Eminescu face trafic |
Dan Voiculescu
Explicatie: Astăzi voi abuza de răbdarea mogulilor de la Daily Cotcodac. Nu voi fi nici simpatic, nici cool. Si, ca atare, nu voi face ”audientă”. Cu spectrul preavizului deasupra capului, ma sacrific pe altarul unei culturi care a dat, vag, un laureat Nobel pentru literatură.
În urmă cu câteva zile – exasperat de zgomotul de fond al politicii românesti – am deschis – suspect! bizar! – un volum de Eminescu. Si – senzational! – am si citit câteva poezii.
Asumându-mi conditia de diletant în domeniu si fără să mă lungesc într-o postură care nu mă prinde, tin să spun că am redescoperit un Eminescu ”necunoscut”. Un Eminescu al poeziilor nestiute, neprinse în antologiile oficiale si nici in manualele dupa care am învătat eu sau fetele mele. Un Eminescu al poeziilor ”minore”.
Ca să întelegeti ce vreau sa spun, încercati sa recitati acum, spontan, cateva versuri din Eminescu. Vă veti aminti, probabil, de ”spumege pocalul”, de ”un batrân atât de simplu”, de ”din rude mari împărătesti”…. Nimic din ”celălalt” Eminescu.
În consecintă, concis, asa cum îi stă bine unui mogul, vă propun un concurs. Vă propun să descoperim împreună cea mai buna strofă din ”Eminescu neoficial”. Eu, unul, as putea înscrie în competitie primele versuri din ”Un farmec trist si nenteles”.
Las regulile, durata si premiul la alegerea conducerii Daily Cotcodac, după uzuala dezbatere publică. Haideti sa demonstram acestei conduceri însetate de audientă si bani un adevăr-provocare: Eminescu face trafic!
Twitter
Facebook
Miruna
Adriana Popescu
JULIUS
9 Octombrie 2009 la 8:31 pm
“eu nu credeam sa invat a muri vreodata”….
9 Octombrie 2009 la 8:37 pm
poate castig aici ceva ..ca tiranu ma cam evita
versurile astea’s :
De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere,
De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,
Să fac să rump-o lume ce sfâşie-n tăcere
Zdrobit sufletul meu.
9 Octombrie 2009 la 8:44 pm
Eu nu cred nici în Iehova,
Nici în Buddha-Sakya-Muni,
Nici în viaţă, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.
Visuri sunt şi unul ş-altul,
Şi totuna mi-este mie
De-oi trăi în veci pe lume,
De-oi muri în vecinicie.
Toate-aceste taine sfinte
— Pentru om frânturi de limbă —
În zadar gândeşti, căci gândul,
Zău, nimic în lume schimbă.
(…
Nu mă-ncântaţi nici cu clasici,
Nici cu stil curat şi antic —
Toate-mi sunt de o potrivă,
Eu rămân ce-am fost: romantic.
9 Octombrie 2009 la 8:57 pm
Cred ca n-am pretuit pana acum, cum se cuvine, aceste versuri din “Trecut-au anii…”
Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea… mă-ntunec!
si ca ps: asta e pentru junele Julica, ca sa-si aduca aminte de Craiova Maxima
9 Octombrie 2009 la 9:45 pm
tu esti o frunte, eu sunt o stema,
eu sunt un geniu, tu o problema,
privesc in ochi-ti sa te ghicesc-
si te iubesc!
“replici”
9 Octombrie 2009 la 10:04 pm
De ce n-aflăm în împlinirea…
De ce n-aflăm în împlinirea dorinţelor din astă lume,
Acea sublimă fericire ce înainte-i am visat,
De ce în cruda voluptate, de ce într-un strălucit nume
N-afli nimic, nimic din ceea ce-n astă lume-ai căutat.
Bacanta-ţi dă corpul de neauă, ochirea desperată, clară.
Ce pătrunzând nervii din tine, de voluptate tremuri tu;
Sărutul ei poate fi dulce, cu toate-asta, gura-i e-amară,
Nu-i dulce gura ce la mie nainte-ţi li se prea dădu!
Şi gloria te chinuieşte, e un supliciu ce apasă,
Mărirea e apăsătoare, insomnia e plata ta;
Şi vinu-n loc să lumineze a ta privire-ntunecoasă
Mai mult te face să vezi răul, micimile din lumea ta.
Nu împlinirea cea aievea a celor ce doreşti în lume,
Numai dorinţa după ceva e tot ce-i dulce pe pământ;
Dorinţa, iubirea de fală, ambiţia după un nume,
Îmbletul după mărire: te fac numai mai fericit.
Ultima strofă cuprinde unul din marile adevăruri ale vieţii. Până ajungi mogul, eşti fericit. Când ai ajuns, e naşpa.
9 Octombrie 2009 la 10:38 pm
Ce te legeni? (poezie despre betivi)
de punKrescu
- Ce te legeni, Dorele
Fara sa-ti fac vant,
Cu traista la pamant?
- De ce nu m-as legana,
Daca-i tare palinca !
Sticla scade, voia buna creste
Si maruntisul mi-l rareste.
Bate vantul frunza-n dunga -
Toti barmanii ma alunga;
Bate vântul dintr-o parte -
Eu-s aici, casa-i departe.
Si de ce sa nu m-aplec,
Daca treburile ma trec!
Dup-atatea paharele
Trec în stoluri basinele,
Ducand aromele mele
Si durerea mea cu ele.
Si se duc pe rând, pe rând,
Chilotii mei-ntunecând,
Si se duc ca clipele,
Scuturând izmenele,
Si ma lasa pustiit,
Vestejit si amortit
Si cu santu-mi singurel,
De ma culc numai in el!
9 Octombrie 2009 la 10:46 pm
Si mie imi plac poeziile lui neoficiale. Cea care mi se pare mie cea mai frumoasa, “Ondina”, cu ultimele 3 strofe:
,,De ce nu-s o floare uscată de vânt
Şi pală ca fruntea pe moarte,
Ce mila o pierde prin cruci de mormânt
Cu miros strivit, fără soarte,
C-atunci m-ai lua,
La mine-ai căta
Gândindă, cum e trecătoare
O floare.
Dar eu nu-s, copilă, decât un amor
Ce arde-n o inimă jună,
Un glas de pe buze aprinse de dor,
O minte pustie, nebună
Şi dulce descânt
Pe coarde de-argint,
Când palida mea nebunie
Învie.
Dar am o câmpie ce undoie-n flori,
Câmpia speranţelor mele.
Acolo te-aşteaptă râzândele zori,
Pletindu-ţi coroană de stele.
S-aduci prin amor
De viaţă fior,
În câmpul speranţelor vină,
Ondină!”
9 Octombrie 2009 la 11:25 pm
Renuntare
As vrea sa am pamantul si marea-n jumatate,
De mine sa asculte corabii si armate,
De voi clipi cu ochiul, cu mana semn de-oi face,
Sa-si miste rasaritul popoarele incoace;
Salbatecele oarde sa curga rauri-rauri,
Din codri răscolite, starnite din pustiuri;
Ca undele de fluviu urmeze-ale lor scuturi,
Intunece-se-n zare pierdutele-nceputuri,
Un rau de scanteiare luceasca lanci si sabii,
Iar marea se-nspaimante de negrele-mi corabii.
Astfel razboi porni-voi. Voi arunca incalte
O jumatate-a lumii asupra celeilalte.
Priveasca-m-atunci preoti: un monstru ce se-nchina,
Cand oardele-i barbare duc moarte si ruina.
Ruga-ma-voi cu mana uscata tinând strana,
Deasupra mea cu-ntinse aripi va sta Satana;
Cu tronul meu voi pune alaturea sicriul ,
Cand gloatele-mi in lume ar tot mari pustiul,
Sa simt ca nu se poate un Dumnezeu sa-mi ierte
Cetatile in flacari si tarile deserte…
Astfel doar as preface durerea-mi fara nume,
Dezbinul meu din suflet intr-un dezbin de lume.
9 Octombrie 2009 la 11:43 pm
Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi.
Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi.
10 Octombrie 2009 la 12:16 am
Venin şi farmec port în suflet,
Cu al tău zâmbet trist mă pierzi,
Căci fărmecat sunt de zâmbirea-ţi
Şi-nveninat de ochii verzi.
Şi nu-nţelegi că-n al meu suflet
Dureri de moarte tu ai pus
Cât de frumoasă eşti pot spune,
Cât te iubesc nu e de spus!
10 Octombrie 2009 la 12:45 am
Sa vorbim si despre Pajul Cupidon
Gât şi umere frumoase,
Sânuri albe şi rotunde
El le ţine-mbrăţişate
Şi cu mâinile le-ascunde.
De te rogi frumos de dânsul,
Îndestul e de hain
Vălul alb de peste toate
Să-l înlăture puţin.
10 Octombrie 2009 la 12:48 am
Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger dintre oameni
În calea vieţii mele ieşi.
Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Şi de la creştet pân-în poale
Pluteşti ca visul de uşor.
Din încreţirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc -
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi şi noroc.
O, vis ferice de iubire,
Mireasă blândă din poveşti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce eşti,
10 Octombrie 2009 la 12:54 am
@cipcirip
ce-mi placee!!
a lui floflo e mai realista,asa
10 Octombrie 2009 la 12:56 am
Daca recit o strofa din Traian Basescu castig ceva?
Am vazut eu un fragment cand isi recita el o poezie scrisa pe brici.
10 Octombrie 2009 la 12:58 am
@Yo my darling
Mereu am fost ultimul romantic, ca daca nu eram acum sedeam si eu intr-un fotoliu de piele precum mogulul si citeam asa de pamplezir versuri din Steo si Vlahuta..
10 Octombrie 2009 la 1:05 am
@Yo Deci ca sa ma si exemplific cu o creatie proprie
Azi aveam doar dorinţa de a te auzi
Chiar dacă suntem certaţi
Şi încăpăţânaţi
Aveam doar o dorinţă, aşa
Care probabil acuşi va pieri
Dar chiar dacă e născută
Dintr-o nostalgie
Îmi aminteşte de un glas plăcut.
Aseară te-am cam expediat la somn
Ai spus o vorbă cu mult neînţeles
Eu voiam doar să mă bucur
De ochii tăi, de pielea ta, de vocea ta
Fără să am motiv la ceva
Să mă gândesc.
M-am decis să nu te trezesc prea devreme
Pentru a nu-ţi strica somnul
În care cu greu te-ai afundat
După ceasuri întregi de zbucium.
Liniştea dorită ne-a împânzit cu
Prea multă tăcere
Vorbim amândoi fără glas
Şi chiar dacă din nimic ni s-a tras
Parcă atât de multe
Frânează orice pas.
10 Octombrie 2009 la 1:07 am
revin … asa cu una de jale , ca tot m-am despartit de curand de cea cu care am impartit totul timp de 6 ani si care la anul urma sa imi devina nevasta ..deci dupa cum ziceam asta e :
De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.
De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.
Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt şi de scântei
Din stele,
Când degerând atâtea dăţi,
Eu mă uitam prin ramuri
Şi aşteptam să te arăţi
La geamuri.
O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniştit
De lună!
Şi când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!
Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.
Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.
Şi dacă luna bate-n lunci
Şi tremură pe lacuri,
Totuşi îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.
Cu ochii serei cei dentâi
Eu n-o voi mai privi-o…
De-aceea-n urma mea rămâi -
Adïo!
10 Octombrie 2009 la 1:15 am
@AndreiB
Dar tu chiar vrei sa postez tot Luceafarul aici? Mai taie domle din strofe.. ca e multe
10 Octombrie 2009 la 1:25 am
*alt concurs de manarit. ma duc sa vorbesc cu nea julica divinu’ sa vad cum imi aranjeaza un premiu trei ca sa nu bata la ochi.
*sper ca taticu’ lu cami sa si dea premii. sunt io cam sceptic, ca astia bogatii sug sangele poporului muncitor ca mine si-s zgarciobi. macar de o kila de bere sa-mi iasa.
divine julius,
am sa recit cateva versuri:
”
îî, îhîii.
imi dau lacrimile.
nu mai pot dom’le.
si ce poezie imi statea pe limba.
“
10 Octombrie 2009 la 1:30 am
@Ciprian
Pai daca am scris o strofa .. am vazut ca lumea scrie mai mult si am zis sa incerc asa poate poate s-o indura mogulul de mine si imi da un premiu de consolare
P.S. Foarte frumoasa poezia ta , place mult la mine
10 Octombrie 2009 la 2:35 am
Buna dimineaaaata domnule coolmogul Voiculescu! Iaca va mai inoportunez cu o strofa mai delo eminesciana
De treci codri de aramă, de departe vezi albind
Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint:
- Tu esti Mircea?
- Mircea Badea. Io’s. Ce nu stii sa ma cunosti?
De iti trag o presa in gura, te renasc in trei bucati.
Oh tu nu cugeti mogule, de cati mie mi s-a rupt
Intepat in sageti albastre, trei spini de roze si aere de eunuc.
Ce nu face omul pentru un premiu, poate si o carte in versuri.
10 Octombrie 2009 la 3:42 am
Mie imi plac cel mai mult urmatoarele versuri:
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie
Era pe când nu s-a zărit
Azi o vedem, şi nu e
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă
10 Octombrie 2009 la 4:11 am
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.
10 Octombrie 2009 la 9:09 am
Dane draga poate ca era mai indicat sa citim poeti mai de sezon: Bacovia , Goga, St.O.Iosif)
10 Octombrie 2009 la 9:15 am
Si Nichita face trafic:
Laudă şi glorie ţie, cer albastru
al ţării,
cer ne înnourat, cer fertil
acoperit de flori şi de chipuri
iluminîndu-se
florile inspirate şi chipurile,
la fel cum gîndul împlinit
într-un lucru,
îl iluminează cu lumină puternică,
nepieritoare!
Laudă ţie popor muncitor!
Laudă ţie Partid Comunist Român,
Soare în inima noastră aprins.
Si pentruca natura premiului este inca un mister, daca voi fi cel ales, mi-as dori un palton kakiu daca se poate.
10 Octombrie 2009 la 9:18 am
…………………………….
Ce-i omul de a căruia iubire
Atârni lumina vieţii tale-eterne?
O undă e, având a undei fire,
Şi în nimicuri zilele-şi dişterne.
Pământul dă tărie nălucirei,
Şi umbra-i drumul gliei ce s-aşterne
Sub pasul lui… Căci lutul în el creşte,
Lutul îl naşte, lutul îl primeşte.
……………………………….
10 Octombrie 2009 la 9:22 am
@ilie pintilie
Asta nu-i Ilie de la scularie?
10 Octombrie 2009 la 9:23 am
@ilie chintilie
Ai sa primesti un fular in aceleasi nuante si o pereche de manusi cu doua fetze.. Cred ca oda asta pecerista i se licheste de suflet.
@Tov. Julica
Si ca tot am citit pe la alte insemnari ca unii cititori ar aprecia indeosebi ca Voiculescu sa publice cu pseudonim, eu ii propun sa se semneze Felix, poate cu ocazia asta ii revine si inspiratia.
Da stiu, iar m-am pupat pe dosul palmei de un premiu. Bai ce ghinion am.
10 Octombrie 2009 la 9:35 am
Tovarase Ciprian, daca asa stau lucrurile, eu zic sa ne unim si sa nascocim un text castigator. Cat despre premiu, paltonul il iau eu, fularul iti revine dumitale, iar manusile cu 2 fete le purtam pe rand – cand tu pe rosu, cand eu pe kaki. Numai sa stii te rog ca pe 10 noiembrie am trebuinta de ele, deci aranjam in asa fel in cat sa pice randul meu
10 Octombrie 2009 la 9:46 am
Nascocim cum sa nu, dar pe 7 noiembrie vreau eu manusile ca ma duc la parada sa beau in cinstea revolutiei bolsevice. Sper sa memorez pana atunci Umbra lui Lenin la Cotroceni.
Tinand cont ca ne trebuie musai din Eminescu, trebuie sa nascocim un “potpuriu”:
Pe lângă plopii fără soţ
Adesea am trecut;…
10 Octombrie 2009 la 10:42 am
2 din poeziile mele preferate au fost postate deja. Cine se trezeste tarziu
Asa ca mi-a ramas “Floare albastra”, pun numai ultimele 2 strofe:
Inc-o gura si dispare…
Ca un stâlp eu stam în luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!
Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra
Floare-albastra! floare-albastra!…
Totusi este trist în lume!
10 Octombrie 2009 la 10:51 am
“Biblia ne povesteste de Samson cum ca muierea
Cand dormea taindu-i parul i-a luat toata puterea
De l-au prins apoi dusmanii l-au legat si i-au scos ochii
Ca dovada de ce suflet sta in pieptii unei rochii…” – Scrisoarea V
10 Octombrie 2009 la 11:01 am
Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire.
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea fecioară,
Marie!
10 Octombrie 2009 la 11:09 am
@cipcirip,moi liubvi
`ai mai ca e romatic si mogulu..mai ales cand aduce vorba de base simt asa cum mi se acentueaza bataile inimii
as putea sa aduc completari la poezioara aia cu plopii,da asta doar daca te invoiesti sa-mi dai si mie o manusa ca sa am cu ce te lega la ochi cand ti-oi recita poezia.
si fa in asa fel sa fie pe galben, sa mi se asorteze cu motzu
10 Octombrie 2009 la 11:11 am
@cip
ha! te-am luat cu rusa
10 Octombrie 2009 la 11:57 am
M-am lamurit: domnul Dan Voiculescu este de treaba !
Nu-i mai cred pe cei ce spun ca Felix este un rahat de om.
10 Octombrie 2009 la 12:24 pm
Numai umbra spinului
La usa crestinului..
Vai român, săracul,
Ca ’ndărăt tot dă ca racul
Nici ’i merge, nici se ’ndeamnă
Ca nu-i este toamna, toamnă
Nici e vară vara lui
Si-i străin in tara lui
Codrul geme si se pleacă
Si isvoarele ii secă,
Săracă tară săracă!
10 Octombrie 2009 la 1:04 pm
O, ramâi, ramâi la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu stiu sa le-ascult;
In al umbrei întuneric
Te asaman unui print,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri si cuminti;
Si prin vuietul de valuri,
Prin miscarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taina
Mersul cârdului de cerbi;
Eu te vad rapit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
In a apei stralucire
Intinzând piciorul gol
Si privind în luna plina
La vapaia de pe lacuri,
Anii tai se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri.”
Astazi chiar de m-as întoarce
A-ntelege n-o mai pot…
Unde esti, copilarie,
Cu padurea ta cu tot?
10 Octombrie 2009 la 1:29 pm
Din ciclul “fiecare cu ce-l doare”, ultimele versuri din “M-ai chinuit atata cu vorbe de iubire”:
Acele nopti turbate de doruri si suspine
S-au dus ca un vis negru, salbatec si urat!
Azi iarasi capu-n visuri eu il cufund prin carti
Si in tacere umblu prin norii cei deserti.
Si in fereastra vantul cu degetele pare
Ca bate lin si dulce si vajaie incet;
Urechea iar imi suna in liniste si iara
Simt inima ca-mi bate de-un dor invapaiet!
In minte mi se-aduna mii visuri zambitoare,
Caci nu te vad pe tine, ce crud le-ai spariet
Din tainica lor umbra… Si sufletu-ti fierbinte
Abia-mi mai e o slaba aducere aminte…
10 Octombrie 2009 la 1:55 pm
Lâng-a leilor grădină regele Francisc aşteaptă,
Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă.
Împrejur cei mari ai ţării şi ai sfatului s-adună.
Pe balconul nalt se-nşiră dame-n veselă cunună.
Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din ţâţâne
Şi un leu iese în faţă, cumpătat, cu pasuri line,
Mut se uită împrejuru-i, cască lung, şi a lui coamă
Scuturând-o, îşi întinde muşchii şi s-aşează jos.
Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă
Şi dintr-însa se repede
C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede
Muge tare,
Coada roată o-nvârteşte,
Scoate limba,
Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocoleşte,
Sforăie înverşunat,
Apoi mormăind se-ntinde
Lângă el.
Regele mai face-un semn,
Şi pe două porţi deschise
Se azvârl doi leoparzi,
Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se şi aruncă
Peste tigru.
Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare -
Leul muge,
Se ridică în picioare,
Fiarele se-nfiorează,
Şi-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâşia-ntre ele,
Se aşează.
O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan
O mănuşă, drept la mijloc, între tigru şi-ntre leu;
Iară dama, Cunigunda, zise-atunci, bătându-şi joc,
Cavalerului Delorges:
“Dac-amorul ţi-e fierbinte cum te juri în orice oară,
Să te văz,
Mergi, mănuşa de-mi ridică!”
Cavaleru-aleargă, iute se coboară
În grozava prejmuire, calcă sigur, fără frică,
Din mijlocu-acelor monştri,
Cu-a lui degete-ndrăzneţe el mănuşa de-o ridică.
Cu mirare şi cu groază
Damele şi cavalerii l-au privit,
Însă foarte liniştit
El mănuşa o aduce înapoi.
De-a lui laudă răsună orice gură,
Cunigunda îl priveşte cu o gingaşă căldură,
Ce-i promite că norocu-i e aproape. -
Dar mănuşa el în faţă i-o aruncă:
“Doamna mea, o mulţumire ca aceasta n-o mai voi!”
Şi-o lăsă numaidecât.
10 Octombrie 2009 la 1:56 pm
Prin nopti tacute,
Prin lunce mute,
Prin vantul iute,
Aud un glas;
Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Vad un obraz.
Lumea senina,
Luna cea plina,
Si marea lina
Icoana-i sunt;
Ochiu-mi o cata
In lumea lata.
Cu mintea beata
Eu plang si cânt.
10 Octombrie 2009 la 1:56 pm
@floflo
vezi ca stiu?
10 Octombrie 2009 la 1:59 pm
[...] lui Eminescu trebuie sa arunce o privire aici. | | | | | [...]
10 Octombrie 2009 la 2:05 pm
acum stiu cu SIGURANTA caci chiar nu-mi place Eminescu, daca asta-i BestOf-ul…
10 Octombrie 2009 la 2:11 pm
@Privet duduie Yo
De ce rusa ziceai? Ca am cautat de-a litere chirilice de mi-a iesit dosul.
до свидания. Ja libliu tibea aussi
Tot pentru concurs:
E lung Pamantul, ba e lat
Spunea Cosbuc cand era beat
Dar Eminescu mai profund
Mananci rahat, ca e rotund.
10 Octombrie 2009 la 2:35 pm
@cipcirip anghel moi
te-ai tras si-n poza milyi drug moi…i-ote ce clar si ecspresiv ai eshit
da ce le ai cu facutu poeziilor..intri la con.cur.ensa cu floflo..hai mai manaca o frasa ,ca-i rege ma,ce urechile lui
anghelica
10 Octombrie 2009 la 2:37 pm
corect ar fi: ia ti beali bliu
10 Octombrie 2009 la 2:51 pm
@Yo Cu dedicatiune,
Nu or fi toate zâmbete de copil
Dar tu faci cum faci
Şi dai viaţă fiecărei clipe.
Nu există nicio urmă de răutate pe chipul tău
Şi ochii tăi voioşi redau libertate
Buzele tale deschid cătuşe
Iar parfumul tău şterge şi cele mai urâte amintiri.
Ameţiţi alergăm unul după altul
O joacă cu zmeie
Ce plutesc alintate de gând
Şi descoperă stele în parfum de femeie
Venin de orhidee.
Mersi pentru corecturi, dar m-ai zapacit cu asa huineala. Las rusnacii cu limba lor, padrugii cu drugelele lor si ma intorc la o lume mai prozaica.
10 Octombrie 2009 la 3:25 pm
@cip
ms pt dedicatiune.am si eu una pt tine
Fără tine mi-e frig
N-am înţeles niciodată
Cum simte aerul
Că ai plecat.
Universul se strânge
Ca o minge plesnită
Şi-şi lasă pe mine zdrenţele reci.
Câinele negru
Cu burta întinsă duios pe zăpadă
Se scoală şi se îndepărtează
Privindu-mă în ochi,
Refuzând să-şi spună numele.
Începe să fulguie.
Mă ustură pielea
Pe locul de unde te-ai rupt.
Şi mi-e frig,
Când simt cum cade moale,
Odată cu zăpada,
Această rugăciune către nimeni.
ps: n-am facut-o eu. nu ca te-ai fi asteptat la asta
10 Octombrie 2009 la 3:38 pm
@Yo bai dar ma puteai impresiona daca imi dadeai concurs… dar apreciez ca ai fost sincera.. simtamantul conteaza la urma urmei.. incep sa ma simt ca o javra aruncata cu pietre si apoi mangaiata la OO.
10 Octombrie 2009 la 4:39 pm
@cip
magnaiata la oo,a? mai asteapta si tu putin sa revina slvc din cehia,ca am rugat-o sa-mi aduca cadou un linguroi special conceput pentru intimitati din astea
lasa,ca parca mai frumoasa e poezia mea
10 Octombrie 2009 la 4:40 pm
Suntem tot mai departe deolalta amindoi,
Din ce în ce mai sigur mă-ntunec si inghet,
Când nu te pierzi în zarea eternei dimineti.
Cu toate ca imi plac atat de multe… ca nu m-as fi putut hotari.. Pentru mine chiar e poetul-nepereche! Ma doare fix in cot de prigonitorii lui, am vazut ca e un trend in ultimul timp sa il desfiintezi..
10 Octombrie 2009 la 4:51 pm
@Yo
Toate poeziile sunt frumoase.
)
Da parca sigur nu e a ta.
@N.A.
Ai dreptate. Suntem pusi intr-o situatie dificila. Toate poeziile lui sunt foarte frumoase, e pacat sa fim pusi sa alegem doar o strofa din toata opera lui. Cu ocazia asta macar mai citim cate o poezie de-a lui si ajutam si noi, umili, la dainuirea in pururi a valoroasei sale opere. (Nici Densusianu sau Manolescu nu puteau spune mai frumos ca mine
10 Octombrie 2009 la 4:56 pm
@cip
nu chiar toate
am sa-ti arat si de ce
10 Octombrie 2009 la 6:17 pm
Şi-aş pune soarta lumii pe buza-ţi purpurie,
Aş pune lege lumii râzândul tău delir,
Aş face al tău zâmbet un secol de orgie,
Şi lacrimile-ţi mir.
Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea,
Ca preotul altarul, ca spaima un azil;
Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea,
Ca visul pe-un copil.
Şi pasu-n urma-ţi zboară c-o tainică mânie,
Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit,
Cu fruntea-nvineţită, cu faţa cenuşie
Icoana ce-a iubït.
Amorul unei marmure
10 Octombrie 2009 la 6:30 pm
Iară noi? noi, epigonii?… Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!
[...]
“Moartea succede vieţii, viaţa succede la moarte”,
Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte;
Oamenii din toate cele fac icoană şi simbol;
Numesc sunt, frumos şi bine ce nimic nu însemnează,
Împărţesc a lor gândire pe sisteme numeroase
Şi pun haine de imagini pe cadavrul trist şi gol.
[...]
Rămâneţi dară cu bine, sunte firi vizionare,
Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare,
Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină,
Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină, -
Toate-s praf… Lumea-i cum este… şi ca dânsa suntem noi.
EPIGONII
10 Octombrie 2009 la 7:42 pm
foarte de actualitate…mogululiiiii…invata!!!!!!
Privitor ca la teatru
Tu în lume sã te-nchipui;
Joace unul si pe patru
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se ceartã,
Tu în colt petreci în tine
Si’ntelegi din a lor artã
Ce e rãu si ce e bine.
10 Octombrie 2009 la 7:44 pm
Prin nopti tacute
Prin nopti tacute,
Prin lunce mute,
Prin vantul iute,
Aud un glas;
Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Vad un obraz.
Lumea senina,
Luna cea plina
Si marea lina
Icoana-i sunt;
Ochiu-mi o cata
In lumea lata,
Cu mintea beata
Eu plang si cant.
PRIN NOPTI TACUTE
Nu pot sa spun ca Eminescu este preferatul meu, ma atinge mult mai mult Cosbuc sau Bacovia, dar cu ocazia asta am recitit si eu versurile eminesciene cu ochii unui adult (nu le mai citisem din liceu), si m-au impresionat de data aceasta, asa cum nu au reusit prima data…
10 Octombrie 2009 la 8:57 pm
In atentia mogulului:
Citeste commentul lui Florian de AICI Hai ca iti las putin timp sa iti asezi tacticos ochelarii si sa te zburlesti cat mai comod in fotoliu. Ai citit bravo. Sa stii ca nu te-ai balbait deloc. Excelent. Acum gandeste-te la fetita asta.. Vine dintr-o familie necajita din Moldova, nu a avut bani de spaga sa prinda cu media ei mare loc la camin plus ca parintii au preferat sa nu o intoxice cu proastele moravuri ale vietzii de camin. Fata trebuie sa ia note mari si sa faca cariera. Pentru distractii i s-a permis in adolescenta si o sa aiba timp si restul vietii dupa absolvire. Ti-a dat o lacrima? Si noua. Mititica plange de trei zile neintrerupt. Ii este greu la inceput si de aceea trebuie ajutata. Daca era o loaza nici nu stia sa caute pe gugl o poezie de a lui Eminescu. Insa ai sa descoperi ca este o studenta de exceptie iubitoare de teatru, muzica clasica si este impatimita dupa lectura. A mentionat Florian ca sta in chirie, probabi stiti ce inseamna asta: ciuciu mofturi si cadouri de craciun. Vine iarna grea si banutii se economisesc pentru plata incalzirii.
Daca nu intelegi de vorba buna, intoarcem foaia si te anunt ca este membru de sindicat cotcodac. Faptul ca atat eu cat si Florian, commenteri cu experienta pe acest blog, de care si Tiranul se inspaimanta si cata sa ne intre in voie, ar trebui sa iti dea de gandit.
E fata sarmana, dar buna. Are o inima de aur, ce zic eu aur ba chiar diamant.
10 Octombrie 2009 la 11:34 pm
…cei de la Guiness Book of Records l-au descoperit ceva mai devreme, zic…
11 Octombrie 2009 la 12:32 am
Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie,
Braţ molatic ca gândirea unui împărat poet,
Tu ai fost divinizarea frumuseţii de femeie,
A femeiei, ce şi astăzi tot frumoasă o revăd
11 Octombrie 2009 la 2:25 am
Şi mai mici şi mai plinuţe
Şi mai ‘nalte şi mai slabe
Toate peste-un sfert de secol
Vai! Vor fi aproape babe
12 Octombrie 2009 la 12:01 am
De la beat circiuma viu
Merg pe gard de drum ma tiu
Mici o misca nu se frunza
Nici un latra nu ma cuciu
Dau cu ciinii in bolovani
Sa ma apar de dusmani
12 Octombrie 2009 la 12:10 am
@DAN
Si cine a spus ca asupra manelistilor nu vegheaza vreun geniu?
12 Octombrie 2009 la 2:42 pm
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.
12 Octombrie 2009 la 5:06 pm
De vorbiţi mă fac că n-aud…
de Mihai Eminescu
De vorbiţi mă fac că n-aud,
Nu zic ba şi nu vă laud:
Dănţuiţi precum vă vine,
Nici vă şuier, nici v-aplaud;
Dară nime nu m-a face
Să mă ieu dup-a lui flaut;
E menirea-mi: adevărul
Numa-n inima-mi să-l caut.
12 Octombrie 2009 la 8:18 pm
I see where this is going… si n-am decat o reactie:
Pid’jin for President!
Because Fuck Everyone Else!
http://www.pidjin.net/2009/10/05/pidjin-for-president/
12 Octombrie 2009 la 8:42 pm
@ yoyo
Poezia/balada cu regele Francisc (de fapt Franz), grădina leilor, cavalerul Delorges nu este de Eminescu. A scris-o Schiller şi se numeşte “Der Handschuh”= “Mănuşa”. Eminescu doar a tradus-o. Ceea ce mă nedumireşte este de ce Eminescu a ales să traducă varianta cu “aruncatul mănuşii în faţa domnişoarei Kunigunde”, în locul variantei “şi cavalevrul aplecându-se adânc, spune:” (antepenultimul vers). In ceea ce mă priveşte mi se pare că se potriveşte mai mult cavalerului, decât varianta tradusă de Eminescu. A nu fi înţeleasă greşit: este o plăcere a-l citi pe Eminescu, la fel pe Schiller. Şi după cum se pare, chiar şi o provocare intelectuală.
13 Octombrie 2009 la 7:07 pm
What is your greatest ambition in life? P: To become immortal… and then die.
E tradus in engleza, altfel n-as putea citi Eminescu
15 Octombrie 2009 la 5:39 pm
Din Scrisoarea III. Cu dedicatie.
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!
La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos…
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?
Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană…
O, te-admir, progenitură de origine romană!
Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
20 Octombrie 2009 la 9:29 am
Este piedica eterna ce-o punem la adevar.
Asadar, cand plin de visuri, urmaresti vre o femeie,
Pe cand luna, scut de aur, straluceste prin alee
Si pateaza umbra verde cu fantasticele-i dungi:
Nu iuta ca doamna are minte scurta, haine lungi.
Te imbeti de feeria unui mandru vis de vara,
Care-n tine se petrece…
Ia intreab-o, bunaoara,
S-o sa-ti spuie de panglice, de volane si de mode,
Pe cand inima ta bate-n ritmul sfant al unei ode…
Cand vezi piatra ce nu simte nici durerea si nici mila —
De ai inima si minte — feri in laturi, e Dalila!
(Scrisoarea a V-a)
Da, castigul fara munca, iata singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? O nefericire.
Dar lasati macar stramosii ca sa doarma-n colb de cronici;
Din trecutul de marire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Tepes doamne, ca punand mana pe ei,
Sa-i imparti in doua cete: in smintiti si in misei,
Si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni,
Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!
(Scrisoarea a III-a)
12 Ianuarie 2010 la 2:54 pm
Asa virtuosii murind nu desper
speranta-a lor frunte insenina
speranta cea dulce de plata in cer
si face de uita de -a mortii dureri
pleoapele-n pace le-nchina. (“Speranta”