Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

„Vrei să fii tocilar?”, ediţie specială

Ca să oferim tuturor şanse egale şi să nu ne mai acuzaţi pe urmă de fraudă şi să vă cheltuiţi banii pe sms-uri la OTV ca să demascaţi corupţia de la Daily Cotcodac, de data asta vă vom oferi posibilitatea să ne linguşiţi deşănţat, crescându-vă astfel simţitor şansele de a intra în posesia premiului. După cum am anunţat deja, premiul constă în două volume semnate de William Shakespeare, „Hamlet” şi „Sonete”, ediţii bilingve, apărute la Editura Trei.
Ce trebuie să faceţi? In primul rând, să ne spuneţi care este textul apărut în Daily Cotcodac care v-a plăcut cel mai mult. Apoi, să-l puneţi pe site-ul vostru, cu link spre DC. |n cazul în care nu aveţi un blog, ajunge să trimiteţi linkul spre cinci prieteni de-ai voştri care nu citesc revista noastră, dacă sunteţi cumva amici cu asemenea loaze. Partea bună este aceea că nu vă vom verifica şi vom merge pe încredere, aşa că puteţi liniştiţi să vă daţi prietenii noştri şi să ne înjuraţi pe la spate, deşi noi mizăm pe faptul că nici un român nu ar face vreodată aşa ceva.
Câştigătorul concursului va fi anunţat mâine dimineaţă.

57 comentarii la “„Vrei să fii tocilar?”, ediţie specială”

  1. 1. valyum a spus:

    iar sunt primul care comenteaza.
    articolul placut e ala cu incompatibilitatea de comunicare intre taranul mihnit de la carciuma si tanarul emancipat.
    am trimis articolul la loazele 1, 2, 3, 4 si 7, ca 5 si 6 sunt in concediu…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. EmyD a spus:

    Toate articolele sunt geniale si am trimis tot site-ul(cu copy/paste) la toata lista de ym. Traiasca spammul si Shakespeare big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. delly a spus:

    Spamam , Maria ta! Daca asta e ordinul…ma descurc eu cu injuriile dupa!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. JULIUS a spus:

    @delly: si textul mentionat care e?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. 4mall a spus:

    Mie cel mai mult mi-au placut textele scrise de mine, motiv pentru care ma autolingusesc de cate ori pot. Din pacate, nefiind contorsionizd, nu ma pot pupa decat in locuri banale, cum ar fi mainile.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. d a spus:

    de dat linkuri, nu dau, ca destul ii innebunesc pe sotul meu si pe prieteni cu texte copy/paste pe mess, cand traseaza mai bine polilinii in autocad, de ma-njura-n gand. aaaaaaaaaaa, sa nu uit, textu ii ala cu soferii de Alba. Textu ca textu, da comentariile au fost delicioase.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. XaeL a spus:

    Vivi la munte si la mare winking Alegerea nu a fost deloc usoara, din simplul motiv ca toate textele voastre sunt dece.n.. err… geniale. Sper ca apreciati ca mi-am rupt din timpul de invatat pt examenul de maine. Sendroiu va poate confirma cat de importanta si grea e pediatria si, in consecinta, ce sacrificiu a insemnat pt pregatirea mea medicala timpul dedicat scrierii acestui comment. Sper deci sa fie apreciat efortul.
    Si, sa nu uitam, chiar am trimis textul prin acea minune a tehnologiei IT, aplicatia voastra de trimis prin yahoo messenger. Daca sunt injurat (desi l-am trimis la oameni cu o inalta tinuta morala, nu stii niciodata in ce moment prost te poate prinde un mass), o sa aveti forward la fiecare cuvintel.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. sixtyniner a spus:

    Evident că n-am blog, că doar de-aia vă citesc pe voi, iar un link pus în managerele online pe care irosesc programul de lucru nu cred că v-ar avantaja. Aşa că v-am urmat sfatul şi v-am înscris pe vreo 20 de site-uri porno de-alea bunele, care-ţi trimit cam o duzină de mesaje pe oră, ca să folosesc un citat din Julius & Pircă.
    Votez “Bunul meu vecin Ham”, Posted on 17 June 2009 şi aştept să măsluiţi tragerea la sorţi în favoarea mea, eu fiind cel mai îndreptăţit la un premiu cu două limbi.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. chupacabra a spus:

    Eu sunt fan Calarasu sincer, din cauza lui am ajuns sa citesc si pe “Ultras Craiovas Julius Non-masinos non-pretena”, si restul de militanti ai pacii pe pamant (ma refer la Groparu si VisUrat aici).
    Cel mai frumos text… posturile cu cautarile pe Goagal. laughing, dar si posturile lui Tanti Vivi. Am sa fac un wallpaper cu poza ei.

    Succes in continuare !

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. Arsulici a spus:

    Sincer mie imi plac cel mai mult ”evenimentul zilei de ieri” si cele cu cautarile pe google… doua categorii de articole care, se pare, sint pe cale de disparitie, fiind tot mai rare…
    Sincer as vrea sa cistig odata si altceva decit sincerele tale felicitari.. dar cred ca volumele ar trebui sa ajunga in biblioteca surioarei tale, ca sa nu-ti mai devalizeze tie biblioteca…
    Hamlet bilingv? adica in daneza si engleza? sau in daneza si romana? ca tipul era printul danemarcei, nu? si el era impotriva U.E. fiind instigat de curvarul ala de Folonius? A intrat totusi in U.E. sfatuit de fortinbras, dupa o bere bauta la parastasu lu’ ta-su?
    Aaaaaaa, si promit ca o sa-mi spammez prietenii din mess imediat ce voi reusi sa intru pe mess….

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. Raluca a spus:

    Draga Julius,
    As participa cu mare placere la acest concurs….dar avand in vedere faptul ca am mai castigat o data (recunosc, nu pe drept…ci pentru faptul ca am fost “singura persoana care a intrat pe mess la ora 16.00″winking, slabe sanse a doua oara. Oricu, eu votez pentru “A unsprezecea poruncă: Nu le mai amesteca”.
    Si totusi…de cartea mea se mai aude ceva? waiting… acusi plec in vacanta si nu am ce sa citesc crying

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. Florian a spus:

    De fiecare datã, mie ultimul numãr imi place cel mai mult. Da’ acu’ îmi place chiar mai mult decât cel mai mult, cã are picioare lungi.
    Blog n-am cã blogu-i ca un plod, tre’ sã-i dai de mâncare, sã-l cureti de mizerii, sã stai de vorbã cu el, iar io n-am timp de plozi. Poate la bãtrânete, în loc de birmanezã.
    Da’ mi-am transferat cracii ãia lungi în cutia de e-mail, iar la noapte mã ocup de ei. Pân’ la noapte însã, i-am trimis la vreo sapte amici sã se joace si ei, ca sã le facã încãlzirea.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. TheD a spus:

    Greu de ales un “cel mai bun” articol, dar in top5 -si unul din articolele prin care mi’am convins cativa prieteni sa va citeasca- e http://www.dailycotcodac.ro/2009/03/un-titan-al-tablelor-uta/ – Uţă rulzz!!11oneone

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. alex.p a spus:

    Mie mi-a placut ala cu scrisoarea lui Borcica pentru Mos Craciun. Pana maine dimineata cand stabiliti castigatorul (zic si eu asa, ca stiu ca e masluit deja concursul), incerc sa fac rost de mailul lui Borcica sa i-l arat si lui.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. sakkara a spus:

    Mi mi-a placut articolul despre cum se cresc melcii si ala despre cum sa gatesti sfecla. Aaa…da stai nu era la voi pe blog. Bine atunci urmatoru’ articol care apare indiferent cine il scrie ala e preferatul meu. Si hai bine ar mai fi unu al lui Julius despre cercetatorii britanici.
    p.s. blog nu am, messanger da, mass da(care este).

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. sakkara a spus:

    Mie mi-a placut articolul despre cum se cresc melcii si ala despre cum sa gatesti sfecla. Aaa…da stai nu era la voi pe blog. Bine atunci urmatoru’ articol care apare indiferent cine il scrie ala e preferatul meu. Si hai bine ar mai fi unu al lui Julius despre cercetatorii britanici.
    p.s. blog nu am, messanger da, mass da(care este).

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. warlock a spus:

    Mie mi-a placut: Un Othello rural, si mai ai multe altele in acelasi stil.
    De spamat am spamat cu articolele tale, dar inca nu te-am pus in blogroll (my bad), dar imediat ce ajung acasa … o sa rezolv situatia winking

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. theheartcollector a spus:

    Nu cred că am avut ocazia să citesc pe aici vreun text care să nu mă facă să râd, dar, cel mai mişto e ăsta: http://www.visurat.ro/2008/12/10/evanghelia-dupa-julica/ (Evanghelia după Julică)

    Julius, poate bagi articolul respectiv şi pe site-ul ăsta ca să se râdă şi loazele care nu te ştiu de pe vremurile în care spamai blogu’ lu’ Sebi big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. delly a spus:

    @ Julius, mi-a smuls o lacrima textul cu mersul la piata hee hee Toate sunt foarte amuzante, dovada ca intru zilnic de vreo 15 ori de la jobu meu sa vad daca a mai aparut ceva waiting Termin cu linguselile, ca dau in diabet!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. 20. Arsulici a spus:

    Julica, m-ai bagat la moderare si nu-mi dai drumul la comentarii? aaaaaaaaaaaaa, n-am lingusit destul??? happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. 21. Anna a spus:

    Alegerea a fost grea, am recitit texte mai vechi si, pentru ca “Evenimentul zilei de ieri” nu a aparut azi si este printre primele texte cu care te-am intalnit, aleg “Google te ajuta, dar nu te face mai destept”, text universal valabil in orice zi: http://anasandu.blogspot.com/2009/07/google-te-ajuta-dar-nu-te-face-mai.html

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. 22. mihaela a spus:

    http://www.dailycotcodac.ro/2009/05/ciupercile-si-romanul-atomic/
    http://www.dailycotcodac.ro/2009/04/lord-of-the-cheese/
    http://www.dailycotcodac.ro/2009/04/mic-ghid-de-suferit-alaturi-de-nevasta-ta/
    plus cel cu chilotii…fenomenal.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. 23. Ciprian a spus:

    Creca. Mai bine mort decat sa traiesc asa rusine. Ma crede lumea om serios si tu vrei sa te spamez.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. 24. Kraix a spus:

    http://www.dailycotcodac.ro/2009/06/ce-chiloti-erau-odata%E2%80%A6/ desi toate imi plac la fel de mult, am zis sa pun si eu unu care m-a amuzat asa mai tare. Toate posturile voastre duhnesc de talent si nu ma opresc pana nu le citesc de cel putin 123123 ori. Sunt un DCspammer inrait asa ca ar trebuit sa-mi dai mie cartile alea ca mi s-a tocit mousepad-ul la cate mesaje am trimis.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. 25. ioana a spus:

    deci daca am facut deja chestia asta de fro cateva ori absolut dezinteresat (in cazul in care te intrebai de unde ai atata trafic), presupun ca ar trebui sa primesc volumele semnate shakespeare si cu autograful lui… cu dedicatie.
    si daca tot te incapatanezi, julius, si nu primesc nici de data asta carti, poti sa te oftici ca nu ma oftic, am opere complete alelu anonimu asta in engleza. acum astept opere complete de julius constantinescu laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. 26. XaeL a spus:

    julius, de ce am commentul in moderare? waiting

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. 27. Magic a spus:

    Personal, te citesc de mult timp. Tine-o tot asa, faci o treaba excelenta!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. 28. delly a spus:

    Am o nelamurire, cine alege cartile premiu? Toate astea le-am citit pana acum, mai cautati si voi printre aparitiile noi, poate e bataie mai mare…Just a thought!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. 29. Skag a spus:

    eu am blog, da cine ma citeste pe mine, ca sunt la inceput? Da pun un articol, ca nu ma doare tastatura. Dau si un mass, sa moara de ciuda aia la care nu le place sa primeasca mass-uri. Si daca imi dau ignore, asta e, mai fac rost si de alte id-uri de mess.

    Ah..mie imi plac cel mai mult articolele lui Vivi, ea stie cum o adevarata doamna trebuie sa se poarte in societate. Vezi articolul cu Vivi la mare si la munte.laughing

    Eu sincer as vrea sa castig, nu neaparat pentru ca as vrea sa citesc si eu o carte buna, in 2 limbi, dar pentru ca nu am castigat niciodata nimic pe un blog.

    PS: daca castig, o sa va lingusesc bilingvbig grin
    PS2: ioana nu ar trebui sa castige ca deja are cartile, autograful poti sa il trimeti pe o foaie, sa il lipeasca pe carte hee hee

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. 30. Florin a spus:

    Nu-mi place nici unul. In schimb imi plac propriile articole.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. 31. Florian a spus:

    May Day, May Day! Dat mesaj pentru Shecspir la 2.15 pm. Stop. Persoana necunoscuta poprit mesaj la moderare. Stop. Mesajul sta si acum la stop. Stop. Stop sabotajului. Stop.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. 32. tinky a spus:

    Ce rost mai are sa trimit si eu mass daca primesc de la toti din lista mass-uri cu articole/link uri catre DC?

    PS: this is gunny: http://www.dailycotcodac.ro/2009/03/hey-hey-i-wanna-be-a-pornstar-18/

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  33. 33. Catrina a spus:

    Cel cu scrisoarea lui Mos Craciun catre Borcea. Genial! L-am trimis la toata lumea din firma, plus l-am avut status la mess vreo saptamina! (eu tin cu Steaua happy )

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  34. 34. Arsulici a spus:

    Julius, eu sint inca la moderare, ce se intimpla?sau special mi-ai blocat commentul ca nu-ti place moaca mea? big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  35. 35. Cristina a spus:

    Sunt prea multe texte EXTREM de bune..dar unul dintre favorite este Un bloc pe niste scari…si nu ca vreau sa fiu tocilar(a),dar daca o sa castig o sa dau cartile cadou big grinsi asa voi fii tocilara prin asociere!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  36. 36. Robintel a spus:

    Vai, Julius, dar cât de mult te citesc eu pe tine. Când ai spus Shakespeare parcă ai cântat pe aceeaşi voce cu inima mea avidă de cultură de calitate. Când am citit cuvintele tale cu sete şi poftă nemărginită scriam pe tastatură, fredonând parcă, primul sonet din Romeo şi Julieta. Oh, da, cuvintele acestea: “În falnica veronă se înfruntă două vechi neamuri, ura nu se frânge, şi iar porni-v-a duşmănia cruntă, îşi vor păta iar mâinile cu sânge.[...]” sunt leagănul adolescenţei mele, al pasiunilor nebune, pasiuni pe care doar tu şti să le răscoleşti, prin mirobolante textele tale mai haioase decât hazul în sine şi mai inteligente decât IQ-ul mediu de la NASA. Oh, da, cu mândrie nemărginită mă declar un fan al revistei de cultură şi omor numită DC, o revistă de oameni inteligenţi scrisă de oameni şi mai inteligenţi. Fără voi bancuril ar fi doar nişte glum proaste. [Cred că ajunge cu linguşala].

    http://www.robintel.ro/index.php/blog/reclame/julius-constantinescu.html

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  37. 37. toader a spus:

    dar aceste carti au caracter educativ?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  38. 38. Bogdan Dascalescu » Blog Archive » Vivi la mare si la munte! a spus:

    [...] Link [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  39. 39. lulu a spus:

    Julica, ai avut o zi proasta la munca? Sau te-a indispus iubita uitandu-se la Interviu cu un vampir(citeste brad, tom, etc) si vrei sa-i arati cat de apreciat esti tu. Si nu oricum ci pentru calitatile tale itelectuale. Lasa, nu te rusina, stiu cum cum e. Si eu cand vad cum se revarsa rauri rauri frumusetile zilelor noastre(eleve inca- columbence in devenire) din curtea unui liceu, ma incurajez: “macar eu sunt mai desteapta, stiu ca Moartea caprioarei e poezie nu poveste” Sau altfel spus: mananc si pling happy
    Si revenind la subiect, eu nu vreau sa te lingusesc. Iti spun doar ca abia il descoperisem pe Vis Urat cad ti-ai tras blog. Drept pentru care l-am parasit pe Sebastian(asa in cheama?) fara nici un regret. Gata cu cosmarurile happy
    PS Sper ca am reusit macar sa te pun bine cu prietenii laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  40. 40. cyan a spus:

    Pt ca o carte oferita este William Shakespeare – „Hamlet” mi-au venit in cap ala cu profesorul şi marele Will si ala cu bunul meu vecin Ham. Si ca tot intrebai ce altceva mai aveau Will si Levy si n-ai tu in afara de talent si personajele celebre, eu zic ca tu ai niste cititori seriosi, oameni cu cultura care nu se inghesuie sa te linguseasca pentru a obtine niste carti (pe care de altfel le-au citit deja). Evident prin comentariul meu te-am lingusit si am incercat sa diminuez sansele celorlalti de a castiga, obtinand un avantaj semnificativ in fata lor pentru castigarea celor 2 carti big grin.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  41. 41. lulu a spus:

    @cyan
    Apropo de oamenii “cu cultura” daca observi cu atentie, eu am mancat chiar cateva litere si am incurcat cateva semne de ortografie, tocmai ca sa largesc aria cititorilor. Uite, ba, se va lauda Julius, si semi-analfabetii ma lingusesc. Voiam sa spun analfabetii, dar nu eram sigura sigura ca vangelie a trecut gagal si a ajuns la blog.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  42. 42. AndR3i a spus:

    Articolul care m-a dat pe spate la propriu(apropo imi datorati si un scaun pe langa cartile alea care sper sa le castig) a fost “Scrisoarea lui Cristi Borcea catre Mos Craciun”. M-a amuzat in ciuda faptului ca sunt dinamovist infocat de mic copchil. Am dat si link-ul pe unde am apucat(mess, skype, gtalk) si am ajuns la concluzia ca eu n-am prieteni care sa nu fie fani DailyCotcodac. Dar va rog sa nu ma puneti sa-i identific pe site, astia-s mai tacuti, nu lasa comentarii, rad pe ascuns. V-am pupat pe portofel.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  43. 43. „Vrei să fii tocilar?”, ediţie specială pe Daily Cotcodac » visurat.ro a spus:

    [...] „Hamlet” şi „Sonete”, ediţii bilingve, apărute la Editura Trei. Ce trebuie să faceţi? (more…winking De la Julius citire Niciun comentariu X1_AdParams = { ‘pub’ : ’560302451683403′, ‘site’ : [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  44. 44. stepson a spus:

    pt mine Un rege al drumurilor comunale
    http://www.dailycotcodac.ro/2009/05/un-rege-al-drumurilor-comunale/

    si bineinteles cea cu b(p)orcea
    http://www.dailycotcodac.ro/2009/05/scrisoarea-lui-mos-craciun-catre-cristi-borcea/

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  45. 45. Somebody a spus:

    http://www.dailycotcodac.ro/2009/06/ce-chiloti-erau-odata%E2%80%A6/ Vivi, fan de (dez)nadejde aici! I-am citit si mamei articolul, nu se pune? Votati ILASTICU’ happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  46. 46. N/A a spus:

    Prezentul concurs contine in opinia mea cel mai amuzant pasaj de pe acest site si anume “|n cazul în care nu aveţi un blog, ajunge să trimiteţi linkul spre cinci prieteni de-ai voştri care nu citesc revista noastră, dacă sunteţi cumva amici cu asemenea loaze.”

    Hope i don’t win, i hate shakespeare’s genius winking

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  47. 47. dănuţ a spus:

    Nu mi-a placut niciunul.Intru pe DC doar de la serviciu si asta pentru ca nu am acces la site-uri porno sau la miniclip.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  48. 48. Arsulici a spus:

    @danut
    pai si aici sint chestii porno, cind povesteste Vivi despre chiloteii ei, sau despre aventurile la munte… big grin
    Eu inca astept poze exemplificative cu ea in acele situatii big grin happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  49. 49. bogho a spus:

    Cel cu scrisoarea lui Borcea catre Mos Craciun a fost printre cele mai bune din ultima perioada.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  50. 50. O lume fara barbati (+CONCURS) | blog de râzi şi cu gura a spus:

    [...] EDIT (la indemnul colegei noastre betive, Fanta Ciutaka, ofticata ca astia de la DailyCotcodac fac concursuri cu carti care nu-s de joc): Eu am ales primele 9 repercursiuni ale unei lumi fara barbati. Ziceti-o [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  51. 51. moto_lady a spus:

    am pus.E primul articol.il gasiti daca dati click pe numele meu

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  52. 52. RaziCuGura a spus:

    mie mi-a placut aia cu ala care i-a omorat lu’ ala cainele si porcu’ si dup-aia alalalt l-a omorat pe el. Cu toporul, daca memoria nu s-a apucat s-o imite pe navasta-mea si ma inseala taman acu’.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  53. 53. paracelsus a spus:

    Deci am pus link la postarea mea favorita pe saptamana asta.

    http://www.dailycotcodac.ro/2009/07/minciuna-are-picioare-lungi/

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  54. 54. crow a spus:

    Cel mai mult mi-au placut <> si <> . Oricum am in reader siteul tau si il citesc aproape zilnic..happy Tine-o tot asa

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  55. 55. crow a spus:

    Cel mai mult mi-au placut http://www.dailycotcodac.ro/2009/04/fugi-ba-dacia/ si http://www.dailycotcodac.ro/2009/04/simtul-proprietatii-la-taranul-de-bloc/ . Oricum am in reader siteul tau si il citesc aproape zilnic..happy Tine-o tot asa

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  56. 56. N.A. a spus:

    Pai eu ador articolele in care zugravesti viata cu nevasta/prietena, si deci relatiile intre sexe, povestirile din copilarie, relatarile gen “Stirile de la ora 5″.. eh.. si, de fapt, cam tot ce scrii tu, o, marite, cel cu nume de potential fiu al lui Prigoana! big grin
    P.S. – de spamat, spamez de mult cu articolele tale, si cu mult succes chiar, de lingusit am mai facut-o.. Pot sa-ti dedic si-o rima, chiar: “Te iubesc si te ador/ ca pe-un pui de curca chior!”

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  57. 57. Gobblin a spus:

    Toate articolele cu Universitatea Craiova, le citeam intai pe forum, apoi am intrat pe 7plus parca ii zice, de unde am aflat de daily cotcodac.
    Si da, le trimit periodic pe mail la toata lista mea de prieteni.

    PS: Cred ca cel mai mult mi-a placut articolul cu Borcea.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • M3bis: @JULIUS: Las-o, bre, să se bucure de like-uri, că la ce vânturi bat prin Dobrogea…
    • JULIUS: Tetrise, ia-i like-ul lu’ Lulu inapoi, la comentariul 22, ca i l-am dat inainte sa citesc ultima parte!
    • M3bis: @lulu: sunt -7. Posibile urme de aroganţe. Maxim 0,2%. Maxim.
    • lulu: @M3bis: Serverul ala e acoperit bine? Mai pune un pres, ceva pe el, ca la minus 20 de grade or sa se amestece...
    • lulu: @JULIUS: Voi n-ati avut inima sa-i spuneti, sau l-ati lasat sa mai scoata si ceva banuti pe tren? :))


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac