Postul nu e post destul

Circuitul PowerPoint-ului în natură

Radu Pircă

Pentru fericiţii necunoscători, PowerPoint este un progrămel de calculator al cărui scop este acela de a face prezentări însoţite de imagini şi sunete. Prezentările sunt menite să îţi impresionezi şeful atunci când vrea, din motive de neînţeles, să ştie ce ai făcut în ultimele două luni la birou şi, din motive tot atât de obscure, nu e dispus să considere drept muncă statul pe sentimente.ro şi messenger (deşi numai tu ştii cât de mult efort ţi-a trebuit ca să o convingi pe blonda_79 că nu eşti un funcţionar pârlit, ci un milionar plictisit, care din excentricitate închide messengerul de fiecare dată când intră valetul cu castronul de caviar). Ca urmare, atunci când şeful devine prea insistent, îi pui în faţă o prezentare în PowerPoint constând din grafice care arată cât de mult a crescut productivitatea muncii tale (adică cât de mult ţi-ai îmbunătăţit timpii la Solitaire), însoţite de nişte imagini cu oameni muncind ce se presupune că te-ar reprezenta pe tine şi pe colegii tăi (pe le-ai găsit pe internet, când ai făcut o pauză de cinci minute de la holbat la pornache).
Există însă şi o altă utilizare, mult mai malefică, a PowerPoint-ului. Talentul pus altcândva în slujba unei cauze nobile – păcălirea şefului – poate fi deturnat într-un scop diabolic: crearea de prezentări despre subiecte de maximă importanţă – bancuri, ce cred femeile despre bărbaţi, sfaturile lui Confucius despre relaţiile inter-umane, despre politică şi despre statul la coadă la RAR sau un potpuriu de umor cazon, cules de la sergenţi aleşi pe sprânceană. Prezentările sunt apoi expediate pe mail unei liste cât mai mari de cunoscuţi, incluzând profesori universitari, mecanici auto, foşti colegi de şcoală cu care nu ai mai vorbit de zece ani, parlamentari, copywriteri sau funcţionari, ca să se bucure şi ei de aceste comori de înţelepciune (de fapt, copywriterii chiar se bucură, dat fiind că le folosesc masiv în reclame). Este foarte important ca prezentările să aibă dimensiuni cât mai mari – cu cât sunt mai greu de descărcat, cu atât mai bine, dat fiind că cel ce le primeşte ştie că efortul de a le descărca îi va fi răsplătit cu nişte bancuri cazone de cea mai bună calitate, ilustrate cu imagini de bebeluşi extrem de drăguţi (probabil viitori plutonieri de companie) şi cu o melodioară foarte plăcută, extrasă de pe acelaşi CD ca melodioarele de aşteptare pe care ţi le pun la telefon diverse firme când aştepţi ca operatoarea să îşi facă timp pentru tine (CD pe care, oricât ştiu că v-aţi dori, n-o să-l găsiţi în magazine, fiind interzis de Convenţia de la Geneva).
Singura mea speranţă mea este că cei ce crează prezentări în PowerPoint şi mi le trimit pe mail vor avea aceeaşi soartă ca savanţii care au lucrat pentru nazişti: vor fi capturaţi de americani şi, în schimbul amnistierii crimelor lor, vor trebui să creeze arme de distrugere în masă. Sau, dacă nu reusesc, atunci americanii îi vor sili pur şi simplu să le trimită lui Osama şi lui Kim Jong-Il nişte prezentări în PowerPoint.

Share:

17 comments

  1. clara 23 April, 2009 at 14:42

    ai atat de multa dreptate, faza cea mai nasoala este cand toate astea vin de la prieteni care isi inchipuie ca iti fac ziua mai frumoasa iar atunci cand posta electronica se numeste yahoo si nu poti vizualiza prezentarea decat dupa ce faci mai multe click-uri si descarci fisierul…. te apuca nervii capului…. timp pierdut, plus ca daca apesi delete, risti sa te intalnesti cu amicul/ amica si sa te intrebe….ti-a placut??? plus faza cu “daca nu trimiti acest mesaj la cinci, noua, sase sute saizeci si noua persoane in trei minute de la primire”….. dar stiti cu totii continuarea, nu-i asa????

  2. Dana 23 April, 2009 at 15:52

    Nu e chiar asa. Mie imi face placere sa primesc ppt-uri mai ales la serviciu si le deschid cu placere desi stiu ca majoritatea sunt niste prostii dar macar imi mai descretesc fruntea.

  3. chioru 23 April, 2009 at 16:02

    @Dana lasa-ma fata cu pawerpointurile tale, ca pe mine ma innebuneste gagica-mea “Sa te uiti neaparat la ce ti-am, trimis pe mail” si cand deschid e cate un din asta cu pisicute. plus ca la toate in subject apare ffff haios si e vreun banc obosit de-l stiu din scoala cu niste poze de 5M=m de-mi omoara toata banda la net. are dreptate omu asta powerpoint e un program facut pentru fatuci proaste ca sa omoarea vremea la serviciu.

  4. rozeta 23 April, 2009 at 16:28

    Musai pe pagina de inceput:
    Daca nu-l trimiti la 3 prieteni o sa mori infipt!
    Daca-l foruardezi la peste 5 o sa ai noroc enorm si o sa castigi candva un evantai cu gaurele.

    Crapati!

  5. mosu 23 April, 2009 at 16:29

    Metoda mea de a descuraja unii colegi de facut spam (sau in cazul unor mailuri la care nu am chef sa raspund) este sa le dau un reply cu subiect blabla (spam):

    “Dear xxx, your message was detected like spam and was not delivered to the mentioned address. Please contact your administrator and delete all your recent e-mail; your cooperation in this regard is appreciated.
    Although the sender endeavors to maintain a computer virus
    free network, the sender does not warrant that this transmission
    is virus-free and will not be liable for any damages resulting from
    any virus transmitted.”

  6. nashu_mare 23 April, 2009 at 17:26

    La un moment dat cred ca am primit si textul postului astuia prin mail. Hmmm…

  7. bogdan.daradan 23 April, 2009 at 17:43

    am citit, am meditat si m-am prapadit de ras pana la ultima picatura…articolul asta merita promovat..:)exista chiar o emisiune pe tema asta la mine pe blog…linkul il ai si cred c il stii:)

  8. Ciprian 23 April, 2009 at 17:46

    @Dana Ia lasa tu o adresa de contact (gasesti tu o modalitate) sa te innebunim la cap cu prezentari haioase sau lacrimogene in PowerPoint. Zilnic primesc 5-6 din astea si zilnic trimit reply-uri de dulce. Chiar is curios sa vad cat rezisti.
    Si pentru ceilalti care nu stiu sa raspunda expeditorilor care intreaba insistent daca v-ati uitat pe prezentare, exista un raspuns de acum standard.. “O stiam, e veche.” Si daca chiar insista sa afle parerea..”Interesant, dar mai stupida decat celelalte 5 pe care mi le-ai trimis azi dimineata.”
    Prezentarile astea is ca niste episoade din telenovele. Intra femeile in transa: “Ce draguuutz, ia mai pune o data. Fooooarte fain.”
    Pe vremuri, cand munceam, sa mai dau shefa la o parte de pe capul meu, ii bateam apropouri din astea. Si tot biroul, nu chiar tot, partea muiereasca, se aduna in jurul ei si vreme de 3 ore asta faceau,cu voia shefei. Apoi dupa ce terminau prezentarile, shefa isi aducea aminte ca are si poze prin calculator si incepeau sa le revada a nush cata oara. Daca vrei sa faci fimeia sa taca pune-i in fata prezentari din astea, cu floricele, pisicute, peisaje, copilasi. Partea proasta e atunci cand invata melodiile si incep sa ti le maraie prin casa.

  9. db 23 April, 2009 at 19:37

    @chioru, Ciprian: ce va tot legati de biata Dana; de parca atunci cand primiti niste prezentari cu gagici de-ti lasa gura apa nu va pare bine? Sau nu?!? Concluzie: fiecare cu placerea lui! Sfat: filtrati forward-urile dupa placeri! 😀

  10. db 23 April, 2009 at 19:41

    @mosu: pentru chestii trimise de-aiurea pe mail sau mess (stiti voi care) mai sunt si alte mesaje de raspuns:
    1. Participa si tu la Ziua Mondiala a Bolnavilor Mintali. Trimite acest mesaj unui prieten retardat asa cum am facut si eu si poti aduce un zambet pe buzele lui…
    2. Du-te in bucatarie, da drumu’ la gaze, intoarce-te peste 30 de minute si aprinde un chibrit. Iti va aparea numele persoanei iubite pe tavan. N-ai suflet daca nu trimiti la toata lista!!!
    3. O grupare de tineri de bine si tipe bune a ajuns de comun acord sa faca o cerere la Yahoo … Ei doresc sa schimbe calsicul “buzz” de mess cu niste gemete de gagici! Da mai departe acest mesaj daca vrei sa-ti pastrezi id-ul, ca a facut mama lui Gigel un aranjament cu nenea de la Yahoo pe chestia asta.

  11. artistu 24 April, 2009 at 10:15

    Da’ daca PPS-u respectiv are gagici goale sa stii ca se merita sa fie mari! Iar unii dintre barbati cand vad (18+) stau si 3 minute la descarcare! 😀

  12. Relu_G 24 April, 2009 at 11:04

    Bai frate, da chiar, cine face prezentarile astea in powerpoint, sunt niste tanti care muncesc la asta toata ziua sau cum, ca parca nu mai inceteaza sa aopara altele si altele in fiecare zi. Io daca as sti unde sunt oamenii astia care le creaza, pe cuvantul meu ca i-as impusca in cap ca sa salvez lumea!

  13. MooNy 24 April, 2009 at 11:43

    Mai acum 2 saptamani ma roaga un nene de 56 de ani stabilit in Turcia sa ii refac si sa ii colorez si eu o vecehe poza de fmilie scanata. Ma apuc de poza, el se apuca de vorbit cu mine. Eu ocolesc conversatie, el incepe si imi trimite ppt-uri. Iau unul ii dau delete, il iau pe al doilea, aceasi soarta, al4lea, al5lea… ma intreaba daca mi-au placut. Zic: nu m-am uitat la ele, lucrez. Ma intreaba iti plac in genereal power pointurile? Eu tac. El zice: am vreo 5-6 mii in hard, mi se trmit zilnic la servicui cateva zeci.

    HEEEEEEEEEEEEEEELLL NO!

    Singurul pt la care am ras, era gen: cum sa impart 151049 EURO la 2. (prima imagine cu text). A doua imagine, un Ferrari care s-a infipt in ceva si si-a facut “carare pe mijloc”. Si gata 😀

  14. MooNy 24 April, 2009 at 11:45

    Iertare de greselile de “caligrafie si ortografie”, graba face treaba, ochii mei nu fac treaba 😀

  15. Cornelushu' 24 April, 2009 at 12:15

    Supertare faza cu Ferrariu!

  16. MooNy 24 April, 2009 at 13:11

    Mie-mi zici? Cel mai ineficient mod de a imparti atatia bani…

  17. Julia 25 April, 2009 at 02:07

    Anumite lucruri nu au raspuns.

Leave a reply