Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Căutătorii de ceafă de porc

Julius Constantinescu

Feliată corespunzător şi ambalată în caserole albe de celuloză, ceafa de porc reprezintă unul dintre cele mai populare sortimente de la raionul “Carne” al oricărui hipermaket. Pe lângă un bogat conţinut caloric, ceafa de porc prezintă şi avantajul că se combină excelent cu piperul, usturoiul, ienihabarul, cimbrul sau coriandrul, preparându-se astfel felurite mâncături extrem de apreciate de către mase largi de consumatori.

Datorită faptului că este gustos şi uşor de preparat, sortimentul “ceafă de porc” se adresează atât familiştilor, cât şi nefamiliştilor, putând fi servit de familii compuse din 5 sau 10 membri, dar şi de către holtei convinşi, fete bătrâne, studenţi sau văduve. De asemenea, ceafa de porc se poate consuma la fel de bine duminica sau în timpul săptămânii, la masa de prânz sau la cină, acasă, la restaurante şi la picnicuri cu prietena sau organizate în grupuri mai mari, cu prietenii sau colegii de serviciu.

Toate aceste motive fac, implacabil, ca sortimentul “ceafă de porc” să se epuizeze rapid din galantare. Spre seară, raionul “Carne” al hipermarketurilor devine scena unor înfruntări mai puţin elegante, care n-ar putea fi văzute niciodată la raioanele “Cosmetice” sau “Hârtie iginenică – şerveţele de masă”. Cetăţeni de diverse categorii sociale şi pregătire profesională îşi dau brânci fără nici un fel de jenă, călcându-se pe picioare sau aruncându-şi cuvinte grele, unele dintre ele inspirate chiar de tăbliţele pe care sunt trecute numele felurilor de carne comercializate la raionul respectiv – “Porcule!”, “Vită încălţată!” sau “Unde te-mpingi aşa, berbecule?”. Aplecaţi deasupra frigiderelor, domni spătoşi, cu mustăcioare tip “sindicat”, gospodine vânjoase şi asudate, domnişoare suple ce poartă pantaloni la modă, cu talie joasă, ochelarişti delicaţi sau puşti durdulii, care urlă din zece în zece secunde: “în stânga, mamăăăă!”, scormonesc febril în marea de caserole albe în căutarea unei porţii de ceafă de porc dezosată, rătăcită eventual printre caserolele ce conţin alte părţi, mai puţin nobile, ale porcului, cum ar fi cotletele, şniţelele, pulpele sau muşchii.

Chiar şi atunci când reuşesc să găsească o caserolă cu ceafă de porc, clienţii pot întâmplina unele neplăceri; de pildă, să constate că nu o pot pune în coş cu tot cu cetăţeanul care o ţine strâns de partea cealaltă şi care pretinde că el a pus primul mâna pe ea.

36 comentarii la “Căutătorii de ceafă de porc”

  1. 1. Şi la vară cald a spus:

    … nu o pot pune în coş cu tot cu cetăţeanul care o ţine strâns de partea cealaltă şi care pretinde că el a pus primul mâna pe ea.
    Te-au biruit şi de data asta, Julius!
    Tot shaorma-i baza! winking

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. http://www.tahemet.blogspot.com/ a spus:

    Păcătosule, a început postul crăciunului!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. Anna a spus:

    Ca toate luccrurile satatoase, postul poate incepe de luni.Eventual lunea urmatoare…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. DragosI a spus:

    Ce post, daca nu era 12:30 ma duceam la cumparaturi ca mi-ai facut o pofta de m-as bate cu juma de magazin pentru o ceafa buna… “la restaurante şi la picnicuri cu prietena sau organizate în grupuri mai mari, cu prietenii sau colegii de serviciu.”, de ce atat de serios, nu uita de o manea ascultata de colegul de inghesuiala la picnic…tongue

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. Arsulici a spus:

    mmmmmmmmmmmmmmmmmm
    Un articol deosebit de interesant, am inceput sa salivez pe tastatura…..
    Si cred ca m-am ingrasat 500 gr doar citind acest articol big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. Ciprian a spus:

