18 December, 2009 at 02:55

    Draga Mosule,

    Am auzit ca te-ai modernizat,nu mai primesti scrisori, ci mailuri.
    Bine Mosule, nu crezi ca te-ai amuzant ani buni la rand pe seama mea?..ma lasi sa scriu scrisori asa degeaba…cred ca merit o recompensa pentru toti anii astia cand nu am primit nici un cadou,am fost cuminte zau!!!…ce zici de un mic laptop ca sa putem tine legatura in fiecare an?

  222. M3bis 18 December, 2009 at 03:18

    Bre, e roz leptocul ăsta? Dacă-l vopsesc albastru pierd garanţia?

  223. Dan 18 December, 2009 at 03:23

    draga mos craciun, sa stii ca anul asta am aflat ca am un frate geaman care nu face nimic, minte mult, si care a mai ramas si fara permis. sa stii k nu sunt eu ala, asa ca poti sa imi aduci laptopul ala ca tot nu mai ies nicaieri p frigul asta fara masina

  224. florin 18 December, 2009 at 03:29

    Draga mos mosuletul meu ce mi te-a dat Dumnezeu,eu is sarac tu fama tare cu un lemptop in spinare si-n tot locul ma-n soteste de blele pa pazeste:)

  225. maxim am spus 18 December, 2009 at 03:33

    Mosule,
    Daca ai neobrazarea sa vii la mine cu un mini pc de culoare roz, iti jur solemn ca ti-l dau in cap. Fi cu bagare de seama si gandeste de doua ori inainte sa pleci la drum cu el. Daca e roz o incurci, daca nu e deloc…hihihi stii tu..te desfintez
    Sarbatori fericite romani!

  226. schoryck 18 December, 2009 at 04:13

    deci pana acum cateva luni fratii Costea erau noul Mutu si noul Hagi , de acum inainte noul Mos Craciun e Julius

  227. sin elena 18 December, 2009 at 05:30

    mosule ce tinar esti e prima iarna cind vi la mine nu te mai las sa pleci noapte de vis alaturi de laptop ul cistigat de mine

  228. pop aurelia 18 December, 2009 at 06:07

    Mos Craciun eu de ani de zile sunt cuminte dar nici o data nu am primit nici o recompensa de la nimenii si eu doresc un leptop finca nu am dar imi doresc foarte mult find un copil in plasament si am 11 anisor,iti multumesc Mosule.

  229. sorin 18 December, 2009 at 06:47

    Fii darnic si bun,
    La sfarsit de an
    vreau laptop sa am!
    Si poate-n Ajun,
    Spre a mea mirare
    Vei vrea sa imi faci
    O supriza mare .
    N-am fost prea cuminte,
    Nici devreme-acasa,
    Dar macar acum
    Arata ca-ti pasa!
    De..asta mi-e vrerea,
    Poate-o fi si-a ta ,
    Ca si-asa e criza,
    Rau nu mi-ar parea
    Sa ma vizitezi ..
    Dupa-atatea versuri
    Doar iti mai urez
    S-ai multe ‘succesuri’!

    Sarbatori fericite!

  230. NINETA FACDETOATE 18 December, 2009 at 06:56

    Draga Mosule,eu Nineneta Facdetoate cand am vazut bucatica asta mica si roza m-a luat cu furnicaturi intre picioare si mi s-au intarit sfarcurile!Am cazut int-un extaz total si am avut pentru prima data (dupa ani buni?)niste orgasme inadite, de a ramas saracul sef mut de uimire !Si pentru ca eu stateam in genunchi sub birou si aveam mainile ocupate,l-am rugat pe el sa-ti scrie aceasta scisorica(scurta dar vesela,cum ne place noua!).Te rog da-mi laptop-ul asta mic si roz(oau) si-ti promit ca ma fac fata cuminte si o sa iau de barbat un FRAIER(pardon de expreie)cu bani si o sa devin o femeie respectabila(ha, ha, ha)!Iar tu Mosule ai cont nelimitat si gratis,mancati-as …pardon barba ta!!!Ti-o pup Mosule!!!

  231. adriana ene 18 December, 2009 at 08:04

    Mai Banditule ,
    De 10 ani iti tot scriu ca vreau si eu ceva sub bradul de Craciun si te faci ca uiti .. Ai atatea bile negre adunate ca numai un Laptop Mini le mai poate anula . Asa ca fa bine si incearca sa-ti schimbi imaginea . Pune-l naiba odata sub brad ca m-am saturat sa tot astept si sa te iau cu binisorul . Daca nu-l aduci sa sti ca te spun ca in fiecare an te furisezi in casa la vecina Maricica si nu in noaptea de Craciun …

  232. Iulya 18 December, 2009 at 08:23

    Vreau un Laptop smecherie
    De la Mosu sa imi vie
    Din hartie sa nu fie
    Sa ma tina o vesnicie…

    Mosule, te rog eu mult
    Vino si la mine
    Cu laptopul te astept
    Ca am fost cuminte!

  233. Dragusin Nicolae Daniel 18 December, 2009 at 08:27

    Mos Craciun, stiu ca a sta in fata calculatorului ma va duce la obezitate ca pe tine, dar promit sa fac si sport in fiecare zi daca-mi dai mie laptop-ul!

  234. Botea Alexandru Mircea Ionut 18 December, 2009 at 08:33

    Mosulica:), vrei sa scriu ceva haios pentru un premiu serios:-??. Deci eu imi doresc foarte mult un laptop d asta, ca sunt cam in hroapa cu banii si pc ul meu e cam praf. :). Nush, Mosul din ziua de azi prefera e-mailul, twitterul si hi5-ul. Baga ma te rog la friends pe hi5 mosule ca de o luna am solicitat:P, si te rog sa mi dai laptopul asta ca proaspat major ce sunt, si ca sa mi amintesc de vremurile frumoase ale perioadei minore. Mosului ii doresc sa imparta cadouri cat mai frumoase, si sa aiba grija cu porcina, aviara si boala vacii nebune, esti imprejurat de reni mosule, sa nu face renina, sau elanina. Mosule tanar mereu dar cu barba sura >:D<, deja e o mare dezordine in ideile mele asa ca nu-mi ramane decat sa salut si ceilalti "concurenti" si sa le urez un calduros CRACIUN FERICIT, si mosului craciunitze cat se poate si cat poate:)).

  235. robert botoaca 18 December, 2009 at 08:36

    As avea nevoie de un laptop pentru ca m-am saturat sa mi se blocheze calculatorul intr-una si sa bag windows-ul din 2 in 2 zile.Contez pe tine mosule:d!

  236. angheluta olimpiu 18 December, 2009 at 08:38

    tot ce vreu sa va spun este ca mos creaciun exista in fiecare din noi desi poate nu ne dam seama dar canmd facem un cadou cuiva si vedem acea lumina de pe chipul sau ne dam seama ca in sufletul nostru cva sclipeste dar nu stim cum sa definim acel sentiment

  237. Stefan V. 18 December, 2009 at 08:46

    Nu stiu daca Mircea Badea “a fost atacat” de laptop-ul Toshiba sau a fost regie. Toshiba a incercat sa “carpeasca” intamplarea cu un spot publicitar. Adica un fel de: “Asi manca zapada fripta foaie verde stalp”. Concluzia: Consumul excesiv de Toshiba dăunează grav sănătăţii. Prefer “HP-ul” !

  238. Elena A 18 December, 2009 at 08:49

    Draga mosule,te rog sa ma ierti ca nu ti-am mai scris de atit de multa vreme,poate de pe vremea copilariei cu miros de brad nins si de sarbatoare.Iti scriu insa acum la 40 de ani,pentru mine nu stiu ce sa-ti cer.. datorita acestui fapt,te rog sa aduci cate un sac de bunatate oamenilor rai si cate un sac de sanatate fiecarui om bolnav,dar daca chiar doresti sa-mi aduci si mie ceva,mi-as dori un laptop PC HP Mini,mosule vezi ca-l gasesti la HP România.Dar cine stie daca ochii dumitale batrini si obositi de lumina cruda a zapezilor cu care te lupti an de an ca sa ne aduci tuturor bucurie nu se vor insela din cauza furtunilor de ceata argintie? Eu vreau sa iti pot scrie si peste cativa ani…
    Printre cadourile rasturnate sub brad nici nu ma uit deoarece stiu ca mi-ai pastrat deja ceea ce este al meu.
    Te astept… fie ca vii sau nu.
    Sanatate mosule si Craciun fericit!

  239. bordea nicoleta 18 December, 2009 at 08:51

    Draga Mosule …..eu am patru fratiori si …eu plec la facultate ….sincer imi doresc acest leptop pentru a tine legatura cu ei si cu familia mea …cred ca as merita …am intrat cu 9.97 …

    Cu stima,Andreea.

  240. toma 18 December, 2009 at 08:52

    da sunt un copil nitel mai mare care are 47 de ani si tot il astept pe mos craciun,si spun sincer daca ar veni mosul la mine in casuca mea cu un laptop as fi si mai cuminte pana la anul cand va veni din nou.sarbatori fericite tuturor si sanatate multa si sa fim mai buni noi oamenii

  241. mariana necula 18 December, 2009 at 08:53

    Draga Mos Craciun,sunt un pusti de 6 ani si fiindca nu stiu sa scriu decat ”mami si tati” am pus mamica sa iti scrie aceasta scrisoare.Imi doresc un laptop pentru ca verisorul meu are si eu nu,sunt asa de suparat Mosule ca mamica mea nu vrea sa imi cumpere,cica nu are bani, asa ca esti ultima mea speranta,Mosule.Si mai vreau sa iti spun ca pe 23 decembrie este si ziua mea de nastere deci mi-ai face o surpriza si mai mare daca as primii cadoul mult dorit.
    te iubesc Mosule,te astept sa vii pe la mine si sa iti multumesc apoi cu o alta mica scrisorica tastand pe laptop.
    Te pupik mare un pusti mik!
    Sarbatori Fericite si liniste in suflet tuturor!

  242. HPILICA 18 December, 2009 at 08:54

    Cybermoş,:)

    Ţi-aş fi trimis un offline, te-am căutat şi pe facebook, dar nu am dat de tine. Dă un copy paste la rugămintea mea în mintea ta şi scoate din tolba ta cu goodies un laptop, pentru Hpilica. Sunt o dulceaţă de fată, pot să îţi pup renii în bot şi pentru tine aş putea face orice: vrei un număr incendiar de striptease? Doar aşa, pentru ,,rejuvenarea” ta. Dacă vrei, îmi dai laptopul şi te înscriu la Frumuseţe pe muchie de topor, să redevii tânăr şi potent(moşule, ce tânăr eşti!)ţi poate mă iei de şoaţă.
    HPILICA

  243. mihaela 18 December, 2009 at 08:57

    daca mi aduci mi e premiul promit ca pt anul viitor vei umbla cu carutul meu de handicapat locomotor:))))))))

  244. mihaela 18 December, 2009 at 08:59

    daca mi aduci mi e premiul promit ca pt anul viitor vei umbla cu carutul meu de handicap locomotor:))))))

  245. mihaela 18 December, 2009 at 09:01

    daca-mi aduci mi-e premiul promit ca pt anul viitor vei umbla cu carutul meu de handicap locomotor))))

  246. scurtulescu oana 18 December, 2009 at 09:02

    OFFFFFFFFF MOSULE DECAT TIMP TE ASTEPTAM SA-MI ADUCI SI MIE UN LAPTOP CADOU ,DACA O SA PRIMESC CADOUL TAU O SA FIU CEA MAI FERICITA .TE PUP MOSULE SI TE ASTEPT SA VII CU CELE MAI FRUMOASE CADOURI.

  247. boti 18 December, 2009 at 09:04

    mosul drag….laptopul… pt. mine:D

  248. EmyD 18 December, 2009 at 09:08

    Hp. Mini Laptop, cadou, Mos Craciun, reni. Si mai raman 68 de caractere.

  249. vlad 18 December, 2009 at 09:11

    Draga Mosule!
    Eu vreau sa vi mai iute anul acesta. Ca anul trecut te-ai imbatat pe drum… si mi-ai adus un ou rosu, cu tot cu iepuras?!?!

  250. Ferdinand 18 December, 2009 at 09:11

    Mosule, sunt cu minte…

  251. florin 18 December, 2009 at 09:17

    Mosulica…stiu ca trebuie sa fim buni acum…dar,lucrai la astia la HP..mi-au dat si mie un laptop,dar acum cu criza..m-au dat afara si imi luara si laptopu…si vreau sa le fac in ciuda,ca am un HP mai bun decat al lor:P

  252. BulinaAtomica 18 December, 2009 at 09:22

    Daca are blana sintetica, miauna si se gudura pe langa om, daca e cuminte pentru ca “asculta de mine”, vreau si eu un laptop. Asta asa… ca sa nu-l mai bat la cap pe taty cand imi scriu posturile de pe blog si in acelasi timp sa am senzatia ca ma joc cu pisicuta Fyfy.

  253. vasiliu ion 18 December, 2009 at 09:24

    Mos creciune sa nu vi cu jucarii,bani nu ai si toate-s scumpe,dar te astept sa vi,odata in viata,inima sa o alini,cu acest cadou, simbol al legaturi tale cu lumea mea pamanteana. Te astept de 65 de ani,si acum cand am esit la pensie, voi avea timp sa :lucrez: la LEPTOP cu stima Jan Omvesel Ploiesti.

  254. vasiliu ion 18 December, 2009 at 09:26

    252.

    Mos creciune sa nu vi cu jucarii,bani nu ai si toate-s scumpe,dar te astept sa vi,odata in viata,inima sa o alini,cu acest cadou, simbol al legaturi tale cu lumea mea pamanteana. Te astept de 65 de ani,si acum cand am esit la pensie, voi avea timp sa :lucrez: la LEPTOP cu stima Jan Omvesel Ploiesti.
    Click to Edit (4 minutes and 5 seconds)

    Leave a Reply

    Name (required)

    Mail (will not be published) (required)

    Website

    You are subscribed to this entry. Manage your subscriptions.
    Subscribe to Comments?

    Follow me
    Twitter

    Facebook

    Echipa

    * Adrian Calarasu
    * Dan Voiculescu
    * Eftimie
    * Groparu
    * Julius
    * Petreanu
    * Pirca
    * VisUrat
    * Vivi

    Top 5 DailyCotcodac
    1. Drama unui şobolan de tarabă cam stresat
    2. 10 motive ca să-ţi bagi cardul undeva
    3. Cum mi-am făcut un nume în fotbal
    4. Cele mai frumoase întrebări puse de femei
    5. Cronica unei morţi aranjate
    Ultimele comentarii

    *
    o vasiliu ion: Mos creciune sa nu vi cu jucarii,bani nu ai si toate-s scumpe,dar te astept sa vi,odata in viata,inima…
    o BulinaAtomica: Daca are blana sintetica, miauna si se gudura pe langa om, daca e cuminte pentru ca “asculta de…
    o florin: Mosulica…stiu ca trebuie sa fim buni acum…dar,lucrai la astia la HP..mi-au dat si mie un…
    o Ferdinand: Mosule, sunt cu minte…
    o vlad: Draga Mosule! Eu vreau sa vi mai iute anul acesta. Ca anul trecut te-ai imbatat pe drum… si mi-ai adus un…

    *

    CATEGORII

    * Aventurile bravului soldat Julica
    * Cazone
    * concursuri
    * CoolMogul
    * dar nu te face mai destept
    * De cosmar
    * Evenimentul zilei de ieri
    * Google te ajuta
    * Istoriile lui Pircă
    * mamaia rules
    * Oldies but not goldies
    * Postul nu e post destul
    * Promo
    * Reportaj
    * Republica Dristor
    * Seriale
    * Sportul scuza mijloacele
    * Tentativa moarte n-are
    * Uncategorized
    * Unde sunt loazele de altadata?
    * Viata pe persoana fizica

    BLOGROLL

    * Vlad Petreanu
    * Denisa
    * Eftimie
    * Adrian Calarasu
    * Dragos B
    * Vivi
    * Nemernicul

    POSTURIRECENTE

    * În sălbăticie
    * Nimeni nu e profet în oraşul lui
    * Concurs: “Dă-i un tweet lui Moş Crăciun”
    * Ghid practic de intrat moca la concerte (III)
    * Legendarul meu tricou cu Doors

    ARHIVA

    * December 2009
    * November 2009
    * October 2009
    * September 2009
    * August 2009
    * July 2009
    * June 2009
    * May 2009
    * April 2009
    * March 2009

    apasa acum

  255. Cris 18 December, 2009 at 09:26

    Mosule Cocolosule,
    Te-as ruga frumos de tot
    Ca sa faci o fapta buna
    Si in loc de-o papusica
    Pentru-a mea prajiturica
    Sa ne-aduci un laptop mini
    De-i HP e si mai bini
    Ca sa-ti spun pe ce motiv …
    Cocolosul meu cel mic
    Cum ia laptopul lui mami
    Tooot ruleaza la programi’
    Si-uite-asa ne-am saturat
    De sistem de restartat;-)
    Multumesc dragule Mos
    Dac-aduci lui Cocolos
    Jucarie-adevarata
    Chiar de multi visata.

  256. aNDRIIpOPA 18 December, 2009 at 09:27

    Citat din fiica-mea:
    “Mos Caciun cu pete galbe,
    A osit de in ameti,
    Sa aduca DARURI MULTEEEEE!!!
    La FETITE!!! si baeti.
    Mooooos Caaaaciuuuuun,
    Mooooos Caaaaciuuuuun”
    Deci: sustin BulinaAtomica! Musai, ca altfel imi face parul cret!

  257. Berechet 18 December, 2009 at 09:27

    Sunt sigur ca alte persoane si-l doresc poate mai mult..dar eu, oricat mi l-as dori…din pacate nu mi-l pot permite…dar am mare nevoie de el, iar mosul stiu ca este mereu alaturi de cei cu probleme, pentru a le face sarbatorile frumoase…Te astept cu drag si cu laptop-ul meu…

  258. Berechet 18 December, 2009 at 09:35

    Draga Mosule, sunt sigura ca f. multi oameni isi doresc un laptop…dar eu, mi-l doresc mai mult decat ei toti la un loc si din pacate nu mi-l pot permite…dar am mare nevoie de el, si stiind ca mosul este mereu bun si este alaturi de toti cei care au probleme, sper sa mi-l daruiasca mie pentru a-mi face sarbatorile mai frumoase si mai luminoase…Multa sanatate, Mosule, si zapada multa ca sa poti ajunge cu sania ta plina de cadouri si la mine…

  259. sscorpie 18 December, 2009 at 09:35

    Draga M.C.
    Daca`mi aduci leptopu sa stii ca nu mai pun otrava in paharul cu lapte.Iti dau si antidotul la aia de anul trecut , manareala pana si cu otrava,are efect intarziat.

  260. Niculina Şovre 18 December, 2009 at 09:37

    Moşule, primeşti cu colinda? Dorinţa ţi-o dedic în versuri

    Ai venit la noi în ţară unde-i criză financiară/ Ai adus cadouri multe, un HP Mini – o comoară! / Sunt cuminte dar şomeră/ Un copil ce încă speră / La un job dorit / Şi un laptop inedit. / A trecut încă un an / Am strans ban pe ban/ Am votat şi preşedinţi/ Căci am fost copii cuminţi/ Ne dorim să “trăim bine” şi la anu’ care vine./ Vreau o amintire de la tine / Un laptop care ţine/ Un PC ferecat/ De la HP Mini – adevărat./ Sper că o să-mi asculţi dorinţa/ Să nu te mustre conştiinţa/ Că m-ai lăsat pe din-afară/ În plină criză financiară/. Te aştept pe joi/ Să treci pe la noi/ Să vezi frumosul bradu împodobit/ Hornul curăţat cu soluţie de-nalbit/ Să ai barba albă/ Să nu te certe a ta babă/ Am să te las acum/ Ştiu că eşti pe drum/ Cu cadou’-mpodobit/ Ce-a pornit pe drum, grăbit/. Ştiu că-i frig şi că ţi-e greu/ Dar tu vii an de an, mereu!

  261. Kiki 18 December, 2009 at 09:37

    Mosule, te rog mumos
    Ca sa faci o fapta buna
    Si in loc de-o papusica
    Pentru-a mea Prajiturica
    Sa ne-aduci un laptop mini
    Un HP e foarte bini

  262. Ioana 18 December, 2009 at 09:41

    Draga HP Santa,
    Cand il zaresc in fotografie, inima-mi tresalta zburdalnic, ochii mi se umplu de lacrimi, genele-mi falfaie usor, obrajii-mi prind culoare, circumvolutiunile-mi reactioneaza, degetele-mi prind viata…Il astept, Mosule, si iti multumesc ca intr-adevar exista Mos Craciun!

  263. pensionarul 18 December, 2009 at 09:42

    Mosule ce tanar esti ! Ti-am vazut poza si , desi ai sute de ani , arati ca unul de 70 !Eu am trecut de 50 si de aceea te rog vino si la mine sa ne cunoastem , pana nu dau coltul .

  264. Calin 18 December, 2009 at 09:43

    Mosule imi iei si mie un laptop,hai ma imi iei,te rog eu mult,imi iei, pleeease,imi iei, hai ma mosule te roooog io muuulttt imi iei?

  265. Florin Mihail 18 December, 2009 at 09:44

    Mosule,vreau un laptop.Pentru ca nu vreau sa fiu un prostanac si sa ma cheme toti noaptea si eu sa fiu nevoit sa ma duc.Vreau sa evit paparazzi si pozele indecente.Mosule,vreau un laptop.Pentru ca nu vreau sa topai de 3 ori ca apucatu’ strigand ca un virgin deontolog “Am castigat”.Mosule,vreau un laptop.Ca sa fiu si eu conectat la lumea virtuala a politologilor si analistilor care sa-mi spuna ca eu am topait nestiutor(tabula rasa)pe marja de +/- 1,5%.Mosule,vreau un laptop.Ca sa fiu linistit,sa mananc dovleac facut la cuptor si sa povestesc pe net la useri,ca eu sunt tare nu sunt slab,ca pot face multe chestii,ca pot jura pe orice,ca pot pupa pe multi si ca pot scoate din orice criza pe toti care vor.Mosule,vreau un laptop.Pentru ca acum ninge si decat sa topai de frig,vreau sa iti mai scriu ceva si anul viitor.Si vrreau chiar sa iti trrimit un mail cu un filmulet atasat.Mosule,Te Iubesc!!!Vrreau un laptop!

  266. Doror 18 December, 2009 at 09:45

    Îs chestii pe care nici mama, nici tata nu ti le dau. Ultima sansa e sa-l jigmanesti pe Mos…

  267. Livia S. 18 December, 2009 at 09:46

    Mosulica ,astazi cand fac si eu 14 anisori te rog frumosel sa imi aduci de craciunel un laptop .. Ca sa pot vorbi in pace cu frindsiii si cu toti cunoscutii mei ;x

    Mersi frumsel:* Si Craciunel fericitel 🙂

    P.S : alege’ma pe mine ;;)

  268. Ancutzyka 18 December, 2009 at 09:46

    Draga Mos Craciun,
    iti scriu de pe vechiul meu calculator rablagit,dupa ce i-am dat cativa pumni in loc de “buna dimineata” ..tastaturii ii lipsesc cateva butoane dar asta nu mai conteaza dar banuiesc ca e o problema daca mouse-ul nu mai face luminite rosii nu-i asa?bineinteles ca daca binevoiesti a-mi face o favoare nu m-as supara deloc fiindca se pare ca…acest cadoul pe care mi l-ai adus acum 2 ani nu a rezistat prea mult in fata impunatorilor mei frati micuti.Iti multumesc anticipat si te astept cu o geanta pentru el si un mouse nou asa ca sa mai aiba fratiorii mei pe ce sa se joace ca stii cum se zice..de craciun trebuie sa fim mai buni,asa ca astept sa pui in practica zicala asta.

  269. Dragomir Catrol Madalin 18 December, 2009 at 09:47

    Draga Mos Craciun stiu ca mai sunt 483180 de secunde pana imi vei aduce leptopul HP dorit si mai stiu ca nici cei 142.666.235.535.636.111.295.645.324.546 de fulgi de zapada nu te-ar impiedica sa ajungi la mine.

  270. Dralex 18 December, 2009 at 09:49

    Draga mosule inalt frumos si batran ce esti as dori si eu acest laptop pentru ca am mare nevoie de asa o carte electronica cu buton screen.

    PS: ce era daca respectati toti regulile si scriati de 140 de caractere ? uni au poezii si povesti de vreo 500 de caractere

  271. alex 18 December, 2009 at 09:53

    ia si tu un text haios de pe net,eu vreau hp-ul!:))

  272. Hebean Florin 18 December, 2009 at 10:01

    Mosule stiu c-am fost rau
    Da’ un dar merit si eu
    Iar eu stiu ca tu esti bun
    Si nu o sa ma uiti nicicand.

    Mosule eu sunt la scoala
    Si pentru-orice socoteala
    Am nevoie de-un instrument:
    Un Laptop ar fi perfect.

    Unu asa mai mititel
    Sa-ncapa in ghiozdanel
    Sa m-ajute sa studiez
    Dar si sa ma recreez.

    Cand timp liber o sa am
    Cu Laptop-ul o sa stau
    Jocuri multe-mi instalez
    Si filme-o sa vizionez.

    La retea ma conectez
    Si pe net eu navighez
    Tot ce vreau o sa gasesc
    Si cu prietenii vorbesc.

    Si cu-asa un prieten bun
    Voi fi vesel de Craciun
    O s-ajung baiat cuminte
    Si-o s-ajung chiar presedinte.

  273. Hebean Florin 18 December, 2009 at 10:08

    Mosule stiu c-am fost rau
    Da’ un dar merit si eu
    Iar eu stiu ca tu esti bun
    Si n-o sa ma uiti nicicand.

    Mosule eu sunt la scoala
    Si pentru-orice socoteala
    Am nevoie de-un instrument:
    Un Laptop ar fi perfect.

    Unu asa mai mititel
    Sa-ncapa in ghiozdanel
    Sa m-ajute sa studiez
    Dar si sa ma recreez.

    Cand timp liber o sa am
    Cu Laptop-ul o sa stau
    Jocuri multe-mi instalez
    Si filme-o sa vizionez.

    La retea ma conectez
    Si pe net eu navighez
    Tot ce vreau o sa gasesc
    Si cu prietenii vorbesc.

    Si cu-asa un prieten bun
    Voi fi vesel de Craciun
    O sa fiu baiat cuminte
    Si-o s-ajung chiar presedinte.

  274. Jonelina 18 December, 2009 at 10:09

    De cind stiu sa scriu(adica din clasa a-V-a)ti-am scris multee scrisori in speranta ca macar odata ai sa ma asculti.Nu ai facut-o,grasan nemernic si asta m-a intristat foooarte taaaaare:((!
    Totusi anu’asta am fost cuminte si am respectat toate punctele din Acordul incheiat anul trecut.Am redus cheltuielile pana acolo incat azi nu mai dau doi bani pe ciocolata.Ai zis ca am prea multe jucarii si trebuie scazut numarul lor.Am facut-o si pe asta, Mosule.Il stii pe papagalul ala de-i ziceam noi Mirciulica…Ei,papagalul nu mai e am facut alegeri si toti au votat sa plece.Degeaba a cerut renumararea voturilor,nu a rezolvat nimic.
    Si m-ai stii?pc-ul,ala ce il tineam mereu deschis ca daca il inchid mi se forma hard-ul,azi mi s-a strikt:(ce ma fac,cum m-ai corespondam noi prin e-mail?Ma gandeam ca ai putea sa-mi aduci laptop-ul PC HP Mini si fara mofturi ti prego,stii ca am nevoie.Restul dorintelor le las pe anul viitor, nu vreau sa te incarc!
    Cu drag,unul din cei mai ascultatori locuitori ai Pamantului.

  275. SIMONA 18 December, 2009 at 10:19

    Mosule,mult te iubesc
    Un sms eu ti-as trimite,
    Dar mi-e teama ca platesc
    Doar online eu mi-as permite
    Daca LAPTOP-UL il primesc!!!!

  276. RALUCA PETCU 18 December, 2009 at 10:21

    Te rog sa-mi returnezi laptop-ul pe care ti l-am imprumutat sau voi actiona in instanta si voi cere despagubiri materiale si daune morale pentru pierderea suferita.

  277. SIMONA 18 December, 2009 at 10:22

    Sa-i scriu mosului poveste?
    Oare cum sa-i dau de veste?
    Azi i-as scrie,dar cum oare?
    Fara LAPTOP in dotare???
    Il astept cu nerabdare!!!!

  278. Gherghe Andrei Alexandru 18 December, 2009 at 10:28

    Draga mosule, sa sti ca anu’ asta am fost foarte cuminte, in plus chiar as avea nevoie de un laptop mic acolo :-” ca pe celalalt l’a scapat nepoata-mea dupa biblioteca, si acum tasteaza cate 4 litere pe tasta :)). Si cand ma uit la el, imi ies ochii din orbita :D. Mosule, nu fi rau, sa treci si pe la mine pe la bradulet cu laptopu’ in izmene, ca, cine stie, poate iti dau si niste prajiturele cu laptic ;)). Asa ca gandeste-te bine pe cine alegi, ca te gasesc eo prin Laponia p’acolo >:) si am eo ac de cojocu’ tau 😀 .

  279. disconnec 18 December, 2009 at 10:28

    Mosule eu imi doresc un HP mini sa primesc, ca-i mobil si personal cu Imprint-ul aspectual, si are si video chat ca sa fiu eu conectat

  280. dumitrescu oana maria rodica 18 December, 2009 at 10:29

    Mos Craciun cu plete dalbe eu cuminte sa sti ca am fost si in fiecare an o scrisoare ti am compus ..Eu lucruri multe nu vroiam sanatate si un laptop…ca asa ceva eu nu am,amandou imi lipsesc..Dar asta e daca nici anu asta nu mi raspunzi eu si la anu o sa ti scriu..ca speranta moare in todeauna ultima

  281. SIMONA 18 December, 2009 at 10:30

    MOSUL LA CUMPARATURI!!!

    Vreau un MINI LAPTOP!!!
    OK,de care doriti?
    Vreau unul bun si ieftin!
    Dar mai am o intrebare:
    Pot sa-l platesc la ANU SI LA MAI MARE?

  282. Diana Costachioiu 18 December, 2009 at 10:34

    Mosule, eu sunt singura care nu vrea niciun laptop. Nici pe asta de la HP. Fa-mi tu in ciuda, baga-mi mintile in cap si scoate-ma din bezna ignorantei.Pedepseste-ma, am fost rea!

  283. ioana constantin 18 December, 2009 at 10:34

    dragutule de mos,esti frumos ca din cur scos dar noi te iubim pentru ca ne aduci cadouri nu pentru ca esti frumos.ochii cam bulbucati,nasul cam lunguiat,burta mare cat tataie,sa traiesti multi ani ca sa ne aduci cadouri.ai inteles?si de nu esti cumintel monu nu o sa mai vina c-o nuia el va venii pe spinare ciomageala.

    cu dragoste,ioana constantin si te iubesc pentru ca o sa-mi trimiti premiul cel mare.multumesc mos cu barba alba falsa.

  284. Ioana (text corectat :D) 18 December, 2009 at 10:35

    Il vad:inima-mi tresalta,ochii lacrimeaza,genele falfaie usor,obrajii prind culoare, circumvolutiunile reactioneaza,degetele prind viata.HP!

  285. MIRELA 18 December, 2009 at 10:37

    Draga Mos Craciun,iubirea mea, ti-as cere si eu ceva,
    pentru fata mea,..un LAPTOP DACA AI PUTEA…si cam atata!
    te astept MOS CRACIUN!!!!!!!!!!!

  286. bullshit 18 December, 2009 at 10:38

    Draga mosule,

    De cand ma stiu am fost copil cuminte. (not!)
    Inainte cand nu exista tehnologie, si il imbatai pe Rudolf cu vin fiert sa nu moara de frig de i se inrosea nasul (de la atata vin fiert), intelegeam de ce nu ajungeai si pe la mine sa-mi aduci mult doritul HP.
    Anul asta, vad ca ai un laptop de dat…. deci stii probabil de acum si ce e ala gps. Astfel te rog ca anul acesta sa-ti setezi o data gps-ul corect, sa nu-l mai imbeti pe Rudolf astefel incat sa ajungi cu HP-ul pe la mine!!!

    Multumesc anticipat, si promit sa nu te denunt la politie pentru toate situatiile de drunk driving din anii trecuti daca-mi aduci laptopul!

  287. Gherghe Radu-Stefan 18 December, 2009 at 10:40

    Mosulica, mosulica ce bine ca ai aparut acum cu cadou’ potrivit. Te-ai sincronizat nu gluma, acum o saptamana mi s-a spart displayul la laptop 😀 si chiar as avea nevoie de un laptop nou (chiar daca pot sa il duc la reparat pe cel vechi:-“) am si eo acolo 14 ani si am nevoie sa chatuiesc cu prietenii sa mai las un commuletz pe Hi5 acolo, sa mai scot o melodie ceva. Am fost tare cuminte anu’ asta si chiar as vrea sa ma trezesc cu laptopul sub bradulet 😀 ar fi o surpriza :O SUPER!! 😀 Daca imi aduci laptopu’ iti las si cookies sub bradut:D (se stie ….care e mosu meu preferat ??? Mos Craciun de la HP:D :> ). Vezi si tu pe cine alegi …(eu sunt cel mai vrednic 😛 ;;) ).

    P.S.: Vezi ca sunt cu muschiuletu pe mine >:) poate nu ma alegi ca iti sparg si tie displayul:))

  288. Cristina Branescu 18 December, 2009 at 10:42

    Draga Mos Craciun,

    MIE trebuie sa-mi dai laptop-ul de la HP, si stii de ce? Pentru ca in timp ce majoritatea oamenilor primesc cadouri cu ocazia zilei de nastere, de nume si de Craciun, eu primesc un singur cadou! Si nu pentru ca nu as fi cuminte (by the way sunt foooooooooarte cuminte), ci pentru ca ma cheama Cristina, si sunt nascuta pe 20 decembrie! Prin urmare, daca parintii mei nici macar Elena sau Maria n-au vrut sa-mi puna numele, daca tot primesc un singur cadou, macar sa fie consistent! Te roooooooooooooooooog…..

  289. Angy 18 December, 2009 at 10:42

    oooooo mos frumos,oooo mos frumos cu cetina tot verdeeeeeeee,, aaaaa nu asta era la brad scuze m-am incurcat.
    Mosule vino la mine dar cu LAPTOP dupa tine,
    Te astept noapte si zi cu un LAPTOP ca sa vii,
    Iti dau vin iti dau si bere vino daca ai placere,
    Stiu ca-i frig si e ger mare si afara e ninsoare,
    Dar te rog nu fi zgarcit ca stiu ca nu esti falit,
    Un LAPTOP de-mi vei aduce iti mai dau si-o turta dulce,
    Manati maiiiiiiiiiii, ca e Craciunu si mosu e numai unu,
    La final de scrisorica musule iti dau palinca(fara alcool).

  290. Mureşan Laura 18 December, 2009 at 10:45

    Bună ziua, eu am un banc pentru Moş Crăciun, sper să vă placă: “Draga Mosule, te rog mult sa-mi aduci un trenulet electric, o masinuta si o ciocolata”, scrie un copil dorintele sale pentru Craciun. .
    Se duce copilul la posta si duce scrisoarea. Postaritele deschid scrisoarea, o citesc si li se face mila de copil. Hotarasc ele sa puna mana de la mana si sa-i cumpere copilului darurile. Strang ele banii cumpara trenuletul, cumpara masinuta, dar de ciocolata nu le mai ajung banii. Trimit cadoul copilului.
    La cateva zile de la Craciun, copilul duce la posta o alta scrisoare cu multumirile pt Mos Craciun:
    – “Draga Mosule, iti multumesc pentru cadouri, trenuletul este magnific, masinuta este super. Eu sunt convins ca mi-ai trimis si ciocolata, dar cred ca zdrentele alea de la posta au mancat-o”.

  291. CORINA 18 December, 2009 at 10:47

    Mos Craciun, as vrea ceva, asta daca s-ar putea!
    Sa vii cu sania..direct la poarta MEA!
    sa-mi aduci in dra ceva…un LAPTOP DE AI AVEA!
    TE ASTEPT MOS CRACIUN!

  292. C.Nistor 18 December, 2009 at 10:47

    Aaa..pai..buna:-??.Fie-ti milaaaa…vreau laptopul ala…cer prea mult?:-\..sa stau si eu pe feisbuc si pe hafaiv5..:-??.oke..?.mersi..cele bune:)

  293. gushteru 18 December, 2009 at 10:48

    Mosule, accepti si variante?

  294. maria 18 December, 2009 at 10:48

    Nu ma pricep la vorbe.. Dar daca mi-ai pune sub brad un Laptop, as putea sa-ti scriu niste declaratii:-)…(nu de avere)

  295. CORINA 18 December, 2009 at 10:49

    Ce sa scriu dragutul meu, ca la mine tu sa vii?
    “””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””
    Mos Craciun, as vrea ceva, asta daca s-ar putea!
    Sa vii cu sania..direct la poarta MEA!
    sa-mi aduci in daR ceva…un LAPTOP DE AI AVEA!
    TE ASTEPT MOS CRACIUN!

  296. LENUS 18 December, 2009 at 10:51

    DACA UN HP AS CASTIGA/EU PE TINE TE-AS PUPA/SUB BARBUTA TA STUFOASA/DE N-AI MAI PLECA ACASA!

  297. maria 18 December, 2009 at 10:56

    Iar daca te opresti sub bradul meu… sa stii ca ‘dispozitivul de tinut in poala” HP imi va aduce mereu aminte de cel care tine copiii in poala si le indeplineste dorinte..
    Si nu te lua dupa cei care-ti spun ca ar fi cazul sa dai jos barba aia alba si kilometrica-sunt invidiosi.. Plus ca anul asta se poarta stilul asta mai nelijent:-)
    P.s. Ti-am spus ca esti eroul meu preferat?:-)
    Yours trully,
    Maria

  298. Kovacs 18 December, 2009 at 10:56

    Draga mosule,stiu ca esti de gasca 😉 si ca imi dai mie laptopu

  299. Bear Grylls 18 December, 2009 at 11:01

    Mosule,hai da-mi-l mie
    Fiindca stie meserie
    Iar eu sunt copil sarac-
    Bugetar aurolac.

  300. sandi 18 December, 2009 at 11:02

    Daga Mosu,
    Am 2 hani si ubesc btoanele.Mama mea dat un leptop jucalie, da’ nu ma pacaieste ea pe mine.Nu vlei tu sa aduci btoane multe Mini?

  301. Arsulici 18 December, 2009 at 11:03

    Moșule ce tânăr ești
    E prima iarnă când vii la mine
    Nu te mai las să pleci
    Dă un HP doar pentru mine!
    Ca pe net să ma loghez
    Și-aici să comentez

  302. simona 18 December, 2009 at 11:03

    draga mosule,stiu k esti bun si darnic,asa ca te rog sa ma ajuti si pe mine sunt la facultate si am nevoie de un laptop,nu de alta da am mult de invatat si de comunicat cu toata lumea ,asa as putea vorbi cu tine si ti-as spune ce coleg de facultate a fost bun tot anul si care a fost rau si astfel te-as ajuta in munca ta de peste an ,implinind dorintele oamenenilor buni,deci ti-as face un serviciu…asa ca te rog mult sa te gandesti la propunera mea si daca se poate chiar sa o implinesti.te pup dulce mosule.
    PS.sunt un copil cuminte

  303. adriana 18 December, 2009 at 11:05

    Un cocos si o gaina se certau langa vitrina
    Laptopul ea si-l dorea iar cocosul o-ntreba
    La ce-ti foloseste tie cand e criza,saracie…
    Puii ne asteapta-n casa fara o paine pe masa
    Daca mosul vrea sa-ti dea
    Un cadou asemenea
    Sa se bucure si puii
    De un frumos HP mini.

  304. Diana 18 December, 2009 at 11:05

    Draga Mosule ,

    Doresc sa iti spun ca iti multumesc de fiecare data cand vii.Mereu mi-ai adus bucurie in suflet si in casa.Dar imi pare rau sa iti zic ca am fost anul acesta la VOT si nu ai fost pe lista,nici de mos cuminte nici de obraznic.ideea era ca voiam sa te votez ca presedinte.Sigur ar fi fost tara aceasta mult mai buna si de copii cuminti ! uite asa ar fi fost lumea mai buna,stiindu-te pe tine ca presedinte! Nu te schimba,ramai asa cum esti ! TE IUBIM,sa nu uiti asta NICIODATA !!! >:D<

  305. Grigore Cristina 18 December, 2009 at 11:07

    Yo la la la hi hu hu
    Yo la la la hi hu hu
    Ce se aude ?…E mosu’!
    Din Laponia el vine
    Si se opreste la…Mine
    Cu un laptop PC HP Mini.
    Ca sa-i desenez o harta
    Si pe mail sa i-o trimit
    Ca sa nu cumva sa creada
    Ca Budapesta e a noastra.
    Si pentru ca dragut este
    Si e din a mea poveste,
    Ii doresc sa intinereasca
    Razand cu revista voastra,
    Daily Cotcodac, stiu bine
    E un leac de fericire…
    Hai…mai treci si pe la mine!

  306. cozzin 18 December, 2009 at 11:10

    Băi Moşule, şi tu eşti cu mânăreală, ca ăştia de la DC?

  307. raluca 18 December, 2009 at 11:11

    Ar trebui sa se voteze si in Romania un decret de lege pentru a omologa in mod oficial meseria de Mos Craciun..Dar sa fie un Mos Craciun adevarat ,acel “MOS CRACIUN”,care sa stie ca Bucuresti e capitala Romaniei si ca Dracula a fost vampir,un mos care sa reuseasca sa ajunga si la studentii care isi doresc un laptop micut si dragut(pe care sper ca elfii tai stiu sa il confectioneze),asa ca mine…Si sper sa vii deoarece acoperisul meu seamna cu o pista de aterizare perfecta penreu sania ta…Si ti-am pregatit si lapte cu prajiturele special pentru tine…:)

  308. maftei 18 December, 2009 at 11:12

    mosule am o rugaminte la tine anul acesta sa treci si pe la mine k in ultimi ani ai cam uitat si mosule sti ca sunt nascut pe 25 decembrie 1989 si un laptop mi-ar trebui ca am crescut si sunt la facultate si pentru a invata scrie si altele am nevoie de laptop ar fi un suprer cadou si de mos craciun si de ziua mea . orcum srbatori fericite

  309. LiviuL3e 18 December, 2009 at 11:14

    Cand eram mai mic am rams uimit
    De un om pe care pe hor cocotat l-am intalnit
    E cel care ne-aduce iarna cadouri multe
    Se apropie de brad si-apoi el fuge iute
    Trebuia ca eu sa fiu mereu cuminte
    Pentru ca mosul sa nu ma uite
    Dar intr-o zi pe net a aparut
    Plin de mister, in ureche cu-n cercel
    Un mos virtual,in sac cu-n laptop shukar
    Mosule, ce hacker esti,
    E prima iarna cand vii la mine
    Nu te mai las sa scapi,
    Vreau sa imi dai acel laptop mie
    Dute tare vino lent pt mosu asta nu aveti talent.

  310. Larisa U. 18 December, 2009 at 11:15

    Draga Mos Craciun, de mica iti scriu in fiecare an.Anii au trecut noi am evoluat acum iti scriu pe net si daca anul acesta primesc ceva…e clar, posta romana ne fura. 😉

  311. LostAngel 18 December, 2009 at 11:15

    Mos Craciun poate te-a lovit anul acesta criza financiara,de aceea imi reduc marimea cadoului:vreau un laptop mini :D!

  312. Shakti 18 December, 2009 at 11:16

    Dragă Moşu,am fost fată cuminte.Mi-a găsit tati job.Din leafă am luat pantofiori şi poşetuţe.Roz.Scriu din NetCafe.HPMini asortat 4 me. XOXO

  313. Dana Cirtog 18 December, 2009 at 11:16

    Draga Mos Craciun,

    Iti scriu pentru ca imi doresc foarte mult un laptop, sper sa fie un PC Hp Mini 😀 Mi se pare extraordinar!Mai ales este mic, numai bun sa il bag in rucsac si sa il plimb peste tot cu mine.Mi-ar fi de mare ajutor cand as merge la parinti acasa. Tare ma mai plictisesc pe tren. Nu-i asa ca mi-l aduci mie? Te roooooooog.

    Sarbatori fericite!!!

  314. Msra Ardelean 18 December, 2009 at 11:18

    AHO, AHO, internauti iubiti,
    Stati putin, nu scoluiti,
    Ci cuvantu-mi auziti:
    S-a iscat o mare veste
    Ce va spun eu, nu-i poveste
    Cum ca cei de la HP
    Bunatate or ave
    Minilap sa dea in dar
    C-un design vizionar.
    Mosule de la HP,
    Vii cu gadgeturile dragi
    Indesate prin desagi.
    Manati, mai,
    HAI, HAI!

  315. andrei 18 December, 2009 at 11:18

    Mosule, eu sunt insurat. Adica, bucurii nu prea mai am in viata. Am nevoie de laptop pentru a pune pe el un mileu primit de la soacra-mea. Asa am o scuza cand il arunc cat-colo de mai multe ori pe zi cand deschid laptop-ul. Si ce bucuros as fi!

  316. alinar 18 December, 2009 at 11:18

    draga Mosule, pentru ca eram un copil care te stiam de ,,Mos Gerila” si pentru ca din 89 te-ai schimbat si mi-a fost putin greu sa ma invat cu noul tau nume si mai ales pentru ca baietii mei (care sunt la scoala si au muuuulte dorinte catre moshu’)se cearta pe calculatorul meu vechi …te rog sa ne faci o surpriza cu un laptop.Promit ca nu mai las pe nimeni sa-ti zica mos Gerila!

  317. Claudiu 18 December, 2009 at 11:23

    Salut mosule, aici mos Gerila. Am sa iti spun si eu ceva: daca nu imi dai laptopu’ ma duc la stan si fac scandal. Domnule gadeeaaaaaaaaaaaaaaaa

  318. gc 18 December, 2009 at 11:25

    mosh dak i-mi dai mia laptopu plzz sa sti k no sa regretz ca eu am mare nevoe d el si am fost si qminte plm salve!!!!!!11

  319. fbronnie 18 December, 2009 at 11:29

    Mosule, nu veni in Romania ca nici renii tai nu se descurca cu troienele de pe la noi. Trimite-mi doar laptop-ul acela mini, cu posta. Ms!

  320. fbronnie 18 December, 2009 at 11:31

    Ah, era sa uit…i-am dat tweet lui Mos Craciu. Dar nu sunt sigura ca mi-a dat follow:
    http://twitter.com/fbronnie

  321. Iulian 18 December, 2009 at 11:31

    Mosule nu ii asculta pe libidinosii astia…Mie de fapt mi se cuvine acest laptop… eu iubesc cel mai mult calculatoarele… uite le dedic si o poezie :

    Si daca RAM-uri bat in geam
    De se cutremur FLOPPY!
    E ca in HARD eu sa te am…
    Si-n DOS sa mi te apropii!!!

  322. Marius Farcas 18 December, 2009 at 11:33

    Mosule iti spun acum,
    Da-mi si mie un laptop bun,
    Un laptop Hp Invent,
    Sa-mi trag si eu internet,
    Ca sa stau si eu pe chat,
    Sa intru la agatat,
    Ca rabla mea…s-a stricat,
    Ca am cu una intalnire,
    A spus ca-i place de mine,
    Una bruneta cu par drept,
    Pe maini pe fata si pe piept
    La 83 de ani si-un pic
    Mi-a zis c-ar vrea sa-i fiu gagic
    Si-acum vreau sa-i arat ca am
    Un laptop bun,nu un cazan
    Sa ma dau mare cu-n HP
    De la Daily Cotcodac se stie!!!

  323. Octavian 18 December, 2009 at 11:35

    draga Mosule,
    cred ca ma mai tii minte. sunt eu, ala mic care iti scrie de vreo 5 ani de cind a invatat sa faca bastonase si cerculete pe hirtie dictando… ti-am scris la inceput pe servetele de masa pe care mi le dadea mama, spunindu-mi ca numai asa poate mosul sa stie ce sa imi aduca. e drept, ti-am cerut bicicleta, mi-ai adus o masina cu telecomanda, ti-am cerut anul urmator bicicleta, mi-ai adus un camion de jucarie si niste animalute de plus, am perseverat, voiam neaparat o bicicleta, mi-ai adus un ghiozdan frumos, e drept, plin cu jucarii. anul trecut ti-am scris din nou cit de caligrafic am putut eu ca vreau o bicicleta, mi-ai adus un telefon mobil, e ok, frumos, elegant, dar eu voiam bicicleta.
    anul asta ti-am scris din nou, VREAU BICICLETA, TE ROG FOARTE FOARTE FRUMOS. sunt convins ca nu o sa ma asculti nici de data asta si o sa imi trimiti un laptop PC HP Mini…

    cu speranta, prietenie, incredere, dragoste si dor de bicicleta,
    ala micu’

  324. Mihaela 18 December, 2009 at 11:37

    Anul trecut mi-am petrecut Craciunul la munte.Eram in Brasov,cazata la o vila superba si cu o ora inainte de miezul noptii am ramas fara sucuri.Am plecat sa cumpar si m-am ratacit,n-am mai stiut unde sa ma intorc.Telefonul il lasasem in camera;pe cine intrebam de vila,dadeau din umeri.Se facuse ora 1 noaptea,prietenii mei erau ingrijorati si au sunat la politie.Intre timp plecasem si eu spre politie,ultima speranta.Ajunsa acolo,am fost intrebata cum ma cheama si am fost condusa la destinatie.Culmea,vila era foarte aproape si eu ma invartisem in cerc fara sa-mi dau seama ca eram la cativa pasi.

  325. marina 18 December, 2009 at 11:40

    mos craciun ,desi esti gras si batran ,toata lumea te iubeste si ar manca niste peste/in cinstea ta si a lui merry cea cu vin o incoa/eu un laptop imi doresc ca cu tn sa chatuiesc/pe mess pe twitter sau unde vrei /doar sa mi lasi sub brad laptop ul!! hohohoh

  326. Adela 18 December, 2009 at 11:44

    Aho -aho Mos Craciun
    E’un Mos e mos mishto’
    Nu mai pune in sacu’ lui
    Mere , nuci , papusi Hai-hui
    Fiindca s-a modernizat
    De Hp el a aflat !
    Ca-am fost fata cuminte
    Codcodac nu o dezminte !
    Si… cum nu m-am maritat
    Mosul’ mult s-a bucurat !
    Un mini Pc mi-a rezervat
    Fericirea s-o gasesc
    In Ajun cand il primesc !!!

  327. George 18 December, 2009 at 11:46

    Draga mosule, mi-as dori acest laptop pentru sotia mea, sa pot sa mai joc si eu un CS sau sa ma uit pe o pagina de sport…

    Pleeeeeease

  328. Dj`NeTh 18 December, 2009 at 11:47

    Sarumana Mosule:X…My Name Is Dj`Neth…In caz ca nu stii inglish : Ma numesc Dj`Neth…O cafelutza ceva? unde stai mai draga Moshule?? Ca vin la tine sa iti fac o serenada:X poate imi aduci si mie laptopu ala mishto;))…Apropo am un casetefon:X…dala mijto..marca “moshu”[o serie mai noua scoasa de Pionner]..til fac cadou;)…sa il pun pe sanie:X acolo mijto:>…sa vezi cate gagici o sa umble dupa tn:X si o sa strige: UITEL PE MOSHU MANCAIAM Cocosu:))…Boxe nu-ti mai dau:P…ca iti iei si tu singur din Carefour :)) sunt ieftine oricum la banii tai:X…Mosule daca imi dai mie laptopu Stii ce fac?? Iti fac site:X Iti pun si banner pe 3 Site-uri;) Unul Porno:X : http://www.nethtube.in pe Al meu Oficil http://www.djneth.net [aman2 sunt ale mele:X deci imi permit;))] Si pe Site-Ul Radio Power: http://www.powerdeejays.com :X Deci ma Jur sa Mor Io:)) ahi ca te astept cu Laptopu…si nu fi bulangiu sa nu mil aduci ca ne suparam;))..app vezi ca stau in Titu Prin Dambovitza Intrebi de Florentin ca sigur ma stie Lume;))…team pupat pe Portofel:X

  329. Iluzii 18 December, 2009 at 11:47

    As vrea tare mult sa castig.
    Sa ma culc cu un Toshiba si sa ma trezesc cu un HP.
    Am vaga impresie ca am mai patit ceva de genu de curand:)

  330. Cornelia A. 18 December, 2009 at 11:49

    Intrebare: De ce sta mos Craciun cu fata la nord, spre Laponia?
    Raspuns: Ca sa-i creasca muschi pe piept!

  331. Bocanet Raluca 18 December, 2009 at 11:56

    Mos Craciun de prin nameti
    Aduceti-mi daca vreti
    Un laptop mai mititel
    Sa ma joc si eu cu el
    E-mailuri sa trimit
    Cand sunt mai nefericit
    Pe Goagal sa accesez
    Si voios sa ma distrez

  332. Farcas Felicia 18 December, 2009 at 11:56

    Sub brăduţ e o cutie,
    Înăuntru ce să fie?
    Am deschis-o şi: mirare!
    Un HP din ea apare.
    Moş Crăciun e inteligent,
    Mi-a trimis Hp Invent!
    Unul bun, nu jucărie!
    Ce procesor! Ce bucurie!
    Performante cu renume,
    Un cadou cum nu poti spune
    Dar mai important e ca
    HP si Cotcodac mi-l da!

  333. Dj`NeTh 18 December, 2009 at 11:58

    Mosule nu te lua dupa ei>:P…ca astia mint x(….iate dupa mn:x ca eu tin cu tn;))…app iti fac si melodie:)) si tio canta PUNCT ;))…intrumentala/rock/dance/house/ ce vrei tu:)):X:X doar adumi o data laptopu ala:X:X:X

  334. Alina 18 December, 2009 at 11:59

    Draga Mos Craciun,cum intri in camera,in dreapta este bradul,iar sub brad este un loc liber… Nu uita ca pe 23 e si ziua mea! 🙂

  335. Tavi Rus 18 December, 2009 at 11:59

    4 internauti s-au hotarat sa faca petrecere de Craciun.

    Primul: Bai, eu aduc mancarea, salate, chipsuri, sandwiciuri.TOT !
    Al doilea: Bai, eu aduc bautura, cola, fanta,bere, wisky ..TOT !
    Al treilea: Bai, eu aduc minilaptopul de la HP, cu muzica hip-hop, electro, rock..TOT!
    Al patrulea: Eu aduc FEMEILE !!!
    Primi 3 in cor: Cate ?!
    Al patrulea: Vreo 600 de mega.

  336. ainurici 18 December, 2009 at 12:00

    Lista pt Mosu:iaht,avion,insula,nava spatiala de salvare pt 2012,dar pt ca e criza si un HPmini e ok”la naiba in puii mei”ca am fost cuminte

  337. Diana 18 December, 2009 at 12:02

    Draga Mosule,eu sincer imi doresc masina aia noua.Iti scriu aici doar ca sa ma bag in seama.

