Postul nu e post destul

Nimic nu e ceea ce pare

Adrian Călăraşu

Frizerul meu este un om foarte ocupat. În timp ce mă tunde îşi cere scuze şi răspunde la mobil. Iniţial nu puteam înţelege de ce un tânăr în putere îşi pierde vremea într-o frizerie de cartier pe un salariu de nimic. Mai apoi, cu fiecare apel preluat de către acesta de pe telefonul lui cât juma’ din salariul meu, am început să înteleg: frizerul meu e de fapt broker!

Ee, nu chiar broker, dar pe acolo pe undeva. Pentru că în 20 de minute a “chemat fetele alea la interviu”, a închiriat trei apartamente, a vorbit cu un anume “Naşu” despre “parcul auto” şi a “dat drumul în chilu’ meu” celor două camioane cu marfă din vamă.

Da, şi tot timpul ăsta vroia cu foarfecele! Eu îi spusesem clar, încă de când mă aşezam pe scaun:
1. să nu îndrăzneşti să-mi mai pui scândura aia sub fund ca să stau mai sus, nu mai suport (!!!);
2. nu cu foarfecele! nu e nevoie! nr. 2 cu maşina de tuns şi asta e, plătesc, îţi las şi tie ceva şi plec, terminăm repede, poate mai avem şi alte treburi!”

Nu s-a putut, cerusem prea mult. Să-i ceri unui frizer să stea departe de foarfecă e ca şi cum ai avea pretenţia ca ospătarul să nu-ţi scuipe un supă atunci când nu-i place moaca ta.

Am plecat tuns, dar frustrat. În încercările mele de a-mi găsi rostul în viaţă, meseria de frizer era exclusă de mult de pe lista posibilitaţilor. I can do what you do, easily, believe me, doar dă-mi o maşină de tuns şi 5 minute. And then get me a real job!
Dar aparenţele înşala, ca să folosesc un şablon. Viaţa ne învaţă cel puţin o data pe zi că… de fapt e altfel… Dacă aş fi avut şi MBA-ul aş fi plecat din frizerie direct să mă spânzur. Sau pe Lacul Morii, să mă arunc cu un server big tower legat de gât şi cu o foarfecă înfiptă în aortă. Tot ce-am putut face însă, de dragul păstrării ordinii sociale şi dreptăţii pe Pământ, tot ce mi-a stat în putinţă să fac pe moment întru perpetuarea orânduirii fireşti a lucrurilor, tot ce am găsit de cuviinţă a comite a fost doar un gest deplorabil: i-am lăsat fix 8,5 lei!

Share:

101 comments

  1. MifTy 4 September, 2009 at 19:08

    adânc!!!

  2. delly 4 September, 2009 at 19:18

    Nu-ti zic ce averi a adunat stilistul meu :))

  3. M3bis 4 September, 2009 at 19:51

    Dacă îşi cere scuze înseamnă că e un om educat. Nesimţit, da’ educat. Şi dacă ar fi singurul….

  4. M3bis 4 September, 2009 at 20:14

    Şi să revin. Frizeriţa mea are abonament cu minute incluse. Multe minute. Între doi clienţi dădea câte 2-3 telefoane. Eu m-m gândit în mintea mea: Bă, asta o fi dependentă de telefon cum sunt eu de php. Abia mai târziu m-am prins. Când mi-a venit rândul. Că îi bâzâia telefonul în draci pe masă. Era pe silenţios+vibraţii. Dar cucoana nu s-a oprit nici un pic din tuns. Bacşişul a fost pe măsură. La un tuns de 8,5 am gratulat-o cu 15 lei. Să aibă de unde să plătească abonamentul cu multe minute şi să se ocupe şi altădată de freza mea făr’ de întreruperi.

  5. Ciprian 4 September, 2009 at 20:16

    @Adrian Calarasu
    Daca stai pe aproape iti recomand o frizerie din Barlad. Astia chiar stiu meserie pentru niste. Probabil e cea mai best din toata tara asta. Nu dau aici numele ca nu ma platesc nici ei sa le fac reclama si nici nu am de gand sa astept 2 luni pentru o programare. Tariful e tot in jur de 8 lei, dar mai mult nu poti creste tariful in orasul asta ca nu mai ai clienti.

