10 martie

1952 Generalul Fulgencio Batista preia puterea în Cuba, arătând că visul sud-american nu e doar un mit. După cum se ştie, visul sud-american constă în aceea că orice copil, oricât de sărac, poate ajunge într-o zi dictator.


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Evenimentul zilei de ieri

Julius Constantinescu

14 noiembrie
565 Moare împăratul Justinian. În timpul revoltei Nika a fost la un pas să abandoneze puterea şi să fugă din oraş, fiind salvat doar de acţiunea energică a împărătesei Teodora. Probabil că ajuns să regrete că n-a fugit, pentru că aşa n-ar mai fi fost nevoit s-o audă toată ziua pe nevastă-sa spunându-i: “Dacă nu eram eu, ajungeai vai de capul tău”.

15 noiembrie
1956 Are loc premiera primului film al lui Elvis Presley, “Love Me Tender”, o poveste de dragoste cam siropoasă. Mai târziu, Elvis va juca şi în filme mai bune, în care va interpreta rolul unui liceean pe care colega Dana îl place pentru caracterul lui frumos, nu pentru că zdrăngăne la chitară cântece pe care nu le ştie nici dracu’.

16 noiembrie
42 î.Hr. Se naşte Tiberiu, cel de-al doilea împărat al Romei. A administrat bine imperiul şi a fost un tip cumpătat, la moartea sa lăsând visteria imperială plină. Noroc că l-a numit succesor pe Caligula, că altfel se alegea praful de reputaţia lui de titan sângeros, dement şi pedofil.

17 noiembrie
1755 Se naşte Ludovic XVIII, primul rege al Franţei de după Revoluţie. A avut o singură întrerupere în cartea de muncă, în 1815, în timpul revenirii lui Napoleon de pe insula Elba.

18 noiembrie
1497 Bartolomeo Diaz descoperă Capul Bunei Speranţe – numit aşa întrucåt, pentru a ajunge la el, trebuia să speri că o să scapi mai întåi de piraţii de pe coasta de vest a Africii.

19 noiembrie
1600 Se naşte Charles I, rege al Angliei decapitat în 1649. Din avantajele monarhiei: regele a murit cu demnitate, fără să acuze sistemul ticăloşit al monarhiei parlamentare, să ţipe că membrii Parlamentului sunt corupţi şi să-i cheme pe toţi ţăranii la referendum în ziua execuţiei.

20 noiembrie
1910 Moare cunoscutul compozitor rus Lev N. Tolstoi, autorul celebrei compoziţii “Sonata Kreutzer şi alte povestiri”.

LATER EDIT:
La miezul noptii, cel mai bun text scris de Mogul pana acum pentru Daily Cotcodac, despre copilaria din Bariera Vergului.

14 Responses to “Evenimentul zilei de ieri”

  1. Arsulici Says:

    In 1649 sistemul parlamentar englez era mult mai eficient decit al nostru si reusea sa decapiteze tiranul, desi nu era alcoolic… Oare englezoii aia erau tot 322?

    Bietul Elvis, in loc sa aiba o viata de apoi linistita, in rai, s-a trezit ca o oarecare zina i-a spus „surprizaaaaaaaaaaaa” si l-a luat de barbat big grin

  2. N.A. Says:

    Si ca veni vorba de pirati… ce mai face don’doftor? big grin

  3. Ciprian Says:

    Vetaaaa, mi-ai stricat chiuvetaa Sa strigam Vetaaaa …

    Bubulina, gospodina Iti gateste pana cand cade lumina …

    Danseaza baba, nu mai joaca hora-n sat! Vrea boogie-woogie, Si pe mos il lasa lat!

    Tanta face sport, Make-up si turism la cort! Are angajati, Trei femei si doi barbati! Citeste mult, Ca tasu-i cult! Bea sprit cu nesat, Vara-i rasa la subrat!

    E un mare cantaret… Elvis de-ar fi stiut s-ar fi facut strungar.

  4. sendroiu Says:

    @NA: am ajuns!
    precizez pe aceasta cale ca julius s-a oferit chiar sa ma ia de la aeroport. De fapt, ar fi fost culmea sa ma lase sa vin din Africa ecuatoriala si sa ma ia piratzii de la otopeni, cu taxiul …

  5. Arsulici Says:

    @sendroiu
    Daca dateai un semn, te asteptau admiratoarele, ai fi avut chiar de ales in care masina sa te urci…

  6. marian Says:

    ,, titan sângeros, dement şi pedofil”…probabil s-o fi nascut in cartierul Titan sau a lucrat pe la statia aia de metrou…ma rog, tu stii mai bine, ca stai prin apropiere.

  7. N.A. Says:

    @sendroiu – Ooooo, bun venit, dom’doftor!!! Chiar asa, vorba lui Arsulici, macar cu si-la-vara-cald si tot iti faceam o primire demna de vreo mare personalitate! organizam o parada, un show de majorete, ceva! big grin

  8. sendroiu Says:

    da’ de ce sa ma ashtepte mai multe masini? ca nu ma clatinam chiar asa de tare ?!

  9. lulu Says:

    @sendroiu
    Te clatinai de la vapor sau de la “vaccinul” primit in avion? Sau ai adus un virus nou: pirateasca gripa?
    @Arsulici
    Simt in glasul tau o unda de gelozie, sau mi se pare mie? happy

  10. Ciprian Says:

    @Sendroiule
    Acum, in primul rand: Bine ai venit!, Apoi, in al doilea rand desigur: Cand pleci sa-l iei si pe Ze Kalanga, poate ii dai si un ghiont cand ăţi fi doar voi pe punte, că tot se lauda ca el stie sa inoate pana pe fundul oceanului si inapoi chiar.

  11. Arsulici Says:

    @lulu
    m-ai prins

    @sendroiu
    Mai multe masini nu pentru ca te clatinai, ci ca sa fie oferta mai mare decit cererea, si, astfel, sa ai de unde alege big grin

  12. Şi la vară cald Says:

    N.A.
    Noi două: echipa de majorete “Doi şi-un sfert”! rolling on the floor

  13. sendroiu Says:

    oricum, eu am vazut mai multe masini happy
    ca nu veneam direct din angola ci din rijeka, croatzia, unde am facut o cura de readaptare de vreo 6 zile (au doo vinuri marfa: babici si dingaci)
    asa ca am aterizat la bucuresti perfect readaptat happy

  14. ovx Says:

    Bai, v-a citat Ciutacu, dar n-a spus de unde a luat informatia:

    http://www.ciutacu.ro/articol/scurta-lectie-de-istorie-azi-demnitatea/

Leave a Reply

Subscribe to Comments?

 

Follow me

 

 

Editura Trei Îl susţin pe Daniel Răduţă


Echipa

Top 5 DailyCotcodac

1. Drama unui şobolan de tarabă cam stresat
2. 10 motive ca să-ţi bagi cardul undeva
3. Cum mi-am făcut un nume în fotbal
4. Cele mai frumoase întrebări puse de femei
5. Cronica unei morţi aranjate

Ultimele comentarii

    • Andrei: Doar in Dristor nu mai gasesti saorma de la Dristor.
    • Simona Tache: @valyum: Să ştii că noi, aici, în Berceni, la Mall, avem şi şaorma de la Dristor! Pe bune! Altceva?:D
    • mifty: @4mall: ok… eşti terorist. şi dacă mă uit aşa, din 3 sferturi… ai faţă de mahomedan…...
    • 4mall: @mifty: nu ma, doar chel!
    • mifty: @4mall: mie îmi pari infanterist!!! >:P


CATEGORII

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

ARHIVA

Fii atent!


apasa acum