  338. alina 18 December, 2009 at 12:03

    Draga mos craciun,
    In fiecare an ma gandesc la tine, astept cu nerabdare sa-mi raspunzi numai cateodata ma uiti, de mult imi doresc un laptop,…si printre altele sa am familia sanatoasa, sa fiu iubita, sa fiu alaturi de iubit, si tot ceea ce isi doreste fiecare dintre noi…. sper ca de data asta sa nu ma ocolesti si sa te gandesti la dorinta mea pentru ca am fost cuminte anul asta…

  339. Marius T 18 December, 2009 at 12:05

    Mosule vreau hp-ul pentru soacra-mea s-o tin ocupata.Imi tot arunca berea si-mi toaca nervii sa am grija de fi-sa.Da-mi un Craciun fericit!

  340. elena stefania 18 December, 2009 at 12:07

    Dlaga Mosule, te log mult sa-mi aduci un tlenulet electlic, o masinuta si o ciocolata” . Se duce copilul la posta si duce scrisoarea.Postaritele deschid scrisoarea, si stiind ca copilul nu a fost cuminte si nu va primi cadoul de la Mos Craciun, o citesc si li se face mila de el. Hotarasc ele sa puna mana de la mana si sa-i cumpere copilului darurile. Strang ele banii cumpara trenuletul, cumpara masinuta, dar de ciocolata nu le mai ajung banii. Trimit cadoul copilului. La cateva zile de la Craciun copilul duce la posta o alta scrisoare cu multumirile pt Mos Carciun: ” Dlaga Mosule, iti multumesc pentlu cadouli, tlenuletul este magnific, masinuta este supel. Eu sunt convins ca mi-ai tlimis si ciocolata, da cled ca nehalitele alea de la posta au mancat-o….

    dar cu siguranta un laptop…il vor opri la posta

  341. Diana Sirghi 18 December, 2009 at 12:13

    Mosule, Stramosule,
    Ce mai faci tu, rosule?
    Ca de cand n-ai mai urat
    PC-ul mi-a sucombat
    Un troian l-a-ncalecat
    A luat sursa si-a plecat..
    Iar dupa asa un hop
    Visez aprig un laptop!
    Ca sa am si eu un Mini
    Hai si s-auzim de bini :):):)

  342. SiMoNeTtA18 18 December, 2009 at 12:14

    Mosule iti dau un tweet
    Anu’ asta n-am primit
    Chiar ce eu mi-am si dorit
    Dar te rog eu sa primesc
    Laptopul ce mi-l doresc.

  343. vili 18 December, 2009 at 12:16

    arbatori Fericite si un brad cat mai frumos, sa vina Mos Craciun cu un Ferrari si sa plece pe jos.

  344. RoLitoral 18 December, 2009 at 12:17

    4d6f73204372616369756e2c20767265617520736920657520756e204850204d696e69203131302e

  345. gigi 18 December, 2009 at 12:19

    Dear Santa.

    Gief laptop.

    PLSKTHNKS

  346. Flor ina 18 December, 2009 at 12:23

    Mos Craciun cu plete dalbe, am auzit ca niste cercetatori te-au declarat ca fiind un exemplu negativ pentru noi copiii, deoarece esti GRAS!! Banuiesc ca nu te simti prea bine din aceasta cauza, asa ca m-am gandit la un targ! Daca imi vei pune mie sub bradut acest minunat cadou (Laptop PC HP Mini) te voi ajuta sa slabesti cu niste diete gustoase si sanatoase, vom alerga impreuna prin parc, vom merge chiar si la o sala de fitness 🙂

  347. pandele andra georgiana 18 December, 2009 at 12:23

    Draga Mosule,

    Stiu ca nu am fost prea cuminte, dar promit sa incep sa fiu de la anul.
    Pentru asta, insa, am nevoie de ajutorul tau. Vezi tu?… Daca parintii stau tot timpul pe capul meu…incep sa devin irascibila si de nestapanit. De aceea m-am gandit sa-i trimitem intr-o excursie, cat mai departe de Romania, pentru a se distra si a uita de mine. Ce zici? Poate in Laponia, de unde vii tu, sau oriunde altundeva. Ar fi un cadou deosebit, nu crezi? Asa se vor cumintii si ei si eu.

    In speranta ca ma vei ajuta sa devin un copil cuminte si vei trata cu maxima seriozitate scrisoarea mea, iti trimit mai jos adresa unde poti livra laptop-ul PC HP Mini:

    “aceeasi ca anul trecut”

    Cu multa speranta in suflet pentru indeplinirea dorintei,

    Un copil stresat

  348. Raluca 18 December, 2009 at 12:30

    Mosule, ce smecher eeesti
    Cu laptop mini tu vii la mine,
    Nu te mai las sa pleci,
    Noapte de noapte s-o ardem cu filme

    Mosule, ce darnic esti,
    Nu mai vreau sa te opresti.
    Dorinte sa-mi indeplineeeeesti :D/
    Mosule, chiar imi doresc aceste laptop si chiar am fost o adolescenta cuminte , cu suflet de copil.Te astept cu drag! :*:*:*

  349. Stoica Madalina 18 December, 2009 at 12:31

    Mos Craciun….daca imi dai acest laptop de Craciun…iti promit , Cao sa ii fac mutarea la sora mea , si o sa o enervez zilnic cel putin dublu pe cat am enervat-o pana acum , promit sa fac mult mai multa dezordine in camera…aa da…si promit ca o sa invat doar atat cat sa trec clasa…stii situ…ani in plus de scoala nu imi fac bine….dar o sa ma straduiesc sa invat pe notsa 5.

  350. madalina 18 December, 2009 at 12:32

    mi-as dor acest laptop pt ca ar fi, propabil, singura mea bucurie din acest an. desi o bucurie mai mare ar fi posibilitatea de a-mi procura singura unul, lucru care cred ca nu se va intampla in urmatoarele luni sau chiar anu. desi am terminat o faccultate cu media 10 nu reusesc sa ma angajez niciunde deci….si acesta ramane se pare in categoria visuri. as vrea sa mi se indeplineasca macar dorinta asta….

  351. STOICA DANIELA 18 December, 2009 at 12:35

    Draga Mos Craciun inainte sa vii la mine cu cadourile treci pe la Daily Cotcodac ca mi-au pregatit un cadou(un leptop)ial si adumil impreuna cu toate celelalte cadouri care le ai.LA MULTI ANI.

  352. pandele andra georgiana 18 December, 2009 at 12:35

    Draga Mosule,

    Stiu ca nu am fost prea cuminte, dar promit sa incep sa fiu de la anul.
    Pentru asta, insa, am nevoie de ajutorul tau. Vezi tu?… Daca parintii stau tot timpul pe capul meu…incep sa devin irascibila si de nestapanit. De aceea m-am gandit sa-i trimitem intr-o excursie, cat mai departe de Romania, pentru a se distra si a uita de mine. Ce zici? Poate in Laponia, de unde vii tu, sau oriunde altundeva. Ar fi un cadou deosebit, nu crezi? Asa se vor cumintii si ei si eu.

    In speranta ca ma vei ajuta sa devin un copil cuminte si vei trata cu maxima seriozitate scrisoarea mea, iti trimit mai jos adresa unde poti livra laptop-ul PC HP Mini de care am atata nevoie pentru a cauta cele mai avantajoase oferte ale agentiilor de turism:

    “aceeasi ca anul trecut”

    Cu multa speranta in suflet pentru indeplinirea dorintei,

    Un copil stresat

  353. fuMANchu 18 December, 2009 at 12:36

    moshule mancatzash gura lu matale,da ce laptoc shukar ai! …ia da sa ma uit shi io mai d’aproape

  354. Andreea Cristiana 18 December, 2009 at 12:36

    Draga Mos Craciun,

    Promit ca nu-ti voi mai pune capacane pentru soareci pentru a te gasi a doua zi lesinat langa brad(nu pentru ca n-as vrea sa te vad, ci pentru ca faci tu ce faci, si mereu gasesc cainele in locul tau). Voi renunta si la camera de filmat pentru ca spiridusii umbla si fac trucaje in care te schimba pe tine in parintii mei. Esti tare smecher si nazdravan, Mos Craciune, fapt pentru care o sa trag de sfori si o sa-I spun lui Mos Nicolae sa-ti falimenteze fabrica de jucarii. Ha !ha! Daca preferi asta in locul celeilalte, o sa ma fac, din pacate,ca ploua in schimbul unui bonus substantial pe care mi-l vei lasa sub brad! Si n-o lua ca pe o mita pentru ca e doar o stimulare a bunei functionari a spiritului Craciunului!

    Pentru ca ar fi cazul sa trecem la subiect, dupa o introducere cu rol de a te pune in tema cu mediul in care vei intra de dragul Craciunului, sa trecem la afaceri!Cum anul trecut probabil ca ti-au ramas cadourile in cosul prin care ai incercat sa te strecori si la mine n-a ajuns mare lucru, iti propun crestineste sa te revansezi anul acesta! Poti lasa cu incredere sub brad un laptop PC HP Mini. Restul dorintelor le las pe anul viitor, nu vreau sa te incarc!

    Cu drag, Andreea

  355. dyana 18 December, 2009 at 12:37

    draga mosule sti cat d muuuuuuuuuuuuuult tin la tine (desigur si la acest dragut si roz laptop)cred ca desi nu prea am fost eu cuminte cum sa irosesti tu acel minunat laptop pe altii copiiii irosestel pe mine ca nu8 ma deranjeaza deloc daca laptopul vine si imi bate la usa.O sa-l primesc si o sa-l gazduiesc toata viata kla mine in casa desigurrr daca mi-l vei da,dar sigur la mine va ajunge ca stiu eu la cat sunt de ghinionista sigur la mine va ajunge .

  356. Ana Maria Gavrila 18 December, 2009 at 12:40

    Mos craciun! Esti cel mai bun!

    Mos craciun, mos craciun,
    Dintre toti tu esti cel mai bun!
    Ai un sac cu daruri si jucarii
    Pt noi HP, Cotcodac si copii.

    Un cadou mai maricel
    Culoarea gri de soricel
    Imi doresc sa ajunga la mine
    Un laptop mini in cutie!

    Draga mos craciun
    Tu esti darnic si esti bun
    Dar acum trebuie sa iti spun
    Ca tot anu am visat
    Sa joc solitaire in pat
    pe un laptop hp mini
    care-ar prinde numai ghini

    Acasa mai am trei frati
    Suntem patru frati patati
    Si promit sa facem cinema
    Pt noi si toata familia.

    Aceste randuri eu le inchei
    Mamei sa ii cimpar brebenei
    Tie iti urez in ciorba taitei
    Si anu asta sa nu ai parte de derbedei.

    Craciun fericit mosule si tie si un an nou fericit!

  357. pavixi 18 December, 2009 at 12:56

    Draga Mosule, Sunt un copil care sta toata ziua cu burta pe taste, imi ascult parintii si nu dau spam. Am invata bine sa scriu codurile HTML si-am luat note mari la SEO. Ma culc devreme si nu ma uit pe siteuri porno, imi strang singur patul si imi rezolv singur bagurile. Tare mi-as dori un laptop sa-mi verific zilnic mailurile si sa-ti mai trimit cate-o felicitare electronica. Promit ca de la anul o sa fiu un utilizator fidel al siteului dailycotcodac.ro. Sa fii sanatos mosule si sa cresti in tarfic.

  358. kta 18 December, 2009 at 12:57

    Ho Ho Ho
    Cine vine?
    Vine Mosu.
    Cu un laptop pentru mine
    Ca voi fi cuminte
    De acum inainte
    Si el stie bine
    Kta nu minte
    Si mai vreau sa-ti spun
    Ca in seara de craciun
    Te voi astepta
    Sa-ti spun
    “Mos Craciun , tu esti cel mai bun”
    [“:)) AI VREA TU”]

  359. Potoroacă Adrian 18 December, 2009 at 12:58

    Draga moșule ,

    Știu ca poate n-am fost cel mai cuminte baiat de 18 ani anul asta si stiu ca a ajuns criza si pe la tine,dar te rog mult de tot sa imi aduci un laptop HP mini pe care mi-l doresc de mult.La mine in familie este un singur calculator vechi de 4 ani pe care toti 4 membrii familiei vor sa il butoneze.
    Toti se plimba pe usa camerei in care este calculatorul…deci liniste si intimitate la standard european(insuficient)…si bazaie si calculatorul saracul ca e obosit,si daca vreau sa iau unitatea lui pana la un prieten trebuie sa iau un carucior pentru ca nu a tinut regim si e supraponderal.
    Tare as vrea sa am acel laptop HP Mini care este mic,inteligent, si cu care ma pot retrage in camera mea..Deci nu uita de mine si anul asta,chiar daca e criza,ok?

  360. cata 18 December, 2009 at 13:02

    hpu’ meu de acasa se simte singur si e cam pe moarte, vrea un fratior caruia sa nu i se mai arda diverse piese, sa salveze onoarea familiei

  361. betivul 18 December, 2009 at 13:02

    Stimabile!
    Mi-ai promis ca daca iau premiu I pe clasa I-a imi aduci o bicicleta.M-ai mintit!Mi-ai promis ca daca intru la facultate imi aduci o masina.Ciu-ciu masina!Mi-ai promis ca daca termin faculta in primi 10,imi faci cadou o casa.Si acum,dupa 15ani,stau in chirie uitucule!Mi-am luat din banii mei scaner HP,imprimanta HP dar am ajuns la fundul sacului…Da-mi mie laptopul fit-ar barba sa-ti fie,ca i-am promis fiului meu ca daca ia premiu I anu’ asta ii aduce Mosu un laptop PC HP Mini!
    ~X( ~X( ~X(

  362. ioan 18 December, 2009 at 13:05

    Draga Mos Craciun , mai tii minte iarna trecuta cand ai venit la mine cu telefonul ala n95…si te-am invatat sa umbli pe el …pe GPS,ca sa gaseti casele fiecarui copil din lume ;;) ……sa stii ca si anul acesta am fost foarte cuminte , mi-am ascultat parinti, mi-am ajutat aproapele la nevoie, desigur u tre sa stii toate astea deja si pe pariu ca ma ai trebut in lista baietilor cuminti care vor primi un leptop HP mini care ma va ajuta mai mult la sc.(leptop+net=> globalizarea informatiei ….ne aduce mai uniti uni de alti )

    cu drag,
    ioan

  363. Alina 18 December, 2009 at 13:12

    Draga Mos Craciun, nu crezi k laptop-ul asta ar arata bine la mine pe birou?:>ah?:>nu??:O ei pe naiba..te inseli moshule>:P..am fost cel mai cuminte copil anul asta;;)asa k eu zic sa mi-l trimiti mai repede :D:D

    Sar`na Mosh Craciun!:”>

  364. Hanu Nicoleta-Stela 18 December, 2009 at 13:13

    Mosule da-i cu HP-ul!
    Si acum o urare: La multi ani si la mai mare!

    HP,HP, copii si frati,
    Stati putin si nu HashP-ati
    Langa HP v-alaturati
    Si HP-ul ascultati!

    Iarna-I grea, HP-ui mare
    Semne bune HP-ul are
    Semne bune din belsug
    Din HP-ul fara plug.

    Ia mai HashP-ati mai flacai,
    Si sunati din HP-ul cu zurgalai!!!

    La HP si la multi ani!
    Noi am mai cotcodaci, dar HP-ul prea mare va fi…

    Hai Mosule, un HP ne dai?

  365. Paul T 18 December, 2009 at 13:16

    Mosule… stiu ca te-ai ratacit, dar din pacate n-ai reusit inca sa gasesti si adresa mea pt. a imi aduce HP-ul! Stiu ca te-a afectat criza si ca esti zgarciob dar totusi nu uita ca noi inca credem in tine si ca te asteptam cu dulciuri, voie buna si o tuica fiarta! eee, si unde mai pui ca a si nins si avem zapada din belsug pentru a-ti face un om mareeeeee de zapada si a ne da pe sanius! Asa ca, nu mai lenevi, pune-ti sacul in spinare si vom mere’ la sanius pentru ca mai apoi sa ne bucuram toti impreuna langa un foc cald plin de colinde, impodobit cu zambete si fara grija ca in Noul An o vom duce mai rau! La Multi Ani, Sarbatori Fericite, sa aveti parte de cadouri din belsug pentru toata lumea, daca nu, macar de zambete si voie buna!

  366. carmen 18 December, 2009 at 13:18

    – De ce e Craciunul ca o zi de lucru ?
    – Pentru ca tu faci toata treaba si burtosul in costum primeste toate laudele !
    Asa ca burosule vino si la mine anul asta si nu uita sa-mi aduci laptopul PC HP Mini.Nu te fa ca uiti si anul asta de mine, pentru ca sti ca am papat tot si m-am ingrasat 5 kg din cauza asta, am ascultat de toata lumea si am ajuns sa iau „campii„ din cauza asta si nu am injurat deloc anul asta(doar in gand si cu voce joasa).Dar am fost putin cam rea…….dar sti de ce Mosule?..hai sa-ti raspund cu un banc.
    – De ce e Mos Craciun mereu fericit ?
    – Pentru ca stie unde stau fetitele rele …Asa ca daca sti si unde stau nu ai nici cel mai mic motiv sa nu-mi aduci laptopul PC HP Mini.
    Ho Ho Ho

  367. bicu cristian alexandru 18 December, 2009 at 13:20

    Mosule, anul trecut te-am rugat sa ma scapi de restante, dar ai uitat sau cel mai probabil nu a ajuns la timp scrisoarea trimisa. Pentru anul acesta imi doresc un laptop HP, deoarece se anunta iar o ploaie cu restante si vreau sa te tin la curent cu ceea ce se petrece.

  368. miki 18 December, 2009 at 13:21

    Draga Mosule,

    Din sufletul meu de copil inocent si ascultator, te rog sa nu ma uiti anul asta! Am fost cel mai cuminte copil, am luat toate examenele (cu 5 dar hey le-am luat!), am fost la toate interviurile pt joburi (degeaba pana acum) si am ajutat la spalatul vaselor. In special, anul acesta am inceput sa citesc un blog din care mi-am facut obicei (la bautul cafelei de dimineata):Daily Cotcodac.Deci, am devenit mai desteapta si plina de invataturi! 🙂

    Cu lacrimi in ochi de emotie,
    Miki

  369. ramona 18 December, 2009 at 13:22

    Mos Craciun este fantastic,
    Mi-a dat un cadou bumbastic,
    Sexy batranelul imi doreste,
    Un Craciun ca de poveste
    Si un laptop fireste…

  370. Ciubotaru Corina 18 December, 2009 at 13:23

    De undeva de sus, cobori prin cablul de internet, nu pe hogeag, nici semineu si imi pui sub bradul vechi darul tau care imi va alina dorul de cei dragi pe perioada bursei.

  371. Craciunita 18 December, 2009 at 13:29

    Draga Moshule, avand in vedere ca la “Dansez pentru tine” nu pot participa din cauze contractuale, iar la Dan Capatos nu m-am calificat deoarece inca te mai iubesc, vreau sa te rog sa-mi lasi in seara de Craciun sub brad un HP Mini 110 ca sa-l pot face fericit pe spiridusul meu Lucian care te-a ajutat sa pregatesti toate cadourile. Daca nu vei trimite cadourile corect la toti copiii va fi din cauza faptului ca el nu a avut un laptop performant in care sa le tina evidenta, deci daca vrei ca niciun copil sa nu mai sufere niciodata, pentru ca mosul nu le-a adus ce-si doreau ei mai mult, ai putea sa i-l faci cadou anul acesta. Isi doreste de mult unul dar stii si tu ca e modest si nu vrea ultimul racnet de laptop, HP pavilion, pentru ca e constient ca tu il vei avea pe acela, deci zic eu ca HP mini 110 ar fi perfect pentru el – el fiind asa “vertically challenged”. El e mai sfios si nu a vrut sa-ti ceara personal asa ca mi-a zis mie ce si-ar dori de la tine. Stii ca nu mai am bani de cadouri ca i-am bagat pe toti in casa nostra frumoasa pe care am terminat-o acum o saptamana si mai stii ca il iubesc mult, ca e cel mai tare si pentru el as face orice… doar pentru ca te ajuta pe tine.
    Iti multumesc pentru ca esti asa bun cu noi si ne-ai dat si zapada anul acesta.
    Te pupam si te asteptam!

  372. pazzo 18 December, 2009 at 13:31

    Draga mosule batran…
    Din suflet te rog….fii bun
    Si da-mi mie laptopul
    Ca sa nu mai stau la rand
    Dupa mama ,dupa frate
    Dupa tata si iar mama….
    Caci mamica mea cea buna ,
    N-a spalat de-o saptamana
    Nici mancare nu mai face..
    Toata ziua la pc
    Iar noi suntem multi in casa
    Si asteptam… poate ne lasa
    Si pe noi sa ne jucam
    Ca doar e vacanta !
    Fii bun mosule …te rog !
    Caci noi toti ne-om bucura
    Fratele si eu si tata…
    Ca sa nu mai zic de mama….
    Sanatate ,mosule !
    Si te rog ,nu ma uita!

  373. Mihaela 18 December, 2009 at 13:35

    Draga Mos Craciun, stiu ca nu ai fost la facultate, deci nu stii cat de lungi si plictisitoare sunt cursurile asa ca iti spun eu…un curs e lung cam cat e pentru tine noaptea de Craciun…si eu am vreo 3-4 pe zi…Ce zici? Imi aduci un laptop sa-mi scurteze cursurile?

  374. presssy 18 December, 2009 at 13:35

    Draga mosule,

    Tin sa te anunt ca imi pare foarte rau ca l-am pus pe nepotul meu mai mic sa te traga de barba anul trecut, de data te voi inlocuii eu si sper sa nu ma traga nimeni de barba. Cat despre laptop ce pot sa zic as avea nevoie de unul insa nu-i o tragedie daca nu primesc nimic … iar. Poate nu sunt destul de cuminte 😀 😀 😀

    Salutari si sanatate !

  375. Anca Andreea 18 December, 2009 at 13:38

    Draga Mosule,

    140 de caractere sunt prea putine ca sa te conving sa-mi aduci mie acest laptop, asa ca ma bazez pe faptele mele bune pe care le-am facut anul asta. Asa imi voi da seama daca merit sau nu!

    Va doresc tuturor Sarbatori Fericite, sa fiti sanatosi, si mai buni in noul an! Toate cele bune!

  376. yeonsaeng 18 December, 2009 at 13:43

    @mos craciun
    in numele senedecatului iti multumesc ca egzisti si nu mai trebuie sa ne tocim noi degetele pentru un loc fruntas in zelist.
    …da` ce inghesuiala,domne!
    ps:ah,si ia fa-te ca vii mai des!;)

  377. mihai f. 18 December, 2009 at 13:43

    mos craciun tata si mama nu-si permit sa ne cumpere un calculator si de aceea iti scriem tie cu speranta ca vei citi aceste randuri.

  378. Anca Gabriela 18 December, 2009 at 13:47

    Draga Mos Craciun as vlea acest laptop pentru ca mama mea sta prea mult pe calculator si eu nu pot sa intru deloc 🙁 sper ca te vei uita pe lista…si vei vedea ca sunt la copii cuminti..Cu drag Anca

  379. Voroneanu Tiberiu 18 December, 2009 at 13:52

    Draga mosule, imi place ideea ta de a vizita oamenii doar o data pe an vorba aia E Criza De unde benzina dar ai de unde sa-mi iei laptopul !

  380. mariuka 18 December, 2009 at 13:52

    Draga Mos Craciun mi-as dori acest laptop pentru a-mi usura munca, sunt agent de asigarare si am nevoie un laptop cand merg la clienti sa le fac o oferta sau sa le printez polita RCA ( mai nou politele RCA se emit pe calculator nu se mai scriu de mana ca in anii trecuti). Imi este foarte greu cand ajung la un client si il rog sa-mi dea voie sa-i folosesc calculatorul pentru a-i emite polita.
    Daca nu poti anul acesta nu ma supar, astept pana la anul..
    Drum bun Mosule la impartit daruri.
    Cu drag mariuka!

  381. corici sebastian 18 December, 2009 at 13:52

    cucuriguuuuuuuuu,boieri mai!vreau laptop(via mosu!!!!)

  382. andreea 18 December, 2009 at 13:58

    heyy mosule;) sunt o fata obisnuita…p care poate in ficare zi o vezi l un supermarket…o fata care inkearka sa fie kat d kat in tendinta cu ceea ce presupune lumea…noutaty si multe altele…poate ca printre multi altii imi doresc si eu acest laptop..nu cred ca il voi castiga pentru ca multi au poate niste comentarii mult mai avansate ..mult mai…nah intelegi u…si poate ca au nevoie de acel laptop mai mult ca mine..dar am zis sa incer:) stiu ca speranta moare ultima;) orikumm sa ramai tot un mos darnik ji sa stii ca kiar daca deja suntem mari ji nu mai “credem” in tine stiu k exista acel mos in fiecare om…in suflete:)

  383. cretu iuliana 18 December, 2009 at 13:58

    MOS CRACIUNE.MOS CRACIUNE
    ANUL ASTA.TOT PE BUNE.
    CA AM FOST FATA CUMINTE
    AM LA TINE O RUGAMINTE.
    CIRCULA ONLINE O VESTE
    CA ANUL ASTA CA-N POVESTE
    A VENIT SI RINDUL MEU
    DIN SAC SA MI DAI UN CADOU
    SI DIN CITE AM AUZIT
    O SA FIE UN LEPTOP NOU

  384. punKreas 18 December, 2009 at 14:04

    Mosul,cu tigara-n mana
    Si cu berea langa el
    Se uita dup-o pitzi buna
    Ce miroase a Chanel
    Mosule,dac-un HP imi vei da
    In Banbu te voi invita

  385. tugulea ramona 18 December, 2009 at 14:05

    MULTUMESC MULT MOSULUI PENTRU CA EXISTA SI IL ASTEPT SI IN ACEST AN ,CA DE ALTFEL IN FIECARE AN.SARBATORI FERICITE.

  386. larisa 18 December, 2009 at 14:08

    Draga Mos Craciun,daca nu mi-l vei da mie,n-am sa te mai votez la anul si nici bani de campanie nu mai pupi de la mine.

  387. Stiri scurte | Reporter Virtual 18 December, 2009 at 14:08

    […] Daily Cotcodac a vorbit cu Mos Craciun si impreuna au decis sa dea un laptop HP cititorilor site-ului. Cum? Simplu: trebuie sa-i dai un tweet mosului. […]

  388. scorpion1333 18 December, 2009 at 14:12

    Mosule, daca vii la mine pana in ora 23:00(G.M.T +2) , primesti un service auto la sanie + roti de iarna.Grabeste-te, stocul este limitat!
    PS:nu uita laptopul!

  389. Gariloi Vasile 18 December, 2009 at 14:13

    Draga Mos Craciun,
    Stiu ca n-am fost bun!
    Am facut prostii
    Ca si alti copii!
    Daca merit un cadou,
    Vreau un laptop nou!

  390. Cosmin 18 December, 2009 at 14:17

    Mai Mosule. Nu stiu cum naiba a ajuns internetul la Polul Nord, dar daca imi trimiti laptopul si imi dai idul de mess, am putea chat-ui 🙂

  391. Toto 18 December, 2009 at 14:20

    Mos Craciun daca imi pui laptop-ul sub brad,iti promit ca te fac mai celebru decat Chuck Norris,si mai important decat leru` lu` Hrusca.

  392. Misha 18 December, 2009 at 14:24

    Draga Mosule,

    Anul acesta nu am fost asa de cuminte, dar nici obraznica din cale-afara. Dar tu stii prea bine, ca doar le afli pe toate!
    Asa ca poate imi aduci din belsug sanatate, minte si noroc – vorbele bunicii:))- ca sa pot lucra cu drag si spor la laptop-ul pe care intentionezi sa mi-l faci cadou. Asa vom putea coresponda si pe parcusul anului.
    Cu drag,
    Misha

  393. Dianna 18 December, 2009 at 14:25

    Ehh Mosule..sa`ti spun ce vreau eu ? pai..pe data de 24 as vrea eu sa ma conving cat de bine merge laptopul PC HP Mini pe care il lauda toti si care a ataaaat de ravnit!Hai Mosule ca nu ti`am cerut eu nimic din ce nu poti face rost si chiar nu vreau sa te subestimez.De altfel,daca imi implinesti dorinta o sa`ti fac o tona de fursecuri si o sa`ti dau cate vaci vrei tu ca sa ai lapte toata viata, sa fie si proaspat!Deci Mosule ce zici?Ma apuc de fursecuri?;;)

  394. dinutoiu daniel 18 December, 2009 at 14:26

    Draga Mos Craciun, imi doresc un mini HP pt ca imi place foarte mult,este usor si il pot lua cu mine in turnee de tenis ca sa comunic cu parintii mei.De cand l-am vazut in mag mi l-am dorit,am fost cuminte si ti-am si trimis o scrisoare.Iti doresc un Craciun Fericit si La Multi Ani!

  395. Evelina 18 December, 2009 at 14:32

    Moooooooooooooosule….;;)
    Mooooooooooooooooooooooooosule ;;)
    Stii tu melodia aia “De Craciun, fii mai bun, fii adevarat”?
    Eeeei…ce-ar fi sa fii si tu mai bun Craciunul asta cu MINE :”> si sa imi aduci laptopul mult visat?:):):)
    Haaaai, fii baiat dragut si gandeste-te la faptul ca sunt studenta in anul I, si mi-e tare tare tare greu fara un laptop personal. Promit ca daca imi aduci laptopul, iti pun o vorba buna la tipii din Fast and Furious sa iti upgradeze sania 😀 faci si tu un drift, doua, dup-aia.
    Sau daca nu, il sunam pe 50Cent si ti-o pimpuim.
    Ce zici, te-am convins?;;)
    Un laptop in schimbul unui upgrade la sanie?
    [by the way, daca iti pimpuiesti sania asta nu o sa te faca numai pe tine fericit, ci pe toti copiii din lumea larga care asteapta cadouri de la tine cat mai repede;;)]
    Vezi ce generoasa sunt? Vreau laptopul pentru mine si PACE MONDIALA si copii fericiti pentru restul lumii.
    Hai te pup:*
    Ba nu :O nu te pup :O ai barba si ma inteapa [-(.
    Te voi pupa cand te vei barbieri.
    xoxo ;;)

  396. mara 18 December, 2009 at 14:36

    no bine tinerele (nu de alta, da sa nu te simti jignit), baga mare si lasa-mi laptopul in parcare !

  397. oana 18 December, 2009 at 14:38

    Draga Mosule, imi doresc acel laptop ca sa nu ma mai bat cu fratele meu cand vreau sa stau si eu la pc!! El joaca toata ziua c.s , fifa ,w.o.w..prieteni nu are,fapt kre il face sa-si consume tot timpul in fata calculatorului! Acum iti scriu pentru ca inca nu s-a trezit deoarece sta pana dimineata la pc si acum inca doarme,asa ca am gasit prilejul de a sta umpic la calculator..Acum m-am decis sa-i cedez lui pc-ul ca sa nu mai existe discutii pentru k si asa nu ma inteleg eu cu el.. Il voi lasa sa traiasca in continuare in viata lui ,,imaginara” , pentru ca eu prefer sa traiesc in viata de zi cu zi. Ce sa facem..daca ai mei nu-si permit sa mai ia un pc …din vina ca tot Traian Basescu a iesit presedinte!!! Mosule ai mila de mn:((

  398. Danielu 18 December, 2009 at 14:39

    Draga Mos Craciun,

    Sincer, onest si deschis laptopul este de vis,
    Un cadou mai potrivit niciodata n-am gasit.
    La mine de vei veni, mai cuminte eu voi fi.

  399. Ensi 18 December, 2009 at 14:43

    Draga mosule, anul asta mi-ai adus deja tot ce mi-am dorit. Daca totusi mai vii, noi ti-am pregatit prajiturele si gagici. La multi ani, mosule!

  400. Dragos 18 December, 2009 at 14:43

    Draga Mos Craciun…

    Daca o sa-mi aduci acest Laptop drept cadou o sa-ti gasesc pe net numai Pitzi-Craciunite d’alea de care-ti plac matale, si asta cu doar 2 click-uri, in plus sotiei dvs. in speta D-na Craciun(asa o cheama si pe diriga mea) o sa-i “aranjez” niste poze cu dvs. la un meci de fotbal, asta ca sa creada ca sunteti la meci si nu la Pitzi-Craciunite d’alea de care-ti plac matale…

    Asa ca mosule adu-mi Laptop-ul si eu o sa-ti aduc Pitzi-Craciunite…

    Un targ destul de bun zic eu..

    Sarbatori fericite Mosule!

  401. Dragos 18 December, 2009 at 14:44

    Draga Mos Craciun…

    Daca o sa-mi aduci acest Laptop drept cadou o sa-ti gasesc pe net numai Pitzi-Craciunite d’alea de care-ti plac matale, si asta cu doar 2 click-uri, in plus sotiei dvs. in speta D-na Craciun(asa o cheama si pe diriga mea) o sa-i “aranjez” niste poze cu dvs. la un meci de fotbal, asta ca sa creada ca sunteti la meci si nu la Pitzi-Craciunite d’alea de care-ti plac matale…

    Asa ca mosule adu-mi Laptop-ul si eu o sa-ti aduc Pitzi-Craciunite…

    Un targ destul de bun zic eu….

    Sarbatori fericite Mosule!(cu Pitzi-Craciunitele alaturi)

  402. Cinca Violeta 18 December, 2009 at 14:46

    Draga Moșule,poate anul acesta imi indeplinesti si mie dorinta de a avea propriul meu calculator nu de alta dar sa pot sa fac tot ce imi trece prin cap la el si sa salvez toate pozele si filmuletele haioase din vacantele mele cu prietenii si familia si daca ma gandesc mai bine poate sa ma apuc si de studiat acum in ultimul an de facultate:D…iti multumesc si astept raspunsul tau. pop mwah

  403. memet dalidan 18 December, 2009 at 14:49

    Draga mosule, sa-ti spun,
    Ca te-astept in noaptea de Ajun.
    La noi e criza mare, cica,
    O spun parlamentarii fara frica.
    Ei fac alegeri, aliante,
    Dar bani nu sunt la finante.
    Cica ministrul nu e bun;
    Ce-ar fi sa fii tu, Mos Craciun?
    Ai fi ministrul cel mai bun.
    Si darnic cum esti de fel,
    Mi-ai da laptop-ul cel mititel.

  404. Elis 18 December, 2009 at 14:50

    Iubitul meu Mosulica,
    Cum vrei tu sa fiu o pitzi adevarata fara sa am un laptop???ajung de rasul mondenitatzii pe Dorobanti. Vrei sa apar in “Ciao” la rubrica prost dotate?
    Si daca mi-l daaai…promit ca o sa uit ce varsta ai…si pot sa fiu Monica Columbeanu a ta sau Ana Maria Ferent si tu Ion Tiriac 😛

    PS: Da-mi un laptop PC HP Mini si ma poti vedea-n BIKINY!

    Mini pupicei }{

  405. AlexandraV 18 December, 2009 at 14:51

    Mosule, voi fi mai crepusculara decat zona, ajungand la limita dintre OK si obsesie, si voi rontai Coca-Cola daca laptopul HP va fi al meu.

  406. Gabi 18 December, 2009 at 14:55

    Mosule eu stiu ca tu de fapt existi si ca asculti dorintele oamenilor muncitori care nu au apucat sa isi ia concediu iarna asta. Un HP mini m-ar bucura tare mult :X

  407. Doddy 18 December, 2009 at 14:55

    Pai din cate vad multi vor cutia aia cu butoane ca n-are parintii bani sa le cumpere.Eu sunt in stare sa-mi mananc macaroanele alea verzui cu branza ce atrag mustele!!

  408. Castiga un laptop PC HP Mini | Concursuri online cu premii 18 December, 2009 at 14:58

    […] a site-ului dailycotcodac.ro  prin care sa-l convingi pe Mos Craciun ca iti doresti un laptop HP ( click aici […]

  409. Constantin Claudiu 18 December, 2009 at 14:59

    Pentru mirosul de cetina,caldura celor de langa mine,privirea copilului meu cand sta sub brad cu toate cadourile,meriti o bere de la mine:)

  410. Stoica Samuel 18 December, 2009 at 15:03

    Stimate Mos Craciun,
    In calitate de student cu rezultate peste medie,te informez ca am nevoie de laptopul HP pentru a putea umple timpul liber dintre cursuri cu bucurie, muzica si jocuri.
    Cred ca esti constient ca am nevoie si de recreere ,nu doar de invatare continua.
    Iti multumesc pentru alegerea facuta!
    Cu sinceritate,
    “Viitorul presedinte al Parlamentului European”
    P.S.:Sper ca nu o sa-mi inlesnesti drumul spre glorie!!!

  411. Iulik 18 December, 2009 at 15:03

    Mosule era o melodie ,, Mosule ce tanar esti ” si m-am gandit k daca eshti asha de tanar precum spune melodia imi aduci si mie un leptop k doar shti kta nevoie are o fata de el . 😀 Shi app m-am saturat sa stau pe scaun si sa scriu la calc pe ditamai tastatura in loc sa ma tolanesc in pat shi sa vrb cu prietni in timp ce dorm :)) . Merci moshule , k mai ascultat shi sper sa vi cu leptopul la mn k nu ocupa mult spatiu in sacul tau . :X Si dak nu mai are loc vezi k am eu un sac agatat de geam la balcon suficient de mare sa incapa cadoul pentru mine . :* 😀 🙂

  412. Tudosiei 18 December, 2009 at 15:10

    Afara-i criza. Mi-am dat demisia. Le las laptopul, imi iau pe CD documentele private. Un laptop ar fi bun, la start de business nou.(-8char)

  413. Lissy 18 December, 2009 at 15:11

    Draga Mos Craciun,
    abia acum am inteles de ce nu mi-ai adus niciodata ce ti-am cerut…pentru ca nu primeai scrisorile mele.dara daca imi aduci acest laptop o sa te iert pentru tot si o sa fiu sigura ca primesti mailurile mele, pot sa-ti dau indicatii clare cu adresa si tot asa. in plus m-ai ajuta sa cotcodacesc in fiecare zi mai usor!

  414. Corydalis 18 December, 2009 at 15:17

    Mosule… iti creste rau de tot barba pana parcurgi toate comentariile si nu mai apuci sa dai restul de cadouri

  415. Radu Beniamin Dinu 18 December, 2009 at 15:19

    Draga Mos Craciun
    Sa-mi aduci un Laptop, bun?
    Ca-s ficior cuminte,
    Si ascultator
    Ard de nerabdare,
    Sa ma dau mare
    C-am primit un Laptop
    De la tine, de la Mos Craciun.

    Cu drag,
    ben 🙂

  416. Dan 18 December, 2009 at 15:23

    Mosule,adu-mi orice
    Daca e de la HP
    De-o fi roz nu e dezastru
    Ecranul sa nu fie albastru
    Semnat Dan copil cu minte
    Deloc modest si cuminte..

  417. Alex 18 December, 2009 at 15:26

    Mosul meu esti chiar un domn,
    Adu-mi processor Atom,
    Ecran lat de 10 inch,
    LI-Ion sa nu te incingi,
    Port integrat de retea,
    Intel graphics media,
    Memorie DDR,
    Si un an garantie.
    Mosul meu drag asta e,
    Mini laptopul HP,
    Daca tu mi l-ai aduce,
    Multe cote as produce,
    Pentru ca la noi-n HP,
    Banii vin cu cotele.

  418. Eusebio Hangiu 18 December, 2009 at 15:28

    Mos Craciun,
    De vi-n ajun
    Sa-mi aduci un HP bun
    Sa vad filme, sa surfez
    Si pe blog sa ma semnez.
    Nu-mi trebuie nici prea mare
    Ca sa-l pot lua la plimbare
    Nici prea mic sa fie acum
    Ca doar tu esti Mos Craciun
    Mos Craciune, stiu ce e
    E un mini de la HP !!!
    Ia urati mai zurgalai
    Cu HP de sarbatori !!!

  419. Dragos Tomescu 18 December, 2009 at 15:29

    Mos Craciun fii baietash,
    Da-mi un laptop mintenash,
    Ca am fost baiat cuminte
    Mandrie la orice parinte

    Laptopul de-l voi primi
    Tare fericit voi fi
    Voi striga in gura mare
    Ca Mosul e cel mai tare!

  420. Puiu Mihaela 18 December, 2009 at 15:32

    Am fost un copil obraznic si acest premiu pe care urmeaza sa il castig stiu ca ma va linistii.Multumesc mosule

  421. Cristina 18 December, 2009 at 15:33

    Draga Mosule, as dori un laptop deoarece este mult mai util si mai practic.Suntem 3 frati si este destul de greu sa stam fiecare cat vrea pentru ca noi toti vrem sa stam la pc cate 3-4 ore..si nu mai vreau sa ma cert cu ei din cauza calculatorului.De asta as dori un laptop.Te astept cu drag..si sper ca o sa imi indeplinesti dorinta.Te pup.

  422. fanel 18 December, 2009 at 15:39

    Mosule daca nu imi dai laptopu scot filmuletu’ cu baiatu’ ala de l-ai batut in 2004. Ho ho ho! Crizaciun fericit!

  423. Cornel 18 December, 2009 at 15:41

    Unili,donili, trenili, penili,socot, bocot,ghem,fus date si cu….. Laptopul in sus.La naiba, as face orice pentru laptopul asta:))
    Afara-i frig si inghetat,
    La zapada am tot dat
    Astept pe Mosul sa vina
    Cun HP direct la mine.
    De vrea mosul de nu vrea,
    Eu, un Laptop tot oi lua,
    Unul subtire si usor,
    Cu echipament beton
    Negru,roz sau alb:)
    Si sa nu fie firav.
    La anul si la multi ani!

  424. QuadroQ 18 December, 2009 at 15:46

    Un laptop HP ruleaza fin in mainile unui student la Automatica Si Calculatoare Iasi, chiar si daca e vb de mine :))

  425. Catalina Daniela Nicolae 18 December, 2009 at 15:50

    O sa fie scurt si la obiect. Vreau sa il fac cadou tatalui meu ca sa putem comunica atunci cand este in strainatate.

  426. Sache 18 December, 2009 at 15:55

    Tu esti Imparatul,renii tai sunt bidivii cu stea’n frunte,sania e plina,esti perfect.Te scap eu de laptop,nu tre sa ai griji cu virusi sau ba(c)terii

  427. Puiu Mihaela 18 December, 2009 at 15:57

    sunt noul soft care te poate scapa de virusi.ofera-mi-te

  428. AA 18 December, 2009 at 16:00

    Săru-mâna dragă domnule Moş Crăciun, tu ai mamă?

  429. Iricinschi Stefan Lucian 18 December, 2009 at 16:02

    Pentru mine draga Mosule,laptopurile HP sunt cele mai valoaroase dintre toate laptopurile.De imi vei da laptopul promit sa il folosesc cat mai mult pana la adanci batraneti.

  430. monica 18 December, 2009 at 16:08

    Draga Mos Craciun
    Te astept cu nerabdare in fiecare an la bradul impodobit cu globuri,bomboane de ciocolata si beculete scinteietoare sa vad ce cadou imi aduci.Anul acesta mi-as dori tare mult laptopul sunt o eleva care invata bine si cred ca merit.

  431. mada 18 December, 2009 at 16:11

    E Pink si Chic, si Mini, si mai presus de orice, mi-l doresc! Atat de mult … incat aseara am visat ca iti scriam de pe el!Asa o fi?

  432. smfleu 18 December, 2009 at 16:15

    Multi spun ca ” Mos Craciun nu exista’ ‘ . Pentru mine aceasta a fost cea mai dureroasa revelatie a copilariei. Dintre primii pasi catre maturitate acesta a fost poate cel mai dificil-destramarea unei lumi fericite, plina de caldura, bucurie si dragoste impartasita sub brad.
    A fost nevoie sa treaca multi ani pana sa realizez ca acela era un zvon fals. Acela a fost doar primul pas spre lumea «reala» cum ne place noua sa spunem. O lume rece , grabita , insensibila , care ne fura visele si ne face sa ne rusinam de bunatatea si de frumusetea adevarata. Dar desi timpul e ireversibil , pasii nostri se pot intoarce.Si nu trebuie sa se duca departe, ci sa se intoarca in adancul sufletului nostru. Si sa priveasca lumea de acolo prin lentila curata a ceea ce avem bun fiecare dintre noi.
    Vom descoperi atunci cu placere si poate cu surpriza ca Mos Craciun chiar exista!
    El e tot ceea ce e bun si frumos . Mos Craciun se afla acolo unde este dragoste si bunatate, acolo unde oricine daruieste un zambet, chiar si unui necunoscut pe strada. El este in fiecare sarut, in fiecare zambet, lacrima, gand bun, vorba calda.
    Ii vom simti prezenta cu adevarat abia atunci cand, oprindu-ne din goana nebuna si egoista in care ne aflam, ne vom bucura de fulgii de nea, de caldura sobei si de prezenta celor dragi in jurul nostru. Nu e oare un cadou mai de pret amintirea vesnica a unui peisaj emotionant de iarna decat un obiect vremelnic, sau vibratia nascuta in noi de glasurile curate de copii care ne canta la geam?
    Pragmatismul exagerat ce ne caracterizeaza ne-a facut sa nu credem in nimic ce nu este material -daca nu pot atinge inseamna ca nu exista! Dar realizam ca modul acesta de gandire nu este unul corect ori de cate ori simtim bucurie sau emotie. Si asa cum sentimentele noastre exista la fel de real este si Mos Craciun!
    El ne aduce fericire, sanatate, sclipiri de basm, miros de rasina in casa, copii care se bucura cu inima plina de venirea Mosului.
    Aste find spunse ,s celor ce au rezistat cu cititul pina la sfirsit … Craciun Fericit Tuturor !

  433. evileye 18 December, 2009 at 16:15

    mosule vino si pe la mine:( daca nu ai macar un job pt mine ca m-am saturat de stat in somaj macar ul laptop:( chiar am fost cuminte si stiu ca e an de criza asa ca stiu ca nu o sa primesc nimic, dar astept ca la anul sa fie un an bun.
    P.S sa stii ca nu sunt suparat pe tine pentru ca nu o sa imi aduci nimic, esti si tu batran si e criza mondiala, oricum daca ai ceva chiar si o bomboana sa stii ca e bradul impodobit.

  434. Remus 18 December, 2009 at 16:16

    Draga Mosule eu anul acesta fost foarte cuminte:D am luat toate examenele care au fost si acum imi doresc foarte mult un mini laptop de la hp sa ma ajute la multe multe proiecte pe care le am in plan la anu 😀 cu drag fanul tau numaru unu Remus 😀

  435. Deeutza 18 December, 2009 at 16:19

    Draga Mos Craciun sa stii ca am fost o fetita foarte , foarte cuminte, cred ca cea mai cuminte dintre toate fetitele 😀 Te rog din tot sufletelul meu sa imi aduci laptopul acesta superb…sa stii Mosule ca daca primesc acest cadou o sa il daruiesc mai departe surioarei mele care isi doreste din toata inima un laptop ca saraca de ea are un calculator care scoate niste suntete oribile 😐 si abia , abia reuseste sa porneasca…cred ca seamana cu tine Mosule 😀 asa e de batran:)) Iti multumesc mult de tot ca mi-ai ascultat rugamintea si sper ca o sa treci si pe la mine sa-mi lasi cadoul. P.S. Sora mea o sa fie extrem de bucuroasa :). Te pup Mosule. Ai grija sa nu aluneci pe gheata 🙂

  436. adam grigore daniel 18 December, 2009 at 16:20

    Mos Craciun, Mas Craciun, estiu mos darnic si bun. Toti vor letopuri si alte daruri. Eu as vrea dar nu am cum. El e scump. Enumeratia mea e mica. Familia cere, copii cer, asa ca pentrumine mai ramane doar un vis frumos. Un leptop ar fi bun dar acum doresc doar sanatate si sa treaca criza asta nenorocita. Eu iti urez sa fi bun cu toti, dorintele sa le indeplinesti. Ho, Ho, Ho

  437. Benedicta 18 December, 2009 at 16:21

    Mosule, moselule, as veni la Polul Nord si ti-as fii sofer pe sanie. Mai intai ne-am opri la casa mea sa-mi lasi laptopul sub brad.

  438. RUSU MARIAN TEOFIL 18 December, 2009 at 16:22

    DRAGA MOSULE TE ROG FRUMOS IMI DAI SI MIE UN LAPTOP DIN ACELA FRUMOS CUM AI TU ,CU STIMA SI RESPECT DOMNUL RUSU MARIAN TEOFIL

  439. Veronica 18 December, 2009 at 16:29

    Dragă Moş Crăciun,
    Deşi am trecut de vârsta la care credeam că m-a adus barza, încă mai cred în miracole, în bun simţ şi fapte bune. Am avut un an greu, mi-am căutat de muncă timp de 9 luni de zile şi cu cât stăteam mai mult pe lângă casă, cu atât îmi doream mai mult să găsesc un job care să mă ţină în priză 24h/24. L-am găsit, apropo de miracole. În cele 9 luni de căutări, în liniştea nopţii, am compus o grămadă de poezii, am terminat un top de hârtie. Vreau să scot un volum de poezii, nu mă interesează câtă lume îl va citi, dar e visul meu pentru doi ani de acum încolo. Un laptop, oricât de mic, oricât de neperformant, oricât de rudimentar, m-ar ajuta sa scap de teancurile de hârtie pe care sora mea mi le împrăştie peste tot, văitându-se că nu mai are loc de ele, şi mi-ar ţine versurile toate la un loc.
    Ţi-am compus şi un acrostih, ca să nu te îndoieşti de vorbele mele.

    PENTRU MOŞ CRĂCIUN

    P Printre nămeţi şi prin geruri cumplite,
    E El vine an de an, chiar de n-ai fost cuminte,
    N Nu ţine cont dacă eşti tânăr sau bătrân.
    T Te răsplăteşte, că are suflet bun.

    R Răceala iernii nu-l trage înapoi
    U Unde ar vrea şi el să stea, acasă, ca şi noi.
    M Merge viteaz, cu renii înainte-n lumea mare
    O O bucurie să aducă pentru fiecare.

    Ş Şi-n fiecare an, cu mic cu mare
    C Crăciunul aşteptăm cu nerăbdare,
    R Rememorând minunea ce cu toţii-o ştim:
    Ă Ăsta-i momentul din an pe care îl iubim.

    C Căci în această minunată şi fericită zi
    I Iisus s-a născut pentru a ne călăuzi.
    U Un dar frumos din partea Tatălui ceresc.
    N Nu vreau decât să spun: O, viaţă, te iubesc!

    Ştiu că trebuia să fie ceva mai amuzant, dar când încep să visez cu greu mă mai opresc. Oricum eu te aştept şi anul ăsta.

    Sănătate şi SĂRBĂTORI FERICITE !

  440. haapciu03 18 December, 2009 at 16:35

    vreau acest laptop mini ca sa mi fie usor sa accesez http://www.dailycotcodac.ro oriunde m as afla ca sa pot fi la curent cu toate noutatile

  441. mihamc 18 December, 2009 at 16:36

    Am 35 ani si un computer aproape la fel de batran ca si mine. Am reusit sa scriu acest mesaj pe parcursul unei zile intregi, adica cam un cuvant/ ora. Sa stiti ca nu este amuzant.

  442. George G 18 December, 2009 at 16:44

    Mosule, anul asta pot avea sarbatori fericite numai daca ma imbat si uit tot. Sau daca imi daruiesti mie HP-ul 🙂

  443. simona 18 December, 2009 at 16:45

    mosule,eu stiu ce va fi in 2012,daca nu ma alegi pe mine cum sa luam legatura?ca s ate salvez si pe tine?

  444. Petrescu Ioan 18 December, 2009 at 16:46

    Dragă Moşule, sunt şi eu bughet de …barbă caruntă de-acum, din sim-patie ai face bine să te gandeşti şi la noi, cei în prag de vârsta a treia, gândeşte-te că, dacă nu-mi aduci laptop-ul cu pricina, nu voi avea şohan-veci aşa ceva şi ce mă fac la vreme de mari călătorii…

  445. fricks 18 December, 2009 at 16:46

    Print-un ecran mic de HP frigul nu intra repede in casa. in plus zapada cheama la joaca

  446. bobeq 18 December, 2009 at 16:46

    mi-ar place, imi aduci? 🙂

  447. micki23 18 December, 2009 at 16:49

    daraca mosule, intr-o tara crizata si cu multi crizati, plina de gripa aviara, porcina , pinguina si de alte tipuri, cu multi someri cersetori , cu un presedinte de o noapte si altul mai indelungat, fara guvern si fara bani, te rog adu-mi si mie un laptop PC HP Mini , deoarece am fost foarte rea si il merit…:)

  448. VALENTIN 18 December, 2009 at 16:49

    Ce este amuzant la acest mesaj este faptul ca in sine este amuzant, trebuie sa crezi ca e amuzant! De ce? pentru ca este AMUZANT ! hai Mosule ZAMBESTE 😛
    La multi ani Mosule sper k te-am facut sa-ti ridic un pic mustata :)) !!!
    I wish you a Merry Christmas and laptop to me:D!!!

  449. Dan 18 December, 2009 at 16:49

    Draga mosule iti scriu de la internatul scolii..sunt foarte suparat pentru ca nu am un laptop asa cum au ceilalti colegi.Eu trebuie sa imi scriu de fiecare data lectia pe caiet iar ei doar butoneaza tastatura facandu`mi in ciuda.Asa ca te rog anul acesta daca se poate sa`mi aduci un laptop. Iti Multumesc ,Dan.

  450. tommy ivanici 18 December, 2009 at 16:51

    imi doresc acest laptop deoarece nu am conditie materiala foarte buna si mi-ar fi imposibil sa il cumpar,ti-as ramane recunoscator toata viata…multumesc

  451. laur 18 December, 2009 at 16:52

    Mesaj de la MC 😀

    Sania s-a rupt , reni au inghetat de frig , iar eu am ramas blocat in horn!!!!!! Anul asta nu primesti cadou cadou…
    Semnat Mos Craciun

  452. Andreea 18 December, 2009 at 16:53

    Daca Mos Craciun nu vine
    Il retin eu pe la mine
    Cu vin fiert si scortisoara
    Se imbata Mosu’ iara
    Si din sac fara sa stea
    Imi ofera in dar lumea (HP Mini)

  453. Coman Mihai 18 December, 2009 at 16:54

    De ceva vreme incoa,
    Mos Craciun m-o lasa…,
    Ca am fost rau sau ca n-a vrut,
    Un cadou nu am vazut!
    Dar sper a se revansa,
    Si laptopul a mi-l da.

  454. Raluca 18 December, 2009 at 16:59

    Draga mosule,

    Daca o sa imi dai mie laptopul promit ca in seara de ajun te las pe tine sa ramai acasa in fotoliu langa foc, iar eu o sa merg in locul tau si am sa impart toate cadourile copiilor cuminti.

    Te pup.

  455. Valentin 18 December, 2009 at 17:00

    Pentru un mesaj amuzant apasa tasta 1 ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. vezi nu se intampla nimic :)) .

    pentru ceva si mai amuzant incearca sa citesti urmatorul mesaj :

    MosuleacestaesteunmesajamuzantdeceesteunmesajamuzantpentrucaesteamuzantestefoarteamuzantmosuleincacevalanoilagiurgiuaninsfoartemultAmosulesitocmaitrecuunutilajdedeszapezirenuvroiamsarateziacestlucrulamultianimosulesiitimultumesccaexisti.