    Am patit si eu din astea cu tunsul, cu foarfecul si cu lama de brici folosita aiurea, pe vremurile frizerilor de stat sau in oricare din frizeriile iesene. In Iasi cu 8.5 lei te tunzi in cea mai jalnica frizerie, dar nu poti dupa sa faci mofturi. Stii de la inceput ce risti cand vine o baba cu dioptrii cat fundul borcanului si ii tremura o masina de tuns in mana.

  6. M3bis 4 September, 2009 at 20:21

    Şi da, @Ovidiu, dacă te pregăteşti să ripostezi că ai mai citi asta undeva, aşa este. Da’ lasă-ne frate, că unii nu au timpul tău liber să stea toată ziua cu botu-n monitor şi să citească bancuri.

  7. şi-la-vară-cald 4 September, 2009 at 20:27

    Frizeriţa (adică, cred că pot spune heărstailista) mea sunt eu. Îmi iese aproape întotdeauna o freză după ultima modă. Aş putea spune că-s chiar o ţâră avangardistă. În orice caz, nu risc să văd pe stradă 1265 de femei şi fete tunse la fel, cu acelaşi breton ţepos pe frunte şi cu ţurţuri pe la urechi. Deci, băieţi, puneţi mâna pe maşina de tuns, fixaţi-o la treapta a doua, şi apoi plimbaţi-vă cu ea în toate sensurile de-a lungul şi de-a latul capăţânii. Salvaţi astfel o mulţime de timp, nervi şi bani pentru vreo două beri! Părerea mea!

  8. Ciprian 4 September, 2009 at 20:32

    @Adrian Calarasu
    Stiu ca o sa urmeze pentru tine niste zile aiurea cand amicii o sa te intrebe daca ai fost tuns cu drujba sau cea mai buna prietena si chiar sotia o sa zica pentru a nu te mai simti jalnic: Hai mai ca iti sta bineee.
    Recunoaste ca te prinde frizura asta cu numarul 2, dar astepti un compliment sincer. :))

  9. M3bis 4 September, 2009 at 20:33

    Băi frate. Ovidiu ăsta e din camarilă. Cum am zis ceva de el cum m-au moderat. Alo, nenea moderatorul, dacă eşti pe fir, trimite şi mie nişte băieţi cu ochii albaştri să-mi cumpere o bere, că mi s-a uscat gâtleju’.
    Şi-acu’ aştept. Poate pică berea aia. 😛

  10. Ciprian 4 September, 2009 at 20:35

    @slvc
    Niciodata. Prefer sa imi dau corigenta in frizerit in parul altora. Cine stie ce o fi cu coafura ta, brrr.

  11. şi-la-vară-cald 4 September, 2009 at 21:10

    @ M3bis
    Scrie mesaje scurte

  12. şi-la-vară-cald 4 September, 2009 at 21:11

    @M3bis
    … că nu te mai moderează!

  13. şi-la-vară-cald 4 September, 2009 at 21:12

    @ M3bis
    Aşa-ţi trebuie dacă te legi de…

  14. şi-la-vară-cald 4 September, 2009 at 21:12

    @ M3bis
    … cine nu trebuie, duplicitarule!

  15. şi-la-vară-cald 4 September, 2009 at 21:16

    @ M3bis
    😀

  16. M3bis 4 September, 2009 at 21:17

    @şlvc
    Eu? Duplicitar? A venit iar vara? Cine-i duplicitar?

  17. şi-la-vară-cald 4 September, 2009 at 21:19

    @ Cipri
    Mai leagă-te de freza mea, că te tund chilug, generale!
    🙁

  18. şi-la-vară-cald 4 September, 2009 at 21:20

    @ M3bis
    Îţi dau un clou: citeşte-ţi cu atenţie numele. Pe silabe, dacă vrei! Ei?!

  19. M3bis 4 September, 2009 at 21:23

    Bag seama că lipseşte ceva din logica ta… mai pe la început. Sau şi tu eşti pe listă la nenea moderatorul?

  20. M3bis 4 September, 2009 at 21:27

    @şlvc
    em-trei-bis
    E bis, adică încă o dată. Nu de fiecare dată de două ori.
    If you mean something else, sorry, I don’t get’it.
    Dacă mi-ai furat pastilele …

  21. M3bis 4 September, 2009 at 21:47

    @şlvc
    Asta moderează pe alese.
    ce dr@cu’ era de moderat în mesajul tau cu “scrie mesaje scurte”?
    ca şi ăsta a stat la moderat până acu’

  22. M3bis 4 September, 2009 at 21:49

    Iar la moderare, uff… cre ca’ m e s a j e un cuvânt interzis

  23. M3bis 4 September, 2009 at 21:50

    sau s c u r t ?

  24. şi-la-vară-cald 4 September, 2009 at 21:51

    @ M3bis
    Da’ ce-ai facut de te-au pus la popreala?

  25. şi-la-vară-cald 4 September, 2009 at 21:52

    @ M3bis
    Să fie oare de la boldate şi italice?! Că n-ai vrut să-mi dezvălui secretul?

  26. M3bis 4 September, 2009 at 21:52

    Nenea Julica, eu stiu ca acest cuvant pe care nu pot sa il scriu intreg, asa ca am sa il impart in doua, scu_rt are o componenta dosnica…. dar daca vreau sa povestesc cum a fost in excu_rsie eu cu ce gresesc?

  27. M3bis 4 September, 2009 at 21:54

    @slvc
    Eu, n-am vrut? Ia mai du-te o data pe pagina aia si vezi ca am pus si exemple…. daca nu te lamuresti da un comment la postu de acolo si te lamuresc mintenas, sa nu afle toti astia…

  28. şi-la-vară-cald 4 September, 2009 at 21:57

    “M3bis
    Ok. Şi nu dispera. Pe mine m-au ţinut aseară O ORĂ!

  29. M3bis 4 September, 2009 at 22:05

    @slvc
    M-am prins.
    De-acu’ pentru cuvintele care contin componente dosnice vorbim asa:
    scrut, excrusie, crumala s.a.m.d. get it?
    Iti dai seama cate prostii sunt scrise in lista aia mare de moderation queue? Adicalea coada de moderare… daca nu pricepi.

  30. M3bis 4 September, 2009 at 22:07

    M3bis Says: Your comment is awaiting moderation.
    No’ Really?
    Stai pe pozitie @slvc se dezmodereaza ele mesajele

  31. M3bis 4 September, 2009 at 22:11

    @slvc
    Cre’ ca si p r o s t e unul dintre ele ca iar m-a bagat la coada

  32. şi-la-vară-cald 4 September, 2009 at 22:18

    @ M3bis
    Bine îţi face! M-am dus la “pagina” aia cu indicaţii. Am luat leapşa bis! Las’ că vezi tu: “Ţine tastatura înclinată ca să obţii italice!”

  33. M3bis 4 September, 2009 at 22:20

    @fata
    nu aia
    cauta prin comenturile de aici si ai sa gasesti

  34. şi-la-vară-cald 4 September, 2009 at 22:25

    @ M3bis
    Am căutat de mi s-a acrit. N-am găsit! Ştii ce, hai pe “insulă” să-mi explici pe-ndelete, că nu mai e nimeni pe-acolo aşa că scapi de moderare!
    Şi nu-mi mai bolda iniţialele, că mă-nervezi!

  35. Ciprian 4 September, 2009 at 22:26

    @Si-la-vara-cald
    Imi pare rau ca ai intrat la moderare iar si iar. Nu stiu de ce ma simt vinovat si pentru ca altora le sunt moderate comentariile.
    Eu deja m-am obisnuit, mai pot sa ies la o terasa, ma intorc si nu am pierdut mare lucru. Tot la moderare sunt. :))
    Bai eu chiar tin la freza mea :)), deci nu ma mai iau de coafura ta. Chiar iti sta bine asa.

    Femeile mai cu ceva kilograme in plus pe ele au obiceiul de a-si face cate un permanent tuns scurt sa dea gingasie chipului. Cred ele ca asa vor impresiona pe cineva.

  36. liza 4 September, 2009 at 23:24

    off topic: unde-i blogu’ lu’ vivi? de 3 zile incerc sa “dau” de el si-mi zice elegant ca e o problema.
    acum: ori eu sunt blonda si vivi nu are blog (dar eu nu-mi pot imagina, vreau sa aiba blog!) ori chiar e o problema cu blogul stimatei doamne pe care o admir de mor (din cauza de scriitura, nu din cauza de poza publicata la voi;).

  37. Ciprian 4 September, 2009 at 23:29

    @Liza
    Vivi nu a platit intretinerea la timp si a imputit blogul cu niscaiva fire de praz si pesti morti prin insetare. Revine in curand. Acum s-au adunat specialistii olteni si dezbat problema.

  38. M3bis 4 September, 2009 at 23:36

    @liza
    L-a închis Lăptuca Peace. Că cică de ce cotocodacii să vadă cum manâncă el îngheţată. I-a zis Vivianei:“Să nu te prind că mai umbli cu aştia că nu-mi mai intri in casă. Şi saitu’ se confiscă, da?”

  39. şi-la-vară-cald 4 September, 2009 at 23:58

    @ M3bis
    Ba io cre’ că s-a dedulcit el la sait, că o văzut ce succes nebun o avut la nebunaticele de-aici. Da nu ştie să-l deschidă, că a luat Vivi cheile la ea.

  40. Robintel 5 September, 2009 at 00:01

    Bă dar scârţag eşti! Să laşi tu bani ficşi ca la ultimul cerşetor de pe stradă! =)) Data viitoare o să-ţi facă o surpriză cu Nike în păr.

  41. Ciprian 5 September, 2009 at 00:01

    @Julius, Julianus, Julicius, Julica, Julie, Jull, Juli, Julius-San
    Mai moderam commenturile, le mai si citim, mai radem, dar mai le si publicam. Stiu ca esti in plin proces creativ pentru urmatoarea postare si esti pasionat de http://www.b-o.ro mai ceva ca de siteurile cu pitici porno.

  42. Ciprian 5 September, 2009 at 00:04

    @Robintel
    Poate ca spuma aia de a folosit-o frizerul sa-i aranjeze cararea taiata din foarfec nici nu era spuma :D. De ce sa lasi bacsis, daca aluia nu ii pasa de clienti?

  43. şi-la-vară-cald 5 September, 2009 at 00:06

    @ Robintel
    Da’ pe tine cine te-o suparat, maică?!

  44. liza 5 September, 2009 at 00:13

    @M3bis
    eu sunt dezamagita(si lacramez, parol,-chiar da), sa dea cheia inapoi Doamna Vivi!

  45. M3bis 5 September, 2009 at 00:20

    @liza
    Nu te-ai plans la cine trebuie. si-la-vara-cald a venit cu ipoteza asta.

  46. şi-la-vară-cald 5 September, 2009 at 00:25

    @ M3bis
    De ce nu-i răspunzi în locul meu? Ce dacă eşti însurat?! Ai uitat cum se consolează o fată?! Eu tocmai hoinăream prin Bârlad, că m-a invitat Cipri pe-acolo. Cică au concert cu Puya, nuntă de motociclişti. Acuma pe bune, n-arată deloc rău oraşu’. Ce nu i-o plăcea lui acolo?!

  47. liza 5 September, 2009 at 00:25

    lasa,perseverez, si sigur olteanca are mila de-o moldoveanca 😉

  48. şi-la-vară-cald 5 September, 2009 at 00:40

    @liza
    Cum nu se deschide? Ai intrat pe blogrol, la Vivi, şi nu-ţi apare nimic? La mine se vede… Ia mai încearcă. Da’ să te pregăteşti pentru vreo oră de râs de-ăla sănătos,cu rimel curs în ochi şi sughiţuri! Succesuri! 😀

  49. M3bis 5 September, 2009 at 00:44

    @şlvc
    Nu ştiu, dragă, ce nu-i place. Poate lui nu îi pasă de ce clădiri sunt pe acolo ci de ce fete sunt pe acolo. Şi acum serios, am trecut prin Bârlad pe la 9 seara. Toţi erau baricadaţi în casă, era pustiu pe străzi.

