Julius Constantinescu

În toate oraşele de pe cuprinsul României, există o categorie de cetăţeni pentru care statul la coadă nu reprezintă o obligaţie neplăcută, ci, dimpotrivă, o activitate dintre cele mai agreabile. Aceşti oameni sînt extrem de competenţi în ceea ce priveşte completarea diverselor formulare la circa financiară, sînt la curent cu ultimele modificări aduse codului fiscal şi sînt familiarizaţi cu procedura de trimitere a coletelor, mandatelor poştale şi a corespondeţei interne prioripost. Glasul lor autoritar răsună zilnic în oficiile poştale din toată ţara, la sediile administraţiilor financiare, în secţiile de poliţie sau la birourile care lucrează cu publicul din cadrul primăriilor, prefecturilor şi agenţiilor naţionale sau locale de tot felul; pe un ton imperios, le cer funcţionarelor să se mişte mai repede, întrucît nu au toată ziua la dispoziţie, îi ceartă pe cetăţenii ajunşi în faţă dacă nu au la ei un pix sau nu ştiu să completeze formularul tip C2 şi schimbă între ei opinii de cunoscători privind modalităţile de îmbunătăţire a lucrului la ghişee.

Imediat ce ajung în faţă, în mod surprinzător, aceste autorităţi în materie de proceduri şi regulamente nu se mişcă defel mai repede decît cei pe care tocmai i-au apostrofat. Ştiu că toate privirile sînt aţintite asupra lor şi ţin cu tot dinadinsul să fie la înălţimea acestui moment. Plini de importanţă, înmînează funcţionarului de la ghişeu cererea, declaraţia sau mandatul poştal pentru care au venit şi simt că, prin profesionalismul de care dau dovadă, au un alt statut faţă de restul cetăţenilor de la coadă. Spre deosebire de aceştia din urmă, ei sînt egalii funcţionarilor, cu care ar putea face oricînd schimb de locuri.

Cîteodată, cetăţenii care dau dovadă de competenţă zăvobesc în faţa ghişeului chiar mai mult decît cetăţenii neiniţiaţi. Ei nu-şi permit să neglijeze nici cel mai mic amănunt, aşa că, dacă au de completat ceva, caligrafia lor va fi impecabilă, chiar dacă asta le ia un timp dublu decît i-ar lua unui cetăţean oarecare; vor avea cea mai mare grijă ca timbrele să fie lipite perfect drept şi ca semnătura să nu depăşească nici măcar cu un milimetru căsuţa specială alocată în acest scop. Nu se grăbesc şi nu fac rabat de la calitate, convinşi fiind că ceilalţi cetăţeni au ce învăţa de la ei. Cîteodată, cîte un cetăţean mai grăbit îşi va permite să-i apostrofeze: “Hai, dom’ne, mai repede, ce te moşmondeşti atîta?”. Îi vor arunca priviri dispreţuitoare şi vor clătina din cap, convinşi că de-aia nu merge ţara asta, pentru că nimeni nu face lucrurile ca lumea.