    Daca e asa de rara ceafa de porc, de ce nu se vinde la uncie, sa aiba sansa fiecare cefalopag la cate o firimitura? Balenele cu strampi si rechinii obezi cu lantoaie la gat tot cu delicatese din astea se indoapa si se plang apoi ca ei nu inteleg cum de s-au ingrasat suta de kile, ca doar ce au ciupit cate ceva la masa…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. Căutătorii de ceafă de porc » visurat.ro a spus:

    [...] din 5 sau 10 membri, dar şi de către holtei convinşi, fete bătrâne, studenţi sau văduve. more De la Julius citire Niciun comentariu X1_AdParams = { 'pub' : '560302451683403', 'site' : [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. Bogdan Epureanu a spus:

    Articolul asta era in draft din perioada comunismului si acum i-ai dat publish sau cum? Ca altfel eu inca nu am vazut cazuri de genul. tongue

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. N.A. a spus:

    Cah! as putea trai linistita fara cefe si alte parti porcine…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. JULIUS a spus:

    @Bogdan Epureanu: pe vremea lui Ceau nu prea exista raionul “Carne”; poate cel mult erau raioanele de tacamuri de pui sau creveti vietnamezi

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. karmapolice a spus:

    yuks..nu maninc porc deloc…gross

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. Cata a spus:

    la un popor cu o alimentatie asa sanatoasa ca noi se adevereste vorba ca cea mai buna leguma este porcul. big grin Pe vremea plumbuitului nici nu stiam ca porcul are ceafa. Stiam doar de adidasi, si aia din auzite … laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. unmihai a spus:

    la ceafa de pui nu era inghesuiala?
    @Bogdan Epureanu
    pe vremea lu’ Ceau raionul de ceafă de porc era la ţară în coteţ iar ceafa de porc era chiar la purtător (recte porcul din coteţ)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. Arsulici a spus:

    Dintre toti pestii, cea mai buna pasare tot porcul ramine…. big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. Şi la vară cald a spus:

    @Bogdan Epureanu
    Nu-l asculta pe Julius. Era raion de carne, dar noi, find un popor care ţinea la sănătatea lui, nu ca acum, găseai acolo doar “adidaşii” porcului, restul mergând la export, să moară alţii din cauză de colesteroale şi trigliceride…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. VaSile a spus:

    Si uite asa Julius si-a rezolvat si masa de Craciun… laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. sixtyniner a spus:

    Totuşi, nu înţeleg ce e ienihabarul. Nici dexonline nu ştie: http://dexonline.ro/search.php?cuv=ienihabar
    O fi vorba de ienibahar? Habar n-am.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. elena a spus:

    dupa ce am ris cu lacrimi citind posturile mi-am adus aminte de o faza din tinerete cind tot asa era postul craciunului si raposata soacramea a gatit fasole de post si vine cumnatameu si zice ofensat : ce mincare e asta undei carnea??? dupa care soacramea da o fuga la magazin si vine cu o bucata de ceafa de porc afumata .acu amintindu-mi mi-a lasat gura apa.nu puteai sa scrii si tu altceva ca da lumea in ulcer citind

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. Ciprian a spus:

    @Elena
    Ce oameni,nici nu a inceput bine postul ca deja va plangeti de pofte..
    De asta nu merge nimic in tara asta.. ehee

    @sixtyniner
    Ce rautacios esti! big grin Dar si “ienihabar” este de o vreme destul de uzitat.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. 20. elena a spus:

    @ciprian nu tin post in mod specia decit cind banii se imputineaza da trebuie sa recunosti ca asa delicatesa merita atentie indiferent de anotimp

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. 21. sebra a spus:

    Bre Julius, e post, ce Doamne iartă-mă, te-a apucat să vorbeşti de funie în casa spânzuratului?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. 22. Ciprian a spus:

    @Elena
    Sincer, mie din contra mi se pare costisitor sa tin post. Nu-mi permit sa tin post, iar chestiile astea vegetale (pateuri, salamuri, cascaval si ce o mai fi) nu le sufar.

    Cu exceptia caltabosilor (dezgustatori) pap orice preparat din carne de porc.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. 23. Dan Ciulea a spus:

    asta e articol cu tenta politica, faci cumva referire la lupta ptr presidentie?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. 24. M3bis a spus:

    @Dan Ciulea
    Nu. Că atunci vorbea despre ciolane, nu despre ceafa de porc.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. 25. N.A. a spus:

    @Dan Ciulea – Hahahahaha, just! L-ai dibuit!
    @M3bis – Incerca sa fie mai subtil..

