Dr. Ionuţ Şendroiu

Într-o ţară în care lucrurile se schimbă de la o zi la alta fără nici o jenă, prezenţa ţînţăroaicelor de la ora 9 seara a fost, este şi va rămîne mereu o eternă şi fascinantă certitudine. Pe care, pe timp de vară, nici un cetăţean fără plasă la fereastră n-o mai poate trata cu flit. Practic, ţînţăroaicele sînt cele mai punctuale fiinţe din România. Mai punctuale chiar decît prima ninsoare din decembrie – aia care ia mereu prin surprindere primăriile patriei – şi decît schimbarea bordurilor în Bucureşti..

Informaţiile din acest articol se vor referi doar la ţînţărimea rezonabilă (dacă poate fi numită aşa) din satele şi oraşele patriei, nefiind aproape deloc valabile pentru bestiile din Delta Dunării. Care, probabil sînt corcite cu pelicani, din moment ce sînt capabile să-şi înfigă trompa prin blugi direct în măduva tibiei turistului surprins după 9 seara afară din cort.
Insectologii au demonstrat, după cum ştiţi, că numai ţînţarii femele sug sîngele poporului. În deltă însă, toţi ţînţarii mascului sînt probabil transexuali.

Se pare că singura legătură cu rudele lor urbane, civilizate, este ora declanşării atacului – 8:30-9:00 seara. Cu menţiunea că ţînţăroaicele de la oraş au bunul simţ să se ducă în zori la culcare. Mutantele din deltă nu se potolesc decît pe la prînz, cel puţin în umbra pădurilor de pe malul fluviului. Îmi amintesc că acum vreo trei ani, în Deltă, am tras barca la marginea unui zăvoi, pentru a-mi rezolva o constipaţie mai veche, ce a cedat subit după un borş pescăresc ras în dimineaţa cu pricina, pe debarcaderul din Maliuc, urmat de două beri cam calde şi o cafea. Era trecut de 10:30 a.m. şi acţiunea de evacuare a meniului de mai sus a durat cam 15 minute. După ce m-am întors uşurat, în barcă, arătam ca un bolnav de pojar. În afara celor vreo sută de buline roşii de pe corp, mai aveam lipite pe piele şi o duzină de cadavre de ţînţari pălmuite cu sete. În concluzie, în deltă, ori se face 9 seara, ori intri în pădure, din punctul de vedere al sugativelor e acelaşi lucru: eşti hrană şi e ora mesei.

Dar, să revenim la ţînţăroaicele de cartier. S-a demonstrat că sînt de obicei atrase de căldura umedă (de exemplu, de pielea transpirată) şi de îmbrăcămintea închisă la culoare. Din cauza asta, badigarjii sînt foarte apreciaţi. Puteţi scăpa de înţepăturile nocturne dacă vă angajaţi vreo trei-patru badigarji transpiraţi, îmbrăcaţi în combinezoane negre, care să vă stea tot timpul în preajmă. În plus, vă puteţi distra copios urmărindu-i cum se scarpină şi îşi trag palme singuri.

Seboreea are în schimb un efect de respingere. Cu alte cuvinte, puştanii cu acnee vor fi evitaţi pînă şi de femelele ţînţarilor. Numai hămesitele din deltă s-ar putea încumeta să-i ciupească de coşuri.
Alte substanţe care pot ţine ţînţăroaicele la distanţă sînt apa de colonie, after shave-ul (mai ales cel cu aromă de DDT, comercializat în gara din Tulcea), sucul de lămîie şi tiamina (vitamina B1). Se spune că dacă înghiţi 6 pastile de vitamina B1 o dată, pe la ora 7 seara, nu mai ai probleme cu ţînţarii toată noaptea. În prima seară petrecută în deltă am înghiţit o jumătate de flacon de B1, dar probabil că ţînţăroaicele aveau nasul înfundat în perioada aia şi nu s-au prins că sîngele meu duhneşte a tiamină. Oricum, sper că şi ele s-au stricat la stomac…