Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

De ce nu împrumut cărţi

Adrian Călăraşu

Nu mai am pic de încredere în bănci, de aceea prefer să folosesc metode experimentale pentru a-mi administra economiile. De altfel metoda mea este singura metodă care s-a dovedit a fi funcţională în ceea ce mă priveşte, ţinând cont de faptul că nu am cum să investesc în tablouri pentru că mă pricep doar deloc, iar bursa mi se pare un fel de organizaţie ocultă, unde numai unul ca Oreste s-ar descurca.
În fix aceaşi ordine de idei, Conul Leu leşină de fiecare dată când Coniţa Euro işi ridică un pic voalul de pe faţă  iar băncile, fie ele cât de tari şi musculoase şi americăneşti, au început să pice precum credibilitatea partidelor politice în faţa alegătorului.

Prefer deci ca momentan să îmi păstrez mici economii în valută. Le aşez frumos pe căprării şi le plasez strategic, prin cărtile din bibliotecă, în funcţie de scopul şi destinaţia fiecărui cont deschis în parte. Cheile conturilor sunt criptate la mine în creierii capului, conform unor algoritmi ştiuţi numai de posesor. Spre exemplu, banii de seminţe şi bere sunt în “Codul bunelor maniere”.

Astfel conturile mele curente nu au duşmani naturali cunoscuţi. Nu mă tem de hoţi, hoţii sunt ignoranţi. Dacă mi-ar sparge casa, ultimul loc în care hoţii ar căuta bani ar fi cărţile mele. Păi, cine a mai văzut recidivist cu cagula pe faţă, răsfoind o carte?

Mă tem doar de accidente şi încerc să le evit pe cât pot. Dar accidentele sunt prin definiţie imprevizibile şi se pot întâmpla…
Ca atunci când a apucat-o cheful pe nevastă-mea să citească Dunele lui Herbert, de exemplu… Mi-a luat o jumătate de oră să încerc s-o conving că Dune e de fapt o poveste de toată jena şi că nu merită efortul şi timpul pierdut parcurgerii celor şase volume plictisitoare care nu duc niciunde şi nici măcar nu sunt scrise în ordinea cronologică firească.   

Nu mi-a mers cu minciuna, drept urmare viitoarea mea placă video GEFORCE 7300GT – XFX PV-T73E-UARG poate fi admirată acum pe umerii ei, sub formă de bluziţă de la Esprit.

18 comentarii la “De ce nu împrumut cărţi”

  1. 1. dc a spus:

    Fratilor, sunteti intr-o usoara pana de inspiratie. Vad ca republicati din ce in ce mai multe texte. E drept ca nu au aparut pe dailycotcodac.ro (pentru ca nu exista atunci)….dar totusi…ca sa ma exprim pleonastic.
    Deci, ca sa vedeti ca nu-s pus pe carcoteala destructiva, vin cu o propunere. Incercati sa dati premiile voastre (ale de tip ‘vrei sa fii tocilar’winking pentru texte scrise de cititori, nu numai pentru comentarii la postarile coastre. S-ar putea sa iasa ceva bun si nu sunteti nici obligati sa va coborati la tehnicile buzduganiene, nici sa reincalziti propria ciorba. Hai sa vedem ce iese.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. Radu C a spus:

    Lasa ba, sa citeste si noi incultii care este, da? Ca noi nu citit articolu’ esta cand fost publicat “in alta parte, da’ nu in Daily Cotcodace”.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. Andi a spus:

    Bun așa! Am mai auzit pe cineva care și-a luat la mână 2000 de cărți din bibliotecă, să-și găsească ieconomiile ”puse bine” și puțin uitate. happy

    Să-și poarte sănătoasă Espritul, ai scăpat ieftin. O cucoană mai nervos posesivă ar fi dat mai multe parale pe onestitatea conjugală și te-ar fi obligat să îți plătești cheltuielile spitalicești după cucuiele care ți-ar fi ieșit pe fund de la șuturile ei … happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. punKreas a spus:

    Aveam un coleg in generala, ochelarist si gras, care imprumuta manuale de la noi. Ciudat era faptul ca el isi cumparase un rand de manuale, dar cine stie ce facuse cu ele. Gurile rele spuneau ca le-a tocit atat de mult incat nu se mai vedeau sloavele.
    Abia acum mi-am dat seama cat de bogat era posibil sa fie big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. Adrian Calarasu a spus:

    @dc - mda, nu stiam ca am atat de multi cititori.
    Pe de alta parte, de ce esti ofticos? Si pentru mine e duminica astazi tongue

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. Florian a spus:

    Deh, cin’ te puse să-ţi iei nevastă emancipată, cu prostul obicei de a citi şi altceva decât cartea de bucate.