  456. Mihai 18 December, 2009 at 17:00

    Draga mosule,
    Stiu ca te-am stresat an de an, si pot sa zic SI CE DACA !!! O SA TE STRESEZ DIN NOU SI DIN NOU PANA IMI ADUCI CE-MI TREBUIE !
    De ce zbier ? Pai nu crezi ca am motive ?
    Am inceput ziua triumfal, cand am auzit ceasul lunand si am crezut ca e prea devreme sa ma trezesc, asa ca m-am dat jos din pat cu gandul sa inchid alarma de la telefon. Ma uit: 4 jumate DIMINEATA ! Cand eu incep munca la ora 9. Cine naiba a pus alarma la ora aia? Cand sa o inchid, imi da eroare: button not recognised, turning volume up ! Am stat jumatate de ora sa il inchid, dar vecinii incepusera deja sa injure. Dau cu telefonul de pamant, se sparge bucatele, si pe placa de sub baterie scria : Garantat de Mos Craciun ! Cand l-am primit cadou de la matusa Viorica, a zis ea ca e de la mos Craciun, dar nu imi inchipuiam ca e CHIAR DE LA TINE ! As putea s-o tin toata ziua asa, cu cadourile primite DE LA TINE, DAR NU MAI AM RABDARE SI CRED CA SPARG NISTE KILOBITI PE-AICI. Iti mai dau o singura sansa, si anume: il sti pe Cotcodac a lu’ Deili, ala care nu prea e cuminte de felul lui asa ! Ei bine are un Laptop de Craciun cadou si din fericire ASTA E GARANTAT DE HP SI CHIAR FUNCTIONEAZA !!! Asa ca trebuie sa-i convingi pe oameni sa mi-l dea mie, ca altfel cred ca vin la Polul Nord si te snopesc cu piticii peste ochi !!!!
    Hai ca am fost cuminte anul asta, deci merit ! Nu vrei sa ma vezi cand sunt rau !!!!

  457. Veronica 18 December, 2009 at 17:01

    Of, Moşule, maxim 140 de caractere ? Păi mai devreme ţi-am trimis şi un acrostih.
    Dacă treci pe la mine şi nu pierzi laptopul pe drum, te invit la un vin fiert (că azi ne-au cadou de la muncă) şi-ţi cânt colinde (româneşti, englezeşti, franţuzeşti, portugheze, cum preferi). Te aştept. Sper că n-ai pierdut adresa mea.
    Sănătate multă !

  458. Dragos Tomescu 18 December, 2009 at 17:02

    Draga mosule IT-st
    Eu sunt f optimist
    D’aia am crezut tot anul
    Ca la mine vine darul

    Cum care dar?!?!?!?!?!?!?

    Darul…stii tu….te tot lauzi
    Pe la tombole, petreceri
    “O sa vina si la tine
    ai rabdare pan’la anu’”
    sunt vreo 4 ani de-atunci
    si te astept muncind pe branci

    sper ca pan-ajungi la mine
    n-o sa fiu de varsta ta
    cu perciuni si plete dalbe
    si visad laptop HP

  459. Elisabeta Calmuschi 18 December, 2009 at 17:05

    Daca de Craciun vine un individ gras, paros si cu barba in al carui sac va introduce al vostru HP mini 110, veti sti ca Mosul a primit scrisoarea mea.
    Succes!

  460. Alex 18 December, 2009 at 17:08

    Moșule, la mine de ce n-ai venit niciodata? Acum ca am 20 de ani e momentul. Chiar am nevoie de un laptop. Am fost cuminte! Te astept!

  461. chotronella 18 December, 2009 at 17:08

    SSSSSS.OOOOOOO.SSSSSS. Am un blog intreg in cap si nu am pe ce sa-l scriu!!!Mosule, impinge laptopu’ incoace sa am pe ce sa-mi postez opera. Te fac partener de afaceri, te fac editor, te fac orice, numai hai odata pana nu ma loveste Alhzeimer si-mi uit post-urile.

  462. Alina 18 December, 2009 at 17:12

    Draga Mosule,
    Cotcodacica ta a fost foarte cuminte anul asta, asa de cuminte incat merita un laptop roz, mini si dragutz. Promit ca anul viitor voi citi mereu revista Daily Cotcodac, ca si anul acesta, si ca voi cotcodaci ca o cotcodacita cuminte ce asteapta cadouri de la Mosu’.
    Te astept cu un cadou roz si mini….si nu vorbesc de o fusta. 😉

  463. elena 18 December, 2009 at 17:18

    mosule te astept la malul marii sa vezi ce frumos este iarna la mamaia. nu ca este excentric sa vii iarna la mamaia.dar nu uita iacu tine si laptopul ,am mare nevoie de el.multumesc si sarbatori fericite

  464. Andreea 18 December, 2009 at 17:22

    Draga mosul, te rog mult sa vii si pe la amarati. rek sunt a mai mika cae scrie pe aici. dragule, nu am avut nikiodata parte de un laptot…….:(:(:( te og mult sati faci mila si de mn. nush ce sa scriu amuzant. lasa k iti faci u lok si pentru mn anul asta . te pup draga mos, cu sacul mare si pentru mn!

  465. Bostan Adi 18 December, 2009 at 17:22

    Mosule,Mosule!!!in sfarsit avem zapada,poate prea multa zapada,asa ca ar cam fi timpul sa mai dai si tu o fuga pe la mine.Urmatoarele randuri sunt pentru tine :
    De 5 ani n-ai mai venit;
    De 5 ani te-ai ratacit;
    Tot stau eu si ma gandesc;
    Oare unde eu gresesc?

    Asta vara de Craciun;
    mancam mere dintr-un prun;
    ma gandeam la incalzire;
    si la alte ce-or sa fie.

    Ho ho ho inca o data;
    nu mai vii si u odata;
    ca astept de-o vesnicie;
    sa mai vii si u la mine.

    Poate chiar ai fost plecat;
    poate ai fost ocupat;
    poate chiar te-ai insurat;
    dar te-astept cu-acelasi drag.

    Astept si eu de la tine;
    Plin de lacrimi de bucurie;
    O jucarie pictata;
    Sa ma conectez si eu odata.

    Laptop Mini vreau sa fie;
    Cu respect si bucurie;
    Un Craciun plin de nameti;
    Sa aveti si sa n-aveti.

    Un calduros Craciun Fericit si un an nou plin de impliniri pentru toti romanii!!!!

  466. Goian Livia 18 December, 2009 at 17:24

    De cativa ani te ajut si impart cadouri in numele tau. Crede-ma, am trecut prin multe incercari. Partea proasta este ca nu am mai primit din copilarie un cadou de la tine. Este timpul…..

  467. Castiga un laptop PC HP Mini | Concursuri Online 18 December, 2009 at 17:24

    […] Participa la concurs […]

  468. Lupu 18 December, 2009 at 17:25

    Dupa o zi criminala, in care
    lui Mos Craciun
    toate i-au mers prost: I s-au imbolnavit 4 pitici, 3 reni au racit, sania s-a rupt, a ramas fara bautura si a venit si soacra-sa in vizita, seara, suna la usa un ingeras cu un brad imens de craciun. “Ce sa fac cu bradul Mosule?” intreaba ingerasul. Si de atunci exista traditia cu ingerasul infipt in varful bradului.O noua traditie 2009-2010 HP in varful bradului.Super

  469. Toni 18 December, 2009 at 17:26

    La un moment dat, vorbeam cu un amic pe messenger si, pentru ca stia ca sunt programator, era ferm convins ca eu detin un laptop. A fost foarte surprins sa afle ca nu am unul. Pentru ca nu mi-am permis inca unul pana acum, pentru ca altele sunt prioritatile. Dar pentru tine, Mosule, prioritatea no 1 sunt cadourile, asa incat astept cu speranta laptop-ul HP si promit ca de il primesc, iti compun o oda pe blogul din semnatura!

  470. lungu nicoleta 18 December, 2009 at 17:28

    draga mos craciun as dori un laptop pentru prietenul meu pentru ca m am saturat sa ma cert cu el pe pc,el vrea autovit,eu vreau cancan,asa ca arata tuturor ca mos craciun exista.

  471. rodica michnovici 18 December, 2009 at 17:29

    Draga mosule, cat e ziua de mare copilul meu cere bomboane, tot asa si eu imi doresc un laptop sa navighez pe net

  472. Costin Moise 18 December, 2009 at 17:33

    Iubeste de Pe Mosu` HP`ist

    HP
    iarta
    iubeste
    zambeste
    exprima-te
    documenteaza-te
    accepta comentarii
    asculta-ti prietenii
    reia proiecte abandonate
    ajuta-i cum poti si pe altii
    uita-te la albumul foto preferat
    deseneaza ce vrei.uite-te la culori
    da-ti seama mereu ca nu esti singur
    spune celor dragi cat de mult ii iubesti
    fac tot ce IMI DORESC cu un pic de dorinta
    imagineaza`ti ca azi cu HP MINI poti face orice
    suna prietenii cu care nu ai mai vorbit de curand
    uite-te pe laptop la poze si imagineaza-te in Laponia
    spera ca tot ce iti doresti vei avea.comanda online
    nu-ti pierde speranta niciodata.dreams come true
    poti respira adanc
    mosule as vrea
    un HP MINI
    de-ai putea
    HO-HO-HO!

  473. enache eduard 18 December, 2009 at 17:33

    Dragi copii din tara asta,
    Va mirati voi cum se poate,
    Mos Craciun, din cer de-acolo,
    Sa v-aduca laptop frate!

  474. alina 18 December, 2009 at 17:35

    mos craciun,mos craciun tu esti darnic si esti bun,mama mea este bolnava,bani de laptop n-are.haide vino sh la mime…s-am Craciun sa-mi fie bine.
    doar tu esti speranta mea,haide fii bun si nu ma uita.

  475. betivul 18 December, 2009 at 17:36

    Hippyot batran si senil ce esti,te-ai mascat in rosu,ai ? Ia fa-te-ncoa sa te controlez la gentutza ! Ahaaa, un laptop HP,…se confisca !

  476. Laura 18 December, 2009 at 17:41

    Mos Craciun, oare ai sa ai timp sa citesti toate mesajele ?

    Imi incerc si eu norocul poate nu se blocheaza laptopul asta jalnic pe care il am si din cauza caruia ma umplu de nervi de fiecare data cand intru pe net pentru ca merge ca melcul si face ca tractorul.

    L-am reparat saracul dar nu mai face fata asa ca daca am sa castig laptopul oferit cadou de tine pe asta am sa-l pun in rama.

  477. Costin Moise 18 December, 2009 at 17:42

    ………… …..Iubeste Pe Mosu` HP`ist……………………..

    ……………………………. HP………………………………..
    ……………………………iarta…………………………………………………………….iubeste………………………………
    …………………………. zambeste……………………………..
    …………………………exprima-te……………………………..
    ……………………….documenteaza-te…………………………..
    ………………………accepta comentarii…………………………
    ……………………..asculta-ti prietenii………………………..
    …………………..reia proiecte abandonate……………………….
    ………………….ajuta-i cum poti si pe altii…………………….
    ………………..uita-te la albumul foto preferat…………………..
    ………………..deseneaza ce vrei.uite-te la culori………………..
    ……………….da-ti seama mereu ca nu esti singur………………..
    ……………..spune celor dragi cat de mult ii iubesti………………
    …………….fac tot ce IMI DORESC cu un pic de dorinta……………..
    ………….imagineaza`ti ca azi cu HP MINI poti face orice……………
    ……….suna prietenii cu care nu ai mai vorbit de curand…………..
    ……..uita-te pe laptop la poze si imagineaza-te in Laponia……….
    ……..spera ca tot ce iti doresti vei avea.comanda online………..
    ………..nu-ti pierde speranta niciodata.dreams come true………….
    ……………………….poti respira adanc………………………..
    ……………………….. mosule as vrea………………………….
    ………………………….un HP MINI…………………………….
    …………………………de-ai putea……………………………
    . …………………………HO-HO-HO!…………………………….

    mici rectificari!:)

  478. Marcel 18 December, 2009 at 17:42

    Sotia mea isi doreste un laptop enorm. Pentru ca ma iarta de cate ori o supar il merita din plin. PS: scaunul pe care dorm (pana ma va ierta) este incomod.

  479. Marcu Teodora 18 December, 2009 at 17:44

    Draga ,mosule sunt un copil mare,relativ cuminte si care nu am mai primit cadouri de mult…astept sa gasesc in sacul tau plin de cadouri pentru cei multi din intreaga lume si probabil mult mai cuminti ca mine acest laptop HP care mi-ar aduce multa bucurie.Iti doresc sanatate ca sa poti veni si la anul…

  480. Costin Moise 18 December, 2009 at 17:48

    ………… …..Iubeste Pe Mosu` HP`ist……………………..

    ……………………………. HP………………………………..
    ……………………………iarta……………………………
    ………………………….iubeste………………………………
    …………………………. zambeste……………………………..
    …………………………exprima-te……………………………..
    ……………………….documenteaza-te…………………………..
    ………………………accepta comentarii…………………………
    ……………………..asculta-ti prietenii………………………..
    …………………..reia proiecte abandonate……………………….
    ………………….ajuta-i cum poti si pe altii…………………….
    ………………..uita-te la albumul foto preferat…………………..
    ………………..deseneaza ce vrei.uite-te la culori………………..
    ……………….da-ti seama mereu ca nu esti singur………………..
    ……………..spune celor dragi cat de mult ii iubesti………………
    …………….fac tot ce IMI DORESC cu un pic de dorinta……………..
    ………….imagineaza`ti ca azi cu HP MINI poti face orice……………
    ……….suna prietenii cu care nu ai mai vorbit de curand…………..
    ……..uita-te pe laptop la poze si imagineaza-te in Laponia……….
    ……..spera ca tot ce iti doresti vei avea.comanda online………..
    ………..nu-ti pierde speranta niciodata.dreams come true………….
    ……………………….poti respira adanc………………………..
    ……………………….. mosule as vrea………………………….
    ………………………….un HP MINI…………………………….
    …………………………de-ai putea……………………………
    . …………………………HO-HO-HO!…………………………….

    varianta finala!:)

  481. cristina 18 December, 2009 at 17:51

    mosule falos, haios
    as vrea mult, te rog frumos
    un laptop hp, ca cel ilustrat
    pentru mama mea, in dar deindat’.
    ea este haioasa, si blanda, si buna
    si-abia invata sa scrie pe mess
    io-i zic “draga mama, ma barai de-o luna
    sa-ti zic cum se face un smiley de suuces.”

  482. rusu alexandru cristian 18 December, 2009 at 17:52

    Mos Craciune, Mos Craciune,
    Vrem HP nu tot carbune,
    Adu-ne la cei saraci,
    Necajiti si’nfometati,
    Daruri multe, HP Mini, portocale, mandarine.

    Noi pe net cand navigam,
    Ne’nrosim, ne bosunflam,
    Aplicatiile se’nteapa,
    Stam cu zile pan se’ncarca.

    Cand plecam la drum,
    Mai rar..,
    Stam cu zile si privim,
    Cum se’ncarca……
    telefonul!
    Ca de ne.., avem PC,
    Merge iok pe baterii!

    Nu tu laptop, macar Mini,
    Ca’astai scump, e moft, da bine..,

    Mos Craciune, Mos Craciune,
    Am sa’nchei cum stiu mai bine,
    Eu te rog sa vii la mine,
    Cu al tau HP Mini,
    Ca sa pot sa dau si-eu bine..

  483. Ionutss 18 December, 2009 at 17:54

    Draga Mosule,
    Nu mi`ai raspuns la nicio scrisoare, de cand m`a invatat doamna invatatoare sa scriu. In fiecare an de Craciun eu nu am primit nimic dar sper ca anul asta sa intru in atentia
    ta si sa imi faci un cadou superb, acel HP mini despre care ii tot aud povestind pe prietenii mei. Cu laptopul acesta as
    putea sta si eu in pat, relaxat, citind cu multa placere pamfletele din revista “Daily Cotcodac”, uitand pur si simplu de greutatile din viata de zi cu zi. Sper ca acesta sa fie primul an in care primesc si eu o atentie de la tine. Salutari din partea mea doamnei Craciun.

    Sarbatori fericite Moshule,
    Un copilas dragalas.

  484. sandra 18 December, 2009 at 17:54

    draga mosule eu…nustiu prea multe….dar mi-as dori un laptop…..ar fi un cadupou frumos….si poate prea scump pentru mine dar mi las dori acum depinde de tine mosule dak ai sa ma alegi sau nu astept sa-mi zici…eu nu am niki calculator nimik acum sunt la o vecina care a avut bunavointa sa ma lase o jumatate de ora la internet as fi fericita sa primesc aces laptap……multumesc anticipat ca mai ascultat ….nu multi fac asta….te iubesc mosule

  485. CC 18 December, 2009 at 17:55

    Cotcodac, Cotcodac, ce sa fie, ce sa fac?
    Vreau un laptop,HP mini
    Ce-l astept de azi pe maine
    Am 3 ani si sunt cuminte, Mosul vine, sau ma minte?
    Mosule ai inghetat?
    Hai la ceai ne co lo rat, COT COT COT COT COTCODAC

  486. Gherghe Mihai 18 December, 2009 at 17:55

    Mos Craciun de la HP,
    Te rog acum crede-ne
    Ca-n familia noastra mica,
    De laptop nu ne-ar fi frica.

    Ba chiar ne-ar fi necesar
    Sa-l primim sub pom ca dar
    Si-astfel ne-ar fi mai cu spor
    Sa scapam de criza-usor.

    Si-ti mai spun mosule “friend”
    HP este-un mare brand…
    Are scule foarte bune,
    Laptopu-ar fi o minune.

    Si-o colinda ti-am mai spune,
    Poate faci cu noi minune.
    Leru-i ler, colinda-i struna,
    Sanatate, noapte buna.

    Doar un tweet lui mos HP
    PC HP mini da-ne,
    Cand vii ti-om canta la rece
    LA MULTI ANI 2010.

  487. sandra 18 December, 2009 at 17:56

    draga mosule eu,nustiu prea mult,dar mi-as dori un laptop,ar fi un cadupou frumos,si poate prea scump pentru mine dar mi las dori acum depinde de tine mosule dak ai sa ma alegi sau nu astept sa-mi zici,eu nu am niki calculator nimik acum sunt la o vecina care a avut bunavointa sa ma lase o jumatate de ora la internet as fi fericita sa primesc aces laptap,multumesc anticipat ca mai ascultat,nu multi fac asta,te iubesc mosule

  488. sandra 18 December, 2009 at 17:57

    draga mosule eu,nustiu prea multe,dar mi-as dori un laptop,ar fi un cadupou frumos,si poate prea scump pentru mine dar mi las dori acum depinde de tine mosule dak ai sa ma alegi sau nu astept sa-mi zici,eu nu am niki calculator nimik acum sunt la o vecina care a avut bunavointa sa ma lase o jumatate de ora la internet as fi fericita sa primesc aces laptap,multumesc anticipat ca mai ascultat

  489. Alex 18 December, 2009 at 18:08

    Mai Mos Craciun am observat ca multa lume vrea laptopul PC HP Mini,de ce este el asa de special…ca este facut de HP sau ca il dai tu cadou mosule.Mie ce imi aduci anu acesta mosule?

  490. Andrei ION 18 December, 2009 at 18:09

    Iti scriu si anul asta ca in alti ani cu speranta ca te vei opri si pe la mine si imi vei aduce un laptop frumos de la HP ca sa imi fac temele pe el. Anu asta nu am fost prea cuminte dar cred ca merit un cadou generos de la tine.
    Merci mult

  491. Fanutza 18 December, 2009 at 18:19

    Mosule,te rog solemn,astazi cand citesti mesajul meu,fii te rog impresionat,cacai mereu am incercat,dar pan-acum n-am castigat.Buna eu mereu am fost si consider ca din toti eu meri a castiga.Am facut si rime vezi,sper sa te-impresionez si de mine sa nu uiti si cadoul sa-l aduci.

  492. moni 18 December, 2009 at 18:30

    DRAGA MOSULE,
    nu uita si anul asta sa mai vi si pe la mine asa ca sa nu ma mai supar poti sa te revansezi si sa mi aduci mie leptopul.Mosule sa sti ca anul asta (in opinia mea)am fost cuminte.sper sa mi aduci un cadou frumos.
    cu drag,
    moni

  493. ReNu:X 18 December, 2009 at 18:37

    asta vara de Craciun ma sui intr-un alun Si mancai atatea mere De ma saturai de pere Stapanul corcodusului m-a prins furand visine cu sacul Si cand arunca cu o piatra dupa mine Ma nimeri exact in calcai dupa ceafa De a trebuit sa stau legat toata vara legat la cap ..Ca sa nu-mi coaca unghiile
    .. sper sa’i placa lu mosshu ..k am mare nevoie de un leptop:X:X:X:

  494. Mihai 18 December, 2009 at 18:39

    Mosule, adu-mi te rog un set de balamale pentru un HP NC4010. Sau macar un HP Mini ca ii iau eu balamalele si iti inapoiez restul.

  495. Ole 18 December, 2009 at 18:43

    draga mosule, adu-mi laptop-ul sa pot sa imi uploadez pozele pe hi5 oriunde m-as afla, ca raman in urma si rad baieti mai mari de mine.

  496. Alina 18 December, 2009 at 18:51

    Draga mosule, eu iti spun de pe acum ce cadou vreau de craciun ca sa nu te mai gandesti ce ai putea sa imi aduci: vreau doar acest laptop HP Mini. Vezi, nici nu iti cer ceva mare si enorm, e doar MINI. Ce zici ?! Ca se rezolva ? Atunci e bine, stau linistita de Craciun.

  497. ambrosie 18 December, 2009 at 18:51

    mosule…eu nu cer asha cum cere lumea….eu imi doresc……un laptop k m-am saturat de pentium 2…..sa stai k m-a cam lasat….da na e bun shi ala decat deloc…..ms mult…..k tzi-am putut scrie….

  498. Teo 18 December, 2009 at 18:52

    In noaptea de Craciun,intra Mosul cu pantalonii uzi si il intreb.De unde vii? De la wc. Si ploua? Nu, bate vantul.

  499. Denisa Pop 18 December, 2009 at 19:05

    Draga Mosule,

    Ca sa pot incepe
    Vreau laptop HP
    Intot deauna mi`am dorit
    Si nici cum nu am reusit

    Acum scriu de pe un calculator
    Fi si tu ascultator
    Am ajuns pana aici
    Ca sa fim si noi amici

    Te rog eu adumi`l de Craciun
    Si pana`n Seara De Ajun
    Sa fiu si eu fericita
    Spar sa fiu destul de explicita

    Te rog din tot sufletul meu
    SA fiu ca si un curcubeu
    Sa am tot ce mi`am dorit
    Spar sa fi draga Mosule lamurit

    Am fost si eu cuminte
    Tot anu sa ma ti minte
    Asculta`ma si pe mine
    Ca vreau sa`mi fie bine

    Sunt Mica si eu
    Si am ascultat mereu
    Sper sa am ce mi`am dorit
    Si`ti urez Craciun Fericit.

    Multzumesc Draga Moshule !

  500. Dana 18 December, 2009 at 19:09

    Iată-l pe Moşu’ cum aduce-un Mini!
    Toţi îl privesc şi tare-i şade bine!
    Îi cereţi să îl dea? Cine-ar putea?
    Dar Moşule îţi zic, de mi l-ai da,
    Cu tot HP-ul eu vin in slujba ta!

  501. davidescu daniel 18 December, 2009 at 19:10

    buna mos craciun eu as vrea foarte mult acest laptop tias puap toti renii in special pe tine si teas ajuta sa imparti cadouri copiilor !! LA MULTI ANI 2010!!!
    Te rog acum crede-ne
    Ca-n familia noastra mica,
    De laptop nu ne-ar fi frica.

    Ba chiar ne-ar fi necesar
    Sa-l primim sub pom ca dar
    Si-astfel ne-ar fi mai cu spor
    Sa scapam de criza-usor.

    Si-ti mai spun mosule “friend”
    HP este-un mare brand…
    Are scule foarte bune,
    Laptopu-ar fi o minune.

    Si-o colinda ti-am mai spune,
    Poate faci cu noi minune.
    Leru-i ler, colinda-i struna,
    Sanatate, noapte buna.

    Doar un tweet lui mos HP
    PC HP mini da-ne,
    Cand vii ti-om canta la rece
    LA MULTI ANI 2010.

  502. davidescu daniel 18 December, 2009 at 19:12

    Mos Craciun de la HP,
    Te rog acum crede-ne
    Ca-n familia noastra mica,
    De laptop nu ne-ar fi frica.

    Ba chiar ne-ar fi necesar
    Sa-l primim sub pom ca dar
    Si-astfel ne-ar fi mai cu spor
    Sa scapam de criza-usor.

    Si-ti mai spun mosule “friend”
    HP este-un mare brand…
    Are scule foarte bune,
    Laptopu-ar fi o minune.

    Si-o colinda ti-am mai spune,
    Poate faci cu noi minune.
    Leru-i ler, colinda-i struna,
    Sanatate, noapte buna.

    Doar un tweet lui mos HP
    PC HP mini da-ne,
    Cand vii ti-om canta la rece
    LA MULTI ANI 2010.

  503. Anamaria 18 December, 2009 at 19:14

    Mosule, sunt singura care mai crede in tine!!!Acest motiv e mai mult decat suficient pentru a-mi da mie laptopul

  504. gabi 18 December, 2009 at 19:19

    MOsule daca imi aduci laptopul ma angajez la tine pe post de ren 10 ani de acum inainte!AR fi o afacere perfecta pt amandoi.

  505. Laura 18 December, 2009 at 19:23

    Mosule,stiu ce tu esti bun si ca imi vei darui un HP de Craciun…multa sanatate iti urez si dorinta pe care o am sa mi-o indeplinesti.Craciun Fericit,mosule!

  506. andreea g 18 December, 2009 at 19:25

    @moscraciun Fii user friendly in virtutea mini-burtii tale internaute si ajuta-ma sa castig le big prize! Promit ca-ti laud produsul. 😀

  507. cristi 18 December, 2009 at 19:33

    DRAGA MOSULE,DUPA CUM VEZI ITI SCRIU PE NET NU PE FOAIE,DECI AM CALCULATOR ,DACA IMI VEI FACE MIE ACEST CADOU,NU IL VOI PASTRA IL VOI DA LA CEL CE NU ARE,CARE ITI SCRIE SCRISOARE,CARE DE MULTE ORI NU MAI AJUNG LA TINE PENTRU CA SE PIERD.

  508. UnCopilutz 18 December, 2009 at 19:37

    Dragă Moşule,

    De anul viitor am auzit că te modernizezi, că n-o să mai intri pe horn, ci o să livrezi cadourile doar pe baza comenzilor online. Şi nu vreau să rămân la anul fără cadou. Poţi să mă ajuţi de pe acum cu un HP?\

    Mulţumesc Moşule,
    Mihai

  509. petrescs 18 December, 2009 at 19:39

    Auzi, eu zic sa pastrezi embrionu’ ala de laptop ca sa-ti tii saitu’ pe el, ca asta de acum o sa crape in curand, nici Marele Zoso n-a avut atatea comentarii ever.

  510. Diana 18 December, 2009 at 19:45

    Mosule am auzit ca ti-ai schimbat look-ul si de cand ti-ai bagat cercel in ureche si craciunita ta face fitness si solar nu o sa mai vi cu cadouri anul asta. Dar nu e adevarat nu-i asa? Eu stiu ca tu esti bun si o sa-mi aduci ce imi doresc de multa vreme si anume un laptop PC HP MINI. nu m-ai dezamgit niciodata si stiu ca nu o vei face nici acum. Si daca tot ti-ai schimbat look-ul trebuie sa te faci remarcat. Promit ca anul asta o sa iti dau mai multi biscuiti cu lapte cand ai sa vi si cainele meu naravas nu o sa te mai muste ca acum 2 ani cand te-ai suparat pe el si ai plecat in graba fara sa mai povestim langa semineu ca de obicei. Sa stii ca imi doresc foarte mult un laptop. te astept cu mult drag si cu multi biscuiti..:X:X:XSarbatori fericite si ai grija cum impachetezi acel laptop ca e sensibil…:))

  511. eugenia 18 December, 2009 at 19:53

    draga mosule,tot asa dragut si grasun ai ramas?am o mare rugaminte, sa nu-mi aduci bomboane ca m-am ingrasat ca tine,ciocolata nici atat ca am diabet,multe nu prea vreau sa-ti cer, ca este cam criza si tolba este cam mica,asa ca daca m-ai aduce un PC jur ca nu am nici o boala si nu fac nici urticarie,tot pe mosul o sa-l iubesc ca multi ani doamne ajuta ca raman si eu cu ceva avere si banuti. SARBATORI FERICITE

  512. Răzvan 18 December, 2009 at 19:54

    Salut bre Mosule.Cum mai e viata la Polu’ nord?Parca acolo locuiai nu…?Eh lasa asta ti-am sscris sa-ti spun ca am vazut un HP mini meserias pă net si cum jafu’ asta meu de PC deabi respira m-am gandit ca … stii tu … mi-l aduci de Craciun? Daca am fost cuminte? Ermm…Pai sigur ca da Mosule tu ce crezi? Cum? Ce note am la scoala? Pai numa’ 10 bineinteles. Vrei numarul dirigintei mele? Pentru ce iti trebuie? Sa o intrebi de note … aaaa pai stii ea e … e … in vacanta! Da! E in vacanta si are telefonul inchis. Daca imi aduci HP-ul de Craciun promit ca nu mai stau toata ziua in fata calculatorului … ma mai duc si pe la scoala:D Sper ca te-am convins si ca o sa-mi faci o spurpriza de sarbatori.Craciun fericit Mosule!

  513. Sabina 18 December, 2009 at 19:57

    Stimate Mos Craciun, in fiecare an mi-ai demonstrat ca ai o afinitate pentru blonde.Chiar n-am primit nimic in ultimii ani.Consider ca e cazul sa-ti revizuiesti prioritatile. Refuz sa ma mai uit inca o data la “How the Grinch stole Christmas” pe 25 decembrie, iar blonda nu ma vopsesc nici in ruptul capului, asa ca apelez la constiinta ta. M-ai face extrem de fericita daca as primi laptopul PC HP Mini si sunt convinsa ca rozul mi-ar lumina karma pe urmatorul an. I’ll be nice and friendly all year, pinky promise ;;) !!!

  514. catalin 18 December, 2009 at 20:02

    draga mosule am fost cuminte si de aceea vreau sa fiu scurt: merit laptopu ala asa ca fa bine si treci pe la mine anu asta ca de nu vin la tine acolo la polu nord si iti fur renii si pe tanti craciunita si iti vei dori sa fii ascultat de mine.hai ca am glumit,nu te superi mosule asa?

  515. nnonny 18 December, 2009 at 20:09

    Draga Mosule, stiu ca nu am fost prea cuminte (i-am claxonat pe cei ce m-au impiedicat in trafic, i-am comandat sora’mii de ziua ei un caca din silicon cu 2 muste etc) si tocmai de aceea nu ma astept sa-l gasesc pe frumuselul de Kellan Lutz sub brat. Totusi, asa, pentru incurajare,de consolare (ca poate anul viitor voi fi mai cuminte), adu-mi un laptop, maca juma’ de laptop, adica un mini laptop. Sper ca m-ai iertat ca te-am claxonat cand mi-ai taiat calea in intersectia aceea si eu te-am iertat ca m-ai obligat sa apas frana! Ti astept bre mosulica, promit ca te astept cu gogosele (nu, nu e aluzie la silueta ta), prajiturele si cafea, nu cu vin fiert, ca la varsta ta, si treaz, tot nu inteleg cum te mai lasa astia sa circuli.Da’ lasa, nu-mi lua in seama rautatile (sufar de un sindrom…e ceva care ma face sa fiu nepoliticoasa), si vino o data! Daca imi aduci laptopul, promit sa-i las sora’mii PC-ul. Vii? ;;)

  516. alexandra 18 December, 2009 at 20:16

    draga mosule,

    nu am chef sa stau sa te imbrobodesc cu inventii stupide.o sa-ti spun ceva simplu. eu una chiar am nevoie de un laptop pentru ca stau pe la colegi sa scot un referat pentru scoala , imi pierd weekendurile mergand de colo colo ca nu am acasa ce face ca nu mai am laptop sau calculator what ever. sa vezi ce s-a intamplat: defapt daca stau sa o iau cu inceputu ar trebui sa stii ca am stricat defapt ca mi-au fost sabotate 3 laptopuri deja. nu stiu sigur daca am fost cuminte, poate ca da, dar totusi mereu mi-ai adus ce ti-am cerut, prin parinti bineinteles.acuma si parintii nu mai pot saracii ca dupa cum stii e cam CRIZA . daca vrei sa mai imi dai de lucru, sa ma razbun pe cei care mi-au sabotat calculatoarele da-mi un semn(adik un laptop:D) bisous

  517. Rares 18 December, 2009 at 20:24

    Mosule da-mi un HP mic,
    Ca sa ma faci fericit.
    E Craciun, e anul nou,
    Fa-mi si mie un cadou.
    Vreau si eu Hp mini,
    Sa ma vada toti vecinii.
    Un HP dragut sub brad,
    Este tot ce am visat.
    Roz ca o bomboana buna,
    Ce n-as da sa-l am in mana.
    La mai mare la mai mult,
    Sa ne auzim razand.

  518. dltavi 18 December, 2009 at 20:33

    mooosuulle, trebuie sa-mi dai mie neaparat un laptop hp ca daca nu iti cer un ‘desert eagle’ si-ti bubui capu’ ;;) 😀

  519. ocike 18 December, 2009 at 20:43

    Draga Mos Gerila… ce este ala un PC HP Mini?

  520. baubau 18 December, 2009 at 20:45

    Mosule,
    Dupa cum se vede cam toata lumea are acces la un calculator, drept dovada posturile noastre, ce ar fi sa ma faci spiridusul tau si impreuna cu tine sa mergem in apropierea mea, la o casa de copii bolnavi de sida si sa le facem si lor o bucurie in prag de sarbatori. Cu siguranta am fi singurii care am aduce un zambet pe chipul lor.
    Craciun fericit tuturor.

  521. Monica 18 December, 2009 at 20:51

    Mosuleee te rog frumos, sa fii darnic si sa imi aduci un laptop mini HP. Il merit pentru ca am ramas cu sufletul de copil, desi ma indrept spre varsta de 25 de ani si am doi copilasi, mi-am pastrat zambetul de pe buze si optimismul din suflet. Sunt niste valori pentru care am lupt an de an sa le conserv, intr-o realitate in care ele sunt din ce in ce mai rare.
    Sa stii ca te-am vazut la serbarea fetitei mele de la gradinita, esti din ce in ce mai fermecator. 😉

  522. LostAngel 18 December, 2009 at 20:53

    Daca toate colegele mele vor zapada roz,eu vreau un laptop mini,ca sa nu zica lumea ca nu sunt unicata :))

  523. j 18 December, 2009 at 20:54

    fratilor!!! “trebuie să postaţi un comentariu haios” HAIOS! freakin` jews

  524. Boldizsar Ildiko 18 December, 2009 at 20:56

    Draga Mosule il vreau premiul foarte mult pentru ca nu am si il vreau de 5 ani si nu-mi pot permite acum sa cumpar am o familie mare si il multumim daca alegeti pe noi ….

  525. gabriel 18 December, 2009 at 20:57

    Mos Craciun nu vreau nimic
    Decat un laptop HP mic
    Si cu zambetul pe buze
    Eu iti spun HaaP HaaP Craciun

  526. incredere 18 December, 2009 at 21:00

    Draga Mosule te rog frumos sa -mi dai un mini laptop pt ca niciodata nu am castigat nimic in lume si asta vreau foarte mult pentru ca trebuie suntem multi in familie si nu pot permite acum asta multumesc…..

  527. victor 18 December, 2009 at 21:03

    mosule cu barba deasa ,vino aici in tara noastra ,unde i bine si frumos si dami premiul sanatos:P

  528. Ioana 18 December, 2009 at 21:05

    Haios…hmm nu stiu cat de haios o sa fie. Bre Mosule…eu am ramas fara laptop..ee nu chiar deloc ca altel de pe ce ti-as scrie?! dar din pacate nu este al meu.Este al firmei. Mi l-au dat de mila.Plus ca este vechi antic si de demult si-i lipseste si tasta “F”( am apasat f tare pe cauciucul care a ramas). Ahh si ii cade si cd-rom-ul din el. Cand mi-e lumea mai draga ma trezesc cu el in brate…Frumos nu-i asa? Este ata de vechi ca nu pot sa strag nici filme de pe odc( urat din partea mea, nu-i asa?) pentru ca am hardul de 20 de Gb si am nevoie de share mai mare. Sper la un laptop nou…dar cine stie cand o sa vina. Poate vine de la tine. 😀 Cu drag, Ioana

  529. Bogdan Andrei 18 December, 2009 at 21:08

    Pierdut 1 bucata lista copii obraznici, gen.Ofer ca recompensa un HP Mini.In cazul nefericit al nerecuperarii listei,Craciunul se amana!Mosu

  530. dilayllah 18 December, 2009 at 21:09

    Mosule,daca imi aduci un laptop promit sa-ti fac un site,sa fim mai eco-friendly si sa nu mai folosim hartie pt scrisori!
    Berta

  531. remus 18 December, 2009 at 21:10

    Voi stiti ce inseamna 140 de caractere? caracter = litera, sper ca vor fi luate in considerare doar posturile care respecta regula

  532. gabbis 18 December, 2009 at 21:13

    Mosule, ma intreb de ce ai vrea sa daruiesti aceasta minunatie de laptop cuiva? Eu zic ca mai bine il tii pentru tine….Ho Ho Ho! Ca oricum umbli mult si nu ai gps la sanie, macar sa fii “dotat” cu ceva tehnic la tine…Nu de alta dar eu dupa cum vezi, tot la binele tau ma gandesc…Ho! Ho! Ho! Toti vor sa-ti ia cadourile, nu se gandesc ca daca tu nu avansezi profesional, risti sa ramai fara loc de munca in perioada asta de criza…Si de la cine mai cerem cadouri noi la anul??? Ca doar nu de la guvern, fireste…. Ho! Ho! Ho! Asa ca trece-ma pe lista de asteptare…ca eu tot astept de multi ani un laptop….

  533. RIZESCU IONEL DANIEL 18 December, 2009 at 21:13

    MOSULE MARIA TA DA SI TU IN LOC DE UN FULG DE NEA PREMIU CEL MARE IN CASA MEA CA SINT SARAC SI AMARAT IN VALEA JIULUI A MEA CA IN VECI NU TE VOI UITA SI RECUNOSTINTA DE LA FAMILA MEA TOATA VIATA OI AVEA

  534. bogdan 18 December, 2009 at 21:19

    draga mosule,imi doresc acest laptop pentru ca eu nu am calculator nici laptop si mi-ar prinde bine unul.
    m-am saturat sa ma duc la prietenii sa ma folosesc de calculatoarele lor.

  535. smarald 18 December, 2009 at 21:23

    Abia-abia am reusit sa gasesc un loc unde sa ma inscriu.Deci,la coada la Mos Craciun.Sunt sigura ca nici macar n-o sa citeasca toate scrisorile,asa ca noi scriem,cerem,asteptam si visam fiecare la cate ceva.Cu asta ramanem,ca mosul habar n-are despre pasiunile noastre cu internetul.Totusi,vreau sa-l rog pe mosul sa aseze sub brad acel laptop,doar persoanei care-l merita cu adevarat.Eu,voi ramane cu speranta care in totdeauna moare ultima si voi spera in visul meu frumos.VISE,TAICA,VISE. CRACIUN FERICIT!

  536. nimeni 18 December, 2009 at 21:27

    Drace, n-ar strica o regulă că angajații sponsorului și rudele acestora până la x-a speță n-au voie să participe. Mai ales că știm noi cum se câștigă cărțile 😀

  537. Alexandru 18 December, 2009 at 21:31

    Mos Craciun, cand ii vad pe ceilalti asa de nevoiasi, parca imi este rusine sa iti cer laptopul ala doar din curiozitatea de a detine si un laptop mini. Dar tot il vreau.

  538. Georgiana 18 December, 2009 at 21:43

    Draga Mos Craciun Nebun,
    A venit viscolul si gerul
    A belit prazul soferul
    Asa ca fa bine binisor
    Inhama-ti renii la sanisor
    Si adu-mi un HP Mini
    Ca sa te astept in bikini.
    Cum viscolul e rau pornit,
    Gerul m-a intepenit,
    Zapada mi-a pus capac
    Deci frec pe menta pe Daily Cotcodac,
    Si uite cum de concurs eu am aflat.
    Si ca sa-ti mai zic ceva
    Nu prea imi da nici mana
    Doar stii ce e la noi in tara
    Mosule… CRIZA FINANCIARA!

  539. s mihaela 18 December, 2009 at 21:46

    Nu vreau bani
    Vreau sanatate,
    Vreau inainte de toate
    Un laptop ce ma da pe spate!
    Unul mini sa m-ajute
    Ca sa fac eseuri multe
    Facultatea s-o termin
    Cartea mea sa o public!
    Daca nu ma vei uita
    In lapte te voi imbaia,
    Te voi tine pe la mine
    Pana anul care vine!
    Si cu ajutorul tau
    Voi avea un viitor!

  540. Palotas R. 18 December, 2009 at 21:51

    Nu exista Mos Craciun,ci doar cruzime in masa… sa-n`cerci sa intelegi de la o varsta atat de frageda minciuna gogonata a parintilor…asta in cel mai fericit caz;pentru ca te poti intreba, sarac fiind, de ce nosu` are fundu` atat de gras de nu-i incape si pe hornu` tau ?… si daca exista..de ce n-a avut copii ?..probleme cu hornul ? …si…nici un Mos Craciun nu mi-ar darui un PC HP MINI…never..

  541. Snyper 18 December, 2009 at 21:56

    Mosulica mos batran
    Mi-as dori ca de Craciun
    Sa gasesc sub brad la mine
    Un HP PC..daaar..MINI !
    E un lucru mult dorit
    Pe care nu mi-l permit
    Ca la criza ce-i in tara
    Si cu Base’ ales iara’,
    Nici in urmatorii ani
    PC MINI n-o sa am!
    Chiar si Geoana sa fi fost
    Nu ar fi avut vreun rost
    De aceea te rog mult
    Ruga mea sa o asculti!

  542. Pannata 18 December, 2009 at 22:00

    Mosule Craciun cel cu sufletul bun care aduci cadouri de Craciun, adu-mi mie laptopul Hp mult visat.

    Sarbatori Fericite pentru toti Romani !!!!!!!!

  543. tzepesh06 18 December, 2009 at 22:17

    Draga Mos Craciun de la Polu` Nord, te rog sa imi aduci un laptop PC HP Mini super mishto, adu`mi o prietena :)) ( nu`s pretentios da` ma multumesc si cu un top model ), ajuta`ma sa slabesc, fa`ma un dj fff bun adu`mi o sanie de dulciuri ( dietetice ), inca una cu sucuri, haine si papuci originali,:D. Daca nu imi aduci ce ti`am cerut esti un nenia nashpa si o sa te trag de barba cand te prind :P. Merci pt ca ai avut rabdarea sa imi citesti scrisoarea :P.

  544. Sorin 18 December, 2009 at 22:25

    Mos Craciun, Imi doresc 1CPU N270Atom@1.6Ghz, impins de la spate de 1Gb Ram@533Mhz, langa care sa toarca1HDD de250GB@5400rpm,colorate intens de Intel GMA950.

  545. Livu 18 December, 2009 at 22:30

    Mos Craciun cu barba sura,
    Si cu barba pan’n la brau
    Vreau sa dau si eu o tura
    Cu un laptop HP Mini

  546. Dobrea Stefan 18 December, 2009 at 22:39

    Am invitat o domnisoara la mine sa ne uitam la un film. Toate bune si frumoase pana sa ii sune telefonul si sa ii ceara cineva sa intre pe net sa-si verifice emailul. M-a intrebat daca poate sa intre de pe laptopul meu…pe care nu il aveam. I-am spus ca nu am asa ceva, fapt pentru care i-am propus sa mergem la un club de net. S-a imbracat repede, s-a indreptat inspre usa spunand ca o sa ma caute cand o sa fiu si eu in rand cu lumea…o sa fiu in rand cu lumea Mosule?

  547. valentina 18 December, 2009 at 22:47

    I love you mos craciune
    Si sunt very mahnit,
    Caci tu pe la mine,
    De mult n-ai mai venit.
    I know e criza mare
    But it isn’t important
    Un laptop de mi-ai aduce
    Will be very palpitant!

  548. marin loredana 18 December, 2009 at 22:52

    Draga Mos Craciun,sunt eu Loredana,fetita care adormea an de an langa brad asteptandu-te sa vii,dar tu niciodata nu m-ai trezit.Veneai in fiecare an tot mai bogat,si eu ma bucuram din toata inimioara mea mica.
    Acum am crescut si nu mai imi doresc jucarii si dulciuri.DAR tare mi-as dori un laptop.Am avut unul dar parca mi l-am dorit asa mult ca sa dus putin cate putin:sa rupt clapeta pentru inceput,nu a durat mult si sa dus si dvd-write-ul,si ca sa nu fie prea putin ce patise pana atunci a luat si un virus puternic de nu am mai putut instala windows-ul pe el.Si asta nu e tot,intr-un final nu prea indepartat a murit,a fost foarte dureros pentru mine fiind cumparat din banutii mei si a murit la o varsta atat de frageda,de abia implinise frumoasa varsta de 1 an.
    Daca doresti Mosule asta e dorinta mea,un laptop mini asa ca mine

  549. dan.mtr 18 December, 2009 at 22:57

    dragul mosului baiat iti spun clar si raspicat,am primit scrisoarea ta si m-am sters la cur cu ea,si ma pis pe ce-ti doresti,nici in vis n-ai sa primesti.si de-ti mai doresti vreodata iti rup muia c-o lopata. nu-l mai cauta pe mosu ca iti face curul rosu. mosul e plecat din tara ca-i criza financiara.

  550. Mos cracila 18 December, 2009 at 23:08

    Draga Mos Craciun,
    Eu pe stil de RAP iti spun,
    Codou de-mi vei da acum
    Nu te voi uita nicicum…
    Doar un laptop de-as avea
    Toata lumea m-ar “cunostea”,
    Iar acuma,cu mana ta,
    Pe care-n sac o vei baga
    Eu un laptop voi avea
    Si munca-mi va continua…
    HO HO HO in incheiere
    La multi ani si la lovele!

  551. marin ecaterina 18 December, 2009 at 23:12

    Draga mosule as vrea un laptop din tolba ta
    Daca nu vrei sa te vad zvarle-l repede pe horn
    Daca nu l-oi nimeri lasa ca eu l-oi gasi
    Dimineata de Craciun fac la casa un mic tur
    Fericita eu voi fi,in clipa ce l-oi gasi
    Unul mic micut de tot,nu-s pretentioasa deloc
    Daca e din partea ta,tare mult m-oi bucura
    Ca in anii de demult cand veneai tot pe ascuns.
    Din Pitesti eu te salut!

  552. valentina 18 December, 2009 at 23:12

    straja satului vine la mine cu un pachet de la mos craciun si imi bate in geam:-hei, ma din casa! -cine? -tu! -eu? -pai cine? -ce-i? -cum ce-i? -pai ce-i? -ai un pachet -cine ma? -tu -eu? -pai cine?ad-o-ncoa! -ce, ma? -pachetu -ce pachet? -stiu eu ce pachet!? -aaa pachetu’!! -da unde e??pai nu e la mine? -da’ unde? -la mos ca e intr-o mare dilema..sa fie HP sau nu…

  553. Alina 18 December, 2009 at 23:16

    Mosule,
    Daca mi-ai face cadou un HP mini, am sa-ti arat… recunostinta mea :D, in fiecare seara.
    Cu drag,
    boobs

  554. Baicu Cristian 18 December, 2009 at 23:22

    miau

  555. eleyuli 18 December, 2009 at 23:26

    Mosule batran si bun, iata ce vreau de Craciun: PC HP Mini vreau si pe internet sa stau, sa-ti citesc tot ce-ti doresti poate te induiosez.Stam la barfe, bem un vin, poate chiar “te si combin”. Mosule cu barba sura, ce mirosi a bautura, patu-i cald, l-am pregatit, ti-a fost frig, esti obosit? Te-am vazut urcand pe cos, cu tupeul tau de Mos, si in sac aveai de toate: bani,HP si sanatate.Peste ani si ani de zile, muschii sa ti se-ntareasca, bogatia sa-ti sporeasca.

  556. Bogdan Epureanu 18 December, 2009 at 23:30

    Draga mosule STOP anul asta vreau o suta de milioane de parai STOP si pe Angelina Jolie STOP daca nu poti atunci macar laptopul asta END

  557. unmihai 18 December, 2009 at 23:40

    Uite aşa când e pomană
    toată lumea dă năvală
    Tot aşa şi eu acuma
    am venit să întind mâna.
    Moşule cu mult alai
    de unde ai de unde n-ai
    vezi cum mânăreşti cum stai
    laptopul să mi-l dai.
    Că de nu, pe Craciuniţă
    Eu ţi-o fur cu tot cu puţă.
    Mos Craciune, Mos Craciune
    ţi-aş mai zice şi mai spune
    da’i târziu şi vine mâine.

  558. corina roman 18 December, 2009 at 23:43

    mosule da-mi-l mie k te pooop,am glumit,dar chiar il vreau ca ma doare cocoasa de cat stau in fata calculatorului 10 ore pe zi,asa ca fie-ti mila ca te sparg daca nu mi-l faci cadou.

  559. gaby 18 December, 2009 at 23:58

    MOS CRACIUN AM O MARE NEVOIE D ACEST LAPTOP K ASTEAPTA FETELE LA COADA PROMIT CA K BANII D ALOCATIE O SA PLATESC EU NETU

  560. marshmallow 19 December, 2009 at 00:12

    Draga Mosule,

    Pentru ca sunt o pitzipoanca ce vrea sa se dea culta, te rog sa-mi aduci acel HP roooooooz sa ma pot preface intr-un mod credibil ca citesc Kant si Spinoza pe Dorobanti…

    Te pup Mosule.:*:X

  561. Mihaela 19 December, 2009 at 00:13

    MOS CRACIUN CHIAR DACA ACUM COPII NU PREA MAI CRED IN TINE PENTRU CA SAU INVENTAT MALLURILE DE UNDE ISI POT CUMPARA TOT CE-SI DORESC, CHIAR DACA FILMELE TE PREZINTA CA PE UN BABALAC SUPRAPONDERAL SI CAM BETIV ,EU TE IUBESC.
    TE IUBESC PENTRU CA MI-AI ADUS PAPUSI CAND ERAM MICA, PENTRU CA MAI TARZIU CAND AM CRESCUT TE-AI DEGHIZAT INTR-UN TANAR CHIPES SI MAI FACUT SA IMI BATA INIMA MAI TARE:)
    SI O SA TE IUBESC PANA CAND VOI FI O BABUTA IN CARJE CU CONT PE HI5, DACA IMI ADUCI IN DAR LAPTOPUL ALA CA SA PUTEM SA VORBIM MAI DES PE MESSENGER SI IN SCHIMB PROMIT CA O SA FIU CUMINTE SI O SA-TI INDEPLINESC SI EU O DORINTA:))

  562. boldan 19 December, 2009 at 00:19

    Draga mosule, ar fi minunat sa putem socializa pe site-rile in care tu ai cont, gen facebook, twitter, hi5, sa iti scriu pe blogul tau, si sa te consolez in cazul in care craciunita ta te mai supara, sa iti recomand diverse remedii de tratare a durerilor de spate si multe altele.

  563. emil 19 December, 2009 at 00:47

    Draga Mosule, mai ti minte ca acum 5 ani te-am inlocuit cand erai racit cobza de craciun sau cand am castigat concursul pentru cel mai original “HO HO HO” As vrea un laptop pentru blogging; o las si pe soramea sa-l foloseasca, iar tie iti pun un banner gratis pe blog 🙂 ce zici?

  564. CARMEN 19 December, 2009 at 01:01

    In poiata lui Ion,toate pasarile dorm,
    Numai una n-are stare,vrea laptopul cel mai tare!
    Cotcodac…cotcodac!Mosule m-ai turmentat!toata noaptea l-am visat!
    Din gaina cea proasta,vreau si eu sa fiu desteapta.
    Matrimoniale as accesa,
    Cocosul aratos in gheare si in pene l-as avea,
    Pentru o nunta,scandaloasa.
    Mosule,tie iti voi da o stripteuza,chiar vecina mea
    Si o masa fastuoasa,
    Pentru atunci si pentru acasa.
    Mosule acuma zi,laptopul il voi primi?

  565. MaRiUsFrEnZy 19 December, 2009 at 01:05

    Moş Crăciun cu plete albe
    A sosit de la HP
    Şi aduce daruri multe
    De la Cotcodac,
    Moş Crăciun, Moş Crăciun

    Din bătrâni se povesteşte
    Că-n toţi anii a venit
    Moş Crăciun incet ajunge
    Cu Hp-ul meu iubit.
    Moş Crăciun, Moş Crăciun

    Moş Crăciun cu plete dalbe
    Încotro vrei s-o apuci?
    Ţi-aş cânta O colindare
    Da cu Hp-ul sa-jungi.
    Moş Crăciun, Moş Crăciun.

  566. desenut 19 December, 2009 at 01:45

    Mosule,
    nu stiu zau ce se intampla cu tine… Chiar daca risc sa nu primesc nimic anul acesta de la tine simt nevoia de a ma revolta. Ce fel de Mos esti tu? An de an imi fac datoria si incerc sa iti fac pe plac si tu, pauza. Ma verifici tot anul sa vezi pe ce lista ma treci si cand vine vremea recompensei nu o nimeresti niciodata. Acum poti sa imi zici ca nu am cedat locul in metrou in ziua aia in care nu apucasem sa mananc si avusesem examen sau ca m-am scobit in nas si am injurat in trafic. Zi merci ca mai sper la un HP daca nu o sa iti inlocuiesc tratatia speciala cu un Craciun marca Home Alone. Ai grija ca anul asta s-au inversat locurile, sa vedem, tu esti cuminte?

  567. GABRRIEL 19 December, 2009 at 01:46

    Mos sa stii ca e tot ce imi trebuie pentru a fi in pas cu colegii de facultate (ei au asa ceva) si in plus m-ar ajuta la tema de licenta!

  568. topitop 19 December, 2009 at 01:51

    Dear Santa,
    Am fost foarte cuminte anul asta asa ca te rog sa vi si pe la mine ca nu ai mai fost cam de 20 de ani. Cadoul poti sa il alegi tu: biletul castigator la loto, Broke Shields costumata in asistenta, o liposuctie zdravana sau un laptop HP sa pot intra zilnic pe DC.
    Eu cred ca tu existi cu adevarat, chiar daca am 30 de ani.
    Merry Christmas!!!

  569. Vilvoi Robert Gabriel 19 December, 2009 at 02:40

    Scrisoare de la Mos Craciun .

    Draga Robert ,

    Am primit noua ta scrisoare si nici macar n-a fost nevoie sa o mai deschid, pentru ca stiu ce vrei: un laptop PC HP Mini. De obicei, nu raspund la scrisori, pentru ca abia am timp sa împachetez cadourile, darmite sa raspund la milioane de scrisori; acum însa m-ai prins mai liber, pentru ca esti singurul copil care îmi trimite scrisori în luna mai. 😀

  570. Morea Stefan 19 December, 2009 at 02:55

    Mosulica, Mosulica, am facut o gramada de prostii anul asta, l-am dat cu capul de perete pe fratimiu, am spart televizorul,etc. da na ce sa fac sunt copil. Promit ca daca vine asta micu la mine o sa incerc sa fiu mai cumintel.

  571. Jullya 19 December, 2009 at 02:59

    Mos Craciun eu vreau sa stii
    Nu sunt ca ceilalti copii.
    Te vorbesc numai de bine
    Ca sa mai treci pe la mine.
    Eu din partea ta as vrea
    Un laptop dac-ai putea
    De e mare, mititel..
    Vreau doar sa ma joc pe el.
    Mosule, chiar de e criza..
    Tu ai banii in valiza.
    Si poti cumpara de toate
    Si cu bani cash si in rate.
    Sa nu uiti dorinta mea..
    Un micut laptop as vrea.
    As vorbi pe mess cu tine
    Sa ma-nveti numai de bine.
    Ce zici mosule, ai vrea..
    Sa-mi indeplinesti dorinta?
    Pe loc te voi rasplati
    Si-un pupic tu vei primi!

  572. Flori 19 December, 2009 at 03:07

    Draga Mos Craciun, mi`as dori un laptop pentru ca la anul sa iti scriu din pat scrisoarea, fa-ma sa cred in tine, ca atunci cand eram mica.

  573. Morea Vlad 19 December, 2009 at 03:16

    Mi-a zis mosu sa ma duc
    Pana’n sufra repejor
    Pentru ca mi-a luat HP
    Cel mai bun si cel mai fin
    Si mi-a spus tasteaza repede
    Nu am sa te bat prea tare
    Am tastat, da tot mo batut :-<

  574. SilviaLaura 19 December, 2009 at 03:28

    se vede cat de materialista sunt dak te citesc de cand n-aveai site si totusi e prima oara cand las un comentariu! nu e materialism totusi, chiar imi trebuie un laptop performant, nu ca asta de la Toshiba care merge ca melcul strivit sau ca Dell-ul prietenului meu care stinge din 30 in 30 de minute! HP tata!

  575. daniel v. 19 December, 2009 at 03:29

    Sorvova,
    Vesela…
    Ne-a dat Mosul presedinte
    – tot Base, al dinainte –
    Si ne-o da si un Guvern
    – tot cu BOCul cel etern –

    Sorvova, vesela
    Mosule, stii dumnneata,
    Pentru-o veselie-ntreaga
    Baga mana in desaga
    Da-mi si mie un cadou…
    Ce? HasPe-ul ala nou…
    Ca nu-i scula de doi bani
    Si acum si-ntru MULTI ANI!

  576. SilviaLaura 19 December, 2009 at 03:34

    aaaa, si mi mai trebuie si ca sa nu mai fiu nevoita sa intru pe mobil sa te citesc, unde ma chinui cu adevarat, dau stop la fix 2 secunde de cand apare imaginea, altfel i se incarca memoria si nu mai vad nimic! uite cate sacrificii fac sa citesc revista DC, daca mi dai si laptopul promit sa mi conving si cele cateva cunostinte care inca nu sunt fani DC sa intre zilnic! si sa ti cumpere si florile pe FB!

  577. iordana 19 December, 2009 at 04:06

    Draga Mosule,eu as vrea laptopul fiindca pe al meu i l-am dat mamei pt ca nu avea un calculator si imi trebuie unul si mie deoarece ca student ai mare nevoie de cat mai multe informatii.mersi

  578. janel 19 December, 2009 at 04:19

    Mosulei,toti pe care ii intreb au zis ca tu nu existi ca esti o inventie.Dar eu nu cred asta si cred cu toata inima ca esti acolo undeva la nord si ca o citesti rugamintea mea si o sa imi aduci un HP
    …Multumesc mult.
    PS: de craciun am s-o rog pe mama sa puna o ceasca de cafea (ca deobicei) langa bradut ca sa te incalzesti nitel!

  579. schoryck 19 December, 2009 at 05:09

    -nenea Julius , ce-ai in sac?
    – J : titlul pentru Craiova si un laptop
    – daca-ti spun o poezie imi dai laptop-ul mie?
    – heheee , intai sa dam titlul ala amarat si dupa aceea trecem si la lucruri serioase

  580. dannutzza 19 December, 2009 at 05:52

    Domnule Mos Craciun, De cind am invatat sa scriu (adica din clasa a cincea) ti-am trimis nenumarate scrisori in speranta ca macar odata ai sa-mi raspunzi. Nu ai facut-o, grasan nenorocit si asta m-a intristat foarte tare…Foooarte taaaaare!…Atat de tare incat i-am cerut lu’ iepurasu’ de pasti sa-mi aduca ca cadouri un radar rusesc de ultima generatie care poate detecta si musca ratacita in curu renului ala cu nasu stralucitor si un lansator de rachete capabil sa doboare respectiva musca cu ren cu tot de la mii de metri inaltime…Si siurpraiz, le-am primit!…Acum discutam altfel!…Asa ca anexat iti trimit lista cu revendicari cu precizarea ca daca incerci sa ma ocolesti si de data asta, la anu’ va imparti cadouri zana maseluta…Deci:VREAU LAPTOP-UL PC HP MINI!!!atat…deocamdata..!!Sper ca nu vei face imprudenta sa ma ignori si de data asta…Mos Gerila a facut-o si nimeni nu-si mai aminteste de el…Cu respect si cu degetu’ pe tragaci, ma semnez de plecare. I’ll be back!

  581. ene bogdan 19 December, 2009 at 08:29

    Draga mosule imi doresc acest laptop sa nu mai stau toata ziua sa ma uit la televizor,ca na e criza!Vreau sa ma stau si eu pe internet,sa chat-uiesc toata ziua,sa imi fac prieteni noi!Ca acasa am un 487 vechi care se blocheaza si cand ii dau drumul la mess!Deci te rog mosule nu ma uita si anul asta!

  582. BACIU MIHAELA 19 December, 2009 at 08:45

    Mos drag si inspirat ce an de an iti faci aparitia inedit asa cum sti tu, mi-as dori ca in acest an sa vi la mine cu acest cadou pe care nu il doresc in special pentru mine ci pentru o prietena draga care nu iti poate srie pe aceasta cale si care are nevoie de el, ar fi cel mai minunat cadou. iti multumesc si sa fi sanatos ca si la anul ce vine sa ne vizitezi.

  583. Mari 19 December, 2009 at 09:26

    Draga mosule imi doresc acest laptop sa nu mai stau toata ziua sa ma uit la televizor.Vreau sa stau si eu pe internet,sa chat-uiesc toata ziua,sa imi fac prieteni noi.Draga Mosule eu imi doresc leptopul pentru ca mai am o sora si nu ma lasa tot timpul la calculator cand vreau eu.Iti multumesc daca imi dai mie premiul

  584. Hutanu Ninel Marius 19 December, 2009 at 09:33

    Mosule Craciunule,te rog eu cat pot de frumos din inimioara mea maaare,adu-mi mie acest laptop pentru nevasta mea ca a innebunit saraca cu niste concursuri pe net si a pus monopol pe computerul meu,in asa hal ca ne batem in fiecare zi pe el.Plus ca mai am si un copil maniac si el pe jocurile de pe internet si in fiecare zi este razboi la noi in casa.Adu-mi linistea in casa mosule,ca eu am fost cuminte si am crezut intotdeauna in tine!Te rogggg!!!!

  585. betivul 19 December, 2009 at 09:45

    Pss!Mosule,WB si anu’ asta! >:D PLS! [-O< TNX! LMA si MS! G2G.CU! :-*

  586. rosca raluca daniela 19 December, 2009 at 09:45

    draga mosule as vrea saimdaruiesti acest laptop pt k am mare nevoie de el m-am jucat destul cu cel de jucarie vreau si una adevarat:D

  587. betivul 19 December, 2009 at 09:49

    Hei!Mosule,WB si anu’ asta! >:D PLS! [-O< TNX! LMA si MS! G2G.CU! :-*

  588. betivul 19 December, 2009 at 09:52

    Alo!Mosule,WB si anu’ asta! Iti trimit un PM ca F2F nu pot. OMG ce mult vreau un PC HP Mini! 8-> PLS! [-O< TNX! LMA si MS! G2G.CU! :-*

  589. serban greti 19 December, 2009 at 10:03

    mosule, stiu ca nu poti sa imi aduci un rinichi(fac dializa de 3 ani),asa ca ma multumesc si cu un laptop
    te pupa greti.

  590. PanTeraS 19 December, 2009 at 10:07

    Mosule, vino si la saraci! Ca sa imi aduci mie un laptop frumusel ca am tare nevoie de el!

  591. Oana 19 December, 2009 at 10:13

    Draga Mosule,imi doresc acest laptop pentru a ma apuca de treaba(imi doresc sa proiectez intr un program, genti si pantofi)sau daca nu vii anul acesta pe la mine, Mosule cu acest laptop ,macar vorbeste cu Domnul si cu cei din Guvern sa-mi dea si mie un loc munca;m-am saturat sa stau pe spatele parintilor.Multumesc ,Mosule.
    P.S.:Iar ca sa te conving ca am fost cea mai cuminte ,iti spun si o poezie :d.Te astept.

  592. Mihaela 19 December, 2009 at 10:43

    Draga Mosule,Nu mai sunt tanar si in putere,imi doresc un fiu,m-am gandit si la nume:HP mini.Semnat:laptop-ul Mihaelei

  593. Mihaela 19 December, 2009 at 10:54

    Mos Craciun de la DailyCotcodac
    Daca-mi dai un Mini, tac
    Pana atunci am sa vorbesc
    Ca prea mult eu imi doresc
    Un HP roz, alb… bine, orice nuantza
    Ca nu-l voi tine la fereastra.
    PC HP Mini costa o gramada lei
    Si nu-mi permit, in puii mei.
    Am incheiat cu un pupic
    Pe cat de scump pe atat de mic
    (asa ca un PC HP Mini)

  594. Mihaela02 19 December, 2009 at 10:56

    Mos Craciun de la DailyCotcodac
    Daca-mi dai un Mini, tac
    Pana atunci am sa vorbesc
    Ca prea mult eu imi doresc
    Un HP roz, alb… bine, orice nuantza
    Ca nu-l voi tine la fereastra.
    PC HP Mini costa o gramada lei
    Si nu-mi permit, in puii mei.
    Am incheiat cu un pupic
    Pe cat de scump pe atat de mic
    (asa ca un PC HP Mini)

    P.S. Am adaugat numelui un “02” pentru ca am observat ca cineva mai are nume ca al meu:))

  595. Robert 19 December, 2009 at 11:13

    Draga Mos “Daily Cotcodac” Craciun, mai sunt doar cateva zile ce ne despart de marea sarbatoare a nasterii Domnului si de aceea este o perioada in care toate gandurile rele pleaca de langa noi si suntem inconjurati de micii ingerasi cu energii pozitive care ne insufla spiritul sarbatorilor de iarna si ne deschid drumul catre un nou an de aceea as dori acest laptop HP Mini pentru a putea incepe anul ce va veni cu un mijloc de a imi scrie cursurile la facultate si de a nu mai fi nevoit sa scriu cate 20 pagini pe ora pentru ca nu este posibil si voi fi iar in situatia de a avea restante.Iti multumesc anticipat

  596. Lemnaru Roxana 19 December, 2009 at 11:28

    Draga Mos Craciun, adevarul e ca nu am mai scris mosului de cand eram mica si acum e posibil sa fiu un pic neindemanatica..:P:P
    Imi doresc acest Pc HP Mini tare mult deoarece sunt in ultimul an la facultate si imi trebuie pentru a-mi face proiectele.Fiind singura intr-un oras mare mi-ar face tare bine sa am un laptop pentru a mai uita de faptul ca sunt un strain intr-un oras mare.
    De altfel acest laptop l-as folosi cu placere si pe drumul intre orasul meu natal (Braila)si orasul in care fac facultatea (cluj) deoarece e unu lung si cateodata infernal.
    Nu stiu cat am fost de convingatoare dar sper ca Mosul sa tina cont si de scrisorica mea penrtu ca daca as fi avut posibilitatea de a-mi cumpara un laptop nu as mai recurge la concurs si as lasa altcuiva posibilitatea de a participa.

  597. flavius 19 December, 2009 at 11:31

    Hey Mosule !
    Cand ti-am cerut sa-mi aduci o masina de pompieri tu mi-ai dat foc la casa!
    Ar fi cazul sa te revansezi anul asta!!!
    Hai Pa !
    Ups ,am vrut sa spun HP!

  598. Mihaila Rradu 19 December, 2009 at 11:47

    Draga Mosule! Stiu ca nu existi, stiu ca esti tata. Asa ca uai taticule(mamicule), fa si tu un comentariu destept aici, ca eu sufar de incompetenta, si o crasa lipsa de inspiratie, si castiga acest laptop, pe care sa mi`l daruiesti mie. Satisfactia ta va fi imensa, cand imi vei vedea ranjetu de bucurie, iti vei aminti ce frumos e sa daruiesti copilului tau cadouri de sarbatori, te vei simti mai ceva ca mos craciun. Multumesc, si sanatate!

  599. Marius 19 December, 2009 at 11:48

    nu stiu eu povestioare si mesaje hazlii dar iti trimit tie mosule un banc mic si de ultima ora :
    “Draga Mosule, te rog mult sa-mi aduci un trenulet electric, o masinuta si o ciocolata”, scrie un copil dorintele sale pentru Craciun. .
    Se duce copilul la posta si duce scrisoarea. Postaritele deschid scrisoarea, o citesc si li se face mila de copil. Hotarasc ele sa puna mana de la mana si sa-i cumpere copilului darurile. Strang ele banii cumpara trenuletul, cumpara masinuta, dar de ciocolata nu le mai ajung banii. Trimit cadoul copilului.
    La cateva zile de la Craciun, copilul duce la posta o alta scrisoare cu multumirile pt Mos Craciun:
    – “Draga Mosule, iti multumesc pentru cadouri, trenuletul este magnific, masinuta este super. Eu sunt convins ca mi-ai trimis si ciocolata, dar cred ca zdrentele alea de la posta au mancat-o”

  600. miky 19 December, 2009 at 12:03

    Draga mosuluica,nu imi aduci tu un laptop hp mini?Hai te rog eu,promit sa fiu cuminte ce naiba

  601. basca paula georgiana 19 December, 2009 at 12:08

    – Sa stii ca Mos Craciun este sechestrat la mine acasa! Daca vrei sa vina si la tine, trebuie sa-mi dai ceva acel ceva ce imi doresc tare mult…un leptop

    Nu suna la 112 daca la tine in camera vezi un barbat gras si cu barba lunga care vrea sa te vare intr-un sac, caci este trimis de catre mine

  602. basca daniela veronica 19 December, 2009 at 12:12

    Mos Craciun de la DailyCotcodac
    Daca-mi dai un Mini, tac
    Pana atunci am sa vorbesc
    Ca prea mult eu imi doresc
    Un HP roz, alb… bine, orice nuantza
    Ca nu-l voi tine la fereastra.
    PC HP Mini costa o gramada lei
    Si nu-mi permit, in puii mei.
    Am incheiat cu un pupic
    Pe cat de scump pe atat de mic
    (asa ca un PC HP Mini)

  603. Ionut 19 December, 2009 at 12:13

    Draga Mosule. Acum sunt pra mare sa ma asez in bratele tale… dar de dragul vremurilor trecute, cand veneai pe furis, te rog mult sa-mi aduci un laptop HP. Te astept langa bradut!

  604. corbu daniel 19 December, 2009 at 12:15

    mos craciun drag si scump
    dami un PC HP Mini
    si eu ma gandesc sa iti pun
    langa lapte cozonac
    si promit ca am sa fac
    tot ce pot,sa nu te bat
    in schimb de PC HP Mini voi primi
    pe tine te voi rasplati
    cu reclama zi de zi
    in HP sau unde oi fi

  605. Paul 19 December, 2009 at 12:17

    Draga Mos Craciun,

    te rog sa imi aduci anul acesta un laptop PC HP MINI,in caz contrar,vin si mi-l iau eu cu forta! Banuiesc ca nu vrei sa fiu un baiat rau,nu,Mosule? Deci pe 24 decembrie sa gasesc laptopul sub brad! Te iubesc,Mosule! Ai grija cum conduci sania sa nu imi strici laptopu! Te astept cu nerabdare ! Sarbatori fericite tuturor!

  606. mihai lenuta 19 December, 2009 at 12:25

    Oriunde mas afla,
    Mos Craciun ma va vizita,
    si imi va aduce ce-mi doresc_,
    un merry christmas ca-n povesti,
    si te rog nu ma refuza,
    ca vine din partea mea!
    Datorita lipsei de inspiratie cauzata de abundenta zapezii de afara va urez un simplu Craciun Fericit, si mega sanatate

  607. DragosI 19 December, 2009 at 12:31

    Draga Mosule,

    Stiu ca pana acum nu mi-ai adus ce am cerut pentru ca esti batran si nu poti cara lucruri mari, dar anul acesta vreau un laptop mic de la Hp.

    Cu drag,
    Dragos

  608. SingurEu 19 December, 2009 at 12:33

    Moşule, în 2009 am fost cuminte, mi-am facut blog, am scris mult pe el şi… ştii că eu n-am calculatorul meu, ci scriu de la alţii. >:D< :*

  609. chotronella 19 December, 2009 at 12:43

    mosule, o sa ai peste 1000 de cereri. Niste fitzoshi! eu citesc Cotcodacul zilnic.Pentru ca e “daily”. Si nu vreau lap’ul pentru fitze.

  610. claudiatza 19 December, 2009 at 13:12

    Draga Mosule, as vrea acest leptop sa il am subt bradut de la tine..Daca nu eu iti voi da un avertisment…Mama e nervoasa!Dar daca o sa mil aduci mama se va linistii ba chiar mai mult iti va da si ceva in schimb.Te astept cu mare drag.Claudia :P:*:*:X:X

  611. Şi la vară cald 19 December, 2009 at 13:44

    Aţi turbat, bre! 640 de comentarii! La alte postări nu vă-nghesuiţi…
    Mă-ndoiesc că or să aibă ăia de la HP timp şi răbdare să citească atâtea “producţii”, aşa că tragerea va fi cam ca la bingo. =))

  612. Bloghita 19 December, 2009 at 13:46

    Draga mosule, eu nu stiu sa compun poezii ca cei de mai sus. Eu nu stiu sa las comentariu la acest concurs. Eu nu am internet. Eu nu am calculator. Eu nu am… Vezi ce frumos mint? uVrei sa contini? Deci hai sa nu imi umplu caietul cu pacate si da-mi direct acel laptop sa pot desena in voie.

  613. radu 19 December, 2009 at 14:09

    Draga Mos Craciun,
    Daca voi primi acest laptop promiut ca voi incerca sa scot Romania din criza falsificand bani cu ajutorul sau 🙂

  614. florycel1988 19 December, 2009 at 14:16

    Draga Mosule, iti scriu o mica scrisorica ceea ce n-am mai facut de mica si ti spun ca mi doresc pe langa sanatate si implinire sufleteasca acest mic si dragalas laptop de la HP daca vezi scrisorica mea pe langa miile de scrisorici eu iti multumesc din suflet si iti trimit un mare pupic jucaus care sare si alearga fuga fuga pana la tine. Multumesc Draga Mosule!!!!

  615. Cony 19 December, 2009 at 14:21

    Draga Mos Craciun,

    Uneori am senzatia ca imi pierd culorile, ca raman doar in alb si negru. E ca si cum mi s-ar strica televizorul, ca si cum ar arunca cineva cu clor pe mine, ca si cum o radiera magica mi-ar sterge nuantele.Simt cum imi paleste nuanta rozalie din obraji, cum imi piere sclipirea din ochi, cum vorbele mele devin invizibile, cum gandurile ratacesc aiurea in pustiu…si ma simt handicapata, nu mai sunt intreaga, nu sunt eu.Cand am vazut un HP Mini, inima mi-a tresarit si mi-am dat seama cat de mult mi-l doresc.Este unic si special in felul sau.De ce? Pentru ca ma face sa am un zambet larg, pentru ca e roz si nu imi pot pierde latura romantica, oricat as ascunde-o.Pentru ca ma face sa savurez cafeaua de dimineata ca nimeni altcineva, pentru ca ma face sa ma simt speciala si sa descopar lucruri noi despre mine.Mosule, reda-mi culoarea in suflet si adumi un HP mini roz .E tot ce imi doresc anul acesta!!!Ce poate fi mai minunat decat aroma unei cafele, dimineata, in fata unui HP mini,care-ti deschide portile catre misterele lumii.E ca o promisiune ca ziua va fi buna, ca un argument al faptului ca trebuie sa te bucuri de ea din plin. In timp ce savurezi cafeaua ,parca si tu esti mai relaxat, doar la gandul ca lumea vazuta prin HP mini va fi minunata si maine dimineata ,si poimaine dimineata…

  616. alex 19 December, 2009 at 14:41

    Craciunul este acea sarbatoare minunata care ne da putere sa fim mai buni, mai generosi si mai curajosi. Sa indraznim sa visam si sa speram mai mult, sa credem cu tarie ca anul ce va incepe va fi mai rodnic si mai fericit. Craciun Fericit si un An Nou mai bun!

    La aceasta cumpana dintre ani, lasa sa treaca prin fereastra sufletului tau, magia sarbatorilor, lasa-te cuprinsa de fericire si bucurie si ramai asa pentru tot restul vietii. Fii raza mea de soare si lumineaza-mi aceasta trecere, vino cu mine in lumea dragostei fara sfarsit.

    Sarbatori fericite! Sa aveti parte de multa caldura in suflet si in casa, bucurie in inima si multa sanatate si putere de munca. Ca de obicei, sa ne adunam in jurul bradului alaturi de familie si de cei dragi, sa lasam lumina Craciunului sa ne patrunda in case si sa ne bucuram de magia sarbatorilor. La multi ani !TEROG SA AM DAI MIE PREMIUL (NU SUNT ASA DE BOGAT NU AM DORESC PREA MULTE DOAR PREMIUL PENTRU CA EU NU AM )

  617. PANTAZI DAN 19 December, 2009 at 14:44

    Dragul meu Mos Craciun,
    Avand in vedere ca traiesti in tot timpul anului in mijlocul naturii, fara poluare si noxe, te hranesti natural ,fara chimicale si conservanti si vii de Craciun in mijlocul civilizatiei(unde se gaseste tot ce-am enumerat mai sus) , daca vii la bradul meu te astept cu o mare surpriza. Pentru tine am confectionat podoabe de brad BIO ;am imbracat pahare de plastic in staniol, le-am gaurit si in milcoc am pus un pai si au rezultat clopotei ; pe cilindrul care ramane de la hartia igienica am lipit hartie colorata si am luat snurul de la o sacosa de cadouri si asa l-am agatat in brad ; am avut in casa niste CD-uri stricate pe care le-am agatat in brad cu ajutorul unei panglici.
    Cred ca te-am convins sa vii la mine , pentru ca iti ofer cele mai bune conditii ca sa ramai sanatos pana la anul.
    Ai grija pe drum si nu uita PC.

  618. Mirciu 19 December, 2009 at 14:46

    “Draga Mosule, te rog mult sa-mi aduci un laptop si o ciocolata”, scrie un copil dorintele sale pentru Craciun. .
    Se duce copilul la posta si duce scrisoarea. Postaritele deschid scrisoarea, o citesc si li se face mila de copil. Hotarasc ele sa puna mana de la mana si sa-i cumpere copilului darurile. Strang ele banii cumpara un laptop, dar de ciocolata nu le mai ajung banii. Trimit cadoul copilului.
    La cateva zile de la Craciun, copilul duce la posta o alta scrisoare cu multumirile pt Mos Craciun:
    – “Draga Mosule, iti multumesc pentru laptop este super. Eu sunt convins ca mi-ai trimis si ciocolata, dar cred ca zdrentele alea de la posta au mancat-o”.

  619. Secreteanu Alina 19 December, 2009 at 14:47

    Intr-o seara friguroasa, de iarna, o tanara statea pe unul din podurile Dambovitei si se gandea cum sa scape de viata asta amara.
    La un moment dat, Mos Craciun se apropie si-i zice:
    – Ce faci tu, aicea, fata mosului?
    – Ce sa fac, mosule, iaca sunt suparata, ca n-am servici, n-am casa, n-am bani si ma gandesc sa ma omor, sa scap de toate necazurile.
    – Ei, fata mosului, stai ca nu-i dracu asa de negru! Uite, eu pot sa-ti indeplinesc trei dorinte, acum, pe loc. Spune, ce-ti doresti?
    – Pai, as vrea sa am o vila in Cotroceni…
    – S-a facut! Asta e adresa si astea sunt cheile de la noua ta casa. Altceva?
    – O masina, mi-ar fi de mare folos…
    – Nici o problema! In garajul casei, un Mercedes te asteapta. A treia dorinta?
    – Pai, as vrea sa am un cont in banca, sa-mi nu-mi mai fac griji din cauza banilor…
    – In casa o sa gasesti un carnet de cecuri. Ai un milion de dolari in banca. Dar stii, fata mosului, ca toate astea sa se indeplineasca, trebuie sa indeplinesti o conditie…
    – Spune, Mos Craciun, ce trebuie sa fac?
    – Pai, as vrea sa te asezi in genunchi si sa-ncerci un sex oral.
    – Vai, mosule, nu pot sa fac una ca asta!
    – Cum, pentru toate dorintele care ti le-am indeplinit?
    Pana la urma, fata se lasa convinsa si se apuca de treaba.
    Dupa vreo 5 minute, mosu o intreaba:
    – Cati ani ai tu, fata mosului?
    Luand o scurta pauza, fata raspunde:
    – 28, mosule.
    – Si, la varsta asta, mai crezi in Mos Craciun?!!

  620. Eugenia 19 December, 2009 at 15:09

    19dec2009 NetCafe Tg-MUReSh

    Draga Moshule,
    De cand e Base la guvernare
    Nu ti-am mai trimis nici o felicitare
    Ca e crizaaaa maaareeee
    Si criza asta mare
    M-a adus la disperare
    OOOOOOOooOooO viata mea.
    Incat un laptop mi-as dori
    Tu la mine cu el sa vii.
    Pe mess noi sa vorbim
    Si iar de Base sa barfim.

    De la Eu pt Tu Craciun :)) fana ta nambar oan 😉

  621. cristina 19 December, 2009 at 15:10

    Dlaga “Mos Caciun”:*iti scriu si anu acesta ca in fiecare an:Xsingula dolinta a acestei fetitze mici este sa ii aduci si ei un laptop:X.Mosule sa sti ca am fost foarte cuminte anu acestao:-)am ascultato pe mamica :Xplomit solemn ca daca imi indeplinesti aceasta dolinta mica a mea iti dau o masina in loc de reni:))una cu 5 roti una pe mijloc:X:X:X.multumesc mosule :X:Xte astept pe la mn :X:Xtbx tale rau de tot:X:*:*:*papa mosule:X:X:X

  622. cristian 19 December, 2009 at 15:16

    hai mosule k e destula zapada, poti sa vi cu laptopul…te astept
    eu il doresc cel mai mult mai ales k e mini

    ps: nu stiam de revista dar e tare mai revenim…

  623. alina 19 December, 2009 at 15:22

    M-am uitat peste comentarii si sincer nu stiu cu ce as putea sa-l atrag eu pe Mos Craciun.Asa ca m-am decis sa-i scriu un banc .

    Doi batrani pe o banca

    B1: Prietene ce mai face sotia ta?
    B2: Ohhhooo sotia mea este un inger…
    B2: Dar sotia ta prietene?
    B1: Sotia mea inca mai traieste…

  624. Dragos 19 December, 2009 at 15:22

    Wai. Dau un rachiu pe mini hp’u ala. Hai 2..

  625. Marius 19 December, 2009 at 15:26

    Mosule, te rog fii bun, laptopul meu e praf acum. Vreau unul nou, un HP, ca am zece degete. Sa-ti traiasca familia, da-mi unul din tolba ta!

  626. Marius 19 December, 2009 at 15:36

    Am reusit exact 140 de caractere 🙂

  627. Moldovi 19 December, 2009 at 15:40

    Draga mosule.. Daca imi dai acest laptop te las in pace 10 ani de’acu incolo..si in 2020 iti mai cer unu.. ok ? 😀

  628. Andreea 19 December, 2009 at 15:45

    Draga mosule,
    Conform calculelor mele, ar trebui sa economisesc timp de 6 ani, mai exact 2137 de zile, pentru a putea sa imi cumpar singurica un laptop. Bineinteles, asta daca nu imi mai cumpar nimic, nici macar un rimel. Asadar, scuteste-ma de acest chin si adu-mi laptopul! Promit ca voi face shopping numai online!

  629. Esterush 19 December, 2009 at 15:54

    Iartama ca te primesc numai in usa,te-asprimi si-n casa, dar mi-e teama, ca-mi aduci aceesi vesnica papusa si acelasi vechi ecou de panorama.
    Iartamaca-ti spun acestea Mos Craciun,dar eu nu-nteleg de ce mai vii.
    Ce folos ca esti batran si-ai suflet bun,daca-n sac ai jucarii pentru
    copii.
    Mie imi trebuie un leptop adevarata,nicidecum minciuni de Nurenberg.
    Tine minte Mos Craciun si altadata,sa-mi aduci ce vreau si ce iti cer.
    Iata asta este tot ce-am vrut sa-ti spun.Ti-as mai spune, dar te-ai supara.

    Tine minte Mos Craciun eu leptopul il vreau acum.

  630. irinush_cu_nas_de_plush 19 December, 2009 at 15:57

    Mosule draga,imi doresc foarte tare laptopul acela.daca ma scutesti sa mai folosesc hardughia mea de computer,mare cat casa si greu cat tancul,iti promit k il voi dona unor copii care s-ar bucura de el.

  631. Castiga un laptop PC HP Mini « Concursuri Online 19 December, 2009 at 16:00

    […] Participa acum la acest concurs ! Categories: Concursuri Online Tags: concurs, concursuri, laptop, netbook, notebook Comentarii (0) Trackbacks (0) Lăsați un comentariu Trackback […]

  632. Kelemen Laura 19 December, 2009 at 16:04

    Mosule batran si bun,
    iata ce vreau de Craciun:
    vreau un spiridus sa vina,
    s-aiba muschi,casa,masina,
    un sac plin cu tot.
    Sa nu uite de LAPTOP!

  633. Micutza 19 December, 2009 at 16:05

    Eeeeeee………e………e
    E mos craciun ………ee…eee
    E grasu din ajun
    Care ne aduce tot ce nu mai vrem …..ee…..eeee
    Grasule…..
    Mie sa imi aduci un leptop…nu ca ani trecutii…..eu iti scriu sa imi aduci ceva si tu….tu imi aduci altceva.Anul acesta sper sa imi aduci un leptop….:):)Te astept Mosulicaaaaaaa…..sa vi cat mai repede.

  634. bursucel 19 December, 2009 at 16:06

    hey santa, ce ai zice daca ti-as usura treaba in seara de ajun?stiu k ai multa treaba atunci cu atatea cadouri….ai putea sa treci direct prin constanta,sa lasi laptopul la mine…..apoi iti poti continua drumul linistit,cu sacul mai usor.nu vreau sa te doara spatele.vezi mosule?noroc k ma gandesc la sanatatea ta!

  635. aeerdna 19 December, 2009 at 16:08

    Studenta, 19 ani, curata, stilata, doresc salariu de 500-1500 euro/luna, conditii avantajoase, posibilitate de a lucra acasa. Pentru acest job mi-ar trebui un laptop, ca sa pot sta comod in pat, sa castig bani pentru iesiri in club, haine, posete & Co. Multumesc anticipat, Mosule. te PoOpIq! :*:*:*

    p.s.: si e ROZ, FATA! Lasa ca-i mai pun eu niste cristale Swarovski sa arate si mai cool…

  636. Mihaela Nartea 19 December, 2009 at 16:19

    Mosule, e pacat de dragutul de laptop sa se strice prin gerul de-afara. Adu-l la mine, te servesc cu un vin fiert ca sa te incalzesti. Dupa ce termini de impartit cadourile, poti sa vii inapoi, ne uitam la craciunite pe net 😉

  637. Razvan 19 December, 2009 at 16:24

    Mosule, unde esti, frate?
    Ca se duce acu’ Craciunul
    Iara eu sunt singur-cuc!
    N-ai vrea tu sa faci pe bunul
    Si sa-mi aduci un Năutbuk?

  638. Mariana 19 December, 2009 at 16:29

    mosule da-mi mie laptopul ca am fost cea mai cuminte dintre toti care au scris pana acum. eu nu am cu ce sa te servesc, si nici nu vreau sa fac bani cu laptopu pentru haine si cluburi..doar vreau sa fie al meu. te astept

  639. mada 19 December, 2009 at 16:42

    Moşule sa fiu sinceră.. mie nu mi-a plăcut niciodată Crăciunul, iarna, zăpada, ce mai? Tot ce ţine de sărbători-chiar şi cele pascale. De ce? Pentru că se presupune că ar trebui să fii cu familia, să vă bucuraţi împreună de toate momentele frumoase, să simţi mireasma cozonacului, a bradului & so on. Nu ştiu.. eu încă sper că voi avea un Crăciun foarte drăguţ; bunica încearcă ea din răsputeri dar.. eu niciodată nu m-am mulţumit cu puţin. Ei bine.. ca să am un Craciun mai ok faţă de ceilalţi ani ştii deja ce aş vrea, nu?
    Mulţumesc.

  640. moroo86 19 December, 2009 at 16:46

    de craciun daca vine la tine un tip gras si paros si te baga intr-un sac,nu te speria..!
    I-am scris mosului ca te vreau pe tine de Craciun

  641. pascan remus 19 December, 2009 at 16:47

    hmmm auzi mosule….eu m-am gandit asa: cadoul asta chiar il merit, sunt la facultate si am nevoie neaparat de un laptop si dak mi-l dai mie promit k voi mai reduce restantele la cat mai putine , of mosule de ai putea sa ma treci si la toate obiectele la facultate , tare bun mos ai mai fii. Eeee da eu sunt realist k esti un rau si nu imi dai nici laptopu si ma lasi si cu restanta ! asa k MERRY CHRISTMAS EVERYBODY !!! :-* MOSULE

  642. Cony 19 December, 2009 at 16:47

    Santa baby, please bring me a brand new shiny pink HP mini , i promise i will be good and start writing my own version of ” Sex and the city” in Bucharest:))))))

  643. ANGELUCA 19 December, 2009 at 17:14

    Draga Mosule, te astept de la Craciunul trecut, iti multumesc ca mi-ai adus fericire in suflet de fiecare data cand ai venit, si sper ca acum cand vei veni din nou pe langa emotia sarbatorii de craciun sa-mi aduci si un laptop mini…Iti promit ca daca imi aduci mie laptopul mini ma angajez:
    – sa-ti fiu asistenta timp de 10 ani
    – sa port vestimentatia adecvata unei asistente de Mos Craciun chiar daca voi sta la Polul Nord….(brrr brrr)
    – sa te ajut cu distribuirea cadourilor.
    – sa am grija de reni, in special de Rudolf.
    si nu in ultimul rand sa am grija de tine draga Mosule si sa-ti fac o supica buna buna….yammmy…

    Cu stima si respect, pentru Mos Craciun.
    Angeluca.

  644. Costel 19 December, 2009 at 17:23

    Draga mos Craciun,te rog ca sa duci in dar acest cadou unui om ce are nevoie de el,de exemplu mie si o sa faci mult bine.Te astept ca sa vad cat esti de bun.

  645. adela 19 December, 2009 at 17:27

    pff…mosule…eu am avut un laptop dar s-a stricat de bun ce era si cand o sa vada tata ca nu il mai am ma crapa de nu ma vad..ratele nu s bune k platesti dublu,bani gramada n avem ca n are cine sa ne scoata din criza.asa ca ma gandeam poate as avea eu un pic de noroc.asta k sa nu sfarsesc batuta de taticu:((:-ss…si crede-ma ca stiu eu ce zic.si poate asa imi gasesc si eu ceva de munca pt k pc asta dupa care criu acum la 20 de min isi da restart ca asa vrea el k e mai smecher decat mine.jur ca am fost cuminte si ca nu am suparat pe nimeni pe nimeni.am ajutat pe cine am putut.am fost fata cuminte:Dnici in club nu am mai fost decat de 3 ori anu’ asta.nu am facut nici o problema la nimeni si promit ca la anu sa fiu si mai cuminte;)))da vreau doar laptopul ala mini..mini km e el e foarte bun asta k sa nu o patesc rau de tot cand si-o da seama taticu meu ca nu mai am nici un fel de laptop:(…asa ca te rog sa fii bun sa mi-l aduci mie de craciun si promit ca daca vii cu el o sa bei vin fiert,tuica fiarta si te cinstesc cat vrei tu NUMAI VINO te roooggg:D:*

  646. adela 19 December, 2009 at 17:28

    si sper ca este de 140 de caractere si ca te-am convins…:*:*:*:*:*

  647. annna111 19 December, 2009 at 17:43

    draga mos craciun,
    probabil ma ai in lista copiilor cuminti:->>, ca de obicei:D…asa cum ti-am promis si anul acesta am fost cuminte, asa ca te rog..un hp mini ar fi o nimica toata comparand cu altii..am mare nevoie de el, ca oricine altcineva..:):):)iti pregatesc si fursecuri si iti pregatesc si un pahar cu lapte, ca in filmele americane..daca nu, un vin fiert cu scortisoara si cozonac, ca la mama acasa:)..cheers mosule

  648. Alexandra 19 December, 2009 at 17:49

    Draga Mosule , fiindca tot e iarna si frig 😕 m`am gandit sa iti usurez un pic sacul ca este cam greu ;;) . Ce spui daca te opresti in Buzau si ne lasi acest dragut laptop de care am mare nevoie si eu si surioara mea? Ne-am bucura foarte mult si ne-ar fi de mare folos. Sper sa nu ne uiti Moshule ;;) ! Multi pupici :*:*

  649. Claudiu 19 December, 2009 at 17:50

    Mosule ce tanar esti
    De la DailyCotcodac ne vestesti
    ca va venii o zi
    cand vom reusii
    sa traim bine alaturi de tine !
    .cioca-boca la fereastra
    cine vine in casa noastra?
    vine Mosul cel Batran
    sa ne aduca un laptop bun 🙂
    Mosule intra in casa
    ca te astept cu vin pe masa
    sarmale si cozonac
    ca la DailyCotcodac !

  650. galactica 19 December, 2009 at 17:58

    Sa te fereasca sfantul sa nu mi-l dai!Te bat cu propriile tale arme:
    H-2SO4
    P-ALOS
    M-ARDEALA
    I-NANITIE
    N-APALM
    I-NTRIGA

  651. Lucia Petrescu 19 December, 2009 at 18:28

    Calculiciu-i terminat
    Cursul online a avansat
    Testele balta am lasat
    Clar:nu stiu ce ma fac.
    Poate Mosu’ ma iubeste
    Aste randuri le citeste
    Si solutie gaseste.

  652. loana009 19 December, 2009 at 18:39

    “Mos Craciuneeeeeeeee, auzi, ma! Trai-ti-ar familia lu’ matale! Adu-i, bre, si lu’ asta de muzica un laptop mai misto, ca m-a disperat cu sculele astea ale ei de pe vremea lu’ tataia…. Auzi, vine la clasa cu Windows 97, de-o seama cu mine…. Stau 5 minute sa se deschida ciumpalacul ei de calculator… Hai, bre, ca e tipa de gaska, dar n-are cu ce sa isi ia un laptop, ca.. mde…are salariu de bugetar din care i-au mai si taiat aia cu legea 329 o felie. Mos Craciuneeeeeeeeeeeeeeee, bre, uite, facem un targ: daca i-aduci profei mele de muzica un laptop, te ajut sa cari sacul ala in tot orasul. Ba, pe de-asupra, hranesc si adap renii, iti spal sania interior si exterior si iti pun si barba pe bigudiuri, sa arati cool de sarbatori. Ne-am inteles? Hai, bafta, ca s-a deschis calculatorul profei si ne-arata niste obiceiuri de tarani: Plugusorul… Sorcova!… “

  653. Erika 19 December, 2009 at 18:42

    mosule ce tanar esti!!esti ca fat-frumos din povesti!de aceea te astept, cu un laptop ca-n povesti,si te rog frumos,asa, sa mai aiba si-o perdea, pe care sa scrie mare, e de la fat-frumos din savane!si-l mai vreau ca am asa , multe note ,din belsug,care sunt: 9si 10….vreau laptopul mini…..si cred ca am fost cuminte…si ca il merit….

  654. dudau costel 19 December, 2009 at 18:54

    Mos Craciun cu parul cret
    Adu-mi jeepul in cotet
    si un laptop hp mini
    o gagica in bikini
    sanatate si multi bani
    la anu si la multi ani!!!

  655. Rusu Mihaela 19 December, 2009 at 19:11

    Draga Mosule,

    Pentru ca am fost cea mai cuminte si pentru ca nu ma indoiesc de tine cred ca merit si eu un HP Mini.

  656. PINTILE ANDREI 19 December, 2009 at 19:14

    Mos Craciun…,
    A sosit…,
    Sa aduca un HP MINI
    Doar la unul din baieti
    DAILY COTCODAC sa stii
    MOS CRACIUN stie ceva
    Cel mai bun dintre copii
    SUNT CHIAR EU, nu altcineva

  657. Toncean Alex 19 December, 2009 at 19:18

    Buna mosule:),inainte de toate vreau sa iti zic ca am fost cuminte anul acesta si sper sa nu uiti de mine:).
    *****************
    Mos Craciun de la HP
    Treci si pe la mine bre’
    Cu un PC HP Mini daca vrei,
    Doar atat tu sa-mi iei
    Eu cu atat ma multumesc
    Alceva sa nu primesc!
    Si la cei din Daily Cotcodat
    Sa le iei laptopu’ cel curtat
    Ca prea bine le merge
    Si ei au de unde alege
    Arogante,chestii ,trestii
    Ei sunt niste baieti maiestrii
    Si le urez de Sarbatori
    S-aveti tot ce veti vrea voi
    Sanatate,fericire
    Si sa va fie mai bine
    ************************
    Cu toate astea spuse,sa fiti si mai buni la anul.Respect.

  658. dragoshsd 19 December, 2009 at 19:22

    Draga mosule, mama ta e atat de grasa incat la Craciunul trecut i-am facut o poza si inca se printeaza.

  659. Cosmina 19 December, 2009 at 19:36

    Daca imi permiteti voi trage eu concluziile:
    1. romanul s-a nascut poet
    2. mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana
    3. sexul vinde/ sau primeste, daca doriti!
    4. speranta moare ultima (asta pt cei care asteapta cartile neajunse)- stiu ca asta e o gluma sindicala, dar ma aliez grupului de guristi (ca sa mimam democratia e nevoie si de opozitie! nu, d-le Tiran?)
    Si cu asta, am incheiat lista de steriotipuri! Semnat ICS

  660. ren 19 December, 2009 at 19:38

    Mosule daca tot ne-am culcat cu Geoana si ne-am trezit cu Basescu presedinte, fa-mi si mie o surpriza:sa ma culc cu un pentium 3 vai de mama lui si sa ma trezesc cu un laptop PC HP MINI…

  661. Lungu Valerica 19 December, 2009 at 19:44

    Mos Nicolae n-a trecut pe la mine pe acasa, am insirat toata incaltamintea, si papucii de plaja. Da’ pe la serviciu a trecut si ne-a adus din belsug zile libere. Fara bani.
    Poate imi aduci tu ceva, macar o ciocolata, daca un laptop nu te-nduri. Ca suntem 4 sufletele calare pe-un calculator. Si nu pot si eu sa tin pe el o chestie, o poza ceva, ca impielitatii mei de copii (de 4 si 9 ani) au grija sa bage virusei cu toate programele antivirus instalate. Si trebuie cam o data pe luna sa-l radem. Ca sa nu mai zic ca n-am acces decat noaptea, cand au adormit. Si n-am si eu loc de un film, ca e plin de jocuri cu Metin, Farcry, razboaie, James Bond, masini de curse si tot felul de chestii de barbati. Ce sa fac daca sunt singura femeie din casa?
    Dar tu n-ai cum sa ma intelegi, ca esti tot barbat.

  662. cristian 19 December, 2009 at 19:46

    mosule eu lucrez in invatamant si probabail la cat ne dispretuiesc toti este probabil sa nu pot niciodata sa imi iau un laptop PC HP MINI………asa ca te rog mult sa ma ajuti sa il am pentru a lucra mai eficient cu copiii dar si pentru a incerca sa schimb parerea autoritatilor cu privire la invatamant

  663. Georgescu Madalina 19 December, 2009 at 20:18

    Draga Mos Craciun si anul acesta am fost cuminte si te-as ruga din tot sufletul sa-mi aduci cadoua acest frumos laptop de care ma rog de 2 ani de tine si tot imi promiti ca mi-l vei aduce. Te rog anul acesta sa fii serios. Trebuie sa recunosti ca acest comment este cel mai frumos 🙂 .

  664. Ciprian 19 December, 2009 at 20:21

    @Valerica Lungu
    Toate ghetele si sosetele din casa le-ai insirat si nu a venit Mos Nicolae? Breeee, dar ce te-ai lacomit.

    Bine ca nu joaca Solitaire precum managerii din corporatii… cand or sa ajunga sa aiba biroul lor or sa fie nevoiti sa si munceasca.

  665. Ciprian 19 December, 2009 at 20:23

    @Georgescu Madalina
    Mincinoaso! Acu doi ani nici nu exista laptopul asta. Esti descalificata!

  666. falcorne 19 December, 2009 at 20:26

    Un text haios? Ceva ce nu ati mai auzit?
    Scriu- de toate-, public, adun informatie, sunt zilnic pe net etc.etc.si toaaate cu un… WINDOWS 98!!! Da, ati citit corect! Este in functie si, in fiecare zi, imi face surpriza de a porni, de a rezista si de a se inchide. Hohotiti de ras??? Trebuie totusi sa recunoasteti ca sunt unica in felul meu! Si, din aceasta pricina, orgolioasa. (Dar, draga Mos Craciun, iti spun numai tie ca as renunta imediat la acest orgoliu si, daca HP Romania ar avea un muzeu, le-as dona aceasta piesa rara ca din partea unui (daily)cotcodac, in schimbul unui PC HP Mini!)

  667. Miculescu 19 December, 2009 at 20:26

    Draga mosule ce SARBATORI mai fericite ar putea avea cineva care primeste un asemenea cadou .Bafta tuturor participantilor si sarbatori fericite

  668. Ciprian 19 December, 2009 at 20:28

    @Cristian
    In invatamant? Lasa ca stiu eu ca voi prostiti copii sa vrea sa se faca manageri in loc sa devina fotbalisti. Aia oameni realizati…
    Si crezi ca autoritatilor o sa le pese in viitor de invatamant? Prostii sunt mai usor de manipulat in campanii electorale. Voi profesorii cereti salarii, ei se multumesc cu o galeata de apa si o punga de sare pentru muraturi.

  669. Ciprian 19 December, 2009 at 20:31

    @Cosmina
    Tu ai stil.. pentru ce-ti mai trebuie laptop?

  670. Ciprian 19 December, 2009 at 20:35

    @Miculescu??? Bre dar si pe tine te-au clonat chinezii. Incredibil!
    Eu stiam de unul Cristi Minculescu. Buna searrrra, Prieeeteeeniiii!

  671. Ciprian 19 December, 2009 at 20:38

    @dragoshsd
    :))
    Imprimanta HP a luat-o Laura.

  672. dia_realista 19 December, 2009 at 20:49

    Moşule, te mai aştept ? :-/ S-au ţi-au desfiinţat postul?

  673. Robert 19 December, 2009 at 20:52

    Draga Mos Craciun(mos se scrie cu litera mare?)
    Am sa incerc sa fiu scurt si concis(386-ele meu functioneaza cu manivela si sa cam saturat mama sa tot invarta,plus ca face un zgomoooooot,mai ceva ca centrala termica),m-am cam saturat sa-mi astept prieteni 2,3 ore in frig,pentru simplu fapt ca primesc mailurile cu 2 zile intarziere(si cand intreb calcu de ce face asta,imi da cu restartu in fata,e tare suparacios)m-am saturat sa stau 5 minute pe goagal(3 ore se conecteaza la internet)si ca so scurtez promit ca o sa ma laud cu noul meu laptop(cel putin cand vorbesc cu gajicile din cafenea).Sarbatori fericite si tie. Cu drag ,te salut,Ciao (oare asa se saluta mosu??)

  674. veronica 19 December, 2009 at 20:55

    Vreau sa scriu la Mosul,care
    Vine-n fiecare an
    Cand afara e zapada
    Si stelute sunt la geam
    Sa vina la toti copiii
    Ca-s frumosi si sunt cuminti
    Au fost harnici anu-acesta
    Si-au ascultat de parinti
    Si sub bradu-impodobit
    Dimineata cand se trezesc
    Fiecare sa gaseasca
    Cadoul ce si-l doresc
    Un laptop PC HP MINI
    De exemplu, poate fi
    As vrea si eu sa-mi aduca
    La mine de va veni
    Dar,copiii tina minte!
    Si la anul vor primi
    Multe daruri de la Mosul
    Daca ei cuminti vor fi.

  675. dia_realista 19 December, 2009 at 20:57

    Moşule :)] , când ajungi pe bloc, coboară uşor de la etajul 10 la etajul 4 şi de acolo – e simplu de tot – pârtie pe wireless-ul vecinului :-$ … Şi unde s-a terminat şi cablul şi tot, sunt EU <:-P .

  676. benchea aclaudiu 19 December, 2009 at 20:59

    draga muus craciun eu vreau acest leptop hp pentru ca miam dorit intodeauna sa am un lepto ca sa pot sa inlocuesc calculatorul meu vechi cu un leptop nou.si daca chear eczisti asa cum cred eu atunci te rog alegema pe mine.multumesc

  677. dia_realista 19 December, 2009 at 21:03

    Moşule, mă vezi? Mi-am pus cameră web pe oglinda din baie #:-S…

  678. catalina 19 December, 2009 at 21:06

    Draga mosule,stiu ca tu esti bun si aduci cadouri la copii cuminti si nevoiasi.tata a ramas fara servici si imi doresc de mica un laptop dar din pacate nu mi-l pot permite.te rog din tot sufletul meu sa faci in asa fel incat sa castig eu concursul si laptopul si o sa fiu cuminte si deacum in colo.CRACIUN FERICIT!!!

  679. Poisoned 19 December, 2009 at 21:12

    Hey Moshu’!
    Nu am fost cuminte.Am facut tampenii si nu am ascultat.Dar HP’ul mi-l dai mie.Pentru ca il vreau. (P.S .Astept HP’ul daca vrei sa-ti mai vezi renii.)

  680. dummy 19 December, 2009 at 21:13

    Yo Mosule, daca treci pe la mine te las si pe tine sa faci caca in baia lui Paul ! >:P

  681. Wpolitika 19 December, 2009 at 21:21

    Mosule, sa nu te prind ca-mi lasi magaria asta de laptop sub brad. Ti-am scris N scrisori in care am specificat clar ca vreau un Porsche si vila la munte. Tu tii la viata ta?

  682. Liviu 19 December, 2009 at 21:26

    Eu cred, de fapt sunt sigur ca e o teapa. Mare teapa.
    Oricum si cei care au postat, numai copii nu sunt.
    Sarbatori fericite.

  683. cuvintealese 19 December, 2009 at 21:29

    Sa te-mbolnavesti de gripa
    Sa sughiti clipa de clipa
    sa orbesti, sa intri-n pom
    De te prind fara laptop
    Hai zambeste nu fii trist
    Ca nu sunt alqaed-ist
    Nici vreo baba vrajitoare
    Sunt un om ca orisicare
    C-o dorinta, cea mai mare
    Si iti spun, sa te convingi,
    Vreau un laptop,10 inch
    Nu minciuni si nici covrigi
    Un HP DE 10 INCH !

  684. Marginean Alina 19 December, 2009 at 21:51

    Draga mosule,mi-as dori acest cadou deoarece eu sunt foarte sincera de felul meu si de aceea o sa-ti spun adevarul.Locuiesc impreuna cu sotul si fiul meu intr-o camera locuinta de servici si avem doar un calculator de pe care iti si scriu in momentul acesta si nu reusim sa fim 3 persoane pe un calculator ca este greu si ne mai si certam pe tema asta si mi-ar placea mult sa ii ofer macar fiului meu acest cadou minunat cu ocazia Sarbatorilor de Iarna.Iti multumesc mosule draga ca esti alaturi de noi in fiecare an si ne aduci bucurie in suflete si case.Cu drag Alina Cluj Napoca

  685. dinescuemilia 19 December, 2009 at 22:04

    DEOARECE DIN PENSIA DE HANDICAP DE 234 LEI NU-MI POT PERMITE PREA MULTE SPER CA TU MOSULE DACA CREZI CA MERIT SA-MI DAI UN CADOU SA NU MA UITI DAR DE HAZ VU PREA-MI ARDE CA CERSESC SA INTRU PE NET PE CALCULATORUL ALTORA

  686. Calin 19 December, 2009 at 23:03

    Canibalul catre copiii sai :
    – Copii , sa fiti cuminti , ca daca nu vine anul asta Mos Craciun , nu avem din ce face friptura
    Multumesc Mosule

  687. Kovacs Alexandru 19 December, 2009 at 23:08

    Privesc la geam şi mama-n prag apare
    Hai, treci baietelul mamei la culcare!
    Dar mi-am lipit de sticla aburită
    Năsucul meu de baiat zapacit!

    Ţi-am scris cu bucurie în Ajun,
    O scrisorică, dragă Moş Crăciun!
    De care nimeni nu are habar
    C-o ţin ascunsă bine-n buzunar!

    Nerăbdător, te aştept să vii
    La mine-acasă nu si la alti copii.
    Te rog să îmi aduci un laptop Mini,
    N-o să mă supăr dacă e prea mic!
    Eu ştiu că uneori am fost cam rau
    Dar tu eşti bun şi cred că m-ai ierta
    Am pentru tine, strânse-ntr-o cutie
    Cinci mărgeluşe verzi de jucărie.
    Din vară le-am păstrat, ascunse bine,
    Să ţi le dau cadou: Sunt pentru tine!
    Aşa cum mi-ai adus atâtea mie,
    Să ai şi tu moşnege-o bucurie!

  688. aura 19 December, 2009 at 23:15

    Prea multe urari de foc, eu imi urez doar , mult noroc!!!Sarbatori fericite si LA Multi Ani!!!

  689. remus 19 December, 2009 at 23:18

    Pe principiul bancului cu iepuraşul care avea nevoie de tigaie , dragă Moşule , ţinând cont de faptul că oricum nu am şanse să câştig, cei din faţa mea scriind deja poeme în ţşpe versuri, pot să spun că: ÎMI BAG PICIOARELE ÎN LAPTOPU TĂU!!!

  690. Albert 19 December, 2009 at 23:31

    Mosule ce tanar esti,
    Te astept prin Bucuresti,
    Pe la mine si la pisi,
    Cu HP MINI PC!

  691. alex 19 December, 2009 at 23:32

    Draga Mosule, sunt un biet amarat gandacel prins intr`o capcana pe care stapanul casei au pus`o pentru ca eu noaptea ma aventuram dupa cozonacul cel bun de pe masa.. m`au prins in capcana si akum iti scriu aceasta scrisorik chiar daca sunt prins aici , tot mai gust putin din cozonac imi doresc Laptopul Hp mini .. cat mai repede deoarece am nevoie sa caut pe internet o solutie ca sa scap din nenorocita,handicapata,capcana si nu NUMAI si de stapana casei pentru ca in fiecare an imi mananca cozonacul si incearca sa ma omoare .Mousule :”> ti`o dau pe stapana casei in schimbul laptopului :”> iti dau si prezervative :”> [cu sotul rezolvi u doar ejty Mos Craciun :))] :(( X(.

    Semnat: Gandacelul furios

  692. ALEX :) 19 December, 2009 at 23:33

    Mosule , cand vii te rog foloseste usa , sa nu faci ca anu trecut , cand am adus descarcererea sa te scoata din soba :)) !Ehh se mai intampla , nu uita sa platesti cand aterzezi pe parcarea de pe acoperis (e semn P “PARCARE CU PLATA “) … asta e nu esti scutit nici dak esti Mosu !!! Sii mereu am crezut ca mosu iarnai mosu , primavara SPIDERMAN , vara Michel Jackson , toamna Batman si de aceea vreau sami dai laptopul ca sami raspunzi printrun email !!!

  693. Manescu Carmen 19 December, 2009 at 23:38

    Exista o mare problema Mosule ,daca nu imi aduci anul asta laptop s-ar putea sa ajung isterica .Nu stiu cum ,pe unde si in ce fel cobori pe horn si mi-l strecori sub pomul luat de pe Qeulle din plastic de o juma de metru .

  694. Femeia la 30 de ani 20 December, 2009 at 00:08

    Vreau eu laptopul mini, pentru mine nu conteaza marimea, important e sa-l tina bateriile 😀

  695. Ionutss 20 December, 2009 at 00:25

    Mda, oricum sarbatori fericite echipei DC :))

    PS: laptopu` nu`l mai dati la nimeni ;))

  696. drox 20 December, 2009 at 00:47

    Oare chiar citeste cineva toate comm-urile ? adica deja sunt 600+..in fine, incerc si eu..

    Sincer as dori acest laptop pentru ca chiar am nevoie de asa ceva, si demult imi doresc dar nu prea imi pot permite. Si pentru ca deja nu mai am nicio urma de speranta in niciun concurs, deoarece niciodata n-am castigat ceva. De aceea, pentru a-mi reda aceea scanteie de speranta, si pentru a crede in continuare ca nu particpi degeaba peste tot, si pentru a-mi castiga adevarata bucurie de sarbatori (pentru ca in ultimii an Craciunul se rezuma cu un gol in portofel, nimic mai mult din pacate, rareori mai gasesti spiritul specific, mult prea rar..) as vrea acest laptop, il vreau din tot sufletul, si as ramane profund recunoscator si v-as multumi incontinuu, pentru multa vreme, direct de pe ‘noul laptop’.

    Stiu ca nu seamana a scrisoare dar e adevarul pur. Si as fi recunoscator daca ar fi luata in considerare. Multumesc anticipat !

    Cu multe multumiri,
    Raducu

  697. Sumanariu Constantin Alex 20 December, 2009 at 00:49

    Domnule Moș Crăciun,

    Subsemnatul Sumi , solicit predarea laptopului din posesie pentru indeplinirea sarcinii alocate de sarbatori .Precizez ca am fost cuminte si ca am incercat sa copiez la cat mai putine restante .Solicit confirmarea primirii cererii si de asemenea doresc sa precizez ca laptopul va fi donat unui student cu nevoi speciale de gaming dar daca modelul nu este compatibil cu ultimele jocuri gaming implica si solitaire.
    P.S Daca aceasta cerere nu va fi aprobata voi face apel la Asociatia Sarbatorilor de Craciun conform articolului 5 paragraful 12 din toate cartile de copii existente.

    Cu respect,
    Sumanariu Constantin Alex

  698. Ciprian 20 December, 2009 at 01:17

    @drox
    Recunoaste ca e discursul tau de la Miss.

  699. drox 20 December, 2009 at 01:25

    :))
    hei-hei, treaba ii sincere aici. cuvinte din suflet, scrise cu mare atentie.. nici nu stii cate idei false s-au ivit in acest timp..

  700. sebra 20 December, 2009 at 01:40

    Moşule, mi-au crăpat 2 laptop-uri în ultimele 2 luni, nici ăsta de pe care scriu, nu se simte prea bine, deci am nevoie mare de unul nou.

    137 caractere, să nu vă mai chinuiţi voi să le număraţi.

    Offtopic: Mamă, ce înghesuială!!! Abia am ajuns până jos cu scroll-ul.
    Şi te mai miri că bagă lumea la 6 din 49 sau la bingo :))

  701. kammy 20 December, 2009 at 02:02

    DLAGA MOS CLACIUN
    TU CEL VESEL SI CEL BUN
    VLEAU SI EU SA SPUN TZEVA
    SPUN DIN INIMIOALA MEA
    AM SI EU O DOLINTZIOALA
    E DOLINTZA IDEALA
    IMI DOLESC SI EU CEVA
    SI NUMAI TU IMI POTZI DA
    VLEI SA STII CE IMI DOLESC
    UN HP MINI ISTET
    SA M-AZUTE SA CITESC
    DAILYCOTCODAC GLUMETZ
    N-AM GASIT O LIMA BUNA
    SI ILIE DIN CEL TUNA
    CA E SUPARAT PE MINE
    CA EU TE UBESC PE TINE
    MOSULE DACA M-AUZI
    EU TE LOG MULT SA MA SCUZI
    DACA TIMPUL TI-AM FULAT
    SI DACA TE-AM INTLISTAT
    DAL EU VLEAU ATAT SA-TI SPUN
    VLEAU SI EU UN LAPTOP BUN
    DOAL UN HP D-ALA MIC
    SA M-AJUTE DOAL UN PIC
    CA SA SCLIU MULTE SCLISOLI
    LA PRIETENI LA SULOLI
    SA LE SPUN CA TU EXISTI
    SI CA LE DAI SI LA TLISTI
    DALULI MULTE SI MALUNTE
    DOAL CA SA TE TINA MINTE
    EU TE UBESC MOS CLACIUN
    CA TU ESTI ATAT DE BUN
    SI ACUMA EU ASTEPT
    SI MAI TLAG AEL IN PIEPT
    EU ASTEPT CU NELABDALE
    SA COBOLI DIN DEAL IN VALE
    SA-MI ADUCI HP CADOU
    SI SA-TI DAU CA DLEPT LASPLATA
    KINDER OU DE CIOCOLATA

  702. Catalin Boris 20 December, 2009 at 02:22

    Mosule, nici nu te iubesc si nici nu te ador dar in caz de nu mi oferi laptopul eu te omor! Semnat Ghita C.Topor:P…oare suna mai bine CToPor?:d Sper sa iei decizia potrivita Mos Craciun(cotocodac)! Nu de alta dar am o licenta de terminat pana in iunie 2010 si, daca merg la biblioteca echipat cu acest laptop o sa am mai multe sanse la bibliotecara cea sexoasa!:P:))

  703. Onet Ciprian 20 December, 2009 at 03:16

    Pe la colturi unii spun, ca exista Mos Craciun
    Ca i-ai scris si c-o sa vina
    Sa-ti aduca in pumni lumina
    Langa brad si langa foc
    Sa-ti aduca mult noroc !
    PS: Nu uita de laptop.

    Pe aceasta cale doresc tuturor Sarbatori Fericite alaturi de cei dragi.

  704. Kraix 20 December, 2009 at 04:42

    Draga mosule,
    Vreau ca in acest Craciun sa imi aduci acest laptop pentru a putea citi Daily Cotcodac oriunde as fi si pentru a putea trimite tweet-uri, mesaje pe facebook, massuri pe messenger despre DailyCotcodat si pentru a nu mi se ofili plantatia pe Farmville.

  705. George 20 December, 2009 at 05:34

    Draga mos craciun,

    Este prima mea scrisoare catre tine si ma simt extraordinar chiar daca am trecut de varsta copilariei.

    Doar craciunul te poate face sa te simti copil cu adevarat, sa crezi ca nimeni si nimic nu poate sa iti faca rau cand esti impreuna acasa cu familia, cu prieteni cu cei pe care stii ca te poti baza si cu cei care te simti ca esti tu insuti.

    Multumesc pentru zapada de afara si pentru ca m-ai ajutat sa trec peste toate grautatile din ultima perioada. Da-mi te rog in continuare mult entuziasm si putere de munca.

    Stiu ca nimic nu poate sa atinga perfectiunea de accea nu vreau sa iti cer nimic. Vreau doar sa iti multumesc ca totul este cat de cat asa cum trebuie in viata mea.

    Te rog haide si la anul incarcat cu sfaturi, noroc si sanatate.

    Multumesc Mos Craciun,

    George

  706. Bardas Cristinel 20 December, 2009 at 06:53

    Mos Craciune/Mai batrane/Te rog mult sa dai la mine/Laptopu` ce se cuvine/Promiti ca mi-l dai pe loc?/Trai-ti-ar guvernul BOC!

  707. Petrov 20 December, 2009 at 09:48

    Domnule Mos, as dori sa-mi aduci o certitudine din urmatoarele doua: “exista Dumnezeu” sau “voi fi bogat”. Atat vreau, multumesc! Petrov

  708. colombo 20 December, 2009 at 10:17

    MOS CRACIUN / EU NU STIU CUM / DESI TARE AS VREA / SA POT CASTIGA / AJUTA-MA TE ROG / SI -TI VOI DA UN PONT /DACA VOI REUSI / PONTUL TI-L VOI DESTAINUI .

  709. ariciu85 20 December, 2009 at 10:36

    Mos Craciun bate la usa, scoate o mana din manusa si va da din palma lui un laptop mititel…Langa brad si langa foc….Sa va umple de noroc…Craciun Fericit!

  710. alexandra 20 December, 2009 at 10:45

    DRAGA MOS CRACIUN draga mosule eu in acest an am fost cuminte.te rog frumos sa imi aduci un laptop. eu imi doresc de mult,dar nu l-am primit. TE ROG MULT SA IMI ADUCI ACEST -laptop- .EU ITI MLTUMESC PENTRU CADOURILE CARE L-AM PRIMIT PANA ACUMA……..ITI MULTUMESC FRUMOS!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! SI TE ROG FRUMOS SA IMI ADUCI LAPTOP

  711. Gabriel20 20 December, 2009 at 11:26

    Draga Mos Craciun, daca eu primesc cadoul am sa cos din 10 ciorapi normale unul mare sa incapa precis laptopul! 🙂

  712. anca 20 December, 2009 at 11:31

    mai mosule, an de an ti-am transmis dorintele, visele si idealurile mele, prin scrisori, telefoane date mami si alti complici ai tai,si poate de asta nu am primit tot ce mi-am dorit..sa stii ca te iert si am uitat ca nu ai respectat lista mea..hai sa facem cumva si sa ne rezolvam noi doi aceasta problema…nu mai este nevoie de o lista de obiecte..doar unul singur..imi doresc, visez si idealul meu este sa am un leptop al meu!

  713. Bianca 20 December, 2009 at 11:33

    Draga Mos Craciun,
    Promit ca nu-ti voi mai pune capacane pentru soareci pentru a te gasi a doua zi lesinat langa brad(nu pentru ca n-as vrea sa te vad, ci pentru ca faci tu ce faci, si mereu gasesc cainele in locul tau). Voi renunta si la camera de filmat pentru ca spiridusii umbla si fac trucaje in care te schimba pe tine in parintii mei. Esti tare smecher si nazdravan, Mos Craciune, fapt pentru care o sa trag de sfori si o sa-I spun lui Mos Nicolae sa-ti falimenteze fabrica de jucarii. Ha !ha!Sau??daca preferi asta in locul celeilalte, o sa ma fac, din pacate,ca ploua in schimbul.. unui bonus substantial pe care mi-l vei lasa sub brad! Si n-o lua ca pe o mita pentru ca e doar o stimulare a bunei functionari a spiritului Craciunului!
    Pentru ca ar fi cazul sa trecem la subiect, dupa o introducere cu rol de a te pune in tema cu mediul in care vei intra de dragul Craciunului, sa trecem la afaceri!Ma gandeam ca daca ai cara lucruri mai substantiale, asta te-ar ajuta sa slabesti..sper doar sa nu faci hernie! Ma gandeam ca ai putea sa-mi aduci o noua camera in apartament, un laptop de ultima ora, caiete care-si fac temele singure, doua imprimante, un scanner si o tona de dulciuri care nu ingrasa! Stiu, stiu…Ma intrebi daca nu cumva vreau si contul tau din banca?Nu e o idee rea!
    Cred ca asta ar fi primul plan. Restul dorintelor le las pe anul viitor, nu vreau sa te incarc!Totusi ma multumesc si cu laptopul PC HP Mini
    Cu drag, una din cele mai cuminti locuitoare ale Pamantului
    P.S. Ai face bine Mosule sa imi aduci laptopul sa nu fac publica inregistrarea cu tine si cu Ana Lesko. Si tot mi-l iau cu banii de la Cancan

  714. tavi 20 December, 2009 at 12:06

    Draga mosule, pentru ca e criza, m-am gandit sa-ti dau o mana de ajutor anul asta, asa ca iti prezint 2 optiuni de cadou pt mine:
    1 Convinge-l pe prietenul meu sa ma ia de nevasta
    2 Laptop PC HP mini
    Eu ma multumesc cu oricare din variante, las la latudinea ta. A, si daca pe lisa prietenului meu e ceva de genul ” Te roooog, convinge-o sa renunte la ideea absurda de a ne casatori”, sa stii ca eu am fost mai cuminte ca el…

  715. RoxaNa Stoica 20 December, 2009 at 12:19

    Draga Mos Craciun,

    Iti scriu acum ca in fiecare an …doar ca acum iti cer ceva mai mult pt. ca am fost mai mult cuminte.Imi doresc acest laptop PC HP Mini foarte mult.Asa o sa pot sa vorbesc cu familia shi prietenii oriunde mas afla. Anul acesta am avut numai succese si pe plan muzical dar si pe plan scolar si am luat numai note bune.Te rog din tot sufletul sa mi-l aduci mi-l doresc foarte mult si iti promit ca o sa fiu cuminte cum am fost si pana acum.

    Cu drag, Roxana 🙂

  716. nextmos 20 December, 2009 at 12:30

    Mosule la anu o sa imi predai stafeta si stiu ca iti este greu sa renunti la Pc HP Mini dar numai prin intemediul lui se pot primi dorintele

  717. Alin 20 December, 2009 at 12:32

    Mos Craciun, cu plete dalbe
    A sosit de la HP
    Si aduce daruri multe
    Cui mai cotcodaceste..

    Mos Craciun, Mos Craciun..
    Cel care pribeag soseste
    Ca romanu’ la germani, dar..
    Mos Craciun sarbatoreste
    Anul asta are bani!

    Nu vom mai primi adidasi
    Sa stam si iarna in ei
    De acum, mosu aduce
    Cultura, frate, ce vrei..
    Vine doar de la DC
    Unde stau toti smecherii
    Aia, care manaresc ..
    BA NU, ei .. cotcodacesc!

    Dar acum, in incheiere,
    Lasa-voi spirit de roman
    Sa ne gasim o mangaiere..
    Acum chiar vine Mos Craciun!

    Si de HP sponsorizeaza
    Iar dailycotcodac vegheaza
    Toata lumea e fericita!
    Surfam pe net .. pe-o chestie mica

    Anul asta nu vreau de toate,
    Stiu, cu HP sigur se poate
    Dar laptopul de-l voi primi
    Promit, mai cuminte voi fi!

  718. newgreenclock 20 December, 2009 at 12:43

    Dragi intermediari ai ideii de Mos Craciun, actiunea voastra se incadreaza perfect traditiei surprizelor de Craciun, caci daca un personaj imaginar va oferi un obiect concret unei persoane reale, acesta ar fi intr-adevar un numar de magie. Sunt gata sa iau parte la aceasta demonstratie miraculoasa, ca persoana reala.

  719. mihai-arsenie 20 December, 2009 at 12:46

    Draga Mosule demult imi doresc un Laptop si imi doresc laptop
    spentru afacerea mea si pentru ca sa-mi contactez prietenii mei

  720. zangaman 20 December, 2009 at 12:59

    Draga Mosule,eu cred in tine, umple acest latop cu poze si filme pentru ca eu voi merge peste tot cu el si voi arata ca Mos Craciun exista!

  721. paul_vy0rel 20 December, 2009 at 13:08

    “Draga Mosule, te rog mult sa-mi aduci laptopul PC HP Mini si o ciocolata , scriu eu mosului.”
    Pun scrisoarea pe http://www.dailycotcodac.ro acestia o citesc si li se face mila de mine hotarasc sa puna mana de la mana si sa-mi cumpere laptopul PC HP . In cateva zile cei de la http://www.dailycotcodac.ro imi trimit laptopul , iar cu cateva zile inainte de craciun imi peimesc cadoul .
    Dupa care mai pun o scrisoare pe http://www.dailycotcodac.ro pentru ai multumi mosului:
    – “Draga Mosule, iti multumesc pentru cadou. Eu sunt convins ca mi-ai trimis si ciocolata, dar cred ca zdrentele alea de la http://www.dailycotcodac.ro au mancat-o”.

  722. Bindar Carmen 20 December, 2009 at 13:14

    Draga Mosule, stiu ca nu am fost prea cuminte si nici la facultate nu m-am dus. dar cred ca m-ar ajuta mai mult daca as primi acest laptop cadou sa stau p la cursuri si seminarii. pentru ca e wireless in facultate si asa ai mai face un copil fericit.:D

  723. ingrid 20 December, 2009 at 13:21

    Mosule,tu care esti bun
    Ada-mi si mie un laptop de Craciun
    Caci eu si la anul te voi cauta,
    Si voi fi chiar si Craciunita ta!
    PS. Te astept cu laptopul!

  724. mada4u 20 December, 2009 at 13:25

    Bre mosule,
    da te-ai facut shmecher international, vii cu leptopuri! Voiam si eu de xmas un cd cu guta si play aj da e bun si un laptop, k ma duc si il vand in targ si imi iau cate cd cu guta vreau eu. Repede mosule cu laptopul pt k n’am platit la digi de 2 luni si nu mai merge Tarafu’. HP nu e firma aia Harburi cu Pret? Aaa nu? Eh! Meri Cristmas tu ol!! Inca ceva! Rosu e demodat man, incearca cu negru si cu albastru, da sa stii man leptopul poate sa fie si pink

  725. vali 20 December, 2009 at 13:48

    Mi-as
    dOri
    Si
    aCum un
    daR
    Acasa
    Chiar
    sI
    Un
    miNi laptop pe masa.:))

  726. cornici 20 December, 2009 at 13:50

    mai mosule cred in tine inca din prima zi de viata chiar daca nu stiam ce inseamna mosul…sa stii ca si astazi tin la tine chiar daca am 17 ani!!!!te iubesc:)

  727. lichu 20 December, 2009 at 13:50

    Of, ma doare mana de la atatea comentarii derulate… Mosule DC ai spart targul cu mini HP asta…
    Eu, daca l-as primi, l-as da cadou cuiva drag.
    La mai mare si la mai tare mosule DC!!!

  728. dia_realista 20 December, 2009 at 13:54

    Moşule, cum o să procedezi în acest an? Pe unul o să-l serveşti şi pe 99 o să-i ocoleşti?

  729. dia_realista 20 December, 2009 at 13:56

    Moşule, vezi ce coadă s-a făcut? Să suplimentezi portofoliul de cadouri cu manuale de gramatică şi bune maniere.

  730. roxy 20 December, 2009 at 14:05

    mosule:* de 5 ani ma chinui cu un harb de calculator si tot nu am reusit sa il schimb:( asa ca te rog daca pori,desi stiu ca e criza,sa-mi faci acesta bucurie imensa si sa imi trimiti un laptop:*:)

  731. ru_gerila 20 December, 2009 at 14:18

    Mă consider naiv şi de pe altă planetă când citesc aceste comentarii. Credeam că mai întâi se creează atmosfera, se împodobeşte bradul şi apoi se desfac cadourile de la cei dragi, dar aici toată lumea îi cere Moşului practic imposibilul. E criză, Domnilor, şi un laptop PC HP Mini, nu e cotat precum un kg. de cârnaţi, pentru care tot românul depune un efort ca să-i aibă pe masa de Craciun.

  732. marius 20 December, 2009 at 14:33

    draga mos craciun daca imi dai mie leptopul acesta promit ca nu mai mai duc asa des la femei,,si o sa fiu un baiat cuminte,si am sa ajut pe cei nevoiasi

  733. Christin 20 December, 2009 at 14:57

    Dragă Moş Crăciun,

    …Am aflat,cu mare tristeţe,că baba ta Crăciuniţă nu ţi-a gătit nimic pentru această sărbătoare!Ce să-ţi fac!?Cine te-a pus să-i dăruieşti,chiar acum laptopul PC HP Mini,?!..Îmi pare rău că tu numai acum afli,că toate femeile din Lume doar asta îşi doresc de la tine!…Deşi nu ai fost niciodată prea darnic cu mine…uite,eu mă sacrific!În Ajun,te invit la mine să bem o cană de vin fiert cu scorţişoară,o felie de cozonoc cu nucă (pe care chiar eu l-am cumpărat)şi nişte sărmăluţe gustoase(gătite de mama special pentru tine..).Ca să o înveţi minte pe Crăciuniţa ta,care nici măcar bradul nu l-a împodobit pentru tine,i-ai laptoopul!Brăduţul meu arată foarte bine,însă nu are niciun cadou sub el!

    P.S. Sper că ai înţeles aluzia…

  734. ru_gerila 20 December, 2009 at 14:58

    Nimic nu mai e la fel ca altadată… Până şi Moş Crăciun e mai confuz parcă din cauza atâtor cerinţe, aproape imposibil de îndeplinit. Pe persoană fizică, raportat la salariul mediu, nu prea se încadrează … Toti vor cadouri mari, scumpe, ulimul răcnet… În condiţiile date, Moş Crăciun îi lasă pe toţi să “cotcodăcească” ce vor si le “aduce” ce crede.

  735. anaysa_anaysa 20 December, 2009 at 15:01

    Pentru ca anul trecut, tot de Craciun, am dinamitat din greseala telefonul mobil la fel de roz precum laptopul, promit solemn si pe cuvant de cercetasa ca anul asta n-o sa mai fac pe experimente pirotehnice daca o sa am ocazia sa-mi exersez skillul de internauta pe un PC HP Mini… Mai promit ca o sa mananc tot din farfurie. That’s all i can promise, Santa. Ofc, te provoc sa-mi arati ca existi. Be a Santa or be a mouse.

  736. dia_realista 20 December, 2009 at 15:02

    Moşule, cum erai oare primit de cotcodaci, dacă veneai cu o mostră de sarmale din carne de ren? Crezi că mai stăteau la coada asta, pe vreamea asta, până miercuri, 23 decembrie? Aştept sa-mi scrii răspuns de pe laptop-ul din dotare – PC HP Mini …

  737. ANGHELUTA ALINA 20 December, 2009 at 15:08

    Mosulei eu nu vreau nimic, doar vreau sa-ti multumesc pt tot ce ai facut pt mine, si pt tot ce mi-ai daruit in toti acesti 31 ani in urma…
    Acum al 32-lea an imi doresc toti ce-i dragi alaturi in aceste zile Sfinte de Craciun si dak nu poti sa mii aduci, macar sa le transiti: urari de sanatate, fericire si ca ii iubesc.
    Si oricum stiu ca, chiar de am fost cuminte sau nu, tu ai ceva special sa daruiesti fiecarui suflet, ceva ce e doar pt el.-un laptop PC HP Mini.
    Te astept…fie ca vii sau nu., eventual pot sa-ti las numarul meu-0766694741.
    Hornul blocului in care stau l-am curatat atat cat am putut. Atunci in acea zi nu era nimeni acolo ca sa ma ajute.De aceea te rog sa nu te superi daca nu e foarte curat .
    Multumesc, Mosule !

  738. mitel 20 December, 2009 at 15:10

    Mos Craciun am fost bunnn, cuminteeee, ascultatorrrr,….
    Asa ca scoate laptop-ul ala odata ca ma saturai sa te tot mint.
    Freezzzz.

  739. Jurchita Tiberiu 20 December, 2009 at 15:19

    Mosule te astept cu HP-ul precum i-au asteptat stramosii nostrii pe americani in ’44 si sper sa nu raman tot ca ei cu “compensatia”.

  740. musicall 20 December, 2009 at 15:41

    Mosule de sarbatori vreau sa-mi platesti datoria! Iar daca ma iei, din nou, ca nu ai banii.. te rog sa-mi dai laptopul PC HP Mini la schimb!

  741. referee121 20 December, 2009 at 15:49

    Moşule cu barbă sură/ Spune-mi laptopurile când se fură/ Vreau un exemplar/ HP sa dau in dar/ Ca sa bucur o copila/ Haide Mosule fa-ti mila!

  742. plesa roxana 20 December, 2009 at 16:37

    Mosulica pisulica aminteste-ti si de mine,gata nu mai fa pe tine,un laptop sa-mi aduci,sa nu te mai faci muci,lasa berea acasa la Doamna Craciun,si adu-mi un laptop acum.

  743. Cr3tu 20 December, 2009 at 16:40

    Pai Mosule,as vrea si eu acest laptop pentru ca este mult mai accesibil de cat calculatorul pe care il am acum,si il pot lua dupa mine oriunde m-as duce.
    Este mult mai performant decat calculatorul pe care il detin acum,si chiar as dorii sa vad cu se simte un laptop in mainile mele,macar sa am si eu un cadou mai frumos de craciun,daca esti atat de darnic cum se spune,te rog Mosule da-mi mie acest cadou ( laptop ).

  744. CristianP.SV 20 December, 2009 at 17:08

    Sotia a gasit sub patul nostru o esarfa ce nu era a ei. Luat la bani marunti am zis ca ai trecut tu pe la noi,asa ca, te rog, scoate-ma si de data asta si adu un laptop sa am alta ocupatie cand ea lipseste!

  745. Ileana 20 December, 2009 at 17:26

    No, Moşu, io şi părinţii suntem tare binie, problemu-i c-avem aşe multe rude peste hotare şi mămica nu mai poate di doru’ lor, aşe că-i trebe şi ei un lectoc, un ceva acolo cu uebcam şi maicroufoun nuntru aşa, să li-arete bradu’ şi sarmalele şi ce cadouri nasole-o loat ş-anu ăsta… înţelegi-o moşu, ni! ce suferinţă-ndură femeia.

  746. Rodikutza9 20 December, 2009 at 17:38

    Eu nu ma asortez deloc noii tehnologii. Adu-mi, te rog, un laptop, sa intru si eu in randul lumii!

  747. AlexSm1th 20 December, 2009 at 18:06

    Mosule io chiar cred in tine, ti-am deicat si un post http://alex2m.wordpress.com/din-antartica/ Daca esti onorabil macar atat pe cat iubesc eu HP, imi aduci MINI-ul (netbook-ul, nu masina).

    p.s. ceva mai mult de 140 de caractere pentru ca te iubeste tare tare baiatu’.

  748. galactica 20 December, 2009 at 18:49

    Daca nu-mi dai premiul am sa ma razbun si am sa te bat cu propriile tale arme:

    H-2SO4
    P-ALOS

    M-ARDEALA
    I-NANITIE
    N-APALM
    I-NDIFERENTA

  749. Costel1981 20 December, 2009 at 19:12

    Mosule, daca ai sti de cand imi doresc un laptop! Sa scap si eu de “masina de spalat” pe care o am acum.

  750. zah ioana 20 December, 2009 at 19:12

    MOSULE MARE, MOSULE BUN
    TE ROG DA-MI VOIE SA SPUN,
    CA SUNT MIC SI PRICAJIT
    NU AM GRIJA DE NIMIC,
    DA DE LAPTOP O SA AM
    DACA MI-L TRIMITI DUMNEATA!

  751. Ionut 20 December, 2009 at 19:12

    Daga Mosule
    Imi doresc ca de Craciun sa urez tuturor sanatate printr-un post de pe primul meu laptop, un HP Mini.

  752. Mirela 20 December, 2009 at 19:41

    Mosule, mosule!
    Imi place de tine!
    Vrei sa-mi dai mie acest laptop cu pietricelele astea care se numesc taste?

  753. Olivian BREDA 20 December, 2009 at 19:54

    Mos Craciun, ca sa merit PC HP Mini la anul promit sa fac multi oameni fericiti (1), iar pe tine te ajut sa gestionezi lista de cadouri (2).

  754. bratu adrian 20 December, 2009 at 20:06

    Draga Mos Craciun, te-as ruga sa faci lumea sa fie mai inteleapta si buna,mai mult respect in societate,locuri de munca pt multimea de someri,o Romanie in care se poata respira un aer mult mai curat.As mai avea o multime de solicitari dar ma opresc aici.Multumesc

  755. Catalin 20 December, 2009 at 20:12

    Nu mai merg la forbal nu mai beau nu ma mai distrez nu mai traiesc. Da! M-am insurat. Adu-mi te rog un laptop sa-mi tin consoarta ocupata!

  756. bad girl 20 December, 2009 at 20:21

    Daca te intreaba iubita unde e tara lui Mos Craciun tu intri repede in casa si “te dai pe google”. Pana atunci insa fata ta pleaca cu altul. Cu cine? Cu un alt fraier ca tine dar care are PC HP mini…

  757. Ghe 20 December, 2009 at 20:22

    Cutia postala geme de facturi neachitate, citesc la lumanare, ma uit la tvr, in frigider viscoleste. Dar..Mosule…vreau un laptop..

  758. Somebody 20 December, 2009 at 20:30

    Mos Craciun, stiu ca mi-am batut joc de moldoveni (recte, si de mine), dar chiar sa dai premiu hp mini cu tastatura ROZ???

  759. Catrina 20 December, 2009 at 20:33

    Draga mosule, eu nu vreau laptop, il vreau pe Julius.

  760. viorel_oltean 20 December, 2009 at 20:54

    Vreau sa castig laptopul HP, dar, ca oltean, cel mai mult imi doresc sa nu castige ceilalti

  761. Somebody 20 December, 2009 at 21:17

    @viorel_oltean: concurenta neloiala pt. moldoveni, asa deci… :))

  762. luciana212 20 December, 2009 at 21:37

    Mos Craciun, fii tu bun
    Si adu-mi de Craciun
    Un hp mini roz
    Ca pe messenger sa te vaz
    Si cu Google Earth sa ajung la Polul Nord
    Mos Craciun nu uita: UN HP MINI SUB BRAD!

  763. Junyor 20 December, 2009 at 21:54

    Mos Craciun cu barba lunga, pune HP-ul in punga/Si adul la Iasi/Lui Andrei sa il lasi/Ca a fost baiat cuminte…/Daily Cotcodac, nu minte.

  764. irina 20 December, 2009 at 22:01

    Doamne doamne doamne,doooooooamne ce nebunie ,mosule de atata prostie, ce vezi si auzi cred ca arunci laptopul din sanie si fugi mancand pamantul.Eu te rog ca la anul sa aduci si minte pt. cei ce nu stiu sa scrie sa citeasca si mai ales pt cei ce-si doresc un laptop ca sa le vada toata lumea prostia.Te astept.

  765. alina_80 20 December, 2009 at 22:18

    Alina ma numesc,revista Daily Cotcodac eu o citesc si un mini laptop vreau sa primesc , ca sa pot sa ma informez si pe voi sa va distrez.Mos Craciun cu barba deasa ,pune laptopul in plasa!In semn de multumire iti voi da ca amintire,pisica mea,caci e foarte rea si plange toata noaptea.

  766. alina.P 20 December, 2009 at 22:42

    Bineinteles ca voi primi acest laptop! Stiu ca nu te poti abtine de la piscoturi si laptic…
    Deci, daca preferi o primire ospitaliera in seara de Craciun, si nu una in care sa-ti dai drumul pe hornul incins, lasa laptopul sa vina la mine.

  767. vio_lore 20 December, 2009 at 22:48

    Mosule draga promit ca o sa-ti fac campanie tooot anul viitor!!te roooog,te rog,te roggg!!Sa traiesti bine!si…muuult!!mai draga!deja ai votul de incredere.Multumesc anticipat!

  768. alina 20 December, 2009 at 22:56

    Mos Craciun cu barba deasa ,pune laptopul in plasa!In semn de multumire iti voi da ca amintire,pisica mea,caci e foarte rea si plange toata noaptea.

  769. Ferdinand 20 December, 2009 at 23:14

    Draga mos craciun,poti trage sforile acolo sus sa isi gaseasca tata un loc de munca? Caci de doua luni de cand a fost disponibilizat, ne-a facut program, mie Mihai de 6 ani si surorilor mele doar cate o ora pe zi la calculatorul foarte vechi care se restarteaza mai mereu!!! I-am spus surorii mele de 9 ani si mi-a scris pe hartie o scrisoare catre tine Mos Craciun sa imi aduci un Laptop MIC,Mic,mic.Astept un raspuns referitor la jobul lui tata, caci laptopul banuiesc ca a fost taiat de pe lista, din cauza crizei.Vacanta placuta restul anului Mosule!!!

  770. Marius-Alexandru 20 December, 2009 at 23:23

    if (mos_craciun=”exista”)
    eu=”castigator”;
    else
    break();

    http://www.break.com/index/it-guy-vs-dumb-employees.html

  771. Georgescu Ioana 21 December, 2009 at 00:05

    Mos Craciun bate la usa,
    Scoate mana din manusa,
    Si va da din palma lui,
    Darurile cerului,
    Langa brad si langa foc
    Sa va umple de noroc!
    Mosule, adu-i celui drag mie, toata bucuria din lume si un laptop in desada!Este baietelul meu Andru Gabriel Popa.

  772. Deaconu Andra Ioana 21 December, 2009 at 00:14

    Bunul meu drag Mos Craciun
    o scrisoare-ti scriu acum,
    si te rog frumos sa-mi dai
    Laptop-ul ce-n sac il ai.
    de mi-l dai te voi iubi,
    zilnic iti voi multumi!
    si mai mult mosule drag,
    daca ai sa-mi faci pe plac
    pe desktop ai sa apari
    si mai tanar ai sa-mi pari!

  773. eduardo 21 December, 2009 at 00:41

    draga mosule eu decand am vazut laptopul ala am fost la toti mosi din mool si iam zis ca vreau un laptop pentru ca fratimiu sta mereu in pc si eu nu ma pot juca as dori un laptop pentru ca sti am fost cuminte :)) si foarte ascultator si nu cer prea mult cred sper

  774. mihai 21 December, 2009 at 02:32

    mosule de 5 ani ma chinui cu un harb de calculator si tot nu am reusit sa il schimb asa ca te rog daca poti,desi stiu ca e criza,sa-mi faci acesta bucurie imensa si sa imi trimiti un laptop deoarece harbu mi se tot stinge si nu pot sa ma joc si mie mila de frati mei mai mici
    care se chinuie cu el si mai e si problema ca suntem 7 frati si nu reusim sa ne jucam toti intr-o zi ar fi o foarte mare bucuri pentru noi acum de sarbatori noi credem in tine mosule

  775. Ovidiu 21 December, 2009 at 02:53

    Draga Mos Craciun,

    E prea frumos sa fie adevarat, dar dumneata stii asta si imi vei demonstra contrariul. Astept cu nerabdare cadoul, in ciuda faptului ca umila mea locuinta nu prezinta in componenta sa un horn.

  776. theheartcollector 21 December, 2009 at 03:21

    @Robintel: Mă golanule, ție o să-ți aducă moșu’ un CD cu Guță! 😛

    LE: Oare cât de masochist ar trebui să fii ca să dai subscribe la acest thread? 😀

  777. dTp 21 December, 2009 at 07:18

    Mosule ce tanar esti….dar hai sa lasam bullshitu…de cand nu ai mai dat pe la mine?! a? hai sa te vad cum te revansezi :))

  778. Razvan 21 December, 2009 at 09:04

    Buna Mosule,

    Eu sunt Razvan cel mini(sper ca o sa imi schimbe numele), deocamdata nu am vazut zapada de afara, dar sper ca pe 18 martie sa pot face asta, daca nu cumva intre timp ma supar si vreau sa il cunosc pe Razvan cel mare si pe mami mai repede. Am auzit-o pe mami spunand ca ea va sta 2 luni de acum incolo in pat ca asa e obiceiul si se plangea la tati ca nu are un laptop cu care sa-i trimita mailuri cu “poftele” :P. Asa ca, nu ai vrea tu sa o ajuti si sa il chinui si pe tati.
    LA MULTI ANI si ne vedem in martie
    PS: Ma vei ajuta si pe mine, ca daca este MINI nu apasa rau pe burtica.

  779. adinacristina 21 December, 2009 at 09:29

    draga mosule am pus langa brad o cismulita pentru a avea tu unde sa pui cadoul stii e prea mica pt mini dar am sa atasez langa aceasta si o cutiuta pt cadoul de la tine! ce zici? daca vii la mine anul asta cu mini iti fac si eu un cadou pana la cosul de gunoi vechiul PC ca si asa nu mai functioneaza momentan e pe post de mobilier!

  780. anca 21 December, 2009 at 09:47

    Pe frigul asta rusesc eu ard si ma clocotesc, un HP mini 110 sa primesc 😀

  781. Ada Dragomir 21 December, 2009 at 09:53

    Draga Mosule,
    Mult iti mai multumesc pentru HP Mini 110 ce urmeaza sa-l primesc. Te astept cu-nfrigurare si te pup pe barba mare.

  782. Ionut 21 December, 2009 at 10:02

    Draga Mosule, stiu ca esti acolo in Laponia si te rog foarte mult sa-mi oferi mie premiul,pentru ca eu am un calculator mai vechi si nu prea pot sa fac nimic la el…te iubesc Mosule…cu DRAG IONUT

  783. Syilvia 21 December, 2009 at 10:26

    Draga Mosule mi-ai face o mare bucurie lasandu-mi sub brad acest HP mini…si pentru ca tot romanul stie macar un banc o sa-ti scriu si eu unul….si dak te voi distra / laptopul mi-l vei da:
    Chiar inainte de Craciun, un politician cinstit, un avocat binevoitor si Mos Craciun se aflau in liftul unui hotel foarte select.
    Inainte ca usa sa se deschida observa o bancnota de o suta de mii care zace pe jos.
    Care dintre cei trei credeti o ridica??
    Mos Craciun, desigur, ceilalti doi nici nu exista!:))

  784. Giovanni 21 December, 2009 at 10:29

    Ninge azi in toata tara / Ninge si-n balconul meu/ Stau la geam si-mi beau cafeau/ Vreau HashPeu
    Ne-a acoperit nisoarea / De la bunul Dumnezeu / Iar nu-mi merge compilarea / Vreau HashPeu
    Vreau sa-i dau un tweet lui Mosu/ Si injur Athlonul meu / De pe vremea lui stramosu / Vreau HashPeu
    Faceti-mi mie placerea / De va place postul meu / Ca sa-mi iasa incheierea / Vreau HashPeu

  785. Simona 21 December, 2009 at 10:44

    Buna Mosule draga,

    iti scriu cu emotie si speranta(din copilarie nu am mai facut asta:))ca nu ai uitat ce fetita cuminte am fost si sunt, pentru asta cred ca ar fi foarte frumos din partea ta sa ma rasplatesti oferindu-mi premiul! Mai merit premiu si pentru faptul ca HP e marca mea preferata si dupa cum stii imi doresc cu ardoare un HP Mini 110 ca m-am indragostit de el de cum le-am vazut prima oara…

    Te rog Mosule scump,frumos si bun fa-ma fericita!!!!!!!!!!!!

    Va pup dulce cu speranta Simona.
    Sarbatori Fericite!!!!!!!!!!! LA MULTI ANI !!!!!!!!!!!

  786. Ilie Dunca 21 December, 2009 at 10:51

    Draga Mos Craciun
    Tu esti cel mai bun
    Anu acesta am fost cuminte
    De mine sa-ti aduci aminte
    Asa ca am sa te astept
    Cu laptopul HP

  787. Catalina 21 December, 2009 at 11:08

    Draga Mosule HP, toti ne dorim un acel mini laptop din diferite motive. Ce-ai spune de a fi parte dintr-un vis mai mare decat o singura persoana? Cum te-ai simti sa fii parte dintr-un proiect ce printr-un singur click ar ajunge la mii de persoane in acelasi timp?Te invit,nu doar sa fii generos ci si vizionar, partener intr-un proiect media plin de pasiune si indrazneala, initiat voluntar de cateva visatori.Cum iti suna “un mini HP pentru un vis maret”? Cand ai un vis, cand pasiunea si credinta sunt puse in slujba unui proiect nobil Cerul se coboara sa de-a o mana de ajutor, nu-i asa?

  788. Daniel 21 December, 2009 at 11:20

    Draga Mosule…cred ca ai nevoie de putin repaos dupa 2009 ani de colindat prin nameti. Eu zic sa te asezi si tu la casa ta, sa – ti iei o nevasta cu 30-40 de ani mai tanara, sa te duci in vacante in Bora-Bora … face bine la reumatismele adunate…Aaa..si ca sa ti fie mai usor..lasa sacul ala cu laptopul la mine..ma ocup eu de el 🙂

  789. Pricob Viorel 21 December, 2009 at 11:59

    Vand vechea mobra pentru a-mi lua un laptop..e ca si cum as avea de ales intre 2 femei. Nu pot renunta la mobra, as ca, te rog, Mosule, da laptopul la mine!

  790. Maria Tudor 21 December, 2009 at 12:04

    Mos Craciun! Stii bine cum ma chinui cu tastatura pe canapea si monitorul pe scaunel, te rog adu-mi un leptop HP cocoasa sa-mi indrept.

  791. bogdanic04 21 December, 2009 at 12:42

    Degetele mele fine de obstetrician de autocamioane si masini grele nu pot manevra ditamai tastaura. Una mica si roz mi ar veni mai bine.

  792. betivul 21 December, 2009 at 12:51

    Ba Mosule,ajuta-ma ca’s in sevraj media!Injectea-za-mi urgent un lectop!Am luat Asus dar n’are efect.Am auzit ca-mi trece doar cu Mini HP!

  793. Arnautu Andra 21 December, 2009 at 12:57

    Draga Mos Craciun,iti scriu in speranta ca imi vei aduce norocul de ami indeplini visele si dorintele!Eu sunt foarte cuminte si tu sti asta foarte bine,imi place sa ajut si sa fiu darnica ca si tine.In fiecare an tu iti faci timp pentru a impartii cadori tuturor copiilor,iar astazi fiica mea vine la mine si imi spune: Mami eu i-am scris Mosului sa imi aduca un leptop si niste dulciuri! Eu am venit la internet si m-am informat pentru cadou la firma HP pentru ca de aici am mai cumparat si sunt produse foarte bune, am gasit acest concurs si mi-am zis:de ce nu? Daca castig cred ca fiica mea ar simti cu adevarat spiritul Craciunului si iar multumi mosului!

  794. INNA 21 December, 2009 at 13:25

    DRAGA MOS CRACIUN…
    STIU CA NU PREA AM FOST CUMINTE ANUL ASTA …DAR TOTUSI AM FACUT SI CATEVA LUCRURI BUNE..CA …DE PILDA…AM INTRAT LA FACULTATE LA MEDICINA…AM LUAT NOTE MARI PANA ACUMM…IMI PLACE ENORM FACULTATEA ASTA..DAR…AM O MICA PROBLEMA….AM UN LAPTOP..DAR E STICAT..II LIPSESC TASTE…MERGE FOARTE GREU…IAR EU AM DE FACUT O MULTIME DE PROIECTE :(..AM NEVOIE FOARTE MARE DE UNUL NOU…CE ZICI?AI PUTEA SA TRECI PE LA MINE ANUL ASTA?..CREDE-MA AS AVEA MARE NEVOIE DE EL…STIU CA AM INTRAT ABSOLUT INTAMPLATOR PE SITE..SI NU STIU CATE SANSE SUNT SA CASTIG…DAR…MACAR SUNT MULTUMITA..CA UNDEVA ACOLO CINEVA IMI CITESTE SCRISORICA…SI PROBABIL ZAMBESTE…SI MAI STIU CA MESAJUL ASTA AR TREBUI SA FIE AMUZANT..DAR CUM SA IL FAC SA PARA AMUZANT …CAND IN MOMENTELE IN CARE MA GANDESC LA MOS CRACIUN MA APUCA FIORI…SI IMI ADUC AMINTE CE A TRECUT TIMPUL…CA NU MAI SUNT UN COPIL…EU INCA MAI CRED IN TINE DESI AM 20 DE ANI..:dTE IUBESC ENORM MOSULIKA:d:*:*:*

  795. Ileana Capitanu 21 December, 2009 at 13:34

    Mosule
    Promit sa nu mai uit semineul aprins, lumina stinsa si de paza pe al meu feroce Chihuahua. Pregatesc laptele, fotoliul si un loc special sub brad ptr Mini.
    Cu drag

  796. turlacu miuta mirela 21 December, 2009 at 13:50

    Draga Mosule Craciun,

    Vreau sa stii ca in tine imi pun speranta si eu si fetita mea cel mai mult in primirea cadoului mult visat . Stiu ca tie ti se pare scump si in contextul crizei e si mai si … dar tu ma poti ajuta…. Vreau sa stii ca imi pun toata increderea in tine caci mereu mi-ai ascultat dorintele . Am avut un an greu cu multe incercari din punct de vedere financiar, le-am trecut cu brio….dar nu si laptopul meu. Saracutul de el, a cam imbatranit . Zilele trecute m-a parasit mergand in raiul hardware . A cedat in momentul in care am vrut sa-i pun fetitei mele un cd cu desene animate. Mi s-a rupt inima cand am vazutcum a inceput sa planga fetita mea in varsta de 3 ani cand a vazut ca s-a stricat prietenul ei cel mai bun LAPTOP-ul si datorita crizei nu ne permitem sa-i cumparam unul. Mentionez ca oriunde plecam laptop-ul nu lipseste din masina, deoarece fetita mea se uita la desene, mai ales cand avem un drum mai lung de facut cu masina. As vrea din tot sufletul un laptop care sa il inlocuiasca pe bietul meu “RoRo” si marturisesc ca nu il vreau pentru mine ci pentru pitica mea care plangea de ti se rupea sufletul cand i-am spus ca “RoRo” nu mai merge si ca ea nu o sa mai poata vedea desenele ei preferate .

    Mosule, iti multumesc daca imi citesti gandurile si daca ma vei ajuta.

    Cu multa stima si respect, Mirela si prin intermediul meu iti multumeste si fetita mea Ioana Adriana, careia i-am promis ca ii voi scrie mosului sa ii aduca un “RoRo” nou si in fiecare dimineata se trezeste intreband: “Mami a venit Mosu”

  797. ionita mihaela 21 December, 2009 at 14:06

    Draga Mos craciun!Trebuie sa ma intelegi ca nu mai pot sa stau cotopenita la birou ore intregi,de ma dor toate oasele si toate incheieturile,in pozitie sezand ,in fata desktopului…nu mai pooooooooooooot!De aceea daca o sa ai bunavointa sa mi dai un laptop,o sa stau si eu intr o pozitie mult mai buna respectiv in pozitie orizontala ,eliminand astfel durerile de oase si incheieturi…Mos Craciun sper sa ma intelegi…

  798. Marius 21 December, 2009 at 14:07

    Mosule inteligenta ma urmareste dar eu sunt mai rapid ca ea
    La multi ani!!!!
    HOHOHOH!!!!
    HzeroHzeroHzero:))
    asa rade mosul:))

  799. Blogatu 21 December, 2009 at 14:11

    Stau la bloc si nu la casa si n-am horn, ci o fereastra fara gratii mari si cu plase de tantari. Mos Craciun, pe la baie incape-un Mini HP.

  800. Marius 21 December, 2009 at 14:12

    Sa stii ca Doamna Craciunita este sechestrata la mine acasa! Daca vrei sa vina si la tine, trebuie sa-mi dai ceva, acel ceva ce imi doresc tare mult… ;):*

  801. Anca2424 21 December, 2009 at 14:14

    Draga Mos Cracaciun, stiu ca nu prea am fost cuminte si stiu ca nici u nu ai fost cuminte ….as dori acel laptop pt ca …eu nu am calculator…decii…nu fii rau si egoist cum esti u de obicei ca am auzit eu o veste cum ca nu vrei sa cumperii nevestei tale deoarece sunt mai importanti chiloteii tai cu bulinute ….hmmm…am si eu unii pe aks…daca vrei pot sa tii aduc …dar sunt cam mici de tine …dar nu este nici o problema mosule …iti incape un picior in ei:))…deci te rog ascultami dorinta daca nu vrei ca la noapte sa iti dispara toti chiloteii cu bulinute:))

  802. maricel 21 December, 2009 at 14:14

    Draga mosulica, cu un laptop HP te astept de cativa ani…stiu ca anul acesta nu ai sa ma ocolesti..asa ca iti doresc sa fi iubit de cat mai multe craciunite!!!

  803. Cosmina 21 December, 2009 at 14:20

    @Ciprian: da’ io’ nu mai vreu un laptop; fac doar trafic lu’ Tiranu’, poate-mi trimite un cado’ in FarmVille, pana nu ma las si eu de agricultura :p
    in alta ordine de idei: multa sanatate porcului de sacrificat! macar pe ultima 100 de metrii sa nu faca vreo aviara.

  804. Nicolaescu Cristian 21 December, 2009 at 14:20

    Mosule, daca reusesc sa te conving sa imi dai mie laptopul, promit sa devin cel mai tare hacker din Romania, si o sa ajut toti copiii nevoiasi cu ce strang din “operatiuni”. Asa sa imi ajute Mosul.

  805. Sfinxul 21 December, 2009 at 14:56

    Buna mosule. Ala mic al meu nu crede in Mos Craciun. E Mos-teu. Ajuta-ma sa-i demonstrez contrariul, da-mi mie laptopul. 🙂

  806. Corina 21 December, 2009 at 15:29

    Stiu ca esti bun si mare, iar in prag de sarbatoare, fa-mi te rog o bucurie: trimite-mi laptopul mie… ca lucrez in fiecare zi. De sarbatori sunt tot aci

  807. Iulian 21 December, 2009 at 15:30

    Dir Santa. Iu mast bi surpaizd det aim ruaiting tu iu tudai, but ai ould very maci tu clir a fiu tings det ocured sins za bigining of za mant, uen, fild uit ilujan, ai ruout iu a letar, asching for a smol “leptop”.ai uas a gud caild dis iear, ai larnd gud, ai listend tu mai parents. ai rili houp dat dis ir iu uil giv mi a leptop.Ai uould prefer a HP leptop if posibal,or eni leptop iu hev dere in santa’s haus.
    Pliz consider mai letar as a promis det ai uil bi a gud ciaild nex ir tu.
    Tenc iu for iour andarstending.
    Iours, a gud child, Iulian

  808. Geo 21 December, 2009 at 15:46

    Dlaga Motz Claciun, as doli de la matale daluli multe si pungi goale, ca le umplu eu de anu nou, cu zapada si le fac cadou…. ash mai vrea de la matale si un laptop HP tare… ca a meu are zorzoane, harduri mici si procesoare, si tot huruie.. off Doamne…

    P.S. ti-am plegatit niste biscuiti fantastici

    si daca eshti bun , iti zic in ce camera doarme mamica mea

  809. DragosI 21 December, 2009 at 16:05

    Draga Mos Craciun,

    Vreau un cadou mic, nu mai mare de 261 * 172 * 26 mm, cam 1 milion de mm^3. Iar daca imi iei un laptop nu vreau sa aibe diagonala mai mica de 10inci. Si te rog sa fie usor.

    Dragos

  810. Loredana 21 December, 2009 at 16:13

    Mosule,schiop si miop
    mult imi mai doresc un laptop
    si,acum,de sarbatori
    ai sa vii si pe la noi,
    avand in desag la tine
    un PC HP Mini,pentru mine.:*
    Iti multumesc de pe acum
    caci sunt un copil bun,
    cafeaua ti-o pregatesc
    cat timp Daily Cotcodac citesc.
    Si te rog,nu incurca
    adresa mea cu a altcuiva..:d
    si mail-ul sa mi-l trimiti
    sa-i anunt si pe parinti.
    Te imbratisaz cu drag
    si ne intalnim sub brad.

  811. Alexandra 21 December, 2009 at 16:25

    Mosule sa-ti spun ceva…
    sa nu-ncurci adresa mea!
    si sa aduci in sac la tine
    un PC HP Mini,pentru mine.
    Si sa nu ne mai rugam,
    ca e spre binele tau
    c-am aflat adresa ta
    aseara de la soacrata.
    Perieti barba cat mai poti,
    saniutei pune-i roti
    si un Gps e bun
    NE INTALNIM IN AJUN!

  812. dinescuemilia 21 December, 2009 at 16:39

    DEOARECE AM O PENSIE DE HANDICAP DE 234LEI NU-MI PERMIT PREA MULTE SI AVEAM UN PENTIUM1 LUAT LA SH DAR S-A STRICAT SI NU STIU CE-O SA MA FAC CA N-AM CU CE MAI INTRA PE NET.DE HAZ NU PREA IMI ARDE CA TREBUIE SA CERSESC SA INTRU PE NET DE LA ALTII(POATE SA FAC HAZ DE NECAZ DAR NU…)DE ACEEA MOSULE TE ROG GANDESTETE SI LA MINE CHIAR DE NU-S HAZLIE

  813. klaus 21 December, 2009 at 16:57

    Dragă moş,
    … moş, moş. De câte kilograme ai ficatul? Am auzit că în timpul anului bei ca un porc notoriu. Buhai ce eşti ! Ai de oferit un mini laptop HP ?? Nu vreau să mă ocup prematur de ficatul tău cirozat aşa că adu laptopu cătinel înspre mine. Hai că dacă mi-l dai, trimit un mail la Ministerul Sănătăţii, poate te rezolvă de-un ficat nou. Alcolistule. Sau, dacă nu-ţi convine, pot să-ţi dau şi 5 kile de ţuică de 50 de amperi. Ce zici? Îţi face ţuica cu ochiul? Chefliule!

  814. Lavinia Bodea 21 December, 2009 at 16:57

    Draga Mos Craciun,

    Stiu ca aceasta este a 3-a scrisoare pe anul acesta, dar se pare ca ultimele 2 scrisori nu le-ai primit, deoarece ti-am cerut zapada, iar afara ploua… Motivul pentru care iti scriu este ca imi doresc un HP Mini de Craciun. Avand in vedere cu lucrurile pe care ti le-am cerut anul trecut (iPod, iPhone, vila cu piscina, un milion de euro, un ferrari) acesta este chiar mic. Si nu uita, e mini! Anul acesta am fost cuminte, n-am mai fost exmatriculata si trimisa la scoala militara, am fost doar suspendata… pentru totdeauna. Am incercat din rasputeri sa ma inteleg cu surioara mea, nu am mai batut-o, ci doar am lovit-o (asta inseamna doar cu palmele, fara pumni si picioare:D). Ieri am fost la mama mea la spitalul noua ca s-o vizitez. Cand m-a vazut, s-a aruncat pe geam strigand Jeronimooo! Asta inseamna ca a fost fericita 🙂 Acum ca ti-am demonstrat cat de cuminte am fost anul acesta, sper ca ai sa faci ceea ce ti-am spus, fiindca nu cred ca ai vrea sa vin in Laponia, sau sa-mi trimit avocatul ca sa-ti dea compania in judecat a fiindca anul trecut ti-am cerut un ponei, iar tu mi-ai adus o pisica. Nici macar nu seamana! Te rog Mosule, anul acesta incearca sa nu-mi mai mananci prajiturile fiindca nu m-am chinuit 2 ore sa le fac ca tu, un burtos chelios cu barba sa mi le mananci. Si te rog cand vi, sa mi-o aduci pe bunica inapoi fiindca vrea tatal meu sa-i faca testamentul. De asemenea te rog sa nu mai intri in casa pe horn fiindca iar o sa ramai blocat, si nu mai am chef sa chem pompierii ca sa te socata afara, foloseste si tu usa. Crezi ca am lasat-o descuiata doar ca sa vina The Grinch ca sa-mi fure pomul? Am auzit ca l-ai pierdut pe Rudolph, imi pare rau 🙁
    Sper ca aceasta scrisoare te-a convins sa-mi aduci acel HP Mini fiindca il merit pe deplin!