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. 26. Ciprian a spus:

    @M3bis
    E posibil sa aiba dreptate si Ciulea, ca oricum nu se explica de ce a plecat Cozmanca din PSD. S-o fi certat cu Nastase si Hrebenciuc la rand la carmangeria Parlamentului pe tema motiunii Efectul cefei de porc afumate asupra impozitului forfetar.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. 27. zamolxis a spus:

    Gata! Stiu cu cine votez! (macar pe ftw) happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. 28. Ioana a spus:

    Ca sa fiu putin critica… ti-a scapat mana pe taste.. e “ieniBaHar”, nu “ieniHaBar” laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. 29. Carmen a spus:

    Unde anume e partea anatomica a porcului numita “snitele”?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. 30. Florian a spus:

    Ce bine că porcul este sursa atâtor şi atâtor bunătăţi – ceafă la grătar, slăninuţă afumată, carne prăjită şi păstrată în untură, şorici, cârnaţi preparaţi după fel de fel de reţete, pulpă sau ciolan afumat, jumări, piftii, lebăr, caltaboş, tobă, câte şi mai câte. Până la Crăciun, Julius are timp să îi fericească pe cei care ţin post cu cele mai strălucitoare dovezi ale sadismului cu care ne-a obişnuit.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. 31. Ciprian a spus:

    @Florian
    Eu as fi inceput enumerarea cu savurosul şorici, urmat apoi cu o pomana a porcului servita omeneste cu mamaliguta si varza murata si stropita din belsug cu vin rosu sec.
    Si drobul din ficat de porc cred ca l-ai sarit, preparat fie sub forma de mici chifle invelite in prapur sau pus in tava precum sulul de placinta, cu un ou fiert la mijloc si putin piperat, sa te indemne la inca un pahar de vin.
    Sa nu uitam nici rasolul cu hrean sau răciturile (piftie) usturoiate.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. 32. japo a spus:

    printre “ochelaristii delicati” care trag porcu’ de ceafa sa inteleg ca te numeri si tu? ca prea e cu naduf articolul tongue
    desi nu stiam ca e asa lipsa-n galantare la noi, acolo. ..
    p.s. m-am hotarat sa-mi schimb id-ul in “ienihabarnam”. da’ poza cum pot sa mi-o schimb?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  33. 33. Bear Grylls a spus:

    @Ciprian:Jos colesterolul!!Nu doare cand il ai pe vene si artere,dar poti ajunge in carucior din cauza lui.
    @Japo:Iti poti schimba poza cu cea a soacrei,daca o ai.Daca nu,merge si Minodora la Maxim.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  34. 34. Florian a spus:

    @Ciprian
    Faci de râs întreaga Moldovă, măi cinstite fiu al Bârladului. Păi unde ai mai auzit tu de tradiţionala pomană a porcului, fără o ţuică fiartă înainte de începerea ospăţului?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  35. 35. Ciprian a spus:

    @Florian
    Pfff… Am uitat.
    La Ispas pana si porcul ia o gurita de rachiu de cazan. Sa moara si el cu sufletul impacat.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  36. 36. Daily Cotcodac »  23 August, acum şi de 1 Mai a spus:

    [...] e urât să vă luaţi de nişte femei care totuşi ţin în spate aproape singure producătorii de ceafă de porc şi de [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • JULIUS: @Stephanie: tu ești tânără.
    • Rushenne: Incerc si eu. Mai obiectiv, mai subiectiv, uneori mai detaliat asa: cand sa dati mai incet, cand pe mute...
    • Cms: @Adriana Popescu: Da! :P @sebra: Aveţi încredere în Rushenne în continuare! ;)
    • Adriana Popescu: @Cms: Nu vrei sa-ti ranesc sentimentele, nu-i asa? :D @sebra: Rushenne e la profesionisti, precum...
    • sebra: @Adriana Popescu: În tine avem încredere! Mai citim şi comentariile lui Rushenne înainte.;)


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac