Postul nu e post destul

Un ratangiu

Julius Constantinescu

Într-o zi, dă buzna peste mine pe messenger un amic: “Mă, sunt amărât maxim”. “Păi ce-ai păţit?”. “Mă, am fost azi la una şi n-am făcut nimic”. “Lasă, mă”, zic, “se mai întâmplă. Eşti într-o formă mai slabă”. “Nu, mă, sunt doar prost”, zice amicul. Încerc să-l consolez spunându-i că nu el singurul prost din lume şi-l las să se descarce, că-l simţeam cu inima grea. “Bă”, zice amicul, “de trei săptămâni o vrăjeam. Azi trebuia să mergem în parc, să ne plimbăm. Ajung în parc şi mă sună, că cică e cam frig şi mai bine să urc sus la ea”. “Deci ai scăpat singur pe poartă…”, zic. “Da, mă. M-am dus la ea şi ce crezi c-am făcut?”. “Ce?”. “Am jucat scrabble toată seara…”. “Mă, da’ chiar că eşti tâmpit… Dacă-ţi plac intelectualele, asta e, n-am ce să-ţi fac…”.

După care, ca să se dea mare cu cât e de prost, îmi trimite şi-o poză a tipei care seduce bărbaţi ca să joace scrabble cu ei: e ceea ce noi, intelectualii fini, numim o “bunăciune” (sincer, aş fi citit şi io un pic de Beckett cu ea). Cădem de acord că e un bou irecuperabil, dar amicul tot nu e mulţumit: “Poate crezi că e singura… stai să-ţi mai arăt”. Si-mi trimite poza unei alte femei superbe, pe care am vag senzaţia că o ştiu de undeva. Amicul îmi confirmă că da, am mai văzut-o: face o emisiune la un post de televiziune. Mi se pare greu de crezut că un tip ca el scăpase în poziţie de unu la unu cu aşa o femeie, pe care am impresia că n-o poţi impresiona plimbând-o cu autobuzul şi recitându-i din Yeats. Dar, cum nimic nu e imposibil (dovadă că există femei care ies chiar şi cu mine), îl ascult. “Băi, o ştiu de multă vreme. S-a despărţit la un moment dat de gagică-su şi avea nevoie de un umăr pe care să plângă. Îţi dai seama că m-am oferit, ştii că sunt un tip sensibil. Într-o vineri seara, venise momentul, trebuia să mă duc s-o iau. Bă, exact în seara aia s-a împăcat cu ăla!”.

Încă vreo oră, amicul mi-a trimis pe messenger o mulţime de poze cu bunăciuni pe care le-a ratat de puţin: o blondă superbă, care se îmbolnăvise de hepatită exact când era gata să cedeze, o roşcată voluptoasă pe care-o plimbase prin toate parcurile din Bucureşti, dar care s-a mutat cu serviciul în Timişoara înainte să i se dăruiască, câteva femei cu care nu şi-a ales în mod corect ziua, una al cărei bărbat se întorsese din delegaţie mai devreme şi o tipă bună cu spume, cu care ieşise să-şi plimbe câinele, dar, exact în momentul în care încercau ceva mai deosebit, javra idioată îşi înfipsese colţii în coapsa ei sidefie.

Omul avea una dintre cele mai impresionante colecţii de gagici ratate pe care le poate avea un bărbat, chestie care-l umplea de o mândrie fără margini: “Ei, ai văzut? Acum recunoşti că sunt prost?”. În faţa evidenţei, n-am mai putut nega adevărul: “De bubui”.

Share:

21 comments

  1. borut 1 July, 2009 at 12:43

    oldies but goldies

  2. 4mall 1 July, 2009 at 13:00

    Nu stiu de cat timp sunteti amici, dar n-ai observat cumva la el ceva tendinte masochiste?

  3. Food For Depression 1 July, 2009 at 13:07

    Saracu’

  4. ioana 1 July, 2009 at 13:09

    nu ai mai povestit odata asta, dar cu tine in locul amicului?

  5. Heto 1 July, 2009 at 13:11

    ar trebui sa ma vezi pe mine…

  6. JULIUS 1 July, 2009 at 13:20

    @ioana: ba am mai povestit, dar nu cu mine, ci tot cu el

  7. ioana 1 July, 2009 at 13:43

    julius, iera o gluma nevinovata, nu mai lua viata asa in serios. 😛

  8. John 1 July, 2009 at 14:00

    Quelle surprise!! Majoritatea baga din greu povestioare gen “bah, ce i-am [..] lu’ aia!! A bagat harphe d’alea de fata mare, da’ i-am taiat-o scurt!!” 😛

    Noroc ca mai sunt si uameni onesti.. :))

    Cirz,
    John

    PS: Mie nu mi-a scapat nici o bunaciune, ba, cand am tavalit toate bunaciunile din zona, am cotzait si cateva din categoria a doua.. 😀

    Si trebuie sa stiti ca n-am mintit niciodata!! Decat acum, cand am spus ca n-am mintit niciodata.. 😛

  9. Someone 1 July, 2009 at 15:11

    Deci ai ajuns şi tu la vârsta aia la care te ascunzi după “mi-a povestit un amic” 🙂

  10. JULIUS 1 July, 2009 at 15:18

    @Someone: nu, ma, ce ai? m-ai auzit vreodata spunand: “mi-a povestit un amic cum si-a tras-o cu claudia schiffer”?

  11. toader 1 July, 2009 at 16:07

    julius, simt ca prietenul tau te minte. ai vreo dovada ca sunt pozele nu sunt furate?

  12. JULIUS 1 July, 2009 at 16:11

    @toader: il cunosc io, bag mana-n foc pentru el 😀

  13. Florian 1 July, 2009 at 18:49

    Cred ca amicul tau cauta un umar pe care sa planga si tu, tip sensibil, te-ai oferit. Dupa aia, nu cumva te-a invitat la el sa faceti un scrabble?

  14. Magic 1 July, 2009 at 23:34

    Zi de zi imi face placere sa te citesc 🙂

  15. SickOfItAll 2 July, 2009 at 00:15

    amicul tau este modelul de cel mai bun prieten al femeilor 😛

  16. daniel v. 2 July, 2009 at 03:01

    nu ar fi cazul ca amicul tau sa incerce si cu barbati?

  17. Ion Dascalu 2 July, 2009 at 11:37

    Si pana la urma, chiar, nici macar una nu a reusit sa pacaleasca? Macar una, asa, mai naspeta… O fi inca virgin?

  18. volent 2 July, 2009 at 12:21

    pun pariu ca dace le intrebi pe fetele din “colectie” ce parere au despre amicul tau, raspund toate: un tantalau:) Cum frate trei saptamani de vreajeala, ii zice fomeia ca sa urce la ea, iar el joaca..ce naiba ziceai ca joaca…:(((

  19. MifTy 11 July, 2009 at 00:35

    scrabble, în plm!!!! 😀

  20. Bulina Neserioasa 19 July, 2009 at 01:14

    M-am dus la ea şi ce crezi c-am făcut?”. “Ce?”. “Am jucat scrabble toată seara

    Hai ma chiar scrabble? Nici de-un Monopoly n-o fost in stare?Chiar ca-i prost,saracu’.

    Da ia zi…amicu asta al tau arata bine? Ca mie imi place sa joc şeptică.

  21. Cum să nu te culci cu o mulţime de femei » Daily Cotcodac 9 February, 2011 at 14:40

    […] C. a ratat o mulţime de femei. Printre ele, o blondă superbă care contactase o hepatită exact când era pregătită să-i […]

Leave a reply