    Cu drag,
    Lavinia

    PS: L-am gasit pe Rudolph in padure. Cand vi la mine, sa ma trezesti ca sa-ti dau nasul lui (doar atat a mai ramas din el)

  815. Bianca 21 December, 2009 at 17:01

    Draga Mos Craciun,

    Stiu ca suntem abia in octombrie, dar eu iti scriu de pe acum ca sa fiu sigur ca faci rost de cadou. Mosule, ar fi ghini sa imi aduci un Lamborghini, nu masina ca nu am permis, ci laptopul Lamborghini.
    Mosule sa stii ca laptopul copiaza fidel elementele marcii Lamborghini si din acest motiv trebuie sa fiu cu ochii in patru cand ies cu el sa ma dau mare sa nu ma vada Politia. Ca ma trezesc cu Politia batandu-ma intai pe umar si o sa fiu speriat crezand ca si-a dat seama de siteurile pe care le-am spart. Dar ei o sa ma ia ca am parcat neregulamentar, o sa ma intrebe de taxa de drum si o sa imi ceara permisiul. Ajung sigur la puscarie si o sa imi distruga laptopul cand o sa il tracteze cu masina de Politie .
    Laptopul are Blu-ray DVD. Cred ca cine a inventat Blu-ray-ul ori era analfabet ori era impotriva “e”-urilor cancerigene. Nu Mosule, nu e ca la Jurnalul National, daca il cumperi primesti si un DVD cu muzica lui Blu-ray. Blu-ray este o unitate de stocare mai mare are 25 sau 50 GB si laptopul are hdd de 200 de GB. Dar inca nu s-a inventat tehnologia care sa poata stoca toata discografia lui Nicolae Guta, deoarece Guta compune mai repede decat evolueaza tehnologia.
    De obicei carcasele de Asus sunt putin mai frumoase decat carcasele de porc, dar de data aceasta carcasa laptopului face toti banii, la propriu. Adica cred ca face cam 80% din pretul laptoplui care este de 11.633 lei (lei noi!). Touchpadul e acoperit cu piele si are logo-ul Lamborghini. Are 3 GB, dar poti sa ii pui maximum 4 GB. Daca ai Vista pe 32 de biti, poti sa ii pui tu cat vrei ca maxim 3 GB o sa iti vada, ca nu te poti lupta impotriva sistemului (de operare).
    Dupa Asus Lamborghini, Acer Ferrari astept un laptop pentru romani poate un HP Mini care desigur ca va fi utilizat cu punga de naylon pe el ca sa nu se murdareasca.

  816. Elena 21 December, 2009 at 17:07

    Nu-i asa, Mosule, ca nu ai timp sa citesti asa multe comentarii si o sa derulezi pana aici si o sa-l vezi pe al meu??:>

    planul 1. Mosuleeee, nu-i asa ca eu sunt cea care o sa primesca laptopul HP mini? Am fost asa cumiiinte anul acesta:D. Nu, pe bune, chiar am fost!
    planul 2 (pentru ca se stie ca planul 1 nu o sa dea rezultate): Mosule, Rudolf este in mainile mele. :-w
    La ce intelegere ai vrea sa ajungem ca sa-l mai vezi? :-/Siii, cum ramasese cu laptopul? :>:>
    :-c

  817. DANA DINESCU 21 December, 2009 at 17:10

    TOATA VIATA EU AM FOST
    SCRIITOARE FARA ROST
    LICEUL L-AM TERMINAT
    LA FACULTATE N-AM DAT
    CA BANI NU AM AVUT
    SI ASA VIATA A TRECUT
    UN LAPTOP DACA AS AVEA
    MI-AR USURA SINGURATATEA
    SI DUREREA CE O PORT
    IN AL MEU TRUP CAM OLOG
    C-AS AVEA LA CE SA SCRIU
    ARTICOLE,POEZII
    CE PRIN MINTE MI-AR VENI
    CE ACEEA EU TE ROG
    MOSULE SA TE GANDESTI
    SI DE POTI SA-MI DARUIESTI
    DARUL TAU MI-E NECESAR
    CA SA NU MAI FIU HOINAR
    SCHIOPATAND MEREU PRIN SAT
    C-AM UN PENTIUM VECHI,STRCAT
    NUMAI BUN DE ARUNCAT…
    TE LAS ACUM SA GANDESTI
    MESAJELE CE LE CITESTI
    SI TOT TU SA HOTARASTI
    DE VREI SA MA FERICESTI

  818. cretzu93 21 December, 2009 at 17:19

    Draga Mos Craciun pt ca tu anu trecut in dar mi-ai adus un par anul asta as vrea ceva mai nou pt ca astfel tu in dar vei primi un par dar cu instructiuni de folosire pt ca io sunt mai darnic .Deci ca concluzie as vrea acel PC HP Mini ca fiind visul meu de o viata.

  819. ALIN 21 December, 2009 at 17:24

    Mosule, profit de faptul ca fratele meu mai mare a lasat PC-ul liber pentru putin timp si iti scriu si eu de ce mi-as dori din toata inima un PC HP Mini.Tocmai asta este problema mea. Am doar 12 ani si “norocul” ca fratele meu sa fie cu patru ani mai batran decat mine. Ce sanse am sa pot si eu sa intru pe net cand vreau? Zero! Doar atunci cand Andrei nu are chef sa vorbeasca pe mess cu prietenii lui ori cu diferite fete dubioase. Din cauza inghesuielii din fata singurului PC pe care il avem, rabd o gramada de castane pe care mi le iau cand sunt prea insistent si in plus are de suferit viata mea sociala. Da, Mosule, nu te mira. Colegii mei dau lupte crancene pe CS si a doua zi la scoala discuta aprins despre asta si eu trebuie sa stau mai retras pentru ca sunt in afara subiectului. Contul meu de pe Metin nu avanseaza din cauza ca nu prea am cand sa-l cresc. Am rugat parintii sa mai cumpere un PC sau un Laptop dar raspunsul a fost sa mai am rabdare ca sunt vremuri de criza. Si eu ce fac? Pana trece criza o sa fiu batran ca tine si nu cred ca voi mai avea chef de CS ori Metin. Sau sa astept sa cresc si sa-i pot da eu castane lui Andrei? Cu asta cred ca nici dumneata nu esti de acord. Da, sa nu uit! Am fost destul de cuminte anul acesta daca nu se pune ca l-am necajit pe Lucian, colegul meu. Daca el plange cand e ascultat si nu stie lectia? Notele mele au fost destul de bune desi diriga zice ca se poate mai bine. Nu am nici un 4 decat la muzica dar nu a fost corect. Mi l-a dat pentru ca m-am retras de la cor. Pai ce, cand colegii joaca fotbal eu sa stau in clasa sa cant? Profa nu a inteles si a zis ca am fost impertinent. La fel au zis si parintii dar nu s-au suparat prea tare. Tata zice ca matematica si Romana sunt baza. Acolo sunt bazat ca ma mai ajuta si fratele meu. Am uitat sa va spun ca el e premiant, dar tot mi-e ciuda pe el. Ce bine era daca ma nasteam eu primul!

  820. Moldo 21 December, 2009 at 18:22

    Stiu ca mosul o sa-mi duca un laptop PC HP Mini pentru ca anul acesta am fost cuminte si le-am mai facut vanzari celor de la HP.

  821. sorin 21 December, 2009 at 18:24

    Telegrama
    Mos Craciun STOP Copil cuminte STOP Doresc mult PC HP Mini STOP Doi frati la un PC STOP Plus tata STOP Uneori si mama STOP Acces PC limitat STOP Eu sunt cel mai mic STOP Fericit si cu second-hand STOP Cu HP Mini super fericit STOP Sper nu depasit nr. caractere STOP Astept cu prajituri si lapte STOP

  822. Simion Elena 21 December, 2009 at 18:47

    Anul asta in ajun,
    Vreau sa vina Mos Craciun.
    Sa-mi aduca-un laptop bun,
    Ca desktopul e batran.
    Si am net cu modem “bun”
    De la firma cea rosie
    Ce seamna cu-ata mantie.
    Ne-abureste si ne lasa
    Fara net chiar si acasa.
    Iar eu stau la sant acum,
    Langa noi un camp strabun,
    Unde Rudolf,loc mult are
    Sa faca aterizare.
    Multumesc anticipat,
    Ca mini laptopul mi-ai dat.

  823. andrei 21 December, 2009 at 19:52

    mi-e foame… da-l naibii de laptop, o paine nu dati? va rog, sunt lihnit

  824. suzi 21 December, 2009 at 20:02

    Draga Mos Craciune ,

    Stau si ma uit pe geam si ma gandesc acum ca a mai trecut un anutz (si am imbatranit amandoi ) ar fi frumos sa primesc si eu de la tine laptoul ala pe care mi l-ai promis de atatia ani :).

    ps: Nu vreau sa sune a amenintare dar daca nu mi-l aduci si anul asta iti fur jucariile si iti distrug job-ul.

    Cu drag , mereu eu 😀

  825. Alina Marinescu 21 December, 2009 at 20:42

    Draga Mos Craciun,tu cel care cantaresti lucrurile bune si cele rele stii ca nu am fost cuminte,si eu stiu asta,insa tot am o dorinta..chiar daca nu-mi vei aduce mult visatul laptop,te rog mult sa-mi readuci dorinta de a trai,sanatate si bucurie familiei mele.cu drag alina

  826. DEEA 21 December, 2009 at 20:46

    Mister Mos Craciun I say
    Have a Happy Holliday!
    Cand prin fata casei treci
    si nu stii daca sa-ncerci
    sa ma vizitezi sau nu,
    Eu te rog, fi bun cu mine,
    Buzunarul de te tine
    Si imi lasa sub bradut
    Un laptop, adic-un laptutz.
    Doar eu stiu ca-l ai in sac
    Si ai vrea sa-mi faci pe plac.
    H aide sa inchei acum,
    P oezia mea haioasa,
    M aine e o zi frumoasa
    I ar eu vreau din nou sa-ti spun
    N umai bine, sanatate,
    I ubire si HP-uri minunate!

  827. Cami 21 December, 2009 at 20:52

    Mos Craciun, stiu ca tu esti bun si aduci cadouri la toti copiii…si eu sunt un copil mic frumos si talentat…Daca tot am pierdut imprimanta de la concursul HP’s Got Talent, poate o sa-mi aduci un Mini, si asa promit ca o sa te iert si o sa fiu in continuare harnica si aducatoare de profit in HP. Am si o dedicatie pt tine: O blad flumos O blad flumos…cu cetina tot velde..tu esti copacul felmecat…sub cale mosu lasa mini-uli…O blad flumos o blad flumos..:) pick me pick meee mosuleee

  828. Iulian 21 December, 2009 at 21:13

    Draga Mos Craciun….

    Mos Craciun,
    Mos drag si bun,
    Eu te indragesc
    Si tot anul ma gandesc
    Cum pot sa te-ademenesc

    Am facut dalea nebune
    Am facut si fapte bune
    Pe rupte am invatat
    Note mari eu tot am luat
    Dar si note mai mici
    S-au mai strecurat pe-aici

    Pentru masa de Craciun
    Ca tot am uitat sa-ti spun
    Am crescut un porcusor
    Mic cat un ousor,
    Dar nu-l poti manca
    Oricat ai incerca
    De aceea
    Sper s-ajungi in Guineea

    Ca sa nu inchei urat
    M-am gandit sa te ascult
    Si sa-mi spui si tu acum
    Ce-ti doresti tu de Craciun!

  829. diridari 21 December, 2009 at 21:16

    Te rog sa ma ierti ca nu ti-am mai scris de atit de multa vreme, poate de pe vremea copilariei cu miros de brad nins si de sarbatoare. Iti scriu insa acum, cind vad ca lumea e pe zi ce trece tot mai rea si mai bolnavicioasa. Datorita acestui fapt, te rog sa aduci cate un sac de bunatate oamenilor rai si cate un sac de sanatate fiecarui om bolnav.

    Pentru mine nu stiu ce sa-ti cer. Dragoste ti-am cerut cindva. Si mi-ai adus. Ma tem ca sa ti-o cer din nou. Ti-as cere sufletul geaman mie, sufletul pereche. Dar cine stie daca ochii dumitale batrini si obositi de lumina cruda a zapezilor cu care te lupti an de an ca sa ne aduci tuturor bucurie nu se vor insela din cauza furtunilor de ceata argintie? Eu vreau sa iti pot scrie si peste cativa ani…

    Ti-as cere liniste si pace sufleteasca, dar stiu ca sunt atitia oameni zbuciumati si atitia copii batrini inainte de vreme care au nevoie de asta, incit nu indraznesc sa le vreau pentru mine. De aceea, daca nu m-ai uitat si daca crezi ca inca mai merit un cadou, fa doar ca lacrima sa-mi fie iarasi limpede, iar ochii, ochii mei te rog mai fa-i macar o data sa straluceasca asa cum straluceau cand ne-am intilnit prima oara…

    Scrisoare catre Mos Craciun

    Apoi daca vrei, adu-mi un brad fermecat te rog, pe care sa il impodobesc cu vise in care zambetele nu se pierd, iar lacrimile, prizoniere fara glas, nu mai stralucesc, dar nu mai dor! Un brad pe care sa asez imbratisari fara sfarsit care nu dor cand bratele trebuie sa se desclesteze. Da asta vreau!

    Printre cadourile rasturnate sub brad nici nu ma uit deoarece stiu ca mi-ai pastrat deja ceea ce este al meu.

    Te astept… fie ca vii sau nu.

    PS: Hornul cel vechi al castelului de clestar in care stau sa stii ca l-am curatat. Atat cat am putut. Atunci, in acea zi, nu era nimeni acolo ca sa ma ajute.

  830. merry 21 December, 2009 at 21:21

    Iata ca a venit vremea sa-ti scriu si eu o scrisoare.
    Si, uite, Mosule, nu credeam ca-ti voi mai trimite alta…Stiu ca o singura data ti-am scris.Iti mai aduci aminte ce ti-am cerut?Tin minte si-acum,nici nu eram la scoala…Stateam langa soba,si bunica in bucatarie,imi gatea supa:).Invatasem sa scriu cu litere de tipar,si daca ma incurcam,strigam tare de tot:”Maie,ala cu burta in colo e d sau b?” :)…Si stiu c-am scris o foaie mare,mare.Dar tot ce mai tin minte din toata lista aia era “Insigna cu Bugs Bunny ca a lui Ionut”…
    Nu,Mosule…De data asta nu-ti voi cere nici o insigna,nici catelul ala mare de plus din vitrina magazinului cel mare din centru,ce era visul oricarui copil,si pe deasupra,imi purta si numele…
    Ti-as putea cere iubire,ti-as putea cere pace si ti-as putea cere bine.Dar asta nu sta in puterea ta,Mosule.Asta sta numai in noi.O singura raza de lumina ar putea aduce toate astea…O raza de lumina ce i-ar putea face pe toti sa fie un pic mai buni.
    Ti-as putea cere sa-l am pe el langa mine,dar poate ca locul lui nu e aici.Atunci,ti-as putea cere doar sa-l stiu mereu aproape,sa am un punct de sprijin atunci cand imi fuge pamantul de sub picioare,si doar sa-i pot privi ochii si sa-mi revin cat de cat,si sa revin pe linia de plutire,dar stiu ca asta o voi avea.
    Si-atunci,ce-mi ramane mie sa-ti cer,Mosule?
    Nu-mi ramane decat sa te rog ca fiecare lacrima atat de fierbinte ce-a durut vreodata,s-o ingheti si s-o transformi intr-un fulg de zapada.Si-atunci ar ninge,Mosule,ar ninge si totul s-ar imbraca in alb,si-ar fi stralucitor.Si s-ar risipi norii,si in toata natura,alba si stralucitoare,din lumina stelelor,ar ajunge pe pamant o raza,si-atunci…le-am avea pe toate,Mosule…

  831. Madalina 21 December, 2009 at 21:23

    Draga Mos, stiu ca esti darnic, generos, pe langa acestea frumos. Pe cine oare vei face in curind bucuros? Ai o datorie morala sa nu ma ocolesti anul acesta. Am incredere in tine si sper ca nu ma vei dezamagi, cum fac altii. Asa ca “Mos Ghita, te-astept diseara la portita, sa-mi lasi mini HP-ul pe scarita”, “astfel imi dai o viata milenara, sa nu mai astept inca o vara”. I’m your Mos G, Mada

  832. Cornel C. 21 December, 2009 at 21:25

    Draga Mos Cotcodac, imi doresc mult laptopu ala ca m-am saturat sa am tot calculatoru meu p3 de 10 kile. Multumesc mosule

  833. cocolino 21 December, 2009 at 21:31

    Draga Mosule

    Traiti-ar renii, elfii si mai ales craciunitele tale sexy, anul asta sa-mi aduci un laptop HP mini, ce e jmecher.
    Uite-ti scriu si-o poezie numai sa nu uiti de mine:
    Mos Clǎciune, Mos Clǎciune,
    Anul ǎsta tot, pe bune,
    Cǎ am fost bǎiat cuminte,
    Am la tine-o lugǎminte :
    Noaptea aia de-ai sǎ vii,
    Nu-mi aduce giucǎlii,
    N-am nevoie de patine
    Sau vle-un tlenuleţ pe sine,
    Nu vleau puscǎ, niţi pistol,
    Oli vle-un ulsuleţ nasol,
    Sǎ n-aud de tlotinetǎ,
    Niţi volbǎ de tliţicletǎ,
    Sau vleo balcǎ cu motol,
    Vleau si io un flǎţiol,
    Cǎ fiind singul meleu
    Habal n-ai cât mi-e de gleu,
    N-am cu ţine mǎ giuca,
    Povesti sau discuta
    Chestiuni ca întle flaţi,
    Sau gagici, ca-ntle bǎlbaţi,
    Cǎ volbind io cu mǎmica
    Si tǎticu’ si bunica,
    Am concluzionat, sǎ stii,
    Cǎ doal tu mǎ poţi selvi :
    Stii tu balza aia chioalǎ
    Lǎtǎţitǎ-odinioalǎ
    La adlesa de mai sus
    Când pe mine m-a adus ?!
    Fǎlǎ bǎscǎlie-ţi spun,
    Îţi plomit c-am sǎ fiu bun
    Înc-un an, poate chial doi,
    La’ cǎ ne-nţelegem noi !…
    Ia-o tu, mai pe depalte
    Si esplicǎ-i, cǎ ea poate,
    Vino cu o stangǎ nouǎ,
    Unge-o cu o panǎ, douǎ
    Sǎ mai fac-un gest, de milǎ,
    Nu c-as poseda vleo pilǎ,
    Doal asa, un mic ocol,
    Sǎ-mi aduc-un flǎţiol,
    Cât mai lepede, ulgent,
    Stiu cât esti de competent,
    Ialǎ de va faţe gât
    Cǎ timp n-ale pentlu-atât,
    Tleţem deţi, la planul doi,
    Da’ lǎmâne intle noi :
    Dǎluiestele-o vacanţǎ,
    Asta-n ultima instanţǎ,
    Cǎ la fel, si-ai mei pǎlinţi,
    Sunt de-o vleme-asa cuminţi,
    Timp nu au, de-i noapte, zi,
    Sǎ mai facǎ nebunii !

  834. Radu 21 December, 2009 at 21:34

    Cotcodac, cotcodac, cine cântă ca ș-un godac? Știu că e mânărit concursu’ și trebe șpagă, așa că dau o șuncă de porc dacă mă fericește pe mine Moșu’! HP rulează!

  835. Habar_n-am 21 December, 2009 at 21:51

    Sal’ Mos Cotcodac!
    Bag de seama ca-i o concurenta teribila pentru laptopu’asta, bre…
    M-am intimidat si… nu mai stiu poezia… ufff!!!
    Totusi, macar o ciucalata imi dai?
    Multam’frumos! anticipat…

    PS: Ciucalata sa fie background pe HP Mini, daca nu-i efortu’ prea mare… Saru’mana, bre…

  836. TF 21 December, 2009 at 22:15

    Laptopul vine Desktopul pleaca dar tu ramai unicul si neschimbatul MOS CRACIUN asa ca ajutane sa il trimitem pe Desktop intr-o mult asteptata vacanta.

  837. Ady 21 December, 2009 at 22:38

    Mos Craciun….dupa cum vezi…vremurile au evoluat si nu mai sunt copii de altadata…si cum un laptop e ceva ce si-ar dori toata lumea cei de la Daily Cotodac duceau si ei lipsa de idei de poezii,scrisori,etc. pentru tine…si uite noi incercam aici…ne strofocam….dar stai mosule linistit…STIM CA NU EXISTI.

  838. Mika 21 December, 2009 at 22:56

    Mosule, eu nu-ti mai scriu poeme ca m-am prins ca nu dai laptop-ul pentru talente ascunse la literatura, corect? Nu voi spune ca daca l-as castiga l-as face cadou unei persoane foarte speciale ptr mine care are mare nevoie de asa ceva, nu voi spune nici ca nu-mi permit sa cumpar unul, nu voi spune nici ca am fost cuminte sau vrajeli de genul asta. Cand o sa aduci laptopu` in colet..asta.. sub brad o sa iti dau niste prajiturici.
    ”Îi scrieţi în fiecare an lui Moş Crăciun şi sunteţi uşor contrariaţi că nu vă răspunde niciodată?”
    AHA!
    Si? Anul asta imi va raspunde?

  839. Mihaela02 21 December, 2009 at 23:16

    Criza-i criza, banii-s bani. Odata cu criza apare lipsa banilor, evident. Odaca cu lipsa banilor apar greutatile. Cu cat lipsesc mai multi bani cu atat greutatile’s mai grele. Lasa-ma sa te ajut cu Pc HP Mini ( Pisi HasPe Mini) ca sunt sigura ca e o mare povara pentru tine. Si un premiu de consolare m-ar ajuta. Doar asa sa ma laud si eu ca am castigat ceva, nu de alta. Macar de fidelitate, daca nu se poate altcumva?

  840. Mihaela02 21 December, 2009 at 23:25

    Gata.. asta este ultimul comment. Ba! Faza e ca vreau si eu un leptoputz acolo. Toti copiii au, iar eu nu. Ma veti avea pe constiinta, da da.
    Mos Daily Cotcodac, da-ne o veste buna. O vesta de salvaare pentru astia mai saraci.

  841. Vyctorius 21 December, 2009 at 23:48

    Draga Mosule,
    Am un calculator asa varza incat,cand astept 20 de minute sa se deschida,repet in minte definitia intrerupatorului meu “manual” pentru pc-ul meu:pumnul….definitia suna cam asa: Pumnul este partea de vorbire care muta
    maxilarul(sau hardisk-ul)dintr-un loc in altul si raspunde la intrebarea:MAI VREI?

  842. Eugen 21 December, 2009 at 23:49

    Mos Craciun da0mi laptop acum

  843. L4ura 21 December, 2009 at 23:59

    Dlaga Mosh Claciun,
    Sa stii ca am fost cuminte anul acesta si am vazut k vlei sa-mi aduci un laptop roz care sa se asorteze cu peretii mei proaspeti vopsiti tot roz :X:X pt ca viata e roz si frumoasa….si daca imi aduci ce imi doresc promit sa iti trimit mail si sa citesc revista Daily Cotcodac in fiecare zi. Mosule tine cont ca ma de facut licenta anu asta si am nevoie de un laptot ca de aer..trebuie sa “culeg” datele de pe net, sa le pun cap la cap si sa mai si stresez profu de licenta cu ce am adunat si assa ca…mini laptopu asta mi-ar fi perfect. pup mare dlaga mosh Claciun, Laura te loaga sa n-o uiti :*:*:*

  844. scorpion1333 22 December, 2009 at 00:07

    Draga Mosule , eu stiu ca tu vii doar la copiii cuminti, si tocmai de aceea m-am gandit sa-ti impartasesc ce-am facut anul acesta.In primul rand, sa stii ca Marijuana si cocaina nu sunt atat de periculoase pe cat se crede.Dar nu te teme! Alte droguri n-am mai luat(inafara de ecstasy si Haşiş).in schimb, am avut mai multe probleme cu bautura.Abia dupa 10 saptamani de spitalizare la dezalcolizare mi-am revenit(putin, cu drogurile mi-au luat 15 saptamani la centrul de dezintoxicare+ 3 la reanimare).In schimb mi-am iubit parintii din toata inima cat au trait.Destul de putin totusi, mama 2 saptamani dupa ce am aruncat-o de la balcon(defapt am vrut sa golesc niste pungi, dar cine ar fi crezut ca se afla acolo?), si tata doar 1 saptamana dupa ce l-am incuiat in baie.Cu sora mea in schimb nu am avut deloc probleme!A murit din prima dupa ce-am injunghiat-o din greseala(18 lovituri cu drujba consecutive).Ti-as m-ai scrie mosule, insa stii cum e viata la penitenciar…daca nu stii te invit pe la noi, ca si asa nu mai sunt femei.
    PS: defapt stau acasa si ma gandesc cat de mult mi-as dori un laptop HP Mini, voiam doar sa-ti arat ca sunt si lucruri mai rele decat sa ramai inzapezit in Romania(din nou).

  845. Eugen 22 December, 2009 at 00:15

    Mos Craciun vino in tara
    unde “Iarna nu-i ca vara”.
    Si arunca-ne din sac,
    pentru Daily Cotcodac,
    un laptop Hp Mini
    sa traim si noi mai bine!

  846. scorpion1333 22 December, 2009 at 00:30

    Mi-as dori ceva mare, de 25,6 cm diagonala, care sa-mi dea fiori atunci cand il vad, sa vreau sa-l ating tandru…Vreau un Hp Mini, mosule!

  847. Andreea 22 December, 2009 at 01:12

    Buna,Mos Craciun
    Nu zic ca merit acest laptop ca recunosc ca am facut si greseli ca orice fiinta si sunt persoane sarace care poate ar fi vrut sa participe la acest concurs si n-au calculator sau laptop sa intre sa participe si au sanse mai putine si nu ma simt bine din cauza asta.Intodeauna am sperat sa te vad in realitate si inca sper.Asa ca iti cer un lucru mic,sa treci pe la mine si sa-mi dai putin din bunatatea ta si binecuvantare.Te astep sa treci si pe la mine!

  848. Jonelina 22 December, 2009 at 01:26

    Iţi cer,dragă moşulică,2chestii simple:un laptop HP Mini şi un bilet ktre Polul Nord, că aşa îmi vine să mă duc şi să mă tot duc!Promit, chiar, să nu-ţi sperii renii,nici să nu te deranjez prea tare când hrănesc urşii polari, preferabil fără a fi eu felul principal, sau când joc câte o şeptică cu focile. Bine, nu garantez că delfinii nu or să râdă când or să mă bată la şah.Apoi sa vezi relaxare la un pool pe mess cu tine,asta bineinteles dak imi vei aduce cadoul dorit.

  849. Toto 22 December, 2009 at 01:43

    Mama e plin de MB de text,un tweet are 140 de caractere .Mos Craciun o sa se supere pe voi.Nu vrea mail sau altceva vrea un tweet,si promit ca eu o sa imi fac gravatar,ca nu mai suport.

  850. Jonelina 22 December, 2009 at 01:57

    Te ştiu băiat deştept,deci presupun că ştii deja de ce am nevoie cel mai mult.Oricum se aproprie sfarsitul lumi asa k nu te zgarcii la un laptop hp mini,cand altii iti cer masini&femei.
    Cu drag, moşulică,cu drag,
    A ta umila şi cuminte,
    Numai potrivita pt laptop-ul Hp Mini!

  851. Andra 22 December, 2009 at 02:00

    Uu, shiny thing! E mini, usor, dragut si roz. Elle Woods isi poate lua adio de la titlul de “Legally blonde” daca am asta. Mosule, te rog!

  852. Jonelina 22 December, 2009 at 02:13

    Aoleu,c-mi face mosul asta mie!Vezi kt e ora,MOSULE?Am avut un cosmar cum k nu mi-a citit nici o scriere.C ma fac dak e adevarat?Sa- mi tau venele?S-au sa le mai las sa creasca?Chiar am nevoie d pc hp mini!:(help me plz!

  853. Diana 22 December, 2009 at 02:30

    Draga Mosule,
    Dintotdeauna te-am asteptat…Vreau sa iti multumesc pentru ca intotdeauna ai avut ceva si pentru mine, niciodata nu m-ai uitat…ai venit cu dragoste, cu sanatate, cu bunatate si vreau sa iti multumesc. Anul asta mosule imi doresc de la tine putin noroc si sansa. Sansa de a castiga acest mic PC HP MINI. Este tot ce imi doresc…imi doresc sa am si eu ceva al meu, ceva ce nu am avut parte niciodata… si jur mosule ca nu iti voi mai cere nimic in urmatorii ani.
    In seara de Craciun…te voi astepta…cu speranta in suflet. Cu drag, o fetita cuminte pe nume Diana.

  854. Lungu Alexandru 22 December, 2009 at 05:01

    Mosule maria ta
    Te rog nu ma uita
    Stiu ca esti darnic
    Vreau sa stii ca am fost harnic
    De aceea te rog frumos
    Sa-mi aduci un laptop HP fitos

  855. ciprian 22 December, 2009 at 05:32

    Dragul meu moshulica.
    N-am fost cuminte pentru ca i-am exasperat pe mama si tata ca vreau laptop!, sa-mi cumpere unul ,in rest sunt foooarte cuminte.
    Daca mama si tata nu-mi cumpara n-o sa ma pot abtine si o sa continui la fel.
    Te rog moshulica stiu ca e greu sa alegi pe cineva, dar mie chiar imi trebuie.. si nu e numai in favoarea mea:-“

  856. anya 22 December, 2009 at 05:50

    Hai mai mosule, da-mi laptopul. E roz si eu sunt la Poli ne potrivim ceva nemaivazut. Sclipiciosi si inteligenti!

  857. i_aby 22 December, 2009 at 06:08

    —————————————————————————————————————————————————————————————————————————————- –








    ———————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————–*&%&^#)(*#)(*&)((*&#*(@+_$*@+_!(*$^I@!)*@$&(_&*()(&$)(*)(*)($)(#()#*)(!)(*$(&)*!()$()**()!()**()*)($!*&&@()**)(@!(*^!%^!)#@**^#&*&**&(!*$$@@$@$@@$$@@&@)(*()&$(*!46241@!$@!$@!442$@$@

  858. Craciunescu Mihaela 22 December, 2009 at 09:18

    Draga Mosule,
    Te astept in fiecare an cu ceva bun pentru mine. Niciodata nu mi-ai inselat asteptarile….iar tu trebuie sa crezi tot ce spun…esti frumos, tanar si destept…dar de data asta tu trebuie sa ma convingi ca e adevarat ce spuneam mai devreme, iar ca sa ma convingi nu imi doresc decat un mic cadou: acest laptop mic. e simplu nu?

  859. johnny 22 December, 2009 at 09:20

    l-as vrea dar am deja ditamai pc-ul (cu calofer inclus, ca-i frig in camin). daca-l castig il donez unui olimpic la info.

  860. Ioana Ciubotariu 22 December, 2009 at 09:30

    Draga Mosule,
    Eu am fost foarte cuminte anul acesta: am muncit, am invatat si am facut treburi casnice.Sunt sigura ca stii asta, asa ca scrisoarea asta nu e pentru mine, e pentru sotul meu. El n-a fost asa cuminte: a jucat jocuri, a pus numai filme cu batausi si criminali, nu m-a lasat sa imi fac temele la calculator si nu m-a ajutat la treburile casnice pentru ca avea de terminat diverse misiuni. Asa ca te rog mult adu-i cadou laptopul asta ca sa se poata juca in liniste si eu sa pot sa stau linistita la calculator.Mie sa nu-mi mai aduci nimic, e destul asta pentru amandoi. Te astept, Mosule!Daca nu poti acum, poate trimiti vorba la Iepurasul de Pasti, sau la anul, dar eu te astept sa aduci liniste in casa mea.

  861. WildKitten11 22 December, 2009 at 09:33

    Draga Mosule, cum imi plac nevoie mare acadelele, piticul ala roz trebuie sa fie foarte bun. So, i want it, i want it, i want it.

  862. tolstoievski 22 December, 2009 at 09:34

    Băi moşule, e clar că ne crezi boi
    Mi l-ai adus din nou pe Boc?!?! De ce?
    Deci, ori îţi iei piticul înapoi
    Ori te prezinţi la mine c-un HP!

  863. Claudia 22 December, 2009 at 09:50

    Mosule de la HP, stiu ca tu esti bun si darnic, ca indeplinesti dorintele celor care au fost cuminti.Anul asta m-am straduit sa fiu mult mai buna decat anul trecut.Am muncit mult la HP, am facut proiecte multe si variate, am adus profit HP-ului prin unul din proiectele mele pentru ca tuturor sa ne mearga mai bine si sa fim mai fericiti,sa putem vedea mi multe zambete pe chipurile oamenilor de aici. Stii mosule, daca te intrebi la un moment dat ce mi-as dori cel mai mult de Craciun sa stii ca mi-as dori un HP Mini 110 mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult mult.
    Si sa stii, Mosule, ca nimic nu imi doresc mai mult! Daca nu ai sa poti sa mi-l daruiesti, eu nu o sa ma supar pentru ca tu tot vei ramane pentru mine cel care a dat fermec an de an acestei sarbatori minunate!

  864. Anamaria 22 December, 2009 at 10:10

    Mosule?Am vazut pozele alea deochiate cu tn!Vreau sa te scot din belele si pt asta am nevoie d laptop-ul ala micut si finut adik sexy,PC HP MINI.Fac o,,hachereala” si ti-am salvat onoarea.

  865. Lazar Daniela-Ioana 22 December, 2009 at 10:11

    I-am dat Tweet lu’ Mos Craciun…
    Ce mai tre’ sa fac acum ?

    Cotcodac-cotcodac,
    O fi Mosul insurat ?
    O fi Mosul tinerel ?
    Sau o fi vr’un batranel ?

    Ce conteaza pan’ la urma,
    Este sa mai si ajunga,
    Din desaga din spinare,
    Sa-mi aduca ceva ”mare”…
    Mare-mare ca valoare 😉

    Hai ca-l pup pe Mosul bun,
    Chiar de-i tanar or’ batran;
    Il mai rog cand o porni
    Sa-si seteze gps-ul
    Ca e greu cu Bucurestiul !!!

  866. Ioana Ciubotariu 22 December, 2009 at 10:14

    Mos HP,Eu sunt cuminte,dar scriu pentru sotul meu,un obraznic(se joaca,pune filme urate,nu ma lasa la calculator).Te rog adu-i laptopul HP!

    P.S.: Ma scuzati dar nu am vazut restrictia drastica de 140 caractere, asa ca iata 139.

  867. mihalkov 22 December, 2009 at 10:15

    Ce ai zice de-un şotron sau d-un twitter monoton?
    Ău, nu vreau, nici să n-aud! Ce sunt astea, daruri proaspete “Bucuroşi de oaspete”?!?
    Dar de-un laptop mic şi roz cu nuanţe transparente şi cu “degete cochete”?
    OOO, aşa mai da, facem deal-ul imediat, cât ai zice “pac ţac pac”!
    Atunci măi fetiţo dragă, bagă mâna în desagă, şi-ţi aduce Moşu Mare un HP de sărbătoare!

  868. Livia 22 December, 2009 at 10:23

    Mosule,tu cand erai mic il asteptai pe Mos Craciun?erai happy knd iti aducea darul dorit?Ei bn sunt sigura ca da,asa voi fi si eu dak imi aduci laptop-ul hp mini.

  869. bOgg 22 December, 2009 at 10:29

    zice unu:….ca basescu a castigat ca e marinar si a luat voturi de la aia pe mare.(eu: )da…,punea afisuri cu “VOTATI BASESCU” pe nave…:)):))
    prietenu`: DA,K DOAR I-A INTREBAT DACA VOR SA-L VOTEZE :p. EU si cum asa,s-au transformat in delfini marinarii ca sa se duca la sectie sa voteze???? prietenu`: x-( m enervezi,pa :-h

    da…asta ca a furat basescu voturi din strainatate,dovata!!! >:) 🙂

  870. Mazgalici 22 December, 2009 at 10:30

    Ai face bn Mosule sa’mi aduci laptop’ul hp mini k am mare nevoie.Sa nu fac publik inregistrarea cu tn si cu Ana Lesko.Si tot mi-l iau cu banii d la Cancan,nu cred k iti convine asa.

  871. Valeryu 22 December, 2009 at 10:35

    Pt un roman crizat d tot,mosulik,un pc HP mini,kre desigur,va fi utilizat cu punga de naylon pe el k sa nu se murdareasca rozu’.Voi avea mare grija d el.

  872. Flo 22 December, 2009 at 10:35

    @Mosule, La anu’ ma fac piarista pe online si fara un mini laptopas in gentuta n-o sa ma ia nimeni in serios 🙁 pupicei

  873. Newman 22 December, 2009 at 10:39

    Mosulica,

    Cat am fost mic te-am urat.Trebuia sa recit poezii in fata clasei si sa ma umplu de rusine si emotii.Atunci imi venea sa iti ponegresc barbatia si sa te lovesc intre picioare pana te zvarcoleai printre cadouri.Cu timpul mi-ai devenit indiferent,insa niciodata nu am uitat sa bucur pe cineva drag de ziua ta.

    Acum insa..te astept

  874. madalina 22 December, 2009 at 10:47

    Mosule…nu ar mai trebui sa-ti spun eu cant imi doresc un laptop pt ca tu ar trebui deja sa stii….ar fi o bucurie in viata mea si un semn ca cineva acolo sus isi aduce aminte si de mine, pt ca nu am castigat niciodata nimic, ba chiar in ultimii ani mi-au fost luate rand pe rand lucruri…persoane care mi-au facut copilaria luminoasa. eu cred inca in tine mosule si daca nu o sa poti sa ajungi la mine cu “cadou” anul acesta sper sa alegi pe cineva care chiar sa aibe nevoie si sa merite…. eu continu sa cred in tine mosu’ . pupicei!

  875. Anutza 22 December, 2009 at 10:47

    Mosule sper k ai un buget k astia d la steaua k dk nu,o sa ai aici un copil nefericit.Nu vreau un lamborghini vreau un pc hp mini:(si sa fie loozz:Xsi kt mai truu of la naiba-n puii mei.

  876. lia_papadia 22 December, 2009 at 10:56

    Mos Craciun, te-as ruga tare, las-o-ncolo de mancare
    Si in loc de cozonac, gusta…DAILY COTCODAC.
    Iar in loc de un colind, vin si eu cu un mare jind:
    Mini laptop mi-as dori, sa te mai pot…tweet-ui.
    Daca nu e cu banat, un HP – ca-i consacrat,
    E mic, roz, si cu fundita, si-l vrea oricare fetita.
    Iar acum, in incheiere, iti urez sa faci avere,
    Romania este-n criza, eu va las, pun de-o valiza.

  877. Yonelush 22 December, 2009 at 11:05

    Mosule stii k sunt tanara,draguta,sexy,90-60-90, plina de viata,patimasa,exotica,senzuala, amatoare de senzatii tari,exact pe placul tau dar fara laptop:(Il vreau p hp mini te rog

  878. mihaip 22 December, 2009 at 11:24

    Moş Crăciun cu suflet bun,daca ar fi sa dai un tun, să-mi aduci în Ajun,ca tot e in drum ,un laptop bun de la Daily si HP. !!!

  879. Celestin 22 December, 2009 at 11:36

    Un Mini Roz de Craciun m-ar face sa strig “Cotcodac!” de fericire! Nu-i asa, mosule ca vrei sa fim fericiti?

  880. Andrei C 22 December, 2009 at 11:37

    Draga Mosule,
    Mi-ar prinde bine un HP Mini pentru ca momentan trec printr-o adevarata criza financiara…primul salariu dat pe datorii (chiriile te omoara) iar laptopul pe care l-am achizitionat cu chiu cu vai in vara anului trecut mi s-a stricat exact atunci cand aveam mai mare de el…proiectele se aduna si sa colind pe la prieteni zi de zi cu proiectele nu se prea poate… Draga Mosule sper ca mesajul meu te-a sensibilizat un pic si poate ca va rasari soarele si pe strada mea macar putin inainte de noul an 🙂

  881. richie 22 December, 2009 at 11:37

    Mosule HP Craciun, vreau un laptop mini bun, sa postez din cafenea cand afara-i multa nea. Si daca mi-l pui in mana o sa strig HP o luna!!

  882. Alusia 22 December, 2009 at 11:39

    Mosule,
    Laptopul meu isi da ultima suflare, respira zgomotos, nu mai vede bine si raspunde greu la rugaminti. Ajuta-ma si adu-mi-l pe ala mic si roz de la HP!

  883. marius 22 December, 2009 at 11:44

    vreau un laptop HP sa ma fac astronaut!

  884. AndreeaH 22 December, 2009 at 11:45

    Mos Craciun, Mos Craciun,
    Tu esti mare si esti bun,
    Eu sunt mica, mititica,
    Cu un laptop nu mi-e frica
    Sa te pot iubi mereu,
    Ca imi dai HP-ul meu

  885. Alina 22 December, 2009 at 11:53

    Mosule, cum as putea sa lucrez dublu pentru HP fara sa am doua laptopuri? Pentru al doilea ma bazez pe tine. Fii promt, te rog, asa e la HP!

  886. Dana Cirtog 22 December, 2009 at 11:56

    Hey,

    Avand in vedere ca m-am angajat mai tarziu decat colega mea de echipa si TL-ul nostru a hotarat ca numai una sa aiba laptop si anume ea 😐 pot spune ca NU E CORECT!!! Nu am pica pe nimeni,eu tot mai sper ca poate vine Mos Craciun sa faca dreptate. FOR JUSTICE!

  887. Mihaela 22 December, 2009 at 11:57

    Mosule, pliz fi bun si da-mi-l mie de Craciun. Stii ca maine-i ziua mea, nu? Toti colegii mei au laptop; lucreaza de acasa si sunt la zi cu taskurile. Eu vin de la ora 9.

  888. Alina 22 December, 2009 at 11:58

    Mosule, cum as putea sa lucrez dublu pentru HP fara sa am doua laptopuri? Pentru al doilea ma bazez pe tine. Fii prompt, te rog, asa e la HP!

  889. Andrei E 22 December, 2009 at 11:59

    Mos Craciun, adu-mi si mie un Laptop, ca toti colegii mei au si lucreaza de acasa de Sarbatori, iar eu muncesc singur pe plantatie in Ajun..

  890. Avalhon17 22 December, 2009 at 12:00

    Mos Craciune, Mos Craciune, da-mi un laptop mic si bun,
    Nu-i bai de nici o culoare, sa mearga ca un lastun.
    Sa nu-mi blestem zilele, lucrand la calculator
    Ci sa- mi fac treburile
    Bine, fain si cu spor.

    Of, ca de-as avea un de-asta
    Zau, o viata as trai.
    Nu mi-ar trebui nimica,
    M-as distra si m-as hlizi. HO HO HO!!!

  891. Adinutzza 22 December, 2009 at 12:14

    Draga Mos Craciun,

    Eu stiu ca tu esti iubitor si bun si ii ajuti pe toti. De aceea te rog din suflet fa-mi si mie cadou anul acesta frumosul laptop roz(la care nu as fi visat niciodata) iti cer acest lucru deoarece m-am saturat sa stau ore la rand la internet cafe ca sa pot vorbi cu parintii mei din strainatate:(. Acum ca am intrat printre primii la facultate cred ca merit acest cadou de care am foarte mare nevoie, avand in vedere ca mai am lucrari de facut pt facultate si nu am calculator. Te implor mosule, nu ma uita si anul acesta deoarece am nevoie de tine. Te astept:)

  892. ZECE 22 December, 2009 at 12:14

    Cred ca mi s-ar potriviiiiiiiii

  893. Moni 22 December, 2009 at 12:16

    De majoritatea Craciunurilor primesc papuci. Anul asta am vazut din greseala cadourile 😀 printre care si o pereche de papuci pufosi si ruoz. As vrea insa, si alte chestii ruoz in viata mea, precum Mininote-ul asta 😀 ca sa nu mai stea sor’mea pe capul meu toata ziua 🙁

  894. Astryd 22 December, 2009 at 12:17

    Draga Mosule,

    Desi am tot fost cuminte si harnica…si am tot asteptat transformarea mult promisa…lebada refuza inca sa apara(si consider ca am fost totusi aproape indelung rabdatoare si mi-am dat toata silinta =))

    Totusi in chip de consolare, pentru o ratusca mititica – care nu mai prea are cum sa devina lebada glossy nici chiar cu VPB – ai putea sa ii aduci macar un Mini Glossy?

    As mai pot spera macar la o clipa efemera de praf de stele =)…

  895. georgy 22 December, 2009 at 12:22

    comentariu haios…sunt o multime aici si trebuie sa alegeti doar unul…ma intreb pe baza caror criterii poate care v-a facut sa radeti mai mult?
    Pentru voi am un banc, ce poate fi de fapt si realitate:o sa va arat de ce nu i trebuie mosului laptop-ul, asa ca poate deja sa mi-l faca mie cadou.

    Mos craciun apeleaza la seviciile unei firme ce acorda consultanta in domeniuil IT:
    – Alo?
    – Da
    – Sunt mos craciun, puteti veni pana la mine acasa?
    – De ce?
    – Nu mai merge imprimanta si am mare nevoie de ea pentru a printa lista cu toti cei care au fost cuminti, pentru ca mosul sa le aduca un cadou.
    – Ce nu face?
    – Nu mai are curent
    – Cum?!
    – Da, nu mai are curent
    – Cum ati observat ca nu are curent?
    – Imi apare pe ecranul laptopului
    – Ce?!!!
    – Imi apare pe ecranul laptopului mesajul :
    “tnerruc retnirp si elebaiavanu”

    daca vreti sa descifrati mesajul puneti-va putin mintea la contributie sau vreti totul de-a gata?
    fiecare cuvant e scris invers, de la dreapta spre stanga…daa nu v-ati dat seama pana acum.

  896. Miky 22 December, 2009 at 12:23

    Mosule, multumesc muuuuult ca imi trimiti mie Mini-ul!!! Nici nu stii cata nevoie aveam de el. Multam mult! Pup.

  897. bogdan 22 December, 2009 at 12:25

    Draga Mosule, iti scriu din cauza crizei. Am nevoie la facultate de un laptop care sa ma ajute la cursuri. Am nevoie la munca de un laptop care sa ma ajute la editarea materialelor de acolo. Am nevoie de un laptop ca sa vorbesc cu prietena mea pe care guess what? o iubesc. Chestia e ca eu nu prea mai sunt la varsta in care sa cred in Mosi dar se pare ca tu ai sanse sa existi daca dai laptopuri si nu dulciuri ca varul Mos Nicolae. Te astept sa imi trimiti laptopul ca tare mare nevoie am de el. Daca nu ma alegi pe mine ma supar foc si conving pe toata lumea ca nu existi. Daca ma alegi pe mine iti fac reclama pe site-ul meu. Ce zici negociem?

  898. `loree :-x ` 22 December, 2009 at 12:29

    Mos Craciun de la HP,
    Te rog acum crede-ne
    Ca-n familia noastra mica,
    De laptop nu ne-ar fi frica.

    Ba chiar ne-ar fi necesar
    Sa-l primim sub pom ca dar
    Si-astfel ne-ar fi mai cu spor
    Sa scapam de criza-usor.

    Si-ti mai spun mosule “friend”
    HP este-un mare brand…
    Are scule foarte bune,
    Laptopu-ar fi o minune.

    Si-o colinda ti-am mai spune,
    Poate faci cu noi minune.
    Leru-i ler, colinda-i struna,
    Sanatate, noapte buna.

    Doar un tweet lui mos HP
    PC HP mini da-ne,
    Cand vii ti-om canta la rece
    LA MULTI ANI 2010.
    hai mosulee adumi si miee acest cadou un LAPTOP..ROZ DESIGUR hai ms…:*:*

  899. Roxana 22 December, 2009 at 12:30

    Mos Craciun,

    Il cunosti pe Mircea Badea? Ei bine, eu imi doresc acest Mini Note asa cum el isi doreste “o Romanie care sa nu ne ocupe tot timpul”.

    Dar pe Cristi Borcea il cunosti? Eu imi doresc acest laptop asa cum isi doreste el de 10 ani sa joace in Champions League.

    Dar pe…Mircea Geoana il cunosti…Imi doresc acest laptop asa cum si-ar fi dorit el sa fie Presedinte.

    Eh draga Mos, te rog mult sa-mi aduci de Craciun acest Mini Note pentru ca altfel nu o sa am cum sa citesc emailurile de la tine, nu voi mai putea afla ce ai mai facut prin lume si nici nu o sa poti sa-mi mai vezi pozele de pe Facebook.

  900. Andrei 22 December, 2009 at 12:33

    Mosule voi fi scurt si la obiect (avand in vedere criza in care ne gasim si nu ma refer aici doar la cea financiara ci si la cea intelectuala):
    Daca nu imi dai laptop-ul HP Mini sa te vad ca berea : rece si pe masa 🙂
    te pupa tata!!!

  901. Iulia 22 December, 2009 at 12:33

    Estimado sir Mos Cracit,

    El producto HP Mini inca nu e sub my brad (o fi pt ca am uitat sa-l fac?! :-/). Dar pt a putea trece peste this Craciun (borring ca de obicei – multa comida si rude plictisitoare 8-|) este nevoie de o scula capabila – adik procesor de firma, rami la discretie, hard incapator (tre sa facem stoc de muzica pt a ne binedispune in break-urile dintre felurile de comida :P). Deci for being able (tuh moshule – hai ca mai poti, stiu ca iei vitamine ;;) ) sa-mi aduci putina sadisfactie (un amarat de zambet – in lipsa sanatatii fizice 🙁 ), avem nevoie de un delivery asap la cutia aia de plastic cu butoane – capabila de multe minunatii 😉 cu o conexiune la net 😀 Adresa o stii. Daca nu te descurci, gimme a BUZZ (daca se poate cu Falling hearts IMVironment :P)

    Te-am kissuit :-*

    Astept confirmarea ta.

    Warm regards,
    Iulia

  902. SBC 22 December, 2009 at 12:34

    16 august 1997…mă nasc eu…îmi este tăiată mufa USB…pardon,cordonul ombilical(mama avea wireless,stăteam pă mIRC pă #burtă).Cresc,cresc şi totodată îmi creşte şi memoria (am slot microSD în fund).Într-o noapte de Crăciun,găsesc sub brad un PC(thx mosule).Anul ăsta,îmi doresc un HP Mini deoarece este micuţ,stilat,ultra-performant,ultra-mobil,toate ascunse sub o elegantă carcasă.Şi n-am avut niciodată un notebook.Sărbători fericite!Oricum,stiu ca nu voi castiga…

  903. Andi 22 December, 2009 at 12:47

    Mosule, adu-mi un Laptop HP, ca e foarte frumos. Si, daca am grija de el si traiesc putin, o sa ma tina toata viata.

  904. lyvyutzaa 22 December, 2009 at 13:01

    Mosule,daca nu vii la mine cu pc-ul hp mini vin io la tine si tot nu ies cu mina goala din sarbatori dar atunci va fi un pic grav…convins?ori ba?

  905. MNX 22 December, 2009 at 13:11

    Eu nu vreau laptop. Eu vreau telefon de pe care sa pot intra pe net cind dau de uairles. Dar, pentru ca in tara asta norocosii primesc doar incurajari … bine, fie, accept cu gratie si laptop-ul. Macar e HP …

  906. Raluca 22 December, 2009 at 13:26

    Astazi cand am deschis fereastra
    Un morman de nea cazu
    Si in vis aparu
    Mos Craciun pe’un ren rosu
    Cu un dar in mana
    Era un laptop
    Roz,gingas,frumos
    Numai pentru mine
    Ca’am fost fata cumintica
    Si am iesit doar la o tigara
    TOate zilele astea
    De baut nu am baut
    Doar 2-3 paharele
    Ca’asai pe noi
    Cum sunt fericita ..
    Eu ma duc si stau in pat
    Cu friendzii sa vorbesc
    Ca acum am Laptop de la Mosu’
    De cuminte o sa fiu cuminte
    De rea o sa fiu rea :d

    P.S: Mosu’ imi e dor de tine sii te astept cu un Laptop pe la mine lx

  907. Yone 22 December, 2009 at 13:27

    Zici k e criza bre?Poate una d nervi.Pc-ul ăsta vechi,kre miorlăie,şi kre face urât knd vede fulgi d nea p bloguri,ma dispera,vreau un Hp Mini.T rog mosulik,dak nu ma sinucid!ma arunc d p un bloc d desen!

  908. Costin Moise 22 December, 2009 at 13:29

    Draga Mosule, te rog mult sa-mi aduci un HP mini, o carte si o ciocolata”, scrie un copil dorintele sale pentru Craciun. .
    Se duce copilul la posta si duce scrisoarea. Postaritele deschid scrisoarea, o citesc si li se face mila de copil. Hotarasc ele sa puna o vorba buna la HP si sa-i faca rost copilului cadourile dorite. Trimit ele cererea care HP..Primesc HP-ul Mini, primesc cartea, dar de ciocolata nu s-a vazut/auzit nimic. Trimit cadoul copilului.
    La cateva zile de la Craciun, copilul duce la posta o alta scrisoare cu multumirile pt Mos Craciun:
    – “Draga Mosule, iti multumesc pentru cadouri, HP-ul Mini e magnific, cartea este super interesanta. Eu sunt convins ca mi-ai trimis si ciocolata, dar cred ca zdrentele alea de la posta au mancat-o!

  909. scorpion1333 22 December, 2009 at 13:29

    @moscraciun daca imi aduci un Hp Mini, promit sa-ti angajez o escorta, ca sa nu ramai fara sanie si sacul cu cadouri dupa ce pleci din tara!

  910. age 22 December, 2009 at 13:31

    gigel: Da-mi un HP!
    mosu’: HaiPa!

  911. ştrumfiţa cu eşarfă 22 December, 2009 at 13:36

    Eu noroc nu am nicicum, insa eu vreau sa iti spun un hp mini imi doresc! sanatate, mult succes si un sincer te iubesc!

  912. dedy 22 December, 2009 at 13:54

    ce pot sa spun….decat:
    EU:Ce faci mami?
    MAMA:Bine,tu ce faci?
    EU:Ma uit si yo paicea!
    MAMA:La ce te uiti?
    EU:Eeeehh…. ii scriu si yo o scrisoare lui Mos Craciun!:))
    MAMA:Si ce ai vrea sa iti aduca Mosul?
    EU:Nu prea multe,doar un laptop PC HP Mini!!!
    MAMA:….What?!
    :)):)):))

  913. Barabant Raluca 22 December, 2009 at 14:22

    Draga Mos Ciun-batran nebun,vreau sa-ti scriu cu un scop bun
    Atata timp am asteptat,cadourile dorite
    Dar niciodata visele nu mi-au fost implinite
    Nu zic ca sunt sarac sau ca am mare nevoie
    Dar mi-ar placea sa butonez pe laptop cand imi da mama voie
    Intotdeauna am fost pasionata de Informatica
    Acum as vrea ca strumfii tai sa faca,un laptop in plus
    Pentru o oarecare fata
    Care-ti transmite Craciun fericit!
    Si spera ca mesajul ei sa fie primit ! 🙂

  914. Silvan STANCEL 22 December, 2009 at 14:29

    Moshule draga,

    toata lumea iţi cere cate ceva … eu mai întâi de toate vreau sa-ti dau ceva … pentru ca poate ai si tu problemele tale, de care nimeni nu te întreabă niciodată … prin urmare ai cu dedicaţie doua piese compuse de mine, una pentru zilele in care nimic nu-ti merge (când renii de la sanie nu mai trag sau … ), se numeşte GREATA si o poţi asculta aici http://www.youtube.com/watch?v=h4qVf5qaFmk iar cea de-a doua se cheamă GER NAPRASNIC, ca ştiu prin ce zăpezi umbli si ai si tu nevoie de căldura, o poţi asculta aici http://www.youtube.com/watch?v=9kSCzSEhjzk .

    Mi-ar prinde bine un laptop ca sa-ti trimit din când in când si alte mesaje muzicale.

    Cu drag,
    Silvan

  915. copilu 22 December, 2009 at 14:30

    Aloha! Moşule azi cănd stăteam liniştit pe prispa căsii, înainte să ma duc să mulg vaca…am stat şi m-am uitat la căinele meu pe care-l cheamă rudolf şi are nasu roşu..coanre nu are da fac rost pănă de crăciun nu te necăji.. mno..şi mă gîndeam cum ar fii să îmi aducă moşu un laptop dii cela Haş Pee, că moşule, iţi spui drept ar fii ceva sa am unu de ala, ce ţanţoş aş mere cu el până la coperativă în sat să mă fălesc cu ce mio adus moşu.
    Dragă moşule vreu sa iţi spui ca iş fecior dă treabă, anu iesta am ajutat coptii cu căte o bombonă cu ce am putut, şi moşule stai linhiştit ca daca vii pe la noi nu te las să pleci cu măna goală şi ţom şi corinda dară că aşe ii la noi obiceiu.
    Mno moşule ştii ce ţaş scrie mai mult da am un diţal de hrănit, găini de cotat la ouă şi o vacă de muls, apoi dacă ii venii pe la noi prin sat să te uiţi dupa botu lu’rudolf.

    mno aloha moșule să nu uiți de cacadou!

  916. stefy 22 December, 2009 at 14:44

    neata mosule! m.am gandit sa.ti scriu o scrisoare..as dori acest laptop pt k imi place fff mult..dar e cam criza:)) cred ca stii si tu asta foarte bine..imi doresc acest laptop pt ca esti mic si folositor in acelasi timp..poti face multe chestii pe el..si mai ales sa stai in pat si sa vb pe messenger! Sper sa ma alegi pe mine ! [TbX mosule ;)) ] a si SArbatori Fericite! si Un an nou fericit! :x:x:x :>:>:>

  917. Gzhazh 22 December, 2009 at 14:46

    Draga Mos Craciun, mi-am dorit din toata inimioara mea un laptop roz de la HP sa il am doar al meu sa-l strang in brate. In special in noptile reci de iarna cand raman fara palinca sa ma incalzesc.

  918. puiutu 22 December, 2009 at 14:47

    Cotcodac, Cotcodac,
    DAILY COTCODAC,
    Ho Ho Ho,
    Hi Hi Hi,
    Mosi si nebunii,
    De Craciun, Mos Craciun
    Sincer vreau sa-ti spun
    De cadou, sub bradut
    MINI-i cel mai bun!

    (a se “cere” pe piesa de la Jingle bells)

  919. tuduc eugen 22 December, 2009 at 14:50

    Vai draga mosule daca te prind te jupoi nu mi-ai adus nimic anul acesta 🙁 dar iti mai dau o sansa ofera-mi in dar acel hp mini daca nu unde iti sata capul itzi va sta organele genitale 😐

  920. Alina 22 December, 2009 at 14:57

    Daily citesc pe Cotcodac, ca-mi place mult ce scrie. Deci Julius, fii Mos Craciun si da-mi laptopul mie!

  921. doareu2008 22 December, 2009 at 14:58

    Vreau si eu sa primesc ceva … de la mosul… anul acesta m-a cam uitat …… plssssssss

  922. julie 22 December, 2009 at 15:04

    draga mos craciunnn
    Dlaga Mos Claciun,

    Pentlu ca tu esti mai male si tale decat nenea Mos Nicolae, iti cer tie asa flumos ce doreste eu de Claciuuuuuun. Stii foalte bine ca eu este cuminte rau in general, da’ rau de toooot, niciodata eu nu bea, eu nu fumeaza, eu nu vobeste urat, eu nu chiuleste, eu nu minte, eu nu e nesimtita, eu e super tale si foalte foalte cumiiinte. Asadar eu vleau muuult de tot un Iphone d’ala nou, ochei, ochei…doar iphone daca nu ai bani. Veezi? ma gandesc si la tine. Si daca chiar nu ai bani, un ai pod (iPod) nu mi-ar stlica delooooooc. Da’ sa stii ca tot aifon (iphone) vleau mai mult. Multumesc anticipat, o sa-ti pregatesc o cana de lapte si niste plajitulele. Sper sa-mi aduci ce-mi doresc.

    Cu drag,
    EU.( a.k.a ili:))

  923. TEAMBASE NEWS 22 December, 2009 at 15:10

    Draga Mosule, nu prea am fost cuminti anu asta, acest fapt il dovedeste proiectul ce l`am inceput (teambase news), un proiect prin intermediul caruia dam lumii dreptul la o EXPRIMARE LIBERA, fix de ciuda !!! Acuma tu daca vrei, te asteptam sa ne spui si noua doua cuvinte pe site, asa ca sa ne faci o incurajare de criza ! Si daca, castigam premiu, promitem sa iti facem reclama la barba toata viata :)) !

  924. ion 22 December, 2009 at 15:19

    Draga Mos Craciun,
    Eu doresc acest leptop ca sa fac misto de amici mei care au zis ca nu o sa am niciodata un leptop roz si chiar il doresc pentru ca am mult de munca si nu glumesc si asa suntem in criza si criza asta m-a atacat rau de tot si nu am putut sa-si i-au leptopul mult dorit.M-ar avantaja mult acest leptop ,pentru ca calatoresc mult prin tara si numai,a-si castiga si mult timp si pana la urma a-si fi fericit ca am un leptop de genul asta si desigur ca o sa ma laud cu transa mult si bine.Pana la urma la ce imi trebuie acest leptop?Acest leptop imi trebuie ca sa-mi fie un prieten adevarat care nu o sa ma lase la greu,nu ca nu am prietenii,am multi ,dar acest prieten mi-ar fi unic,ar fi singurul prieten de care nu a-si face misto si ar fi un prieten de distractie ,am comunica mult impreuna,am merge impreuna in vacanta ,ca sa filmez peisajele si sa le pun pe leptop ca sa se bucure si el.
    Mosule daca nu ai cui sa-i dai acest leptop,damil mie si nu o sa regreti pentru aceasta fapta,daca nu sper sa-si gaseasca destinatarul mult dorit si sper sa-i fie bine acolo unde o sa fie.Iti doresc si tie mosule ,un Craciun fericit si multa sanatate.

  925. Robert 22 December, 2009 at 15:23

    Dear my IT HP Santa,
    Even if I’m not pink nor gay
    I would give away the ‘Mini’
    To a girl that on the day
    I would like to be ‘a’ Santa!

  926. Janine 22 December, 2009 at 15:34

    Mosule eu vreau un laptop !
    Sa ma conectez cu el la tot.
    Toate-n luna si in stele,
    Ca doar deh ! variate sunt interesele mele 🙂
    Si mai vreau sa fie mini…
    Sa pot sa il iau cu mine
    Si sa ma ajute sa navighez, alaturi de Juan Perez
    Intr-o aventura noua, pe care s-o downloadez
    Ori de cate ori vreau sa ma pierz..:)

  927. animaloo 22 December, 2009 at 15:34

    Draga Mos Craciun,

    Daca nu vrei sa i se intample un accident neplacut lui Rudolf, ar trebui sa trimiti laptopul ala la animaloo.

    Cu multa iubire,
    Animaloo

  928. peltica 22 December, 2009 at 15:50

    Mosule,te llllog da-mi mie si iti promit solemn ca dupa ce se strica ti-l trimit inapoi (io iubesc mediu si nu l-as arunca in sant sa otravesc broscutele).Plizzzz mosuleeee
    Cu multa dragoste neconditionata,ma semnez,

    peltica

  929. umbluteleleu 22 December, 2009 at 16:00

    draga mosule,

    eu am mai avut un hp al carui ecran s-a facut dungi dungi imediat ce a iesit din garantie. convinge-ma ca existi si ca ce s-a intamplat a fost o rara eroare.

  930. simona 22 December, 2009 at 16:02

    Mos Craciun, Ce e mic, inteligent si toti concurentii si-l doresc?
    E HP MINI, ca sa vezi!

  931. pericle 22 December, 2009 at 16:20

    deci daca imi aduc io bine aminte, sa primesti un cadou de la mosu tre sa fiiii sarac da’ sarac lipit, intelijent da’ intelijent de sa bubui si sa ai dorinte de neindeplinit: o fata de prin alba saraca da’ saraca si intelijenta da’ intelijenta careo cresut pana in clasa a IV-a cu covasat si mamaliga, o ajuns sa isi doreasca si ea de craciunu trecut cadouri. si ce credeti ca o vrut saraca? lipitop frate nimic altceva decat lipitop si la frateso un calculator. deci ea era mai evoluata ca asa is femeile. evoluate.

  932. Money01 22 December, 2009 at 16:56

    Draga barba alba zis moshulica,Te rog din suflet sa-mi aduci si mie un laptop deoarece sunt foarte bun la invatatura si am fost foarte cuminte in acest an decand doresc sa-m iaduca cv mosul ca in ultimi ani nu prea mi-a adus nimic.Ai incredere in mine si eu in tine si ai sa vezi ca o sa iasa totul foarte bine in favoarea noastra
    Te rog sa-mi aduci acesrt laptop,o sa fie cel mai grozav cadou pe care l-am castigat pana acum mai ales din partea mosului.
    Astept Cadoul mult asteptat de mine,TE IUBESC DIN SUFLET ,mai vorbim la anul de craciun ,mult noroc la cadouri ,dar sa nu uiti in primul rand iubire

  933. alin 22 December, 2009 at 17:01

    Stimabile Mos Craciun,

    Anul asta prost cu banii. Nu i-am luatlu’ nevasta-mea nimic. Fa-ma te rog si pe mine Mos Craciun.

    P.S.: Daca nu ii iau nimic, canci sex juma’ de an. Help me!

  934. Mihnea 22 December, 2009 at 17:05

    Draga Mos Craciun….Numele meu este Mihnea….Si mi-as dori foarte foarte mult acest laptop…..La tine imi place cel mai mult barba alba si mare….Te rog frumos din toata inima,daca poti sa-mi dai mie acest laptop….Va fi primul meu laptop si m-as bucura foarte mult….Multumesc foarte mult,Draga Mos Craciun….Sa nu uit sa-yi spun la scoala am numai 10…si sunt in cls a VI-a…AM fost foarte cuminte…O ascult pe mama si abia astept sa vii……La Revedere Draga Mos Craciun

  935. Marina 22 December, 2009 at 17:12

    Eu imi doresc mai mult laptopul asta decat isi doreste Hrusca leru’ de Craciun.

  936. Liana 22 December, 2009 at 17:12

    Io de fapt as fi vrut un laptop si mai roz ,cu o diagonala de douajdamii de inci, cu o geanta pt el tot roz bonbon, dar costa 73 de milioane si nu poci de una singura ca sa mi-l procur , deoarece locuiesc si muncesc in mandra tarisoara aiasta !
    Asa ca , ce sa fac, ma multumesc si cu asta mai piticot asa , daca altceva nu are Mosu !
    Multam !
    ( anticipat ?, dejaba ?)

  937. Madalin Paul 22 December, 2009 at 17:23

    Draga Mos Craciun,
    Imi doresc un HP Mini pentru ca actualul meu laptop este tare bolnav si batran. As vrea sa imi aduci fix acest model pentru ca e tot de ce am nevoie.Multumesc anticipat.

  938. Phoebee 22 December, 2009 at 17:37

    Dear Santa,
    I-am rugat pe ai mei sa imi ia un laptop da’ imi aruncara cu cartofi in cap si ma trimisera la culcare pe nemancate.Asa ca te rog pe tine acum: “Da-mi te rog un laptop Mini/Sa imi hie s-mie ghini/Daca-mi dai iti multumesc,/Pe obraz te pupacesc.”

  939. andrei 22 December, 2009 at 17:59

    Draga Mos Craciun stiu ca tu stii ca eu nu am fost prea cumine si te rog sa imi dai mie leptopul aceela pentru ca varu meu Alin mi-a bagat un windows si nu am placa video buna si vrea si tatal meu sa se joace pe jocuri si eu.Mos Craciun daca ai citit aceasta scrisoare te rog macar sa imi aduci leptopul aceela.Cu pupici Radu Andrei Bujor

  940. ciprian 22 December, 2009 at 18:24

    Draga Mos Craciun,

    Ti se va parea ciudat ca-ti scriu dupa atatia ani cu o rugaminte serioasa.
    Pentru aceasta ocazie nu am nici un gand sa fiu umil,asa ca ma gandesc la
    altii sau la actiuni caritabile. Aici e lista mea si te asigur ca mii de
    persoane vor cere acest lucru, deci..poti face o productie en-gros.
    De aceea stiu ai sa mil daruiesti mie acest laptop si ca vei fi multimit
    de alegerea asta,si chiar daca nul voi primi nu ma voi supara pe tine .
    Stiu cati va veni greu sa ma alegi pe mine dar asa e in viata.
    De aceea te rog din toata inima sami indeplinesti dorinta,pt ca eu chiar cred
    in Craciun si mai ales cred in tine.

  941. Cristina 22 December, 2009 at 18:39

    Mos Craciun,

    Misiunea ta este grea, pentru ca nu este usor sa faci daruri. Uneori nu este usor nici sa le primesti… De aceea bucuria sincera cu care lumea le primeste este una aleasa…Intotdeauna mi-a placut sa fac eu daruri, sa le creez cu mana mea, acordand astfel timp si suflet celui carora le sunt destinate. Cadoul tau nu pot decat sa mi-l doresc, cu acelasi suflet, pentru cineva drag, care are nevoie de el, si mai mult, care stie sa il pretuiasca…Imi doresc acest lucru, stiind ca nu pot face asta cu mana mea. De aceea, Mos Craciun, te rog, fa-o cu mana ta! Bucuria daruirii…Daruirea bucuriei…Iti multumesc!

    P.S. Mi-ar placea mult sa-ti fac si tie un dar…

  942. Dragos 22 December, 2009 at 18:52

    Draga Mos Craciun,
    Am ceva sa-ti spun,
    De mult imi doresc,
    Laptop sa primesc,
    Vreau un HP Mini,
    Ca e cel mai bine
    Ca de la HP,
    Cel mai bun este,
    Stiu ca e cam scump,
    Dar mi-l doresc mult.

  943. Money01 22 December, 2009 at 18:55

    deci, fiti atenti ,yo dak deci nu primesc leptopul va tai cu pusca si va impusc cu cutitu deci fii atent iti tai urechea ca a lui Purghel Eusebiu .
    Si daca nu mi`l aduci acasa te asteapta tata cu polarul pe mid si nus stiu daca deci mai traiesti MOS CRACIIUN.Deci ai inteles ce trebuie sa faci daca nu o sa patesti ce ti-am zis mai sus,deci fi atent cum te joci CU MINE.
    VA PUPA JEAN(ionut)

  944. Bardas Cicilia 22 December, 2009 at 18:56

    Foaie verde cucuruz/Toti stiu ca HP-ul rulz/Asa ca mai Mos Craciune/Fii si tu darnic cu mine/Si ca s-aplanam discordia/Adu-mi-o si pe Elodia

  945. BoZzOLiCioUsS 22 December, 2009 at 19:49

    Draga Mos Craciun ..mi`as dori enorm de mult acest laptop asa ca..I`ll stay here until my PC will burn, until my electric energy will blow up my house,
    until my internet connection will be to expensive…si o sa astept sa vad daca vii cu cadou 😀

  946. RUXI 22 December, 2009 at 21:15

    Dragă Moşule, eu sînt mică, am un birou minuscul şi nu am permis de conducere. Aş vrea un laptop mini, uşor, să-l port cu mine în RATB.

  947. Omu' care vede in trecut 22 December, 2009 at 22:04

    Mosule, am sterpelit de la Julius “Evenimentul zilei de ieri” pentru 24 si scria ca eu am castigat. Sa aduci si niste vin fiert cand vii.

  948. Nicoleta 22 December, 2009 at 22:05

    Beckham da cu sutul tare,
    Clooney seduce fecioare,
    Julius este primu-n top
    Dar se mira si se roaga
    Sa-mi dea Mosul un laptop!

  949. Maria 22 December, 2009 at 22:13

    Draga Mosule,
    Ca sa nu te chinui sa citesti un scris de mana, mi-as dori un laptop pentru a-ti putea trimite un mail sau mai multe;)…
    Maria

  950. Oana Ochiana 22 December, 2009 at 22:13

    Mosule drag!

    Iti scriu pe-ntarziate, dar stiu ca scrisoarea mea tot va ajunge in mainile tale! Sunt prea mica cat sa-ti cer sa-mi dai putere pentru a proteja copii necajiti, animalele maltratate, cat sa stopez incalzirea globala sau criza economica…cat sa pun capat meschinariilor si negativitatilor din jur…Dar pot sa ma gandesc la mine…si sa-ti cer ceva cat sa fiu eu fericita! De unde se poate schimba lumea, daca eu vreau sa o schimb…daca nu pornesc de la mine? Pentru asta vreau sa-ti cer un laptop PC HP Mini! De ce m-ai alege tocmai p mine castigatoare? Pentru ca cea mai eficienta legatura intre mine si exterior, cu tot ceea ce presupune el, nu este decat acest laptop. Am planuri mari pentru mine, Mosule! Iar eu, fiind parte a societatii, inseamna ca am planuri mari si pentru ea!
    Mai am o rugaminte la tine, Mosule drag! Sa apelezi la mine daca nu ai timp suficient cat sa ajungi la toti cei care te asteapta in noaptea de Craciun! Pot sa te ajut si la mancatul prajiturelelor sau la bautul lapticului!:-P
    Tu care ne urezi tot timpul “Craciun Fericit!”, tie Mosule cine-ti spune?…Iti spun eu!:D CRACIUN FERICIT, MOSULE DRAG!:-*

  951. olteanu anca maria 22 December, 2009 at 22:13

    un laptop mic pentru un pitic ce il cauta pe mosulica craciunel prin asta lume mare!!! dar unul mic poate strabate lumea mare in lung si-n lat iara mosulica nu mai poate sta pitit ca asta mic il va gasi!!! e el mic dar e voinic, vrei sa vezi???!!! trimite mail lu masulica si asta mic ti-l va aduce cadou,dar trebuie sa crezi!!!

  952. Nicoleta 22 December, 2009 at 22:13

    Draga Mosule,
    Am auzit ca vrei sa daruiesti un cadou special unui om special. Nici macar modestia nu imi permite sa ma consider speciala. Cu toate astea imi doresc mini laptopul pentru a-i bucura pe cei mici carora le datorez cariera mea didactica si care asteapta filmuletele promise de 2 ani de scoala in care invata. Ei sunt speciali. Ofera-le lor o bucurie si permite-mi sa ma bucur alaturi de ei.

  953. Eduard 22 December, 2009 at 22:18

    dear Mosule !”asl pls” :)) sa stiu si eu cati ani ai, defapt as vrea eu multe dar ma limitez la un joc mario pe un hp mini 🙂 aaa si apropo ”ghiozdanul” se poarta in spate nu in fata ..Oricum lasa ca iti sta bine si te iubeste toata lumea. Sincer m-as multumi si cu un fulg de nea mini hp .. daca vei sufla din gurita ta.. :)).!! SI apropo vezi ca rosu poarta doar fetele..iti reintorc zicala HO HO HO in ( HA HA HA) :))

  954. Anca Nicoleta 22 December, 2009 at 22:25

    Haide Mosu, nu fi rau
    Da-mi si mie un cadou
    Unu’ mic, asa ca mine
    Daca tot nu ai la cine
    Caci PC-ul meu antic
    Vrea un frate mai pitic

  955. octoberCordelia 22 December, 2009 at 22:26

    Domnu’ mosu,puteti,va rog,sa-mi dati mie laptopu’?Stiu ca sunteti dezorientat acum ca ati ajuns in Romania,dar daca o sa-l primesc,promit ca voi fi cel mai bun agent de publicitate pt dvs.Si aveti nevoie.Copiii cred acum in mess.Lapte cald si reni grasi!!

  956. ciobotaru ionut 22 December, 2009 at 22:29

    Draga Mos Craciun,as fi jurat(chiar si stramb)ca te-am vazut aseara pe una din strazile orasului meu si mi-as fi dorit sa-mi poti da macar un autograf impreuna cu garantia de la laptop in schimbul promisiunii mele ca nu-ti voi trimite nici un mail pt a putea lucra in tihna si pt alti oameni care au nevoie de serviciile tale oneste.Si nu in ultimul rand te-astept sa vii,sa te intorci la mine asa cum o faceai cand eram mic.

  957. Monalisa ciobotaru 22 December, 2009 at 22:32

    Draga Mosule,TE ROG,por favor,S’il te plait,PLSSSSS,PLSSSSSSSSSSSSS,PLSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSS adu-mi un cadou.Plssssssssssssssssss

  958. Elvin 22 December, 2009 at 22:37

    Draga Mosule, nevoia mea de laptop rezulta din numeroasele batalii pe care le duc cu restul familiei pentru accesul la net. Chiar alaltaieri s-a consumat celebra Batalie de la Rovine cu tot cu ambuscade, smulgerea firului de retea, piedici puse in goana catre pc, ce au creat destui raniti de o parte si de alta a baricadei. Evident eu am fost printre soldatii cazuti la datorie. Pentru mai multe detalii astept laptop-ul ca sa pot termina aceasta poveste deoarece mi s-a scurs timpul si vad cum da navala inamicul la pc. Craciun Fericit si La multi ani!

  959. Maricutza 22 December, 2009 at 22:47

    Daca Mos Craciun la voi nu vine,sigur este cu mine. Stam la barfe, bem un vin, poate chiar “il si combin”. Mosule cu barba sura, ce mirosi a bautura, patu-i cald, l-am pregatit, ti-a fost frig, esti obosit? Tu, daruri nu ai primit, rau nu esti, stai linistit.Laptopu’ mie-mi aduce, k am fost tare cuminte.

  960. Catalin 22 December, 2009 at 23:25

    Dlaga Mosule,

    Desi studiile stiintifice si celcetalile au concluzionat ca tu nu existi, eu totusi nu cled asta si ma incled in tladitie cale zic ca tu vii si aduci daluli la copii cuminti.
    Eu am incelcat meleu sa fiu un copil cuminte,desi le mai stelgeam cate una la copii de la camin cale ziceau ca-s lalalit.”Lica nu stia sa zica lau,latusca,lamulica”.In fine… eu nu-mi dolesc de la tine decat multa,multa,multa sanatate pentlu mine,mama,tata,Toto catelusul,buni,bunelu si hmm… pentlu toata lumea! Insa mai am o mica dolinta daca nu iti cer plea mult…vad mai sus o cutiuta tale dlaguta.Mi-a zis mami ca ne-al plinde si noua bine sa avem una.Asa ca daca se poate,ii poti lasa mamei una sub blad? Daca da,iti plomit sa-ti fac cunostinta cu buni Maliana.
    Cu dlag,
    Catalin

    PS: Plajitulelile si paharelul cu laptic le-am ascuns dupa fotoliul de langa blad pentlu ca tati e male mancacios si nu vleau sa lisc.

  961. VASILE 22 December, 2009 at 23:34

    Ruralul e fruntea … după ce s-a infiltrat subtil internetul până şi în bârlogul ursului şi agricultura de subzistenţă a trecut pe locul 2, acum preocupările de bază la sate sunt “butonarea nelimitată” la super ofertă şi goana după mocangeli, asta cred că explică pe deoparte fenomenul cozii de sute de inşi întinsă pe câteva zile bune la cotcodaci în curte. În final Moş HPciun şi Moş Cotcodac o să le ureze tuturor un sincer La Mulţi Ani!

  962. Alexandra Casprov 22 December, 2009 at 23:50

    Bunule Mos Craciun,te astept in seara de Ajun,cu urari si sanatate, si-un sweety HP Mini 110 ca ar fi mai potrivit ca toate!

  963. stroie 22 December, 2009 at 23:51

    Draga Mosule stiu ca in alti ani ai primit scrisoarea mea .dar te-ai sters la c*r cu ea.. si mi-ai spus clar si raspicat ca arat ca un c**at.Trebuie sa recunosc ca parintii mi-au dat tot ce tu mi-ai expediat,dar acum sunt baiat mare si te rog sa nu mi mai trimiti bataie,sper sa ma asculti acum si sa fiu fericit dupa craciun 🙂

  964. Florin 22 December, 2009 at 23:56

    Mos Carciun cu plete albe/ Te-as ruga sa nu mai treci pe la babe/Sa vii cu sacul tau cel mare/ Cu premii multe care mai de care/ Ca de prostanaci ne-am saturat/Iar marinarii sau cam inmuiat.

  965. Ioan 23 December, 2009 at 00:06

    Draga Mosule, un HP ar fi un mare progres fata de HC-ul la care visam cand eram copil si pe care nu l-am primit. Asa ca… te rog frumos 🙂

  966. alex.p 23 December, 2009 at 00:33

    Vreau ca atunci cand ies cu prietenii la o bere (asa se zice, dupa parerea mea e o prostie, cine bea doar una?) sa le pot pune cate un file cu Basescu alora de nu fac cinste, cum face Valentin Stan.

  967. B.Sorin 23 December, 2009 at 00:42

    Draga mosule,of cum sa-ti spun eu ,iti scriu de la varsta de 6 ani si niciodata nu mai dezamagit, dar promit ca asta este ultimul lucru pe care il cer te rog adumi un laptotp si dupa aceea poti sa ma stergi de pe lista ta.
    cu drag Sorin.

  968. Alina 23 December, 2009 at 00:46

    O bradut dragut, vreau un laptop micut si cum criza este MARE vreau cu mosu sa vorbesti,sa-l cuceresti,ca sa-mi lase-n in dar mie un HP 🙂

  969. Dan Broscoi 23 December, 2009 at 01:01

    Draga mosule.

    Stiu ca sunt multi care cer un laptop. Majoritatea dintre ei iti scriu deja de pe un laptop, si cu toate acestea, mai vor inca unul.

    Normal ca vreau si eu unul… de ce ? Pentru ca tastatura este HP, imprimanta este HP, iar laptop-ul de la firma este HP.

    Daca am norocul sa-mi faci o vizita, o sa fac pe cineva fericit, daruind-ui desktop-ul de pe care scriu.

    Dan.

  970. Iulian 23 December, 2009 at 01:01

    Te astept sub bradut cu un laptop micut ca pe criza asta mare doar tu ma mai poti salva si ajuta sa-i fac un cadou sotiei frumos ca tine!

  971. Diana 23 December, 2009 at 01:07

    Mi-e frica, mi-e frica sa dorm singurica, adu-mi un laptop HP sa-mi fie prieten drag si pune-l sub brad. Te astept cu drag!

  972. ctina 23 December, 2009 at 01:08

    Mos Craciun, te astept si stiu ca si tu vrei sa ajungi la mine. Am stat pe mIRC pana PC-ul s-a stricat, dar imi lasi laptopul tau, nu? Pup.

  973. desyre 23 December, 2009 at 01:10

    Mosule cu barba alba, Sa mai vii la min’ pe strada, Ca la cat ne-am conversat, PC-ul s-a stricat, Laptop mi-ai promis, sper ca nu ai uitat.

  974. Samziana 23 December, 2009 at 01:10

    O tu nici visezi batrane cat eu imi doresc acest HP ca sa-mi tina de urat cand nu-i nimeni langa mine! Il astept cu drag, la mine sub brad!

  975. Marcela 23 December, 2009 at 01:16

    Vezi in casa la mine acel bradut sexi si frumos ca tine? Eu l-am pregatit, sa te-ademenesca ca sa lasi sub el un HP mititel.

  976. catalin25 23 December, 2009 at 01:25

    Draga mosule,stiu ca sunt baiat mare dar inca ma joc pe PC si fiindca prietena mea vrea ba film ba net nu am liniste.Da-mi mie laptopul si promit sa i-l dau si ei ,uneori:P

  977. stupidcow 23 December, 2009 at 01:29

    Mosule. Voi fi al optulea ren de la sania ta pentru laptopul ala

  978. Loredana 23 December, 2009 at 01:36

    AHO-aho, Mosule Dragut, hai sa te Colind si sa te Alint ca sa te Combin sa imi lasi in dar acel laptop HP mini bestial!

  979. crisan ovidiu 23 December, 2009 at 01:56

    Draga mosule,fara laptop …is foarte amarat….pentru un laptop ti-as gasi o craciunita pe cinste:>ce zici?

  980. Madalina-Roxana 23 December, 2009 at 02:15

    Ho Ho Ho! Mosule daca-mi faci lipeala cu smecheria asta inovatoare , sa-mi dau doua de nu o sa o iubesc pana si pe Naomi! Zic de Naomi ca sa stii si tu ca-s made in Rumania! P.s: Nu-l ciordi , fi doar dragalas si trimite-mi unu`! Si baga de seama ca fac matanii daca-mi iese tranzactia asta.

  981. naciu 23 December, 2009 at 02:21

    draga Mosule, imi doresc acest laptop la fel ca un soim care doreste cerul senin, la fel ca floarea care doreste soarele,la fel ca tine care iti doresti aceste commenturi si la fel ca o craciunita care isi doreste un Craciun frumos si destept, asa ca tine:D

  982. daniela 23 December, 2009 at 02:46

    Draga Mos Craciun
    Ai fost darnic
    Si ai fost bun
    Te rog indar adu
    Leptopul ce mil doresc
    De oprit nu te opresc
    Cadoasul mil doresc
    Eu acuma iti promit
    Ca mai bun am devenit
    Ce mult imi doresc
    Leptopul sa il primesc

    Draga Mosule Craciun
    Fami surpriva un leptop
    Ca ce frig e afara
    Deci ingheata mucul in nara
    Si sincer cred ca ai vrea
    Sa nu bati drum pana aicea
    Mai bn castig cadou
    Ca sa-mi mearga bine de anu nou

    Mosule eu imi doresc
    Sa am bafta si succes

  983. Cristina Niculescu 23 December, 2009 at 02:47

    Mosule daca ai fost cuminte anul asta am sa te las sa-mi faci cadou un laptop mini de la HP.

  984. draga mos craciun 23 December, 2009 at 02:58

    sti de cand te tot astept
    uni zic ca sunt dement
    dar eu cred ca tu existi
    dai leptop la cei cuminti
    e dragut si frumos
    de creciun sunt credincios
    iar eu cred ca eu voi fi
    cel care va primi
    leptopul de ajun
    ca esti darnic si esti bun
    si poate moi asculta
    moi intalni cu dumneata
    cat de frumos sa te rog
    caci daca imi dai cadou
    walpaper pe monitor
    te voi punen dormitor
    moi veghea zi de zi
    le voi spune la copii
    mos craciun exista

    p.s. te rog mult mult mult mult de tot sami dai leptop

    sarbator ultra super mega giga fericite

  985. te roooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooogggg 23 December, 2009 at 03:04

    mosule sperante-mi pun
    am fost foarte bun
    si cred ca voi merita
    un leptop macar atata
    mosule pentru copii
    iti vorbesc sin poezi
    ce as mai acesa online
    poze deale dumitale

    ps eu te iubesc
    si aminte-mi voi aduce
    ca u ai venit si mieai adus leptop

  986. little angel 23 December, 2009 at 04:50

    Cele mai tari comentarii pentru Hi5
    mosule ce tanar esti
    e prima data cand vi la mine
    sper ca leptop ai aduc
    ca am fost o fata cuminte

  987. little angel 23 December, 2009 at 04:54

    mosule ce tanar esti
    e prima data cand vi la mine
    sper ca ai aduc cadou
    ca am fost o fata cuminte

    draga mosule ce sa zic imi doresc nespus de mult acest leptop de unde iti scriu eu acum este calculatorul matusi mele .mama ar fi ata de incantata cat si eu de acest leptop sper ca mie mil vei inmana pentru ca imi doresc foarte mult acest lucru:) sper ca mie mil vei da

  988. Daily Cotcodac »  Marele premiu de consolare: o imprimantă HP Photosmart wireless 23 December, 2009 at 04:57

    […] urma interesului absolut dezgustător pe care l-aţi manifestat pentru concursul Dă-i un tweet lui Moş Crăciun, HP România a decis să pună la bătaie şi un premiu de consolare, constând într-o imprimantă […]

  989. little angel 23 December, 2009 at 05:07

    draga mos creciun ce sati zic si eu iti scriu de la 5 ani(mama mia scris prima mea scrisoare catre tine) si mereu nu am primit nici un raspuns de la tine . uni copii mai mari decat mine incercau sa ma amageasca spunandu-mi „mos craciun nu exista„ dar eu nu miam pierdut sperantele nici pana la momentul de fata atata iti cer macar leptopul ca sa completeze toate cadourile pe care ti leam cerut(cand eram mica nu ceream mult pentru ca tata si mama nu aveam bani necesari sami cumpere ce imi doream cu adevat). cadoul asta gandestete ca il dai facand o fapta buna deoarece eu chiar tin la tine chiar daca nu ai exista chiar daca mos craciun exista. te rog mai frumos decat orice copil sau om din lume imi doresc nespus de mult acest leptop. gandestete imi va fi mai usor la scoala nu ar mai trebui sa ma duc la matusa mea de la bucuresti pana la iesirea din bucuresti pentru scoala. TE ROG NESPUS DE MULT :* CU MULTI PUPICI DANIELA

  990. Radu Luca 23 December, 2009 at 06:03

    Saru’mana Mos Craciun
    Anu asta am fo’ bun
    De tu crezi c-oi merita
    Iac-un mic HP as vrea
    Si de nu crezi ca-i de mine
    Si-o-nprimanta pica bine

  991. schoryck 23 December, 2009 at 06:23

    Tu si Napoleon ce mai faceti cadouri d-astea 😀

  992. schoryck 23 December, 2009 at 06:28

    daca manaresti si concursul asta si faci in asa fel incat urmatorul concurs sa nu`l castig scris dupa hp mini, ori ma consolez cu imprimanta hp , ori ma duc la biserica si ma rog sa retrogradeze universitatea craiova

  993. Postolachi Dumitru 23 December, 2009 at 06:45

    Moş Crăciun, Moş Crăciun,
    Nici nu ştiu ce să-ţi mai spun
    Că-n loc de promisiuni
    Îmi aduci numai minciuni…
    Dar la anu’ nu-ţi mai scriu
    Poate mori, de un’ să ştiu
    Dar dacă-mi aduci ceva
    Pe obraji eu te-oi pupa
    Te-oi pupa şi pe guriţă
    Dar să nu-mi mai spui fetiţă
    Căci am mai crescut un pic
    Acum nu ma mai ridic
    Ca de barbă să te trag
    Să-ţi şoptesc că îmi eşti drag.
    Acum îţi spun la ureche,
    Ştii, povestea este veche
    „Moş Crăciun chiar eşti mata
    Sau sub haine e tata ?”

  994. Dya 23 December, 2009 at 07:51

    Mosule,

    Uite care e treaba: Usa balconului e proptita-ntr-un ciocan si e viscol in spatele meu. Daca stau la calculator si citesc, ma ia raceala. Daca stau in fotoliu, voi avea restante. Ce zici, ma ajuti si pe mine cu un HP Mini?

  995. daniela 23 December, 2009 at 08:16

    Mos Craciun Mos Craciun
    Batran nins cu par carun
    Cu desaga plina vi
    jucari pentru copi
    Jucari eu nu-ti mai cer
    Ca deja sunt maricel
    dar eu mult mi-as dori
    nu daruri pentr-u copi
    Un leptop eu mi-as dori
    Dastea daruri la copii
    Nu mai vi vu jucarii
    Totul s-a modernizat
    Decand mata” ai plecat
    Si cu renii mult ai stat
    Rudolf oare a mancat?
    Ia zi mosule, ai vrea
    Sa-ti aduc si eu ceva
    Prajituri si lapte ai vrea
    Sa manance gura ta
    Mosule gandesti prea mult
    bagi in tine si te-ai rupt
    Patu e ca si facut
    Craciunite cate-ai vrut
    Acum ca esti obosit
    Si esti foarte plictisit
    Teoi intreba maine
    De cadoul pentru mine
    Draga mosule as vrea
    Sa-ti soptesc si eu ceva
    „Craciunite ai mai vrea?”
    Sper ca da , ca voi avea
    Si-un singur lucru iti mai spun
    Daca tu leptop imi dai
    Mosule esti foarte bun
    Ca sa dai ca stiu ca ai

  996. mytools 23 December, 2009 at 08:26

    Draga HP Mos Craciun Daruitorul, tu nu stii cum e sa NU ai HP. Pentru ca nu poti. Nici eu nu stiu. Dar e diferenta: lipseste NU. Ma ajuti?

  997. gabrieliosa 23 December, 2009 at 08:51

    Mosule, sa ma ierti, dar in Romanica doar asa castigi ce vrei. Asa ca, ori imi dai laptopul asta, ori iti mut nasul in locul fundului…

  998. Everzor 23 December, 2009 at 09:02

    Moşule, ieri ţi-am făcut treaba pt. copiii dintr-a 5-a. Acum,nu crezi c-ar trebui să-mi aduci şi mie laptop-ul sau le dezvălui secretul tău?

  999. cristean 23 December, 2009 at 09:03

    Mosule, vreau un hp cadou pentru ca e luna cadourilor, nu a cumparaturilor!

  1000. Alina 23 December, 2009 at 09:27

    Mosule, ti-am imprumutat un laptop anul trecut sa tii evidenta cadourilor. Mi-l aduci, te rog, inapoi?

  1001. boy 23 December, 2009 at 09:30

    Dragă moş Crăciun,

    Sunt eu,laptop-ul vechi al lui Liviu…Scrisoarea aceasta am expediat-o şi lui moş Nicolae,care nu mi-a răspuns!…asta îmi întăreşte convingerea că tu eşti Moşul adevărat pentru laptopuri!.Am dat save scrisorii să o păstrez, însă memoria mea dă mari semne de slăbiciune,aşa că am să îţi trag(aceeaşi scrisoare)la copiator (căci paste-ul nu mai merge)şi ţi-o expediez la C.P.din Laponia.Deşi sufăr cumplit, nu vreau nimic pentru mine,aşa cum te aşteptai..(JUR)!.Încerc doar o disimulare perfectă pentru a-l determina pe Liviu să renunţe la ideea cumplită de a mă face praf! Dupa 10 ani de functionare, eu mai cred in tine, de accea sunt sigur ca o sa-mi aduci 100% componentele laptopului PC HP Mini!Nu uita şi carcasa!Astfel o să mă strecor sub brad fără ca el să-şi dea seama că nu mai sunt eu!Grăbeşte-te căci mâine e Ajunul!..Astfel o să mă strecor sub brad fără ca el să-şi dea seama că nu mai sunt eu!Grăbeşte-te căci mâine e Ajunul!

  1002. Ratonu 23 December, 2009 at 09:36

    Draga Mosule, Julius poate confirma ca pentru mine e floare la ureche depanarea unui HP Mini, fie el si roz.

  1003. Andreea 23 December, 2009 at 09:36

    Draga Mosu’, nu vreau laptop pt. mine, ca am unul (ce-i drept face pe nebunul). Dar ca sa te scap de-un drum, o sa-l fac cadou pe-al tau, cu mentiunea: “Mos Craciun”

  1004. Sandra 23 December, 2009 at 09:38

    Mosule’ , anul asta am fost foarte cuminte! Chiar am devenit si spiridusul tau! Stiu ca din cati spiridusi ai, nu-mi stii numele, dar sa stii ca acolo, undeva am fost si eu, si multi copii mi-au spus ce-si doresc. Acum Mosule, pentru munca depusa, si pentru cumintenia mea, trebuie sa-ti cer si eu un cadou, ca am uitat sa-ti scriu scrisoarea. Nu-mi doresc ca alti copii, sacul plin de jucarii! Eu vreau un Hp frumos/ Nu ma supar daca-i roz! Sunt fetita, ce sa mai! Mosule, eu ti-as mai cere, dar mamica mea aseara, mi-a spus ca e criza rara, si ca mosu’ anu asta, nu primeste multe cereri dintr-un singur plic de mere. Mosule, si stii ceva? Eu iti spun si poezia, sau iti cant si-un cantecel, ca l-am invatat de fel. SI te-astept si anul asta, ca in toti ani trecuti. Doar te rog, nu ma uita, ca n-am fost fetita rea.
    Si in caz de te decizi, si-mi oferi cadoul “mic”, iti promit ca si la anu’. Tot cuminte voi mai fi, Dar nu-ti mai cer “jucarii”!
    Pe masuta vei gasi, prajituri de la copii, bradul mare si bogat, dar fara cadou sub brad:)!
    Te pup mosule, si te astept!:*

  1005. boy 23 December, 2009 at 09:40

    Dragă moş Crăciun,

    Sunt eu, laptop-ul vechi al lui Liviu…Scrisoarea aceasta am expediat-o şi lui moş Nicolae,care nu mi-a răspuns!…asta îmi întăreşte convingerea că tu eşti Moşul adevărat pentru laptopuri!.Am dat save scrisorii să o păstrez, însă memoria mea dă mari semne de slăbiciune,aşa că am să îţi trag(aceeaşi scrisoare)la copiator (căci paste-ul nu mai merge)şi ţi-o expediez la C.P.din Laponia.Deşi sufăr cumplit, nu vreau nimic pentru mine,aşa cum te aşteptai..(JUR)!.Încerc doar o disimulare perfectă pentru a-l determina pe Liviu să renunţe la ideea cumplită de a mă face praf! Dupa 10 ani de functionare, eu încă mai cred in tine, de aceea sunt sigur ca o sa-mi aduci 100% componentele laptopului PC HP Mini!Nu uita şi carcasa!Astfel o să mă strecor sub brad fără ca el să-şi dea seama că nu mai sunt eu!Grăbeşte-te căci mâine e Ajunul!

  1006. Samy 23 December, 2009 at 09:51

    Draga Mos Craciun,
    Imi doresc acest PC HP Mini ca sa nu imi mai sparga fratimu capul de fiecare data cand intru pe PC-ul lui.

  1007. boy 23 December, 2009 at 09:54

    Moşule, sunt tot eu laptopul vechi…,vezi că la scrisoarea cealaltă a lui Liviu (boy) de mai sus, încă a mai funcţionat “paste-ul meu!”.Am tastat ultima frază cu CTRL+V…”Astfel…că au ieşit cuvinte repetate în plus pe acolo!(depasind chiar si limita permisa de caractere)
    Ia te rog în considerare cea de-a doua scrisoare! Prima era adresata lui Mos Nicolae! 🙂

  1008. george 23 December, 2009 at 10:04

    Mosule mie imi cam face probleme calculatorul actual si tare mi-ar trebui un laptop(ca e si fiabil) sa scriu pe blog daca mi se strica asta pe care il am acum.

  1009. roknight 23 December, 2009 at 10:08

    Bleah! Citi milogi in tara asta! Ma bag si eu…

  1010. iemo 23 December, 2009 at 10:15

    mosule,

    de cand ma stiu de tot astept.
    unii “zice” ca n-ai fi,altii “zice” ca n-ai sti.
    am ajuns un depresat,tot asteptandu-te sa vi.
    dar eu tot cred,ca intr-o zi,
    cu-n hp laptop, la MINI vei veni.

    sarbacite feritori!

  1011. mihaelutza 23 December, 2009 at 10:21

    Draga Mosule,
    Te rog muuuuuuuuuult de tot sa-mi aduci si mie un laptop ca imi trebuie la facultate si intentionam sa-mi cumpar, dar a venit CRIZAAAAA si nu mai am cu ce.
    Daca nu esti si tu in criza te rog din suflet sa-mi aduci unul, si promit ca o sa fiu cuminte si nu o sa-ti mai cer nimic mult timp.
    Merci mult
    Stiu ca nu esti baiat rau…

  1012. Thomas 23 December, 2009 at 10:25

    Mos Craciun,
    Ma bat cu baietelul meu de 2 ani pe laptopul vechi(el vrea desene,eu altceva).Adu-i te rog un HP sa fie liniste in casa!

  1013. Daniel Dragomir 23 December, 2009 at 10:26

    Draga mosule, intreg colectivul comapniei care ii furnizeaza net nataraului astuia , te roaga insistent sa ii aduci odata laptopul ala de care ti-am zis si anu trecut si te-ai facut ca ploua.

  1014. emberke 23 December, 2009 at 10:26

    Draga Mos, daca imi dai mie premiul cel mare, iti promit ca voi face 1500Km de autostrada pana in 2011!

  1015. donTed 23 December, 2009 at 10:31

    Mosulica, ai aici peste 1000 de “cereri”. Mai bine imi dai mie ceva micut asa, ca am fost baiat cuminte, decat sa stai sa le citesti pe toate. Dau un whisky.

  1016. SPERANTA_MOARE_ULTIMA 23 December, 2009 at 10:32

    Draga mos Craciun,
    Stiu ca nu voi fi eu cea care a castigat,dar macar stiu ca am incercat,fiindca speranta moare ultima.Daca tu darnic vei fi imi vei aduce un mini Hp de Craciun,sau o imprimanta de care as avea mai multa nevoie.Oricum cu sau fara ele sa stii mosule ca inca cred in tine..:)..Craciun fericit,mosule!! Sa-i faci pe copii fericiti si anul acesta:d

  1017. Cosmin 23 December, 2009 at 10:35

    – De ce e Craciunul ca o zi de lucru ?
    – Pentru ca tu faci toata treaba si burtosul in costum primeste toate laudele!

  1018. Miha 23 December, 2009 at 10:52

    Mosule,ajuta te rog un programator chinuit de lungi compilari,debugging dificil,restarturi care dureaza minute intregi pe un laptop vechi.

  1019. vio 23 December, 2009 at 10:54

    Consumul excesiv de alcool dăunează sănătăţii. Tutunul duce la cancer. Evitaţi consumul excesiv de zahăr, sare &etc! Na!Crăciun Fericit acum

  1020. gavana3 23 December, 2009 at 10:56

    Mos Craciun, 3 scrisori ti-am scris,cu 3 laptopuri s-a facut vecina mea. Sper ca anul asta nr 6 nu il vezi iar 9. Craciun Fericit,sper sa am

  1021. kostas 23 December, 2009 at 11:01

    Zbori ca un cosmonaut,
    Mos Craciun din avatar.
    Eu sunt tanar pensionar
    Dar sunt si…internaut.

    Nu ti am mai cerut demult
    Nici cadou, nici…craciunite.
    Dar ti o spun fara de fite
    Un HP mi ar placea mult.

    M as loga si as naviga
    Pe youtub dar si pe…goagal.
    De la Luvru la Caracal
    Cu acest laptop m as plimba…

  1022. Melinda 23 December, 2009 at 11:04

    Draga Mosule,
    daca ma ajuti ca premiul cel mare sa ajunga la mine,
    o sa ma faci fericita pentru ca de ea am mare nevoie,
    dar criza asta nu imi da ocazie sa-mi cumpar unu.

  1023. piticu 23 December, 2009 at 11:07

    MD –Uo– Se.Rog
    Oe — np– eD _Sa
    SCiuNLD– Pa.Fie
    VReaUea– orH
    LC — pc– aTP
    EA — ta — te.

    Numai bine Mosule. Am incercat sa scriu in limbaj HP :-“:P.

  1024. Marius 23 December, 2009 at 11:12

    Au trecut 9 ani de cand mi-ai trimis ultimul cadou. Scrisorile se pierd cu siguranta la Posta. Trimite-mi laptopul si la anul vorbim pe mess

  1025. catalin13 23 December, 2009 at 11:16

    Mosule adu-mi un MINI
    Ca este fenomenal
    Ma refer la acel MINI
    Nu la “mini” personal
    Ca sa fiu mai explicit
    HP MINI vreau sa zic
    Din Moldova te salut
    De la Iasi, nu peste Prut

  1026. Surprize Kinder 23 December, 2009 at 11:16

    Mosule, adu-mi harnicie si sanatate ca de restul ma ocup eu…

  1027. Ovidius 23 December, 2009 at 11:19

    Draga Mosule. Imi esti simpatic. Stii ca am fost destul de cuminte anul asta, si iti aduci aminte ca si anul trecut te-am ajutat cu TVa-ul ala, si cu banii din contul ala de’l stim numai noi 2. Din pacate pe anul asta nu cred ca reusesc figura cu impozitul si cu TVA-ul ca sa nenorocit PC,dar daca rezolvi cu un laptop, o sa imi fie mult mai usor. O sa iti fac contabilitatea si pe pasune, ba chiar in timp ce supraveghez actiunea de impachetare a cadourilor ( unde de asemenea pot tine o contabilitte fff buna). Sa imi scrii pe mail. Pa

  1028. Sorin Mihai 23 December, 2009 at 11:21

    Criza iarasi a venit, mosul a imbatranit, dar parca tot as vrea, un laptop nou icisha

  1029. Cristian VADUVA 23 December, 2009 at 11:26

    Un HP eu imi doresc,
    Ca sa pot sa bloguiesc
    Din cele la HP-place-uri
    Connectat la VPS-uri
    Eu n-o fac pe gologani
    Ci o fac doar pentru fani

  1030. Lamia Mamut 23 December, 2009 at 11:29

    Bruneta, tanara, focoasa, mignona, caut un HP MINI pe masura mea, cu un aspect fizic placut, fortzos in rami, si cu un procesor de dat pe spate! rog seriozitate, si discretie. Doresc cunostinta in vederea unei relatii de lunga durata in si in afara perioadei de garantie. :))

  1031. vandriciuc 23 December, 2009 at 11:32

    mosule, anul acesta sti si tu ca nu am fost cuminte deloc, dar macar am incercat. dupa cei 2800 km facuti cu bicicleta din pacate nu am reusit sa-mi fac un blog pentru prietenii mei care stateau ingrijorati acasa la caldurica in romania, dadandu-si cu parerea cum oi fi murit sau ce tirist nebun m-a calcat pe soselele Ungariei/Sloveniei/Italiei si nu mai spun… ale Romaniei. Poate la anu’ imi mai gasesc bicicleta legata de fantana Di Trevi si imi voi continua excursia mea tooocmai pana in Portugalia, si cine stie poate ne vedem la o bere acolo la tine la Pol.
    Sper sa ai aceeasi bafta in traficul aerian asa cum am avut eu pe strazile europei si sa sti ca te astept pentru a-ti istorisi intanplarile mele.
    Te pup mosule
    P.S. Sper sa mai am sosetutze curate.

  1032. Caloianu Emil 23 December, 2009 at 11:35

    Mosul din noi …

    Privesc la cerul instelat
    Ca mosul sa apara,
    O fi ajuns oare in sat
    Sau o veni la vara?

    Aud un scartait de pat,
    Dau fuga in veranda,
    Si il surprind pe mos in pat
    Peste a mea piranda.

    Povestea noastra s-a incheiat
    Cu urlete si show
    Cand m-am bagat si eu in pat,
    Ca sa nu cad de bou.

  1033. Robert Gavriluţă 23 December, 2009 at 11:44

    Bună moşule, eu sunt Robert şi am 13 ani. În fiecare an am primit urări de bine dar niciodată nu m-i sau împlinit. Tot ce vreau e acest pc, de 26dec, ziua mea. Am fost cel mai ascultător copil şi cel mai cuminte (dar să ştii, am şi note bune, asa zice mama). Frăţioru meu mai mare niciodată nu mă lasă la pc. Acum doarme, cum s-a trezit, numai pup pc.
    Sper să apuc să termin scrisoarea…

    Mult noroc tuturor,
    Robert Gavriluţă
    PS: te pup moşule

  1034. B0g 23 December, 2009 at 11:47

    Hai bah Cra Mosciun… da’mi mie mini’ul ca sa mai crestem putin traficul cotcodacilor…

  1035. boboque 23 December, 2009 at 11:49

    @moscraciun:Tata a primit cadou World of Warcraft. Deja e foarte grav. O sa ajungem sa ne batem ca chiorii pe locul la calculator. AJUTOR!

  1036. utz 23 December, 2009 at 11:50

    NU vreau laptopu’ NU IL VREAU! e roz!!! Daca mi-l aduce mosu’, o sa fiu si eu Mos Craciun#2 si o sa-l dau Craciunitei!

  1037. Robert Gavriluţă 23 December, 2009 at 11:50

    Aaa, varianta de 140 caractere, nu am putut edita.

    Bună moşule,eu sunt Robert şi am 13 ani.În fiecare an am primit urări de bine dar niciodată nu m-i sau împlinit.Am fost cel mai ascultător copil şi cel mai cuminte (dar să ştii, am şi note bune).Frăţioru mai mare nu mă lasă la pc 🙁 . Acum doarme, cum s-a trezit, numai pup pc.

  1038. Mirela 23 December, 2009 at 11:54

    Draga Mosule,
    Odata credeam in prime de Craciun si in tine. Eu nu cred ca primele de Craciun sunt ca Mos Craciun: stii ca exista, dar nu le-ai vazut niciodata! Da-mi un semn, si daca “gasesc sub brad” laptop-ul asta promit ca nu o sa ma indoiesc de existenta ta 🙂

  1039. Henrich 23 December, 2009 at 11:57

    Betia este o stare cand omul vede mai bine cu jumatate de ochi. La fel si dorinta de a primi un laptop nou. Facem cu ochiul la el 🙂 Mosul stie!

  1040. somerio 23 December, 2009 at 12:04

    Mosule, fii atent. Eu sunt Ionel, am 26 de ani si am fost un copil foarte cuminte. iti iau mereu apararea cand unii spun despre tine ca n-ai fi un exemplu bun, ca umblii beat cu trasura, ca esti rau si ca tot chinui renii aia amarati. Am primit mailuri in care mi se spune ca tu nu existi desi eu stiu ca esti acolo si ca primesti scrisorile mele. Asa ca mosule, te rog eu frumos, sa nu ma uiti si anul asta… ca anul trecut…

    Cu drag, ionel ! 🙂

    PS: si mai stiu ceva… si anume ca “unele lucruri exista… chiar daca nu exista”

  1041. golbandrei 23 December, 2009 at 12:09

    Draga Mos Craciun,/ Am fost baiat bun/ Si sa-mi dai CA CAdou un laptop nou./ Sa-i sparg cu cel vechi la vecinamia fereastra/ Ca sa urle ca proasta.

  1042. theheartcollector 23 December, 2009 at 12:11

    Băi da’ chiar nimeni nu s-a prins că trebuie să scrie pe Twitter? 😛

  1043. Bogdan Epureanu 23 December, 2009 at 12:13

    Apropo, la concus intra doar “twwturile” adica cele care se incadreaza in 140 de caractere, nu?

  1044. Alexandra 23 December, 2009 at 12:13

    Bah Mosule,

    Nu-mi pasa mie de milogeala astora de mai jos.
    Daca esti smecher intr-adevar,dami-l mie bre’!
    Si stii ce?Nici n-am de gand sa folosesc cuvinte pompoase fiindca n-are rost.
    Te-am pupat pe sac si pe barba aia stufoasa.

  1045. Alex Olaru 23 December, 2009 at 12:16

    Anul trecut mi-ai adus net, dar nu am calculator si de atunci platesc ca prostu. Ma lasi sa platesc ca prostu si in 2010 ?

  1046. vandriciuc 23 December, 2009 at 12:17

    “Pentru a câştiga laptopul PC HP Mini trebuie să postaţi un comentariu haios de maximum 140 de caractere prin care să-l convingeţi pe Moş Crăciun că vă doriţi un laptop HP”

    Pentru cei care nu citesc ;P :))

  1047. florycel1988 23 December, 2009 at 12:32

    http://www.konkurs.ro/vairy/stanflorina/20664 sunt vairy de sarbatori astept comment si fiti si voi vairy de sarbatori…:*

  1048. Erik-Cristian Seulean 23 December, 2009 at 12:40

    Draga mosule,
    De cativa ani buni ocolesti binisor UU20/13.Na acum e timpu sa dai lovitura si sa lasi pe pervaz “laptopu ista”.De folosit l-am folosi 4(eu in scop principal sa o terorizez pe vecina) ca asta saracu de 10 ani e cam urat , jegos si invechit.Bunicu’ ar sta bine mersi pe YM deghizat in print la 25 de ani cu niste virgine studente,si mama nu s’ar mai chinui sa se cruceasca la codurile “kaptcha” de pe canasta lui Yahoo.Tata si’ar bea cafeaua de dimineata injurand gazetele cu Boc super-stage III, iar sormea ar face karaoke pe versuri.ro .

  1049. cheacky 23 December, 2009 at 12:41

    …draga mosulica anul acesta am fost foarte cuminte, nu am mai spart geamuri nici dinti la copii mai mici si nici nu am mai furat bani de la bunicu asa ca dak tot nu am primit nimica anul trecut acuma cred ca merit acest laptop, promit solemn pe inima mea de vogabond k o sa fiu cel mai cuminte….te pup masule si ai grija de rudolph:)

  1050. RG 23 December, 2009 at 12:45

    Bună moşule, eu sunt Robert. Pe 26 dec e ziua mea, împlinesc 13 anişori. Eu nu am loc la pc, poate anu ăsta te gândeşti şi la mine, te pup.

  1051. Ionut 23 December, 2009 at 12:55

    Mosule, eu imi doresc laptop-ul cum imi doresc sarea’n bucate. Si crede-ma, mananc foarte sarat.

  1052. florinel 23 December, 2009 at 13:02

    MOSULE.TE ASTEPT CU DRAG CA IN FIECARE AN. CHIAR DACA MAI FACI SI PROSTI..EU SPER SA VI LA MINE CU CADORURI, PENTRU CA SUNT UN BAIAT CUMINTEL,SI O ASCULT PE MAMI.EU SUNT MICUT SI IMI PLACE SA MA UIT LA DESENE PE PC, DAR ACUM S-A STRICAT MONITORUL SI NUMAI AM LA CE SA MA UIT.MOSULE TE ROG FRUMOS SA IMI ADUCI UN LAPTOP.PROMIT SA FIU CUMINTE ANUL VIITOR..TE PUP .TE IUBESC MOSULE SI TE ASTEPT IN FIECARE AN CU NERABDARE.

  1053. turbatu laura 23 December, 2009 at 13:05

    An de an vii pe la mine si te’astept numa’n bikini,anu asta nu’l mai vreau drept cadou pe cucubau,pt un amor ghebos imi aduci un hp roz

  1054. oe 23 December, 2009 at 13:17

    Mos Craciun? Merit laptopul! Am fost alaturi de ei de la inceput. http://tinyurl.com/cladireacreste Ii vad cum stau pe meebo. Te pup, mosh!

  1055. eGlossy.com 23 December, 2009 at 13:24

    Draga Mosu’, anu’ trecut mi-ai adus acer,s-a stricat. Adu-mi te rog HP MINI ca sa nu se mai strice. PS: tre’ sa termin licenta si n-am pe ce

  1056. malpraxis 23 December, 2009 at 13:26

    Draga Mosule (nu Doroftei) asta e prima “scrisoare” pe car ti-o scriu si as vrea sa stii ca esti cel mai mare om din istoria omenirii datorita faptului ca faci lumea fericita. Sa stii ca n-am sa-ti cer prea mult, vreau doar un laptop HP. Eu zic ca nu e mult, mai ales ca a fost cuminte.

  1057. lulwut 23 December, 2009 at 13:31

    @MosCraciun Da-mi laptopu’ ca il tin pe Julius ostatic..si-l bat sa moara mama!!Mwuhahaha *poza cu Julius cu fata plina de sange*…haide ma mosule ca iti dau o shaorma…una mare

  1058. dragos B 23 December, 2009 at 13:36

    Stimabele Mos Craciun,
    Imi cer iertare! Am fost un baiat rau, dar rau de tot!
    Nici in tine n-am crezut si uite unde am ajuns, laptopul mi s-a stricat, pumni in cap eu mi-am dat si am ajuns sa sorcovesc, un HP mini sa primesc,
    lucruri rele am facut cand m-am apucat de beut, inainte imi doream, multe fete ca sa am, dar acum m-a linistit, fata ce am gasit, una peste ceafa eu primesc, daca dupa altele poftesc.
    Sorcova pt HP mini:
    Sorcova vesela,
    Hp mini sa primesc,
    Windows 7 sa folosesc,
    Hardul SATA il iubesc,
    de LED ochii mi se lipesc,
    cpu-ul este tare,
    1.6 are in dotare,
    ecranul e destul de mare,
    peste 10 inch are,
    si webcam incorporat,
    toata lumea a aflat,
    cu un an garantie,
    pan’ la anu’ sa te tie!
    La anu’ si la multi ani!

    Sa nu fie cu suparare, Mos Craciun e cel mai tare!

  1059. Cristi 23 December, 2009 at 13:41

    Mosule, Julica daca voi primi eu laptopul, i-l voi face cadou surioarei mele. E clasa a 12-a, urmeaza facultatea si o sa ii prinda bine.

  1060. lulwut 23 December, 2009 at 13:47

    @MosCraciun Da-mi laptopu’ ca il tin pe Julius ostatic..si-l bat sa moara mama!!Mwuhahaha *poza cu Julius cu fata plina de sange*…haide ma mosule ca iti dau o shaorma…una mare

    (Am uitat sa pun mailul bun)

  1061. Romina 23 December, 2009 at 13:53

    Mosule, ce zici, facem un schimb? Tu imi dai laptopul HP mini, iar eu promit ca o sa ma ocup de garderoba ta, pentru ca nu prea imi place cum o duci…Cum vine asta, Mosule, in fiecare an cu acelasi costum? Mai e nevoie si de schimbari…poate asa o sa te placa si pe tine mai mult Doamna Craciun.\:D/ Eee, ce zici? Ramane cum am stabilit?:>

  1062. Marius 23 December, 2009 at 14:01

    Draga Mosule,

    Elfita mea din WOW s-ar misca mai bine pe un laptop HP.

    🙂

  1063. Crisia 23 December, 2009 at 14:08

    De 30 de ani astept cadoul pentru poezia spusa: http://crisia.net/2009/12/mos-gerila-toti-spun/ , cu dobanda iese fix un laptop roz!

  1064. Vlad 23 December, 2009 at 14:09

    MOSULE FRUMOS SI BUN O DORINTA SA ITI SPUN
    UN MINI LAPTOP DE-AS AVEA, PERFORMANTA AS FACEA

  1065. bogdan 23 December, 2009 at 14:15

    mosule.nu ma pricep la texte.dar am nevoie de acest laptop, mai mult decat ai tu nevoie pentru lista de cadouri.crede-ma te rog.

  1066. Andreea B. 23 December, 2009 at 14:24

    Mos Craciune,Mos Craciun,daca esti darnic si bun,da-mi te rog un premiu tare,doar asa,de consolare.Vechiul PC e stricat si n-am bani de reparat.Asadar si prin urmare,baga mana in tolba mare si adu-mi daca se poate un PC HP.

  1067. dana 23 December, 2009 at 14:42

    Mosule,imi doresc atat de tare HP Mini,incat sunt dispusa ca la vara sa te gazduiesc o saptamana pe litoral.

  1068. Arsulici 23 December, 2009 at 14:42

    Moșule cu plete dalbe,
    Hai să bem vreo 12 halbe,
    Și să-mi dai Mini PC
    Să comentez pe DC
    Să fie de la HP
    Că ăla merge bine!

    (total 138 caractere)

  1069. mnhart 23 December, 2009 at 14:58

    Voi mangaia zilnic tastele laptopului, il voi hrani cu tensiune de cea mai buna calitate si macar odata pe saptamana il scot la o bere cu prietenii. Si poate ii gasesc si o prietena.

    Singura conditie ar fi sa-l primesc EU.

  1070. Mariuskl 23 December, 2009 at 15:05

    Haois sau nu, e de vazut
    1068 de posturi s-au facut
    Toate pentru acest hp mini
    Care va veni la mini(e)

    mini – mine (trebuie sa rimeze cumva si varianta moldava a cuvantului suna mai bine :P)

  1071. Gobblin 23 December, 2009 at 15:08

    Nu mai vreau laptopul ca oricum e manareala. Mai bine ma duc la Dana pe litoral.

  1072. adrian 23 December, 2009 at 15:09

    Vine sefu,e băselu.
    fluturând pleata in vânt.
    comentând si aprobând
    cate un ziarist flămând.

    Iau decizii “importante”
    Minuţios analizate
    Strategic echilibrate
    Iar apoi ne-aplicate

    Mosule cu pleata dalba
    de candidai, eu te votam
    turul II tu-i ciuruiai
    si un hp daruiai

    tu guvernul il formai
    si spiridusii ii chemai
    cate un dosar cadou dadeai
    iar la DNA ii anchetai

    Cu HP-ul calculai,
    si apoi pensii aprobaii
    si concedii tu plateai
    si hp-uri daruiai

    Tu cu dacia vorbeai
    si o sanie cumparai
    cu motor diesel zburai
    gps-ul il activai

    Trece criza daca dai
    cate un HP daca ai
    sa ne conectam cu totii
    la DAILYCOTCODAC.RO
    de mai carcotim pe base

    Ho ho ho si la multi ani
    Mosule sa vii cu un dar
    Te astept cu un HP
    sa-ti deschid un cont HI5

  1073. taisia 23 December, 2009 at 15:14

    Nici nu stiu cum sa incep pentru ca ne dorim cu totii sa castigam acest concurs si poate ca argumentele fiecaruia dintre noi pot fi convingatoare.Eu as dori sa castig laptopul pentru baiatul meu de 11 ani care este foarte priceput in ale calculatoarelor si isi doreste mult asa ceva.Acuma ramane de vazut care este mai convingator , dar aceste cuvinte pe care le-am scris sunt simple si pornite din suflet.
    Sarbatori Fericite tuturor!

  1074. Wizard 23 December, 2009 at 15:28

    Draga Mos Craciun, eu am sa fiu scurt si la obiect:
    Daruieste-i logodnicei mele un Laptop HP Mini caci nu stiu cat va mai dura relatia noastra din cauza conflictelor nocturne asupra al cui este randul sa stea la calculator.
    Te rog sa ma scapi de cearta, caci eu nu vreau sa scap de EA (logodnica mea Oana)!

  1075. Eugenia Nitu 23 December, 2009 at 15:40

    Mi se spune tot timpul sa astept oricat si orice. Mosule, de la tine nu astept orice, ci acest HP Mini!
    Iti multumesc, Mosule!
    Eugenia Nitu, utilizator de fotoliu rulant.

  1076. Perti 23 December, 2009 at 15:47

    Ceva comic? Nu ştiu ce să scriu… şi totuşi încercarea moarte n-are:
    Banc, banc
    Mâţa-i pe tanc
    Şi tancul pe autobus.
    Ghici cine-i mai sus!

    Later Edit: Mosule, te rog verifica daca Eugenia Nitu (te rog, nu te supara pe mine) e intr-adevar utilizator de fotoliu rulant si daca se asa da-i ei laptopul. Renunt in favoare ei.

  1077. Alexandra 23 December, 2009 at 16:00

    Schimb sac de box primit de ziua mea- cel mai frumos cadou iubi :)) -cu mini HP mov-roz. Ofer diferenta sau bonus manusi de dat in sac (noi!):)
    Rog seriozitate.

  1078. Liliana Stoichita 23 December, 2009 at 16:50

    Draga Mos Craciun, iti compusesem o scrisoare ampla despre copilaria mea, despre putinele jucarii pe care le-am avut…..etc in incercarea de a te convinge ca merit acest premiu insa citind scrisoarea Eugeniei Nitu mi-am dat seama cat sunt de nerecunoscatoare pentru ceeea ce eu am. Exista lucruri mult mai importante decat acest premiu! ceea ce pentru mine este ceva normal…banal – faptul ca merg, ma plimb…pentru Eugenia ar insemna cel mai de pret lucru! Asadar Mos Craciun te rog mult acorda-i acest premiu Eugeniei Nitu – in situatia in care se afla, pentru ea acest laptop ar putea insemna puntea de legatura cu lumea intreaga pentru a nu se simti singura!

  1079. Florian 23 December, 2009 at 16:58

    Sunt fan HP, Moş. Mi-am tras cameră foto HP M627, imprimantă HP F4180, iar un laptop HP Mini s-ar asorta la mare fix. Ajută-mă frate, că fără el dau în benga.
    I love HP, Moş!

  1080. un_plugar 23 December, 2009 at 17:05

    …la mine mosu’ a venit deja si am primit exact ce-mi doream (bilete la ac/dc) asa ca laptopu’ poa’ sa-l ia altcineva, sa aiba si el/ea un craciun fericit [eu sigur voi avea, am bilete la ac/dc (stiu, am mai spus-o da-mi place cum suna)]…insa, ca sa nu plec cu mana goala, as cam lua imprimanta, pentru ca am cativa prieteni care nu-si pot permite sa cumpere bilete si daca imprimanta e asa de buna cum ziceti voi, problema ar fi rezolvata…

  1081. Simona 23 December, 2009 at 17:07

    Mosuleee, daca nu primesc HP-ul mini, nu-o sa-l mai vezi nici tu pe Rudolf:)).
    Si cine-ti mai cara cadourile?:-/ Hai, Mosule, ca il merit! Iti scanez toate diplomele de la olimpiade.;)\:D/

  1082. alexduduman 23 December, 2009 at 17:10

    Maine seara, pe zapada,
    Hewlett Claus vine sa ma vada,
    Sa-mi aduca un HP Mini nou,
    Ho-ho-ho! 🙂

  1083. niko 23 December, 2009 at 17:11

    mos mosulet cu un hp mini te astept…am fost fetita cuminte:nu am mai chiulit,cu tampithu(iubitul)nu mam mozolit,noaptea nu am mai plecat pe furis si duminica pe la biserica merg…intr-un fel…m-am calugarit…macar un pc hp mini merit pentru sacrificiul meu…..in plus lai scuti si pe fratiorul meu iubit de pumni pe care ii primeste din cauza ca nu ma lasa la pc…acum te las ca trebuie sa ma strecor pe fereastra ca sa plec cu fetele la vanatoare de baietii:d;))nu uita….sunt un ingeras o:-):d

  1084. Mitza 23 December, 2009 at 17:16

    Mai mosule cum sa iti spun? Am un laptop antic si de demult :)) Azi e si ziua mea asa ca ai putea sa faci o fapta buna , oderindu-mi mie cadoul . Daca nu vrei sper sa ramai blocat in horn si sa scapi Hp-ul in soba. Asa sa stiu ca nu-l dai la nimeni si sa ma pot rade de tine .

  1085. Gobblin 23 December, 2009 at 17:45

    Vand laptop mini la juma’ de pret. Sunati la 07xxxxxxx si intrebati de Rudolf.

  1086. logolitic 23 December, 2009 at 18:04

    0 la poezii
    0 la rime
    0 la scrisori dragalase

    Dar tare-mi doresc si am nevoie de un laptop, mai ales ca sunt in anul I la automatica, criza fiind mare nu-mi permit! Mersi mosulee!

  1087. Mitza 23 December, 2009 at 18:15

    Mos Craciun… sa iti spun de ce vreau eu un laptop…
    Vreau un laptop pentru ca actualul meu calculator deja are peste 10 ani de folosinta si nu stiu ca o sa mai tina pentru a intra pe Daily Cotcodac zi de zi.
    Vreau un laptop pentru ca am un site si actualul calculator deabea se descurca sa il tin actulizat zi de zi, imi ia de 4-5 ori mai mult sa il actualizez de pe calculatorul acesta.
    Vreau un laptop pentru ca calculatorul meu e tip desktop si nu pot actualiza site-ul cand sunt plecat de acasa, trebuie sa ajung neaparat acasa sa il actualizez, ceea ce nu imi pica foarte bine, deoarece sunt plecat si cate 4-5 zile si site-ul trebuie “reinprospatat” zi de zi.
    Vreau un laptop pentru ca deja am 1 an si ceva decand strang ceva bani sa imi iau unul dar pe zi ce trece sunt din ce in ce mai scumpe si nu as da banii pe ceva ce intr-un an ar fi depasit, iar laptopul care vreau sa mi-l achizitionez costa destul de mult si la situatia mea financiara mai mult ca sigur ca imi va mai lua un an sa strang toti banii de care am nevoie.
    Daca as primi un laptop de Craciun cred ca m-as simti cel mai implinit!
    Nu stiu cat de haios este comentariul pentru ca nu pot fi haios in asemenea situatie. Deci tot ce pot face este sa sper… doar asa o sa putem reusi candva…

  1088. Decotcodeaza si vei afla 23 December, 2009 at 18:25

    !TIREMLI:ENITUCDROCAEDTNUS?UNSOIAH
    ERETCARAC921IAMUNEDTEEWTNUUCAITNETATATPACAITACURTNEPESANATNIROSIULTADEIUBERT011INIMPH

    Cheie: “^<”

  1089. Sorin Tanase 23 December, 2009 at 18:37

    De Craciun daca vine la voi un tip gras si paros si va baga intr-un sac, nu va speriati…!
    I-am scris Mosului ca eu trebuie sa fiu singurul castigator … !

  1090. Lily 23 December, 2009 at 18:47

    Fulgii albi incep sa cada,
    Mos Craciun sper sa ii vada.
    Sa stie sa pregateasca,
    LAPTOP-ul sa mi-l serveasca!

    LA MULTI ANI TUTUROR!

  1091. scorpion1333 23 December, 2009 at 18:51

    @moscraciun toba-i gata, porcu’-i taiat, tuica-i pregatita, numai tu si HP Mini mai lipsiti.

  1092. RobertGavriluta 23 December, 2009 at 18:59

    Bună moşule,eu sunt Robert şi am 13 ani Am ascultat de mama si de tata şi să ştii, am note bune .Nu prea prind pc ca sunt cel mai mic.. 🙁

    (asta e varianta finala, va rog sa ma scuzati pt ca sunt mai mic si nu stiu cum e pe aici)

  1093. Sorin Tanase 23 December, 2009 at 19:06

    C = Craciun
    MagiaC = 1/Varsta
    SpiritulC = MagiaC * Varsta
    Cadou = SpiritulC * HPMini
    Cadou(U) = Cadou ; U = {0, “SorinTanase”}
    => Cadou(SorinTanase) = 1 * HPMini
    q.e.d.

  1094. borg 23 December, 2009 at 19:18

    Mos Craciun(HP), la ce adaos ai luat de la noi la serverele alea de cateva zeci de mii de euro, ai putea sa dai niste miniuri dinastea la copii care chiar au nevoie.

  1095. Tase 23 December, 2009 at 19:29

    Mosule ajuta-ma sa ma las in sfarsit citit! Vreau internet in ultimul loc unde cartea bate site-ul.M-am saturat sa stau zeci de minute in plus dupa ce termin treaba doar ca sa ajung la sfarsitul capitolului. Mosule, daca as avea laptop n-as mai citi pe buda!

  1096. Gheorghe Pavel 23 December, 2009 at 19:53

    Mosule, cindva ai ramas troienit la o margine de sat si ai innoptat in casa unei codane. Dupa noua luni m-am nascut eu ! Cu acest laptop as scrie romanul NOSTRU, ajuta-ma !

  1097. RIP 23 December, 2009 at 19:53

    Mosule o sa te duci pe copca daca n-ai sa dai o vodka , spunele alor tai reni ca laptopu` nu ajunge la bucuresteni

  1098. Marius 23 December, 2009 at 19:55

    Draga HPoshule,
    Tu ai tolba plina ca m-am uitat pe hp.ro, actiunile stau bine, ai avut profit anu’ asta, si eu am contribuit o tzara! Nu uita de mine si anu’ asta ca anu’ trecut, si tine minte nu mai vreau masinutze, vreau un laptop HP Mini, sa il ascund sub birou sa ma joc cu el:)

  1099. Amarie 23 December, 2009 at 20:09

    DRAGA ( MISTER) MOS CARCIUN ,
    VREI UN TWEET, SA FII MAI BUN?
    BAIETEL DE PRIN MOLDOVA
    SCRIU CUM POT, SCUZATI-MI SLOVA:
    „VLEAU” SA VII SI PE LA „MINI”
    CU UN PC HP MINI.
    CA PE LOCU-NTAI , IN TOP
    FIGUREAZA UN LAPTOT.
    FIND GURALIV DIN FIRE,
    MAI PREZINT O LAMURIRE:
    CRED CA NU E UN MISTER
    METRU CUB NU-I MINI-STER.
    SI M-APUCA RAU MANIA
    DE NU STITI CE-I ROMANIA
    DUPA “LAND OF CHOISE” – MANIA …
    NU-S DRACULA, NICI NU-S DRAC
    DA-S COPIL SI POZNE FAC!
    CHIAR DE NU-S ASA DE MARE,
    N-O SA CER RENUMARARE,
    SUNT NAIV, ASTA N-O FAC
    ALTUL ESTE PROSTANAC.
    SALUT, DALYCOTCODAC

  1100. Shmen 23 December, 2009 at 20:11

    Mosule draga,

    Vreau sa te anunt pe aceasta cale ca sunt bine sanatos cea ce iti doresc si tie, de asemenea vreau sa te anunt ca vreau acest laptop HP pentru a ma ajuta in munca mea in industria siderurgica. Sunt sigur ca este un sprijin foarte bun pentru strungul meu cel nou.

    Cu drag al tau Shmen

  1101. Arthur 23 December, 2009 at 20:16

    Mosule, un laptop mi-ar folosi atat de mult, nu m-as supara daca l-ai lasa si mie sub bradut anul asta! Promit sa citesc mai des D.C.!!!

  1102. Haralambie 23 December, 2009 at 20:19

    Buna seara Mos Craciun! Vreau sa castig pentru imi trebuie un leptop la liceu Colegiu Dobrogean Spiru Haret.
    Dorinţa mea cea mai mare este de a putea vorbi cu cei din jur, de a avea cu ce să merg, mai uşor, la kinetoterapie şi la liceu.
    Sper, din toată inima, ca cineva să mă poată ajuta, pentru a putea depăşi diagnosticul de parepareză spastică. Imi trebuie un leptotp pentru scoala.

  1103. lulwut 23 December, 2009 at 20:21

    Si vazand tweetul meu Mos Craciun spuse:
    “Tribuo is ad vitam aeternam in manuum of lulwut sic is est concordia cum veritate lego DailyCotcodac sulum quod commodo vinco Julius quod valde hominis secundum HP Romanorum “.
    Si daca nu intelegeti latina mea pocita uitati traducerea:
    “Give this to live eternally in the hands of lulwut so he can read DailyCotcodac everyday and please master Julius and the great men from HP Romania”

  1104. scorpion1333 23 December, 2009 at 20:23

    mosule, daca imi dai mie Hp mini-ul, te votez la prezidentiale peste 5 ani.Oricum, in ce situatie ne aflam, doar tu ne-ai mai putea ajuta.

  1105. Un.suflet 23 December, 2009 at 20:27

    Probabil doar amica mea stie cum e sa treci din operatie in operatie, si a te uita pe peretii salonului, stiu ca-si doreste un laptop de cel putin un an…

  1106. Erika 23 December, 2009 at 20:46

    Draga domnule Mos Craciun,
    In primul rand doresc sa va urez sarbatori fericite, dumneavoastra si fiului dumneavoastra, Mos Nicolae, dragii mei vecini de palier cu care nu numai ca impart peretele de la bucutarie, ci si nenumarate ganduri si activitati.Cu ajutorul dumneavoastra mi-am dat seama ca am nevoie de un cuptor cu microunde care nu piuie, un mixer silentios, am inlocuit aspiratorul cu maturica, si am renuntat pana si la lumina de pe balcon, dupa ce am aflat de efectul devastator al neonului asupra retinei .. vecinilor. Dorinta mea de anul acesta este un PC HP Mini, ce va inlocui huruitul insuportabil al calculatorului, si astfel poate ca durerile dumneavoastra de cap se vor diminua o data cu abolirea zgomotelor.
    P.S. Iar l-am gasit pe Rudolf in garajul meu, va rog, invatati-l ca statul in garaj nu-l va face masina, asa cum nici masina mea nu a fost un ren cu nas albastru. Multumesc anticipat !

  1107. Dan 23 December, 2009 at 20:47

    Draga umflat imbracat in rosu…Stiu ca muncesti de nu-ti mai vezi capul (1 zi/an) si mai si chiulesti de la munca la pauza de tigara sub pretextul “n-ai fost cuminte anul asta”… dar m-am saturat ca-n fiecare an sub brad sa gasesc de la tine doar aer curat…asa ca baga la traista laptopu’ asta si livreaza-l la mine. Apropo…la varsta ta de vreo 2000 de ani ce iti mai face hernia de disc?

  1108. Alle 23 December, 2009 at 20:48

    MOŞULE VREAU LAPTOPUL! Ce atata vorbarie că time is money. Te pup şi pa!

  1109. Casanova 23 December, 2009 at 20:49

    Mosule, m-am gandit la cea mai tare metoda de agatat dar imi lipseste un laptop. Ma imbrac in costumul de la balul dintr’ a 12-a, un trabuc ieftin in dinti, o “saptamana finaciara” la subrat, imi las o barba de 5-6 zile si ma duc in Sibiu pe centru in localul ala cu wireless. Comand o cafea cu apa plata si un coniac, de care trag cateva ore.Deschid 2-3 exceluri si site-ul bursei, imi trag mecla de broker, la intervale regulate fac gesturi de castig extaziat, pe care am grija sa le observe toata lumea si in special chelnerita aia mai mult creata decat blonda. Bag in joc si ultimul atu, cheile de bmw pe care le scap din gresela de cateva ori. Mai departe e foarte simplu s-o aduc in garsoniera lu’ unche’miu…muzica, vin rosu, lumina difuza…dar mosule, n-am laptop.

  1110. doriana21b 23 December, 2009 at 20:51

    Mosule, daca nu primesc premiul, stiu ca va fi un trucaj ordinar! Deja se vede pe ecran un pixel albastru! Rusine, domnule Julica!

  1111. Anais 23 December, 2009 at 20:54

    DRAGA MOSULE COCOSULE, DRAGA MOSULE HAIOSULE!
    Vad ca multa lume te doreste sa apari pe la fereastra si sa te strecori sub usa cu un laptop in traista si sa-l pui sub un bradut dragut.
    Da, da, recunosc ca, am fost o fetita cuminte, nu cea mai cuminte deoarece m-am dat la prietena amicului meu si am incercat sa o corup(am si reusit) :). Ce puteam sa fac daca era asa de irezistibila ca si HP tau? Dar am facut si o fapta buna, mi-am recunoscut vina cand ea l-a parasit pentru mine si mi-am facut “mea culpa”. In rest, am mancat tot din farfurie asa cum ti-am promis anul trecut si anul asta am zis ca nu iti mai pun capcane prin casa ca sa te prind/surprind in timp ce imi pui cadouri sub brad. Avand in vedere schimbarile in bine si faptul ca anul asta a trebuit sa imi vand laptopul meu iubit ca sa platesc unele datorii la stat :(( (mama lor de neseriori), te astept…TE ASTEPT. Un pupic dulcic pentru tine si renii tai ca ai venit mereu la mine si pentru ca vei veni si anul asta. Ho. Ho, Ho…HP!

  1112. Oana 23 December, 2009 at 21:05

    Draga Mosule,

    Am fost escalata ca vorbesc cu prietenii de la servici..:( dar nu am calculator acasa. De asta un doresc un leptop mic si frumos care sa incapa in garsoniera mea mica si calduroasa…iti dau un pupic pe nasuc cand mi-l aduci.

    Ti pup cu dor si te astept cu ceiut cald cu parfum de scortisoara 🙂
    Oana

  1113. Un admirator al tau! 23 December, 2009 at 21:19

    O, draga mosule ce te mai astept sa vii, mai ceva ca anul 2012 cand sper ca doomsday (hehe) sa vina si sa ii ia zbenga pe toti hotomanii astia de politicieni, manelisti si cocalari/pitziponce. Pana una alta mi-am pus Anca Parghel cu Feliz Navidad la casetofon deoarece laptop nu posed din cauza salariului varza care il am. Ai dreptate, cam asa cum este si tara asta.
    Mai mosule, am o afacere sa iti propun….eu iti dau casetofonul meu, iar tu mai draga, imi dai HP-ul tau din tolba ca sa ma veseles si eu dupa alegerile astea, ca tare amarat si disperat mai sunt. Hai mosule, fa-mi ho, ho si lasa HP-ul unde trebuie. Cum adica unde???? La mine, la baiatu’….la admiratorul tau fidel. No, vii? 🙂

  1114. Stanciu Cosmin 23 December, 2009 at 21:24

    Imi doresc acest laptop pentru sora mea deoarece este la facultate si ar ajuta-o sa isi copieze diferite cursuri , laboratoare etc. pe el.

  1115. dia_realista 23 December, 2009 at 21:37

    Moşule, mai am puţin şi o să mă rostogolesc prin casă (sunt însărcinată), un Mini pentru 2 te rog, fetiţa mea nu va înceta să boxeze până nu îi pun în faţă un laptop ca să se aigure că mami va primi indemnizaţia pentru creşterea copilului şi pentru previziunile meteo :).

  1116. Anqiu 23 December, 2009 at 21:45

    Oriunde m-as afla,
    Mos Craciun ,stiu ca tu ma vei vizita
    Si-mi vei aduce ce imi doresc
    Un Merry Christmas si un laptop Pc Hp Mini ca-n povesti,
    Si eu nu-l voi refuza,
    Ca vine din partea ta!

  1117. George 23 December, 2009 at 21:50

    Dragă Moșule, vreau un laptop ca să pot naviga pe net cu viteza lerului.

  1118. Lucian Ungureanu 23 December, 2009 at 21:52

    Mosule, vreau din sac doua placi rabatabile, scrie pe “capac” HP. Nu am fost cuminte, dar suntem chit, nu cred ca doar te uiti la craciunite

  1119. Milo 23 December, 2009 at 21:54

    Mos Craciun tu esti om bun
    Si sub bradul de craciun
    O sa fi tu, Mos Craciun.
    Bucuros o sa te-ntampin,
    Cu fursecuri parfumate
    Si cu o cana de lapte.
    Tu o sa-mi aduci,iti spun,
    ‘Cest Laptop HP Mini…
    Acu te pup ca fac pe mini!

  1120. Adrian2009 23 December, 2009 at 22:03

    Ştiu că anul acesta nu am fost un baiat foarte cuminte, dar promit să mă comport mai bine la anu’, aşa că te rog să nu-mi aduci o nuieluşă.

    Aşa că vreau, doar dacă se poate, să mă iei de mânuţă şi să mergem la cumpărături . Vreau un HP (micuţ) cu câteva globuleţe şi beteală, lumânări şi beţe parfumate. Vreau vin fiert cu scorţişoară.

  1121. somnoros 23 December, 2009 at 22:14

    draga mosule,
    anu’ asta n-am fost deloc cuminte, asa ca am primit de la un impostor care s-a prezentat drept mos o jucarie care nu e laptop mini HP, dar seamana putin. eu propun sa-i faci in ciuda impostorului si sa-mi dai o imprimanta d-aia meseriasa, HP, ca sa pot sa printez si io poza lui Julius cu scufie, cum am vazut ca se face cu imprimantele adevarate. fara fir. si sa ma astepti pana saptamana viitoare s-o primesc, ca acum plec in mini-vacanta, intr-un loc uitat de lume si ignorat de internet.
    multumesc frumos, draga Mos Craciun.

  1122. Mihaela02 23 December, 2009 at 22:21

    Mos Craciun de la Daily Cotcodac, nici pentru toate orele de la liceu n-am gandit atat cat am gandit pentru un comment original. Nici profele de mate, fizica sau info, la un loc, nu aveau atatea pretentii la un test cat ai tu la un comentariu, dar ce-i drept, nu aveau un catalog pe care sa scrie “HP” asa cum ai tu husa… aa… pardon. SACUL.

  1123. Alin 23 December, 2009 at 22:23

    Mosule…se stie dea ca eu sunt cistigatorul, dar sa ii lasam pe acesti muritori sa se bucure…P.S. salut-o pe mama..

  1124. CipriOT 23 December, 2009 at 22:29

    Mosule, acum prind bine pozele cu tine de inainte de operatia estetica. Daca nu-mi aduci HP-ul, toti vor vedea ce mare aveai nasul stang.

  1125. AlinG 23 December, 2009 at 22:30

    Draga Mosule,
    Pe lângă obișnuitele dorințe aș dori să fac și o reclamație. Anul trecut am cerut clar un laptop HP Mini însă am primit unul de la alt producător, al cărui nume nu vreau să-l dezvălui (rimează cu “cer”). Țin să-ți spun că bateria nu mai funcționează din toamnă și vopseaua s-a luat. Am sunat la service și mi-a răspuns o tipă cu voce pițigăiată care vorbea numai finlandeză și care mi-a spus: “Olemme pahoilla, Joulupukki on kiireinen”. Am aflat că asta înseamnă: ne pare rău,Moșul e ocupat. De Crăciun o să dorm cu laptopul stricat sub pernă iar dacă tot ești în drum fă pe Zâna Măseluță a Laptopurilor și schimbă-mi-l cu un HP Mini.

    Cu bine,
    Alin

    P.S: Ai putea să arunci și o imprimantă tare pentru că am scris cu diacritice !

  1126. Ala Micu' 23 December, 2009 at 22:37

    Draga Mos Craciun,
    Sper ca anul acesta imi vei citi scrisoarea INAINTE sa o arunci in soba (nu ca si pana acum, de exemplu), si vei da laptopul unui amarat de student care s-a saturat sa mearga la facultate fara sa aiba pe ce baga un joc la cursuri. Iti promit ca daca ma declari castigator, la anu’ voi fi cuminte, voi papa tot si nu ma voi mai bate cu colegu’ de langa pe pozitia cea mai buna in fata laptopului sau pentru filme cu craciunite. Daca insa nu castig, iti promit ca roman verde ce sunt ca-ti vanez renii si-ti fur sania s-o vand la fier vechi, iar pe langa astea fii sigur ca voi mai fi cuminte la anu’ si la multi ani!
    Si te mai spun si lu’ mama!!

  1127. Elena 23 December, 2009 at 22:43

    Mosule, daca nu vrei sa afle toata lumea ca ai spart o banca ca sa-ti platesti spiridusii, da-mi mie laptopul HP mini si ajungem la o intelegere. OK?:>

  1128. Vio 23 December, 2009 at 22:44

    Mos Craciun, sunt prea tanara ca sa mor sufocata sub plapuma de la caldura emanata de un laptop normal.Ori imi omor colega de camera, ori imi schimb laptopul cu unul mai mic, spre exemplu un HP Mini. Tu alegi, dar nu cred ca vrei sa vina SRI-u peste tine. Multumesc !

  1129. Andries Paula 23 December, 2009 at 22:49

    Mosule,sunt dragute urarile tale calde,da vreau sa te incurajez sa incerci si ceva mai palpabil.Un Hp Mini,ar fi un inceput foarte bun

  1130. flaw 23 December, 2009 at 23:10

    Mosule?….Barba sau laptop-ul? alege

  1131. George 23 December, 2009 at 23:23

    Draga Mos Craciun,

    Eu am fost anul asta un baiat cuminte,
    am munciiiit, motiv pentru care a trebuit sa imi gasesc alta facultate,
    am iubiiiit, motiv pentru care a trebuit sa intristez alta fata,
    am invataaaat, la noua facultate, motiv pentru care nu am mai muncit si am ajuns sa am datorii..

    Da-mi mie Mosule laptopul si promit ca il vand celui mai chipes tigan din Bucuresti pentru a-mi plati datoriile!

    Sarbatori fericite!
    George

  1132. Tudose Laura 23 December, 2009 at 23:33

    Draga Mosule,

    Deci anul trecut am primit de un laptop stricat de la un infractor deosebit de periculos cu multe antecedente de acest gen (Moshu Craciun) si am hotarat sa-l duc la reparat dar pe drum ce sa vezi am vazut la un magazin o sticluta de parfum preferata pe care demult vroiam sa o achizitionez asa ca am cumparat-o si am pus-o in buzunar.pe drum m-am uitat la ceas si am vazut ca e ora 12 cand o masina a trecut pe langa mine udandu-ma din cap pana in picioare.am mai mers putin si am reusit desigur sa cad pe gheata si sa sparg ceasul si sa vars sticluta de parfum in buzunar.Am ajuns la magazin dar era inchis….Si m-am gandit apoi la tine si mi-am zis ca Mosul e bun din nou si imi aduce un Hp Mini cadou anul acesta….Craciun Fricit tuturor !!!!

  1133. cristiana 23 December, 2009 at 23:35

    Draga mosule….dupa cum bine stii sau iti aduci aminte…anul acesta nu ti-am scris nicio scrisoare desi am fost fata cuminte.mi-as dori acest premiu dar stiu ca nu este cu putinta deoarece am ramas putin (mai mult) surprinsa cand am aflat ( de la stiri) ca din cauza crizei financiare spiridusii au intrat in greva, renii nu te mai ajuta pana nu le dai o marire de salariu , iar Craciunitza te-a parasit si ea.Ti-as ura si tie craciun fericit, dar anul va fi cu siguranta un CRACIUN SARAC dar macar sper ca va fi fericit!

    Cristiana

  1134. Laura Radu 23 December, 2009 at 23:42

    Mos Craciun, Mos Craciun,stiu ca tu ai suflet bun. Hornul este curatat, sa cobori in loc curat; caci esti mosul cel de top ce aduce un laptop.

  1135. Anca 23 December, 2009 at 23:43

    Mosule,vorbesc din postura unui dac galinaceu(adica CotcoDac),sol ce urmeaza a fi sacrificat pentru idealul comunicarii primitive cu Zalmoxis.Trimit ruga la tine pt un HP Mini,pt evolutia rapida si pt viata mea(ii trimit un mail si am scapat de hacuiala:) ).Viata mea=HP Mini.

  1136. scorpion1333 23 December, 2009 at 23:44

    mosule, eu sunt un copil cuminte, care nu injura, fumeaza, sau bea si cred ca as merita un HP Mini.La dracu’ , iar am scapat tigara in bere!

  1137. alexandru tudorita 23 December, 2009 at 23:50

    Draga mosule!N-ai idee cat de mult imi doresc asa un Laptop.Ma visam intr-o seara ce bine as arata scriind la el si cat de fericita as fi incat mi-am pus o dorinta,imi doresc si eu unul neaparat.Si uite ca am avut noroc sa am posibilitatea sa-ti scriu chiar tie ca sa stii ca e o maarreee dorinta dea mea sa am asa un laptop mic si dragutz ca mine ca sami faca fiecare zi mai vesela si mai frumoasa,ca am fost foarte cuminte anul aceasta.Deci ce zici?? Mai ai dubii??Eu zic ca merita sa-mi faci mie acest cadou si n-o sa regreti nici o clipa te rog te rog te rog te rog te rog te rog te rog te rog te rog te rog te rog te rog te rog te rog te rog.

  1138. alexandru tudorita 23 December, 2009 at 23:52

    buna mosilica drag hidos pardon frumos si iubit ghici ce am facut anuk acesta !!!!!!!! am fost un pik cam rea dar totusi merit cadoul tau nui asa

  1139. BToM 24 December, 2009 at 00:01

    Ho-hou ho-hou ho-ho-hou
    Aş dori un laptop nou.
    Laptop HP, nu orice,
    Să-mi aduci tu, Moşule.
    Cu un procesor intel,
    Pentru c-am fost cuminţel.

  1140. cOERENT 24 December, 2009 at 00:44

    Sper ca macar aici mos craciun va fi corect si va tine minte tot ce a scris in regulament. bAFta tuturor si Sarbatori fericite!

  1141. Adi Someru 24 December, 2009 at 01:31

    Draga Mosule,
    Intrucat sfarsitul de an mi-a adus preavizul
    te rog sa-mi daruiesti acest mini laptop
    ca sa am cum sa-mi fac cv-ul si unde sa ma incalzesc.
    Adrian

  1142. Diana 24 December, 2009 at 09:04

    Draga Mos Craciun, imi doresc laptopul pentru ca e mic dragutz si un kilogram in plus in tolba ta nici macar nu o sa se simta. In plus am nevoie de el pentru mobilitate 🙂 Sarbatori Fericite tuturor !

  1143. misha 24 December, 2009 at 09:41

    Draga Mos Craciun, iti spun:
    Anul ast-am fost om bun
    Si ce vreau eu de la tine
    E sanatate si fericire
    Si-ti mai spun asa .. sa stii
    Ca eu nu-ti cer porcarii
    Ci-mi doresc un HP mini
    Ca sa m-ajute pe mine
    Sa-mi fac o licenta TUN
    Sa devin un om mai bun
    Sau macar o imprimanta
    Ca sa-mi scot licenta toata.

    Cu drag,
    Misha

  1144. Andreea S 24 December, 2009 at 12:59

    Mosule, de nu-mi vei face ca-cadou (io o sa fiu surprinsa,ma fac ca nu stiu),ti l-oi pune pe Hrusca pentru all season’s sa-ti cante si sa-ti ureze numa colindite!

  1145. Alex 24 December, 2009 at 13:33

    Fie vant sau fie ploaie, Mosule te vreau prin horn, cu un laptop intre paie, sub vechiul tau veșmânt. Imi storc acest vis de multa vreme.

  1146. viktor 24 December, 2009 at 14:49

    Da dracului laptopul ala ca sa nu fiu nevoit sa te injunghii repetat in stomac, razand isteric pentru a ajunge intr-un tarziu sa urinez incet, placut, caldut ..in ranile-ti sangerande obligandu-te sa urli : Cine naiba a tras in noi 21 -22?

  1147. Laura 24 December, 2009 at 18:59

    moshule,dupa parerea mea pe un laptop HP m-as conecta mai repede la internet..si am comunica mai rapid…asa ca vezi poate reusesti sa mi-l aduci:)

  1148. macanta 24 December, 2009 at 22:33

    draga Mos Craciune,

    poate anul asta nu te mai faci ca ploua si-mi aduci toate darurile pe care le-am visat.nu trebuie sa le enumar ca tu,ca un mos stie-tot ce esti,cunosti deja lista.
    ca sa te ajut,iti dau un pont.vezi pe bloguri,e unul care are in dotare un laptop de dat cadou.masluieste tu aprecierea juriului,da-le idei,mai ales una si fixa,aia ca eu sa fiu castigatoare intrucat am revenit dupa o lunga perioada aici.
    si mai ales,nu umbla mahmur in seara de ajun sa incurci darurile si sa-mi aduci imprimanta……….ca o sa te clonez de nici tu nu o sa mai stii care esti cel real.hai pa si astept sa nu ma dezamagesti,vezi ca stau acasa de craciun si ma uit pe cer sa vad cand apari.

  1149. crisan ovidiu 24 December, 2009 at 23:45

    draga mosului baiat,iti spun clar si raspicat,am primit scrisoarea ta,nici in vis n-ai sa primesti.Nu-l mai cauta pe Mosu ca iti face curu rosu.Mosu a plekat din tara ca e criza financiara!si-ti aduce in dar un laptop PC HP Mini,nu te bucura ca mie mi-l da:X:X:X

  1150. crisan ovidiu 24 December, 2009 at 23:49

    Mos craciun de nu-mi aduci laptop mini si dragut eu o sa ma supar rau si asa ca da-mi si mie unu ca am fost baiat bun:).

  1151. Mircea Gherghina 25 December, 2009 at 02:46

    Draga Mos Craciun,
    Pe mine ma doare-n cur,
    Ca prin gloata aceasta
    O sa te uiti ca proasta
    Si nu o sa ma vezi
    Pentru ca nu crezi
    Ca sunt talentat
    Si baiat dotat.
    Asa ca eu semnalizez
    Daca nu o sa explodez
    Un laptop mini de-mi voi da
    De barba dalba te voi lua.

  1152. raluca 26 December, 2009 at 12:42

    draga mosuleeu imi doresc un leptop acum ca am ocazia de a avea unul voi fi foarte fericita.Vroiam un leptop de la7 ani si acum am 10ani si acum ca am ocazia.Dumneavoastra decideti daca pot sa am un leptop atat am de zis

  1153. Ivy 27 December, 2009 at 17:09

    Dasher şi Rudolf se plimba pe lângă casa moşului. Rudolf se împiedică si îi sare nasul.

  1154. FleurDeLis 28 December, 2009 at 15:18

    Dragă Moşule, io anu’ ăsta am fost aşaaa de cuminte încât cineva ar trebui să-mi facă o statuie-ntr-un parc şi să-mi dea şi premiu’ Nobel pentru pace[da’ nu unu’ ciordit, că delea am mai primit şi-nainte şi singuru’ lucru bun care a ieşit a fost că am întâlnit un avocat mişto la poliţie care mi-a recomandat să încerc să trec de pe heroină pe marijuana că-i mai sănătos aşa.]…aşaaaa şi io vreau laptopu’ ăsta că cică-i mini şi îi frumos foc.Nu de-alta da’ poa’ îmi fac şi eu aşa un blog de-ăla fictiv şi mai uit de droguri.Bă moşule, fiinţa asta care scrie acilea ştie că tu, frumuseţea şi burtoşenia dumitale eşti taaare generos[da, pupincurism maică la greu] şi că o să mi-l dai că dacă nu te voi urmări toatp viaţa mea şi-n somn cu privirea mea de capră turmentată, okey?io sper că ai băgat la procesot, că altefeel.Ai încurcat-o rău 😉

    P.S: everything iz fiction

  1155. silence 28 December, 2009 at 18:10

    Fleur delis imi pare rau sa te anunt ca mos craciun nu exista si ca concursul s-a terminat

  1156. Kmitza 29 December, 2009 at 20:17

    Draga Mos Craciun,

    Nu stiu daca ma vei alege pe mine asta este doar alegerea ta…Eu sunt la facultate la litere..am o groazade referate de scris…Nici nu stiuce sa ti mai zic crede-ma ….Sh chiar am fost cuminte anul asta:X…

    Te iubesc Mosule:*:*:*:*:*

  1157. Arsulici 29 December, 2009 at 21:24

    @Kmitza
    Dacă eşti la facultatea de litere, probabil ştii să citeşti. Dacă ştii să citeşti, probabil ai observat că acest concurs s-a terminat de aproape o săptămână 🙂
    Aici, pe DC, Crăciunul s-a sărbătorit pe 25 decembrie 😀

  1158. kekee 29 December, 2009 at 23:46

    @arsulici
    e la facultatea ….sh, aşa că, ce te miri ?
    şi când te gândeşti că poate va ajunge PROFESOARĂ DE ROMÂNĂ, vae victis!

  1159. Saturas 1 January, 2010 at 16:37

    O dimineata de iarna… sotul si sotia asculta la radio in timpul micului dejun: “Astazi o sa fie 8-10 cm de zapada. Va rugam sa parcati masinile pe partea de strada cu casele numerotate cu numere pare, pentru ca sa se poata trece cu plugurile de zapada” Sotia se duce repede si muta masina! Vine inapoi incasa si zice:

    – Dragule, ai degand sa cureti aleea de zapada?
    -Dar de ce ca oricum va ninge din nou!
    -Te platesc eu casa imi zici vremea sau sa dormi cu mine? Hai treci la treaba!!

    =))=))=))

  1160. mE 3 January, 2010 at 12:25

    Draga mosule, cel mai bine e sa ma alegi pe mine, pentru ca iti cer un asemenea cadou de ani de zile.
    Daca si anul asta ma sari…incep sa ma indoiesc de existenta ta

  1161. Castiga un laptop PC HP Mini | Concursuri online 5 January, 2010 at 08:08

    […] Participa acum la acest concurs ! Nici un comentariu | Permalink | Subscrie la Concursuri sau la Comentarii var addthis_pub="izwan00"; This entry was posted on sâmbătă, decembrie 19th, 2009 at 15:57 and is filed under Concursuri Online. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed. […]

  1162. virus 13 January, 2010 at 20:34

    Mosuleeeeeeeeeeeeeeeeeee,ce faaaci?te rog te rog te rog:* fie-ti mila si da-mi si mie laptopu;;),ce zici?mi-l doresc tare mult:X asa ca te rog sa ti cont si de dorinta mea,stiu ca multi il vor,dar numai unu-i norocosu,lasa-ma sa fiu eu:) te iubesc:*

  1163. mihaelutza 18 January, 2010 at 08:54

    Unde sunt anuntati castigatorii?

  1164. Miky 18 January, 2010 at 10:06

    Da chiar…unde sunt anuntati castigatorii?
    Trebuia sa primesc laptopul…de ce nu l-am primit?
    Chiar a castigat cineva sau a fost o mare teapa?

  1165. Fodor Katalin 7 June, 2010 at 21:59

    Poate ca e doar o gluma dar totusi mi-ar placea….niciodata n-am avut nimic doar familia mea si Dumnezeu,daca castig voi multumi pentru Dumnezeu….

  1166. mifty 7 June, 2010 at 22:04

    kathaleene, tată… tu ai văzut data???

  1167. emmytza 26 July, 2010 at 20:54

    Mos Craciun, sincer iti spun: am calculator, un pentium 3 stricat si reparat de peste mii de ori, si a mai fost un laptop pe care l a luat fratele meu la facultate. Calculatorul s a stricat ca saracul are vreo 10 ani de batranete si am ramas conectata la internet doar prin rooter si atat. :)) . am internet dar n am calculator, si nu mi ar strica un laptop. promit ca am fost cuminte 😀 .

  1168. Pato Basil 11 August, 2010 at 16:52

    Draga Mos Craciun,
    Iti urez numai bine si multa sanatate inainte de toate .
    Stiu ca trecem printr-o perioada destul de grea fiindca criza ne-a atins cu pe toti cu “țepele” ei uite asa m-a lovit si pe mine criza sper ca nu si pe tine! Am 19 ani sunt din Braila si am terminat anul acesta liceul , am luat calificativul “reusit” la examenul de bacalaureat si in final am fost admis la facultatea pe care mi-o doream , cum l-am rugat pe “CEL DE SUS” , astfel ca la facultate voi avea nevoie de un notebook iar acum te rog pe tine sa ma ajuti in aceasta privinta . N-am fost eu cel mai cuminte copil dar mi-am dat silinta sa imi indeplinesc visele iar acesta ma cam depaseste momentan daca totusi nu imi vei asculta dorinta promit ca voi invata mult sa iau bursa daca nu voi intra chiar cu bursa din primul an sa incerc sa imi procur singur un notebook.
    Sper sa nu te deranjez prea tare asa ca voi scurta acest mesaj , iti multumesc pentru tot ce ai facut pana acum chiar daca existi sau nu cu adevarat , spiritul Craciunului va ramane viu pentru totdeauna !
    Apropo cred in Dumnezeu si cred ca si tu ai existat pe acest panamant si acum doar cu spiritul!

  1169. Pato Basil 11 August, 2010 at 17:02

    apropo cica am depasit cele 140 de caractere in mesajul de mai sus! eu iti urez numai bine si daca se poate sa imi trimiti mie cadoul! oricum esti Mos Craciun si stii tu de ce !

  1170. SteleaGabi 2 November, 2010 at 16:02

    god, nu am vazut data

  1171. Ada 2 November, 2010 at 16:57

    Nu-mi vine sa cred ca a trecut aproape 1 an si inca primesc mailuri de la concursul asta.
    OK, nu ai vazut data…dar nu stiai in ce luna te aflii? In capul tau chiar ai considerat ca vreun site de pe aceasta planeta face concursuri cu Mos Craciun primavara vara sau toamna?!?!?!!?!?!?

  1172. SteleaGabi 2 November, 2010 at 17:02

    ma rog, dar citeam pe cel de azi cu imprimanta, si din linkuri in linkuri am reusit sa le incurc intre ele, pacat ca nu pot sa sterg

  1173. georgiana 20 November, 2010 at 20:26

    draga mosule imi doresc de la tine doar sanatate fericire in viitor.pt mine imi aduci ce vrei u si serios nu am fost prea cuminte dar la anul iti promit ca voi avea grija sa fim mai cuminte,te puuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuup mult mosule,sper sa nu ratezi casa mea anul acesta.eu cred in tine desi prieteni imi spun ca tu nu existi dar eu in sufletul meu te am nu te voi uita te rog sa imi aduci ceea ce doresti tu,pa te puuuuuuup mult si adumi ceeea ce team rugat.pa

  1174. V3nt0R 25 April, 2011 at 11:30

    Doamne ce de aerieni pe aici. Hai ca ma bag si eu.

    Da’ bre si mie laptopu’ ala, hai ca te fac de un baston pe gratis, si poate iti fac si service la sanie .

    P.S. =))))))))) asa comentarii ?

  1175. OMG INCREDIBIL! 26 April, 2011 at 09:47

    INCREDIBIL!!!!!!!
    INCREDIBIL!!!!!!
    CONCURSUL ASTA E DIN DECEMBRIE 2009.
    DOUA MII NOUAAAAA!
    NOUAAAAAAAA!!!!!!!!!
    2009!!!!!!
    Mare e gradina domnului si plina cu deloc-destepti!
    INCREDIBIL!
    STERGETI DUMNEZEULUI PAGINA ASTA ODATA!!!

  1176. DUNA ROBERT WW 22 November, 2011 at 19:58

    Buna Mosule ,sunt un baietel de 5 ani si noua luni………..mi-as dori eu un brad inpodobit daca se poate………..mama are screloza in placi si nu se poatee deplasa,acase poate………temele in engleza le-am facut poezia am invatat-o:
    vrei s-o ti-o spun “Pusy Cat,Pusy Cat
    Can tou catch,
    That big fat, rat?
    If you catht,
    Thatfat bad rat,
    You will have
    Some milk for that.”………
    …..sper ca ti-a placut Mosule si mai am rugaminte la tina dac poti s-o faci bine pe mama,ma rog in fiecare zi………….
    Multumesc Mosule mult din sufl……….
    Aleea Fizicenilor,nr.6-11,BL.3B,sc.1,qap.14,interfon 14
    merci

  1177. sdfg 10 January, 2012 at 12:13

    @Mach: si eu primesc mailuri din alea =)) si chiar nu am nevoie ,chiar am nevoie de ceva care sa nu mio scoale ,ca mi se scoala prea des =))

  1178. centrala 27 November, 2014 at 12:00

    Mos Craciun, Mos Craciun, mie vreau sa-mi aduci un laptop HP si o imprimanta. Nu conteaza ca e in 2009 concursul eu vreau anul acesta! Multumesc Mos Craciun!

Leave a reply