Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Ratare

Dan Voiculescu

Azi n-am scris nimic și, bănuiesc, urmează zile negre în relația cu patronatul Daily Cotcodac. Care patronat – nota-bene – a avut grijă să transmită prin interpuși cam despre ce ar fi cazul să vorbesc. Și pe cine să înjur. Ca să-mi iasă pe urmă vorbe că sunt tonomatul lui Constantinescu. (Ca o formă de șantaj fin, n-am să scap astăzi pe surse numele realizatorului TV cu blog pe care patronatul D.C. vroia să-l atac. Dar păstrez numele în mânecă, pe post de soluție imorală.)

Deși îmi asum auto-critic lipsa materialului de astăzi, îmi permit să invoc – în fața conducerii și mai ales a cititorilor – motive socio-politice obiective. În mod aproape fatal, ori de câte ori pe ecranul telefonului mobil îmi apărea la Entries for today: ”De scris pentru Daily Cotcodac” (asta după ce bifam ”De spoliat poporul” și ”De scăldat în bani” ) se ivea o criză politică majoră – scornită parcă special în laboratoarele de la Cotroceni pentru a produce daune Daily Cotcodac.

Câteva exemple:

1. Joia trecută, taman când îmi intindeam cablul de la laptop ca să mă pun pe treabă, președintele a propus plebiscit pentru parlament unicameral. Firesc, am fost nevoit să las totul baltă, sa-mi împart munca cu Vântu și să luăm la telefon, cât ne-a stat în putere, toți realizatorii TV, jurnaliștii și invitații din studio pe care-i avem în agendă. ”Spui asta”, ”explici asta”, ”dacă ești contrazis – oftezi lung”, ”dacă pierzi – ți se face rău” – și tot așa. Doar-doar vom reuși să protejăm scaunele celor 300 de parlamentari ticăloși și corupți fără de care România va ajunge motorul economiei europene.

2. Luni, exact când îmi porneam reportofonul pentru un dicteu spontan, Boc a cerut demisia lui Nica. Criză! Apucă-te din nou să conspiri, să manipulezi și să negociezi – să negociezi, desigur, cu Hrebenciuc, pe care-l apucase criza tocmai când iși bibilea un comentariu pe blogul lui Iulian Comănescu. E drept, am apucat să pun pe hârtie câteva schițe literare la întâlnirea de urgență PSD+PC de la ora 18.00, dar entuziasmul unanim pentru susținerea lui Nica a devenit contagios. Și mi-a sărit inspirația.

3. Marți, când credeam că lucrurile sunt tranșate și mă baricadasem în biroul de la Senat ca să compun, s-a dovedit că ultimatumul lui Boc era de fapt un penultimatum. Criza a luat-o de la capăt, iar ambițiile mele de scriitor s-au consumat din nou, aproape definitiv, într-un destin mediocru de mogul hăituit de crize.

Rămân dator!

63 comentarii la “Ratare”

  1. 1. theheartcollector a spus:

    Văd că mogulul este punctual big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. praslea a spus:

    astept cu interes

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. dorinho a spus:

    E clar o mânărie de-a lui Băsescu. Au observat până şi consilierii lui că DC-ul are mai mulţi susţinători decât el

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. bogho a spus:

    e primul articol pe care i-l citesc si imi place cum scrie “mogulul”.

    ps. legat de politica, la alegeri nu mai votez cu ‘eu’ ci cu ‘julica’, deoarece are si sigla. fac un chenar, pun numele julica si sigla si pun stampila happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. N.A. a spus:

    Da, e mai haios articolul asta, incepe sa-si intre in mana mogulul. Si daca ar fi cat mai putine referiri la politica si les animaux politiques (chiar spre deloc) ar fi si mai bine! happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. clara a spus:

    cred ca pot spune ca se observa imbunatatiri clare de stil fata de primul post. eu una il astept cu interes pe al treilea… NB: singura observatie e ca aduce suspect de mult cu un text marca julius. sa fie vreo manarie la mijloc? happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. Celălalt Florian a spus:

