Julius Constantinescu & Radu Pircă

(continuare de aici)

După

Toate acestea se schimbă fundamental după apariţia bebeluşului. Din acel moment, entuziasmul dispare, bebeluşii de pe stradă pierd clar meciul la orice oră în faţa săndăluţelor, care nici măcar nu mai trebuie să fie Prada. Chiar şi bebeluşul propriu devine uşor agasant, mai ales în mall, unde nu e cool deloc şi te şi face să pari cu zece ani mai bătrână, aşa că trebuie rapid să-ţi cumperi (adică să-ţi cumpere autorul bebeluşului) hăinuţe scumpe, care să te facă să pari iar cu zece ani mai tânără (e vina lui, nu? Tu n-ai vrut niciodată copil. A auzit cineva o femeie vreodată spunându-i bărbatului ei că vrea un copil? Desigur că nu). (more…

Mafia nu mai arată de mult ca în filmul “Naşul” – dar, probabil că ştiaţi asta, v-aţi dat seama în momentul în care aţi văzut la ştirile sportive cum arată mai nou Corleone. Cartea “Gomora – cealaltă mafie a Italiei”, scrisă de jurnalistul Roberto Saviano, vorbeşte despre noua Camorra, mafia secolului XXI. O mafie eterogenă care controlează portul Napoli şi, implicit, cele 70 de procente din marfa contrafăcută de pe piaţa europeană, care tranzitează sudul Italiei. Un furnicar de oameni, mulţi chinezi, milioane de tone de marfă fără nici un fel de acte, cărate în zorii zilei cu mii de dubiţe spre inima Italiei. Ateliere în care muncitori calificaţi lucrează pentru marile case de modă italiene, creând aşa-zisele “falsuri adevărate”: haine de o calitate ireproşabilă, cărora nu le lipseşte decât eticheta firmei pentru a fi veritabile – dacă vi le-aţi cumpărat dintr-un magazin respectabil, probabil chiar alea sunt, înseamnă că între timp s-a rezolvat şi cu eticheta. În fine, cartea este atât de bună încât nu ne-a plăcut numai nouă, ci şi Camorrei, care l-a şi felicitat, în modul ei original, pe autor – l-a condamnat la moarte (încă nu i-a transmis felicitările fiindcă omul s-a ascuns, probabil din modestie).

Volumul “Gomora – cealaltă mafie a Italiei”, apărut la Editura Univers, poate fi câştigat astăzi (more…

În primul rând, vrem să ne cerem scuze faţă de unii cititori pentru că am deschis un subiect aşa sensibil ca bebeluşii (mai exact, ne cerem scuze faţă de cititorii ale căror neveste sau prietene citesc, la rândul, Daily Cotcodac; ceilalţi ne pot citi în continuare pe ascuns, pretinzând, atunci când intră consoarta în cameră şi închid în grabă calculatorul, că stăteau pe un site porno, deci, nimic vinovat).

Sincerele noastre felicitări merg astăzi la 4mall – recent însurat, fără copii, coana Aldehida citeşte revista noastră, deci şi comentariul postat de bărba-su. Prin urmare: 4mall, sincere felicitări, preşuleţul de la intrare e numai al tău! (nu-ţi uita, totuşi, şepcuţa albă, să nu răceşti).

Volumul “Blues pentru o pisică neagră” de Boris Vian, apărut la Editura Univers, merge la (more…

Radu Pircă

Aseară am rămas cu 3 siguranţe funcţionale din patru. A fost începutul unei frumoase aventuri.

Cum spuneam, am rămas doar cu 3 siguranţe. Evident că mut rapid una de la lumină la prize, ca să nu pierd jocul de pe laptop. Soţia se opune totuşi noului look de grotă al apartamentului, aşa că încerc să repar siguranţa stricată (era din aia nouă, din plastic şi cu buton, dar pentru panou de fuzibile – dacă n-aţi înţeles ce vreau să zic, vă explică J într-un comentariu, că el e inginer şi se pricepe). Cât pe ce să reuşesc (secretul meu e că nu-s inginer, aşa că, deşi nu pot explica, mă descurc cu treburile astea), (more…

24 noiembrie
1859 Charles Darwin publică “Originea speciilor”, în care susţine, printre altele, că omul se trage din maimuţă. Teoria nu mai stă în picioare astăzi, pentru că nimeni nu e tâmpit să creadă că un animal poate renunţa la o viaţă de huzur ca să trezească la 6 dimineaţa să meargă la serviciu.

Julius Constantinescu & Radu Pircă

O femeie intră într-un magazin cu un bebeluş într-un cărucior. Nu pare extrem de încântată că trebuie să facă chestia asta – oarecum normal, dat fiind că doar băgatul căruciorului pe uşă a fost la fel de complicat ca parcarea laterală a unui T-34 (la fel de bine am fi putut spune “ca parcarea laterală a unui Matiz”, dar riscam să ne catalogaţi, în mod eronat, drept misogini). Femeia dă să-şi facă cumpărăturile, bebeluşul începe să urle. La cât de tare şi de enervant urlă, ar putea fi achiziţionat de orice forţă armată din lume pe post de armă sonică. Vânzătoarea este însă tânără şi n-are experienţă. “Uite un bebeluş!”, zice, entuziastă, şi se repede să-l alinte, ignorându-i complet pe cei zece clienţi care se pregătesc pentru o lungă aşteptare. Remarca ei denotă de altfel o inteligenţă şi un spirit de observaţie ieşite din comun, dat fiind că întreg ansamblul cărucior-bebeluş e ceva mai mare decât mulţi adulţi (de pildă, decât Ion Cristoiu). (more…

Un motan nu foarte simpatic ajunge, printr-un complex nefericit de împrejurări, într-un canal din care nu se mai poate ieşi. Cu oarecare efort, câţiva trecători reuşesc să-l extragă de acolo şi toată adunătura asta, în frunte cu motanul, pleacă să bea ceva. Motanul se îmbată ca un porc, cogniacul îi ajunge la creier şi, pe cale de consecinţă, dă ortul popii. Şi, tot pe cale de consecinţă, trupul motanului sfârşeşte în canalul din care abia fusese scos, cu puţin timp în urmă.
Asta e, în linii mari, nuvela “Blues pentru o pisică neagră” a lui Boris Vian. Dacă voi aţi înţeles ceva, aţi reuşit să extrageţi o temă, vi se pare că vorbeşte despre condiţia pisicii sau alte chestii de-astea profunde, felicitări – înseamnă că puteţi ajunge profesor la Facultatea de Litere fără probleme, ba aţi putea chiar şi să scrieţi la revista “22”. Ce am înţeles noi din povestirile lui Vian e că omul era puţin zdruncinat, avea suficient umor cât să scrie la noi (din păcate, exact ca Ilf şi Petrov sau Hasek, a murit puţin înainte să ne facem noi blog, în ‘59) şi avea o scriitură sclipitoare.

Puteţi câştiga astăzi volumul “Blues pentru o pisică neagră”, apărut la Editura Univers, punând (more…

23 noiembrie
1859 Se naşte celebru bandit Billy the Kid, un copil obraznic şi prost crescut, la care strigau toată ziua vecinii de pe geam: “Nu ţi-e ruşine? Pleacă şi împuşcă la scara ta, golanule!”.

Julius Constantinescu

Dacă un cititor al revistei noastre va candida vreodată la preşedinţie, ne-ar crăpa efectiv obrazul de ruşine să-l auzim spunând că ultima carte pe care a citit-o e “Cărtărescu” (ne place să credem că cititorii noştri ar avea măcar tăria să recunoască faptul că au citit etichete de whisky, în loc să umble cu rahaturi de-astea). Ca să prevenim situaţiile de genul ăsta, de mâine vom relua concursul Vrei să fii tocilar? şi vom oferi zilnic cititorilor noştri, împreună cu Editura Univers, cărţi un picuţ mai bune decât “Cărtărescu”. Bineînţeles, noi nu vă putem garanta că veţi ajunge vreodată la Cotroceni; în schimb, dacă o să vă întrebe vreun moderator care e ultima carte pe care aţi citit-o, măcar o să-i puteţi da un răspuns inteligent: “Soljeniţîn!”.
(more…

Julius Constantinescu

Sâmbătă la prânz, pe Schitu Măgureanu, parchez vizavi de Bulandra, pe colţ, în dreptul unui hotel prăpădit înghesuit într-un bloc venerabil. Din hotel iese prompt o duduie, se propteşte în faţa maşinii şi-mi ordonă să nu parchez acolo, că e rezervat. Deschid geamul şi-i spun că nu există nici un semn, aşa că, dacă vrea să-mi mut maşina, să poftească să-mi arate un contract. “Imediat”, zice duduia, şi dispare înăuntru.

Joacă la cacialma, bineînţeles că n-are nici un contract – am parcat pe colţ, unde oprirea e interzisă (more…