Vivi Floricica

Dacă v-aţi întrebat vreodată cum o fi pe maidan, vă invit la mine în spatele blocului, pe seară, când vine lumea acasă şi să auziţi atunci bălăcăreli pe locurile de parcare. Există locuri de parcare şi locuri unde poţi parca. Bătălia se dă pentru categoria a doua. Am trecut şi eu prin asta, o adevărată plăcere (v-am zis că sunt mahalagioaică). A doua zi aveam şi gem şi mămăliga pe maşină. Normal că am lăsat-o aşa, am vrut să văd ce urmează.

Ehehe, next level a fost civilizat. Am găsit bileţele în ştergătoare: „Data viitoare să va abandonaţi maşina în faţa scării dvs.” (dublu exemplar, scris la calculator). Era clar că ăsta putea să fie numai ăla cu Fiatul. Când am plecat cu maşina de acolo şi m-am întors peste două ore, cine parcase acolo? Fiatul!

Găsesc loc de parcare la mama dracu’ şi o las aşa. A doua zi, când a disparut Fiatul, mă duc repede şi mut maşina. Dimineaţa următoare iar găsesc bilet, acelaşi text. Din fericire, m-am întors înaintea lui şi tot eu am prins locul. Seara, am coborât să iau o sticlă de apă şi când mi-am azvârlit ochii… iar aveam biletul magic. M-am dus la magazin, mi-am cumpărat şi un pix şi du-te croită la maşină. Iau biletul, fac următoarea completare: „s-o facă mă-ta!!!” şi mă duc să caut Fiatul. Livrare facută cu succes. Am ajuns să ne certăm ca la uşa cortului câteva zile mai târziu.

Până la urmă, eu mi-am găsit un minunat loc de parcare (o să povestesc în alt text) şi toată lumea era fericită.
Toată lumea era fericită până azi-dimineaţă. Eu sunt fericită şi acu’, dar tare aş fi vrut să-i văd faţa ăluia cu Fiatul când găsi ditamai copacul pe maşina lui.

Acum a ridicat copacul, dar maşina e ca o prună terciută de nu-ţi vine s-o pui nici la ţuică.
În timp ce se lupta să-l ridice, eu am scos boxele pe geam şi i-am făcut atmosfera.