Adrian Călăraşu

Nu mai am pic de încredere în bănci, de aceea prefer să folosesc metode experimentale pentru a-mi administra economiile. De altfel metoda mea este singura metodă care s-a dovedit a fi funcţională în ceea ce mă priveşte, ţinând cont de faptul că nu am cum să investesc în tablouri pentru că mă pricep doar deloc, iar bursa mi se pare un fel de organizaţie ocultă, unde numai unul ca Oreste s-ar descurca.
În fix aceaşi ordine de idei, Conul Leu leşină de fiecare dată când Coniţa Euro işi ridică un pic voalul de pe faţă  iar băncile, fie ele cât de tari şi musculoase şi americăneşti, au început să pice precum credibilitatea partidelor politice în faţa alegătorului.

Prefer deci ca momentan să îmi păstrez mici economii în valută. Le aşez frumos pe căprării şi le plasez strategic, prin cărtile din bibliotecă, în funcţie de scopul şi destinaţia fiecărui cont deschis în parte. Cheile conturilor sunt criptate la mine în creierii capului, conform unor algoritmi ştiuţi numai de posesor. Spre exemplu, banii de seminţe şi bere sunt în “Codul bunelor maniere”.

Astfel conturile mele curente nu au duşmani naturali cunoscuţi. Nu mă tem de hoţi, hoţii sunt ignoranţi. Dacă mi-ar sparge casa, ultimul loc în care hoţii ar căuta bani ar fi cărţile mele. Păi, cine a mai văzut recidivist cu cagula pe faţă, răsfoind o carte?

Mă tem doar de accidente şi încerc să le evit pe cât pot. Dar accidentele sunt prin definiţie imprevizibile şi se pot întâmpla…
Ca atunci când a apucat-o cheful pe nevastă-mea să citească Dunele lui Herbert, de exemplu… Mi-a luat o jumătate de oră să încerc s-o conving că Dune e de fapt o poveste de toată jena şi că nu merită efortul şi timpul pierdut parcurgerii celor şase volume plictisitoare care nu duc niciunde şi nici măcar nu sunt scrise în ordinea cronologică firească.   

Nu mi-a mers cu minciuna, drept urmare viitoarea mea placă video GEFORCE 7300GT – XFX PV-T73E-UARG poate fi admirată acum pe umerii ei, sub formă de bluziţă de la Esprit.