Aventurile bravului soldat Julică

Un profesionist al dulciurilor

Julius Constantinescu

De când am reclama aia la Joe pe site, mă abordează diverşi amici: “Mă, când dai şi tu o pungă de Joe?”. Când o să vedeţi bani de la Copos, mă, atunci o să vedeţi dulciuri de la mine! Eram student şi sor-mea aia mică avea patru ani, orăcăia lângă mine şi io mă îndopam cu prăjiturile ei, explicându-i, cu botul plin de bezea, că e caca, se strică la burtică dacă mănâncă prăjituri. Adică nu i-am dat soră-mii, pe care o iubesc ca pe ochii din cap (aţi văzut, n-o lăsam să se strice la burtică), şi vă dau vouă!

Când am vrut să mă las de fumat, în facultate, intram la Croco şi-mi luam două farfurii de prăjituri, costau cât trei pachete de Carpaţi de Sfântu’. A trebuit să mă apuc din nou de fumat, că într-o săptămână dădeam faliment (plus că acum eram cu Elvis pe insula aia).

După ce-am terminat facultatea, am dat în boala cu Finetti. Mâncam un borcan de 400 de grame pe stomacul gol, boram şi apoi terminam al doilea borcan. Umpleţi un bazin olimpic cu ciocolată şi daţi-mi o linguriţă! A doua zi, o să mă găsiţi lingând pereţii bazinului!

Aşa că, dacă vreţi să câştigaţi ăia 1.000 de euro de la Joe pe www.indraznestesitu.ro pentru povestea voastră plină de curaj, încercaţi să-mi şutiţi mie dulciurile de sub nas! Eu vă urez succes, dar vă previn că nici Hercule n-a reuşit, s-a întors cu coada între picioare: “Bre Eurystheus, n-au reuşit să-i fur dulciurile lui Julică, dă şi tu ceva mai simplu”. “Bine, mă, adu-l pe Cerber încoace şi hai să terminăm povestea, că şi-aşa ne-am lungit”. Nu ştiaţi, nu? Normal că nu ştiaţi, au scos-o ăştia, să nu-l facă de cacao pe semizeu.

PS: M-am uitat puţin la componenţa juriului. Băi frate, cine sunt ăştia, alde Andi Moisescu? Fac pariu că, dacă îi iau la un mâncat de dulciuri, îi bag sub masă pe toţi!

Share:

19 comments

  1. warlock 15 October, 2009 at 15:59

    Iulica … tre sa arati si cicatricile de la lupta cu dulciurile… La mine aceasta lupta mi-a generat bataturi … in special una mare si groasa prin jurul partii abdominale … Unii zic ca e monument in cinstea eroului cazut la datorie … dar eu stiu ca este urma luptelor indelungate duse cu rafinatele creme din cele mai bune prajituri din cofetarii 😛

  2. Ciprian 15 October, 2009 at 16:19

    Ma bucur cand nu trebuie sa comentez ca sa castig ceva. Fiindca m-am obisnuit sa nu castig, normaaaaal. Sunt mult mai relaxat, stiut fiind ca ceilalti cititori comenteaza numai pe subiect si citesc exclusiv doar insemnarile.
    Si acum urmeaza sa impartasesc propria experienta. Noi nu avem pe aici bazine olimpice de inot, dar nunti se fac cu siguranta dinainte de a ma naste eu. Aveam vreo patru ani si neavand cu cine sa fiu lasat acasa, am fost imbracat ca un pinguin si tarat la o nunta, la o vara de-a verisoarei varului lui mama, Aurel. Si era nunta intr-un cort intins in fata casei si toti nuntasii majori beau si se distrau, iar noi copii inchisi cu cheia intr-o bucatarie. Tata a avut grija sa gust ceva lichioruri de ciocolata inainte de a ma inchide si spre bucuria mea nu am adormit odata cu ceilalti ţânci, asa ca de plictiseala, si ce plictiseala.. m-am apucat de urcat pe mese (de mic aveam tendinta de a ma da in stambă) si m-am apucat de cotrobait prin dulapuri. Nu mare mi-a fost bucuria, ci imensa, mai mai ca lesinam de extaz, cred ca atunci am avut si prima erectie :)), cand am descoperit ca neghiobii m-au inchis in camera cu dulciuri, tortul cu 3 etaje, platouri intregi frumos ornate.. Si am inceput sa gust. Si-au amintit ca nu au tort la nunta si cand eu revenit in bucatarie, m-au gasit intins pe masa, din pinguin devenisem urs polar, ca eram tot manjit cu frisca, si uitandu-ma in sus, spre Doamne Doamne, repetam ca un dement.. Da Doamne sa incapa si bucatica asta.Pliiiiizz.

    O alta intamplare cu dulciuri, a fost pe la 6 ani, cand am tabarat pe pungile cu cadouri pentru Craciun. Trei ore nu m-am lasat, de data asta acompaniat de fra’miu, pana nu am lins si fiecare centimetru patrat de staniol. Toata operatiunea s-a incheiat pe la ora 12, la 15 a venit tata de la munca si ne-a gasit plini de bubite pe fata, facusem o intoxicatie pe care am purtat-o mandri vreo 10 zile.

    De atunci mananc cu moderatie, zilnic, minim 2 batoane de ciocolata. Ma mai enerveaza unii cand imi reproseaza sa nu ma mai indop ca o sa ajung in coma. Nu stiu ei ce dulce poate fi coma. Mnea mnea.. ma duc sa-mi iau tainul de dulciuri.. ca am inceput sa salivez fara incetare.

  3. Tweets that mention Daily Cotcodac »  Un profesionist al dulciurilor -- Topsy.com 15 October, 2009 at 16:28

    […] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC, Oana Portase. Oana Portase said: :))))) ciocolata – viata mea!!! RT @JuliusDC Un profesionist al dulciurilor http://bit.ly/2TEka6 […]

  4. Andrei B. 15 October, 2009 at 17:13

    @Ciprian

    Nici nu vreau sa imi imaginez ce s-a intamplat dupa ce ai mancat tortul, cred ca te-au pus pe tine pe farfurie si cu o artificie in gura ca sa dea bine pe caseta :))

  5. karmapolice 15 October, 2009 at 17:57

    I dare you!

  6. Miorlaupufos 15 October, 2009 at 18:14

    Realizez ca tu ai fi in stare sa-ti maninci singur tortul de nunta, in timp ce aranjezi cu nasul sa se fure mireasa si sa-ti fie adusa inapoi dupa ce-ai lins platourile.

  7. Ciprian 15 October, 2009 at 19:27

    @Andrei B
    Nu stiu ce mi-au facut. Partea asta nu mi-au povestit-o. Ori li s-a rupt lor filmul, ori m-ar putea şoca finalul. Bine ca sunt in viata.

  8. lulu 15 October, 2009 at 19:41

    Nenea Julica, nenea julica!!! Sa stii ca mie nu imi plac dulciurile, asa ca daca va fi cazul vreodata te voi lasa sa mananci si portia mea de bezea :)))). In schimb indraznescsieu sa-ti cer o favoare: roaga-i si tu pe cei de la Joe sa coloreze pozele juriului ca sunt taaaaare curioasa daca domnu’ cel inventiv(???) are ochii verzi sau albastri.
    PS Si daca tot vorbesti cu ei, spune-le, te rog, sa mai lucreze la poza lui Moisescu, ca e a naibi de indecenta. I se vede marul, ce Dumnezeu!

  9. Şi la vară cald 15 October, 2009 at 20:35

    Iar ne dai teme pentru acasă, ce naiba! Io-te, n-o să scriu nici o povestioară haioasă pe chestia asta, ci o să vă povestesc cum am lins io capacul de hârtie cerată al unui borcan în care se afla sodă caustică. Îmi zisese o idioată că acolo-i zahăr candel, şi cum eram înnebunită după dulciuri, după ce l-a pus mama bine, pe bufet, să n-ajung la el, am aşteptat s-o văd că-şi intră în transa domestică a fiecărei după-amieze, m-am dat uşurel jos din pat, am tras un scaun lângă bufet, am luat borcanul cu “zaharicale” şi, văzând că nu reuşesc să-i rup hârtia, i-am lins-o până când am simţit că buzele îmi acoperă ochii, după care nu mai ştiu decât ce mi-au povestit alţii. E suficient să aflaţi că de atunci nu prea înghit orice. Nici la propriu, nici la figurat! Nici măcar concursul ăsta pe o temă dată! 🙂

  10. ce-apa.nova 15 October, 2009 at 22:05

    Ne-am hotărât noi – părinţi responsabili ! – să nu ne otrăvim odrasla cu dulciuri, aşa că la 2 anişori habar n-avea ce e aia ciocolată. Noi, în schimb, stăteam buluciţi la uşa cămării şi nu ne dădeam rând, înfruptându-ne din ciocolăţile primite cadou de aia mică, pe care le escamotam cu dibăcie, înainte de a-şi da şi ea cu seama despre ce era vorba. Odată însă, ne-a surprins cu boturile mînjite de “fructul oprit” şi ne-a întrebat, candidă, ce e aia. Am dat-o cotită şi i-am spus că e o …prostie. Nu mică ne-a fost jena când, pe genunchii lui Moş Crăciun, întrebată fiind ce-şi doreşte, a răspuns, sfioasă, că nu vrea decât…o prostie. Ne-am umplut de penibil – noi, ca părinţi, şi Moşul, ca Moş…că nu prea ştia cum să facă faţă unei cereri atât de neobişnuite… Aşa că, luaţi aminte, mame, taţi : copiii nu vi-i frustraţi, că riscaţi – când or fi mari- să se facă…cofetari ! Azi mănâncă ciocolată, de parc-ar fi…posedată !

  11. Vick 16 October, 2009 at 00:29

    Julica, eu vad bani de la Copos de doua ori pe luna, ca-i sefu meu ‘al mare.
    Asa ca scoate dulciurile!

  12. Ciprian 16 October, 2009 at 01:13

    @Vick
    Norocoaso, cred ca de azi ai devenit muza pentru Julius. Cu.m o sa inceapa el textele.. “Daca nu esti Arsulici, cumnatul ce se pisiceste cu sor’mea sau Vick, bunaciunea cu care bilunar Copos isi imparte banii, atunci sigur esti interesat sa castigi un premiu la VSTF?… ”
    Ia zi @JULICA.. sunt un vizionar, nu?:))

  13. N.A. 16 October, 2009 at 11:49

    Hm, si eu bag in mine tone de ciucalata si dulciuri chiar si-n fata ploduletului meu de 1 an jumate, care e saracul foarte intelegator si stie ca bebeii nu papa asa ceva, ca nu e bun, doar oamenii mari. Si chiar ma crede! I-am dat o data, de curiozitate, sa lincaie inghetata si s-a strambat ca e “ece” si n-a mai vrut (in timp ce papa destule alte chestii de la frigider, deci “eci”)
    Da’ ma gandesc ce s-o intoarce roata peste vreo 60 de ani cand o manca in fata mea tot felul de bunatati si mi-o spune ranjind pervers “nu e bun, caca, mosii nu papa asa ceva”

  14. sebra 16 October, 2009 at 12:16

    Bunicul meu organizase o colăcime(colăcimea este obiceiul prin care finii vin cu colaci la naşi şi având fini mulţi,vreo 40 şi ceva ,o făcea în mai multe etape, că altfel nu încăpeau toţi în bătătură).Unul din fini ,băiat fin ce se ajunsese domn la oraş,pe lângă colacii de rigoare a adus şi un cornet mare de bomboane mărunţele, colorate.Bomboane pe care le-am primit eu să le împart frumos cu sor’mea.Ea nefiind acasă,m-am pus conştiincioasă şi le-am dat pe din doua,una mie una ei şi tot aşa.Sor’mea întârzia,aşa că după ce le-am mâncat pe ale mele,am refăcut operaţiunea de împarţire că doar nu ştia sor’mea câte bomboane adusese finu’,una mie una ei..una mie ei…Operaţiunea am mai făcut-o de câteva ori până când din tot cornetul ăla mare n-au mai rămas decât vreo 10 bombonele.Pe care le-am dat frumos iar pe din două şi i-am pus partea cuvenită lui sor’mea pe o farfurioară,să vadă şi ea ce cumsecade a fost finu’Marcel.A strâmbat din nas şi mi le-a dat mie.Le-am mâncat cu conştiinţa încărcată cred ,pentru că de atunci nu am mai pus gura pe aşa ceva.

  15. Florian 16 October, 2009 at 12:57

    Or mai fi existând pe lumea asta sugari plângăcioşi care-şi supun mamele la teste de anduranţă, dar din câte mi s-a povestit eu aş fi câştigat detaşat Nobelul, dacă s-ar fi inventat şi secţiunea asta. Eu nu mă încurcam ca alţi nevolnici cu o oră – două de mâţăieli, când mă lovea angoasa mă aşezam gospodăreşte pe urlat, trei zile nu mă mai opream decât în somn. Dar şi când adormeam răpus de efort suspinam şi icneam, ca să nu pierd tempo-ul. Urletele erau din ce în ce mai puţin melodioase şi mai răguşite, până ajungeau nişte răgete stinse de măgar pe moarte, dar până nu se împlineau cele trei zile nu mă dădeam bătut.
    Pe când aveam vreo trei – patru luni şi tocmai eram în toiul unui recital, iar ai mei mă lăsaseră în pătuţ şi se retrăseseră învinşi în bucătărie, am primit o vizită. Fratele meu, care avea deja vreun an şi jumătate, atras de timbrul gutural la care ajunsesem, a venit de dincolo să vadă ce maşinărie poate să scoată asemenea zgomote. Fiind un frăţior bun ca pâinea caldă şi profitând că plasa laterală a pătuţului era lăsată, mi-a dat şi mie din bucata de turtă dulce pe care o avea în mână. E drept că nu aveam dinţi cu care s-o mestec, dar fratele meu a fost de mic o fire practică. Mi-a îndesat turta dulce pe gât, aşa cum îndopi o gâscă pusă la îngrăşat.
    Oricât de hotărât aş fi fost să nu întrerup recitalul, n-am reuşit să îl continui cu gâtul înfundat de turtă dulce. Tăcerea care s-a lăsat brusc peste întreaga casă a fost atât de nefirească, încât ai mei au venit din bucătărie în fuga mare, să vadă minunea de la Maglavit. In loc de asta m-au găsit pe mine, vânăt la faţă şi umflat ca un broscoi.

  16. Florian 16 October, 2009 at 13:01

    @N.A.
    Hm, m-ai pus pe gânduri. Din ultima frază înţeleg că eşti ameţitor, tulburător şi răpitor, în timp ce eu îmi formasem o cu totul altă părere. Te rog să mă scuzi.
    Offf, travestiţii ăştia, cât de naturali par uneori.

  17. Vick 16 October, 2009 at 20:09

    @ciprian

    Sunt norocoS prietene, nu norocoasa. Eu unu n-am mai auzit femeie sa fie strigata Vick

  18. N.A. 16 October, 2009 at 21:17

    @Florian – hahahahaha, da, mea culpa, “babele” trebuia sa zic, da’ cred ca oi fi inclus categoria asta in “mosi” asa cum unii includ femeile la categoria “oameni”
    In alta ordine de idei, tu ai foaaarte multe in comun cu fi-miu, vaz, din povestiri… Si el si-a petrecut primele luni de viata tot urland… 😀

  19. Florian 17 October, 2009 at 12:06

    @Răpitoarea
    Sper ca recitalurile lui fi-tu (să-ţi trăiască şi să crească sănătos, voinic, deştept şi iubit de fete) să nu aibă aceleaşi urmări ca ale mele. Reprizele de câte trei zile de urlete pe care le trăgeam erau urmate invariabil de câte un necaz printre rudele mai apropiate sau mai îndepărtate. O boală grea sau măcar o mână sau un picior rupt, incendiu sau ţeavă spartă + inundaţie, vreun bărbat prins cu amanta sau invers, ceva trebuia să se întâmple. Cred că eram foarte iubit pe chestia asta.

Leave a reply