Julius Constantinescu

În blocul soră-mii, la parter, e un mic magazin alimentar ţinut de o babă hrăpăreaţă. Ea crede că e şi vicleană, dar nu e. De pildă, pe mine nu îndrăzneşte să mă fure – am un aer aşa, intelectual, e clar că sînt or inginer, or vreun şef pe la primărie sau administraţia financiară. În schimb, pe sor-mea a citit-o imediat că nu-i nimic de capul ei (normal, a făcut doar o amărîtă de Filologie), aşa că o fură fără jenă. Sor-mea ştie că o fură, de aia nici nu cumpără de la babă decît foarte rar, după ce se închide celălalt magazin. Baba, fiind convinsă de abilităţile ei negustoreşti, nu pune la suflet (more…

Stiu, o sa spuneti: ieri Francois Villon, azi Dostoievski, ba, da’ ne lasi? Nu va alarmati, n-ati nimerit pe Daily Cotcodac Cultural, textul de diseara n-are nimic de-a face cu Dostoievski; l-am pus in titlu doar ca sa-l pacalim si pe Adrian Mutu sa ne citeasca.

Dupa cum probabil stiati (daca nu, sigur au avut grija colegii vostri care tin cu alte echipe sa va spuna), Steaua ocupa, in momentul de fata, locul 8 in clasament. O pozitie nedreapta, dat fiind ca numarul lui Lacatus, stie orice copil, este 7. Deci, Laca: du Steaua acolo unde ii este locul, pe 7!

PS: Cred ca v-ati fi asteptat mai degraba sa le fac arogante dinamovistilor si sa fac misto de Tamas si Niculescu. N-o fac, pentru ca nu e frumos sa razi de persoanele cu handicap.

Julius Constantinescu

Pe vremuri, instalatorii pe care-i ştiam eu se numeau nea Bulgaru, nea Mitică sau nea Tănase. Îi găseai imediat, lucrau repede şi nici nu cereau mult. Dacă le dădeai şi ceva de băut, erau prietenii tăi cei mai buni şi, la plecare, îţi spuneau de zece ori să-i suni oricând ai nevoie, chiar şi la 2 noaptea. Instalatorii erau nişte tipi simpatici, care i-ar fi împuşcat în cap pe corupţi, ştiau de ce nu merg lucrurile-n ţara asta, erau tobă de fotbal, plus că se culcaseră cu o groază de femei superbe care, sub pretextul că li s-a spart o ţeavă, obişnuiesc să cheme instalatori şi să facă sex cu ei. (more…

Julius Constantinescu

În timp ce amicul Radu P. făcea nişte sandwich-uri în bucătărie, un miros acru mă izbeşte violent în nări. Ca orice musafir binecrescut, o vreme m-am ţinut discret de nas, evitînd să aduc vorba; pe măsură însă ce amicul continua să deschidă şi să închidă frigiderul, mirosul creştea în intensitate, devenind insuportabil. Nu mă mai confruntasem niciodată cu asemenea duhoare. Chiar şi în toaleta acceleratului Iaşi-Timişoara, în care făceam blatul pe vremea studenţiei, aerul era mai respirabil; pînă şi şobolanul pe care-l găsisem într-o stare avansată de putrefacţie la duşuri, în cămin, mirosea mai frumos; în fine, miasma ce venea din frigiderul amicului Radu P. era incomparabil mai respingătoare decît cea a ciorapilor ostăşeşti, putorile alea verzi de bumbac pe care le lipeam de tavanul dormitorului după o zi de instrucţie, cronometrînd timpul în care rămîneau fixate de tavan (în armata română eşti obligat să-ţi cureţi doar puşca, nu şi ciorapii). (more…

Inaintea importantului derby cu Dinamo, fotbalistii olteni au primit inca o veste buna: Piticul porno tine cu Craiova! Da, chiar si celebrul pitic iubeste, in felul lui porno, culorile alb-albastre! Intr-un interviu acordat astazi cotidianului Cancan, PP spune ca nici nu concepe ca Universitatea sa ia bataie si ca va sarbatori victoria „chiar de la fluierul final pana in zori, cu toata gasca” (adica, alaturi de femeia cu barba porno, Omul-ghiulea porno si elefantul porno).
Prin urmare, nu ne ramane decat sa fim alaturi de Piticul porno diseara si, evident, sa strigam alaturi de el: „Dinamo, m… Dinamo!”.

Vivi Floricica

Am fost invitata la “un metru de bere ecologica”. Ce aia???? Ho, nu radeti, ca radeti degeaba. Stiam ca berea se mai bea si la metru. Nu va grabiti sa urlati la mine „huooo, taranco!”… ca doar nu vin din Oltenia, mai stiu si io unele lucruri… Dar ecologica???

Pe mine m-au uimit multe lucruri, cum ar fi messengerul, geamurile electrice, mms-ul, chiuvetele de la mall, butonul printscreen, lumanarile parfumate, fondul de ten cu sclipici, n-am loc sa fac o lista completa. Dar bere ecologica? Da-o incolo, asta e prea de tot. Vorba lu’ mamaia „ptiu, ai dracu’ se mira ce sa mai scoata” (asta a fost replica ei cand a vazut tampoanele ob). In fine, eu am decis sa nu cred. Zic: „asta face misto de mine”. (more…

Pe 8 aprilie 1431, se nastea poetul francez François Villon, unul dintre cei mai mari betivani din istorie. Pe langa faptul ca ii placea sa traga la masea, Villon era si curvar, scandalagiu, bataus si talhar (da, stim ca e urat sa dai in cap la oameni pe strada, dar macar nu cersea toata ziua bani de-o vodca pe Terasa scriitorilor, plus ca scria poezii foarte bune). Din nemuritoara sa opera, Daily Cotcodac va prezinta astazi “Balada vesela despre carciumari”, o poezie care ar trebui poate inclusa in programa scolara, sa mearga si elevii dintr-a opta mai cu drag la scoala cand pleaca de la carciuma.

BALADA VESELA DESPRE CRÂSMARI
François Villon

De sulita, de lance aruncata,
de ghioaga si de buzdugan strunjit,
de barda, de sageata ferecata,
de palos, de baltag si de cutit,
de teapa si de furca otravita,
de iatagan, de cange, de custura
si de banditi pândind la cotitura
sa fie dati gramada la pamânt,
strapunsi în inimi, sfartecati pe rând,
taiati la beregati sa-i rupa chinul
si-n fund de iad sa stea cât mai curând
crâsmarii care ne boteaza vinul! (more…

Julius Constantinescu

Vii de la serviciu. Sau de la magazinul din colţ. Sau, pur şi simplu, de la baie. Nevastă-ta/amică-ta e întinsă pe pat şi plînge de se zguduie pereţii.
Rămîi perplex. “Ce s-a întîmplat?”. Răspunde printre sughiţuri: “Nu s-a întîmplat nimic”. “Dar ce ai?”. “N-am nimic”. “Atunci, de ce plîngi?”.“Nu plîng”.
Iată o situaţie banală, din viaţă. Cum procedăm? (more…

Julius Constantinescu

Pe vremea când lucram la Dinescu, trăiam o chestie oarecum paradoxală: deşi mă confruntam cu o veşnică lipsă de bani, eram mai mereu ghiftuit. Salariul, e drept, era cam la fel de lunar ca apariţia revistei “Plai cu boi”; în schimb, nicăieri nu se mânca şi se bea mai bine ca în redacţia revistei “Aspirina Săracului”.
Nu ştiu de când data obiceiul meselor în comun la “Aspirina Sărăcului”, însă, când am ajuns eu acolo, grătarul era o instituţie ce impunea infinit mai mult respect decât, de pildă, deadline-ul la tipografie. (more…