    P.S. Aştept cuvenita replică a purtătoarei stindardului de luptă împotriva porcilor de bărbaţi. Nu mă întrebaţi despre cine e vorba, că veţi afla negreşit. Nu poate să tolereze nici măcar o glumă a crucii la adresa cercului, iar un drăcuşor mă împinge câteodată să o zgândăr, ca să îi savurez exploziile de indignare.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. Florian a spus:

    @dc
    Dc ne strici dc plăcerea, dacă nu-ţi place schimbă canalul. Lasă-i şi pe ceilalţi să ajungă la nivelul tău de cunoaştere.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. liviu amza(nadie) a spus:

    mda si in cartile:Oliver Twist si Crima si pedeapsa citi bani puneai mai?si care erea destinatia lor?cauta si tu niste almanahe. happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. lx a spus:

    Zi mersi ca nu a laut banii, pentru a da un avans la leasingul pe noile cizmulite.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. ce-apa.nova a spus:

    Am auzit eu că cine are carte – are parte, da partea leului, nu a dolarului. Sunt curioasă unde ţii monedele…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. Vlad S. a spus:

    dar banii din “Lolita” pentru ce sunt?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. Dragos a spus:

    Pfff domnu` Calarashu daca viitoarea dvs. placa video e un 7300GT e clar ca ati pregatit textul acu vreo 12-18 luni si abia acu` a vazut luminitza de la capatul tiparului.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. N.A. a spus:

    In calitate de nevasta, inteleg perfect prioritatea unei bluzite (oricare, de oriunde) in fata unei atat de inutile placi! Zau, chiar iti trebuie ‘nspe mii de placi? nu aveai una? daca te-ai descurcat pana acum cu asta, de ce nu mai e buna? etc.. big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. N.A. a spus:

    @Florian – Cine-i, cine-i? big grin Ca si eu o astept!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. Somebody a spus:

    @dc: dar uite eu, tanara reprezentanta a patriei, nu stiu textele. tongue

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. Florian a spus:

    @N.A.
    Oi fi tu răpitoare, tulburătoare, ameţitoare şi încă vreo câţiva oare, dar minţile nu mi le-am pierdut de tot, ca să-ţi spun de cine-i vorba. Abia aştepti să ai o aliată cu care să mă încaleci ca pe un măgar, hai?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. N.A. a spus:

    @Florian – Da’ ca pe-un ce, ma rog, daca dumneata asa te intitulezi? ca pe-un armasar te pomeni.. ptiu, drace! laughing))
    Si aliate stii doar ca am. Numa’ pe slvc, yo, lulu, tahemet si inca vreo cateva sa le chem..

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. Madelaine a spus:

    Maica, tu nu auzisi de un seif dosit prin spatele cartilor de data asta? Asta ca sa eviti eventualii ochi iscoditori, implicit, cadourile neplanificate si nedorite…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • Miruna: Stephen Fry ruleaza, ca tot adusesi vorba despre “a bit of Fry and Laurie”…
    • Adriana Popescu: @JULIUS: Mi se pare normal! Ca dup-aia sa-mi storci lamaia daca scot vreo tampenie. :P Fa promo la...
    • JULIUS: @Adriana Popescu: n-am vazut niciodata, eu mă uit doar la Observatorul de seară.
    • Adriana Popescu: @JULIUS: Esti vraiste! Gandeste-te la geniala emisiune “Nora pentru ma-ta” Poti sau te...
    • JULIUS: @Adriana Popescu: păi din ce sa fac promo, fara texte? :))


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac