Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

La ce e bună o karată la casa omului

Ovidiu Eftimie

Acu’ vreo zece ani lucram într-o agenţie de presă locală patronată de un cetăţean destul de interlop. În sensul în care cetăţeanul, care se recomanda minimum colonel de securitate (noi îl bănuiam ca e maximum plutonier) rezolva unele discuţii în contradictoriu cu pumnul.

Într-una din acele zile când era prins într-o astfel de discuţie şi-a dat seama că s-ar putea ca şi interlocutorul său să folosească astfel de metode, ba chiar să aducă în discuţie alţi colegi cu aceeaşi orientare. Omul pune mâna pe telefon şi sună în redacţie: „Eftimie, care sunteţi pe acolo, haideţi la locul X că avem ceva probleme”.

Şi atunci, ca şi acum, posedam un fizic impresionant, adică oricine mă vedea rămânea impresionat şi dorea să-mi ofere ceva de mâncare. Sunt genul de om care se poate strecura într-o încăpere fără să deschidă uşa. Pe scurt, sunt un slăbănog. În redacţie mai era un coleg de-al meu, la fel de impozant, cred că împreună împlineam cu greu 120 de kile. Plus un fotograf care l-ar fi făcut pe Boc să se simtă un luptător de K1 pe lângă el.

Noi ăştia trei ne-am deplasat rapid la locul faptei, mai pe lângă ziduri aşa, că bătea vântul afară şi vroiam să ajungem toţi trei să apărăm patronul de cine ştie ce ameninţări îl păşteau. Pe langa ca bătea vântul, era şi frig, aşa că am ajuns destul de încruntaţi şi vineţi la faţă în curtea unde ne chemase şeful. Cu puţin timp înainte să intrăm am văzut alţi cetăţeni cu lanţuri în mâini intrând acolo.

Curtea era goală. O linişte sinistră se lăsase de jur împrejur. La un moment dat iese un tip afară, genul ăla de om care, dacă îţi dă un pumn în cap, îţi trebuie un sfert de oră să-ţi dai seama că ai murit. Se uită urât la noi şi ne chestionează:

- Voi cine sunteţi?
- Păi am venit că ne-a chemat patronu, X-uloiu.
- Şi vreţi bătaie?

Fotograful de îndreaptă de spate, ceea ce-l face să ajungă la aproape 1,5 metri şi-l întreabă curios:

- Dom’le, te-ai uitat un pic la noi. Pe cine dracu’ să batem?

Individul începe un moonwalk şi ne anunţă înainte să dispară în clădire:

- Lasă că ştiu eu cum sunt karatiştii ăştia, mai slăbănogi aşa.

Patronul a scăpat fără o zgârietură. Am reuşit să rezolvăm conflictul fără vărsare de sânge.

33 comentarii la “La ce e bună o karată la casa omului”

  1. 1. warlock a spus:

    Stie patronul tau ce stie … O karata aduce mult intr-o firma de succes happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. Ciprian a spus:

    Da mai, noi astia mai vânturaţi de kile suntem periculosi rau. Sa luati aminte! laughing
    Numai dacă clipim vă ia mama naibii!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. writeman a spus:

    parca am mai citit asta undeva, da’ m-am ras de-am ametit! pofta buna!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. 4mall a spus:

    @Eftimie: Se duce dracu’ tara asta! Pe vremea mea, toti ii admirau pe Arnold, Stallone si Ion Claudiu. Acum cu cat esti mai slab, cu atat esti mai periculos! Desi, trebuia sa ma astept, ca se zice ca moda revine peste decenii…Auschwitz e iar trendy, ai?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. eftimie a spus:

    Păi e mai simplu, ca să fii slăbănog nu tre’ să stai pe la sală ore întregi, să munceşti alea alea. Pur şi simplu sperii oamenii şi gata.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. Pavel a spus:

    Si eu care credeam ca l-ati rezolvat pe Goliat laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. Andi a spus:

    etimie happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. Andi a spus:

    *eftimie big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. JULIUS a spus:

    @andi: aveai buton de edit big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. oe a spus:

    asta-mi aduce aminte de o intamplare care mi-a trecut pe la urechi acu’ ceva vreme.
    6 dimineata. un bodyguard mergea acasa cu troleu’. dormea in fundul lui. trei controlori s-au gandit sa-l bage in seama.
    “domnu’, domnu’, trezirea! biletul sau abonamentul la control, va rog!”
    “huh?!”
    “bilet aveti? sau abonament?”
    dupa ce si-a dat seama ce se intampla, cu un ton sictirit si spumant.
    “domnilor? unde vreti sa va bat? aici sau coboram?”

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. Andi a spus:

    J
    Las’ sa vada eftimie cat de tare am ras (dublu).

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. ionutu a spus:

    @oe
    întîmplarea spusă de tine este de fapt o legendă urbană pe care mulţi viteji şi-o asumau cînd eram şi eu mai tînăr.

    Eftimie este atît de fioros încît şi mie mi-e teamă de el. Băiatu’ ăsta are ceva din Bruce Lee, zău aşa. happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. oe a spus:

    @ionutu

    mersi, mersi. si eu aveam tot impresia asta. deci e buna de banc.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. eftimie a spus:

    @Andi Nu cumva eşti chiar Andi din povestea asta?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. ionutu a spus:

    @oe
    este, este. Este totodată altă dovadă că românul este un om ce şi-ar dori să aibă super-puteri, fapt ce face ca Superman să fi apărut greşit în istoria americanilor, cînd era nevoie de el aici, în spaţiul carpato-danubiano-pontic. big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. N.A. a spus:

    Stie el ce stie nenea ala. Sa-l vezi pe barbati-miu ce sfrijit e si a fost vice-campion european la karate.
    Ma rog, am io teoria mea despre cum o fi pus mana pe premiul ala… Sunt sigura ca atata s-a vaicarit ca sunt asa de grele antrenamentele si atata bataie a luat, ca i l-au dat aia numa’ sa scape de gura lui!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. valyum a spus:

    @N.A.n ai spulberat toate visele fermecate ale masculilor alpha comentatori pe aici…..
    o sa ma duc in Oldies sa plang pem intuneric….

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. eftimie a spus:

    @NA Câte cărămizi poate să spargă?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. Şi la vară cald a spus:

    Măi, pe mine m-ai convins. Te angajez. Am o pricină mai veche cu un vecin şi cred că eşti omul potrivit să mi-l rezolvi. Fără vărsare de sânge, că nu-mi place. Ajunge să-l stucheşti între ochi şi s-o rupi la fugă. N-o să ştie ce l-a lovit. Te plătesc gras pentru asta, că-s mână largă: o chiflă, să ai şi pentru mâine! happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. 20. N.A. a spus:

    @eftimie – Asta n-o stiu, dar atuul lui principal, cica, e ca stie sa incaseze oricata bataie. Cica asta e cel mai important, sa stii sa iei bataie. Si dupa ce oboseste ala care te bate, il spulberi! Stii, ca-n filmele cu vandami si svartenegheri.. big grin

    @valyum – Da, dar stau la parter.. laughing)))

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. 21. eftimie a spus:

    @şlvc dacă arunci pe masă şi o felie de parizer avem o înţelegere. winking

    @NA ca să mă pleznească inamicul trebuie mai întâi să mă prindă. Dacă am vânt bun îl epuizez fizic prin alergare.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. 22. Şi la vară cald a spus:

    Bine, bre! Şi o măslină, hai treacă de la mine, lacomule!
    (Azi ai fost colosal! Mă duc să te laud la “sendicat”!)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. 23. M3bis a spus:

    @eftimie
    Vezi, bre, că se poate? Te mai aşteptăm cu articole de astea. Karatist, ha?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. 24. silence a spus:

    laughing…ar trebui sa iti faci firma de paza si protectie… rolling on the floor

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. 25. Skag a spus:

    @eftimie: De-o fi sa vina zoso la blogmeet, esti badiguardu lui?laughing S-au nu a apelat la serviciile tale?

    Fain articol sincer.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. 26. teodorul a spus:

    bă nene, m-ai făcut să rîz. parol, fir-ar a naibii de treaba. Ești tare!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. 27. Dan a spus:

    Tarehappy
    De colectie, dau forward.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. 28. Stirile de la miezul noptii | Reporter Virtual a spus:

    [...] ce o fi buna o karata? Un fortos de pe Daily Cododac povesteste cum s-a luptat cu balaurii, la fel si Julius, patronul outelor de aur, care s-a batut cu [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. 29. cristi a spus:

    “Fotograful de îndreaptă de spate, ceea ce-l face să ajungă la aproape 1,5 metri şi-l întreabă curios:” of duamne cat am mai ras la fraza asta, genial, pe bune, bv laughing)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. 30. eftimie a spus:

    Dar va mulţumesc pentru aprecieri dumneavoastră şi invitaţilor dumneavoastră

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. 31. Marius Ola a spus:

    Şi toate astea pentru că X-uloiu s-a îngrămădit repede la papa şi a uitat să se oprească. Iar de karate nu poate fi vorba. Am o intrbare. E vorba de Andy,… Virusul?laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. 32. eftimie a spus:

    @Marius da, el e fotograful.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  33. 33. Grim_Cris a spus:

    Si Chuck Norris unde a disparut in povestea asta?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • JULIUS: @Stephanie: tu ești tânără.
    • Rushenne: Incerc si eu. Mai obiectiv, mai subiectiv, uneori mai detaliat asa: cand sa dati mai incet, cand pe mute...
    • Cms: @Adriana Popescu: Da! :P @sebra: Aveţi încredere în Rushenne în continuare! ;)
    • Adriana Popescu: @Cms: Nu vrei sa-ti ranesc sentimentele, nu-i asa? :D @sebra: Rushenne e la profesionisti, precum...
    • sebra: @Adriana Popescu: În tine avem încredere! Mai citim şi comentariile lui Rushenne înainte.;)


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac