Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Răspundem cititorilor, ascultătorilor, rataţilor de tot felul

Un om: te invidiem pentru cele două divorţuri. Ţie chiar n-are maică-ta ce să-ţi reproşeze, nu poate spune că nu ţi-ai dat interesul.

Vasilissa (Te duci, tu, mamă, pân’ la magazinu’ din colţ să iei un kil de sare? Uite-aicea banii. Pe drum opreşte-te de te-nsoară şi cînd vii acasă să te-ntorci şi cu doi nepoţi): Îţi mulţumeşte mama pentru comentariu, pe asta a zis că n-o ştia.

Florian (Abia când cineva îţi dezvăluie traumele copilăriei înţelegi de ce ajunge la maturitate să violeze babe): Nu trebuie să-ţi fie ruşine de ceea ce faci, deşi ar fi bine să nu ne dai mai multe amănunte pentru că legea ne-ar obliga să te denunţăm.

db (Da’ atunci cand, de ex., ala mare nu se’nsoara nici picat cu ceara (despre copii, ce sa mai zicem), a’ mijlocie a divortat (asta bine macar ca n-a facut copii) si ala mic are prostul exemplu al celor mari si se tine de el? Si acum nici nu-i mai poti umfla botul lui Manuel care e la casa lui, are o meserie si are si vreo 2 copii): Manuel ăsta al tău… e cumva un învingător din Bistriţa, inginer de bude şi însurat cu o moldoveancă? Sau vorbeam aşa, la modul general?

savy (Textul asta mi se potriveste de minune. Pe fratele meu mai mare il cheama Manuel. Manuel s-a insurat, Manuel a facut masterat, Manuel a mancat tot farfurie, Manuel a avut 10 pe linie in facultate, orice problema exista trebuie sa-l sunam pe Manuel, pt ca doar el stie rezolvarea…..): Nasol e când tu chiar eşti ăla mare, dar niciodată nu ţi se întâmplă asta…

cronos (dar cand termini facultatea si te suna sa iti spuna ca manuel s-a angajat acolo acasa, la primarie sau nu stiu unde dracu, si tu stai terchea berchea prin bucuresti si te chinui singur sa castigi de 5 ori cat manuel, care e un baiat atat de bun si sta cu parintii lui, nu ca tine…): Da, da, ştim cum e să stai terchea-berchea prin Bucureşti, cu partea a doua nu suntem de acord – la noi la Beiuş sunt salarii foarte mari big grin

sor’mea lu’ Arsulici (Mie-mi place aia cu “Să-ţi dea D-zeu un copil ca tine!”. Eu chiar vreau. Îs tare mândră de mine): În cazul tău, să ştii că mama chiar are dreptate, nici un om sănătos n-ar vrea un copil ca tine.

Sincerele noastre felicitări merg la cronos, iar felicitările simple la sor-mea lu’ Arsulici. „Palatul chelfănelii” al lui Pascal Bruckner, apărut laEditura Trei, merge la vasilissa.

Acum, că n-aţi câştigat nimic, puteţi să ne faceţi în toate felurile, poate aşa mai află şi mamele noastre ceva nou.

28 comentarii la “Răspundem cititorilor, ascultătorilor, rataţilor de tot felul”

  1. 1. http://www.tahemet.blogspot.com/ a spus:

    Şi eu care ziceam că am fost traumatizată în copilărie… şi post copilărie prin reitrarea infinită a boacănelor şi nefăcutelor din acea vreme inocentă

    felicitările mele călduroase pentru câştigători.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. delly a spus:

    Eu sunt copilul mai mare straight face Deci de aia am bagat 2 facultati tehnice grele!
    In your face sisters! Beat this!
    Ingrijator e ca mijlocia s-a inscris deja la a 2-a, abordeaza astfel problema, merge pe umanisti…singura speranta e loaza a’mica, nu-i place cartea…Da si-a gasi un job banos de ne ia pe amandoua la cat caca a mancat cand era mica big grin
    Deci am concluzionat ca singura posibilitate sa iau un avans consistent e sa primesc cateva carti de la DC, care se stie, da cultura cu galeata!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. Ciprian a spus:

    @Julius
    Imi dai mie sacosa de rafie in care ai depozitat cartile oferite in luna august?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. Florian a spus:

    @Tovarăşul Dictator, Mare Cavaler al Ordinului Mânăreala Supremă
    Eu am trecut de maturitate, am dat deja în mintea copiilor dacă am ajuns să particip la jafuri d’astea de concursuri blătuite. In consecinţă, mesajul meu despre cineva ajuns la maturitate nu mi se potriveşte. Mai ai două încercări (hai să-ţi suflu răspunsul, că-s băiat bun: J sau C, ambele variante sunt corecte).