  50. M3bis 5 September, 2009 at 00:46

    @liza
    Aşa-i. Şi la mine merge.

  51. M3bis 5 September, 2009 at 00:48

    @slvc
    mai da si pe la ala acru cu odele, nu ma lasa sa vorbesc singur

  52. Florian 5 September, 2009 at 01:56

    Ce am înţeles, e că pe Adrian Călăraşu îl roade pizma când vede că alţii are succesuri. Ce n-am înţeles e faza cu scândura sub fund. Ori sub numele de Călăraşu se ascunde Copilul Minune, ori Ghiţă Mureşan şi-a deschis frizerie.

  53. Florian 5 September, 2009 at 01:58

    @all
    Dacă postaţi după 1 noaptea scăpaţi de moderare, că adminul e beţivan şi adoarme cu capul pe laptoapă.

  54. Florian 5 September, 2009 at 02:03

    Am încercat să intru şi eu la Vivi dar nu mă lasă, nu vrea să se deschidă şi pace. O fi supărată pe mine, dar nu văd motivul.

  55. şi-la-vară-cald 5 September, 2009 at 08:02

    @ Florian
    O fi, că ţi-i gura cam slobodă. Uite, eu am intrat din nou. Ultima postare, pe 31.08.09: “Cumpăr urgent materie cenusie!” Care-i faza?! Pe ce butoane apeşi tu şi liza de daţi chix?! Vedeţi că e unu pe care scri aşa: V i v i. Incercaţi pe el!

  56. şi-la-vară-cald 5 September, 2009 at 08:32

    erată: apeşi tu şi liza -> apăsaţi tu şi liza

  57. liza 5 September, 2009 at 10:03

    @si-la-vara-cald
    fix la blogroll, fix unde scrie VIVI. raspunsul il primesc instantaneu “server not found”

  58. Ciprian 5 September, 2009 at 10:09

    @Liza
    Ai dreptate, si-au batut un pic joc de tine. Nici la mine nu merge, dar nu intra in panica ca se rezolva. Uite groparu cum si-a revenit si are si cateva postari faine. Merge mai greu la olteni, atat tot. Calm, inspiram, expiram.. 😛

  59. liza 5 September, 2009 at 10:26

    @ciprian. merci

  60. M3bis 5 September, 2009 at 10:38

    @Ciprian si @Florian
    Bah, da parca eram o echipa da? Ce naiba n-ati priceput?
    @slvc
    Musai trebuie sa le facem o instruire astora doi.

  61. EmyD 5 September, 2009 at 10:43

    @Ciprian, @liza
    – probabil e ceva de la voi, la noi merge bine.
    Se pare ca aveti net de la un IT-ist rau 😀

  62. M3bis 5 September, 2009 at 11:18

    @pentru toţi cei cărora http://www.cemaifac.eu le da eroare
    Ca să nu mai spuneţi că sunt aitist rău o să vă dau o soluţie.
    Problema e reală.
    Ţine de DNS (nu săriţi pe mine, că vă explic îndată)
    Unii dintre voi au setate DNS-urile pe automat. Asta face ca voi să depindeţi de definiţiile de name servere date de provider-ul de internet. Care nu sunt întotdeauna la zi.
    Dacă vă pricepeţi un pic puteţi să o rezolvaţi singuri, dacă nu, rugaţi-l pe băiatu’ ăla ochelarist de la etajul 2 să vă ajute.
    Să nu deviem. Dacă ţineţi neapărat să vedeţi site-ul doamnei Vivi, adăugaţi la lista DNS-urilor din proprietăţile conexiunii la internet şi DNS-ul celor de la itsistem.ro care găzduieşte site-ul distinsei doamne şi care este 79.115.26.66 . Dacă nu vă descurcaţi aduceţi-vă aminte de băiatul din vecini care se pricepe la calculatoare. Da, ăla ochelarist de la etajul 2.
    Baftă

  63. Ciprian 5 September, 2009 at 11:22

    @M3bi
    Intelegerea tacita pentru parteneriat nu includea si o clauza pentru batjocorirea fanelor lui Vivi.

  64. M3bis 5 September, 2009 at 11:32

    @Ciprian
    Nu e vorba de batjocorire. Ai rabdare sa imi iasa comment-ul anterior de la moderare si ai sa intelegi.
    Da, cre’ca am sa ma apuc sa fac ghidul ala de “cum sa scapi de ochiul vigilent al moderatorului” astazi. Ca m-am saturat de moderare.
    Warning pentru moderator: Daca nu iese mesajul de la moderare in jumatatea urmatoare de ora, am sa il mai postez o data. Ca sa te oftici, na.

  65. delly 5 September, 2009 at 11:33

    Nu stiam eu cum am ajuns pe obiectivul de Barlad =)) M-am delectat de dimineata cu niste mostre de scriere jurnalistica de calitate, care e umbrita numai de faptele prezentate 😀

  66. Ciprian 5 September, 2009 at 11:34

    @delly
    Am intrat si eu de dimineata :)) dar mai rau m-am amarat ca mi-am amintit iar ca a retrogradat RC BARLAD din Divizia Nationala dupa 50 de ani. Nu mai vad eu meciurile de rugby cu Dinamo, Steaua.. :((

  67. M3bis 5 September, 2009 at 11:45

    @pentru toţi cei cărora http://www.cemaifac.eu le dă eroare
    Ca să nu mai spuneţi că sunt aitist rău o să vă dau o soluţie.
    Problema e reală.
    Ţine de DNS (nu săriţi pe mine, că vă explic îndată).
    Unii dintre voi au setate DNS-urile pe automat. Asta face ca voi să depindeţi de definiţiile de name servere date de provider-ul de internet. Care nu sunt întotdeauna la zi.
    Dacă vă pricepeţi un pic puteţi să o rezolvaţi singuri, dacă nu, rugaţi-l pe băiatu’ ăla ochelarist de la etajul 2 să vă ajute.
    Să nu deviem. Dacă ţineţi neapărat să vedeţi site-ul doamnei Vivi, adăugaţi la lista DNS-urilor din proprietăţile conexiunii la internet şi DNS-ul celor de la itsistem.ro care găzduieşte site-ul distinsei doamne şi care este 79.115.26.66 . Dacă nu vă descrucaţi (greşeală intenţionată pentru a înşela vigilenţa moderatorului, care a adormit pe el), aduceţi-vă aminte de băiatul din vecini care se pricepe la calculatoare. Da, ăla ochelarist de la etajul 2.
    Baftă

  68. M3bis 5 September, 2009 at 11:46

    P.S. da, e acelasi comment… m-am saturat sa astept sa iasa de la moderare anteriorul.

  69. Ciprian 5 September, 2009 at 12:08

    @M3bis
    Is singurul mascul de pe palier si nu stiu sa am vreun ochelarist in bloc.
    Nu stiu ce e ala DNS, dar stiu cum intru in proprietatile conexiunii si nu am dat de nimic care ar putea sa ma duca cu gandul la DNS. Deci zi ce inseamna fiecare litera si sper ca nu incerci sa preiei controlul asupra calculatoarelor noastre, ca am niste wallpapere cu Vivi si Yoanna si e pacat de ele sa mi le salveze cineva in Recycle Bin.

  70. M3bis 5 September, 2009 at 12:12

    @Ciprian
    sefu … da un add la messenger la te prinzi tu ce nick, ca esti baiet distept si iti explic acolo.

  71. M3bis 5 September, 2009 at 12:17

    @Ciprian
    DNS = Domain Name System

  72. Ciprian 5 September, 2009 at 12:29

    @M3bis S-a dat.

  73. şi-la-vară-cald 5 September, 2009 at 12:52

    Măi băieţi, credeam că eu fac adevărata revoluţie pe DC, când colo, ce să vezi! Ne-a tăiat M3bis pe toţi! Ăsta are glagorie, nu glumă, şi a preluat steagul rebeliunii. Discret, calm, cu inteligenţă, nu cum ne-am bulucit noi patru până acum… Mă înscriu în echipa lui de luptă împotriva moderării cotcodaciene!

  74. Ciprian 5 September, 2009 at 13:01

    @M3bis
    S-a rezolvat: Nu merge :))

  75. Ciprian 5 September, 2009 at 13:26

    @M3bis
    Acum merge. IT Buni – IT Rai 1-0 :))

  76. M3bis 5 September, 2009 at 13:53

    @şlvc
    Taci fată, că nu mai merge cu metodele din evul mediu. Acu’ o punem de un sindicat. Sindicatul Comentatorilor de pe Daily Cotcodac. Pe scurt Sindicatul “Cotcodacii”.

  77. M3bis 5 September, 2009 at 13:55

    @şlvc
    Taci fată, că nu mai merge cu metodele din evul mediu. Acu’ o punem de un sindicat. Sindicatul Comentatorilor de pe Daily Cotcodac. Pe scrut(greseala intentionata, v-am zis ca lucrez la o metoda anti-moderare), Sindicatul “Cotcodacii”.

  78. M3bis 5 September, 2009 at 14:02

    Update
    Cei care au conexiune la “erdeeş” (RDS, pentru cei care nu pot citi pe litere) pot vizualiza saitul doamnei (că e o doamnă, nu?) Vivi. Spor la butonat.

  79. M3bis 5 September, 2009 at 14:05

    Erata (Errare humanum est) …..pot vizualiza acum saitul….

  80. şi-la-vară-cald 5 September, 2009 at 14:18

    M3bis
    Ochei! Te punem şef la SCDC, da vezi să n-o virezi spre politică după ce-ţi faci imagine pe penele noastre! (N-am corectat intenţionar pepefonia. Ştie Flori de ce! :D)

  81. Florian 5 September, 2009 at 16:57

    @şi-la-vară-cald
    Păi pe Vivi am apăsat şi eu în draci, cred că a apucat-o şi sughiţul de cât am apăsat, da’ uite ce-mi apare într-o fereastră:

    Oops! This link appears to be broken.

    Cică pare să fie spartă, probabil o dura mult controlul până se stabileşte cu exactitate cum e treaba.

  82. Florian 5 September, 2009 at 17:04

    @M3bis
    Mi-ai făcut capul mare cu deneseurile, serverele, providerul şi itstemele tale. Zi-mi mai bine cum dracu’ se face că altă dată Vivi se deschidea, da’ acum se dă spartă?
    Sau, şi mai bine, vinde-mi şi pontul cu scrisul colorat, dacă tot ai deşertat sacul cu bolduri, italice şi strikethrough-uri.

  83. Florian 5 September, 2009 at 17:14

    @M3bis
    Update-ul tău e la fel de adevărat ca tot ce spune Suiluj (am scris invers pentru fentarea moderatorului). Eu sunt pe erdees şi n-am acces la Vivi.

  84. Florian 5 September, 2009 at 17:21

    @şi-la-vară-cald
    Aaah, ce poftă mi-ai făcut de pepenaşi, sadico!

  85. M3bis 5 September, 2009 at 17:45

    @Bre Floriane
    Ţi-am scris numele cu roş ca să te oftic
    Ăla mic, ochelaristu’, nu-i acasă, aşa-i?
    Dacă nu reuşeşti să pui DNS-urile de mână, ai răbdare, că o să meargă la un moment dat. Şi dacă te grăbeşti, întreabă-l pe @Cipicao cum a făcut. Că la el s-a rezolvat. Am treabă acu’. BRB

  86. MifTy 5 September, 2009 at 18:00

    dns de la rds???
    ei na: la mine primul dns e opendns, şi al doilea tot opendns e!!
    deci, cum să fie mă de la dns-ul de la rds, propaga-li-s-ar criza în buzunare?????

    (nevastă-mea se cam uită câş la mine… în ultimele 2 ore am căutat disperat diverse poze cu muieri şi weed… :)) )

  87. MifTy 5 September, 2009 at 18:05

    hait, c-a început julică să mă “modeleze” şi pe mine… şi doar am căutat după cuvintele cu probleme până am ameţit înainte de submit…
    pe scurt, am puse demult opendns în router, nu mai folosesc dns-urile rds că ştiu că sunt jalnice!!!

  88. MifTy 5 September, 2009 at 18:05

    culmea, acum am 2 la moderat!!! =))

  89. MifTy 5 September, 2009 at 18:12

    deci, m3bis, nu merge!!!
    am băgat aci http://www.siteuri.org/ping şi ip-ul dns-ului itsystems, şi adresa lu’ ce face vivi, şi nimic.
    ambele decedate, băgăm redirect to http://www.coliva.ro regrete eterne, etc!!!

  90. MifTy 5 September, 2009 at 18:14

    grrr!!! am 3 acum!!!
    “sculaţi, voi oropsiţi ai tastaturii
    voi, osândiţi la moderare sus
    să fiarbă-n mauşi răzvrătirea
    să-nceapă al DC lung apus!!!

    sfârşiţi odată cu trecutul negru
    sculaţi, popor de moderaţi!!!”… etc, etc…

  91. M3bis 5 September, 2009 at 18:18

    @MifTy
    Ai răbdare, se dezmoderează ele. Când s-o apropia Julică de calculator. Ghidul de fentat moderatorul e la corectat acu’. Iese în seara asta pe piaţă.

  92. şi-la-vară-cald 5 September, 2009 at 18:31

    @M3bis
    Te aşteptăm, maestre! Bagă ceva praf de TNT în el!
    @Floriol
    Dacă ţi-e de pepenaşii mei, ce tot dai “spargeri” la Vivi? Ai?!

  93. MifTy 5 September, 2009 at 18:35

    mie mi s-a acrit de pepeni… vreau grefe, portocale, mere… d-alea tari, nene!!!
    şi duuuuuuuuuuudeeeeeeee!!!!!

  94. şi-la-vară-cald 5 September, 2009 at 19:02

    @MifTy
    Ale mele aşa îs, da nu pt. tine, ci pentru Rege!
    P.S.: Vezi să n-ai reject de grefe! Ţi-ai luat imunomodulatoarele la timp?
    😀

  95. M3bis 5 September, 2009 at 20:30

    deci. Ghidul de nemoderare e gata.
    http://www.gabin.ro/blog/?p=26

  96. petronia 5 September, 2009 at 21:05

    Judecand dupa franturile de conversatie prezentate aici, mi se pare ca frizerul e mafiot. Domnule Calarasu, dupa postarea acestui text, eu sa fiu in locul dvs. mi-as inveli urechile in kevlar la urmatoarea vizita la frizerie.

  97. Florian 6 September, 2009 at 00:42

    @şlvc
    Una la mână, dacă mă mai bagi în ulei îţi găsesc un nick de se cutremură blogosfera.
    A doua la mână, Vivi e ferecată cu şapte centuri de siguranţă (pe vremea cruciadelor le zicea altfel), aşa că vax albina spargere.
    P.S. Auzi la MifTy la ce pofteşte, la dude! O fi auzit bancul ăla în care unii erau puşi să îşi aleagă câte o fructă, iar apoi erau puşi să şi-o bage în fund.

  98. Ciprian 6 September, 2009 at 01:32

    @Florian
    Sau poate Mifty e patita cu ditamai recordul de Dabuleni. :))

  99. Ciprian 6 September, 2009 at 12:59

    @Florian
    Vezi ca eu umblu sa te cadorisesc, sa fac in ciuda lui Julius :)) si tu dormi? Intra la Odoacru, tu’ti barba ta!

  100. MifTy 6 September, 2009 at 13:55

    ciprian: vezi că nu ştii ce e bun pe lume???
    eu vorbeam de dudele care vin “default” anexă la pepeni!!! 😛

Leave a reply