Concursuri

Câştigătorul de azi este…

Dacă v-am fi întrebat teorema lui Pitagora, aţi fi dat din colţ în colţ; în schimb, identitatea adevăratului asasin al lui Kennedy nu vă pune nici un fel de probleme. Ne bucurăm să aflăm asta, înseamnă că ştiţi că traficul nostru real este undeva în jur de un milion de unici pe zi şi că, dacă nici un counter nu arată asta, este doar pentru că suntem victima unei conspiraţii mondiale puse la cale de oculta internetului.

Şi acum, să mânărim şi noi ceva, să nu rămânem de căruţă. Am fost tentaţi să-i oferim cartea de astăzi lui Arsulici, care ar fi câştigat pentru a treia oară premiul şi, astfel, ar fi intrat definitiv în posesia lui (nu ştim dacă v-am pus la curent cu acest detaliu al regulamentului; oricum, acum ştiţi). De asemenea, Pisica Turbată a fost, pentru a doua oară, foarte aproape de a câştiga. Ambilor le decernăm sincerele noastre felicitări.

Felicitările simple merg la Traian, căruia ne gândim să-i facem cadoul prima ediţie de Vaslui a revistei Playboy.

În fine, cartea “Marilyn Monroe, ultima zeiţă” merge la Night, pentru comentariul: “Nu ai curaj să pui şi varianta corectă – CIA”.
Felicitări, domnule Night, dacă ar fi mai mulţi ca tine, guvernul mondial nu ar mai avea curajul să facă toate măgăriile din lume!

Share:

10 comments

  1. delly 29 November, 2009 at 21:43

    M-am scarbit deja sa strig “Hotii!”, eu meritam sa castig, chiar daca nu aveam nici un comentariu la articol, dar am avut niste idei foarte interesante pe care le-am tinut numai pt mine…

  2. sebra 29 November, 2009 at 21:52

    @delly,
    Fix asta-i spuneam şi eu lui Julius,dar i-am zis pe facebook.
    Şi asta nu-i tot!După ce că l-am ajutat azi să-şi ferilizeze culturile,nu m-a plătit decât cu 40 de firfirei din ăia :(((((

  3. delly 29 November, 2009 at 22:10

    @sebra, asta ne este multmirea…Eu l-am indemnat sa-si faca cont de facebook si acum farmeaza fericit, fara sa-si aduca aminte de cadavrele pe care a calcat…

  4. Andrei B. 29 November, 2009 at 22:35

    urat din partea tiranului sa nu imi dea mie premiul , ca la ce comentariu am bagat , mai bine tineam ca delly ptr mine lucrul ala si nu mai mai chinuiam sa scriu. Nici macar aproape de premiu nu am fost , nici o mentiune nimic , foarte urat , nu degeaba e TIRAN

  5. pisica turbata 30 November, 2009 at 03:15

    ehe…de la felicitari simple am trecut la sincere felicitari 🙂 bun!

  6. Traian 30 November, 2009 at 05:59

    Va dau in judecata !!! Ati trucat rezultatele la freimul 15,(3) !!!!!!! Mogulilor !!!!!!!!!

  7. elena 30 November, 2009 at 12:05

    acu spui ca trebuie sa cistigi concursul si eu care asteptam pe mail sa-mi spui cind primesc cartea vai vai ,rusinica bre asta dpa ce trebuie sa fac intelegeri cu fiimea ca impartim acelasi computer,ca sa pot sa scriu la tine pe blog.

  8. elena 30 November, 2009 at 12:07

    hait iar am facuto de oaie iar am sarit litere in text. nu-mi mai fa emotii ca gresesc la scris

  9. Florian 30 November, 2009 at 14:41

    Juriul măgăruşilor de pretutindeni, întrunit în sesiune extraordinară, a hotărât în unanimitate următoarele:
    1. Respectând cu sfinţenie tradiţia, Tiranul a mânărit din nou concursul. Pentru modul strălucit în care a ridicat arta măsluirii la rang de virtute, i se acordă titlul de Mare Maestru al Lojei Alba – Neagra.
    2. Adevăraţii câştigători ex aequo ai concursului sunt Pisica turbată şi Ciprian (pentru varianta 3). Celor doi câştigătoti li se acordă câte un premiu virtual, după cum urmează:
    – Premiul pentru Pisica turbată: @};-
    – Premiul pentru Ciprian: ~O)

  10. N.A. 1 December, 2009 at 01:56

    @delly – Brava, exact asta vroiam sa-i zic si eu tartorului de Julius. Nu e corect ca cei ce n-au participat sa nu castige nimic! Oare ei nu sunt oameni? Unde-i dreptatea? Un sincer “Huo!” juriului!
    P.S. @Florian – Si tie!

Leave a reply