    Subscriu la încheierea din comentariul Clarei. Chiar seamănă a Julius

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. bogho a spus:

    o fi in co-proprietate.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. JULIUS a spus:

    @clara: singura mea asemanare cu mogulul e faptul ca si eu am la entries for today “De scaldat in bani”

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. N.A. a spus:

    @JULIUS – Si probabil si el mai atipeste pe la sedintele alea interesante din parlament.. big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. clara a spus:

    julius tata, comentariul meu a fost pe baza asemanarii dintre stilul schimbat (peste noapte) al mogulului si textele pe care tu le scrii, nu despre chestiile comune pe care le aveti voi doi la “entries for today”. (by the way, vad ca iei lectii de engleza??? lol). acu’, daca am vorbit cu pacat, fie-mi iertata indrazneala, dar parca nu mi-s doar io aia care cred asta… ca sa nu mai spun ca observatia mea era de fapt un compliment voalat, precum ca stilul tau se simte chiar daca nu semnezi… ca atare astept multumiri… happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. toader a spus:

    voiculescu si julius, acesti eminescu si macedonsky ai trusturilor de presa.

    ia zi julius, cand ne scrii un articol denigrator la adresa mogulului?

    p.s. clara draga, da’ tie chiar nu ti-i rusine sa i te adresezi asa divinului investit de junona si quirinal ai blogosferei? (junona fiind petreanu si quirinal fiind groparele, care e mai rural asa…winking.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. clara a spus:

    @ toader: pai taman ce am recunoscut ca l-am complimentat….

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. Andi a spus:

    hop s-asa, vorbele usurele mi-au cazut la spam sad

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. toader a spus:

    claro, ca sa-ti fie clar, lui jules i te adresezi cel putin cu “stimate”. asta daca nu stii ca e recomandat sa ii spui “divine”, “luminate”, “maretule” respectiv “universale” julius.

    tu vii cu “julica tata”. pai ce, nea julica divinu’ e un parlit ca gigi sau bercea mondialu’?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. Florian a spus:

    Că referendumul nu ştiu care, că revocarea nu ştiu cui, că penultimatumul, că ceasul rău, că pisica neagră, scuze peste scuze.
    Bre mogulule, aci nu-i program de guvernare să ne iei cu o fi ş’o păţi. Ăsta-i blog serios, cu tiran în vână şi cu sindicat baban, nu ca pe moşia lu’ matale unde alde Gâdea, Fireasca şi alţi sclavi merg pe vârfuri, lipiţi de pereţi de s-a dus dracului toată zugrăveala de pe holuri.
    Concluzia e una: ori respecţi Protocolul, ori venim în Băneasa cu talăngi, cimpoaie, sirena lui Vasile Roaită şi gemenele de la Indigo, de o să zici că-i sfârşitul lumii. Si să stii că ăsta-i ultimatum pe bune, că noi n-avem răzgândaci, amânaci ş’alte soiuri de gândaci, ci noi suntem Cotcodaci. Pam pam!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. Adi a spus:

    @Clara

    Mi-ai luat vorba din gura. Eu vroiam sa zic “Julica, tu esti?”

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. Coriolan Dragane.... a spus:

    Ar fi misto ca sindcatul DC sa se duca pe blogul lui Danut Voiculescu (da, a fost si el candva un baietel care doar visa sa ajunga James Bond/Sacalul/Tinatoru’ de finante ceausiste) si sa il ia la misto ca il cheama Julius. Poate ei sint una si aceeasi persoana?

    Il cunoaste cineva personal pe Tiran?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. Coriolan Dragane.... a spus:

    Stie cineva ceva despre dubla personalitate? Aia ca in filmele alea americane. Cand ala rau si ala bun locuiesc in acelasi individ?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. 20. Florian a spus:

    @Coriolan Dragane…
    Imi pare rău, dar trebuie să te contrazic. Dacă Jul şi Mog ar sălăşui în aceeaşi fiinţă, am avea de-a face cu Mr. Hyde & Mr. Hyde. Dacă a existat vreodată, ceea ce mă îndoiesc, Dr. Jekyll a murit de mult.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. 21. M3bis a spus:

    Ce-l tot lăudaţi, oameni buni, că scrie haios, că e punctual, că alea alea? Eu n-am înţeles decât c-a scris ca n-are timp de scris, dând vina pe crize. Aşteptăm să scrie.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. 22. add a spus:

    mai bine ca data trecuta, dar mult sub standardul DC.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. 23. clara a spus:

    Bravul Soldat Julica (Who is Julius?)

    Julica este exemplarul comun de barbat roman asa cam spre patruzeci care nu le are deloc cu cabluri sau calculatoare (Jurnalul uni geniu tehnic), plus ca are o lene adanc intiparita in gene ( Vieti paralele: Octavian Augustus – Divinul Julica). El este barbatul care fuge de responsabilitati, fie ele casnice ( Facem curat – Cum ne fofilam?) sau in cuplu, obsedat de pretentiile emotionale ale fostelor (Cand se prescriu relatiile?). Are prieteni loseri (v. Ratonu) sau pe care ii trateaza cu sadism cand ii solicita ajutorul ( Julius has left the building). A fost (probabil sechele inca exista) un tocilar ochelarist jenant, cu “protuberante oribile” acolo unde altii au “patratele” ( Alergatul dauneaza grav sanatatii). Prefera un joc pe calculator unei carti (Noaptea pe fulgeratura…). Are o sensibilitate maladiva la mirosuri ( vezi aia doi rockeri luati din Vama). Ah, este misogin, misogin, misogin ( exemplele abunda). Are o relatie profund “disturbed” (scuze, nu gasesc cuvantul) cu sectoristii (vezi cazul cu AN) , relatii angoasate cu cei din jur (frizer, vanzator de butic, vecin, vecina etc), timorat de sexul slab (Revolutia sexuala in direct). Profita ca e baiatul lu’ tata (vezi fotbalul cu soldatii). Ingrozit de casatorie ( frica ia proportii apocaliptice in Un vis cu Al Bundy) Are o mama si o sora super cool (parerea mea), este ipohondru (Sunt sanatos, dar ma tratez), la fel de gratios ca un hipopotam cand danseaza ( vezi Dansul, dansul e normal la varsta mea).

    Ar mai fi de zis, dar trebuie sa mai si muncesc azi, nu ca m-ar plati cineva, dar oricum… happy
    Intrebarea este: de ce suntem noi fani Julius????

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. 24. si-la-vara-cald a spus:

    @clara
    Nu stiu tu de ce esti fan Julius, dar eu stiu. El intruchipeaza visul meu, adica…imprimanta! big grin
    Un lucru mi-e clar insa: el, Julius Eminescu e secondat cu brio de clara Maiorescu (ca mi-ai dat de gandit cu sinteza scrierilor tiraniene; le-ai conspectat, nu gluma!). Sa ne traiti amandoi! happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. 25. Andrei B. a spus:

    azi nu comentez … nu de alta da mogulul e coleg de munca cu sefu meu …si poate ii zice ce “muncesc” eu happy

    @slvc ..nu te lasi cu linguselile alea.daca eram in locul lui Julius iti dadeam o imprimanta din oficiu ptr munca depusa laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. 26. si-la-vara-cald a spus:

    In ce-l priveste pe Adevaratul Mogul, nu pun la indoiala paternitatea scrierilor lui, ca altii. Nu-i treaba mea. Imi ajunge faptul ca a avut nebunia sa se ia in gura cu o ceata de zurbagii comentatori care nu au obligatia sa-l ridice in slavi, asa ca-l trateaza de la “egal la egal, amical”. Asta cand nu dau de-a dreptul cu el de pamant! Cand vor veni si altii in fata noastra, cu pieptul dezgolit in fata gloantelor noastre verbale, imi voi ridica palaria si la adresa domniilor lor.
    Despre postare: imi aminteste de “Arta de a nu scrie un roman”, a lui Jerome K. Jerome, unde, desi “n-a scris nimic”, tot i-au iesit vreo suta cincizeci de pagini haioase pe tema asta.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. 27. si-la-vara-cald a spus:

    @Andrei B
    Nu, ca au dat rezultat pana acum: am “berou” separat, la “sendicat”! Iar tiranilor le sunt pe plac, ce, nu stii?! big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. 28. clara a spus:

    @ si-la-vara-cald: orice, numai titu maiorescu nu!!! am fost traumatizata in liceu (filologie ) de el si de Cenaclul Junimea… happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. 29. si-la-vara-cald a spus:

    @clara
    Bine, fie. clara Manolescu suna mai bine? happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. 30. keloo a spus:

    auzi la el, se baricadase in birou sa cumpuna laughing)))))))))))))))))))))
    hai ca de data asta a fost bine

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. 31. Miruna a spus:

    Simply savouros

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. 32. clara a spus:

    @ si-la-vara-cald: ar mai fi cum ar mai fi, macar asta arata a fiinta omeneasca, da’ m-o parlit la lucrarea de stat, cand eu voiam sa demonstrez ca nuvelele lui eliade nu sunt fantastice si el taman ce avea o lucrare pe topicul respectiv…. evident ca pana la urma a fost ca el, asa ca vezi, nu numai julius a avut traume in copilarie, adolescenta si tinerete…. ca sa nu mai vorbim de maturitate… happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  33. 33. M3bis a spus:

    @Miruna
    Lucrezi cumva în cadrul trustului Impact? Sau te refereai la savarina de la micul dejun?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  34. 34. si-la-vara-cald a spus:

    @clara
    Cu tine nicicum nu-i bine! Uite, iti mai dau trei variante: Serban Cioculescu, Tudor Vianu si George Calinescu. I-am ales pe astia ca sa nu mai poti da vina pe ei ca te-au “parlit” intr-un fel… Dar hotareste-te o data, sa pot consemna in cronici… happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  35. 35. kuk a spus:

    pai asa nu merge , o da mogulu cotita , ca sa vezi , ca o fi , ca o pati .
    TOVARASE MOGUL , DA CE CREZI CA-I AICI ?
    PARLAMENTU’ SAU SENATU’ ROMANIEI ?
    Unde mergi-nu mergi , banu’ curge ?
    Unde dormi ca Julius ?
    Unde nu intri numai in 5 Ianuarie cind e de votat marirea de salar din anul ala ?
    Unde mergi doar la prinz , la cantina parlamentului , ca se minca aproape moca , si asa faci economie , si pui banu’ deoparte ?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  36. 36. clara a spus:

    @si-la-vara-cald: ok, ok….. tudor vianu. bun baiat, nu a cauzat traume majore. e in regula acum?? happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  37. 37. Laura a spus:

    Vai, Clara, cu câtă râvnă l-ai mai desecat… precum Vesalius cadavrele condamnaţilor… dar permite o mica completare a unei strigoiţe ce nu-şi cunoaşte încă tiranul aşa bine… oricum ar fi el, nu cred ca e ipocrit. Şi ştii de ce? Pentru că articolul ăsta “Ratare” nu-mi provoacă nici cea mai mica excitaţie… intelectuală, desigur.

    @ M3bis
    Întru-totul de acord.

    @ slvc
    Vesalius nu-ti place? Mi se pare potrivit laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  38. 38. Follenvie a spus:

    nu stiu daca pe DC sunt acceptate feedback-urile fata de articole asa ca indraznesc sa spun : mi-a placut articolul , chiar am zambit happy
    daca s-a ajuns si aici la autosuficienta imi cer scuze pentru exprimarea anterioara !

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  39. 39. Stiri scurte | Reporter Virtual a spus:

    [...] Voiculescu isi marturiseste ratare de DailyCotcodac: “ambițiile mele de scriitor s-au consumat din nou, aproape definitiv, într-un destin [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  40. 40. www.tahemet.blogspot.com a spus:

    @florian

    L-ai uitat pe fernando de caransebeş. că dacă deschide ăla gura începi să te rogi singur să sune trâmbiţele judecăţii de apoi!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  41. 41. JULIUS a spus:

    @radu: fiecare cu mogulul lui, stimate domn.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  42. 42. b.m a spus:

    Foarte comic articolul happy.

    Si eu complotez la distrugerea universului, dar sunt abia la inceput.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  43. 43. Andi a spus:

    @clara
    Nu-l suport pe Julius, dar mai profit si eu de unele mesaje pe care mi le permite aici pentru a i-o declara. Deci, cand zici ca esti fan, vorbeste in prenumele tau, rogu-te… happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  44. 44. aNDRIIpOPA a spus:

    BEEEEEEIII!!!!!! Sindicat! Trezirea! Nu vedeti ca se aliaza mogulii? Mai urmeaza sa scrie Sarbu si Vantu si ne ia mama dracu’ pe toti! Ce sindicat o sa mai vedeti atunci!
    Asadar HAI LA LUPTA CEA MAAAAAARE!!!!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  45. 45. Florian a spus:

    @tahemet
    big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  46. 46. M3bis a spus:

    @aNDRIIpOPA
    Lasă-i bre să se alieze. Că avem cu ce lupta.
    Da’ apropo, pe la sindicat nu prea te-am văzut. Eşti dintr-ăia care stau pe margine şi asmuţi lumea?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  47. 47. Florian a spus:

    @JULIUS
    Am uitat să-ţi zic: ţi-am mulţumit pentru felicitările alea sincere cu care m-ai premiat pe scenă la Petreanu, dar undeva mult mai jos, în fosă, că am mai dat pe acolo tocmai după vreo dooş’patru de ore. Da’ de mulţumit ţi-am mulţumit că io mi-s domn, ce plm piz… mama dracului credeai.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  48. 48. men in fire a spus:

    Acum e momentul de “compotat”. Ce spuneti de un guvern PC+PDl+UDMR? Nu ar fi prima oara cand “pisi” isi vede interesul laughing.

    Later edit : Liliacul ala urat nu-s eu. Da asa imi trebuie daca sunt contra rolling on the floor

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  49. 49. Auggie a spus:

    Mogulul are aici mai multi cititori deciti are aprtidul sau membrii … LOL halal mogul slab neica scriitor.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  50. 50. mifty a spus:

    @Auggie: … numai de-ai dracu’ o să ne înscriem toţi d’aici în PC, să-ţi faci tu sânge rău!!! tongue
    (evident că tot pe vadim o să-l votăm, la alegeri… ăla măcar e nebun cu acte, nu ca ăştia, nebuni după bani, funcţii, putere… de parcă le iau cu ei pe lumea cealaltă!!! laughing)) )

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  51. 51. Mul a spus:

    In numele meu, al meu si al lui Mul ma declar fana Mogool…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  52. 52. N.A. a spus:

    @Follenvie – Cine te-a traumatizat asa, de pe ce blog? Parca esti din bancul cu iepurasul si tigaia ursului.. laughing))

    @Florian – Toate ca toate, dar la amenintarea cu gemenele Indiggo ai fost crud! Nu vad sa merite cineva asa ceva…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  53. 53. Florian a spus:

    @N.A.
    Lasă mila răpitoareo, că cu mogulu’ tre să fim duri din prima, ca să vadă că cu Sindicatu’ nu-i merge ca cu tonomatele lui în ieuro. Cu curajul şi cu convingerea noastră să-l facem să priceapă c’aci o să aibă de furcă cu Cotcodaci adevăraţi, nu cu ciumpalaci ca mirceabadea ăla al lui.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  54. 54. Şi la vară cald a spus:

    @Flo
    Iubi-mic, fugi degrab’ la sendicat, că fac ălea un hai de tine… Io numa’ mă prefac, ca să le trag de limbă (hihihi!)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  55. 55. Radu C a spus:

    Am sa ma transform in comentator politic un pic happy Imi cer iertare de la Dumnezeu (care, din modestie, isi spune “Tiranul”winking

    Absolut! Numai mana lui Basescu tre’ sa fie. Daca mogulul se apuca de scris pe Daily Cotcodac, ce urmeaza dup-aia? Caini cu colaci in coada? Lapte si miere pe Dunare? Iti dai seama ce putere ar avea articolele lui Voiculescu pe Daily Cotcodat fata de economia romaneasca? Patriciu ar avea de o mie de ori mai multi bani! Concluzia mea e ca Basescu lucreaza contra lui Patriciu, atata tot happy Restul sunt pagube colaterale. Daca asta inseamna ca poporul sa moara de foame, atunci fie happy

    Dar si PSD lucreaza contra lui Patriciu. La fel si Vadim cu al sau PRM. Doar PNL lucra pt. Patriciu. Cu o precizare: doar pentru Patriciu, fara interpunerea intereselor populatiei in ecuatie. UDMR mai mult decat toti astia la un loc e contra Patriciu, si il impiedica sa faca avere prin intermediul poporului roman. Ca sa clarific: daca poporul roman n-o duce bine, nici Patriciu nu mai cumpara inca o banca nationala dintr-o fosta republica sovietica.

    Voi va dati seama ce bine am duce-o daca n-ar fi porcul ala de Patriciu? big grin Mie imi pare ca vina e data gresit pe Basescu. Ar trebui data pe Patriciu, conform rationamentului de mai sus. Din cauza lui merge tara ca naiba tongue

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  56. 56. dan a spus:

    1. Esti mai real pe internet. Pentru ca aici trebuie sa spui ceva “mai destept” decit pe TV. zic destept pentru ca inteligent e muuuuult prea mult.
    2. Roaga angajatii sa nu mai dea mesaje pe blog. “DA MAI BINE”
    3. nu mai intinde cablu… exista wireless !

    de obicei inchei cu “Spor sau Respect”
    dar nu e cazul
    hai

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  57. 57. Şi la vară cald a spus:

    @Radu Alexandru
    Ce-i cu Iri? N-auzişi că-l părăsi Moni? Lasă-l în durerea lui! Mai bine dezvoltă chestia aia cu Patriciu, că mă interesează.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  58. 58. Follenvie a spus:

    @N.A. -de pe unele blog-uri pe care comentariile nu au valoare daca nu contin cel putin o idee inovatoare si strans legata de post

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  59. 59. aNDRIIpOPA a spus:

    @M3bis
    Sunt sindicalist prin corespondenta. Din Oradea pana la sediu e cam mult, iar cand ajung in Bucuresti nu prea am timp. Poate saptamanile care vin o sa pot.

    @Mogulu’
    Noa! Acuma criza si negocieri! Mai vedem de aici incolo articole marca Mogul?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  60. 60. M3bis a spus:

    @aNDRIIpOPA
    Hai că-ţi plătesc eu biletul de tren. Ia de-aici. Numa’ dus. La întors vezi că găseşti bilet la casa de bilete din blogroll.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  61. 61. aNDRIIpOPA a spus:

    @M3bis:
    Mare om, mare caracter! Merci mult omu’!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  62. 62. ce-apa.nova a spus:

    Uite de ce plăteşte poporu curentu la Senat : ca să se dea mogulu pe DC. Trezirea, oameni ai muncii de la oraşe şi sate !…sau voi, şomeri ce strângeţi apa de ploaie, ca s-o scăldaţi de la o postare la alta ! …Am auzit că are şi robinete de aur !

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  63. 63. Lulea a spus:

    Domnule Mogul, scrii bine, domnule! Sunte impresionata! Chiar dumneata iti compui textele sau ti le migaleste ciutacu? Daca dumneata, foarte tare…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • JULIUS: @Stephanie: tu ești tânără.
    • Rushenne: Incerc si eu. Mai obiectiv, mai subiectiv, uneori mai detaliat asa: cand sa dati mai incet, cand pe mute...
    • Cms: @Adriana Popescu: Da! :P @sebra: Aveţi încredere în Rushenne în continuare! ;)
    • Adriana Popescu: @Cms: Nu vrei sa-ti ranesc sentimentele, nu-i asa? :D @sebra: Rushenne e la profesionisti, precum...
    • sebra: @Adriana Popescu: În tine avem încredere! Mai citim şi comentariile lui Rushenne înainte.;)


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac