Julius Constantinescu

Aţi observat, probabil, că în unele staţii de metrou există bodyguarzi care veghează să nu sară călătorii mai puţin corecţi peste barele de acces (din fericire, nu e nevoie de bodyguarzi peste tot; la Big Berceni sau la Obor, de pildă, simpla prezenţă a unui om de ordine i-ar jigni de moarte pe onorabilii călători). De unde îşi ia Metrorex-ul bodyguarzii habar n-am, dar am senzaţia că nu de la vreo firmă specializată în resurse umane.
Să vă spun şi pe ce mă bazez. În primul rînd, săptămîna asta am văzut un bodyguard anorexic, care ar fi putut concura cu succes la Miss World: avea cam 1,70 m şi nu mai mult de 50 de kile – genul de bodyguard cu care n-ai vrea să te baţi, că poate-i scapi o palmă şi faci puşcărie aiurea.
La staţia “Apărătorii Patriei”, în schimb, e un bodyguard care echilibrează lejer media cu manechinul: are mult peste 100 de kile şi, în mod sigur, cînd l-au angajat nu l-au pus, măcar de curiozitate, să treacă printre barele de acces. Omul stă rezemat de gheretă şi, în caz că sare cineva, şi bate obrazul (dat fiind că să se mişte nu poate). Puştimea din zonă îl ştie, aşa că sare fără nicio jenă, după care se opreşte trei metri mai încolo să facă mişto de el. Ieri dimineaţă, de pildă, s-a răţoit la doi sergenţi angajaţi care săriseră chiar pe sub nasul lui – din fericire pentru el, sergenţii s-au dovedit a fi nişte tipi de treabă, în sensul că nici măcar nu s-au întors spre el.
Dar, de departe, cel mai mişto bodyguard de la metrou e unul care stă la staţia “Pipera”: e mereu beat şi se ia de oameni. Probabil e scîrbit că la Pipera urcă mulţi muncitori în metrou; amicul Pircă îl bănuieşte că e frustrat pentru că n-a primit o staţie de intelectuali, gen “Universităţii”.