Julius Constantinescu

Fănel T. avea 25 de ani şi nici un gînd de însurătoare. De la o vreme, însă, pe Fănel îl bătea la cap sî se-nsoare nu numai tac-su, ci şi vecină-su Gheorghe M. – care ţinea atît de mult ca Fănel să se aşeze la casa lui o dată în calitate de vecin, iar a doua, pentru c-o lăsase gravida pe fie-sa. Fănel nu era însă sensibil la argumente de-astea, tăindu-i-o scurt lui Gheorghe: “Lasă-mă, bre, în pace, că nu mă-nsor. Io cu fata lu’ matale avem orizonturi aspiraţionale complet diferite. S-o iau ca să ce? După un an, să eşuăm în incomunicabilitate?”. “În ce, mă?”, a căscat Gheorghe ochii. “Vezi, mai eşti şi ţăran prost…”, s-a scîrbit Fănel.
Din cauza faptului că Fănel nu vroia s-o ia pe fie-sa de nevastă, Gheorghe era mai mereu mîhnit (sau beat, cum se mai spune în mediul rural). Vineri, după ce consumase o cantitate considerabilă de alcool, Gheorghe plecase de la cîrciumă mîhnit mort. S-a oprit la poarta lui Fănel şi a început să-l strige: “Fănele, ia hai, tată, pîn’ la poartă, că vreau să-ţi spun ceva”. Ştiind că-l poate domina verbal la orice oră, Fănel a ieşit încrezător, abia la poartă aflînd că Gheorghe îşi luase şi grebla cu el, ca argument în plus. “Ia zi, mă”, îl întreba Gheorghe, croindu-l cu grebla, “cum e cu incomunicabilitatea? Văzuşi la căminu’ cultural filmele alea ale lu’ Michelangelo Antonioni şi-ţi păru că semeni cu Marcello Mastroianni? Zi, mă, ‘tu-ţi incomunicabilitatea mă-tii!”. “Hai, bre, m-ai chemat aci să-mi faci cronică de film sau ai să-mi zici ceva serios?”, l-a luat Fănel din nou peste picior. “Mă, de fapt vroiam să-ţi spun că-mi pare bine că n-ai luat-o pe fie-mea de nevastă”. “De ce, bre?”. “Păi”, i-a răspuns Gheorghe, ridicînd grebla, “cam în trei minute de-acu’ încolo ar fi fost văduvă”.