Despre originea vieţii, evoluţie şi 6/49 |
Julius Constantinescu
Pentru ca pe Pământ să existe viaţă au concurat, pe lângă Dumnezeu, o serie de factori. De pildă, dacă Pământul ar fi fost mai aproape sau mai departe de Soare decât este, nu ar fi existat apă în stare lichidă – dacă v-aţi fi dus acum 4,6 miliarde de ani la orice casă de pariuri, probabilitatea ca o planetă să apară exact la distanţa potrivită faţă de Soare ar fi avut cam aceeaşi cotă precum cea oferită pentru o prezenţă a Universităţii Craiova în cupele europene. De asemenea, dacă Soarele n-ar fi radiat căldură într-un flux relativ constant, apa nu şi-ar fi putut păstra starea de agregare lichidă, iar dacă Luna ar fi fost ceva mai îndepărtată, omul n-ar mai fi călcat niciodată pe ea, din simplul motiv că n-ar fi existat (dacă nu ştiţi de ce, consolaţi-vă cu gândul că măcar câştigaţi mulţi bani).
Chiar şi aşa, a fost nevoie de un miliard de ani şi de un număr care depăşeşte ordinul trilioanelor de reacţii chimice pentru apariţia materiei organice. Presupun că, la momentul respectiv, nici măcar Dumnezeu n-ar fi mizat o sumă prea mare pe un rezultat bun scos de aminoacizi.
Din Jurasic şi până spre sfârşitul Cretacicului, orice om normal la cap ar fi jucat 1 solist pe dinozauri, neimaginându-şi că, peste doar câteva zeci de milioane de ani, Pământul va fi dominat de mamifere. De asemenea, orice carnivor mare te-ar fi trimis să-ţi faci un control la cap dacă i-ai fi spus că urmaşii săi vor fi vânaţi de nişte maimuţe, ţinuţi în grădini zoologice, ba chiar că nişte maimuţe mai miloase vor cheltui sume imense pentru salvarea de la extincţie a unor specii neajutorate de carnivore feroce.
În fine, pentru ca un om din zilele noastre să existe, a fost nevoie ca părinţii săi să se întâlnească (şi, eventual, ca ta-su să bea mai mult în seara aia). Cam ce şanse credeţi că erau ca doi oameni din şase miliarde să se întâlnească?
Date fiind toate acestea, faptul că un om există este, aproximez puţin, rodul unei şanse de 1 la un trilion la puterea un trilion. Iar acest om, care îşi datorează existenţa unei şanse de 1 la un trilion la puterea un trilion, trăieşte toată viaţa cu convingerea că e urmărit de un ghinion fantastic, pentru că n-a câştigat niciodată la Loto.

Twitter
Facebook





20 Septembrie 2009 la 9:13 pm
e mare nea julica. mai mare ca nea gigi.
20 Septembrie 2009 la 9:13 pm
[...] cotă precum cea oferită pentru o prezenţă a Universităţii Craiova în cupele europene. more De la Julius citire Niciun comentariu X1_AdParams = { ‘pub’ : ’560302451683403′, ‘site’ : [...]
20 Septembrie 2009 la 9:14 pm
si eu care tocmai vroiam sa particip la 6 din 49
20 Septembrie 2009 la 9:14 pm
Ce iti plac tie trilioanele nea Julica!
20 Septembrie 2009 la 9:35 pm
Hehe, oarecum de acord, cu o singura precizare: orice eveniment care s-a intamplat deja avea o probabilitate de 100% sa se intample
Eh, gandire de inginer
20 Septembrie 2009 la 9:44 pm
Da’ sunteti toti Brad Pit, de va trebuie numai voi sa beti ceva mai mult ca sa se intample oleaca de evolutie. Mai degraba e un complot al femeilor
Voi beti oricum, si asta intra in planul lor de a va da impresia ca aveti controlul.
Vorbesc la persoana a II-a pt. ca eu n-am femeie, si alea pe care le-am vrut nu s-au lasat imbatate, si nici eu inbatat nu a dus la vreo chestie evolutiva dintr-asta. Oi fi mai gagiu decat Brad Pit, si nu vor sa ma piarda in urma unei actiuni barbare, precum e sexul
20 Septembrie 2009 la 9:51 pm
Automat după ultima frază m-am gândit la Mititelu şi la “ghinionul” pe care îl are Craiova atunci când pierde.
20 Septembrie 2009 la 10:04 pm
@done8989: pai cand iei 4 goluri acasa, e clar ca numai ghinionul e de vina
20 Septembrie 2009 la 10:07 pm
la Craiova, ghinionul poarta un nume : Dorel Stoica
20 Septembrie 2009 la 10:26 pm
Poftim?!?!!?!??! Probabilitati?
Ia de aici: Două săptămâni la rând, s-au extras exact aceleaşi şase numere la loteria naţională din Bulgaria. Numerele 4, 15, 23, 24, 35 şi 42 au fost extrase, în faţa camerelor de filmat şi a unei comisiii independente. Prima dată pe 6 septembrie, a doua oară …pe 10 septembrie. (realitatea.net).
Eiii, acuma a doua: comparati numerele astea de loto “bulgaresti” cu numerele de loto din serialul LOST: 4, 8, 15, 16, 23, 42.
20 Septembrie 2009 la 10:48 pm
Deci io de aici trag concluzia ca tre’ sa-i scot ochii lu’ barbati-miu cu norocul incomensurabil care a dat peste el ca m-a intalnit, ca exist, ca m-a facut mama, etc..
20 Septembrie 2009 la 10:53 pm
@N.A.
Unde îmi dăduşi întâlnire, soro?! Eu credeam că trebuie să comentez un text, când colo, ce văd? Am ajuns la ora de stastitscă… statsistică… statistică, drek’ o cheptene, că nici numele nu i-l ştiu pronunţa bine, darmite să-mi mai dau cu presupusu’!
Oh, unde-s vremurile alea când se posta poezia aia din trei cuvinte… e-he-he, acolo aveam şi io ce zice, nu la probabilităţile astea improbabile, cărora le-am pierdut şirul din Jurasic…
20 Septembrie 2009 la 10:55 pm
Bine, comentez şi eu, deşi nu mi-am luat încă diploma de inginer.
Deci, dacă probabilitatea să mă fi născut este cvasinulă, înseamnă că eu nu exist, deci nici comentariul n-ar trebui să fie pus la socoteală. Am zis. Nu contaţi pe mine.
20 Septembrie 2009 la 10:55 pm
Iar când partenera îţi mai dă o şansă deja vorbim de a 1 trilioana unu şansă la puterea 1 trilion. Nu înţeleg de ce se discută şi despre o a doua şansă când e clar deja că avem catralioane de şanse. Este că femeile-s superficiale?
20 Septembrie 2009 la 11:01 pm
@ slvc – Dincolo-sa, la momentele delicate ale lui Julius!
20 Septembrie 2009 la 11:32 pm
@N.A.
Nţeles, şefa!
20 Septembrie 2009 la 11:47 pm
Sindicatul comentatorilor DC, prin vocea autoproclamatului ghinionist adjunct – punkreas – propune o iesire la bere sau suc (dupa caz, bineinteles…adica fetele bere si baietii suc, cum e normal) a tuturor celor implicati in anturajul dailycotcodac.
Cu aceasta ocazie, maestrul Julica va avea onoarea de a darui cartile castigate de catre tineretul uDC-ist, scapand asfel de linsare.
21 Septembrie 2009 la 12:56 am
@punkreas
Ai şi tu puţintică răbdare cu cartea aia de-ar trebui s-o-mparţi cu mine, că am ieşit câştigători ex equo. Acuma-i ocupat să şi-o ia pe cocoaşă de la una Laura, pe blog la Groparu, de-i mai zice şi Nemernicu. Mai bine sari şi tu în ajutor, acolo, aşa cum am făcut-o câţiva duşmani declaraţi de-ai lui, că nu-i frumos să ni-l execute una căreia nu-i datorează nimic. Vrei cartea (hai că-ţi cedez şi jumătatea mea!), du-te şi fă-i o aroganţă ăleia, după care revenim la sentimentele noastre curate de ură şi răzbunare faţă de Tiran.
21 Septembrie 2009 la 1:08 am
asta e ghinion sau noroc ca-ti datorezi existenta unei sanse de 1 la un trilion la puterea trilion ?..ca nu-mi dau seama la ora asta
21 Septembrie 2009 la 1:10 am
@slvc,ce faci fata?? strici idila lui Flo?
21 Septembrie 2009 la 9:30 am
@sebra
Nu, măi, că ş-aşa voiam să-i găsesc soaţă! Da’ nici să se-ncurce cu o tută nu-s de-acord, că are şi el un rang acolo…
21 Septembrie 2009 la 9:59 am
Pe sistemul “Nascut din spermatozoizi campioni.” Lumea spune ca sunt loseri dar la un moment dar au fost cei mai buni din milioane.
21 Septembrie 2009 la 11:20 am
Păi dac’atâta amar dă prolibibatăţi d’alea imposibile se împlinitără, atuncea n-ar fi normal ca alea mai marili să iasă necâştigătoare? Ş’atunci dă ce mama dracu’ am căzut asară-n şanţ când mă-ntorceam dă la cârciumă, ai?
21 Septembrie 2009 la 11:51 am
pomenind un inantash mai bimbash la neuron – nimic nu e atat de rau azi, astfel incat sa nu poata fi inrautatzit maine – ma gandesc la sentimentul de adanca frustrare trait de un urmash accidental conservat criogenic in vreun prezervativ uitat, trezit la viatza prin metode specifice, in miezul unei exclamatzii feroce : eeeei, puska si cureaua lataaaaaaa, ce barbat eram odata! Altfel numai de bine si zile caldutze!
21 Septembrie 2009 la 3:34 pm
Apăi vedeţi fraţilor ce NOROC fantastic ca nişte probabilităţi atât de impribbile să se întâmple de-am câştigatără acele cărţi? părerea mea
21 Septembrie 2009 la 6:47 pm
@tahemeata
Ce bine era dacă eram şi eu printre fraţii ăia ai tăi de care zici. Acum îmi puneam şi eu o carte sub piciorul şifonierului, să nu se mai bălăbăne.
21 Septembrie 2009 la 8:53 pm
Mă minunez şi io de-atâta strofoc, numa ca să ieşim noi la iveală!Când te gândeşti că putea şi Pămâtul ăsta să rămână o oază în Univers. Da acu, cu atâte L-oaze, trec ET-iştii-n calea lor, murmurându-şi în barbă(dac-or fi având):Ce planetă frumoasă!…Păcat că-i locuită…Şi ne-am ras de întâlniri de gradu-ntâi…
21 Septembrie 2009 la 10:37 pm
Vai, domnu’ Julius, asa spuneti dvs despre U. Craiova?
Deci, noi oltenii, am fost profund ‘jicniti’ de afirmatiile dvs, si va rugam sa va cereti scuze public, plus sa va puneti cenusa in cap de la cel mai mare furnal din Romania. Altfel, Mititelu scrie pe dvs, va maruntim si va prajim la foc domol.
Am zis!
P.S
Nu ca n-ai avea dreptate , dar chiar asa?