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. Florian a spus:

    @delly
    Eu la băutură devin vesel, nu mă loveşte depresia.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. Florian a spus:

    @Ciprian
    Le-a furat cu sacul, nu cu sacoşa de rafie.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. Ciprian a spus:

    @Florian
    Daca si sacul era tot de rafie e bun si ala.
    Imi e util pentru carat cucuruzul la moara sa fac urluiala la dobitoace.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. N.A. a spus:

    Da, deci e clar, lume, tre’sa ne dam bine pe langa mama lu’ Julius, vedeti cine a castigat, da? cine a lucrat pe langa cine trebuie!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. N.A. a spus:

    Doamna mama lu’ Julius, va sade tare bine sortul ala.. va pune in evidenta culoarea ochilor… Sar’na!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. Florian a spus:

    @N.A.
    Acu’ degeaba te mai strofoci, că mânăreala lunii august s-a gătat. Zi mersi că ţi-a câstigat consortul dreptul de a fotografia coperta aia cu ţâţe, că alţii nici cu atâta nu s-au ales. Cât despre cartea de sub ţâţe, fă-ţi curaj şi spune-i adevărul, că n-o s-o vadă vreodată. Alege însă şi tu un moment în care nu are chef de karate, ca să nu-ţi facă din mobilă surcele de foc.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. vasilissa a spus:

    acu c-am cistigat, ce tre sa fac? sa va dau adresa mea? voi cred ca ati innebunit. pai cum sa am io incredere in unii ca voi si sa-mi divulg birlogul? hehehe… mari smecheri sinteti voi…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. yoanna a spus:

    @cipcirip
    dc mami? vrei sa-mi faci o rochisa? o rochisa din rafie? love struck

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. yoanna a spus:

    salut,vasilissa! eu sunt yoanna.(dadada,celebra yoanna.)
    auzi,tie nu ti-e greu sa iesi din casa,sa mergi la posta,samd? nu te dor picioarele?nu te ustura ochii?nu esti putin bolnavioara?ca uite,eu sunt intotdeauna gata sa ajut prietenii in nevoi..sunt caritabila din fire si ma gandeam ca te-as putea ajuta eu. ai fi onorata,stiu.
    deci ramane stabilit,da?cand te-anunta astia ca vine cartea,tu te faci ca esti bolnava,ma suni, ma trimiti la posta si eu te ajut.
    iti dau eu bep ca sa stii ca am primit-o bine.e ochei?hai te pup!

    pese: sa nu te sperii prea tare daca ai sa gasesti in ea toate editiile din ..eh,ai sa vezi tu (o mica supriza)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. vasilissa a spus:

    mă, yoanne. io zic aşa, nu mă prefac că sînt bolnavă, dar ţie aşa îţi zic. tu de duci, o iei de la poştă şi dau fuguţa acasă. deschizi computerul, scannerul şi îmi copiezi şi mie filă cu filă cărţulia şi mi-o trimiţi pe mail. e? ce zici? io voiam să îi zic lu’ julius, dar dacă tot te-ai oferit… acu, este că te simţi tu onorată? happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. Arsulici a spus:

    @sor-mea
    Felicitari!

    @vasilissa
    Felicitari!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. yoanna a spus:

    @vasilicca

    fata,hai sa-l lasam pe julius. mi-e sa nu se supere ca-l las fara treaba

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. db a spus:

    @Julius: ai un frate mai mic? sau esti stresat?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. delly a spus:

    Arsulici, imparti felicitarile? Ce are de zis Julius de asta?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. ver_bep a spus:

    nu ma mai joc niciodata cu voi

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. 20. Ciprian a spus:

    @Yoanna darling , tu valorezi mai mult decat o sacosa de rafie goala cu baiere lungi. Cele mai scumpe matasuri se tes acum pentru trupusorul tau gol si epilat.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. 21. yoanna a spus:

    cipcirip,my pasarellaughing)
    laughing)gol si epilatlaughing..cate iluziilaughing))
    si de ce tre sa fie baierele lungi? happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. 22. sor'sa (lu' Arsulici) a spus:

    @frate’so lu’ sor’sa lu’ Arsulici: Tu n-ai vrea un copil minitehnicus care să fie în stare să pună o elice, ha? big grin
    @mama: Am câştigat, am câştigat! Aşa-i că-s iar pe primu’ loc? happy
    @db: Nu mai da din casă, mă!
    @frate’mio Arsulici: Mai avem loc în cutia cu felicitări, ori mai iau una?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. 23. cronos a spus:

    juluis, or fii salarii mari la beius, da’ nu si la primarielaughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. 24. cronos a spus:

    deci e a doua oara cand iau locul doi. Nu degeaba a fost Cronos al doilea stapan al universului…ffs

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. 25. Ciprian a spus:

    @Y(oanna)ETI
    Poate ca meriti rochia aia de rafie pe care ziceai sa nu o aduc acasa.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. 26. yoanna a spus:

    @cipcirip
    le merit si pe alea de matase.serios!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. 27. vasilissa a spus:

    bai, baieti, dar totusi, cum intru in posesia cartii? sau e doar la misto? adica, na, io ma prefac ca am cistigat o carte, voi va prefaceti ca mi-o dati, noi ne prefacem ca o citim….

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. 28. Ciprian a spus:

    @Yoanna
    Da desigur, cu tot cu viermi

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • Ionel Stan: Doamne fereste sa dispara. 1.Viata fara Antena 1 ar fi un chin. 2.Copilaria mea fara Tom si Jerry,...
    • M3bis: @Ionel Stan: Ai să fii “solitar” cu bărbaţii cu aşa atitudine, vorba lui Dan1.
    • Cristina Ş.: @Ionel Stan: si mie mi se pare ca textul de mai sus zice mai degraba ceva despre baietoii in cauza...
    • Cristina Ş.: @Didinutza said: “ ..fa si tu un pic de sport: du gunoiul” :))
    • Dan1: @Ionel Stan: E clar! Cu asa atitudine tu n-o sa-ti faci niciodata blog de pamflete si alte arogante! :))


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac